Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 11 decembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.181/18-12-2017

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 11-12-2017 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 11 decembrie 2017

  Păstrarea unui minut de reculegere în memoria Majestății Sale, Mihai I, Regele României.

Ședința a început la ora 15,05.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, și de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, asistați de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului.

 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Vă rog să luați loc în sală, pentru a putea începe ședința.

Urmează intonarea Imnului național.

(Se intonează Imnul național "Deșteaptă-te, române!".)

Domnule președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,

Domnule prim-ministru Mihai Tudose,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule președinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române și Altețele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați membri ai Corpului diplomatic,

Stimați invitați,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința solemnă comună dedicată omagierii Regelui Mihai I, Suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.

Vă invit să păstrăm un minut de reculegere.

(Se păstrează un minut de reculegere.)

 
Omagierea Majestății Sale, Mihai I, Regele României.

În deschiderea acestei sesiuni solemne, vă invit să revedem împreună discursul Regelui Mihai I al României, adresat Parlamentului României în data de 25 octombrie 2011.

(Doamnele și domnii deputați și senatori, alături de invitați, vizionează pe monitoarele din sală secvențe din discursul susținut de Majestatea Sa Regele Mihai I al României, în cadrul ședinței solemne comune a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 25 octombrie 2011.)

Majestatea Sa Regele Mihai I al României:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.

Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul. Uniți între noi și cu vecinii și frații noștri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.

Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani, de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit - după libertate și democrație - sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.

Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne întotdeauna.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Invit la tribună pe Excelența Sa, Domnul Klaus Iohannis, Președintele României.

 
 

Domnul Klaus Werner Iohannis (Președintele României):

Excelență,

Alteță,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Distinsă audiență,

Onorăm astăzi, cu profund respect, memoria unei mari personalități a istoriei noastre, Regele Mihai I al României.

Loial patriei și națiunii sale, el a purtat pe umeri o grea domnie, în momente foarte dificile ale istoriei noastre.

Obligat să înfrunte tirania, prin actul de la 23 august 1944, Mihai I a servit cauza libertății și democrației. Apoi, opunându-se cu dârzenie acaparării țării de către comuniști, a dovedit curaj și simț al datoriei.

Destinul său tragic se confundă cu destinul din veacul trecut al poporului român.

În lungul său exil, Regele a simbolizat speranța unei Românii renăscute și libere, la care românii nu au încetat să aspire.

După căderea comunismului, a fost oprit cu brutalitate să intre în țară și să se reculeagă la morminte iluștrilor săi înaintași. Aceste operațiuni disperate și absurde le-au opus demnitatea și tăria caracterului său.

Pentru toate aceste merite, Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat.

Onorată audiență,

Deși a domnit acum mai bine de 70 de ani, principiile sale nu aparțin trecutului, ci, dimpotrivă, sunt mai actuale ca niciodată.

Mihai I, a fost un monarh constituțional care a apărat domnia legii, drepturile și libertățile individuale, a militat pentru instituții solide și pentru ca regulile să fie durabile, asumate și respectate.

Integritatea sa este un exemplu neprețuit, iar cuvintele sale sunt astăzi la fel de elocvente.

"Vom susține orice om politic" - spune Regele Mihai I în urmă cu 17 ani - "indiferent de înclinația lui ideologică, atâta vreme cât el sau ea va rămâne angajat în respectarea drepturilor omului și a libertăților individuale, în eliminarea corupției, în protejarea tuturor românilor".

Regele a apărat cu toate puterile și prerogativele sale România în vremea domniei și a făcut tot ce i-a stat în putință, mai apoi, în exil, pentru reînnodarea legăturilor tradiționale ale României cu democrațiile occidentale.

Evoc aici și turneele și misiunile diplomatice pe care le-a întreprins pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, fiind convins că alegerea strategică de a orienta țara către Occident a reprezentat reîntoarcerea firească la opțiunile înaintașilor săi.

Doamnelor și domnilor,

Este datoria noastră, a tuturor, să apărăm moștenirea Regelui Mihai I.

Prețuind memoria sa, noi toți avem datoria să asigurăm o Românie stabilă, demnă și respectată în lume, prosperă și puternică, cu un stat de drept solid, în care aspirația spre libertate și prosperitate a românilor este împlinită și în care nimeni nu este mai presus de lege.

O Românie în care viața publică să fie dominată de responsabilitate, decență și competență. În definitiv, o Românie mai puternică și mai unită, pe care suntem cu toții chemați să o desăvârșim.

Fie ca amintirea Regelui Mihai să rămână veșnică în inimile noastre!

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Îl invit la microfon pe domnul președinte al Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu.

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule președinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române,

Altețele Voastre Regale,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați membri ai Corpului diplomatic,

Onorată audiență,

Este, astăzi, a treia oară când Regele Mihai I este prezent în Parlamentul țării. Constatarea este surprinzătoare pentru un monarh constituțional a cărui autoritate a izvorât din voința națională exprimată în Parlament. De obicei, și așa s-a întâmplat și la noi în trecut vreme de multe decenii, regii deschid în fiecare an lucrările Parlamentului și adresează acestuia un mesaj al tronului, ce cuprinde Programul Guvernului pentru următorul an. O istorie vitregă și violentă nu i-a îngăduit Regelui Mihai să-și îndeplinească această atribuție constituțională.

Regele a venit pentru întâia dată în Parlament la începutul iernii anului 1946, pentru a deschide lucrările Parlamentului ales pe 19 noiembrie. Începea atunci un anotimp istoric aspru, care a durat patru decenii. Alegerile, oricât de controversat le-a fost rezultatul, fuseseră făcute posibile datorită actului de curaj al Regelui, de la 23 august 1944.

În acord cu partidele politice și bucurându-se de loialitatea Armatei, Regele Mihai I a pus atunci capăt, cu o îndrăzneală ce i-a atras admirația întregii lumi libere, regimului politic autoritar care târâse România într-un război absurd împotriva democrațiilor liberale.

Speranța care a mobilizat atunci energia Regelui a fost aceea că România va deveni ea însăși, după înlăturarea dictaturii, o democrație liberală, o țară de cetățeni liberi și egali. Din păcate, nu a fost să fie așa.

Ocupația străină, trădarea unei părți a elitelor, o propagandă ipocrită și un aparat represiv nemilos au împins curând România într-o altă dictatură, au dus țara în zodia totalitarismului. Paradoxul amar face ca Parlamentul ales în 1946, datorită capacității Regelui de a aduna în jurul său și al principiilor democratice toate forțele vii ale națiunii, să fie cel care a luat act de abdicarea Regelui și, ulterior, a proclamat republica, o republică populară, apoi socialistă, în care valorile republicane ale libertății, egalității și fraternității nu au avut însă curs.

A doua oară, Regele Mihai a venit în Parlament pe 25 octombrie 2011.

Voi fi mereu mândru că am fost cel care, împreună cu colegul meu, Puiu Hașotti, am inițiat atunci invitarea Regelui în forul reprezentativ suprem al națiunii noastre. Regele a rostit cu acel prilej un memorabil discurs, din care ați putut să vizionați o mică parte, aducând în vremea noastră valorile democratice pe care le-a întrupat în 1944. Nu a fost însă un discurs retrospectiv, ci, din nou, un manifest al speranței, o mărturie a credinței nestrămutate a Regelui în virtuțile și în destinul poporului român.

Astăzi, pentru a treia oară în istorie, Regele este din nou în Parlamentul României, alături de noi și în mijlocul nostru. Este prezent în gândul nostru, în credința noastră în democrație, în speranțele pe care ni le punem în viitorul națiunii noastre.

De această dată, Mihai al României nu va mai părăsi Parlamentul. Va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră ca o sursă vie de inspirație, ca un reper moral de neclintit, ca un îndemn permanent la curaj și la tărie de caracter.

Nu i-a fost dat Regelui Mihai să poarte, în împrejurări oficiale, Coroana de Oțel a României și nici să stea pe tronul regal într-o ceremonie solemnă. Am însă convingerea că Regele poartă acum pe frunte, în Împărăția Cerurilor, cununa celor drepți. După cum am convingerea că, aici, pe pământ românesc, memoria noastră colectivă va fi de acum înainte tronul pe care Mihai I al României va rămâne pururi așezat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

(Revine la prezidiu.)

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Are cuvântul președintele Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea.

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Domnule președinte al României, Klaus Iohannis,

Domnule președinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu,

Domnule prim-ministru Mihai Tudose,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule președinte Traian Băsescu,

Custode al Coroanei Române,

Altețele Voastre Regale,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați invitați,

Stimați reprezentanți ai Corpului diplomatic,

Parlamentul României omagiază astăzi personalitatea Regelui Mihai I care, pe 5 decembrie, a trecut la cele veșnice.

Relația Regelui Mihai cu Parlamentul a fost, în ultimii ani, una apropiată.

Pe 25 octombrie 2011, Majestatea Sa a susținut de la tribuna Parlamentului un discurs, din care o parte ați văzut-o mai devreme, după mai bine de 60 de ani de când o făcuse ultima oară, înaintea instalării la putere a regimului comunist. Din perspectiva de azi, acest discurs poate fi considerat testamentul politic al Regelui Mihai I.

Majestatea Sa a subliniat atunci, printre altele, rolul fundamental al Parlamentului într-o democrație: "Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după 1989".

În același discurs, Regele Mihai a invocat valorile care trebuie să ne definească pe noi românii: "cele mai importante lucruri de dobândit - după libertate și democrație, - sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere."

Identitatea și demnitatea. Nu este întâmplător că tocmai în jurul acestor valori încercăm să construim în ultima perioadă viitorul națiunii.

Moartea Regelui Mihai ne-a îndurerat profund. A murit un om nobil, demn și curajos. Regele Mihai a preluat Coroana într-un moment în care monarhia și democrația deveniseră simple cuvinte, fără acoperire în realitatea politică a vremii.

Deși fiind foarte tânăr, Regele Mihai a reușit treptat să reconstruiască puterea monarhiei și să implice din nou partidele în decizia politică.

Cu o țară grav ciuntită, care își pierduse independența și era în pragul unui eșec major pe Frontul de Est, Regele Mihai a reușit ceea ce puțini ar fi crezut că este posibil, și anume, să schimbe soarta Războiului și a țării.

La numai 20 și ceva de ani, a fost capabil să se ridice la înălțimea istoriei. În 1944, monarhul României a decis întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste, contribuind din plin la victoria aliaților.

Astăzi, istoricii consideră că decizia Regelui Mihai a scurtat cu cel puțin 6 luni cel de-al Doilea Război Mondial. Regele a întors armele împotriva lui Hitler, dar a luptat din răsputeri și împotriva instaurării comunismului în România.

Abdicarea sa a fost un act sub amenințarea că un refuz ar fi urmat de sute de morți. A fost deci capabil să sacrifice Coroana, pentru a salva viața unor oameni.

România nu a putut evita comunismul, dar efectele deciziei Regelui s-au văzut în reintegrarea în trupul țării a unei părți semnificative din ceea ce până în 1940 fusese România Mare.

Regele Mihai a fost în exil un promotor al democrației și al intereselor istorice ale României, păstrând vie speranța întoarcerii ei la normalitate. Oricând i s-a cerut și nu numai, Regele a fost gata să acționeze pentru binele țării lui. După 1989, contribuția Regelui Mihai și a Familiei Regale, la integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, a fost semnificativă, chiar dacă, în tradiția discreției care caracterizează Familia Regală, acest lucru a fost prea puțin comunicat public.

Până în ultima clipă, Regele a luptat pentru țara lui, cu energie și cu demnitate. Faptele sale și viața sa demnă vor fi mereu un model pentru toți românii care recunosc în Regele Mihai una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei sale.

Dumnezeu să îl odihnească!

 
   

(Revine la prezidiu.)

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la tribună pe domnul Mihai Tudose, prim-ministrul României.

 
 

Domnul Mihai Tudose (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnilor foști președinți,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinția Voastră,

Stimați membri ai Corpului diplomatic,

Stimați invitați,

Onorați colegi,

Este o onoare să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a evoca personalitatea Majestății Sale Regele Mihai și contribuția sa esențială la dezvoltarea României.

Lider cu simțul datoriei față de țară, Majestatea Sa rămâne în memoria noastră ca un depozitar al valorilor naționale și un apărător al intereselor autentice ale României. În numele lor și din dragoste pentru popor, a fost întotdeauna pregătit să sacrifice confortul personal, dovedind faptul că un rege se poate ridica, întotdeauna, deasupra vremurilor.

Așa a putut ierta, cu noblețe, toate nedreptățile care i s-au făcut, fiindcă, în definitiv, nu sunt altceva decât o decât proiecția fricii și a propriilor slăbiciuni ale celor care le-au săvârșit.

După 1989, Regele Mihai a înțeles că locul României este alături de statele libere și democratice, că România are și va avea rolul său bine definit între aliații NATO, că România nu se poate dezvolta în afara Uniunii Europene, că societatea românească trebuie așezată pe valori fundamentale, precum democrația și libertatea. Și cu ideile sale, cu stăruință, înțelepciune și răbdare a lucrat astfel încât România să-și regăsească destinul european și euroatlantic, iar societatea românească să evolueze alături de marea familie a statelor civilizate.

Doamnelor și domnilor,

În urmă cu șase ani, Majestatea Sa Regele Mihai a susținut sub aula Parlamentului un discurs-testament, un discurs istoric, căruia astăzi îi dăm noi sensuri. Eu, ca om politic, am înțeles că responsabilitatea și interesul public trebuie să stea la baza deciziilor, politicilor și măsurilor pe care le luăm. Înțeleg că nu poți guverna fără deschidere spre dialog, fără a înțelege și accepta argumente, fără toleranță. Ca român, înțeleg că este nevoie de moderație, atât pentru omul politic, dar și pentru cei ce conduc.

Dragi români,

Regele Mihai rămâne în istorie și îi suntem datori. Este datoria de onoare a fiecărui bun român să cunoască adevărul despre omul de stat care a fost și rămâne Regele Mihai, despre curajul și demnitatea dovedite în momente cruciale ale istoriei recente a României sau despre puterea de a înțelege să renunți la binele personal în favoarea binelui public.

Sunt convins că personalitatea vibrantă a Majestății Sale va continua să inspire generații întregi de români, care îl vor iubi cu sinceritate, așa cum și Regele Mihai și-a iubit întotdeauna poporul, în acel fel unic în care numai un suveran poate să o facă.

Dumnezeu să îl ierte!

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Urmează mesajul Custodelui Coroanei României.

 
 

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române și Șeful Casei Regale a României:

Domnule președinte al României,

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalt Preasfinția Voastră,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Excelențele Voastre,

Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român și admirat de întreaga lume. Dar rostul adunării de astăzi are rădăcini adânci în 150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar și înălțătoare.

Am pierdut, ca și întreaga națiune, un părinte. De aceea, în aceste clipe grele, suntem uniți în doliul nostru.

Bunătatea și iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea țării noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al lumii. Chiar atunci când a fost departe de țară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român.

Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleași valori și principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României. Ca și Regele Mihai, voi închina munca mea românilor din toate țările lumii.

Coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituțiile fundamentale ale statului, pentru progresul țării, în cadrul Uniunii Europene și NATO. Regele a crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a acestor eforturi.

Pe lângă activitățile de consolidare a comunităților românești, pe lângă proiectele caritabile, familia mea și cu mine vom fi alături de instituțiile statului în promovarea adevăratului chip al României și a intereselor ei pe plan internațional.

Țările lumii au nevoie să cunoască mai bine ceea ce România a reușit în 150 de ani ca stat modern, ce a realizat în secolul care a trecut de la Marea Unire și ce a construit după căderea comunismului. Privind în urmă, putem să fim mândri de progresele națiunii noastre.

În inima părinților mei a existat întotdeauna un "mâine". Cu gândul la acel "mâine", vă mulțumesc pentru ziua de astăzi.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este invitat să-și prezinte mesajul.

 
 

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule președinte Traian Băsescu,

Majestatea Voastră, Custode al Coroanei Române,

Altețele Voastre Regale,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Înalt Preasfințite Părinte Arhiepiscop și Mitropolit,

Domnule vicepreședinte al Academiei Române,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Stimați membri ai Corpului diplomatic,

Onorată audiență,

Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a Majestății Sale Regele Mihai I al României, pentru marile virtuți care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieți, și anume: credința în Dumnezeu, iubirea față de poporul român, răbdarea în suferință, demnitatea în comportament și puterea de-a ierta pe cei ostili.

Mare personalitate istorică a veacului său, monarh, Mareșal al României, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în același timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credință puternică, pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei române Nihil Sine Deo, Nimic fără Dumnezeu.

Născut la 25 octombrie 1921, în ajunul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir, la ora 19,40, tânărul prinț a fost botezat de Mitropolitul Primat al României, viitorul patriarh Miron Cristea, duminică, 22 ianuarie 1922, în biserica fostei Mănăstiri Cotroceni, ctitoria Domnitorului Șerban Cantacuzino din secolul al XVII-lea, devenite mai târziu reședință regală.

În prima parte a copilăriei, definitorie pentru formarea personalității unui om, tânărul principe Mihai s-a bucurat de educația duhovnicească a mamei sale, Regina Elena, o femeie deosebit de credincioasă și de evlavioasă. Mai târziu, Regele avea să mărturisească, adesea, faptul că de la mama sa Elena a deprins obiceiul de a se ruga des, de a citi Scriptura, de a frecventa Biserica, de a se spovedi și împărtăși.

În perioada primei domnii, 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, Regele minor Mihai I s-a bucurat de protecția și grija părintească a Patriarhului Miron Cristea, membru al Regenței Regale, din care mai făceau parte Principele Nicolae, unchiul tânărului Rege, și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. Mărturiile vremii și fotografiile care se păstrează arată această relație apropiată dintre Rege și Patriarh, ca una dintre nepot și bunic.

Între anii 1932-1940, la clasa palatină organizată special de tatăl său, Regele Carol al II-lea, pentru educația tânărului prinț, devenit Mare Voievod de Alba Iulia, a avut ca profesor de religie pe preotul academician Nicolae M. Popescu, o mare personalitate a epocii, care, împreună cu savanții Nicolae Iorga și Simion Mehedinți, a contribuit mult la formarea intelectuală și spirituală a viitorului Rege.

În toată această perioadă a formării sale, Principele Mihai venea în mod frecvent la Catedrala Patriarhală sau la diferite biserici din București, participând la sfintele Liturghii de Paști, de Anul Nou, de Bobotează, la slujbele de Te Deum din zilele oficiale, dar și în duminicile obișnuite, însoțit de membri ai Familiei Regale sau de oficialități.

După abdicarea regelui Carol al II-lea, în ziua de 6 septembrie 1940, Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, a depus jurământul de credință în fața Patriarhului Nicodim Munteanu, la Palatul Regal, după care, în Catedrala Patriarhală din București, a primit din mâinile aceluiași patriarh ungerea cu Sfântul și Marele Mir, devenind Rege al României.

Relațiile Regelui Mihai I cu Biserica se vor intensifica acum și din perspectivă instituțională.

Noul Rege va participa la marile sărbători religioase și chiar la sfințiri de biserici, ca de pildă în ziua de 6 octombrie 1946, când a avut loc târnosirea Catedralei Metropolitane din Timișoara, de către Patriarhul Nicodim, Regele Mihai numărându-se între ctitorii acestei noi și impunătoare Catedrale.

În baza prevederilor constituționale, Regele Mihai I va învesti, la Palatul Regal, pe noii ierarhi aleși ai Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Tit Simedrea al Bucovinei, în 1941, Episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului, în 1941, și alții.

Actul de abdicare forțată, de la 30 decembrie 1947, și plecarea Regelui Mihai I din România, într-un îndelungat și nedrept exil au reprezentat o grea lovitură pentru România, dar și pentru Biserică, deoarece în anii următori regimul comunist va începe o cruntă perioadă de persecuție împotriva Bisericii și împotriva celor care manifestau fidelitate sau admirație față de Monarhie.

În pofida politicii de ștergere a tuturor urmelor care aminteau de contribuția Monarhiei la progresul României, Biserica a găsit soluții inteligente de salvare a inscripțiilor sau pisaniilor în care apărea numele Regelui sau a tablourilor votive ale acestuia, ca de pildă tabloul votiv din Catedrala din Timișoara, din Mănăstirea Sâmbăta de Sus, din Biserica de Parohie de la Dragoslavele - Argeș, din Biserica de la Parohia Salcia, județul Dolj, și altele.

În exilul îndelungat al Regelui Mihai, credința sa puternică l-a ajutat să treacă răbdător, biruitor și demn, peste toate necazurile și nedreptățile îndurate, potrivit propriilor sale mărturisiri. Deși geografic departe de România, Regele Mihai a continuat să frecventeze Biserica Ortodoxă, al cărui fiu spiritual era prin Botez și care, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948, va oficia cununia sa cu Principesa Ana de Bourbon, ca apoi, tot în Biserica Ortodoxă, ei să-și boteze și cele 5 fiice.

La doi ani după prăbușirea regimului comunist, vizita Majestății Sale Regele Mihai în România, în zilele de 25-27 aprilie 1992, a avut o semnificație profundă. Alungat din România în anul 1947, de regimul comunist instalat la putere, Regele Mihai revine, după 45 de ani, în anul 1992, în țară, la Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, pentru a participa la Sărbătoarea Paștelui sau a Învierii Domnului, confirmând astfel că, după crucea suferinței, a sosit Învierea sau eliberarea poporului român de sub stăpânirea comunistă ateistă.

De atunci, în ultimele două decenii, prezența Regelui Mihai în România, la marile sărbători creștine sau la diverse evenimente importante din viața Bisericii, a devenit una familiară și mult apreciată de cler și de popor.

A fost la Catedrala Patriarhală și la Reședința Patriarhală din București, în anii 1997, 2000, 2001 și 2006. A fost la Catedrala Mitropolitană și la Reședința Mitropolitană din Iași, în anii 1997 și 1999. A fost la Catedrala Mitropolitană și Reședința Mitropolitană din Timișoara, în anii 1997, 2002 și 2008. A fost la Catedrala Mitropolitană și la Reședința Mitropolitană din Craiova, în anii 2005 și 2007, precum și la alte Catedrale eparhiale, în care a fost primit cu onoruri bisericești deosebite.

A vizitat multe mănăstiri și biserici din România, fiind primit cu respect și cu mare bucurie.

Ultimii ani ai vieții Regelui Mihai s-au identificat, într-un fel, cu viața de rugăciune a călugărului, deoarece, fiind înconjurat și îngrijit de maici călugărițe, le cerea acestora să facă pravila lor zilnică de rugăciune cu voce tare, în prezența sa. A fost vizitat adeseori de Mitropolitul Iosif de la Paris și de preotul ortodox român Adrian Diaconu de la Geneva și Lausanne, cărora le solicita diferite slujbe și rugăciuni.

Regele Mihai a trăit cu discreție, dar cu intensitate credința sa în care a fost botezat și pe care a păstrat-o cu multă grijă în toată viața sa, ca fiind cea mai prețioasă comoară primită de la mama sa, Regina Elena, și de la poporul român evlavios. Această credință l-a ajutat să fie statornic în iubirea sa față de poporul român, de Biserică și de familie. Totuși, trebuie să menționăm că, deși era un creștin ortodox în cuvânt și fapte, Regele Mihai era, în același timp, respectuos față de alte culte religioase, fiind un om al păcii interetnice și interreligioase.

Regele Mihai al României a militat și a contribuit intens pentru integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, pentru că prețuia mult libertatea și democrația, dar, după realizarea acestor deziderate, a adresat Parlamentului României, în 25 octombrie 2011, îndemnul de a cultiva, de asemenea, identitatea și demnitatea națională, valori pe care Regele Mihai le-a apărat prin exemplul personal în tot timpul vieții sale.

Prin personalitatea, viața și lucrarea sa, Regele Mihai I al României va rămâne în memoria poporului român o făclie de Înviere în vremuri de răscruce.

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Îl invit la tribună pe domnul academician Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române, pentru a transmite mesajul Academiei Române.

 
 

Domnul Cristian Hera (vicepreședinte al Academiei Române):

Domnule președinte al României, Klaus Werner Iohannis,

Domnule Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului,

Domnule Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților,

Domnule Mihai Tudose, prim-ministru al Guvernului României,

Domnule președinte Emil Constantinescu,

Domnule președinte Traian Băsescu,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei României,

Preafericite Părinte Daniel,

Înalt Preasfinția Voastră, Ioan Robu,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Distinși membri ai Corpului diplomatic,

Academia Română, ca de altfel întregul popor român, a aflat, în ziua de 5 decembrie, cu deosebită tristețe, vestea încetării din viață a Majestății Sale Regele Mihai I.

Pentru instituția noastră, înființată în anul 1867, pierderea este cu atât mai grea cu cât Academia Română, încă de la începuturile sale, și-a legat existența de Casa Regală. În perioada când s-a aflat pe Tronul României, Majestatea Sa Regele Mihai I, ca și predecesorii săi, a fost președinte de onoare și protector al Academiei Române, iar din anul 2007 a devenit membru de onoare al forumului nostru.

Prezența Majestății Sale în Academia Română s-a simțit din plin. A luat parte la diferite sesiuni ale Academiei, susținând și încurajând cercetarea științifică românească din toate domeniile. Iată ce afirma Majestatea Sa Regele Mihai I în ședința solemnă a Academiei Române din iunie 1947; "Am credința nestrămutată în puterea de muncă, în înțelegerea și calitățile reale ale poporului meu și sunt sigur că, prin ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși curând să reclădim o Românie puternică prin morala ei, rodnică prin propășirea ei, strălucitoare prin punerea în valoare a facultăților ei intelectuale".

Academia Română a încercat să urmeze îndemnele Majestății Sale. Pentru membrii Academiei Române, ca și pentru întreg poporul român, Majestatea Sa Regele Mihai I a reprezentat un exemplu de înalt patriotism și sublimă demnitate, de neasemuit curaj și, spun eu, și fermitate. Dragostea sa pentru țară l-a făcut să ia, în anul 1944, o hotărâre istorică, cu largi reverberații internaționale, aceea de a se alătura puterilor antihitleriste, scurtând în felul acesta cea de-a doua conflagrație mondială, salvând astfel vieți omenești și bunuri materiale.

Același cald patriotism și curaj le-a dovedit în lungul drum al exilului său, după decembrie 1947. Mesajele adresate în fiecare An Nou poporului român au reprezentat cuvinte de îmbărbătare și încredere în vremurile mai bune pe care toți le speram și le așteptam.

După 1992, prezența printre noi a Majestății Sale a fost un superb exemplu de demnitate, de înălțime spirituală, de dragoste pentru patria și poporul românesc. Cele câteva vizite făcute la Academia Română au reprezentat pentru instituția noastră tot atâtea momente de neuitată sărbătoare.

Iată de ce, acum, în ceasul atât de dureros al despărțirii noastre de Majestatea Sa Regele Mihai, ne închinăm cu pioșenie, aducându-i un cald omagiu.

Păstrând vie personalitatea Majestății Sale, vom veghea în permanență ca tot ce vom întreprinde să fie spre binele și spre înălțarea societății românești, așa cum și-a dorit Majestatea Sa, întotdeauna.

În aceste momente triste, adresăm condoleanțele noastre Casei Regale a României și ne rugăm Bunului Dumnezeu să așeze sufletul Majestății Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea și iubirea Prea Sfintei Treimi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace veșnică!

 
 

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor,

Declar închisă ședința solemnă comună dedicată omagierii Regelui Mihai al României și, în semn de respect al Parlamentului României față de Regele Mihai, vă invit să ascultăm un fragment din "Poema Română" de George Enescu.

 
   

(Se audiază un fragment "Poemei Române", de George Enescu.)

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 16,00.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 17 august 2018, 19:52
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro