Mihai Culeafă
Mihai Culeafă
Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/21-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-10-2021 (comună)
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 14-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.58 Mihai Culeafă - declarație politică având ca obiect "Falsul patriotism, ca politică de partid și de stat";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Mihai Culeafă:

"Falsul patriotism, ca politică de partid și de stat"

De la tribuna recentului Congres încheiat al PSD, președintele partidului de guvernământ a ținut să lanseze următorul avertisment: "Atacul asupra propriei țări este o insultă la adresa tuturor românilor și trebuie să înceteze! [...] Vom proteja suveranitatea României prin legi explicite." La fel ca multe alte aspecte legate de desfășurarea Congresului PSD la Sala Palatului, această declarație pare desprinsă din paginile cele mai negre ale istoriei României, când Partidul Comunist Român îi asuprea pe români cu pumnul de fier al represiunii.

În mintea întunecată a comuniștilor, partidul, poporul și țara erau unul și același lucru și, pe cale de consecință, orice formă de critică era automat o dovadă a lipsei de patriotism. Văd o tendință de alunecare a PSD spre aceleași năravuri, de a considera că o critică la adresa Guvernului sau partidului de guvernământ este o defăimare a României.

Dimpotrivă, tovarășe Liviu Dragnea, a critica ceea ce crezi că este în neregulă în țara noastră nu este numai un drept câștigat cu sacrificiul martirilor din 1989, ci este, după părerea mea, chiar o îndatorire a oricărui cetățean, este rațiunea de a fi a presei, a organizațiilor nonguvernamentale, a opoziției.

Atunci când societatea în ansamblul său critică deciziile și inițiativele arcului guvernamental în domeniul economiei, al fiscalității și nu în ultimul rând al justiției, nu confundați asta cu o critică la adresa României! Este, dimpotrivă, un act firesc de civism. Ne pasă de țara în care trăim, ne pasă de moștenirea pe care o lăsăm generației următoare și suntem îngrijorați de alunecarea spre autoritarism pe care o vedem la partidul de guvernământ.

Este clar că Liviu Dragnea își dă seama de falimentul politicilor PSD și singura metodă prin care poate spera că va continua să acapareze puterea este să pună pumnul în gură oricui îndrăznește să pronunțe un cuvânt critic. Falsul patriotism devine politică de partid și de stat. Dar societatea românească este mai matură de atât și nu va tolera o întoarcere la epoca celei mai întunecate dictaturi!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 22 octombrie 2021, 7:42
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro