Stelian-Cristian Ion
Stelian-Cristian Ion
Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.40/15-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 07-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 martie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.45 Stelian-Cristian Ion - declarație politică "Ce aveți de gând cu Șantierul Naval Mangalia?";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Stelian-Cristian Ion:

"Ce aveți de gând cu Șantierul Naval Mangalia?"

Declarația mea de astăzi se referă la Șantierul Naval Mangalia, cel mai important obiectiv economic din sudul județului Constanța. Șantierul Naval din Mangalia are ca obiect principal de activitate construcția, conversia și reparația de nave. Având în prezent circa 1.700 de angajați, Șantierul Naval Mangalia este în același timp și cel mai mare contribuitor la bugetul local al Municipiului Mangalia. Practic, soarta acestui municipiu depinde de soarta Șantierului Naval Mangalia. Acționari la Șantierul Naval Mangalia sunt grupul Daewoo - Daewoo Mangalia Heavy Industries - cu 51% din acțiuni și statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai, cu 49%. În ultimii ani, rezultatele economice tot mai slabe l-au determinat pe acționarul coreean să ia în calcul vânzarea pachetului său de acțiuni. Evident, statul român a fost invitat să își exercite dreptul de preempțiune decurgând din calitatea sa de coacționar, însă acesta a refuzat. Ca urmare a acestui refuz, acționarul coreean și-a îndreptat atenția spre alți posibili cumpărători, iar în noiembrie 2017, după o perioadă de negocieri cu firma olandeză Damen și după parcurgerea unei proceduri în urma căreia s-a obținut și avizul Consiliului Concurenței pentru efectuarea transferului de acțiuni, stupoare!, premierul de atunci, Mihai Tudose, se trezește brusc din reverie, făcând public următoarea declarație: "Împreună cu ministrul economiei, care nici el nu comunică, și el e ardelean, stă 16 ore la muncă, am încercat să răscumpărăm 51% din acțiunile Daewoo la Șantierul Mangalia. Am constatat că împreună cu alte ministere, gen finanțe și justiție, statul român nu mai știe decât să vândă. Să redescoperim niște deprinderi, cum poate statul român să cumpere niște acțiuni, să avem și noi un șantier naval, că avem Dunăre, Marea Neagră. Vă spun că vom avea un șantier naval al statului. Trebuie niște fregate la armată, poate le facem noi. Să facem mentenanța la noi. Poate mai facem și noi o bărcuță acolo, poate nu iese cea mai frumoasă din prima".

Cu această declarație i s-a pus cruce tranzacției prin care se putea salva Șantierul Naval Mangalia. De unde, în urmă cu două luni, statul nu voia să audă de cumpărarea de acțiuni la Șantierul Naval Mangalia, deodată s-a sucit, exact când vânzarea acțiunilor trebuia să se perfecteze cu un privat. Rea-voință, incompetență, sau ambele?

De atunci, în ciuda repetatelor și disperatelor demersuri ale autorităților locale, ale sindicaliștilor, ale colegilor deputați și senatori care au formulat numeroase interpelări și declarații politice pe această temă, situația a rămas în continuare, la fel de neclară. Între timp, domnului Tudose i-a expirat mandatul semestrial de premier, iar doamna Dăncilă pare o umbră absentă instalată pentru un semestru în Palatul Victoria. Guvernul României, incompetent și iresponsabil, nu este preocupat câtuși de puțin de soarta a mii de angajați, de soarta unuia dintre cele mai importante municipii din Dobrogea, în general nu este preocupat decât de subminarea justiției și de lansarea unei perdele de fum prin luarea unor măsuri economice și fiscale pe cât de populiste și nesustenabile, pe atât de aberante.

Doamnă prim-ministru Vasilica-Viorica Dăncilă, hotărâți-vă, ori exercitați dreptul de preempțiune, deși știți bine că nu putem construi fregate, deoarece nu deținem tehnologia și know-how-ul, ori dați drumul frânei de mână pe care a tras-o predecesorul dumneavoastră și permiteți transferul acțiunilor către un agent economic privat care să salveze Șantierul Naval Mangalia de la dezastru!

I-ați adus la capătul răbdării pe toți acești oameni care depind într-un fel sau altul de soarta Șantierului Naval, prin nehotărârea, lentoarea și iresponsabilitatea dumneavoastră! Fiecare dintre variante, vânzarea de acțiuni către privat sau către stat, prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, însă varianta cea mai periculoasă este trecerea timpului fără a lua nicio măsură.

Din păcate, este exact ceea ce faceți dumneavoastră. Cu cât perioada care trece este mai mare, cu atât aspectele negative cresc în intensitate. În ultimele zile a apărut chiar o a treia variantă, o companie italiană, dintre cele mai mari în acest domeniu din lume, care a trimis Guvernului o ofertă de management operațional, anunțându-și intenția de a cumpăra pachetul de acțiuni. Deși soluții există, în halele de lucru nu se întâmplă nimic în prezent, iar pierderile se ridică la sute de milioane de lei pe an.

Vă solicit, în final, deblocarea operațiunii de transfer de acțiuni, pentru că altfel veți fi complice la distrugerea celui mai important agent economic din sudul Dobrogei și la aruncarea în sărăcie a Municipiului Mangalia!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 16 octombrie 2018, 9:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro