Plen
Ședința Camerei Deputaților din 10 aprilie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/18-04-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
19-09-2018
17-09-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 10-04-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 aprilie 2018

7. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.87/2017 pentru completarea art.5 din Ordonanța Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local (PL-x 90/2018). (rămas pentru votul final)

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

Punctul 8, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2017 pentru completarea art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local; este PL-x 90/2018.

Avem un raport fără amendamente; este în procedură de urgență; are un caracter ordinar.

Domnul președinte al Comisiei pentru sănătate, prezentarea raportului, vă rog.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc.

Este vorba de raportul comun al Comisiei pentru administrație și al Comisiei pentru sănătate; PL-x 90.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență nr. 87/2017 pentru completarea art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 70/2002, în sensul ca, și unitățile de asistență medico-socială înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe care au mai mult de 5.000 de locuitori, să treacă în responsabilitatea administrativă și financiară a consiliilor județene, dacă consiliile locale respective și consiliile județene hotărăsc de comun acord în acest sens.

În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

În funcție de obiectul și conținutul său, proiectul face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Dezbateri generale, domnul deputat Ungureanu Emanuel, vă rog.

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu:

Stimați colegi,

Era foarte bine dacă am fi știut la care unități administrativ-teritoriale ne referim.

Avem o problemă în Parlament atunci când la expunerea de motive și la motivare nu găsim exact cui ne adresăm.

În principiu suntem de acord ca pentru salvarea unor spitale, a unor unități de îngrijire a bolnavilor cronici și așa mai departe să se găsească soluții între UAT-uri, pentru finanțarea lor. Pentru că sunt comune mai bogate, sunt consilii locale care pot să finanțeze anumite zone, sunt consilii județene care pot să sprijine. Principiul este sănătos.

Ca de fiecare dată când vine în comisie o asemenea propunere, ne întrebăm: oare ce orașe? Oare ce comune? Oare către cine se îndreaptă acest amendament sau proiect de lege?

Așa că argumentul transparenței este foarte important. Ca să nu ne întrebăm, așa cum o faceți și dumneavoastră, mai pe șoptitelea, către cine se îndreaptă? Cine are un interes în spate? Sau dacă nu cumva este chiar un proiect bun pentru comunitate?

Vom fi pentru acest proiect, din principiu.

Însă rugămintea mea este ca atunci când veniți cu asemenea propuneri să aveți în spate în mod transparent și un exemplu. La cine ne referim, la ce oraș, la ce comună, la ce situație punctuală.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Din partea PNL, doamna Fădor Angelica, vă rog.

Doamna Angelica Fădor:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Vă salut și eu, Hristos a înviat!.

Grupul Partidului Național Liberal va vota pentru această propunere legislativă deoarece considerăm că este oportun ca și unitățile de asistență medico-socială, înființate prin hotărâri ale consiliilor locale din orașe care au mai mult de 5.000 de locuitori să treacă în responsabilitatea administrativă și financiară a consiliilor județene dacă consiliile locale respective și consiliile județene hotărăsc de comun acord în acest sens.

În acest moment, acestea se află în responsabilitatea administrativă și financiară a consiliilor locale, care fac eforturi financiare uriașe pentru a face față cheltuielilor pentru buna funcționare a unităților de asistență medico-socială.

Iar dacă colegul meu, anterior, întreba de un exemplu în acest sens, eu vă pot da un exemplu din județul Suceava. Este vorba de orașul Broșteni, unde Consiliul Local Broșteni, într-adevăr, face eforturi susține pentru a susține acolo activitatea și pentru a avea grijă de cei peste 40 de bătrâni care sunt atât din acea localitate, cât și din zona întreagă.

Acestea sunt motivele pentru care Partidul Național Liberal va vota pentru.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Din partea UDMR, domnul Vass Levente, vă rog.

Domnul Vass Levente:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Sunteți prima președintă care a exprimat corect numele meu, de Vass.

Mulțumesc mult.

Permiteți-mi să spun că această modificare legislativă este una bună. Are exemple domnul deputat, este scris în expunerea de motive.

Este o modificare bună pentru că merge spre descentralizare. În principiu, ține de principiul solidarității, pentru că comunitatea locală împreună cu consiliul județean pot decide împreună. Și, foarte important, ține și de principiul sustenabilității.

În aceste unități medico-sociale se internează din județ foarte mulți pacienți. Nu este și nu poate fi numai obligația comunității locale de a susține această unitate.

Noi o considerăm, Grupul parlamentar al UDMR, una bună, da, și o să votăm această modificare legislativă.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Din partea PMP, domnul deputat Pașcan Emil-Marius, vă rog.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Distinși colegi,

Sigur că și Grupul parlamentar al PMP susține inițiativa legislativă.

Aș vrea doar să observ, conform celor stipulate și în raportul Consiliului Legislativ, că nu prea se justifică ordonanța de urgență. Adică modificăm, prin această ordonanță de urgență - guvernanții o fac, în locul nostru - o ordonanță a Guvernului, din 2002.

Ne-am trezit astăzi că este o urgență imperativă, o cale extraordinară de a promova un astfel de act normativ, în condițiile în care există, stimați colegi, un proiect legislativ, exact cu același obiect, în circuitul legislativ, promovat în octombrie, anul trecut.

Cu alte cuvinte, noi permitem Guvernului să legifereze în locul nostru, sau validăm ceea ce hotărăște Guvernul în locul nostru.

Chiar dacă pe fond inițiativa este incontestabil bună, dar nu putem persevera în a admite ca Guvernul să legifereze în locul Parlamentului. Mai ales dacă există deja pe circuit o astfel de inițiativă legislativă și nu se justifică caracterul extraordinar al urgenței.

Vă mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Buicu Corneliu-Florin, președintele Comisiei pentru sănătate.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Sărut mâna!

Bună ziua!

Vreau să le mulțumesc celor care au înțeles că acest act normativ este pentru comunități și pentru pacienți. Pentru că, la urma urmei, aceste comunități locale, autoritățile locale, consiliile județene vor binele celor pe care, la urma urmei, îi reprezintă.

Faptul că Guvernul reglementează și legiferează e atribuția Guvernului.

Așa că susținem și vom vota acest act normativ.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Vă mulțumesc și eu.

Neavând amendamente, proiectul de lege merge la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 21 septembrie 2018, 7:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro