Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2017
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/11-01-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-06-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2017 > 21-12-2017 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 decembrie 2017

  Păstrarea unui moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și ai Revoluției române.

Ședința a început la ora 14,08.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte și domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Se intonează Imnul național al României.

(Se intonează Imnul național "Deșteaptă-te, române!".)

Mulțumesc.

Declar deschisă ședința solemnă a Camerei Deputaților și a Senatului, consacrată împlinirii a 28 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.

Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor comunismului și ai Revoluției române.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

 
Alocuțiuni consacrate împlinirii a 28 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989.

Potrivit celor convenite în ședința Birourilor permanente reunite, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului, în această ședință grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și din Senat li se rezervă câte 7 minute. Președintelui Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989 i se alocă tot 7 minute.

Pentru început, dau cuvântul domnul deputat Pau Radu-Adrian, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.

 

Domnul Radu-Adrian Pau:

Doamnelor și domnilor,

Cu ocazia acestei ședințe solemne consacrate împlinirii a 28 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, ca timișorean și ca reprezentant al orașului și al zonei în care s-a aprins flacăra Revoluției din 1989, am onoarea de a vă transmite o firească pledoarie pentru neuitarea eroilor, cei care au riscat totul pentru libertate și care au făcut posibilă victoria împotriva dictaturii.

În Timișoara, în decembrie 1989, eroii Revoluției au murit dorindu-și libertatea, demnitatea și respectul pe care regimul opresiv îl refuza românilor de prea multă vreme. Istoria contemporană a României a început la Timișoara în zilele acelui decembrie de neuitat, prin curajul timișorenilor care au înfruntat dictatura și au riscat totul pentru libertate.

Democrația, libertatea de expresie și alegerile libere, pe care astăzi le considerăm atât de firești, sunt posibile datorită curajului primilor timișoreni care au refuzat să mai accepte opresiunea și au ieșit în decembrie 1989 pe străzile Timișoarei, manifestând public, pentru a-și cere drepturile și a-și recâștiga libertatea.

Și eu, astăzi, ca deputat, sunt recunoscător revoluționarilor, pentru că știu că în decembrie 1989 ei au schimbat istoria României, câștigându-și libertatea, prin gesturi și jertfe unice.

Consider că este datoria mea de cetățean și reprezentant în Parlament să mă asigur că faptele eroice care s-au petrecut acum 28 de ani sunt transmise copiilor noștri și generațiilor viitoare.

În decembrie 1989, la Timișoara, apoi în toată țara, românii s-au revoltat împotriva opresiunii.

După zeci de ani de dictatură național-comunistă de inspirație sovietică, românii au ieșit în stradă și-au regăsit demnitatea și au luptat pentru libertate.

Între 16 și 20 decembrie 1989, timișorenii au fost în primul rând al luptei și au schimbat cursul istoriei, complet izolați de restul țării, amenințați și executați de forțele regimului opresiv.

Să nu uităm că, în plină dictatură, la 16 decembrie 1989, prima manifestație publică s-a declanșat când peste 1.000 de timișoreni s-au grupat, au oprit circulația tramvaielor, au cântat "Deșteaptă-te, române!" și au scandat împotriva sistemului dictatorial!

Ca urmare, atunci au început primele arestări.

Să nu uităm că, în 17 decembrie 1989, forțele de opresiune au tras cu gloanțe reale în manifestanții pentru libertate!

Durerea copiilor care și-au văzut părinții împușcați nu poate fi exprimată în cuvinte și nu poate fi trecută în uitare. Morții, răniții, cadavrele dispărute - aceasta este imaginea apocaliptică a finalului unei dictaturi odioase, pe străzile Timișoarei de atunci.

Să nu uităm că, la 18 decembrie 1989, au murit oameni pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara și zeci de trupuri au fost furate apoi de la morgă și incinerate pe ascuns!

Să nu uităm că, la 19 decembrie 1989, miile de angajați de pe platformele industriale au încetat lucrul. Au început revolta și au ieșit la grevă. Ieșiți atunci pe străzile orașului pentru a protesta și a-și cere cele mai importante drepturi cetățenești și politice, manifestanții au fost împrăștiați cu gloanțe și executați de regimul opresiv!

Să nu uităm că, la 20 decembrie 1989, Timișoara a devenit primul oraș liber al României! Zecile de mii de oameni ieșiți în stradă au obligat forțele de represiune să se retragă și i-au convins pe militari să fraternizeze cu demonstranții!

Să nu uităm că, acum 28 de ani, Timișoara a ajuns complet izolată, într-o dictatură care încă nu căzuse, devenind izvorul de libertate care a dat speranță și curaj întregii țări.

Mai apoi, la 21 decembrie, Timișoarei i s-a alăturat Bucureștiul și multe alte orașe, iar schimbarea politică a devenit o certitudine.

Toate acestea s-au întâmplat în plină dictatură național-comunistă de inspirație sovietică, un regim dur și opresiv, pe care timișorenii l-au înfruntat cu demnitate, singuri, între 16 și 21 decembrie 1989, inspirând apoi solidaritatea românilor, culminând prin actele eroice din 21 decembrie și din 22 decembrie din București și din toată țara.

Faptele și momentele unice ale revoluției începute în Timișoara, evocate acum, sunt doar câteva fragmente ale unui adevăr istoric, despre care noi suntem datori să vorbim și să-l facem cunoscut generațiilor tinere, din respect pentru eroii Revoluției, cu o pledoarie pentru neuitare. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, avem doi vorbitori.

Primul este domnul senator Vela Ion Marcel.

Vă invit la microfon.

 
 

Domnul Ion Marcel Vela:

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor,

Distinși invitați,

Stimați colegi,

Dragi români,

Vă întreb, astăzi, cum credeți că este un tânăr la 28 de ani? Eu sunt convins că este suficient de matur și de pregătit să înfrunte viața, pregătit să-i facă față și cu experiență suficientă pentru a face alegerile cele mai bune, în acord cu principiile sale.

Dar o democrație tânără? Cum este o națiune care respiră aer de libertate de doar 28 de ani? Probabil răspunsul este altul pentru fiecare dintre noi, dar, cu siguranță, conține în el recunoștință și iubire pentru cei care au făcut posibil visul nostru de libertate pentru eroii Revoluției române din 1989. Pentru memoria acestora, pentru visul lor pe care noi îl trăim astăzi, suntem datori cu un prezent demn și cu o țară care le merită sacrificiul. Partidul Național Liberal va vorbi astăzi despre oamenii Revoluției, despre revoluția din sufletul românesc și despre România care a renăscut, nu din propria cenușă, ci din propriul sânge.

În urmă cu 28 de ani, toți românii am ieșit în stradă cu o dorință atât de puternică de schimbare, încât nu am realizat pericolul. Am înțeles acest adevăr crunt, când am pierdut în schimburile de focuri prieteni, copii, părinți sau cunoscuți ai noștri, acei români pe care îi cinstim astăzi. Le mulțumim iar și iar, lor, și ne plecăm cu recunoștință în fața familiilor care i-au pierdut.

Decembrie '89 reprezintă o piatră de hotar în istoria noastră recentă, o pagină scrisă cu sânge, dar cu atât de multă forță eliberatoare, încât și astăzi simțim energia vibrantă a acelor zile, spiritul revoluției și setea de libertate.

Monumentele eroilor revoluției, ridicate în fiecare oraș martir, stau mărturie de piatră a sacrificiului lor suprem. Dar cel mai de preț monument este în sufletele noastre, acolo unde le-am construit altar veșnic și unde îi purtăm cu noi, demni și drepți, ca visul lor de libertate.

Le-am jurat acestora credință veșnică în România, în capacitatea noastră de a ne salva, în puterea noastră de a ne izbăvi și a nu mai repeta niciodată greșelile trecutului. Să nu-i dezamăgim!

Celor născuți după 1989, în democrație, le povestim istoria noastră recentă, raportându-ne la ceea ce ne desparte de viața noastră în comunism și cu fiori reci la amintirea acelor vremuri. Dar ei trebuie să știe că acești 28 de ani sunt câștigați mulțumită unui ideal care a prins aripi în Vestul României și a cuprins năvalnic toată țara, având pentru prima dată mai multă forță decât frica de regimul comunist.

În sfârșit, simțeam atunci cu toții, la unison, acel sentiment care a pus în umbră frica, iar acel sentiment nu a mai putut fi reprimat așa cum s-a întâmplat la Brașov.

Doamnelor și domnilor,

Revoluția Română a învins frica, a învins regimul și a ridicat o națiune liberă. Sacrificiul a născut democrația.

Aplaudăm forța națiunii noastre, hotărârea și curajul de a lupta pentru demnitate umană civică și pentru drepturile noastre inalienabile.

Aplaudăm România și eroii ei.

Ne înclinăm cu respect și smerenie și închei rugându-vă să ne ridicăm aici, în Parlamentul României, la înălțimea idealurilor înaintașilor noștri.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Popescu Virgil-Daniel, tot din partea Grupurilor PNL.

 
 

Domnul Virgil-Daniel Popescu:

Domnilor președinți ai Senatului și Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Fiecare an care trece de la Revoluția română reprezintă, oricât ar suna de prozaic, timp prețios în plus, în care putem și trebuie să medităm, cât se poate de serios, asupra transformărilor prin care a trecut societatea românească din decembrie 1989 până în prezent.

În decembrie ’89, "... întâi în Timișoara, apoi în toată țara..." - ne aducem aminte de acest slogan - românii, în special tinerii, au ieșit în stradă, fiindcă nu au mai putut să rabde nici dictatura sufocantă, nici sărăcia ucigătoare, dar, mai ales, nu au mai putut suporta imensa minciună, uriașa impostură care se întindea peste tot, distrugând orice urmă de sinceritate și, în ultimă instanță, de umanitate.

Cine a prins acele vremuri își aduce bine aminte peisajul absolut dezolant, cenușiul blocurilor, obida de pe figurile oamenilor, magazinele goale, imensele cozi sau autobuzele arhipline. Pe scurt - foamete, înghesuială, disperare.

De aceea a ajuns cuțitul la os în decembrie ’89 și de aceea românii au spus un NU, care s-a auzit până în cele mai neașteptate colțuri ale lumii.

Nicolae Ceaușescu s-a crezut veșnic și nu a înțeles ce i se întâmplă decât atunci când a fost în fața plutonului de execuție. Nu a fost nici primul nici ultimul dictator trăind cu iluzia că este mai puternic decât istoria. Ce s-a întâmplat în cele din urmă, știm cu toții.

Dragi colegi,

Am participat la revoluție. Am fost "golan" în Piața Universității. M-au fugărit minerii în București, dar am continuat pe drumul meu. Eram mulți naivi în ’89, dar cu noi, cu generația revoluției, s-a câștigat libertatea.

Nu pot să uit seara zilei de 17 decembrie, când niște studenți din Timișoara au venit la noi, în Regie, să ne spună ce se întâmplă acolo, când seara armata patrula prin căminele studențești. Drumul cu trenul până la Drobeta-Turnu Severin, tren înțesat de securiști, și nici întâlnirea conspirativă din acea seară, împreună cu tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească!, cu Eugen Nicolicea, actual deputat, coleg cu mine, precum și cu o tânără care nu mai este printre noi, Otilia Răducan, care, împreună, pe un calculator luat de tatăl meu de la Liceul economic, un TMS la acea vreme, am redactat primul ziar liber, "Viitorul Liber", în care am publicat prima poezie anticomunistă, a acelui care avea să fie primul senator al PNȚCD, Mihail Buracu, Dumnezeu să-l odihnească! Eram naivi și probabil nu realizam că, dacă Ceaușescu se întorcea, nici deținuți politici nu ar fi fost. Așa se scrie istoria!

Generația Revoluției și-a făcut datoria cu vârf și îndesat, scriind cu propriul sânge poate cea mai dureroasă, dar și cea mai plină de speranță pagină de după al Doilea Război Mondial.

Acum vedem cum copiii noștri se dovedesc vrednici de moștenirea lăsată de către părinții lor. Copiii Revoluției au înțeles că a doua cea mai importantă valoare după libertate, câștigată în zbuciumatele zile ale lui decembrie 1989, este civismul.

De aceea, vedem acum tineri ieșind în stradă ori de câte ori conducătorii momentului nu înțeleg că puterea pe care o dețin vremelnic le-a fost oferită de către popor, iar poporul este cea mai puternică forță care le-o poate lua înapoi.

În 1989 strigam în stradă: "Jos comunismul!"

Astăzi, istoria se repetă pentru cei care nu o înțeleg sau pur și simplu o ignoră. Astăzi, nu mai avem PCR din '89, dar românii ies în stradă cu zecile, uneori chiar cu sutele de mii și strigă: "Jos comunismul!". Oare de ce? E o întrebare căreia trebuie să îi găsim răspuns.

Și se mai repetă istoria într-un fel. Reeditând haoticul începutului anilor ’90, puterea PSD-istă a scos acum de la naftalină lozinca FSN, "Nu ne vindem țara!".

Vedem cum actuala putere găsește oriunde țapi ispășitori pentru incapacitatea de a guverna: în multinaționale, în bănci, în George Soros, oriunde, numai nu în propria ogradă.

Ei bine, acest lucru nu poate continua la nesfârșit și ne aflăm în plin război pentru normalitate, domnilor.

Închei, amintindu-vă că acei tineri și-au dat viața în ’89, înfruntând gloanțele, pentru ca urmașii lor să fie liberi, liberi să trăiască într-o Românie la locul ei. Sângele lor a curs și nu poate să rămână așa. Nu poate să rămână așa, astfel încât cei care sunt la putere să folosească puterea obținută prin vot în scopuri numai de ei știute.

Fie ca orice lumânare aprinsă pentru morții din decembrie ’89 să risipească întunericul din mințile mai marilor zilei, să le dea minte și inimă!

Oricât ar suna de dur, trebuie să vă pun în vedere faptul că adevărata tranziție postcomunistă nu se va încheia decât odată cu finalizarea dosarului revoluției de către Parchetul General. Altminteri, strigătul disperat pentru dreptate, al eroilor și al victimelor de acum 28 ani, nu ne va lăsa să avem liniște.

Aș dori, în încheiere, să ne aducem aminte de un cântec drag al acelor vremuri... numai 30 de secunde... pentru că unii dintre noi nu-l putem uita...

(Domnul deputat Virgil-Daniel Popescu redă, prin intermediul telefonului mobil, o înregistrare muzicală.)

Mulțumesc! Eu am luptat pentru asta! (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Are cuvântul domnul deputat Vlad Alexandrescu, din partea Grupurilor parlamentare ale USR.

 
 

Domnul Vlad-Tudor Alexandrescu:

Doamnelor și domnilor senatori,

Se împlinesc 28 de ani astăzi... (Vociferări.)

... și deputați...

Domnul președinte Dragnea mi-a spus că sunt deputat și eu sunt senator, așa că... (Vociferări.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Îmi cer scuze și îmi asum greșeala staffului, care nu este prima și cred că nu va fi nici ultima.

Îmi cer scuze, domnule senator!

 
 

Domnul Vlad-Tudor Alexandrescu:

Se împlinesc 28 de ani de când oameni curajoși, cetățeni români din Timișoara, din București, din Cluj-Napoca, din Sibiu, din Brașov și din multe alte orașe ale țării, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste.

Au făcut acest gest de supremă responsabilitate față de țară, într-un moment când soarta regimurilor totalitare nu era încă pecetluită, când aparatul de represiune al lui Nicolae Ceaușescu și al clicii lui putea încă face rău, putea încă schilodi și ucide oameni care căutau libertatea, iar sute dintre acești oameni curajoși și responsabili au fost schilodiți sau uciși în acele zile, încă și mai mulți au fost uciși și schilodiți după căderea regimului Ceaușescu, în timpul ucigașei farse a teroriștilor, farsă menită să acopere stăpânirea peste țară a eșantioanelor II și III ale Partidului Comunist și ale Securității.

Este acum un moment bun pentru a aduce un omagiu semenilor noștri căzuți în acele zile într-o luptă crudă și adevărată, pentru drepturi și libertăți fundamentale.

Este totodată timpul să cerem ca toți vinovații pentru măcelul din decembrie 1989 să ajungă în sfârșit în fața justiției. În România, mai sunt ochi plânși care așteaptă să vadă dreptatea. Mai sunt vinovați pentru crimele politice săvârșite în vremea dictaturii, dintre care îl amintesc aici pe dizidentul Gheorghe Ursu, ucis prin tortură în arestul Securității din București.

Este timpul, de asemenea, să vorbim despre ce a însemnat acel sacrificiu fondator al democrației noastre. Semenii noștri pieriți în zilele Revoluției au murit visând la o Românie europeană, la o Românie liberă, apărată de urgia istorică a influenței sovietice.

În 25 de ani de muncă și eforturi grele, poporul român le-a împlinit acest vis, ducând țara în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică, urcând anevoios treptele democrației și ale unei economii libere.

România nu a mai beneficiat niciodată în istoria sa de premise mai solide ale prosperității și ale securității naționale, ca în acești ani. Pentru asta a fost nevoie să ne reformăm economia, sistemul politic și sistemul de justiție, pentru a respecta standardele unor cluburi din care ne-am dorit cu ardoare să facem parte, dar și valori și principii la care elita românească a visat în ani de temniță grea, înainte de a fi nimicită în închisori în anii 1950 și 1960.

Pentru aceasta ne-am revizuit Constituția în 2003, acceptând că apartenența la Uniunea Europeană vine cu beneficii, dar și cu obligații și cu cedări parțiale de suveranitate. Am avut înțelepciunea să facem alegeri istorice concrete și ferme pentru a respecta regulile jocului european și pentru a împlini visul celor mai buni dintre noi, care au murit la Revoluție.

Acum ne aflăm din nou într-un moment de cotitură. State membre ale Uniunii Europene par să se despartă de valorile fundamentale ale nucleului dur al Uniunii. Polonia și Ungaria au ales, din păcate, calea subordonării justiției și a subminării statului de drept, care începe să aibă consecințe pe plan european.

Locul României este alături de proiectul refondator al Uniunii Europene. România nu are ce căuta orbecăind prin ceața aventurismului politic est-european, care nu duce în altă parte decât în sfera de influență a Rusiei.

Nu există omagiu mai sincer și mai autentic pentru eroii noștri din decembrie 1989 decât lupta pentru o Românie europeană și pentru valorile care vor păstra această țară pe drumul istoric corect. Libertatea, democrația constituțională, statul de drept, justiția independentă, integritatea și responsabilizarea în exercitarea puterii - acestea sunt valorile pentru care trebuie să luptăm în continuare în România, pentru a onora cu adevărat Revoluția de decembrie 1989, revoluția noastră. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Kelemen Hunor, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

(Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR se îndreaptă spre tribună domnul senator Novák Csaba-Zoltán.)

Așa aveam documentul...

Vă rog.

 
 

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Domnilor președinți,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Stimați colegi,

În fiecare an, ziua de 21 decembrie este pentru noi o zi încărcată de emoție. Este data la care comemorăm Revoluția din decembrie 1989.

Anul 1989 a marcat, la nivel internațional, căderea regimurilor comuniste în țările din Europa Centrală și de Est.

Acum 28 de ani, locuitorii României, indiferent de naționalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste.

În anii ’80, marea utopie a umanității în secolul al XX-lea, ideologia comunistă, a ajuns și în țara noastră în pragul colapsului. În timp ce în Europa de Est se vorbea despre "Perestroika" și "Glasnost", regimul lui Nicolae Ceaușescu se afla într-o gravă criză economică, socială, politică, fără posibilitatea reformelor, lăsând societatea românească fără perspectiva unei tranziții pașnice de la comunism la un alt sistem politic.

Promisiunile referitoare la societatea multilateral dezvoltată, mobilizarea societății prin sloganuri naționaliste nu-i mai mulțumeau pe români. Minoritățile naționale din România, care au mai rămas după emigrarea evreilor și a germanilor, sufereau în acel moment de o dublă oprimare. În afara gravelor probleme sociale și economice, prin Programul de sistematizare și omogenizare era pusă în pericol și existența lor, deoarece, pentru prima dată în România de după 1918, se urmărea direct asimilarea forțată a acestor comunități.

În perioada 1947-1989, poporul maghiar, ca și poporul român au fost victimele aceluiași sistem dictatorial, ambele națiuni aspirau în aceeași măsură la acea libertate mult așteptată.

Revoluția din decembrie 1989, lupta pentru libertate, nu a fost doar lupta românilor, așa cum nici Revoluția din 1956 nu a fost doar revolta maghiarilor. Este cunoscut faptul că scânteia Revoluției, la Timișoara, a fost aprinsă de preotul reformat Tőkés Lásló.

Minoritățile naționale din România au participat activ la răsturnarea dictaturii comuniste. În timpul Revoluției din 1989 s-a creat un sentiment puternic de unitate împotriva dușmanului comunist comun, sentiment care a surclasat apartenența etnică.

În Timișoara, în Brașov, în Cluj, în Târgu Mureș, în diferitele unități militare din țară, alături de români, zeci de maghiari și cetățeni români de altă naționalitate și-au jertfit viața pentru libertate.

Din acest motiv, am convingerea că Revoluția din decembrie 1989 a fost revoluția noastră, a tuturor, români, maghiari și alte etnii.

Este un pas foarte important că după decenii de tăcere și de uitare, azi se încearcă o abordare sinceră a evenimentelor, se încearcă elucidarea faptelor.

Uniunea Democrată Maghiară din România sprijină pe deplin acest proces și în continuare.

Această revoluție, la fel ca multe alte evenimente din istorie, ne dovedește faptul că, în ciuda anumitor disensiuni, în momentele decisive, critice ale istoriei, noi, maghiarii și românii, am stat pe aceeași parte a baricadei.

Azi, când mulți încearcă să nege acest fapt, putem afirma ferm că avem mai multe obiective, mai multe scopuri comune decât am avut vreodată în istorie. Dacă ne gândim doar la anul viitor, când se vor aniversa 100 de ani de la formarea României moderne, trebuie să ne concentrăm asupra obiectivelor pe care le propunem împreună pentru următorii ani.

Azi nu luptăm împotriva comunismului, luptăm pentru o Europă puternică și unită, pentru libertatea de exprimare, pentru un trai mai bun, pentru întărirea statului de drept, pentru o alianță cât mai strânsă între națiunile Europei.

UDMR a fost printre primele formațiuni politice care, la începutul anilor ’90, și-a manifestat dorința pentru un parteneriat strategic cu structurile nord-atlantice, pentru aderarea României la Uniunea Europeană, jucând un rol important în procesul de democratizare a țării.

Stimați colegi,

Dacă punem în balanță cei 28 de ani de după Revoluție, dacă ne adresăm întrebarea de unde am pornit, ce am dorit și unde am ajuns, putem constata, din păcate, că pericole există și azi. Cel mai mare pericol în această parte a continentului este acum naționalismul, populismul, demagogia, scepticismul față de valorile democratice și europene.

Eu sunt convins totuși că este o greșeală istorică să credem, să acceptăm faptul că azi nu avem obiective comune, că nu avem nevoie unii de alții.

Acum este responsabilitatea noastră comună să decidem ce facem cu libertatea noastră câștigată în 1989. Propunerea mea, a noastră, este să căutăm toate căile colaborării și să continuăm să construim împreună.

Este posibil ca unii să nu înțeleagă exact importanța acestei colaborări, însă sunt convins că peste ani, poate peste decenii, vom spune că a meritat, că acesta a fost drumul cel bun, aceasta a fost decizia corectă și cea mai bună cale de urmat, la fel cum a fost și în 1956 și în 1989.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupurilor parlamentare ale ALDE, îl invit la microfon pe domnul deputat Varujan Vosganian.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Dragi români,

Precum vedeți, viața merge înainte. Dar viitorul este influențat de trecut. Fiecare zi de mâine înseamnă o opțiune, dar și trecutul, prin felul în care îl înțelegi și îl asumi înseamnă o opțiune. Opțiunea fundamentală este cea dintre uitare, răzbunare și iertare.

Poporul român nu a ales încă. Comunismul nu a fost o traumă comună pentru toți românii. Comunismul a avut câștigătorii și perdanții săi, călăii și victimele sale, și uneori călăii s-au însăilat printre victime, iar victimele au fost ostracizate pe nedrept. Iar dacă nu facem această alegere, trecutul se reîntoarce și se răzbună, în diverse feluri, cum ar fi pancartele colorate, ridicate la comandă, în piețele publice.

Și este, din păcate, și o diferență. Noi ridicam pancartele în silă, acum ele se ridica la comandă, cu elan. Este prima oară când avem în Parlament tineri născuți după 1989. Vreau să le urez bun venit și le urez să aibă o lume mai bună decât cea pe care a avut-o generația mea, a copiilor născuți după război.

Nu vreau să vorbesc solemn astăzi, în fața dumneavoastră. Eu cred că ceea ce am văzut și am trăit, eu și alții ca mine, merită mai mult decât convenționalitatea unei adunări solemne. Am văzut oameni murind la Sala Dalles în după-amiaza zilei de 21 decembrie. Am ascultat liniștea puștilor când se încarcă. Am fost în sala de tortură de pe Strada Eforiei unde sângele curgea pe pereți ca tapetul. Am stat legați cu mâinile la spate pe câmp, crezând că vom fi împușcați. Cel care dormea în pat lângă mine, la Jilava, avea canadiana plină de sânge și avea toți dinții din față sparți de patul puștii.

Este o ironie a sorții că astăzi, în Parlament, unul dintre cei care au fost acolo este acuzat, de unii tineri, care fac o scurtă pauză între huiduieli, fluierături, buluceli și iscodeli de tot felul, și i se cere să-i fie rușine. Probabil că trebuie să fim îngăduitori cu acești tineri. Poate că noi, părinții lor, nu le-am explicat la timp care sunt lucrurile de care în viață trebuie să-ți fie rușine.

Vedeți dumneavoastră, noi, poporul român, îi ucidem a doua oară pe martiri. Nu cred să existe vreun popor care să aibă mai mult de o mie de martiri, care au murit în locul nostru pentru ca noi să trăim în locul lor, și să nu pomenească niciodată numele niciunuia dintre cei morți.

Mergeți pe stradă și vă asigur că, din păcate, niciunul dintre cei pe care îi veți întreba, nu va cunoaște numele niciunuia dintre cei care au murit. Nimeni nu vă va vorbi de Vlăduț, cel mai tânăr mort al Revoluției. Avea o lună atunci când a fost împușcat. Nu vă va vorbi de Tavi, pe a cărui cruce din Cimitirul Alb de pe Calea Șerban Vodă scrie "Vă rog să mă iertați că am plecat de lângă voi la doar 13 ani". Nu vă va vorbi de Raluca Sălăjan, care a murit împușcată în abdomen, ducând mâncare iubitului ei care era soldat. Între Raluca Sălăjan și Ana lui Manole nu e nicio diferență.

Îmi aduc aminte de Lucian Matiș pe care l-am vizitat la Cluj. Ultima mea imagine vie despre el este cum stătea în pragul apartamentului, de mână cu soția lui, și copilul de 4 ani care se ținea de fustele maică-sii. Dar ultima imagine pe care o am despre el este a lui Lucian Matiș împușcat pe o stradă din Cluj.

Ca să vedeți până unde merge teama noastră de a ne confrunta cu morții cei noi.

În 4 martie evocăm pe Doina Badea, pe Toma Caragiu și pe alții. Niciodată, niciodată de atunci nu l-am mai evocat pe Horia Căciulescu, marele nostru actor, care parcă a fost și el vinovat că a fost împușcat pe Strada Constantin Mille în zilele revoluției.

Poate ați văzut și dumneavoastră breaking news-urile cu un bătrân care nici nu mai știa de el și care era purtat de doi polițiști, și care era torționarul care făcea breaking news. Nu am văzut niciodată un breaking news cu vreo victimă a revoluției. Câtă vreme vorbim mai mult despre călăi decât despre victime nu o să ne asumăm niciodată, cum trebuie, trecutul.

Și, în paranteză, să știți că Vișinescu este singurul torționar care a fost vreodată condamnat în România, deși am avut țara împânzită de lagăre, au murit zeci de mii de oameni, niciodată până acum vreun torționar nu a fost pedepsit.

Ar fi interesant să știm ce ar fi spus acești tineri dacă ar fi trăit astăzi. Probabil că ar fi strigat "Jos comunismul!". Dar să vedem ce înțelege fiecare dintre noi despre comunism.

Eu nu cred că un Călin Nemeș, de exemplu, ar fi mers de braț cu conducătorul țării, care se sprijină pe o țară împânzită de iscoade și care își fondează influența pe înțelegeri secrete între cei care urmăresc și cei care anchetează.

Nu cred ca vreunul dintre morții Revoluției ar fi vorbit astăzi de dictatura parlamentară. Nicăieri în lume parlamentele nu au creat dictatură. Întotdeauna însă dictatorii au luptat împotriva parlamentelor. Nu cred ca vreunul dintre tinerii Revoluției, astăzi, ar fi ridicat osanale vreunei structuri de putere din România. Și sunt convins că ei ar fi fost de partea victimelor și niciodată de partea agresorilor de vreun fel.

Și, în final, dragi români, aș vrea să vă evoc câteva cuvinte pe care Călin Nemeș, care a murit de două ori, o dată în 1989, când a fost crezut mort și a fost dus la morgă, și a doua oară când s-a sinucis în 1993. Și el a spus așa: "(...) va fi o zi când soarele va răsări fără noi, când noi vom muri (...)" "(...) și cred..." - a spus Nemeș - "(...) că ne vom întâlni cu admirabilii copii și tineri din decembrie 1989 și ei ne vor întreba ce am făcut după moartea lor...".

Dragi români,

Fiecare dintre noi trebuie să-și dea propriul răspuns la această întrebare.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc, domnule deputat Varujan Vosganian.

Dau cuvântul domnul Sămărtinean Cornel-Mircea, din partea Grupurilor parlamentare ale PMP.

 
 

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte al Senatului,

Domnule președinte al Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Dragi colegi,

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, revoluție care a început la Timișoara, în seara zilei de 15 decembrie, în jurul Bisericii Reformate din Piața "Sfânta Maria".

La început, în fața lăcașului de cult s-au strâns în jur de 100 de oameni, dar, a doua zi, pe 16 decembrie, Piața a fost complet blocată de mulțime. Tramvaiele au fost oprite și s-a strigat pentru prima dată "Libertate", "Jos Ceaușescu", mesaje care au scos în zilele următoare zeci de mii de oameni în stradă, în toate orașele din țară.

România a fost singura țară din Estul Europei care a trecut la democrație printr-o revoluție violentă, în care conducătorii comuniști au fost executați. Înainte de Revoluția Română, toate statele est-europene trecuseră printr-un mod pașnic la democrație.

Acum 28 de ani, România se scutura din adormire, neputință și întuneric, ieșea în stradă și-și striga dreptul la o viață descătușată de comunism. Spiritul neînfricat al Timișoarei a fost și va rămâne o legendă vie în istoria poporului român, care a început atunci să-și croiască drumul spre lumină. Evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara au fost cele care au declanșat căderea dictaturii comuniste în România.

La Timișoara, în 16 decembrie, a fost ziua în care a izbucnit revolta, revolta prin care aveam să câștigăm cel mai de preț lucru pentru o națiune, libertatea. Timișoara era în acele zile un teatru de război. Dintr-un oraș al florilor, Timișoara devenise un oraș al groazei. Militarii ordonau oamenilor să circule fără oprire și erau împiedicați să stea în grupuri. Exemplul Timișoarei imediat a fost urmat de mai multe orașe din țară.

Evenimentele acelor zile din Timișoara au fost descrise și în jurnale de știri ale unor radiouri precum Europa Liberă și Vocea Americii, radiouri pe care sigur că da toți dintre noi le ascultam ascunși.

Martor tăcut ale evenimentelor de la Timișoara rămân treptele Catedralei, edificiu cu mare încărcătură istorică pentru toți timișorenii. Pentru timișorenii care atunci s-au jertfit pentru ca noi, astăzi, să trăim în libertate, aceste trepte chiar au fost niște trepte spre cer.

Astăzi, la 28 de ani de când eroii Timișoarei au urcat aceste trepte spre cer, încă nu se cunosc vinovații, sau se cunosc, dar nu se spun. Câți ani vor mai trece, oare, până vom afla adevărul?

În anul 2006, președintele de atunci, Traian Băsescu, a declarat în plenul reunit al Parlamentului României, plen consacrat prezentării Raportului Tismăneanu, de condamnare a Regimului comunist și citez - "(...) Ca șef al statului român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa pe bază de dictat, din anul 1944 până în 1947, și până la prăbușire, în decembrie 1989. Luând act de cele prezentate în raport, afirm cu responsabilitate faptul că regimul comunist din România a fost unul ilegitim și criminal (...)" - închei citatul.

Ca timișorean și participând direct la evenimentele din 1989, consider că avem datoria și obligația față de eroii Revoluției din decembrie 1989 să le cinstim memoria, să pedepsim vinovații și să le respectăm principiile și să îndeplinim idealurile pentru care ei au luptat și s-au jertfit.

Cinste eroilor Timișoarei, cinste eroilor Revoluției din 1989, Timișoara un oraș-martir, Timișoara, primul oraș liber de comunism!

Nu vă vom uita niciodată!

Dumnezeu să vă odihnească în pace! Dumnezeu să ocrotească România!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulțumesc.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Varujan Pambuccian, din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Am să încep cu o mică remarcă, legată de câteva lucruri spuse de un coleg de-al nostru. Să știți, domnule coleg, că mai sunt așa și oarece nemți, și ceva evrei prin România. Un neamț tocmai mișca lângă mine, de unde m-am ridicat. Nu au dispărut încă.

În 1989 aveam 30 de ani. Aveam 30 de ani, ascultasem discursul Majestății Sale la Radio Europa Liberă, știam, speram că lumea se va schimba. Am ieșit pe străzi, în București, cum au ieșit foarte mulți oameni atunci, oameni care nu au cerut certificate de ieșit pe stradă niciodată și pe care îi respect profund că nu au făcut-o, cu speranța că o să scăpăm nu doar de un sistem, nu doar de brațul său armat, ci și de un fel de a gândi.

Sistemul s-a prăbușit. În ianuarie eram cam aceeași în Piața Victoriei, sperând că vom scăpa de un fel de a gândi. După aceea, ne-am întâlnit aceeași în Piața Universității, sperând că vom scăpa de un fel de a gândi. Și apoi ne-am dat seama că este foarte greu și că o să dureze foarte mult.

Aveam examen cu studenții în ziua în care au venit minerii și, în inconștiența mea, încercam să le explic că este inadmisibil să bată o femeie. Și m-am trezit luat de "aripi" de ei, și au alergat cu mine, așa, în lungul străzii... și unul mi-a zis... "(...) băi, ești prost? (...)"... Dar eu cred că nu eram. Și cred și acum că singurul fel în care putem scăpa de un fel de a gândi este să spunem ce gândim. Acesta este un lucru foarte important. Cred că este cel mai în spiritul zilelor din decembrie 1989, când am spus exact ce am gândit, fiecare dintre noi. Pentru că, în acești 50 de ani de comunism, cel mai rău lucru care s-a întâmplat a fost că sufletul fiecăruia dintre noi a fost dus într-un gulag interior din care foarte mulți nu au reușit să și-l scape. Ei îl numeau "omul nou"... și el există, e viu, atât de viu încât se transferă de la o generație la alta, în diferite forme.

Cred că noi o să fim cu adevărat noi înșine, când o să reușim să reînnodăm tradiția, nu a părinților noștri, nu a bunicilor noștri, ci a străbunicilor noștri, a oamenilor acelora extraordinari care au construit o țară, care au construit o națiune și care au crezut din tot sufletul în ceea ce construiesc.

Atunci se va fi desăvârșit revoluția pe care am început-o acum 30 de ani.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Este o solicitare din partea colegului nostru Tudor Benga, de la USR, pentru a mai avea o intervenție pe minutul rămas.

Vă rog.

 
 

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Dragi colegi,

Aveam 8 ani la Revoluție. Nu am luat parte. Am luat însă parte, 24 de ani mai târziu, pe 21 decembrie 2013, la ceea ce a fost probabil cel mai emoționant protest din viața mea.

În Piața Revoluției, pe 21 decembrie 2013, s-a scandat minute în șir "Cinste lor, cinste lor, cinste lor, eroilor!". Era la 11 zile după "marțea neagră" a justiției din 2013. Știți ce s-a mai scandat atunci? S-a scandat - și am toate filmulețele de la momentul acela - s-a scandat "Iliescu judecat pentru sângele vărsat". S-a scandat atunci "Parlament penal fugi de tribunal!"

Există o legătură directă între 1989 și ceea ce se întâmplă de 4-5 ani în România.

Sunt personal stupefiat de cantitatea de ipocrizie care există în această clădire și cred că tot ceea ce ați făcut în ultimele trei săptămâni nu va fi uitat de români și este legat direct de acel moment. (Aplauze.)

 
 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Ar fi urmat la cuvânt domnul Cristian-George Sefer, președintele Comisiei parlamentare a revoluționarilor din Decembrie 1989, dar, ni s-a transmis că, fiind bolnav, nu este prezent.

În aceste condiții, întrucât toți ceilalți înscriși la cuvânt s-au exprimat, declar închisă ședința solemnă a Camerei Deputaților și a Senatului, consacrată împlinirii a 28 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989 și, după o pauză de 5 minute, plenul reunit va continua cu chestiunile cuprinse în ordinea de zi.

Vă mulțumesc.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 15,00.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 16 iunie 2019, 5:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro