Mihai Weber
Mihai Weber
Ședința Camerei Deputaților din 24 octombrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.152/01-11-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-09-2018
17-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 24-10-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 octombrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.48 Mihai Weber - declarație politică: "Reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme trebuie să devină prioritate strategică zero a României!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mihai Weber:

"Reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme trebuie să devină prioritatea strategică zero a României!"

Poluarea aerului devine un subiect de controversă din ce în ce mai acut, care ridică o serie de semne de întrebare când vine vorba de sănătatea oamenilor.

Numărul mare de noxe emise de autoturismele mai vechi de 10 ani poluează în mod excesiv aerul inspirat de fiecare cetățean european. Numărul bolnavilor și al afecțiunilor care se declanșează și se cronicizează din cauza poluării aerului cresc pe zi ce trece.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România și-a asumat responsabilități și angajamente de protecție a mediului și de limitare a efectelor schimbărilor climatice, susținând astfel demersurilor comune ale statelor preocupate de combaterea poluării.

România s-a alăturat obiectivului comun al statelor Uniunii, de reducere cu 20% până în 2020 a nivelului de emisii de dioxid de carbon.

Politicile europene în domeniul energiei și al mediului subliniază impactul negativ, efectele asupra poluării pe care le au aglomerările urbane și creșterea numărului de autovehicule. Traficul urban generează 40% din emisiile de dioxid de carbon și 70% din celelalte emisii poluante, iar aglomerarea traficului rutier este concentrată mai ales în zonele metropolitane.

Ținând cont de faptul că un obiectiv important al majorității țărilor din Uniunea Europeană, în ultima perioadă, constă în reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme, este momentul ca și România să se alinieze la Directiva Europeană care prevede o taxare bazată pe emisia de dioxid de carbon sau pe vechimea mașinii.

Londra va introduce o taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului. Denumită T-charge, taxa zilnică de 10 lire sterline se va aplica tuturor vehiculelor cu motor pe benzină și motorină înmatriculate înainte de 2006 și care nu îndeplinesc normele "Euro 4". Spre exemplu, și în Paris, șoferii care au mașini mai vechi de 1 ianuarie 1997 nu mai au voie să circule pe străzile orașului în timpul săptămânii. Mai exact, autoritățile au interzis circulația acestor automobile de luni până vineri, în intervalul 8 dimineața - 8 seara.

Tuturor automobiliștilor din Barcelona li se va interzice să conducă pe străzile acestui oraș mașini mai vechi de 20 de ani, în timpul zilelor săptămânii. Această inițiativă, pusă în aplicare din anul 2019, reprezintă un efort de a contracara poluarea aerului.

În încercarea lor de a reduce poluarea provenită de la vehiculele pe benzină și motorină, tot mai multe orașe europene au început să interzică circulația acestor mașini.

În Germania, 70 din cele mai mari orașe, inclusiv Berlin și Munchen, au instituit "zone de mediu protejate", situate în centrul acestora. Traficul este gestionat în funcție de vignete - roșu, galben, verde, similare celor introduse la Paris. În plus, orașul Stuttgart, sediul Mercedes-Benz și Porsche, se pregătește deja să interzică, începând de anul viitor, circulația anumitor vehicule diesel care nu îndeplinesc ultimele norme de poluare.

Și Munchen, orașul care găzduiește cartierul general al BMW, analizează posibilitatea interzicerii circulației anumitor automobile cu motoare diesel, din cauza creșterii emisiilor poluante.

Unele țări au mers și mai departe, anunțând că în viitor nu vor mai permite deloc vânzarea mașinilor care au motoare cu combustie internă.

Japonia, din 1999, a forțat constructorii să elimine vehiculele pe motorină de pe piața sa internă.

De asemenea, mai multe țări din nordul Europei au ambiții mult mai mari pentru limitarea poluării aerului: eradicarea pur și simplu a motoarelor diesel sau, chiar, a celor având combustie internă.

Ca atare, tot mai multe țări au pregătit, în ultimul timp, proiecte de legi prin care intenționează să interzică comercializarea acestor vehicule.

De exemplu, în Austria dealerii auto ar putea vinde doar vehiculele electrice începând cu 2020, iar în Norvegia, din 2025. De altfel, în această țară, aproape 24% din autoturismele noi, vândute de la începutul anului, sunt alimentate electric. Și Olanda analizează posibilitatea de a interzice motoare cu combustie internă, orizontul de timp preconizat fiind 2035. Parlamentul a adoptat deja o legislație care împiedică vânzarea acestor vehicule.

Introducerea unei măsuri care să diminueze poluarea mediului înconjurător ar genera dezvoltarea infrastructurii, producătorii auto putând beneficia de un număr mult mai mare de solicitări în ceea ce privește fabricarea autoturismelor situate peste norma de poluare Euro 4.

De aceea, stimați colegi, vă propun ca aceste măsuri pentru reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme, să devină prioritatea strategică zero atât pentru Guvern, cât și pentru toți parlamentarii care nu doresc o țară în care să nu mai putem respira aer curat sau o Românie transformată în cimitirul de mașini al Europei.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 19 septembrie 2018, 22:02
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro