Marius-Constantin Budăi
Marius-Constantin Budăi
Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/21-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 14-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.29 Marius-Constantin Budăi - declarație politică cu tema "Modificarea legislației pentru accelerarea investițiilor publice";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Modificarea legislației pentru accelerarea investițiilor publice"

Anul 2017 a fost anul creșterii de venituri pentru români. Acțiunea guvernamentală s-a concentrat pe această direcție strategică. A fost elaborată și adoptată Legea salarizării unitare din sectorul bugetar, au fost majorate pensiile și salariile, a fost majorat salariul minim, pensiile au fost scutite de CASS, iar cele sub 2.000 lei au fost scutite de impozit, salariile artiștilor au crescut cu 50%, bursele studenților au crescut și ele, iar astfel de măsuri au fost luate pentru toate categoriile sociale. Era nevoie de un astfel de set de măsuri, pentru că puterea de cumpărare a românilor era cu mult sub media europeană. La finalul anului 2016, nivelul puterii de cumpărare din România era la 58% din media Uniunii Europene. Acum, după infuzia majorărilor de venituri din 2017, am ajuns la 62%, și avem toate șansele ca până la finalul mandatului să ajungem la 70%.

Deci nu vorbim de populism, ci de o necesitate. În același timp, este la fel de important să susținem economia cu investiții publice. Nu nivelul consumului este cauza acestui imperativ. În România ponderea consumului în economie este la un nivel comparabil cu media Uniunii Europene. Sunt state precum Marea Britanie, Franța, Italia sau Portugalia, unde consumul are o pondere mult mai ridicată.

Este însă nevoie de investiții pentru dezvoltarea României și pentru valorificarea creșterii economice record pe care a obținut-o țara noastră. Avem mai mulți bani la buget, care trebuie alocați în domenii care ne pot aduce plus valoare. O autostradă nu este doar un drum, ci o sursă de dezvoltare pe tot traseul ei, la fel cum un râu este o sursă de viață pe tot parcursul său.

Dar vreau să vă spun un adevăr pe care trebuie să îl admitem cu toții. Nu banii sunt problema investițiilor din România. Avem bani la buget, dar avem și fonduri europene. Dacă mâine am avea lucrările executate pentru proiectele majore de infrastructură, am putea face plata imediat. Problema este legislația extrem de stufoasă, cu termene mult prea lungi, cu prevederi neclare care lasă loc de multe interpretări. Contestarea licitațiilor publice a devenit sport național, care ține România pe loc și o împiedică să se dezvolte. Acest lucru nu mai poate continua.

Trebuie deci să modificăm rapid legile esențiale pentru deblocarea investițiilor și mă gândesc aici în primul rând la Legea achizițiilor publice și la Legea parteneriatului public-privat. Nu trebuie să inventăm apa caldă. Este suficient să ne uităm în jurul nostru, să vedem unde merg bine lucrurile în acest domeniu și să preluăm modelul ca atare, desigur, punându-l în acord cu prevederile Constituției României.

În ceea ce privește legea achizițiilor publice, vedem un exemplu de bună practică în Germania. Este suficient să preluăm acel proiect și să schimbăm numele "Germania" cu "România".

Apoi, avem un bun exemplu în Slovacia, în ceea ce privește legislația parteneriatului public-privat și care se potrivește sistemului legislativ din România.

Este suficient să preluăm aceste modele pentru adoptarea lor rapidă, fără a mai trece prin perioadele de validare impuse de Comisia Europeană sau de EUROSTAT. Dacă astfel de legi sunt permise și funcționează deja în alte state din Uniunea Europeană, înseamnă că sunt valide în raport cu principiile, cu recomandările și cu directivele Uniunii Europene.

Noi, parlamentarii, avem datoria să adoptăm rapid această legislație, pentru a debloca realizarea investițiilor din România. Dacă anul trecut a fost anul creșterii de venituri, cred că anul acesta poate fi anul investițiilor.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 22 octombrie 2021, 6:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro