Sorin-Ioan Bumb
Sorin-Ioan Bumb
Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.56/13-04-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-09-2018
24-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 04-04-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 aprilie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.41 Sorin-Ioan Bumb - declarație politică intitulată "Strategia PSD în domeniul infrastructurii se rezumă la faza [La vremuri noi, tot noi!]";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Strategia PSD în domeniul infrastructurii se rezumă la fraza «La vremuri noi, tot noi!»"

Vestea noii numiri a domnului Narcis Neaga în fruntea proaspăt înființatei și mult lăudatei Companii de Investiții Rutiere este un fel de bomboană pe coliva infrastructurii românești.

În urmă cu puțin timp, PSD promitea că va face în România o structură nouă, construită de la zero, pe model austriac, folosind experiența și asistența austriecilor de la ASFINAG, pentru a se ocupa de marile proiecte de infrastructură rutieră. În schimb, ne-am pricopsit cu rebotezarea unei structuri deja existente și cu revopsirea ei în culorile PSD.

Dincolo de minciuna sfruntată, acest aspect administrativ al înființării, al desființării, al restructurării, al scindării, al reorganizării de la vârful companiei de administrare a infrastructurii românești este foarte important, pentru că tinde să devină o obișnuință a Guvernelor PSD. Această aparentă bâjbâială administrativă este de fapt cel mai clar simptom al cleptomaniei PSD-iste și ne arată foarte clar că PSD nu se ocupă de proiecte de infrastructură sau de proiecte de țară, ci doar de proiecte de împărțire a sinecurilor.

Numirea lui Narcis Neaga în fruntea bucatelor este o imensă palmă pe obrazul românilor, o sfidare mai mare chiar decât celebra "vocea și talentul". Nu a contat că Narcis Neaga a fost catalogat, de cea mai activă voce a societății civile din domeniul transporturilor, ca fiind omul cu activitatea "cea mai nocivă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România din ultimii ani", nu a contat că el a scăpat de problemele din justiție grație unor chichițe procedurale și nu datorită adevărului, nu a contat nici măcar că cea mai cunoscută realizare a sa a fost prăbușirea de pe autostrada Sebeș-Sibiu, care a ținut drumul închis mai mult de un an de zile, cauzând numeroase pierderi materiale și umane.

A contat doar afilierea la o gașcă specializată în spolierea românilor, unde este nevoie de oameni calificați în proiecte care nu se vor realiza niciodată. Iar domnul Neaga, după cum a relatat și presa în ultimii ani, este supracalificat în astfel de proiecte.

Iată deci că PSD, numindu-l pe Narcis Neaga la conducerea companiei care ar trebui să se ocupe de cele mai mari proiecte de infrastructură ale țării, ne transmite, indirect, să ne luăm adio de la aceste proiecte. Adică să ne luăm adio de la autostrada Sibiu-Pitești, de la Cluj-Borș, sau de la autostrada Târgu Mureș-Iași, pentru că CNAIR se va ocupa de acum încolo doar de reziliat licitații și de făurit noi studii și desene, din care să se poată căra la partid banii pentru uleiul, făina și gălețile campaniilor electorale care se apropie.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 26 septembrie 2018, 0:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro