Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 29-11-2017

Ședința Camerei Deputaților din 29 noiembrie 2017

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.67 Vasile Varga - intervenție cu titlul: "Unirea - un vis împlinit!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Vasile Varga:

"Unirea - un vis împlinit!"

Zilele acestea suntem cuprinși de bucuria sărbătoririi revenirii frumoasei Bucovine la plai românesc (28 noiembrie 1918), cât și a Marii Uniri, corolarul dorit de înaintașii noștri, de-a lungul multor generații. Nu putem uita pasul făcut, cu câteva luni mai devreme, de bogata Basarabie, în 27 martie 1918, când și acest teritoriu străbun s-a întors la sânul patriei. Unirea Țărilor Române, din 1600, sub sceptrul lui Mihai Viteazul, dăduse speranțe peste veacuri românilor, și anume se putea trăi într-un teritoriu în care se vorbea aceeași limbă, erau tradiții asemănătoare, teritorii în care se simțea și se trăia românește.

Un alt pas spre reîntregire l-a reprezentat mișcarea genială prin care Moldova și Tara Românească, sub conducerea lui Al. Ioan Cuza, au făcut pasul către un stat modern puternic.

Chiar dacă vremurile erau vitrege, cu pierderile cauzate de Primul Război Mondial, luptele duse de eroica noastră armată, în anii 1916-1918, dublate de acțiunile clasei politice românești, care a dat dovadă de înaltă trăire patriotică, ideea reîntregirii teritoriale era mai presus de orice. Era momentul astral care era așteptat de veacuri.

La 1 Decembrie, la Alba Iulia, toți delegații prezenți din Transilvania, dar și din celelalte provincii care tocmai scăpaseră de jugul stăpânirilor străine, într-un glas, au spus că se unesc cu România. Consider că a fost cel mai important act din istoria României.

Ca liberal nu am voie să uit rolul extrem de important jucat de Ion I. C. Brătianu, președinte al PNL, alături de alți oameni politici marcanți în procesul Marii Uniri, figura centrală fiind Regele Ferdinand I "Întregitorul".

Atunci, în acele vremuri de înaltă trăire românească, prin sacrificiile înaintașilor, noi am primit moștenire o bogăție neprețuită - România cea Mare, datoria noastră este să o apărăm cu orice preț.

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!