Plen
Ședința Camerei Deputaților din 20 noiembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.169/28-11-2017
Video in format Real MediaVideo - Real Media

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video
Video in format Real MediaTransmisie în direct
format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 20-11-2017 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 noiembrie 2017

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Ședința a început la ora 17,23.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Liviu-Ionuț Moșteanu, secretari ai Camerei Deputaților.

Partea a doua a ședinței a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Bună ziua!

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților.

Vă rog, liderii de grup, să vă invitați colegii în sală.

Suntem prezenți 170 de deputați.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi; programul de lucru; lista rapoartelor; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților.

 
Video in format Real Media Informare privind încetarea apartenenței doamnei deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral la Grupul parlamentar al USR.  

De asemenea, avem și o informare din partea domnului Cristian Seidler, liderul Grupului parlamentar al USR, care ne aduce la cunoștință că doamna deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral nu mai face parte din Grupul parlamentar al USR.

Programul de lucru, de astăzi... încercăm să ne încadrăm până la 18,00... la primirea de răspunsuri.

Trecem la dezbateri.

Vă rog, liderii.

Domnul Munteanu.

Video in format Real Media Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene (PL-x 353/2017). (retrimis comisiilor)  

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Cu acordul liderilor, vă rog ca Proiectul de Lege 353/2017, aflat pe poziția 34 a ordinii de zi, să fie adus pe poziția 3 și, după primirea votului pentru aceasta, să-l retrimitem, pentru două săptămâni, celor două comisii, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor, deoarece avizele lor nu au concordanță între ele - mă refer la termenele stabilite.

Vă mulțumesc foarte mult.

Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru mutarea de pe poziția 34 pe poziția 3.

Vă rog, vot.

 
Video in format Real Media    

Unanimitate. Mulțumesc.

Vot pentru retrimitere la comisie, două săptămâni.

Vot, vă rog.

 
Video in format Real Media    

Unanimitate. Mulțumesc.

Domnul Dobre.

 
Video in format Real Media Informare privind aprobarea modificării ordinii de zi.  

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

Împreună cu colegii de la celelalte grupuri parlamentare, am avut o consultare și vă propunem ca Proiectul de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Alba Iulia, PL-x 193/2015, să-l trecem, acum, pe poziția 4 - pe poziția 3 a fost proiectul precedent.

Vă mulțumesc.

Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da, deci de la poziția 11 la poziția 4.

Vot, vă rog.

 
Video in format Real Media    

Unanimitate. Mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul Zisopol.

 
Video in format Real Media    

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Vă mulțumesc, stimate domnule președinte de ședință.

Având acordul liderilor, vă rog să fiți de acord să mutăm PL-x 384/2017, de pe poziția 35 pe poziția 5 și PL-x 405...

A, să supunem votului, da.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Deci PL-x 384, poziția 35, da?

 
Video in format Real Media    

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol (din sală):

Da.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Următorul, după Centenar.

Vot, vă rog.

 
Video in format Real Media    

Vă rog.

 
Video in format Real Media    

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Mulțumesc pentru amabilitate.

În același context, vă rog să fiți de acord să mutăm și PL-x 405/2017, de la poziția 36 pe poziția 6.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot.

Vot... (Rumoare.)

 
Video in format Real Media    

Un coleg este împotrivă, restul sunt de acord.

Aprobat.

Domnul Seidler?

 
Video in format Real Media Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (Pl-x 256/2017). (retrimisă comisiilor)  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule președinte,

O să vă rog - Pl-x 256/2017, aflat momentan pe poziția 20, să-l mutăm pe poziția 7 și mai apoi să-l retrimitem comisiei.

Mulțumesc.

Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Poziția 20, Pl-x 256/2017, da?

Din sală:

Da.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vot pentru aducerea mai în față, pe ordinea de zi.

 
Video in format Real Media    

Unanimitate.

Retrimitere la comisie, două săptămâni - vot.

 
Video in format Real Media    

O abținere. Aprobată.

Vă propun eu...

Domnule Munteanu, mai aveți ceva?

Vă rog.

 
Video in format Real Media    

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule președinte,

Având în vedere modificările care au avut loc, propun să aprobăm, în plen, să dezbatem până la... inclusiv... adică tot ce am făcut, până la Proiectul Legii prevenirii, cu modificările de rigoare, și o să ne oprim acolo.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Deci, asta voiam să fac eu... să vă propun eu.

Deci până la Proiectul Legii Prevenirii, exclusiv, da? Care este cu raport mâine.

Bun, dacă mergem repede și suntem în programul aprobat de Biroul permanent, până la ora 18,00, mai luăm încă unul... dacă...

Vot.

 
Video in format Real Media    

Avem o abținere. Mereu este cineva care nu este de acord cu noi.

Aprobat.

 
Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind un Cadru european pentru programe de ucenicie de calitate și eficace COM(2017) 563 (PHCD 93/2017). (rămas pentru votul final)  

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de recomandare a Consiliului privind un Cadru european pentru programe de ucenicie de calitate și eficace - PHCD 93/2017

Din partea comisiei?

Doamna Rovana Plumb.

Vă rog, doamnă președinte.

Video in format Real Media    

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

Raport privind Propunerea de recomandare a Consiliului privind un cadru european pentru programe de ucenicie de calitate și eficace - COM 563.

Comisia Europeană propune un cadru pentru stagiile de ucenicie, ce conține criterii referitoare la condițiile legale, administrative, de învățare și de muncă, necesare programelor de ucenicie și prevede dezvoltarea unor servicii de sprijin, la nivelul Uniunii, pentru schimbul de cunoștințe, creare de rețele și învățare reciprocă, pentru punerea în aplicare a programelor de ucenicie.

Comisia pentru afaceri europene consideră că trebuie extinse stagiile de ucenicie în domeniile moderne, care solicită un nivel ridicat de calificare.

Atrage atenția că ar fi indicat să fie monitorizat impactul propunerii asupra ratei șomajului și asupra nivelului veniturilor individuale și a recomandat includerea învățării nonformale printre modalitățile de admitere în programele de ucenicie.

Opinia a fost supusă dezbaterii în ședința comisiei din 14 noiembrie și a fost adoptată, în unanimitate, și supunem opinia aprobării plenului Camerei Deputaților, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri? Nu.

Dezbateri la titlu? Adoptat.

La preambul? Adoptat.

La articolul unic? Adoptat.

Proiectul de hotărâre merge la votul final.

 
Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliu - Reziliență, prevenire și apărare: construirea unei securități cibernetice puternice pentru UE JOIN (2017) 450 (PHCD 94/2017). (rămas pentru votul final)  

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliu - Reziliență, prevenire și apărare: construirea unei securități cibernetice puternice pentru Uniunea Europeană - PHCD 94/2017.

Doamnă Plumb, vă rog.

Video in format Real Media    

Doamna Rovana Plumb:

Mulțumesc.

Raport privind Comunicarea comună către Parlamentul European și Consiliu - Reziliență, prevenire și apărare: construirea unei securități cibernetice puternice pentru Uniunea Europeană JOIN 450.

Comisia pentru afaceri europene a recomandat studierea atacurilor cibernetice majore de până acum, ca punct de pornire la adoptarea unei conduite preventive.

De asemenea, a mai recomandat ca investițiile în cercetare și dezvoltare de capabilități, în domeniul securității cibernetice, să dispună de protecție împotriva scurgerii de informații, asigurând protecția datelor cu caracter personal ale consumatorilor.

În egală măsură, Comisia pentru afaceri europene atrage atenția asupra necesității respectării, în toate aceste procese, a drepturilor și libertăților fundamentale și a procedeelor democratice, cu precădere în ceea ce privește intimitatea și viața privată a consumatorilor.

Opinia a fost supusă dezbaterii în cadrul Comisiei pentru afaceri europene, la 15 noiembrie 2017, și a fost adoptată în unanimitate și supunem aprobării plenului Camerei opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

La articole? La titlu? Adoptat.

La preambul? Adoptat.

La articolul unic? Adoptat.

 
Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 95/2017). (rămas pentru votul final)  

7. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților

Dezbateri?

La articole?

La titlu? Adoptat.

La preambul? Adoptat.

La articolul unic? Adoptat.

Vot final.

Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia (PL-x 193/2015). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia

Dacă din partea inițiatorilor este cineva? Nu.

Comisia pentru buget?

(Domnul Andrei Daniel Gheorghe solicită să ia cuvântul.)

Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Fiți atent la ședință, domnule Gheorghe!

Domnule Gheorghe...

 
Video in format Real Media    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Nu sunteți inițiator, domnule deputat.

 
Video in format Real Media    

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Este cea din 2015?

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Îmi pare rău!

Vorbiți la dezbateri generale.

Comisia?

 
Video in format Real Media    

Domnul Sorin Lazăr:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Alba Iulia.

Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 22 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de Primă Cameră, a adoptat proiectul de lege, în ședința din 4 martie 2015.

La dezbaterea proiectului de lege s-au avut în vedere avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Prin prezentul proiect de lege se propune alocarea unei sume de bani pentru realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Alba Iulia, județul Alba.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședința din data de 14 noiembrie 2017.

La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența un număr de 24 de deputați, din totalul de 25 de membri.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a Proiectului de Lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Alba Iulia, cu amendamentele admise prezentate în anexă.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri?

Domnul Roman.

 
Video in format Real Media    

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Astăzi este o zi istorică pentru România, este o zi în care se scrie o lecție de patriotism din partea celor care vor da un vot favorabil acestei legi.

În urmă cu 10 luni, când prezentam amendamentele la bugetul de stat, am venit cu niște amendamente, în vederea ridicării Monumentului Unității Naționale de la Alba Iulia, amendamente care, la momentul respectiv, din păcate, au fost respinse.

Nu am renunțat și am continuat, prin declarații, interpelări, chiar lobby pe lângă colegi, să susțin ideea Monumentului, pentru că acel monument va rămâne, pentru următorii 100 de ani, ca o dovadă vie a faptului că noi, Parlamentul României, știm să prețuim istoria neamului românesc și Centenarul Marii Uniri.

Spuneam, apoi, că este nevoie ca acești bani să fie alocați în acest an, pentru că pentru a ridica acel monument este nevoie, ca de aer, de timp pentru lucrările de contractare și de execuție.

În cele din urmă, s-a ajuns și la o formă de protest extrem. Mă bucur că nu a fost nevoie de foarte mult timp și vreau să mulțumesc ministrului culturii, domnul Romașcanu, pentru că a știut să ne pună la masa dialogului și împreună cu toți parlamentarii de Alba și cu domul deputat Dîrzu de la PSD am făcut front comun pentru a susține aceste amendamente în Comisia pentru buget, finanțe.

Faptul că Centenarul a reușit să ne adune, măcar pentru o zi, este un lucru extrem de important și cred că prin astfel de atitudini cu toții reușim să ne ridicăm cel puțin la nivelul înaintașilor noștri de la 1918.

În esență, este vorba de alocarea sumei de 18,8 milioane de lei pentru realizarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, realizat de Ministerul Culturii, și a sumei de 8.500 de lei alocate pentru realizarea ansamblului din fața și din împrejurul monumentului.

Ca deputat de Alba, în numele tuturor colegilor, vă mulțumim și vă așteptăm cu drag în capitala de suflet a românilor, o Mecca a neamului românesc, la Alba Iulia.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Ganț Ovidiu.

 
Video in format Real Media    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Stimate domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota, evident, în favoarea adoptării acestei inițiative. Credem că este absolut normal ca și de această manieră să marcăm Ziua Națională a României, 1 decembrie, Proclamația de la 1918, care ne viza direct și pe noi, Proclamația de la Alba Iulia consacrând drepturi pentru minoritățile naționale care urmau să trăiască în România mare.

Așa că, în ceea ce ne privește, cu toată convingerea, suntem pentru construcția acestui Monument.

Noi ne considerăm factori constitutivi ai statului român modern, care a luat naștere la 1 decembrie 1918, și ne vom comporta în consecință și în continuare.

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Pașcan.

 
Video in format Real Media    

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Domnule președinte de ședință,

Distinși colegi,

Eu cred că prin acest proiect legislativ îi dăm Cezarului ce este al Cezarului, pentru că Alba Iulia este locul în care s-a ridicat potirul spiritual al unității, al identității naționale românești și se cuvine să îl împlinim și prin acest fel.

Însă cred că România are astăzi o mare problemă în ceea ce privește unitatea românească și felul în care noi ne raportăm la identitatea românească.

Recent, în Comisia comună privind Centenarul, s-a discutat despre alocarea unei sume importante, 220 de milioane de lei. Au fost selectate peste 2.100 de proiecte depuse de administrațiile publice locale, de organizații neguvernamentale, dar, peste toate, cred că cel mai important - fiindcă sunt o suită de manifestări, până în 2020 - este ca noi, cu toții, să contribuim, prin mesajele pe care le transmitem, prin ceea ce facem, implicit, ca parlamentari, prin activitatea noastră, la solidarizarea... să transmitem acest mesaj de unitate, de solidaritate românească, de prețuire a valorilor noastre identitare, pentru că numai așa, poate, vom reuși să îndreptăm răul pe care noi, românii, îl facem singuri, vitriolând relațiile dintre noi, zi de zi, vorbindu-ne de rău, arătând mai degrabă partea urâtă, sordidă a României zilelor noastre, decât ceea ce ar trebui să fie cu adevărat semnificativ și element de mândrie națională pentru toți, în mod identitar.

De aceea, fac un apel la dumneavoastră - ne și apropiem de 1 decembrie în acest an -, pe lângă faptul că bifăm și vom susține, nu mă îndoiesc, unanim acest proiect legislativ, și celelalte manifestări pe care le generăm și la care participăm în propriile noastre județe să fie de mândrie națională și cu adevărat de revigorare a valorilor spirituale care ne caracterizează înainte de toate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Dîrzu.

 
Video in format Real Media    

Domnul Ioan Dîrzu:

Domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi parlamentari,

Monumentul Unirii de la Alba Iulia credem că este o altă dreptate pe care Guvernul României o face românilor și aș vrea să mulțumesc aici Guvernului Tudose, întregului Guvern care a înțeles importanța Centenarului Marii Uniri și aș spune că demult se vorbește de această investiție, poate prea multe vorbe, și mă bucur că PSD și Guvernul condus de Mihai Tudose, pe lângă toate nedreptățile îndreptate în ultima perioadă, a găsit puterea, a găsit resursa financiară să aloce acești bani, pe care Alba Iulia îi merită, pe care românii din toată țara îi merită, ca la 1 decembrie 2018 să ne strângem mâinile în Cetatea Marii Uniri, în cealaltă capitală, și să ne bucurăm cu toții de Centenarul Marii Uniri.

S-a vorbit mult în ultima perioadă, mă bucur că nu s-a încercat politizarea sută la sută, mă bucur că este singurul punct comun pe care-l avem ca parlamentari de Alba, dar ne-am dat mâna în acest caz și am fost toți cei 7 parlamentari, inițiatorii acestui proiect.

Vreau să vă invit și eu personal, atât peste două săptămâni, cât și la anul, să fim prezenți și bănuiesc că Guvernul României va decide ca o ședință de Guvern, în 2018, să aibă loc la Alba Iulia.

Credem că istoria își merită recompensa.

Sacrificiile făcute acum 99 de ani, la anul 100 de ani, merită atenția tuturor românilor.

Vă invit pe toți ca mâine să votăm, în unanimitate, Proiectul Monumentului Unirii de la Alba Iulia.

Mulțumesc și toate cele bune! (Aplauze.)

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Barna.

 
Video in format Real Media    

Domnul Ilie Dan Barna:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Centenarul unei națiuni este, cu siguranță, un eveniment important și cumva definitoriu pentru aceasta și, fără îndoială, acest monument trebuie să fie un monument al reconcilierii.

Din această perspectivă, Uniunea Salvați România, evident, va susține această inițiativă legislativă.

Marea provocare însă, pe care o avem în anul care urmează, este să reușim să transformăm Centenarul într-un proiect de viitor Centenar al României, pentru că anul acesta ne pregătim destul de stângaci, ca să spun așa, finuț, în ceea ce se întâmplă în statul nostru de drept.

Anul viitor vă invit, însă, și fac apel la tot acest Parlament, să-l transformăm într-un an al unui real plan de dezvoltare a țării noastre.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Mai este vreo intervenție de la vreun grup? Nu.

La articole? Nu.

Vot final.

 
Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege privind externarea din unitățile sanitare a persoanelor de religie mozaică decedate (PL-x 384/2017). (rămas pentru votul final)  

5. Proiectul de Lege privind externarea din unitățile sanitare a persoanelor de religie mozaică decedate.

Domnul Vexler?

Video in format Real Media    

Domnul Silviu Vexler:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Potrivit tradițiilor iudaice, înmormântarea persoanelor decedate și, respectiv, pregătirea acestora pentru înmormântare are o importanță cu totul deosebită, fiind în același timp și o tradiție foarte sensibilă.

Acest proiect de lege vine să creeze cadrul legal necesar, pentru ca pacienții evrei care au murit în spitale, fără complicații medico-legale, să poată fi externați în termen de 24 de ore, respectându-se astfel o tradiție imperativă a poporului evreu.

Profit de ocazie, să mulțumesc comisiilor și domnului doctor Buicu, pentru modul foarte eficient, și dumneavoastră pentru sprijinul acordat.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumim.

Dezbateri?

Mulțumesc.

La articole?

A, raportul, mă scuzați.

 
Video in format Real Media    

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Senatul a adoptat proiectul.

La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei juridice, al Comisiei pentru drepturile omului, punctul de vedere favorabil al Guvernului.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, doar o abținere, să propună plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentul din anexă.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dezbateri? Nu.

La articole? Nu. Vot final.

 
Video in format Real Media Dezbaterea Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei Minorităților Naționale din România (PL-x 405/2017). (rămas pentru votul final)  

6. Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Minorităților Naționale din România.

Inițiatorii?

Domnul Ganț.

Video in format Real Media    

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Stimate domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

La 18 decembrie 1992, Organizația Națiunilor Unite a dat o declarație referitoare la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. E un eveniment pe care dorim să-l marcăm printr-o lege, și nu de altă manieră. De aceea, Grupul nostru parlamentar a inițiat acest proiect.

În esență, evident, nu vizează vreo zi nelucrătoare, nu intră în discuție. Sperăm însă ca, prin evenimentele care vor fi organizate, să marcăm în întreaga societate românească importanța coeziunii societății și din punctul de vedere al relațiilor interetnice pe care ni le dorim cât se poate de armonioase.

Cred că în toți anii care au trecut, de la Revoluție până în prezent, cu toții ne-am străduit să facem în acest domeniu tot ce se poate ca situația să fie una favorabilă. Noi apreciem că așa este.

Și, în consecință, tocmai în preajma sărbătoririi Centenarului, credem că este un moment potrivit pentru adoptarea acestui proiect.

Vă mulțumesc frumos.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc și eu.

Comisia?

Domnul Ibram.

 
Video in format Real Media    

Domnul Iusein Ibram:

Mulțumesc, domnule președinte.

Potrivit dispozițiilor art. 75 din Constituția României, republicată, și a art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă, conform Avizului nr. 539.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 18 decembrie ca Ziua Minorităților Naționale din România, la nivel de sărbătoare națională, prilej de a face cunoscute valorile, tradițiile și obiceiurile minorităților naționale din România.

În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, luând în considerare și avizele sus-menționate, membrii Comisiei pentru drepturile omului au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru instituirea Zilei Minorităților Naționale din România, cu amendamentele admise cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

Dezbateri?

Domnul Márton Árpád.

 
Video in format Real Media    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Grupul nostru parlamentar va vota acest proiect de lege, mai ales că el, în prima sa formulă, a fost o hotărâre de Guvern, de prin vremea Guvernului CDR, în care exista un Minister pentru Minoritățile Naționale, și cei care au pregătit acea hotărâre de Guvern erau miniștri din partea UDMR - domnul Tokay Gheorghe și Eckstein Kovács Péter.

Ca atare, ne bucură să devină un proiect de lege pentru această prezentare a bogăției acestei țări, ceea ce reprezintă minoritățile naționale.

Totodată, credem că această lege nu poate înlocui dorința fiecărei minorități naționale de a avea o zi proprie, specifică istoriei sale.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Tudor Ciuhodaru.

 
Video in format Real Media    

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Voi vota oricând un astfel de proiect de lege. Și suntem alături de colegii din Grupul minorităților naționale în realizarea acestui deziderat.

Mă bucur că în acest an, în luna decembrie, vom sărbători și Ziua României, și Ziua Minorităților Naționale, pentru că, încă o dată, suntem împreună în această țară, care ne-a oferit de fiecare dată, fiecărui cetățean, tot ceea ce se poate pentru ca lucrurile să evolueze favorabil.

Vă felicit.

Și sunt convins că toate grupurile parlamentare vor vota acest proiect de lege, arătând încă o dată extrema toleranță și drepturile câștigate de toți cetățenii României, odată cu această guvernare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da.

Domnul Olar.

 
Video in format Real Media    

Domnul Corneliu Olar:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vin și eu bucuros la tribună, pentru că Țara Moților, dacă o luăm așa, nu vreau să fac... să vorbesc numai de Țara Moților, însă a avut un rol determinant în ceea ce privește Marea Unire de la 1918.

Știți cu toții că marii eroi ai noștri - Horea, Cloșca și Crișan, și Avram Iancu - toți au făcut un pas spre Marea Unire.

Și nu puteam să nu vorbesc astăzi, când colegii noștri de la UDMR, și de la Minorități, și toți, de aici, și nu trebuie să ne lăudăm și să punem etichete doar pe o persoană sau pe un partid politic, azi, punem o etichetă și o bilă albă pe Parlamentul României, pentru ce votează azi și pentru...

Cu siguranță mâine vom da un vot final.

Mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Sigur dăm vot final, că e aprobat de Biroul permanent, domnule primar.

Alte intervenții dacă mai sunt? Nu mai sunt.

Am deja un vot, n-am ce... trebuie să o fac și pe aceea...

Vot final.

 
Video in format Real Media Solicitarea Comisiei juridice de disciplină și imunități cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită și, în consecință, prelungirea termenului constituțional de dezbatere și vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.215/2001 a administrației publice locale și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Pl-x 272/2017). (aprobată)  

Și avem solicitarea Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită, cu prelungirea termenului constituțional, de la 45 la 60 de zile, la modificarea și completarea Legii nr. 215/2001.

Avem nevoie de aprobarea dumneavoastră.

Dacă sunt obiecții? Nu sunt obiecții.

Vot, vă rog.

Video in format Real Media    

106 voturi pentru, 10 abțineri. Aprobat.

Suntem exact la ora 18,00, cu toate propunerile dumneavoastră, în urma ideilor geniale pe care le-ați avut.

Mulțumesc.

Birou...

Vă rog, membrii Biroului permanent, rămâneți în clădire, pentru că avem cinci minute o ședință scurtă, în momentul în care vine de la Senat chestiunea cu rachetele...

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.  

După o scurtă pauză

     

(În continuare, lucrările au fost conduse de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

 
Video in format Real Media    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bună seara!

Declar deschisă ședința consacrată răspunsurilor orale la întrebări, din data de 20.11.2017, la ora 18,00.

Așadar, pentru ședința dedicată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.

Continuăm cu partea a doua a ședinței din 20 noiembrie 2017, consacrată primirii răspunsurilor orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice, urmând apoi prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.

 
Video in format Real Media   Cristina-Ionela Iurișniți

Pentru început, vreau să întreb dacă este în sală domnul deputat Petru Movilă? Nu este.

Atunci, rog pe domnul secretar de stat Petru Andea să depună în scris.

La fel, pentru a doua, domnule Petru Andea, depuneți în scris.

Dacă este în sală doamna deputat Iurișniți Cristina? Este în sală.

Rog pe domnul Petru Andea să dea răspunsul pentru doamna deputat.

Mulțumesc.

Video in format Real Media    

Domnul Petru Andea (secretar de stat, Ministerul Educației Naționale):

Referitor la întrebarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaților cu nr. ... având ca obiect "Implementarea deficitară a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar în județul Bistrița-Năsăud", vă comunicăm următoarele:

Preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale "Tiha Bârgăului" din județul Bistrița-Năsăud au primit produse de panificație și produse lactate în perioada octombrie 2016-mai 2017, iar după finalizarea procedurilor pentru Programul-pilot "Masa caldă", în perioada 29 mai-23 iunie 2017 au primit pachetul alimentar.

În acest interval, Programul "Cornul și laptele" a fost suspendat. Fondurile alocate rămase necheltuite, în valoare de 253.000 de lei, au fost retrase de la primărie de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

În urma analizării raportului final de evaluare a programului, au rezultat următoarele:

Puncte tari:

  • Programul a constituit un real ajutor pentru elevi și părinți;
  • A crescut frecvența elevilor la orele de curs;
  • Elevii au beneficiat de o masă echilibrată;
  • A asigurat egalitate de șanse și un plus de sănătate elevilor proveniți din diverse categorii sociale.

Puncte slabe:

  • Condiții nesatisfăcătoare pentru servirea mesei calde.

Amenințări:

  • Deficiențe în procedura de achiziții.

Oportunități:

    - Posibilitatea continuării programului.

Ministerul Educației Naționale susține instituirea măsurilor care au drept scop diminuarea numărului de elevi aflați în situație de eșec școlar sau abandon școlar, dar consideră că astfel de măsuri, precum cea a acordării la școală în mod gratuit a unui suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi elevilor, trebuie pilotate și analizate cu responsabilitate.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Real Media    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumesc, domnule secretar de stat.

Din nou întreb dacă este în sală domnul Petru Movilă? Nu este.

Așadar, domnule Dan Dumitrescu, secretar de stat, vă rog să prezentați în scris.

Domnul Petru Movilă, din nou. Nu este în sală.

Domnul secretar de stat Dan Dumitrescu sau Bogdan Samoilă, vă rog să prezentați în scris.

La fel, domnul Petru Movilă.

Dan Dumitrescu, secretar de stat, să prezinte în scris.

Din nou Petru Movilă.

Rog pe domnul secretar de stat Robert-Iulian Stănescu, președinte CNPP, să prezinte în scris...

Domnul deputat Petru Movilă nu este în sală. Îl rog pe domnul vicepreședinte Laurențiu să prezinte în scris.

Domnul Petru Movilă nu este, așadar, domnul secretar de stat Mădălin-Ștefan Voicu să prezinte în scris.

Domnul Ghinea Cristian, de la USR? Nu este în sală.

Așadar, îl rog pe domnul Nasta Nicolae, secretar de stat, sau pe subsecretarul de stat Bogdan Samoilă să prezinte în scris.

Declar închisă ședința pentru întrebări din data de 20.11.2017.

Mulțumesc tare mult.

 
  Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului.  

După o scurtă pauză

Video in format Real Media    

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bună seara!

Continuăm ședința din 20 noiembrie 2017, de la ora 18,00, legată de deputații care au fost înscriși pentru a prezenta interpelări în această ședință.

Așadar, au depus în scris următorii deputați: Vlad Duruș, USR - o interpelare; Silviu Dehelean, USR - 3 interpelări; Cătălin-Marian Rădulescu, PSD - 3 interpelări; Corneliu Ștefan, PSD - o interpelare; Constantin Șovăială, PNL - o interpelare; Constantin Codreanu, PMP - 3 interpelări; Iulian Bulai, USR - 3 interpelări; Marilen-Gabriel Pirtea - două interpelări; Mara Mareș, PNL - două interpelări; Ștefan-Alexandru Băișanu, ALDE - o interpelare; Eugen Tomac, PMP - două interpelări; Marius Pașcan, PMP - două interpelări; Marius Sorin Bota - o interpelare; Raluca Turcan - o interpelare; Călin Matei, PSD - o interpelare; Adrian Oros, PNL - o interpelare; Oana Bîzgan - două interpelări; Claudiu-Iulius Năsui, USR - două interpelări; Cristian Buican, PNL - o interpelare; Robert-Nicolae Turcescu, PMP - două interpelări; Daniel Gheorghe, PNL - două interpelări; Viorica Cherecheș, PNL - două interpelări; Cornel Zainea - o interpelare; Cristian Ghinea, USR - două interpelări; Lavinia Cosma, USR - o interpelare; Adrian Oros, PNL - o interpelare; Nicolae Georgescu, PSD - o interpelare; Victor Paul Dobre, PNL - o interpelare; Daniel Olteanu, PNL - o interpelare; Marius Pașcan, PMP - două interpelări; Biró Rozália, UDMR - o interpelare; Antal István, UDMR - o interpelare; Cătălin Predoiu, PNL - o interpelare; Cristina Dinu - o interpelare; Cristina Burciu - o interpelare; Florinel Stancu - două interpelări; Maricela Cobuz - o interpelare; Ilie Toma - două interpelări; Natalia Intotero - o interpelare; Laurențiu Nistor - o interpelare; Georgeta Holban - o interpelare; Virgil Popescu - o interpelare; Pavel Popescu - o interpelare; Adrian Todoran, PMP - o interpelare; Tudor Pop, USR - o interpelare; Mădălina Prună - 3 interpelări; Dumitru Lovin - o interpelare; Nicolae Velcea - o interpelare; Beatrice Tudor - o interpelare și Emanuel Ungureanu, USR - o interpelare.

Declar închisă ședința pentru depunerea de interpelări, din 20.11.2017.

Vă mulțumesc.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 18,20.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 21 ianuarie 2018, 20:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro