Zacharie Benedek
Zacharie Benedek
Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/21-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-10-2021
12-10-2021
11-10-2021
05-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 14-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.10 Benedek Zacharie - declarație politică despre "condițiile de desfășurare a traficului rutier, politica de cârpire a drumurilor și siguranța circulației";

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Din partea UDMR, domnul Benedek Zacharie?

Vă rog.

Domnul Benedek Zacharie:

Bună dimineața!

Stimate colege,

Stimați colegi,

Sintagmele-cheie ale intervenției mele de astăzi sunt: condițiile de desfășurare a traficului rutier, politica de cârpire a drumurilor și siguranța circulației.

Odată cu topirea zăpezii, drumurile naționale DN 1 și DN 7, pe tronsoanele București - Brașov - Sibiu, respectiv Pitești - Râmnicu Vâlcea - Sibiu și autostrada A1 București - Pitești, rute deosebit de circulate, au devenit un real pericol pentru participanții la trafic, obligând șoferii la un slalom deosebit de periculos printre gropi, gropi potențial fatale.

Din nou se demonstrează faptul că cei de la CNAIR ar trebui să renunțe la lucrările de plombare pe secțiuni întinse de drum, având în vedere că efectele, indiferent de modalitatea de execuție, dispar după sezonul rece. Pentru astfel de lucrări garanția de bună execuție este de un an de zile, dar, în realitate, nicio astfel de plombă nu poate rezista 12 luni.

M-ar interesa să aflăm de la conducerea CNAIR ce firme au executat în anul 2017 astfel de lucrări pe DN 1 București - Brașov - Sibiu, pe DN 7 Pitești - Râmnicu Vâlcea - Sibiu sau pe autostrada A1 București - Pitești, deoarece, nu-i așa, plombările sunt încă în garanție, iar firmele executante răspund de calitatea lucrărilor.

Așadar, sunt convins că la nivelul CNAIR se pot lua măsuri raționale de a considera astfel de plombări ca lucrări punctuale, soluții de maximă urgență și cu un termen ce nu depășește o jumătate de an, urmând să se intervină ulterior cu soluția înlocuirii stratului de uzură pe toată suprafața afectată. O astfel de soluție, deși la prima vedere pare mai scumpă, pe termen mediu și lung, își demonstrează atât eficiența pentru participanții la trafic, cât și economicitatea în privința utilizării banului public.

Mai am o observație. Pe aceleași tronsoane, la care m-am referit deja, conducerea CNAIR ar trebui să prezinte rapoartele auditorilor pentru siguranța circulației, întocmite pe aceste lucrări și pentru această perioadă, respectiv măsurile luate de inspectorii de siguranța circulației în privința parapeților direcționali, pe lungimi importante, aceștia lipsind cu desăvârșire, iar în multe locuri fiind îndoiți, ruginiți, rupți. Pe scurt, aceste elemente ale drumurilor neputând să asigure participanților la trafic siguranța în circulație.

În legătură cu acești parapeți, am și o întrebare concretă. Ce face CNAIR cu banii obținuți de la șoferi sau asiguratori cu titlu de prejudiciu pentru deformarea, distrugerea acestor elemente?

În concluzie, întrebarea "De ce nu avem autostrăzi noi?" a devenit o replică dintr-o piesă de teatru absurd.

Așadar, întrebarea corectă ar fi: de ce nu avem grijă, nu întreținem și nu reparăm eficient drumurile pe care le avem și pe care deocamdată le putem utiliza?

Benedek Zacharie, deputat al UDMR.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 17 octombrie 2021, 22:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro