Nicolae Giugea
Nicolae Giugea
Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/21-03-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 14-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 martie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.62 Nicolae Giugea - declarație politică cu titlul "Inechitățile din domeniul salarizării se adâncesc și mai tare";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Nicolae Giugea:

"Inechitățile din domeniul salarizării se adâncesc și mai tare"

Majoritatea parlamentară PSD-ALDE a ratat, încă o dată, șansa imensă de a corecta inechitățile pe care ea însăși le-a creat prin Legea injustă a salarizării. Săptămâna trecută, când parlamentarii majorității au refuzat să dezbată gravele erori, gravele umilințe din salarizarea publică, au votat noi modificări ale legii, fără să le pese, care nu rezolvă nicio problemă, ci, dimpotrivă, creează și mai multe frustrări și nemulțumiri în societate. Disprețul total față de cele mai importante categorii de salariați din România s-a văzut în atitudinea și în disponibilitatea de a dezbate acest proiect legislativ. Au acordat dezbaterilor un timp 10 minute. Da, doar în 10 minute au dorit să se dezbată cum va fi plătită munca a sute de mii de angajați din România.

Sloganul săptămânii trecute a fost: "Cresc doar salariile din sănătate, să nu mai plece medicii din țară!" Cu această promisiune s-au lăudat, deopotrivă, miniștri și parlamentari ai PSD și ai ALDE. Au uitat, însă, să spună că doar pentru jumătate dintre medici vor crește salariile, nu pentru toți! Păi, ceea ce PSD uită să spună sau a mințit prin omisiune este faptul că din cei aproximativ 40.000 de medici din România, peste 11.000 sunt medici de familie și peste 10.000 sunt medici în cabinetele din ambulatoriile de specialitate, care nu vor beneficia de majorările de salarii aprobate miercuri. Și, trebuie să spunem că lista medicilor pe care majorarea salarială i-a ocolit este și mai mare. Farmaciștii, biologii și biochimiștii și alte categorii de specialiști, absolvenți ai facultății de medicină, se vor uita lung după măririle salariale. Din păcate, însă, înțeleg că pentru unii medici majorarea a fost chiar tăiere, veniturile scăzând de la 1 ianuarie 2018.

Așadar, minciuna potrivit căreia nu vor mai pleca medicii din țară doar pentru că le-a crescut Dragnea salariile s-a și fisurat. Apoi, ceea ce nu vor ști niciodată cei din PSD și ALDE este că medicii pleacă din țară și pentru că nu-și pot face meseria într-un mod decent. Nu au aparatură, nu au instrumentar, nu au medicamente, nu au aproape nimic, uneori nici tencuială pe zidurile din spitale! Medicii au jurat că vor ajuta pacientul, dar în România sunt legați de mâini, pentru că nu au nimic din ceea ce le-ar trebui în vederea înfăptuirii unui act medical corespunzător.

După dezbaterile de săptămâna trecută asupra salarizării personalului din sectorul public, am rămas cu un gust foarte amar, nu numai legat de înșelăciunea rezolvării problemei medicilor, dar, mai ales, după ce am constatat cât de mare este disprețul actualei majorități parlamentare PSD-ALDE față de școala românească și față de principalii ei servanți - dascălii. Cu un cinism greu de imaginat, mai mulți parlamentari chiar au luat în batjocură importanța socială a muncii dascălilor, spunând că ar trebui să fie mulțumiți că nu le-au fost încă închise școlile, iar dacă nu le convine salariul, să plece la muncă în străinătate.

Niciodată sistemul de învățământ din România nu a fost atât de puternic disprețuit. Păcăliți cu majorări salariale de la 1 iulie 2017, apoi cu nu știu ce creșteri de la 1 ianuarie 2018, cea mai mare parte a dascălilor din România a ajuns să aibă salarii comparabile cu posturi ocupate de personal necalificat. Întâmplător sau nu, cea care a gestionat acest proces a fost doamna Olguța Vasilescu, personaj cu totul absent atunci când s-a dezbătut proiectul de corectare a Legii salarizării. Mă simt dator să vă aduc doar două extrase din Legea salarizării: "eliminarea inechităților", "creșterea substanțială a salariilor de bază pentru personalul din educație" și, nu în cele din urmă, "în sectorul bugetar, raportul dintre cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază este de 1 la 12."

Așadar, într-o lege în care raportul între cel mai mic și cel mai mare salariu este de 1 la 12, dascălii au fost încadrați cu următorii coeficienți - și vă dau numai două exemple: pentru un profesor debutant un coeficient de 1,6, iar pentru un profesor la apogeu de carieră, cu grad didactic I și vechime de peste 25 de ani, un coeficient de maximum 2,21! Oricine poate constata că dascălii chiar sunt cei mai prost plătiți bugetari din România, deși de ei depinde viitorul României.

Oricine poate constata că minciuna guvernelor succesive ale domnului Dragnea nu a adus pentru școala românească nimic bun: sute de școli se vor închide, sute de clase se vor comasa, manuale noi încă nu s-au tipărit, iar disprețul față de dascăli, prin salarii de mizerie, continuă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 27 octombrie 2021, 17:29
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro