Plen
Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/04-04-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-09-2018
19-09-2018
17-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 28-03-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 28 martie 2018

11. Supunerea la votul final:

   

După pauză

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Stimați colegi,

Vă rog să vă invitați colegii în sala de ședință și să reintroduceți cartelele pentru resetarea sistemului. Vom face și un vot test.

Facem un vot test?

Vă rog să votați.

 
 

Suntem în cvorum.

Mulțumesc. Începem.

 
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul Regiunilor Acțiuni ale UE în vederea îmbunătățirii conformării cu legislația de mediu și a guvernanței de mediu COM(2018) 10 (PHCD 15/2018); (adoptat)

Proiecte de Hotărâri ale Camerei Deputaților.

Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul Regiunilor - Acțiuni ale U.E. în vederea îmbunătățirii conformării cu legislația de mediu și a guvernanței de mediu.

Vă rog, vot.

 

261 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat.

 
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Un cadru de monitorizare pentru economia circulară COM (2018) 29 (PHCD 16/2018); (adoptat)

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Un cadru de monitorizare pentru economia circulară.

Vă rog să votați.

 

258 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg care nu optează. Adoptat.

 
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.38/2017 privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 274/2017/2018); (adoptată legea în forma adoptată de Seanat.)

Capitolul II. Legi ordinare. Adoptări.

3. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2017 privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000, reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea în forma adoptată de Senat.

Vot.

 

262 de voturi pentru, un vot împotrivă. Adoptată.

 
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.39/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu (PL-x 505/2016); (adoptat)

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Comisia pentru mediu propune adoptarea.

Vă rog, vot.

 

263 de voturi pentru, un vot împotrivă, 3 abțineri. Adoptat.

 
Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri, reexaminată la cererea Președintelui României (Pl-x 466/2016/2017); (adoptată legea cu amendamente)

5. Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului și Centenarul Marii Uniri, reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisia pentru administrație și Comisia pentru cultură propun adoptarea legii cu amendamente.

Vă rog, vot.

 

254 de voturi pentru, o abținere, un coleg care nu optează. Adoptată.

Explicarea votului, domnul Roman.

 
 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor colegi,

A fost nevoie de 200 de zile pentru ca Parlamentul să dea astăzi un vot final pe o cerere de reexaminare a președintelui extrem, extrem de importantă.

Fac un apel public, de la tribuna Parlamentului, la majoritatea parlamentară, să înțeleagă că nu opoziția este de vină că, înainte cu 8 luni de marea sărbătoare a românilor, nu avem niciun proiect aprobat de Guvernul pe care dumneavoastră îl susțineți.

Stimați colegi,

În urmă cu câteva luni, am votat, în Parlamentul României, Legea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, când niște colegi, care ne vorbeau despre blaturi, făceau blat cu cei din UDMR și votau împotriva acestui monument.

Ulterior a fost alocată suma necesară pentru ridicarea Monumentului de la Alba Iulia. Nici în ziua de astăzi, Ministerul Culturii nu a fost în stare să semneze contractul de execuție. În timp ce Ungaria alocă 300 de milioane de euro pentru Trianon, noi nu suntem în stare să punem în aplicare o lege votată în Parlamentul României.

Doamnelor și domnilor colegi din majoritatea guvernamentală,

Treziți-l pe domnul ministru! Am ajuns să fim blocați pe toate proiectele, pentru că domnul Romașcanu era pe o axă politică, iar domnul Ivașcu este pe altă axă politică. Acum, banii pentru Centenar nu se mai dau pentru evenimente, nu se mai dau în funcție de istorie, se dau în funcție de cum este noua axă în interiorul puterii.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Concluzionați, vă rog.

 
 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Vă mulțumesc.

Concluzionez imediat.

Atrag atenția, la modul cel mai serios, așa cum am făcut-o și anul trecut, când unii dintre dumneavoastră zâmbeați ironic, și vă spuneam "... vedeți că timpul a trecut și nu mai este timp pentru așa ceva...!"

Din păcate, realitatea îmi dă dreptate și vă repet, dacă vă iubiți cu adevărat țara, așa cum spuneți, faceți măcar un monument, așa cum v-ați angajat, în memoria celor care au murit pentru țară.

Mulțumesc mult.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Codreanu.

 
 

Domnul Constantin Codreanu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Distinși colegi,

Partidul Mișcarea Populară a votat pentru, bineînțeles. Suntem constanți, suntem consecvenți, atunci când vine vorba de acțiuni prin care să marcăm Centenarul Marii Uniri și ne bucură că, totuși, există interes în cadrul Administrației Prezidențiale pentru acest eveniment definitoriu pentru noi, românii.

Chiar dacă ieri am fi putut constata că absența președintelui de la ședința solemnă ar indica contrariul, chiar dacă ieri ne-am fi așteptat ca președintele României, conștient de faptul că a fost votat de zeci de mii de cetățeni români din Republica Moldova, care au înghețat la cozi interminabile, în Republica Moldova și în afara acesteia, ar fi avut un minim respect să fie prezent la această ședință solemnă și să nu-i salute printr-un email. Sper ca Administrația Prezidențială să înțeleagă, în continuare, că suntem într-un an în care nu ne permitem atitudini prin care să fim separați.

Sper ca și Guvernul să înțeleagă că am ajuns deja în luna martie a acestui an și că nu mai putem accepta situația în care nu avem nici măcar un ghid de finanțare, deși am primit asigurări din partea ministrului Ivașcu, acum două săptămâni, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o acolo și, în concluzie, se pare că deocamdată, noi, cei din Parlament, suntem singurii care am reușit, prin evenimentul și prin Declarația istorică adoptată ieri, să ne ridicăm la așteptările românilor din țară, a românilor din comunitățile istorice, din diaspora, și prin Declarația istorică pe care am adoptat-o ieri și prin asumarea mesajului reunirii de președintele Camerei Deputaților, care a vorbit, fără echivoc, inclusiv despre cadrul legal internațional prin care vom face Reunirea, reușim să facem acest pact, de la simplii oameni politici la oameni de stat.

Vreau cu această ocazie să vă felicit.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Szabó Ödőn.

 
 

Domnul Szabó Ödőn:

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Eu consider că o inițiativă legislativă de acest gen a fost susținută, după cum se vede, și de grupul nostru. Dar nu ar trebui ca unii colegi, la orice lege, să-și aducă aminte de UDMR. Dacă Centenarul României, în acest context, pentru unii colegi înseamnă ca la toate legile să facă referire ori la UDMR ori la Ungaria, cred că se merge pe un drum greșit.

Acești colegi, care realizează acest demers, de ani de zile, poate vor face și o grevă a foamei, pentru că oricum au făcut-o de la cină, sau până la prânz, sau de la prânz până la cină, și pentru adoptarea acelor prerogative care erau în Declarația de la Alba Iulia.

Nu am pronunțat niciun nume!

Eu cred că este foarte important să vorbim despre principii, în acest an, cum vrem să arate țara pentru următorii 100 de ani. Un monument sau un eveniment poate fi, pe moment, o bucurie, dar pe noi, în această dezbatere, ne interesează cum putem avea un dialog corect, cinstit pentru a trăi împreună, civilizat, în următorii 100 de ani, respectând tot ceea ce s-a promis la Alba Iulia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Benga.

 
 

Domnul Tudor-Vlad Benga:

Mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, aș vrea să fac o corecție la ceea ce s-a spus mai devreme.

Grupul parlamentar al USR, vasta majoritate a membrilor noștri, a votat și pentru Monumentul de la Alba Iulia, deci nu s-a pus problema niciunui blat.

Evident, noi am votat și susținem Legea Centenarului, însă aș vrea să atrag atenția asupra unui lucru, referitor la ceea ce ne-a spus oaspetele nostru de la Chișinău, ieri, în discursul susținut de la această tribună, și anume că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică, și podurile de flori au deschis calea, dar dumnealor vor și poduri de piatră, adică autostrăzi și căi ferate.

Legea Centenarului este foarte bună, mă bucur că am adoptat-o, dar, stimați colegi, este timpul să și facem. Doar vorbim, de mult prea multă vreme. De un an și mai bine doar vorbim. Este timpul să mai și facem!

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

(Domnul Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.)

Domnule Roman, nu aveți drept la replică. Nu a fost niciun caracter ofensator, nu v-a pronunțat numele.

 
 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Observații scurte la adresa colegului de la UDMR.

1. Veți avea atâtea drepturi și autonomie în România, atâtea câte au românii din Ungaria. Și să înțelegeți bine treaba asta, pentru totdeauna!

Iar 2, a fost - și domnul Dragnea este aici - cea mai eficientă acțiune de protest. În ziua respectivă s-au luat două decizii, și domnul Dragnea poate spune dacă este așa sau nu. Când am fost la dumneavoastră în birou, ați avut discuția cu Romașcanu, a apărut în Monitorul Oficial finanțarea pentru monument.

Și 2. Dacă ne uităm în negura acelor vremuri, a fost acea declarație din partea Grupului PSD, care a anunțat, frumos și normal, că nu susține acea inițiativă, cu scăderea pragului pentru unitățile administrativ-teritoriale.

Dar rețineți - despre autonomie - cât au românii din Ungaria, atât o să aveți și voi aici!

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vedeți, de aceea nu vă dau dumneavoastră cuvântul! Și am să vă citez din Regulamentul Camerei Deputaților, art. 151 alin. (4). Vă citez din memorie - "... Dreptul de replică poate fi cerut dacă s-au făcut afirmații ofensatoare la adresa unui coleg și dreptul la replică nu trebuie să genereze un alt drept la replică..."

Ca atare, vă informez că nu voi mai acorda dreptul la replică în această situație. Valabil și pentru domnul Benga, căruia i-am acordat un drept la replică și s-a iscat acea controversă, după care am văzut că au stat de vorbă împreună.

Domnul Márton Árpád, ultimul drept la replică.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Eu vreau să-i mulțumesc domnului deputat Roman că ne-a promis că vom avea și noi autoguvernare culturală, așa cum au românii din Ungaria.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Federativă a Braziliei privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasilia, la 13 iunie 2017 (PL-x 2/2018); (adoptat)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc. Continuăm.

6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România și Republica Federativă a Braziliei privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasília, la 13 iunie 2017

Comisia juridică propune adoptarea.

Vă rog, vot.

 

Unanimitate. Adoptat.

 
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de dialog politic și de cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Cuba, pe de altă parte, semnat la 12 decembrie 2016, la Bruxelles (PL-x 28/2018); (adoptat)

7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de dialog politic și de cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Cuba, pe de altă parte, semnat la 12 decembrie 2016, la Bruxelles.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Vă rog să votați.

 

Unanimitate. Adoptat.

Legi organice. Adoptări.

 
Proiectul Legii manualului școlar (PL-x 86/2018); (adoptat)

8. Proiectul Legii manualului școlar.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea.

Vă rog, vot.

 

175 de voturi, 82 de voturi împotrivă 4 abțineri. Adoptat.

Doamna Cherecheș, explicarea votului.

 
 

Doamna Florica Cherecheș:

Partidul Național Liberal a votat împotriva acestei legi făcute pe repede-nainte, fără o dezbatere reală și fără o consultare a experților, ba chiar în pofida protestelor a mii de experți în educație.

După tunul financiar și anticoncurențial pe care l-ați votat săptămâna trecută, prin Editura Didactică și Pedagogică, unic producător de manuale în România, acum, la pachet, vine și Legea manualului. Elevii, profesorii, părinții, care au nevoi diferite, locuiesc în medii diferite, nu vor mai putea să se implice în selectarea celui mai potrivit manual pentru copiii lor. Se încalcă astfel, din nou, competiția care asigură calitate sporită.

Se prevede o competiție între manuscrise, dar aceasta este o competiție de fațadă, care nu rezolvă problema manualelor. Manualul unic nu îndeamnă la colaborare și nu asigură un viitor mai bun, ci îndeamnă la închiderea minții, la o traiectorie unică a elevilor, la o uniformizare și o îngrădire a posibilităților de dezvoltare a lor.

Trebuie să păstrăm dreptul profesorilor, care este prevăzut de Legea educației naționale, de a-și alege manualul împreună cu elevul și de a-și alege și metoda de predare. Tendința, peste tot în Europa, este de a ridica statutul profesorului, de a-i da mai multă libertate în alegerea manualelor, a metodelor de predare, a modului în care își face evaluarea. Profesorul trebuie, și în România, să devină cel mai important în actul de predare, nu manualul.

România nu poate să recupereze decalajul educațional față de celelalte țări, dacă ia astfel de măsuri și dacă adoptă manualul unic.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Gavrilă.

 
 

Doamna Camelia Gavrilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este firesc, și cei care am votat în favoarea Legii manualului, să punctăm câteva lucruri și să ne aplicăm cu bună-credință asupra a ceea ce s-a votat, asupra raportului, asupra amendamentelor, pentru a risipi din start acest clișeu care se permanentizează.

Referitor la ideea că vorbim de un manual unic, noi am prevăzut clar, la nivelul comisiei - și sunt și membri ai opoziției care au participat și care au avut chiar amendamente susținute - că vor fi minim două, maxim trei variante. Deci nu putem vorbi nici de uniformizare, nici de manual unic, nici de lipsa competiției, nici de lipsa posibilității profesorilor de a alege în cunoștință de cauză pentru diferite colective de elevi, pentru diferite situații pedagogice, specifice mediului școlar, comunității educaționale în care se află.

Am luat în calcul această posibilitate tocmai pentru că dorim un învățământ diversificat, un învățământ care să fie atent la traseul fiecăruia și care să ofere profesorului posibilitatea de a-și adapta și metoda, și conținuturile, și strategia educațională.

Deci este nedrept ceea ce se spune și trebuie să se știe clar că, din Camera Deputaților, de la Comisia pentru învățământ, această lege pleacă ferm cu precizarea că există variante, există alternative de manual.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Pambuccian.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Noi am votat în favoarea acestei legi, pentru că este în avantajul învățământului pentru minoritățile naționale.

Dar, dacă este să discutăm în general despre învățământ, noi conservăm, și nu numai noi, toată lumea conservă, un sistem de învățământ care a fost gândit, construit pe vremea lui Frederic cel Mare.

Între timp, au trecut 3 revoluții industriale. Problema nu este dacă manualul este unic sau nu, problema este că avem o curriculă unitară, ceea ce este o foarte mare greșeală în lumea în care trăim, că am dirijat-o spre teste naționale care o osifică și mai tare, ceea ce este o foarte mare greșeală, și că avem un învățământ orientat spre concursuri școlare, în care copiilor li se toarnă în cap algoritmi, pentru ca părinții să fie fericiți că au mai luat copiii lor un premiu. Este un ssistem de învățământ bolnav, care nu are nicio șansă în a treia revoluție industrială.

Din păcate, o soluție pe Planeta Pământ, la sistemul acesta de învățământ bolnav, încă nu s-a găsit, dar aceasta nu înseamnă că noi nu putem să căutăm și nu putem să găsim o soluție. Adică nu am făcut un mare pas înainte sau înapoi cu manualele acestea. Am rămas tot acolo, la 1763, când Frederic cel Mare dădea General Schule Regulament pentru prima revoluție, pentru zorii primei revoluții industriale. Tot acolo suntem, producând oameni standardizați, distrugându-le capacitatea de a crea și bucurându-ne că iau premii la concursuri școlare, fiind dotați cu algoritmi pe care nu o să-i mai folosească niciodată în restul vieții.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Iurișniți.

 
 

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, Uniunea Salvați România, în cadrul Comisiei pentru învățământ, prin membrii prezenți, a depus amendamente la Legea manualului, dar nu au fost acceptate.

Prin urmare, le vom trimite mai departe, Senatului, Camera Deputaților fiind primă Cameră sesizată. Senatul este Cameră decizională.

La ce anume ne-am referit prin aceste amendamente? Ne-am referit la posibilitatea ca profesorul să-și aleagă singur varianta de manual, din cele două variante, maxim trei, câte s-au agreat în final, și să fie un an prevăzut pentru licitații. Nu se poate să ne apucăm de licitații la finalul anului școlar, să dorim să avem manuale pe băncile copiilor și să rămânem doar cu dorința goală. Și anul școlar viitor, copiii claselor a VI-a nu vor avea la timp manuale.

Prin urmare, USR a votat împotriva adoptării acestui proiect de lege. El nu aduce nimic nou, dimpotrivă nu aduce perfecționarea cadrelor didactice, nu aduce o diversificare și o promovare a unui învățământ european, a valorilor europene.

Prin urmare, nu putem agrea acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
Legea pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 482/2017/2018); (adoptată legea în forma inițială)

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Da.

9. Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisia juridică propune adoptarea.

Vă rog să votați.

 

172 de voturi pentru, 85 de voturi împotrivă, 4 abțineri, un coleg care nu optează. Adoptată.

Doamna Turcan.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Dragi colegi,

Partidul Național Liberal a votat împotriva acestei legi cu convingere și sancționează votul de astăzi cu fermitate, pentru că această lege este una bolnăvicioasă. Ea pune deasupra legii, deasupra chiar a multora dintre dumneavoastră, o categorie de parlamentari aflați în conflict de interese în perioada 2007-2013 și care aveau decizii judecătorești de constatare a incompatibilității.

Este un lucru halucinant ceea ce a propus domnul coleg Iordache, și Partidul Național Liberal consideră că această lege stă la baza inclusiv a trocului politic pentru alianța de guvernare sau chiar pentru legile justiției, pentru că este cea mai bună dovadă de vot pe care unii din acest Parlament l-au dat pentru ei înșiși, și au șters decizii judecătorești de incompatibilitate. Sunt oameni importanți din PSD, din ALDE, chiar și din UDMR care sunt avantajați în mod direct de această lege.

Așadar, vă solicităm ca la Senat să încercați să corectați această decizie politică pe care dumneavoastră ați luat-o. Putem să înțelegem disperarea de a menține la guvernare această coaliție, însă nu putem accepta sfidarea și încălcarea legii.

Dacă dumneavoastră distrugeți conceptul de cetățean egal în fața legii, înseamnă că dumneavoastră puneți între paranteze statul de drept din România.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, concluzionați.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Președintele a întors, spre reexaminare, această inițiativă legislativă a domnului coleg Iordache, care îl salvează de probleme pe propriul coleg de partid, foarte important pe funcție.

Această lege a fost contestată de PNL la Curtea Constituțională. Sperăm că va fi corectată la Senat și că veți opri acest abuz al votului direct pentru interesul personal al multora dintre dumneavoastră.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulțumesc.

Domnul Drulă.

 
 

Domnul Cătălin Drulă:

Stimați colegi,

Știu că pare un demers fără speranțe și fără rost, dar cred că este important ca adevărul să fie rostit - am mai spus-o și cu alte ocazii -, măcar că, la un moment dat, atunci când se vor uita istoricii în urmă, vor vedea că a spus cineva nu acestui tăvălug.

Așa că este important să spunem că este o lege de spălare, cu ținte precise, am putea să spunem Legea Marian Neacșu. Sunt oameni cu probleme penale, oameni despre care noi susținem că nu mai trebuie să fie în funcții de conducere, pe care această lege îi scapă de consecințele faptelor lor.

Evident, am votat împotrivă. Evident, dumneavoastră veți continua cu buldozerul și tăvălugul distrugerii justiției.

Aceasta este România de astăzi, sperăm că o vom schimba mâine. (Aplauze.)

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Márton Árpád.

 
 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Când se vorbește despre această lege, se uită anumite lucruri.

Un principiu fundamental de drept - legea dispune numai pentru viitor. Deci nu poți fi pedepsit pentru ce nu era interzis la momentul comiterii faptei.

Există chiar o decizie a Curții Constituționale, în acest sens. Nu știu de ce nu o atacați, din moment ce Curtea Constituțională și-a spus cuvântul.

Ca atare, această lege spune exact același lucru pe care, de altfel, ar fi trebuit să-l înțeleagă și judecătorii, pentru că asta se învață, mi se pare, în anul I, la curs, la principii fundamentale de drept, în care, încă o dată spun, legea dispune numai pentru viitor.

Așa prevede, așa spune și Constituția.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Nicolicea.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Trebuie să spunem adevărul, așa cum solicita colegul de la USR, și anume în perioada 2007-2013 această faptă nu era incriminată. Asta a decis Curtea Constituțională și avem cazuri, erori judiciare, în care judecătorii au sancționat colegi de-ai noștri care nu comiseseră niciun fel de faptă.

Această lege pune capăt efectelor unor erori judiciare. Curtea Constituțională spune negru pe alb, cred că la punctul 35 din Decizia nr. 618 cu privire la modificarea art. 38 din statutul nostru, că în perioada 2007-2013 nu a existat conflict de interese.

Dar există decizii ale instanței care au sancționat colegi pentru o faptă care nu era prevăzută. Asta înseamnă eroare judiciară. Erorile judiciare, într-un stat de drept, se îndreaptă, sau măcar efectele lor, o parte dintre efectele lor, pentru că unele lucruri nu mai pot fi îndreptate, așa cum știți și dumneavoastră.

Deci rețineți! Acesta este adevărul. Legea respectivă, în acord cu două decizii ale Curții Constituționale, pune în concordanță, și anume elimină efectele ilegale ale unor erori judiciare. Nu este o lege cu dedicație, nu este o lege în favoarea cuiva, este o lege în favoarea dreptății.

Și, ca să vedeți cât de bine știau antevorbitorii mei să vă informeze despre adevăr, vă spun în felul următor:

Doamnă Turcan, conflictul de interese nu-i totuna cu incompatibilitatea. Aveți atâția ani în Parlament, ne-am săturat de confuzia aceasta, pe care au făcut-o și alții.

Iar în ceea ce îl privește pe colegul nostru, să știți că nu este vorba despre alte funcții, nu este vorba de o chestiune care poate fi în ajutorul unor colegi, nu este vorba de o lege cu dedicație, dumneavoastră căutați să faceți din orice un atac la persoană și cred că este cazul, la un moment dat, pentru acuzații calomnioase și defăimătoare, cineva să plătească.

Rețineți! Este o lege care șterge efectele unor erori judiciare. Poate că doriți să sesizăm și CSM pentru acest lucru, în așa fel încât cei care au încălcat legea, pronunțând astfel de sentințe, să mai și plătească. Aveți tot dreptul. Acesta este statul de drept. Poate că este cazul ca, odată și odată, Parlamentul să facă aceste sesizări, pentru că dacă făcea o dată...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog...

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

... nu mai greșea altcineva în continuare, da? (Aplauze.)

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Pașcan.

 
 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Distinși colegi,

Adeseori am senzația că această tribună este o scenă de teatru. Și când văd anumiți retori cu o atitudine didacticistă, care ne explică fie că suntem unii mai naivi, fie că nu înțelegem prea bine terminologii juridice, care se duc în zona speculațiilor, tipic avocățești, cred că nu înșelați pe nimeni, stimați colegi.

Creați aceste privilegii, doriți să-i scăpați de conflicte de interese pe anumiți colegi, tocmai ca să compună această dictatură a majorității în continuare și să o susțină. Sunt niște condiționări politice interne, la care vă raliați, dar nu cumva să-l credeți pe românul de rând prost. Este, pentru unii dintre noi, o dramă să mergem să vorbim cu cei care ne-au votat, în teritoriu, și care ne bat obrazul zi de zi și ne spun "Oare, câte privilegii, câte salarii în plus, câte pensii speciale, ce imunități, ce scuturi vă mai creați, încercând să spuneți că ne reprezentați pe noi, cei care v-am dat votul?" Și rușinea ar trebui să fie egală, și din partea celor din opoziție, și din partea celor care compun puterea, pentru că cetățenii, adeseori, nu fac această distincție.

Oamenii spun "... v-am votat... ar trebui, cu onestitate, cu știință și cu onoare să ne reprezentați". Dar moralitatea, din păcate, în politică, este pe cale de dispariție, iar acest lucru este rușinos pentru noi, toți. Și nu mai umblați cu asemenea tertipuri jenante, speculative, de tip didacticist, avocățesc. Nu țin! Este o lege care vă salvează niște colegi...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog.

 
 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

... care îi scoate din zona conflictelor de interese, și acest lucru ar trebui să ne dea de gândit pe termen lung, măcar, fiindcă tot am spus și s-a clamat că se dorește o primenire morală, politică a Parlamentului României, a creșterii importanței rolului semnificației sale în viața comunității, ca instituție democratică supremă a unui stat.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Vosganian.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Mulțumesc foarte mult.

În primul rând, aș vrea să fac o observație de principiu. Se vorbește mult, în România, despre primenirea și întinerirea clasei politice. Vreau să vă asigur că avem una dintre cele mai tinere și mai primenite clase politice. În ultimii ani, am bătut toate recordurile în ceea ce privește cei mai tineri prim-miniștri, cei mai tineri șefi de partide. Și, dacă priviți Camera Deputaților, veți constata că cel puțin 70% din colegii care ocupă bănci în Parlament, sunt oameni noi și oameni tineri.

Stimate coleg, bănuiesc că din bună-credință și din necunoaștere ați făcut afirmația că noi folosim tertipuri. Aș vrea să vă citesc, cuvânt cu cuvânt, tertipul la care vă referiți. "Curtea Constituțională reține că, în perioada 2007-2013, instituția extrapenală a conflictului de interese nu se aplica în privința deputaților și senatorilor. Abia din 2013 apare un caz de conflict de interese, expres prevăzut, precum și obligația deputaților și senatorilor de a respecta legislația în materie privind conflictul de interese."

Așadar, stimați colegi, haideți să ne lămurim asupra unui lucru. Dacă nu avem niciun fel de reper, atunci nu o să reușim niciodată să ne înțelegem. Și, până una alta, acest reper constituțional este Curtea Constituțională. Dacă un act legislativ aplică o decizie a Curții Constituționale, nu este nici tertip, nici tentativă de a ne scăpa colegii, ci este un gest de omagiu pe care parlamentarii îl aduc Curții Constituționale.

Sigur că dumneavoastră puteți să nu respectați Curtea Constituțională, dar Curtea Constituțională, dacă îmi permiteți o figură plastică, este "nodul la ață". Dacă nu avem Curte Constituțională, atunci o să coasem fără să reușim vreodată să prindem nasturele de haină.

De aceea, vă rog să ne spuneți dacă aveți respectul acesta constituțional pentru Curtea Constituțională și socotiți că actele Curții Constituționale validează, legitimează acuratețea legislației.

Dar vreau să mai adaug ceva, domnule președinte. Vă rog să-mi permiteți să fac această declarație în nume personal.

Observ că în ultima vreme, tot mai mult, invocarea drepturilor omului este socotită un alibi, o protecție nelegitimă pentru corupție, iar încălcarea drepturilor omului, abuzurile îndreptate împotriva drepturilor omului devin o bravadă strălucitoare a luptei împotriva corupției. În momentul în care drepturile omului sunt în acest fel răstălmăcite, atunci tot sistemul de valori din societate, la rândul lui, se va răsuci.

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Concluzionați.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Drepturile omului sunt valabile pentru toți oamenii din România, și invocarea drepturilor omului, mai ales cu legitimitate constituțională, trebuie să fie sacrosantă pentru toți membrii acestei Camere.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Tocmai ce spusesem, la începutul ședinței, că v-aș ruga să ne respectăm, să avem Regulament, să nu mai provocăm dreptul la replică... dar, mă rog, voi acționa în consecință!

Vă rog, un minut, doamnă Turcan.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Apreciez că îmi respectați dreptul la replică.

Oameni buni, despre ce vorbim aici? (Rumoare. Aplauze.)

Despre ce vorbiți dumneavoastră aici? Despre Curtea Constituțională, despre erori judiciare, când, de fapt, un membru al PSD îi salvează pe unii colegi din alianța de guvernare, de faptul că și-au dus suma forfetară acasă, angajându-și neamurile? Asta considerați dumneavoastră eroare judiciară? Reveniți-vă, oameni buni! Nu puteți să-i păcăliți...

 
   

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

... la nesfârșit pe cetățenii acestei țări!

Această lege este despre anularea... (I se închide microfonul.)

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea art.16 din Legea educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 447/2017); (adoptată)

Continuăm.

10. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 din Legea educației naționale nr.1/2011.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea propunerii legislative.

Vă rog să votați.

 

178 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă, 56 de abțineri. Adoptată.

Explicarea votului. Doamna Turcan.

 
 

Doamna Raluca Turcan:

Partidul Național Liberal s-a abținut la această inițiativă legislativă, întrucât, printr-un vot care pare marcat de bune intenții, astăzi, Parlamentul decide ca învățământul obligatoriu să fie de 15 clase, adică să includă și grupa mijlocie și mare în învățământul obligatoriu. O tendință perfect europeană! Însă aceasta nu înseamnă că abandonul școlar, între clasa a VIII-a și a IX-a, nu este de 30%. Aceasta nu înseamnă că 20% din elevii de liceu nu abandonează școala, pentru că, din păcate, sistemul de educație nu-i poate ține.

Și stau și mă întreb, dacă dumneavoastră continuați în felul acesta, cu atac după atac la sistemul de educație, de ce să ne mai mirăm că în Parlamentul României anulați sentințe de interdicție de a mai candida pentru cei care au fost în conflict de interese și și-au dus sumele forfetare acasă?!

Aceasta este consecința. În asta vreți să transformați dumneavoastră România! (Aplauze.)

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc.

 
Propunerea legislativă pentru completarea art. 105 al Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 462/2017); (adoptată)

11. Propunerea legislativă pentru completarea art. 105 al Legii educației naționale nr. 1/2011.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea.

Vă rog să votați.

 

200 de voturi pentru, 53 de voturi împotrivă, 6 abțineri. Adoptată.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației și sportului (Pl-x 463/2017); (respinsă)

Capitolul III. Respingeri.

12. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației și sportului.

Comisia pentru învățământ propune respingerea.

Vă rog să votați.

 

226 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 33 de abțineri. Adoptată.

 
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată cu completările și modificările ulterioare (Pl-x 446/2017); (respinsă)

13. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu completările și modificările ulterioare.

Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea.

Vă rog, vot.

 

218 voturi pentru, 34 de voturi împotrivă, 5 abțineri, un coleg care nu optează. Adoptată.

Vă rog, explicarea votului, domnul Stanciu.

 
 

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Mulțumesc.

Uniunea Salvați România a votat pentru adoptarea acestui proiect de lege, adică contra respingerii. Este un proiect pentru normalitate în țara noastră. Este un fapt că România este printre cele mai corupte 5 țări din Uniunea Europeană. (Vociferări.) Este un fapt că Grupul țărilor din Uniunea Europeană, împotriva corupției, ne-au făcut nenumărate recomandări despre cum am putea îmbunătăți calitatea actelor administrative, și nu le-am respectat.

De la majoritatea de la guvernare nu aveam mari așteptări. Dar am fost surprins că cei din PNL s-au opus acestui proiect de normalitate. Cu toate acestea, eu aș vrea să-i felicit, în primul rând, pentru că au luat decizia istorică ca, după 27 de ani, să spună nu blaturilor politice, și cineva cu expertiză să ne și reconfirme astăzi că USR este un partid curat care nu poate face blaturi. (Rumoare.)

Așa că vă anunț, cu această ocazie, că am lansat chiar astăzi site-ul www.blaturipolitice.ro, unde vom realiza noi înșine aceste măsuri de transparență, pentru a aduce în spațiul public toate blaturile care se fac și care scad încrederea populației în actul de guvernare.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule deputat.

Nu are nicio legătură cu subiectul.

Domnul Roman.

 
 

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Ca să faci blaturi în administrație, ar trebui să ai primari. În România sunt 3.300 de primari. (Aplauze.) Voi, dragi colegi, rupeți-vă palmele, dar mai bine alergați să învățați cum ajung unii oameni primari, pentru că numai din palme nu se rezolvă problema.

Aici sunt partide care au ligi ale aleșilor locali. PNL, PSD, UDMR, PMP, voi aveți liga consilierilor locali, dacă aveți..., că primari nu aveți, dragii mei!

Să vii să dai lecții despre ce trebuie să facă primarii, în condițiile în care tu nu ai un primar în partidul tău, este greu de înțeles!

Și vă mai spun un lucru. Am văzut că ați citat din Ludovic Orban și bine faceți! Aș fi vrut să citez și eu din al vostru, dar, nu știu, voi mai aveți președinte? (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulțumesc, domnule președinte.

 
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 503/2017). (respinsă)

14. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Comisia pentru învățământ propune respingerea.

Vă rog, vot.

 

169 de voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 6 abțineri. Adoptată.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 25 septembrie 2018, 2:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro