Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2018
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.66/26-04-2018

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-12-2018 (joint)
12-12-2018
10-12-2018
05-12-2018
28-11-2018 (joint)
Video archive:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2018 > 18-04-2018 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,33.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Bună dimineața!

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 18 aprilie 2018, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

Pentru început, dați-mi voie să vă reamintesc dispozițiile regulamentare cu privire la declarațiile politice.

Declarațiile politice sau alte intervenții se prezintă în scris sau verbal. Dacă declarațiile sau intervențiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăși 3 minute. Dacă deputatul depășește timpul alocat, președintele de ședință are dreptul să-i retragă cuvântul. Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă și se va face pe grupuri parlamentare. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declarație sau intervenție în aceeași ședință.

 
Ștefan-Ovidiu Popa - declarație politică: Lipsa medicilor de familie, o problemă reală a județului Vâlcea;

În continuare, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului deputat Ștefan-Ovidiu Popa.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Ștefan-Ovidiu Popa:

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

Județul Vâlcea, și nu numai, se confruntă cu o situație îngrijorătoare în sistemul medical, referindu-mă în concret la medicii de familie, care sunt din ce în ce mai puțini, iar cei tineri nu mai doresc să urmeze această specialitate medicală. Astfel că putem spune că în județul Vâlcea este o criză acută de medici de familie, fiind localități care împart doar un singur doctor.

O situație reală a medicilor de familie din județul Vâlcea a fost prezentată autorităților locale, trăgând un semnal de alarmă asupra acestui aspect. Majoritatea medicilor de familie din județ au vârste înaintate, unii au decedat, iar alții au ieșit la pensie. Grav este și faptul că anul acesta, precum și anul viitor, din statisticile prezentate reiese că nu mai puțin de 50 de medici de familie se vor pensiona.

Situația este cu atât mai grea cu cât nici în acest moment nu sunt suficienți doctori în localitățile județului. Spre exemplu, există un medic care trebuie să facă față solicitărilor din două localități în același timp sau nu mai au doctor de familie deloc. Este cazul localităților Lăpușata și Stănești, care împart un singur doctor de familie, dar și al comunelor Boișoara și Titești, Zătreni și Lăcusteni, Racovița, Galicea, Voineasa, Stoilești, Ionești, chiar și orașul Brezoi.

La nivel național, peste 500 de localități, cu cel puțin 120.000 de oameni, nu au un medic în comuna în care locuiesc. Alte comune mai mari au un singur medic, deși ar trebui să aibă doi sau trei. Un calcul estimativ arată că ar fi necesar un număr de cel puțin 650 de medici de familie în toată țara.

Medicii de familie sunt interesați de zonele cu număr mare de locuitori, pentru că medicul de familie este plătit la numărul de asigurați înscriși la cabinetul lui, în mediul rural numărul medicilor de familie fiind de 27,2 ori mai mic, respectiv de numai 81 de cabinete, comparativ cu mediul urban, unde există, estimativ, 10.400 de cabinete medicale independente de specialitate. În consecință, numărul de locuitori care a revenit unui cabinet medical independent de specialitate a fost de 23,4 ori mai mare în mediul rural, față de mediul urban.

Dragi colegi, pentru că fiecare cetățean contează, și nu doar la vot, și pentru că este de datoria noastră să susținem acest lucru, haideți să găsim împreună o soluție pentru această problemă.

Poate n-ar trebui să fie numărul de locuitori criteriul, poate ar trebui să existe un punct sanitar unde să vină un medic periodic sau poate găsim soluții mai bune.

Vă mulțumesc.

Ștefan-Ovidiu Popa, deputat al PSD, Vâlcea.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Nicolae Neagu - declarație politică cu titlul: Stabilitatea fiscală și investițiile publice majore, singura soluție pentru economia României;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Nicolae Neagu.

 

Domnul Nicolae Neagu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică pe care o susțin astăzi: "Stabilitatea fiscală și investițiile publice majore, singura soluție pentru economia României!"

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Sustenabilitatea reală a creșterii economice și a reducerii decalajului față de Europa occidentală o dau investițiile publice și cele private.

Nu o spun doar eu și noi, Partidul Național Liberal, ci o spun marea majoritate a economiștilor și finanțiștilor Comisiei Europene, ai Băncilor Centrale Europene, ai BNR, ai Asociației Băncilor din România și ai structurilor asociative antreprenoriale.

Astăzi știm că necesarul de finanțare a României este de 9% din produsul intern brut, 6% pentru a susține creșterea economică și 3% pentru a susține deficitul bugetar. Marea problemă este însă înspre ce îl direcționăm? Înspre consum?

PNL susține necesitatea direcționării finanțării înspre investiții publice. Adică autostrăzi, căi ferate, spitale, infrastructură energetică și școlară, infrastructură de dezvoltare a satului românesc, infrastructură pentru agricultură și zootehnie.

PSD-ALDE alege în continuare - greșit, spunem noi - să finanțeze consumul. Cu alte cuvinte, întrucât o mare parte a consumului vine din import, finanțăm ce produc alții, contribuim sigur și cert la infrastructură, spitale și școli ale altora, fie ei europeni sau noneuropeni, balanța de comerț exterior a României fiind de fapt pe minus.

Este adevărat că avem un leadership politic teleormănean, dar eu sper ca România, în ansamblul ei, să nu copieze modelul subdezvoltării economice a județului Teleorman.

Acest Guvern este totuși al întregii Românii, în egală măsură al teleormănenilor, cât și al sibienilor. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie.

Mai mult, eu cred că acest Guvern ar trebui să fie al tuturor românilor. Și al bugetarilor, și al antreprenorilor, și al angajaților din mediul privat. Aceasta presupune responsabilitate, demnitate și leadership politic.

Deci, stimați guvernanți, guvernați pentru români și România și porniți investițiile!

În competiția globală, cine nu se poziționează în zona valorii adăugate, ci în cea de subzistență, se numără printre perdanți.

Și vă mai rugăm ceva: lăsați antreprenorii să facă afaceri. Pentru că ei asta cer - stabilitate fiscală, nu să schimbăm acest nenorocit de Cod fiscal în fiecare săptămână. Și cer totodată respectul cuvenit de către autoritățile statului, nu să-i torturăm cu birocrație sau aroganță, iar noi, politicienii, să încercăm să le facilităm, prin predictibilitate și viziune, prosperitatea afacerilor pe care le au.

Căci dacă antreprenorii și angajații din privat câștigă, va fi corect și bine, și pentru bugetari, și pentru pensionari.

Aude și înțelege și Guvernul Dăncilă?

Dar domnii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului, Dragnea - PSD și Tăriceanu - ALDE?

Altfel, de ce ți-e frică nu scapi!

Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Márton Árpád-Francisc - discuții pe tema reînființării fostelor instituții de învățământ confesional;

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul Dobrovie? Nu este.

Domnul Barna? Nu este.

Din partea Grupului parlamentar ALDE, domnul Constantin Avram? Nu este.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Márton Árpád.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Acum 70 de ani, pe 13 aprilie 1948, a apărut Constituția Republicii Populare Române. Articolul 27 al acesteia suna astfel: "Nicio confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul statului".

Prin aceasta s-a desființat învățământul confesional și, în același timp, au fost naționalizate și clădirile în care funcționau școlile respective, acestea devenind școli laice de stat.

După 1989, datorită unor legi succesive, au fost retrocedate unele dintre clădirile care au aparținut cultelor religioase și s-au reorganizat unele instituții de învățământ confesional. Cu toate acestea, funcționari al statului român pun bețe în roate retrocedării in integrum a fostelor imobile bisericești și reînființării instituțiilor de învățământ în acestea.

Așa cum în anii 1990, procurorul general de atunci, la îndemnul președintelui țării, a atacat cu recurs în anulare toate retrocedările acordate de instanțele din țară, astăzi promotorul ideii de renaționalizare și desființare a acestor școli a devenit Direcția Națională Anticorupție. Astfel, a fost renaționalizată clădirea fostei școli reformate "Székely Mikó" din Sfântu Gheorghe și tot astfel s-a reușit desființarea de-abia înființatului Liceu Catolic din Târgu Mureș, 400 de copii și părinții lor fiind târâți în audieri la DNA și amenințați cu pierderea anilor de studii. Toate acestea, din cauza unei simple greșeli de redactare a unei hotărâri de consiliu, care putea fi corectată administrativ. După acest demers însă nimeni nu mai are curajul de a corecta acel act sau de a semna o nouă hotărâre.

Și mai grav este faptul că încercarea Parlamentului de a interveni, prin lege, pentru a garanta dreptul la un astfel de învățământ, prevăzut de Constituție, a fost oprită de acțiunea național-șovinistă a unor partide, de a ataca la Curtea Constituțională actul legislativ și decizia Curții, la fel, nu lipsită de valențe naționaliste.

Așa cum Constituția din 1948 garanta libertatea confesională, dar interzicea învățământul confesional, și astăzi, deși legislația permite reînființarea fostelor instituții de învățământ confesional, practica abuzivă a unor magistrați nedemni împiedică exercitarea acestui drept.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Corneliu Bichineț - despre paradoxurile din România;

Din partea Grupului parlamentar al PMP, doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu? Nu este.

Domnul Corneliu Bichineț.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Corneliu Bichineț:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Paradoxuri mai interesante decât cele care se manifestă în România nu cred că se derulează nicăieri în lume.

Iată, numai ieri, de exemplu, pe când președintele țării, domnul Klaus Iohannis, premia, decora 7 spitale din România, la Cotroceni - și cred că foarte bine proceda -, în curțile acelor instituții presărate prin țară, zeci de angajați manifestau, protestau, făceau grevă, pentru că li s-au diminuat sporurile, au fost retribuiți mai slab, mai rău decât în lunile anterioare.

Ar mai fi fost culmea ca seara, la televizor, s-o vedem iar pe doamna ministru al muncii, Olguța Vasilescu, explicându-ne cum cresc veniturile tuturor oamenilor din țara aceasta.

Este România unul din locurile frumoase, foarte frumoase din lume? Mulți spun că nu. Eu am o mie de argumente să spun că da. România este o țară frumoasă, foarte frumoasă, pe care o și iubesc, o și slujesc din orice poziție m-aș afla eu.

Este țara aceasta o țară bogată? În mod cert, da.

Și avem datoria, cu toții, ca prin ceea ce prestăm, s-o facem și mai bogată.

Se nasc aici copii inteligenți, frumoși? Da. Din nefericire, are grijă școala să-i prăpădească în timpul derulării învățământului, care a devenit absolut nociv pentru foarte mulți.

Dacă din România cei care termină sunt agramați, semianalfabeți, analfabeți funcționali - un termen absolut barbar care face carieră la noi - și tinerii, după ce termină liceul, nu sunt apți să practice o meserie, să-și câștige existența, eu spun că școala românească este falimentară.

Cum poți nenoroci o națiune? Înfometând-o, atacându-i fibra biologică, netratând-o sanitar - și veți vedea, la protestele oamenilor, cam cum arată o parte dintre semenii noștri - și netrimițându-i sau ținându-i pe copii atât cât trebuie la școală.

M-am bucurat, ieri, că printre spitalele premiate de președintele republicii a fost și Spitalul de Urgență Vaslui, pe care, atunci când eram președinte de consiliu județean, cu echipa de integrare europeană de la consiliu, am putut să-l modernizăm cu o sumă bunișoară, 7-8 milioane de euro.

Mă bucur de tot ce se întâmplă bine, de tot ce se întâmplă normal în țara aceasta și mă întristez de tot ce se întâmplă rău.

Corneliu Bichineț, PMP Vaslui.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Oana-Mioara Bîzgan-Gayral - despre Săptămâna Internațională împotriva Hărțuirii Stradale;

Din partea Grupului de parlamentari neafiliați, doamna deputat Oana Bîzgan.

Vă rog, doamnă deputat.

 

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colege,

Dragi colegi,

Între 8 și 14 aprilie a avut loc Săptămâna Hărțuirii Stradale - un prilej de conștientizare a hărțuirii în spațiul public, acest flagel care afectează predominant fetele și femeile, cât și membrii comunităților minoritare. De la gesturi obscene și comentarii cu tentă sexuală, la amenințări și agresiuni fizice sau sexuale, hărțuirea stradală este o formă de violență și trebuie tratată ca atare.

Opt din 10 românce declară că nu se simt în siguranță pe stradă. Recent, o femeie din Pașcani a fost aproape violată, sub privirile absente ale trecătorilor.

Suntem obișnuiți să găsim scuze agresorilor și să dăm vina pe victime. Iar asta trebuie să se schimbe.

Dincolo de spațiul public, hărțuirea capătă forme insidioase, care produc consecințe pe termen lung. Mă refer aici la hărțuirea la locul de muncă, un fenomen care afectează peste 12 milioane de oameni, la nivelul Uniunii Europene. Problemele de sănătate cauzate de condițiile de la locul de muncă reprezintă una dintre cele mai mari îngrijorări la nivel european. Stresul cronic, absenteismul, concediile de incapacitate de muncă, de lungă durată, anxietatea, depresia și chiar suicidul - toate acestea pot fi cauzate de hărțuirea morală la locul de muncă.

În realitate, acest tip de hărțuire are impact negativ nu doar la nivel individual, ci și economic. Reducerea productivității angajaților afectează performanța economică și, implicit, profitabilitatea companiilor. Hărțuirea poate însemna irosirea talentului și a competențelor, iar ambele au impact asupra calității pieței muncii și, deci, a întregului sistem economic. Hărțuirea repetată la locul de muncă generează riscuri și costuri suplimentare de selecție și reconversie profesională. Mai mult, poate conduce la părăsirea temporară sau definitivă a pieței muncii.

Hărțuirea morală, violența psihologică și discriminarea la locul de muncă trebuie identificate, prevenite și reglementate în mod corespunzător nu doar pentru binele victimelor, ci al întregii societăți. De aceea, am inițiat un proiect de lege care introduce hărțuirea morală la locul de muncă, alături de toate celelalte forme de hărțuire deja reglementate.

Avem datoria, dragi colege, dragi colegi, să asigurăm protecția tuturor salariaților. Aceste măsuri de prevenție și combatere a hărțuirii fac din locul de muncă un spațiu motivant și sigur. Astfel, angajații pot da randament maxim, iar companiile, statul și întreaga economie românească prosperă.

Contez din nou pe sprijinul vostru, dragi colege, dragi colegi, să arătăm împreună #0ToleranțăPentruViolență. Să nu uităm că hărțuirea este violență.

Vă mulțumesc.

Oana Bîzgan, deputat, București.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Eliza-Mădălina Ștefănescu - despre măsurile luate de Guvern în ceea ce privește incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Eliza-Mădălina Ștefănescu, vă rog.

 

Doamna Eliza-Mădălina Ștefănescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul PSD-ALDE a acordat o atenție deosebită și a pus în aplicare mai multe măsuri, în plan social, pentru a fi alături de cei care au nevoie de sprijinul nostru constant. Când spun asta, mă refer îndeosebi la persoanele cu dizabilități.

Cred că este important să amintim faptul că indemnizațiile acestora au crescut, în medie, cu 30%, și stagiul minim de cotizare la asigurarea socială, pentru a beneficia de medicamente și produse sanitare gratuite, a fost redus de la 6 luni la o lună. Microîntreprinderile și persoanele fizice sunt acum încurajate de legislația în vigoare să facă donații, astfel încât ONG-urile care promovează egalitatea șanselor și incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități să se bucure de finanțarea necesară pentru a funcționa.

Stimați colegi,

Persoanele cu dizabilități și cu boli rare nu trebuie evitate, ci integrate, iar asta se va întâmpla, fără îndoială.

Acestea vor avea parte de criterii de încadrare în grad de handicap extinse și actualizate, iar elevii nu vor mai fi limitați să opteze între bursa medicală și cea de merit.

Totodată, adulții cu dizabilități vor beneficia de servicii sociale de tip rezidențial, iar familiile lor de servicii de tip respiro. Toate aceste hotărâri sunt deja aplicate, în urma unor acte normative adoptate de Guvern.

Măsurile luate nu se opresc aici. Persoanele cu dizabilități au nevoie de ajutor pe toate planurile. Programele Ministerului Muncii au în vedere măsuri pentru reglementarea biletului unic de transport, ca alternativă la foile de drum acordate gratuit persoanelor cu handicap grav și accentuat și a modului de certificare a persoanelor cu dizabilități, dar și introducerea unei scheme de vouchere pentru achiziționarea de tehnologii și echipamente asistive, care să le faciliteze accesul la tehnică de calcul și comunicare.

De asemenea, este necesar să se investească în pregătirea personalului din instituțiile de profil, pentru o asistență modernă a persoanelor cu dizabilități.

Nu în ultimul rând, prin Ministerul Fondurilor Europene vor putea fi accesate 155 de milioane de euro pentru proiecte de încurajare a angajării persoanelor cu dizabilități și vor include măsuri de susținere a angajatorilor, prin acordarea de subvenții și accesibilizarea mediului de lucru.

Persoanele cu dizabilități nu vor mai fi uitate. Pentru că așa este normal, să facă parte din societate, alături de toți cetățenii României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumesc, doamnă deputat.

 
Victor Paul Dobre - declarație politică intitulată Guvernul este singura autoritate în măsură să salveze Combinatul Siderurgic din Galați;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Victor Paul Dobre.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică este intitulată "Guvernul este singura autoritate în măsură să salveze Combinatul Siderurgic din Galați".

Semnalul meu de alarmă se îndreaptă către autoritățile care ar trebui să dea dovadă de responsabilitate, în primul rând, față de țară și, nu în ultimul rând, față de cetățenii județului Galați, și să facă, din timp - și când spun asta înțeleg urgent - toate demersurile pentru a începe negocierile cu ArcelorMittal Galați, dar și cu Comisia Europeană de la Bruxelles pentru găsirea celei mai bune soluții de salvare a unui obiectiv emblematic și, deopotrivă, strategic pentru țară, Combinatul Siderurgic de la Galați.

Nu voi face recurs la istorie, la faptul că în anii ’70, combinatul de la Galați fabrica 70% din producția națională de oțel și exporta în toată lumea, sau că în perioada de glorie aici lucrau aproximativ 50.000 de oameni, însă nu pot să nu atrag atenția asupra imperioasei necesități de salvare a unui obiectiv de importanță strategică aflat în declin de o bună perioadă de timp, iar acum în fața unui viitor incert.

În direcția celor afirmate, cred că merită menționat și faptul că în această zonă, gândită monoindustrial în acele vremuri, investiții ulterioare nu prea au fost făcute, zona aceasta a țării fiind vitregită de soartă.

Totodată, importanța rămânerii combinatului de la Galați pe harta producătorilor de oțel care contează la nivel mondial ar trebui să fie principala preocupare a unui Guvern responsabil, dedicat țării și viitorului ei prosper.

Acum, distinși decidenți, consider că este momentul în care ar trebui renunțat la orice alt proiect ce poate fi amânat, iar întreaga dumneavoastră atenție ar trebui îndreptată înspre demersurile ce trebuie făcute în direcția salvării situației deloc simple și ușoare a combinatului gălățean. În fapt, asupra asigurării că țara noastră va continua să se poată baza pe producția autohtonă de oțel, materie primă pentru multe dintre produsele pe care le folosim zilnic, dar și pentru industriile dependente de oțel, care au peste 30 de milioane de angajați numai în Europa.

Între soluțiile posibile, care pot fi luate în calcul, nu trebuie ignorate fie renaționalizarea pentru o perioadă, fie cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de către stat, în așa fel încât, din furnizori să nu existe riscul să devenim doar importatori, cu toate consecințele, de aici, derivate.

Menționez că am avut deja o primă întâlnire cu domnul viceprim-ministru Viorel Ștefan, care, gălățean fiind, cunoaște îndeaproape situația reală a siderurgiei, și căruia i-am prezentat, în detaliile pe care le cunosc, situația, împreună cu propunerile mai sus menționate.

Prin urmare, vă aduc la cunoștință, doamnă prim-ministru, faptul că deja este târziu, dar nu prea târziu, din fericire, pentru inițierea procedurilor despre care am făcut vorbire, situația fiind una critică, iar soluția neputând veni decât din partea Guvernului pe care îl conduceți.

Vă rog, doamnă prim-ministru, să analizați cu seriozitate situația expusă, să demarați deîndată procedurile de negociere și să monitorizați modul în care acestea sunt derulate.

Sper din tot sufletul - și aici vorbesc, în primul rând, în numele tuturor gălățenilor - că urgența salvării Combinatului Siderurgic de la Galați, scopul firesc al oricărui cetățean al acestei țări, va deveni și obiectivul principal al Guvernului pe care îl conduceți. Acela de a vedea că acest simbol al siderurgiei românești își va continua activitatea.

Victor Paul Dobre, deputat al PNL.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Constantin Avram - discuții cu privire la statutul minorităților naționale;

Din partea Grupului parlamentar ALDE, domnul Constantin Avram.

 

Domnul Constantin Avram:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Dintotdeauna am trăit cu convingerea că relațiile între oameni pot fi gestionate în sens pozitiv, chiar și atunci când acestea ajung, fără voia părților, în impas, cu conotația unor vădite asperități generatoare de lipsă de comunicare, de răutăți, uneori chiar de contondențe verbale.

Am avut această convingere, fiind în fapt un om al dialogului, al comunicării permanente, al înțelegerii între oameni. Observ, totuși, că, în ultimul timp, aceste aspecte ale bunei înțelegeri, ale conviețuirii marcate de toleranță, ale dialogului, ale invocării permanente a egalității în drepturi a cetățenilor români, indiferent de etnie, au cam fost abandonate în discursul public al reprezentanților comunității maghiare din România.

Această poziționare a liderilor UDMR a culminat cu inițierea unui proiect legislativ prin care aceștia cer imperativ "autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc", adică a județelor Harghita, Covasna și Mureș, în care, evident, comunitatea maghiară este majoritară, deci, practic, se propune un rapt teritorial al României.

Dacă ne uităm mai atent la harta României, observăm ușor că aceste județe sunt situate exact în centrul țării și, dincolo de aspectele de neconstituționalitate ale acestei inițiative legislative și ale contribuției financiare la bugetul României, poziția geografică a celor trei județe nu ar favoriza în niciun fel comunitatea maghiară minoritară din România. Dacă cumva aceasta, comunitatea minoritară maghiară, a urmat exemplul Cataloniei sau al Țării Bascilor, din Spania, spun că se află pe un drum înfundat, având în vedere ultimele evenimente politice spaniole, care au marcat eșecul răsunător al unui astfel de demers.

Se invocă, cu fiecare prilej, drepturile minorității maghiare la autodeterminare prin autonomie. Amintesc reprezentanților UDMR că România este singurul stat membru UE remarcat pentru bunele practici privind statutul minorităților naționale și că deja se bucură de autonomie culturală extinsă, de autonomie administrativă, asemenea celorlalte județe ale țării, de autonomie lingvistică, adică de folosirea limbii materne în administrație și justiție.

Am sentimentul că se dorește "clauza minorității celei mai favorizate" și un tratament special față de ceilalți cetățeni români.

Eu sfătuiesc liderii comunității maghiare să nu dea apă la moară extremiștilor din afara țării și nici celor din interiorul României, pentru că minoritățile din România sunt reprezentate la cel mai înalt nivel politic - avem președinte minoritar, avem șef al serviciilor secrete, minoritar, avem minoritari la nivelul agențiilor guvernamentale și în funcții executive de mare răspundere.

Ce mai vreți, fraților maghiari?

Eu cred că este suficient.

Constantin Avram, deputat ALDE de Bacău.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Emil-Marius Pașcan - declarație politică intitulată Statul român a ajuns chiar să finanțeze subminarea sa din interior;

Din partea Grupului parlamentar al PMP, domnul deputat Ionuț Simionca? Nu este.

Domnul deputat Emil-Marius Pașcan.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Bună dimineața, distinși colegi.

Declarația mea politică se intitulează "Statul român a ajuns chiar să finanțeze subminarea sa din interior".

După eșecurile în promovarea celor două legi neconstituționale, privitoare la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic la Târgu Mureș și vizând Statutul de autonomie al așa-zisului "Ținut Secuiesc", părea că s-a așternut o oarecare resemnare în rândurile UDMR, dar aparențele înșală. Subminarea statului român din interior mobilizează cu și mai multă îndârjire politicienii maghiarimii. Pe de o parte, prin presiunile politice făcute de UDMR-iști la nivelul Ministerului Educației Naționale, prin ordin al ministrului educației s-a modificat termenul limită de aprobare a rețelelor școlare la nivel național, din 15 decembrie 2017, cum era până acum, pentru 30 aprilie 2018. Există un singur caz național și, evident, un singur beneficiar pentru această modificare - municipiul Târgu-Mureș, care nu are aprobată rețeaua școlară nici pentru anul trecut, nici pentru 2018, tocmai din cauza situației litigioase a Liceului Teologic Romano-Catolic și a crizei generate chiar de politicienii UDMR-iști.

Așadar, trocul politic dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, și premierul Ungariei, Viktor Orban, dă roade pentru UDMR, care pretinde consecvent un regim privilegiat și discriminatoriu pozitiv pentru maghiari, în educație, și nu numai.

Pe de altă parte, în prezent, UDMR se căznește să boicoteze și să blocheze constituirea consorțiului dintre Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureș, considerând că această fuziune a celor două instituții universitare ar șubrezi ponderea secției cu predare în limba maghiară, care pretinde de mai mulți ani un regim independent, autonom și separatist, în cadrul UMF Târgu Mureș. Nu contează ce doresc în mod legitim, majoritar și democratic senatele celor două universități, câtă vreme, injust și anacronic, UDMR ar vrea ca politica să se amestece și să regleze, implicit, problemele învățământului superior într-o cheie discreționară, adică etnică.

Și pentru că România a ajuns chiar în situația incredibilă de a-i finanța pe cei care complotează la disoluția statului român din interior, aflăm că, în perioada 30-31 mai 2018, la inițiativa Consiliului Județean Covasna, Comisia de Guvernare a Congresului Autorităților Locale și Regionale își va ține ședința ordinară în județul Covasna, la Băile Bálványos, urmată de o conferință pe tema "Utilizării limbilor străine de către autoritățile locale și regionale", manifestare pentru care sunt alocați 10.000 de euro din bugetul local al Consiliului Județean Covasna.

UDMR-istul Grüman Róbert, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, a fost ales și în funcția de vicepreședinte al Camerei regiunilor la Strasbourg, acesta pledând consecvent pentru autonomia teritorială pe criterii etnice și oficializarea limbii maghiare în România.

Așadar, iată pe câte fronturi politice etnocentriste, separatiste este atacată România din interior. Iată acțiuni politice concertate, prin care se urmărește o conflictualizare artificială a relațiilor interetnice dintre români și maghiari și o internaționalizare a problemei așa-zisului "Ținut Secuiesc". Și, în mod ciudat, statul român încasează areactiv, iar instituțional tace suspect.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Alexandra-Corina Bogaciu - declarație politică: Violența în familie - o problemă gravă a femeilor din România în anul 2018;

Din partea parlamentarilor neafiliați, domnul Adrian-Octavian Dohotaru? Nu este.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Aida-Cristina Căruceru, vă rog. Nu este.

Domnișoara Alexandra-Corina Bogaciu, vă rog.

 

Doamna Alexandra-Corina Bogaciu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Astăzi voi continua să vorbesc despre problemele cu care se confruntă femeile din România. Și voi vorbi despre una dintre cele mai sensibile și mai periculoase - violența în familie.

Este o problemă gravă pentru că afectează în mod concret viața femeilor din România. Periodic, televiziunile difuzează câte o știre despre o femeie care a fost agresată sau care chiar și-a pierdut viața din cauza violenței în familie.

Potrivit unui studiu, 3 din 10 femei au fost agresate fizic, verbal sau psihic, începând cu vârsta de 15 ani. Presa a difuzat informația că, în România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde. Cele mai multe se tem prea tare ca să mai sune la 112 sau pentru a face o plângere.

În acest context, este clar că avem nevoie de măsuri ferme care să ducă la scăderea numărului femeilor ce sunt victime ale violenței. Programul de guvernare al PSD are un capitol întreg dedicat acestui subiect, ce conține 13 măsuri clare și ferme. Este pentru prima dată, în ultimii 28 de ani, când un partid își asumă, prin Programul de guvernare, că va lupta cu acest fenomen.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnișoară deputat.

 
Găvrilă Ghilea - declarație politică: România pe... caiet!;

Dau, în continuare, din partea Grupului parlamentar al PNL, cuvântul domnului Găvrilă Ghilea.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Găvrilă Ghilea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "România pe... caiet!".

Conform dicționarului economic, pe care orice guvernant ar trebui măcar să-l silabisească, deficitul de cont curent este o măsură a comerțului unei țări unde valoarea bunurilor și a serviciilor importate excede valoarea bunurilor și serviciilor exportate.

Cu alte cuvinte, prin cuantificarea acestui parametru se poate diagnostica ușor tendința unei economii de a cumpăra mai mult decât vinde, adică de a se îndatora pentru consumul propriu sau, mai pe înțelesul tuturor, de a consuma pe credit, sau, mai plastic, pe caiet.

Dacă același management nefast ar fi aplicat și în cazul unei societăți comerciale, aceasta ar evidenția pierderi majore, la finalul exercițiului financiar, prin sufocarea veniturilor de cheltuielile în exces, iar creditorii ar iniția de urgență procedurile legale pentru declararea insolvenței, urmată de atragerea răspunderii penale a administratorilor pentru gestionarea cu rea-credință a conturilor debitorului.

În cazul unei economii naționale, lucrurile nu stau chiar la fel. S-a acreditat ideea că statul nu poate da faliment, pentru că aceasta ar însemna, nu-i așa, identificarea, indisponibilizarea, evaluarea și valorificarea activelor sale pentru îndestularea - într-o oarecare măsură - a masei credale, dar și anularea datoriilor care nu mai pot fi recuperate.

Cu toate acestea, procedura de resuscitare economică a unui stat manageriat prost de guvernanții săi poate fi mult mai dureroasă pentru cetățeni - asimilați unor mărunți acționari - decât în cazul unei entități comerciale.

Prea au simțit românii pe pielea lor biciul politicii inflaționiste, prin care valoarea veniturilor și economiilor populației a fost diminuată dramatic, în a doua jumătate a deceniului 9 al secolului trecut, dar și măsurile de austeritate, soldate cu diminuarea sau înghețarea unor venituri salariale, din urmă cu 8 ani, pentru a nu se teme acum de naționalizarea unor fonduri de pensii, așa cum plănuiește, în laboratoarele guvernării, coaliția PSD-ALDE.

Însă veștile rele nu s-au terminat aici. Cifrele date publicității de Banca Națională a României, care demonstrează că, în primele două luni din 2018, deficitul de cont curent a crescut cu 140%, datoria externă s-a majorat cu 1,5 miliarde de euro, iar investițiile străine directe se situează pe același trend descendent, ar trebui să-i trezească la realitate pe cei de la guvernare.

Dar când aceștia dorm în continuare, visând la creșterea PIB-ului pe baza consumului populației, deși economistul-șef al BNR demonstrează public că România va avea cel mai mare deficit de cont curent raportat la produsul intern brut, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, fiind cea mai fragilă țară și cel mai expus stat european, în cazul unei noi crize internaționale, înseamnă că poporul este cel care trebuie să se trezească.

Pentru că, deși statele nu dau faliment, scenariul cel dramatic ar declinului lor economic ar presupune declararea încetării de plăți și prăbușirea sistemului bancar, iar exemplul recent al Greciei ar trebui să ne dea cel puțin de gândit.

Vă mulțumesc.

Găvrilă Ghilea, deputat al PNL de Bihor.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Matei-Adrian Dobrovie - declarație politică intitulată România a luat-o în jos, și asta se vede și din exterior;

Din partea Grupului parlamentar al USR, domnul Dobrovie.

 

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "România a luat-o în jos, și asta se vede și din exterior".

Atunci când opoziția sau societatea civilă românească critică actuala majoritate guvernamentală, condusă de domnii Dragnea și Tăriceanu, suntem acuzați, de foarte multe ori, de defăimarea țării sau că am strica imaginea României.

Însă atunci când un organism credibil, independent și imparțial, precum GRECO, al Consiliului Europei, lansează un raport care condamnă ferm modul inoportun în care au fost modificate Legile justiției și notează că acest lucru nu a contribuit la asigurarea adeziunii și încrederii în astfel de reforme, domnul ministru Tudorel Toader și domnii Dragnea și Tăriceanu ce fac? Nu fac altceva decât să se ascundă. Nu fac altceva decât să tacă. Nu au nicio poziție oficială privind Raportul GRECO. Nu au niciun argument de răspuns la acesta.

Mai mult, prin această atitudine, ei recunosc, implicit, că au adus România în această situație ingrată pe plan extern.

Prin urmare, domnii Dragnea și Tăriceanu au rămas fără resurse de minciună și, practic, în fiecare zi, în fața unei instituții pe care nu o poți acuza, în fața unor evidențe clare a ceea ce spun partenerii noștri externi, ei continuă să nege realitatea.

Într-un alt raport, publicat de curând, un raport realizat de organizația internațională Freedom House, se arată că scorul democrației în România a fost diminuat, s-a depreciat, în ultimul timp, din cauza tentativelor Guvernului de a slăbi sistemul de justiție, de a pune pe tușă Agenția Anticorupție și, în esență, de a legaliza corupția.

Ce nu înțeleg domnii Dragnea și Tăriceanu astăzi este că nu cei care au apărat statul de drept, ieșind în stradă chiar pe ninsoare și pe frig, au adus o defăimare și o imagine proastă României pe plan extern, ci este exact invers.

Raportul Freedom House a apreciat protestele de amploare ale societății civile românești, condamnând în schimb atitudinea nepăsătoare și sfidătoare a Guvernului și a Parlamentului față de acești cetățeni demni și implicați, care le-au cerut în repetate rânduri politicienilor aflați la putere să lase în pace justiția și să respecte independența ei.

Sunt profund îngrijorat de faptul că coaliția PSD-ALDE strică în continuare reputația României pe plan extern.

Inclusiv președintele Franței, Emmanuel Macron, spunea recent că România se încadrează în rândul țărilor cu democrații iliberale din Europa Centrală și de Est. Acolo unde ONG-urile sunt atacate, acolo unde opoziția este slăbită, asaltul asupra instituțiilor independente este continuu. Mai mult decât atât, presa independentă abia mai rezistă.

În cărțile de istorie, domnii Dragnea și Tăriceanu vor rămâne ca cei care au îngropat România, care au îngropat România pentru niște interese personale. Prin toate acțiunile lor, aceștia defăimează zilnic țara noastră.

Și, mai mult decât atât, iată că acest lucru continuă. Iată că domnul Tudorel Toader își propune să atace la Curtea Constituțională decizia președintelui Iohannis de a nu o revoca pe doamna Kövesi.

Ca urmare, PSD continuă în fiecare zi aceste demersuri profund nocive pentru imaginea externă a României.

Vă mulțumesc.

Deputat Matei Dobrovie, Circumscripția nr. 42, București.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Laurențiu Nistor - declarație politică cu tema: Guvernul nu a diminuat contribuțiile la Pilonul II de pensii;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Alexandra Presură? Nu este.

Domnul deputat Laurențiu Nistor.

Vă rugăm, domnule președinte, vă așteptăm cu interes.

 

Domnul Laurențiu Nistor:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi este intitulată "Guvernul nu a diminuat contribuțiile la Pilonul II de pensii".

Diminuarea sumelor din Pilonul II de pensii este rezultatul încasărilor mai scăzute ale contribuțiilor în Pilonul I din două motive: mai mulți operatori economici încă nu au modificat contractele de muncă în REVISAL, iar unele categorii de venituri au fost scutite de plata contribuțiilor sociale.

Diminuarea sumelor virate din Pilonul I în Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, reprezentând contribuțiile pentru pensii, este proporțională cu creșterea salariului brut și, implicit, a valorii contribuțiilor sociale în urma măsurii de transfer de contribuții de la angajator la salariat.

Astfel, în mod normal, dacă toți angajatorii ar fi majorat salariile brute ale angajaților așa cum ar fi trebuit - chestiune care nu ar fi crescut sarcina angajatorului, întrucât obligațiile acestuia s-au diminuat -, atunci sumele virate din Pilonul I în Pilonul II nu ar fi trebuit să scadă, ca valoare, față de anii anteriori.

Deci, motivul principal al diminuării încasărilor în Pilonul II este faptul că până în prezent nu toți angajatorii au operat modificările contractuale în REVISAL, pentru a reflecta transferul contribuțiilor. De asemenea, pentru o persoană care are un salariu obișnuit și are și venituri din activități independente, cum ar fi drepturi de proprietate intelectuală, pentru această din urmă sursă de venit nu mai plătește contribuții sociale.

Aceste motive au dus către o diminuare a contribuțiilor virate în Pilonul I și, implicit, către o scădere a sumelor virate de aici mai departe, în Pilonul II.

Așadar, criticile opoziției, în legătură cu acest aspect, sunt, ca de obicei, nedocumentate și nefondate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Vasile Gudu - declarație politică: Guvernul douăzeci-douăzeci - 2020 - și salarizarea în sănătatea lor;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Vasile Gudu.

Vă rugăm, domnule deputat.

 

Domnul Vasile Gudu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi deputați,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Guvernul douăzeci-douăzeci - 2020 - și salarizarea în sănătatea lor".

Revoluția fiscală scade dramatic și salariile cadrelor medicale. La multe spitale, medicii și asistentele au constatat că au luat, în perioada ianuarie-martie, chiar și cu 1.000 de lei mai puțin decât în luna decembrie a anului trecut. La alții, venitul a crescut, dar nesemnificativ. Chiar dacă salariile au fost majorate cu 25%, o mare parte din creștere se întoarce în conturile statului, odată cu transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.

Românul nu a fost surprins că salariul nu a crescut atât de mult, dar în sănătate, după multe promisiuni, există sectoare unde diminuările sunt drastice - în patologie, psihiatrie, TBC și infecțioase. În cazul acestor angajați, inclusiv personalul TESA, vorbim de o reducere a salariului care poate ajunge și la 40%, deoarece nu mai pot beneficia de sporurile pe care le aveau înainte.

În cazul celorlalți, vorbim de o majorare de două-trei procente, care nu se simte deloc în buzunarul angajatului. De fapt, statul și-a dat și își dă niște bani singur.

Ca și cum realitatea nu este cea prezentată, ministrul sănătății, Sorina Pintea, s-a arătat uimită de scăderea salarială. Oare doamna ministru nu știe cui aparțin aceste decizii?

Ca să avem o radiografie clară, vă prezint lucrurile exact așa cum stau. În timp ce tandemul Olguța - Pintea se laudă cu creșterile salariale din sănătate, vine ministrul de finanțe și, cu dreptatea în față, declară că problema scăderii salariilor personalului din sectoarele de sănătate și de asistență socială trebuie analizată, de la caz la caz, pentru a fi îndreptată de Guvern.

În această perioadă avem parte iar de proteste. Aproximativ 200 de angajați ai unității medicale tulcene au participat la protest, iar în perioada desfășurării acestei manifestări, la Spitalul Județean Tulcea, au fost asigurate doar urgențele. Proteste similare au avut loc zilele trecute și la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din București și la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, și nu numai. Sindicaliștii au anunțat că în ziua de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt așteptați cel puțin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Ce este, de fapt, revoluția fiscală? Apocalipsa salarială pentru toate categoriile de bugetari, în special pentru cei din sănătate. Dar poate în anul douăzeci-douăzeci, cum spune doamna premier, angajații din sănătate vor primii salariile promise.

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL de Tulcea, Vasile Gudu.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim.

 
Ionel Floroiu - declarație politică cu titlul: Nu ne confiscați Unirea!;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Ionel Floroiu.

 

Domnul Ionel Floroiu:

Declarația politică se numește "Nu ne confiscați Unirea!".

Doamnelor și domnilor colegi,

În ultimele luni am impresia că unii parlamentari de peste Carpați, aflați în băncile opoziției, cred că au venit la București cu Unirea în buzunar!

De parcă în 1918 nu Transilvania s-ar fi unit cu România, ci Regatul s-a alipit Transilvaniei. Cel puțin așa rezultă din atitudinea belicoasă, intolerantă și prin multe locuri absurdă a celor care cer să mutăm peste munți 99% din manifestările dedicate Centenarului.

Îi informez, cu multă prietenie, dar și cu multă hotărâre, pe colegii parlamentari ardeleni din opoziție că nu au niciun drept să încerce confiscarea acestei sărbători naționale, care este a tuturor românilor, nu doar a dumnealor.

Ca unul născut și crescut pe vechea graniță dintre Moldova și Ardeal, știu pe de rost văile Cașinului și Oituzului, unde, între 1916 și 1918, armata română a luptat eroic. Copil fiind, am crescut cu poveștile despre bătăliile sângeroase în care soldații moldoveni, munteni, olteni au murit sau au fost răniți pentru ca visul Unirii să rămână viu. Și au rezistat eroic acolo, la porțile Carpaților, în timp ce armatele germane și austro-ungare ocupaseră mai mult de jumătate din țară. Și au rezistat și la Mărăști, și la Mărășești, și unde a fost nevoie pentru ca România să supraviețuiască.

Să vă întreb ceva, dragi puriști ai Centenarului, știați că din Bacău a plecat zborul Unirii, care a adus la Blaj documentele care stau la baza actului de la 1 Decembrie 1918?

Vă citesc din articolul "Prima solie", apărut acum 100 de ani în ziarul "Unirea" din Blaj: "Din Țara Românească ne-a sosit azi la ora 1 după-amiază locotenentul pilot Niculescu din Armata Română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat în toate părțile, aclamând aeroplanul cu culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpul Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților ce ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata Română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorilor străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor". Da, frați ardeleni din opoziție, așa scriau străbunicii dumneavoastră despre Unire, căci ei nu aveau fudulia unora de astăzi, care cred că știu cel mai bine cum trebuie să sărbătorim.

În Ardeal se construiesc autostrăzi, în restul țării nu prea. În Ardeal au venit investitorii mari. Tot în Ardeal se trăiește cel mai bine din toată țara.

Nu ne pare rău de toate acestea și nici măcar nu ne întrebăm de ce nu suntem toți egali în România. Dar, în acest an al Centenarului, nu aveți dreptul să vă izolați neromânește și să interziceți celorlalți să participe la bucuria comună. Nu de alta, dar noi știm să trecem Carpații chiar și prin zăpadă de 2 metri, chiar fără autostrăzi, pentru că Unirea am făcut-o și noi, moldovenii, muntenii și oltenii, nu doar dumneavoastră, ardelenii!

Ionel Floroiu, deputat de Bacău.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Antoneta Ioniță - declarație politică: Cancerul nu ține cont de culoarea politică;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Antoneta Ioniță.

Vă rugăm.

 

Doamna Antoneta Ioniță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează "Cancerul nu ține cont de culoarea politică".

Stimați colegi,

Există o expresie des folosită în zona din care vin: "cel mai bun doctor e trenul spre București". Când vine vorba despre bolnavii de cancer, expresia se transformă în "cel mai bun doctor e avionul spre Viena". E o realitate tristă cu care se confruntă românii fără posibilități materiale, care încă mai cred, în proporție de 75%, că diagnosticul de cancer echivalează cu o moarte sigură.

Sunt medic și cunosc o grămadă de povești triste despre oameni diagnosticați cu cancer. Conform statisticilor Institutului Național de Statistică, după bolile cardiovasculare, cancerul reprezintă principala cauză de deces în România. O treime dintre decese revine cancerului pulmonar, afecțiune oncologică întâlnită, în principal, la bărbați.

De asemenea, cele mai multe dintre cazurile noi, tot cancerul pulmonar le înregistrează, iar 50% dintre pacienți au vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, oameni tineri, în puterea muncii.

Niciuna dintre aceste situații nu este normală în România secolului nostru. Știți care este în prezent speranța de viață a unui bolnav de cancer pulmonar în țara noastră? Rata de supraviețuire la 5 ani pentru toate stadiile este de 15%. Fără tratament, majoritatea pacienților decedează în primul an de la diagnostic. Accesul la terapiile individualizate poate schimba semnificativ aceste statistici, trebuie doar să facilităm accesul la ele. Terapiile inovatoare schimbă standardul de tratament în cancer, transformându-l, dintr-o condamnare la moarte, într-o boală cronică. Singura condiție este aceea de a se elimina birocrația din politica de acces la medicamentele oncologice.

Asociațiile de pacienți atrag atenția că există 5.000 de pacienți oncologici, a căror viață depinde de publicarea imediată a listei de medicamente compensate și a protocoalelor aferente unor medicamente pentru care au fost semnate contracte cost-volum cu câteva luni în urmă.

Cu toate acestea, de peste un an, Ministerul Sănătății permite accesul cu țârâita la medicamente inovatoare, atât pentru linia întâi de tratament, cât și pentru linia a doua. Numărul imens de pacienți implică programări în miez de noapte la ședințele de radioterapie. Pacienții și aparținătorii acestora sunt suspendați între agonie și extaz - se bucură că există un medicament inovator contractat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care le poate dubla rata supraviețuirii generale, însă nici până în prezent nu au acces la el.

Sunt convinsă că fiecare dintre noi cunoaște cel puțin două sau trei cazuri de persoane apropiate care sunt afectate de această cumplită boală.

Haideți să facem ceva pentru acești bolnavi!

Haideți să lăsăm cifrele reci date de statistică și să ne implicăm cu adevărat! Bolnavii aceștia așteaptă de la noi soluții de supraviețuire. Trebuie să luăm imediat o decizie, iar această decizie trebuie să fie unanimă, indiferent de partidul din care provenim, deoarece cancerul nu ține cont de culoarea politică!

Vă mulțumesc.

Deputat al PNL, Antoneta Ioniță.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, doamnă deputat.

 
Mihaela Huncă - declarație politică intitulată PSD este primul partid care își asumă corelarea ofertei educaționale din mediul universitar cu realitățile de pe piața muncii;

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului deputat Ștefan Mușoiu. Nu este.

Doamna Mihaela Huncă.

Vă rog, doamnă deputat.

 

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Acuzele de finanțare partizană politică a universităților n-au niciun temei. Finanțarea de la bugetul de stat a studiilor de licență, masterat și doctorat nu se face pe criterii politice, ci în funcție de susținerea domeniilor prioritare de dezvoltare ale României.

Este imperativ pentru România ca oferta educațională să fie corelată cu piața muncii. Din acest motiv, începând cu acest an, Ministerul Educației Naționale nu doar că alocă preliminar locuri dedicate în structura învățământului universitar, dar se asigură că sunt destinate domeniilor vizate. Astfel, universitățile nu vor mai fi doar fabrici de hârtii cu rol de diplome, iar absolvenții vor avea șanse reale să profeseze în domeniul pentru care s-au pregătit.

Concret, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii educației naționale, ministerul de resort a fundamentat și a repartizat preliminar, distinct locuri și granturi finanțate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licență, masterat și doctorat, cu următoarele destinații: locuri pentru domeniile prioritare de dezvoltare ale României; locuri destinate formării inițiale a viitoarelor cadre didactice; locuri pentru absolvenți ai liceelor din mediul rural.

În total, în anul universitar 2018 - 2019 au fost alocate 5.000 de locuri în plus, față de anul 2017, acelor programe de studii care susțin domeniile prioritare, respectiv: Bioeconomia, Tehnologia informațiilor și a comunicațiilor, Spațiu și securitate, Energie, Mediu și schimbări climatice, Eco-nanotehnologii și materiale avansate, Sănătate.

În acest context, dată fiind condiția de alocare a 8% din locurile la licență și a 12,5% din masterate, pentru susținerea domeniilor prioritare, universitățile care nu aveau astfel de programe au suferit, în acest an, o ușoară diminuare a locurilor repartizate.

Până acum, peste 56% dintre programele oferite aparțineau științelor socio-umaniste, fără a fi corelate cu piața muncii, conform evaluărilor realizate de ARACIS în anul 2017.

În opinia mea, actuala coaliție de guvernare a fost singura care a luat măsuri reale și concrete pentru tineri. Încă din primele zile de guvernare, s-a majorat cuantumul burselor de la 83 lei la 201 lei pe lună. Din februarie 2017 toți studenții beneficiază de transport gratuit pentru călătoriile cu mijloacele de transport feroviar.

În privința pieței muncii, au fost luate primele măsuri pentru stimularea angajatorilor să creeze locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare și ucenici.

Astfel, în prezent statul finanțează crearea de noi locuri de muncă pentru calificarea ucenicilor și pentru efectuarea stagiului de către absolvenții de învățământ superior.

Am promis în campanie măsuri pentru sprijinirea tinerilor. Ne ținem de cuvânt și ne dorim să creștem accesul tinerilor la facultate și apoi pe piața muncii de la noi din țară, și nu din străinătate. De aceea, continuăm să promovăm măsuri prin care să creștem numărul de locuri de muncă calificate și bine plătite.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD, Mihaela Huncă.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, doamnă deputat.

 
Angelica Fădor - declarație politică ce are ca subiect Legea salarizării - diminuare de venituri și discriminare între angajați;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Angelica Fădor.

 

Doamna Angelica Fădor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează "Legea salarizării - diminuare de venituri și discriminare între angajați".

Doresc să aduc în atenția dumneavoastră o situație extrem de neplăcută petrecută la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, situat în orașul Siret din județul Suceava, referitoare la impactul pe care l-a avut aplicarea Legii nr. 153/2017 și noul Regulament de sporuri asupra mai multor categorii de salariați ai acestui spital.

Spitalul de Psihiatrie din Siret este al doilea ca mărime din Moldova, are 210 paturi și 167 de angajați.

Odată aplicată Legea salarizării, tot personalul medical are de suferit, pentru că nu se poate bucura de mărirea obținută prin majorarea salariilor de bază și apoi diminuată de plafonarea în procentul de 30% per total ordonator principal de credite, deoarece au apărut nemulțumiri în rândul celorlalte categorii profesionale, dezavantajate prin tăierea sporurilor și reducerea veniturilor, în medie cu aproximativ 25% per total spital.

Concret, în cazul angajaților Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 153/2018, sporurile salariale neputând depăși 30% per total ordonator de credite, valoarea totală aferentă sporurilor s-a micșorat de la 502.801 lei, la 335.007 lei. Astfel, sporurile s-au diminuat cu suma de 167.794 lei. Raportat la numărul total de angajați, rezultă, în medie, pe o lună, o diminuare pe un singur salariat de 1.002 lei.

De aceste diminuări efective ale salariului net, față de luna precedentă, au avut parte următoarele categorii de angajați: infirmieri, bucătari, cei de la spălătorie, șoferii, angajații din birouri, dar și asistenții sociali.

Pe de altă parte, medicii și asistenții medicali au câștigat efectiv la salariu, motivat de creșterea cu 30% a salariilor de bază, dar au pierdut, în medie, din sporuri, între 1.500 și 2.500 de lei.

Vreau să punctez faptul că, ținând cont de aplicarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, la Spitalul de Psihiatrie din Siret s-a realizat o mare inechitate salarială între categoriile profesionale la nivel de spital, care a dus la scăderi mari de salarii cu venituri mult mai mici decât în luna decembrie 2017 pentru personalul auxiliar sanitar, alt personal medical și TESA.

Nemulțumirea principală a cadrelor medicale ale Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret este aceea că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariați din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale și va determina plecarea medicilor, a asistenților medicali și a celuilalt personal medical din spital, iar din toată această situație scăpată de sub control, să nu uităm că pacienții vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit.

Este revoltător modul în care reușește PSD-ALDE să bulverseze sistemul medical din România, destabilizând spitale, prin învrăjbirea angajaților, punând în aplicare această Lege a salarizării, care se dovedește a fi discriminatorie pentru o importantă parte a lucrătorilor din sistemul sanitar. Legile sună bine când sunt povestite în spațiul public de către reprezentanții PSD-ALDE, dar vedem că atunci când sunt puse în practică provoacă grave derapaje.

Sunt curioasă cum va gestiona doamna ministru al sănătății, Sorina Pintea, intrigile dintre angajați și cum va reuși să compenseze aceste consistente pierderi de venituri angajaților Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret, și nu numai?!

Angelica Fădor, deputat al PNL de Suceava.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, doamnă deputat.

 
Vasile Cocoș - declarație politică cu tema: Primul bilanț al guvernării Viorica Dăncilă - realizări și perspective;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Cocoș.

 

Domnul Vasile Cocoș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează "Primul bilanț al guvernării Viorica Dăncilă - realizări și perspective".

Premierul Viorica Dăncilă a prezentat raportul privind primul bilanț al Cabinetului în ședința conducerii PSD, ocazie cu care a fost prezentată o analiză a activității fiecărui minister și ministru, dar și prioritățile pentru perioada următoare.

Raportul prezintă principalele realizări ale Guvernului Dăncilă, față de care Liviu Dragnea, liderul PSD, a afirmat că partidul apreciază activitatea Executivului, a modului cum au acționat miniștrii pentru gestionarea Programului de guvernare, însă mai trebuie lucrat la comunicare, deoarece sunt cazuri în care schimbarea unor lucruri vechi poate să genereze și reacții negative, dar Programul de guvernare este important pentru români și trebuie dus la îndeplinire.

Cu aceasta ocazie, premierul Dăncilă a prezentat, pe secțiuni, principalele realizări ale primelor trei luni de guvernare.

La "Secțiunea socială":

  • Aplicarea Legii salarizării;
  • Compensarea veniturilor pentru salariații scutiți de impozitul pe venit;
  • Reducerea birocrației pentru persoanele cu venituri independente;
  • Simplificarea procedurii de restituire a taxei auto;
  • Eliminarea plății CASS pentru mame;
  • Reducerea accizei la motorină pentru transportatori;
  • Legea pentru combaterea violenței domestice;
  • Creșterea indemnizației pentru persoanele cu dizabilități;
  • Creșterea cotei din impozit redirecționată pentru ONG-uri.

La "Secțiunea economică":

  • Implementarea noului sistem electronic de achiziții publice;
  • Drumul expres Pitești-Craiova;
  • Spitalul Republican și Spitalul Metropolitan;
  • Extinderea platformei Aeroportului Henri Coandă;
  • Construcția a trei, din patru, stadioane noi, în vederea Euro 2020;
  • Investiții PNDL: conducte de apă și canal, locuințe, drumuri județene și comunale, construcție de creșe și grădinițe, modernizarea unităților de învățământ, cămine culturale și bazine de înot;
  • Programul de investiții al Transelectrica și al Transgaz;
  • Achiziția Șantierului naval Mangalia;
  • Programe de irigații, de colectare a lânii, de creștere a suinelor pentru rasele Bazna și Mangalița;
  • Convenția națională pentru aderarea la zona Euro 2023-2024;
  • Programul de cercetare "Performanță Instituțională".

Cu această ocazie, premierul Dăncilă a prezentat și principalele priorități ale Cabinetului său pentru următorul trimestru:

  • Legea parteneriatului public-privat;
  • Legislația achizițiilor publice;
  • Tribunalul specializat pentru achiziții publice;
  • Departamentul centralizat pentru achiziții publice în domeniul sănătății;
  • Înființarea Casei de Comerț a României.

Stimați colegi deputați,

Constatăm cu toții că guvernarea Cabinetului Dăncilă, pe primele trei luni, are destule realizări benefice pentru români și în continuare acționează ca toți românii să simtă o schimbare în bine a nivelului de trai.

Deputat Vasile Cocoș, Colegiul nr. 40 Vâlcea, Grupul parlamentar al PSD, 18 aprilie 2018.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Andrei Daniel Gheorghe - despre abuzurile făcute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte.

În declarația mea politică de astăzi doresc să sesizez o serie de abuzuri pe care le comite o instituție aflată teoretic în subordinea Parlamentului, respectiv Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

În ultima perioadă au existat tot felul de cazuri în care anumite persoane publice au fost pur și simplu amendate sau trase, admonestate, "trase la răspundere" de această instituție bugetofagă, pentru simple puncte de vedere exprimate, simple păreri, inclusiv pentru puncte de vedere care intră sub incidența principiului constituțional al imunității parlamentare.

Am văzut cum actualul președinte al CNCD, Csaba Asztalos se numește domnul respectiv, a pornit, așa, o campanie interesantă de promovare a ideologiei de gen și a ideologiei LGBT, în slujba căreia s-a pus în ultima perioadă, și am observat cum și la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut un punct de vedere diametral opus cu cel reprezentat de statul român, prin oamenii trimiși acolo de Guvernul României.

Mai recent am observat, cu surprindere, cum această instituție, subordonată Parlamentului, repet, vine și propune tot felul de propuneri legislative privind așa-zisa uniune consensuală, parteneriatul civil, în fapt acte total neconstituționale și care nu pot fi puse în aplicare sub nicio formă în România și care contravin legislației românești în vigoare și contravin inclusiv valorilor morale și principiilor fundamentale de la baza cărora este întemeiat statul român.

Mi se pare un pic bizar ca președintele unei astfel de instituții - o instituție care ar trebui să se ocupe de ceea ce înseamnă - nu știu - discriminarea între persoanele care există în anumite medii sociale, în anumite instituții - să umble cu Moș-Ajunul pe la grupurilor parlamentare și pe la partidele politice să le convingă de faptul că, practic, trebuie să desființăm instituția familiei, prin inventarea așa-zisei uniuni consensuale sau inventarea oricăror alte instituții paralele, care contravine grav Constituției.

Așadar, părerea mea este că domnul președinte al CNCD, firesc ar fi să-și dea demisia!

Ori poate ar fi timpul ca Parlamentul României să exercite capacitatea de control asupra acestei instituții!

Ori poate ar trebui să ne punem o anumită întrebare: ce rost are un Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării, transformat într-o poliție politică a corectitudinii politice, o poliție ideologică, mai bine spus, a corectitudinii politice și a noilor ideologii postmoderne, în contextul în care România are o legislație împotriva discriminării foarte bună atât în Codul muncii, atât în Codul civil, cât și în Codul penal.

Așadar, mi se pare că trebuie intervenit și trebuie făcută ordine cu astfel de instituții care își exced mult zona pe care o au în atribuții și care pur și simplu ajung să se comporte abuziv atât în raport cu cele trei puteri în stat, cât și în raport cu Constituția României.

Daniel Gheorghe, deputat al PNL de Ilfov.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Elvira Șarapatin - declarație politică ce are ca obiect Protocoalele SRI-DNA sunt ilegale și nu pot fi ascunse prin secretizare;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Elvira Șarapatin.

Poftiți, doamnă deputat.

 

Doamna Elvira Șarapatin:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Stimate colege,

Obiectul declarației mele politice este "Protocoalele SRI-DNA sunt ilegale și nu pot fi ascunse prin secretizare".

Protocoalele sunt ilegale, iar cine refuză să le desecretizeze, pentru a ascunde aceste ilegalități, va trebui să răspundă în fața legii.

Este de apreciat cererea președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru clarificarea acestor aspecte privind imixtiunile în justiție.

Cea mai clară dovadă că protocoalele sunt ilegale este constituirea echipelor mixte dintre procurori și ofițeri SRI care au acționat în anchetele penale. Codul de procedură penală prevede că ancheta penală se face doar de către procuror și poliția judiciară, dar există dovezi că această prevedere a fost încălcată. Existența echipelor mixte a fost recunoscută oficial de șeful SRI în Raportul de bilanț al instituției.

De asemenea, prin secretizarea unor informații din procesele penale, care erau aduse doar la cunoștința judecătorului, fără ca apărarea să aibă acces la ele, s-a încălcat flagrant dreptul la un proces echitabil al celor acuzați. Toate acestea arată o legătură între DNA și SRI care depășește cadrul legal existent.

În aceste condiții, cei care refuză desecretizarea unor documente, în scopul ascunderii acestor ilegalități, trebuie să răspundă în fața legii.

Prin Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate "se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor, în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime."

Modificările la noile legi ale justiției prevăd interdicția explicită a oricărei forme de colaborare între magistrați și serviciile de informații.

"Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații."

De asemenea, noua formă prevede interdicția ca serviciile de informații să racoleze magistrați, iar încălcarea tuturor acestor interdicții este considerată infracțiune.

"Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute de alineatul 1 ca lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani."

Noile legi ale justiției interzic încheierea de protocoale secrete între instituțiile din sistemul judiciar și serviciile de informații și dispun desecretizarea imediată a unor astfel de protocoale.

"Prin derogare de la orice alte legi ori prevederi, informațiile, deciziile, hotărârile, protocoalele, ordinele și orice alte acte emise ori cosemnate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării sau de un serviciu de informații care privește sau are legătură cu justiția este informație de interes public."

Vă mulțumesc.

Deputat Elvira Șarapatin, de Gorj.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim.

 
Alina Teiș - intervenție ce are ca subiect Zilele orașului Drobeta-Turnu Severin;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Pavel Popescu? Nu este.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Tamara- Dorina Ciofu? Nu este.

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru? Nu este.

Doamna deputat Alina Teiș?

Vă rog, doamnă deputat, poftiți.

 

Doamna Alina Teiș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este despre zilele orașului Drobeta-Turnu Severin.

Drobeta-Turnu Severin este orașul care a fost prima cetate a banilor Olteniei; anul 1833 este cel în care a apărut, odată cu decretul generalului Pavel Kiseleff, de la 23 aprilie. Atunci s-a hotărât și construirea sa în câmpul Severinului, primul nume primit fiind cel de orașul "Severinul". Iar denumirea aceasta s-a menținut până în al optulea deceniu al secolului al XIX-lea, când a fost înlocuită cu cea de Turnu Severin. Numele orașului nu a fost întâmplător, ci preluat de la un toponim mai vechi despre realități românești din acest loc, respectiv cetatea Severinului, moșia Câmpul Severinului și apoi satul Severinul, așezare care a precedat înființarea orașului modern.

Orașul de astăzi a luat naștere în urma unui plan bine pus la punct. Astfel, străzile au fost construite încât să cadă perpendicular pe Dunăre sau să fie paralele cu fluviul. S-a dezvoltat încetul cu încetul, iar în preajma anului 1900 ajungea să fie unul din orașele moderne ale României. Mai apoi, în perioada interbelică, Turnu Severin ajunge printre primele optsprezece mari centre urbane ale țării.

Astăzi, Drobeta-Turnu Severin este unul din cele mai frumoase orașe de la Dunăre și unul din cele mai liniștite. Orașul este bine pus la punct, spațiile verzi ample și amenajate, centrul bine aranjat. Iar fostul turn de apă, construit cam acum o sută de ani, este azi un centru cultural de unde poți admira întreaga panoramă a orașului.

Pe scurt, Drobeta-Turnu Severin este unul din locurile prin care trebuie să treci măcar o dată în viață, pentru că ai ce vedea - muzee, palate, castele, monumente și, cum spuneam, multe peisaje de vis. Iar dacă ajungeți aici, este important să știți că, pentru că orașul s-a născut în preajma sărbătorii Sfântului Gheorghe, severinenii l-au ales pe el să le patroneze spiritual locul în care stau.

Așa că, în fiecare an, cei de aici își sărbătoresc orașul la sfârșitul lunii aprilie, o tradiție păstrată deja din anul 1990, atunci când primăria a reluat șirul manifestărilor dedicate zilelor orașului, care fuseseră întrerupte după al Doilea Război Mondial.

Cu ocazia zilelor acestui frumos oraș, vreau să le spun la mulți ani tuturor celor care îl locuiesc și să îi rog, atât pe simpli cetățeni, cât și pe cei aflați la conducere, să aibă grijă de el, să-i păstreze frumusețea și să-l facă să fie din ce în ce mai prosper. Cred că atât cei care vor locui aici, cât și cei care au pus umărul la crearea lui merită ca noi să ne dăm tot interesul să investim în el, în așa fel încât viitorul orașului și al severinenilor să fie unul frumos.

Vă mulțumesc.

Deputat al PSD Mehedinți, Alina Teiș.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim.

 
Gabriel Petrea - declarație politică intitulată Necesitatea reglementării cadrului legal privind bugetarea participativă;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Tudor Ciuhodaru? Nu este.

Domnul Gabriel Petrea?

 

Domnul Gabriel Petrea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se numește "Necesitatea reglementării cadrului legal privind bugetarea participativă".

În cursul anului 2017 am promovat, în calitate de ministru al consultării publice și dialogului social, mecanisme instituționale care să apropie administrația de cetățeni.

Am asigurat creșterea procesului de consultare publică la nivelul ministerelor, prin dezvoltarea unei platforme online "e-consultare", în care au fost încărcate în mod centralizat peste 1.800 de proiecte de acte normative aflate în consultare publică la nivelul ministerelor și a instituțiilor subordonate.

Am implementat Memorandumul privind creșterea transparenței și standardizarea afișării informațiilor de interes public la nivelul ministerelor și prefecturilor, având o medie de conformare de peste 90%, și am început demersurile pentru reglementarea cadrului legal referitor la bugetarea participativă, informând peste 500 de primării despre necesitatea și beneficiile implicării cetățenilor în proiectele dezvoltate de administrația locală.

După mai multe întâlniri pe care le-am avut cu cetățenii, organizațiile neguvernamentale și cu reprezentanți ai instituțiilor publice pentru a facilita participarea societății civile la procesul de luare a deciziei publice, am ajuns la concluzia că este necesară reglementarea unor mecanisme prin care toți cei interesați să poată să își aducă contribuția la proiectele comunității. Un exemplu în acest sens este bugetarea participativă.

Pornind de la exemplele de succes din alte state europene, invit colegii parlamentari, reprezentanții Guvernului și pe toți cei care au expertiză în acest domeniu să se alăture grupului de lucru pe care l-am constituit în ultima parte a mandatului de ministru pentru a reglementa această procedură.

Până în prezent, mai multe primării au promovat bugetarea participativă, dar lipsa standardizării acestui demers a adus critici ce vizau insuficienta promovare a proiectelor, absența componentei deliberative și distribuția inechitabilă a resurselor.

Așa cum arată rapoartele societății civile, bugetarea participativă este un proces complex, pentru că își propune să asigure nu doar consultarea cetățenilor, ci faptul că aceștia decid direct, într-o manieră democratică, ce se întâmplă cu o parte din bugetul comunității.

Pentru a respecta principiile democratice, autoritățile trebuie să asigure participarea egală a tuturor celor afectați, indiferent de nivelul lor de educație, de situația materială sau de alte criterii.

Un proces participativ aduce un plus semnificativ de transparență și crește implicarea cetățenilor în activități publice, contribuind direct la coeziunea și la stabilitatea democratică a comunității în cauză. Este, în același timp, un proces de educare pentru autorități și pentru cetățeni. Autoritățile află direct care sunt nevoile și dorințele contribuabililor, ceea ce le permite să își ajusteze programele și politicile pe termen mediu și lung, chiar dacă decizia în cadrul bugetării participative nu poate rezolva toate problemele ridicate.

Pornind de la aceste provocări, voi prezenta în perioada următoare componența finală a grupului de lucru și calendarul acțiunilor viitoare și îi invit pe toți cei interesați să se alăture acestui demers care are ca scop apropierea administrației de cetățeni și creșterea încrederii acestora în deciziile luate.

Vă mulțumesc mult.

Gabriel Petrea, deputat al PSD.

 
 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

Înainte de a închide ședința, vreau să dau citire listei celor care au depus în scris declarații.

Așadar, din partea Grupului parlamentar al PSD: Aida-Cristina Căruceru, Alexandra Presură, Ștefan Mușoiu, Tamara-Dorina Ciofu, Răzvan-Ilie Rotaru, Tudor Ciuhodaru, Laura-Mihaela Moagher, Marilena-Emilia Meiroșu, Anișoara Radu, Vasile Cîtea, Florinel Stancu, Sorinel Vrăjitoru, Radu-Adrian Pau, Angel Tîlvăr, Neculai Iftimie, Georgeta Holban, Oana Vlăducă, Mihai Weber, Beatrice Tudor, Petru-Sorin Marica, Marius-Constantin Budăi, Ciprian-Constantin Șerban, Claudiu-Augustin Ilișanu, Camelia Gavrilă, Nicolae Georgescu, Mihăiță Găină, Natalia-Elena Intotero, Sorin Lazăr, Costel Lupașcu, Silviu Macovei, Cristina Burciu și Stan Viorel.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Pavel Popescu, Raluca Turcan, Ioan Balan, Nicolae Giugea, Dănuț Bica, Corneliu Olar, Claudiu-Vasile Răcuci, Florica Cherecheș, Vasile Varga, Sorin Bumb, Florin Roman, Bogdan Huțucă, Aurel Boroianu, Ionuț Stroe, Mihai Culeafă, George Șișcu, Corneliu Cozmanciuc, Constantin Șovăilă, Dumitru Oprea, Viorica Cherecheș, Costel Alexe, Daniel Olteanu.

Din partea Grupului parlamentar al USR Ilie Dan Barna.

Din partea Grupului parlamentar ALDE domnul Mihai Niță.

Din partea Grupului parlamentar al PMP: Nicoleta-Cătălina Bozianu, Ionuț Simionca, Petru Movilă, Cornel Sămărtinean, Cosntantin Codreanu, Adrian Mocanu, Eugen Tomac, Cristian-George Sefer.

Din partea parlamentarilor neafiliați: Adrian-Octavian Dohotaru.

Prin urmare, declar închisă ședința pentru declarații politice și intervenții din data de 18 aprilie 2018 și vă doresc o zi excepțională.

 
   

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Dumitru Oprea - declarație politică cu titlul PSD-ALDE, în luptă deschisă cu școala românească;

Domnul Dumitru Oprea:

"PSD-ALDE, în luptă deschisă cu școala românească"

Decizia Ministerului Educației Naționale, de a diminua drastic numărul de locuri alocate celor mai vechi și prestigioase universități românești, seamănă cu emiterea unei Ordonanțe 13 în domeniul învățământului superior din România. Acesta este și momentul în care ministrul educației și-a dezvăluit lipsa vădită de competență și intenția de a folosi instrumentele legislative ca armă de răzbunare față de cei care au "îndrăznit" să i se opună. Victime ale "redesenării" din pix a locurilor bugetate pentru programele de licență, master și doctorat au căzut universitățile din Consorția Universitaria, care întărește faptul că răfuiala ministrului este cu toate instituțiile de învățământ superior, cu tradiție, care fac performanță în România.

În răspunsul dat prin intermediul Biroului de Presă al Ministerului Educației Naționale, ministrul Valentin Popa contestă nu doar planurile de învățământ ale universităților de prestigiu, ci și evaluările experților ARACIS. Actuala coaliție de la guvernare trăiește zi de zi cu visul distopic în care nu numai justiția este subordonată politicului, ci și orice organism care pretinde independență, de la Institutul Național de Statistică și până la Banca Națională sau, în educație, ARACIS. Toate acestea ar trebui să răspundă "la cheie" strict intereselor și răzbunărilor mai-marilor zilei.

Ministerul Educației Naționale acuză universitățile de tradiție din România că nu se concentrează pe domenii prioritare pentru Uniunea Europeană, majoritatea ținând de cercetarea de avangardă. O asemenea critică eludează un adevăr dureros: majoritatea absolvenților care intră în tărâmul cercetării în domeniile tehnice părăsesc țara imediat după terminarea studiilor, în lipsa oportunităților oferite de România. Finanțarea cercetării continuă să fie realizată de la bugetul de stat cu sume ridicole, în raport cu nevoile și cerințele exprimate în documentele Uniunii Europene. În plus, universitățile de elită nu pot fi tratate ca niște "buticuri" care își schimbă de la un an la altul programele de studii, în funcție de toanele ministrului care ajunge să ocupe portofoliul educației. Or, acțiunile domnului Popa nu seamănă cu o invitație la dialog, ci cu o execuție.

Lupta Ministerului Educației Naționale cu gramatica limbii române, trecând de la Pop la Popa, este atât de mare încât nu e de mirare că primele discipline luate "în cătare" sunt tocmai cele umaniste, acele științe care îți oferă deprinderea de a folosi corect limba română și de a construi o gândire critică solidă. Două atribute cu care guvernarea PSD-ALDE luptă "ziua, ca semidocții".

  Tudor Ciuhodaru - declarație politică Avem nevoie de inima Moldovei!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Avem nevoie de inima Moldovei!"

Doamnă prim-ministru, vă solicităm să avizați favorabil propunerile făcute Ministerului Sănătății pentru repararea urgentă a Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. George I.M. Georgescu".

Veți regăsi faptul că dorim alocarea din fondul de rezervă a sumelor necesare, pentru ca această unitate spitalicească să redevină urgent funcțională.

Întrucât Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. George I.M. Georgescu", IBCV Iași, este singurul centru regional în acest domeniu din Moldova, vă rog să sprijiniți acest demers!

  Silviu Nicu Macovei - declarație politică Institutul inimii din Iași are nevoie de ajutor!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Institutul inimii din Iași are nevoie de ajutor!"

Știu că sunt în asentimentul tuturor locuitorilor din Iași și din județele învecinate atunci când spun că incendiul care a mistuit o secție întreagă a Institutului de Boli Cardiovasculare Profesor Doctor George I.M. Georgescu din Iași reprezintă o situație dramatică, care impune măsuri urgente!

Cele două incendii - căci a doua zi după ce a fost stins focul inițial a mai izbucnit un focar - au distrus aproape în totalitate secția de sterilizare, dar este afectat iremediabil și blocul operator. Pagubele pot ajunge la sume de ordinul milioanelor de euro, fiindcă au fost distruse echipamente medicale sensibile, instrumentarul, stocurile de medicamente.

Situația este critică, fiindcă a fost afectat serios și Centrul Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici, unitate care se ocupă de bolnavii în stare gravă, cu infarct.

Primăria Iași, proprietarul clădirii, a anunțat că va aloca fonduri pentru reabilitarea zonelor afectate de incendiu. Însă repunerea în funcțiune a întregii secții presupune un efort financiar care nu poate fi susținut decât de Guvernul României.

Este de notorietate faptul că infarctul este principala cauză de deces în România. La fiecare 30 de minute, un român moare de infarct. Importanța Institutului inimii din Iași este greu de cuantificat, poate doar prin prisma vieților salvate de medicii de acolo. Însă, dacă nu intervenim urgent, zeci, sute de români pot muri din cauză că este nevoie să fie transferați în alte centre medicale, adesea la distanțe foarte mari.

Ca simplu ieșean, am datoria să îndemn întreaga clasă politică să se mobilizeze, indiferent de partid, orientare, preferințe sau doctrină, pentru a obține tot sprijinul necesar redării circuitului medical național acest institut vital pentru românii din toată regiunea Nord-Est!

Fac un apel la premierul României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, să ia în considerare cu celeritate caracterul critic al crizei de la Institutul de Boli Cardiovasculare Profesor Doctor George I.M. Georgescu din Iași și să dispună deblocarea tuturor fondurilor și resurselor necesare, pentru ca viața multor români cu boli cardiovasculare să nu fie pusă în pericol!

  Vasile Cîtea - declarație politică având ca subiect Abandonul școlar, defectul sistemului de învățământ;

Domnul Vasile Cîtea:

"Abandonul școlar, defectul sistemului de învățământ"

Județul Iași este unul în care riscul abandonului școlar crește de la un an la altul, mai ales în zonele sărace, în comunitățile îndepărtate de centrele urbane, unde părinții n-au cum să le asigure copiilor șansa la educația sau nu vor, iar copiilor le lipsește determinarea de a continua.

În județ, rata abandonului afectează cu precădere învățământul gimnazial. Conform ultimelor date, în acest an școlar, aproape o mie de copii se află sub riscul abandonului școlar, comparativ cu 303, respectiv 0,4%, care au abandonat studiile anul trecut. Iar motivele sunt multe - fie nivelul redus de educație al părinților, fie dezinteresul sau atitudinea negativă a familiei față de școală, fie proveniența din familii dezorganizate, fie părinți plecați la muncă în străinătate, copii instituționalizați sau familii de romi.

Însă una dintre cauzele principale o constituie sărăcia. Copiii n-au cum să vină la școală, fie pentru că n-au cu ce ajunge, fie pentru că le lipsesc hainele sau rechizitele. Și, în multe cazuri, adolesenții muncesc să-și întrețină familia numeroasă.

Dacă ne referim strict la județul Iași, comunitățile cu cele mai multe cazuri de abandon sunt Lungani și Mironeasa, acolo unde în anul școlar trecut au fost zeci de tineri care au renunțat la școală. Însă situația este una gravă și în Răducăneni, Ciortești, Șcheia, Popești sau Moțca. Sunt extrem de triste aceste povești. Mai ales că fiecare dintre noi trebuie să aibă șansa la educație, la un viitor mai bun.

Știu că se încearcă diminuarea fenomenului. Inspectoratul Școlar Județean a implementat deja o serie de măsuri care vizează reducerea numărului de elevi care abandonează școala. Iar printre proiectele puse în aplicare se numără sprijinul financiar al Asociației ProRuralis "Șanse egale pentru elevii din mediul rural", consilierea elevilor și a părinților, derularea de programe extracurriculare, precum concursuri sau activități sportive și artistice.

De asemenea, autoritățile încearcă țină sub control acest aspect, prin realizarea unor baze de date nominale cu tinerii care vor să părăsească sistemul de învățământ. Și se dorește și dezvoltarea abilităților pentru învățare și motivarea acestor copii.

Dincolo de toate programele, importantă rămâne însă implicarea, implicarea autorităților, a părinților, din care va rezulta și implicarea copiilor. Se muncește la asta și țin să apreciez tot efortul depus de Inspectoratul Școlar Județean. Însă n-am cum să nu-mi doresc mai mult pentru copiii județului Iași.

Așadar, îmi doresc ca oricine crede că are o soluție salvatoare să vină în sprijinul acestei probleme. Și să încercăm să punem la punct mai multe proiecte sociale și educaționale, prin care tinerii să fie ajutați și încurajați, iar toată munca să se vadă în cifrele pe care le primim de la un an la altul.

  Florinel Stancu - declarație politică cu titlul Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale, Pl-x 219/2018, este bine-venită pentru industria românească de apărare;

Domnul Florinel Stancu:

"Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale, Pl-x 219/2018, este bine-venită pentru industria românească de apărare"

Industria de apărare din România a intrat în declin după 1989. Au existat o serie de factori care au dus la o scădere drastică a producției de armament din țara noastră, începând de la pierderea piețelor de desfacere pe plan extern până la reducerea bugetului de înzestrare alocat Armatei Române și, respectiv, scăderea cererii interne.

Foarte multe Guverne au promis românilor că vor schimba situația, dar acest lucru a întârziat să se întâmple. Actuala guvernare a decis, în premieră, să ia în serios acest domeniu și să-l dezvolte după un plan bine stabilit.

Am stabilit în Programul de guvernare că vom aloca 2% din PIB pentru apărare și ne-am ținut de cuvânt în primul an. La fel se întâmplă și anul acesta. Miniștrii PSD de la apărare au propus săptămânal Parlamentului proiecte și politici de apărare destinate modernizării capabilităților operative ale Armatei României, în perspectiva prezervării și consolidării statutului României ca pol de stabilitate regională și de furnizor de securitate. Obiectivul de modernizare a capabilităților operative ale Armatei, în perioada 2017-2020 și programele multianuale de înzestrare, care vor excede orizontul anului 2020, vizează atingerea acelui nivel care să permită prevenirea, descurajarea și apărarea împotriva oricăror acțiuni agresive la adresa țării noastre.

O mare parte din banii alocați armatei vor fi destinați revitalizării industriei românești de apărare. Ministrul Mihai Fifor a anunțat că Guvernul Dăncilă își propune ca România să devină un hup regional al industriei de apărare. În acest an, România va începe un nou program de înzestrare, care prevede achiziția unor baterii de artilerie de coastă, tehnică de luptă care va fi produsă în țara noastră. Acest proiect va contribui la relansarea industriei românești de apărare și se va adăuga corvetelor care vor fi produse în România și transportoarelor blindate care sunt deja construite la București, din câte ne-a informat ministrul apărării naționale. Poate părea puțin atunci când semnăm contracte cu companii străine care vin să construiască la noi, dar trebuie să înțelegem că unele companii din industria militară românească au pierdut mult la capitolul tehnologie. Prin urmare, am recurs la cea mai bună soluție, de a transfera în industria de specialitate românească tehnologie mai actuală, dacă nu de ultimă oră.

Noi, deputații din județul Dolj, încă sperăm ca după ce parteneriatul între Ghimbav-Brașov și Airbus pentru producerea în țară de elicoptere de clasă medie va produce rezultate, Ministerul Apărării Naționale să-și îndrepte atenția și spre Fabrica de Avioane Craiova.

Până atunci vreau să salut adoptarea Propunerii legislative de trecere a industriei de apărare din administrarea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Apărării Naționale, MApN, în scopul revitalizării acestei ramuri într-un ritm ridicat, care a avut loc săptămâna trecută la Senat. Aștept să purtăm o dezbatere în acest sens și la Comisiile de specialitate din Camera Deputaților, astfel încât să continuăm transformarea, modernizarea și înzestrarea capabilităților Armatei Române și resuscitarea industriei de apărare din România.

  Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică având ca temă Infrastructura feroviară din România anului 2018;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Infrastructura feroviară din România anului 2018"

În Raportul privind competitivitatea, publicat de World Economic Forum, WEF, România se situează pe locul 78 la capitolul calității infrastructurii feroviare, având în vedere faptul că, din 10.777 de kilometri de cale ferată, doar 4.029 de kilometri sunt linii electrificate, mai puțin de 40%, o viteză comercială medie a trenurilor de călători de numai 43 de kilometri pe oră și 1.800 de restricții de viteză impuse pentru a evita riscul unor tragedii produse din cauza stării deplorabile a infrastructurii.

Acesta este pe scurt portretul în cifre al transportului feroviar din România anului 2018. Cu o viteză medie de numai 43 de kilometri pe oră și o viteză maximă posibilă de numai 160 de kilometri pe oră, potrivit Ministerului Transporturilor, rețeaua feroviară din România nu poate pretinde curând o comparație decentă cu celelalte state europene. Sumele insuficiente investite în infrastructură au dus la reducerea vitezelor de deplasare, creșterea timpilor de călătorie, reducerea siguranței feroviare, reducerea numărului de călători și reducerea volumului de marfă transportat pe calea ferată. Deficiențele în fondurile disponibile pentru întreținere au condus la necesitatea introducerii a 1.800 de restricții temporare de viteză. Toate efectele lipsei de investiții produc însă, la rândul lor, într-un perfect cerc vicios, noi motive pentru scăderea importanței transportului feroviar, fie că este vorba despre cel de călători, fie că este vorba despre cel de marfă. Restricțiile de circulație, apărute exact din cauza lipsei de investiții în infrastructură duc, la rândul lor, la pierderea de călători, la consumul mare de carburanți, emisii mai mari de noxe și, prin urmare, un cost mai mare.

Potrivit Ministerului Transporturilor, prin MasterPlanul General de Transport, transportul feroviar beneficiază în intervalul 2014-2020 de aproape 14 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestei sume, peste 10 miliarde de euro, ar fi folosită pentru reabilitarea a 2.716 kilometri de cale ferată, din cei numai 10.777 de kilometri de linii de cale ferată existenți. Alte 1.122 de miliarde de euro vor fi investite în electrificarea a 489 de kilometri de cale ferată, ceea ce înseamnă că lungimea căii ferate se va dubla, comparativ cu cei doar 4.029 de kilometri existenți acum.

Politica europeană în domeniul transportului feroviar a fost concentrată în 10 obiective pe termen lung, care nu sunt reflectate în niciun fel în parametrii naționali luați în calcul la elaborarea MasterPlanului General de Transport 2014-2020. Rețeaua feroviară TEN-T aflată pe teritoriul României are o lungime de 2.515 km, din care însă s-au finalizat doar cei 364 de km, pe traseul Predeal-București-Constanța.

Anul trecut, România a fost ultima țară la ceea ce înseamnă accesarea fondurilor europene în cadrul Planului Juncker, în condițiile în care anul trecut existau peste 350 de miliarde de euro care puteau să fie cheltuiți pentru diverse proiecte de infrastructură. Uniunea Europeană gestionează direct aproximativ 24% din fondurile europene, ceea ce reprezintă 35 de miliarde de euro anual, sumele fiind distribuite sub formă de granturi și contracte europene pe bază de competiție europeană între aplicanți din toate statele membre, pe baza calității proiectelor primite.

Situația în care se află infrastructura feroviară din țară ne demonstrează că pentru Guvernul României obiectivele europene și MasterPlanul General de Transport sunt două lucruri paralele. România are nevoie de un model de dezvoltare, în care accentul să fie pus pe proiecte și pe investiții reale în infrastructură, investiții care ar duce la atingerea nivelului de performanță al celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Pentru realizarea acestui obiectiv este însă nevoie de disciplină, de performanță profesională, de stoparea risipei, de investiții care aduc plus valoare, iar toate acestea ne vor permite să demarăm către o responsabilitate românească atât de necesară dezvoltării României.

  Viorel Stan - declarație politică Investim în educație;

Domnul Viorel Stan:

"Investim în educație"

Dacă de obicei găsim o mulțime de defecte sistemului de învățământ din România, de data aceasta primim o veste care ne arată că se poate. Și aici fac referire la Legea pentru modificarea art. 84 alin. (1) și alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Conform acesteia, adolescenții din învățământul preuniversitar vor beneficia de tarife reduse cu cel puțin 50% la transportul local și vor plăti cu 75% mai puțin pentru evenimente culturale.

Proiectul a fost inițiat de 62 de parlamentari ai PSD, care considerau că în forma actuală a Legii educației se creează o discriminare față de studenții de până în 26 de ani, care beneficiau de tarife reduse cu minimum 50% pentru transportul local în comun. De asemenea, era limitat și dreptul autorităților locale de a stabili reduceri mai mari pentru aceste abonamente. Acum, însă, noile modificări au fost promulgate de președintele Klaus Werner Iohannis și urmează să fie puse în aplicare.

Potrivit actului normativ, reducerile vor fi aplicate pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, pe tot parcursul anului calendaristic. Astfel, toate primăriile din țară sunt obligate să deconteze jumătate din banii pe care elevii îi dau pe naveta către școală, chiar dacă nu au destule fonduri în buget.

Pe lângă reducerile aplicate la mijloacele de transport, elevii vor putea obține bilete ieftine la concerte, spectacole de film sau de teatru organizate de instituții publice. La toate acestea, reducerile vor fi de aproximativ 75%.

De ce am ales să vorbesc despre această lege? Consider că este absolut necesară și că, odată cu adoptarea ei, vom vedea mai multe schimbări în bine în învățământul românesc. Cred că legea va ajuta la reducerea abandonului școlar, mai ales că, în prezent, abandonul școlar atinge un procent de 40% din unitățile de învățământ din mediul rural, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în licee. Iar una dintre cauzele abandonului școlar o reprezintă naveta, pe care mulți copii sunt nevoiți să o facă, în fiecare zi, până la școală. Sunt mii de elevi care străbat kilometri întregi, prin noroi sau prin ger.

De asemenea, inițiativa va veni în ajutorul copiilor care au o situație materială precară și care, până acum, n-au avut șansa să ajungă într-o sală de spectacole sau de cinema.

Este un alt pas spre o școală românească mai performantă, spre rezultate mai bune la examenele elevilor noștri, spre un viitor mai bun al tinerilor acestei țări.

  Ioan Balan - declarație politică intitulată PSD lucrează la o nouă înșelăciune - desființarea pensiilor private;

Domnul Ioan Balan:

"PSD lucrează la o nouă înșelăciune - desființarea pensiilor private"

Guvernele lui Dragnea au știut, dar au refuzat să spună românilor adevărul. Au știut încă de anul trecut că nu vor avea bani suficienți la buget pentru majorarea pensiilor și pentru majorarea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, așa cum se angajaseră. Pe salariați i-au înșelat dându-le cu o mână și luându-le cu două mâini, prin transferul de contribuții. Pe milioanele de pensionari i-au amăgit și i-au pus să mai aștepte până la vară, că poate soarta le va surâde și lor.

Măsurile antieconomice luate pe parcursului anului trecut nu aveau cum să producă efecte favorabile în anul 2018. Cine seamănă vânt, nu poate culege decât furtună! Au majorat acciza la carburanți, iar rezultatul este că veniturile din accize sunt și mai mici decât înainte să se scumpească benzina. Au introdus plata defalcată a TVA, iar încasările la buget sunt mult sub fanteziile pe care le avea Guvernul. Nu au făcut niciun fel de investiții, iar acest lucru se vede în rata de profitabilitate a firmelor, care este în scădere. Nu au dat drumul la niciun proiect finanțat din fonduri europene, motiv pentru care sumele atrase de la Uniunea Europeană sunt egale cu zero.

Trăgând linie și urmărind cum arată bugetul de stat după primele 3 luni ale anului, nu putem să nu constatăm că veniturile fiscale, din surse sigure, au scăzut, că deficitul bugetar este cel mai mare din ultimii zece ani, chiar din prima parte a anului, fără a cuprinde și alte cheltuieli bugetare care nu și-au produs încă efectele - majorări de salarii, majorarea punctului de pensie. Altfel spus, Guvernul a rămas încă de la început de an fără bani pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare ale statului. Guvernul a rămas fără bani pentru onorarea unor promisiuni făcute și încă nerealizate, atât cu privire la salarii, cât și la pensii.

Vă mai aduceți aminte cum negau cu nerușinare, atât Mihai Tudose, cât și Liviu Dragnea că nu se vor atinge de banii economisiți de 7 milioane de români în fondurile de pensii obligatorii administrate privat, cunoscute ca Pilonul II de pensie? Eu nu am uitat și vă redau angajamentele lor: "Nu se desființează. Dumnezeule, de unde scoateți?!" - Mihai Tudose; "O prostie! Nu se desființează" - Liviu Dragnea.

Stimați colegi din PSD, cine poate să mai aibă încredere în voi, atâta vreme cât una declarați și alta faceți? După minciunile redate mai sus, toți cei 7 milioane de viitori pensionari au constatat, pe pielea lor, că o parte dintre contribuțiile la Pilonul II au fost deja confiscate, deoarece contribuțiile au scăzut, de la 1 ianuarie, cu procente cuprinse între 4% și 12%. Prin această măsură deja le-ați luat dreptul la o pensie mai mare cu 20%. Acum, când problema bugetară se agravează, sau cum îi plăcea domnului Dragnea să spună anul trecut prin aceeași perioadă "gaura bugetară" se adâncește, au scos de la naftalină o nouă coadă de topor, pe tânărul ministrul Eugen Teodorovici.

Cine oare poate să uite cum poza domnul Teodorovici, ca simplu senator, într-un mare susținător al politicilor liberale și un puternic aliat al pieței libere? De când a devenit ministru, stă mai mult prin studiouri de televiziune și manipulează, crezând că va convinge că statul este un perfect administator al banilor cetățenilor, iar piața este un foarte mare dezastru. Nu pot să nu observ că, în vreme ce Dragnea și Tăriceanu se străduiesc să facă praf democrația și separația puterilor în România, Teodorovici are sarcina de a face praf orice germene al economiei de piață. În urmă cu 28 de ani nu înțelegeam prea bine ce este centralismul, însă acum îl vedem la lucru - banii primarilor se întorc la Guvern; sănătatea și educația ajung înapoi în pixul miniștrilor; achizițiile publice vor fi gestionate de un mamut instituțional, tot de la București.

Stimați colegi din PSD și ALDE,

Noi, cei din PNL, suntem prea puțini în Parlament. Avem aproape 20% din voturi, în vreme ce voi aveți peste 70%. Altfel nu v-am fi permis niciun moment ca Guvernul vostru să își bată joc de toți românii. Fac un apel la voi, toți cei din majoritatea parlamentară, să opriți Guvernul care este pe cale să producă un adevărat dezastru și să ia banii din Pilonul II de pensii! Oricât ar încerca să vă păcălească și pe voi, Teodorovici sau Olguța Vasilescu, că vor face nu știu ce sistem opțional, vă rog să țineți minte că ei nu urmăresc decât un singur lucru, să ia din banii viitorilor pensionari, ca să acopere pensiile în plată astăzi. Evitați declanșarea unei dezbinări naționale generalizate, în care copiii să-și urască părinții și bunicii, pentru că lor le-a fost tăiată pensia, ca să aibă Guvernul cu ce să-și acopere promisiunile mincinoase.

Vă rog să vă gândiți și la efectele economice ale acestei măsuri, pentru că banii pe care Dragnea, Teodorovici și Olguța Vasilescu vor să-i confiște nu sunt undeva într-un sac sau în vreo visterie, ci sunt cu toții în economie, finanțând atât Guvernul, cât și afacerile private. Nu permiteți distrugerea unei reforme demarate în urmă cu peste 10 ani și nu compromiteți șansa economiei de a crește pe termen lung. Demonstrați românilor care v-au ales că, deși Guvernul este iresponsabil, măcar Domniile Voastre mai aveți un minimum de responsabilitate față de soarta românilor!

  Nicolae Giugea - declarație politică Cum va falsifica PSD realitatea economică și socială cu mâna INS;

Domnul Nicolae Giugea:

"Cum va falsifica PSD realitatea economică și socială cu mâna INS"

Să știți că salariile nu au scăzut în sănătate cu peste 2,1%, așa cum ne-a prezentat Institutul Național de Statistică. Să știți că personalul medical nu protestează din cauza nemulțumirilor salariale și a sporurilor tăiate, ci așa își manifestă medicii și asistentele bucuria și recunoștința față de PSD și față de Legea salarizării care le-a tăiat salariile!

Nici prețurile nu au crescut cu peste 5% în ultimul an, adică mai repede decât au făcut-o în ultimii șase ani. Noi suntem cei vinovați, pentru că nu știm să citim facturile la gaze, la curent electric și nici nu știm să apreciem prețurile alimentelor de la rafturi, chiar dacă aritmetica ne spune că sunt mai mari și cu peste 20%.

Nici salariul mediu net, adică banii efectiv luați de angajați, nu a scăzut cu 142 de lei în primele două luni ale anului. Angajații sunt vinovați, pentru că nu se bucură că banii pe hârtie sunt mai mulți, chiar dacă banii care le intră în buzunar sunt mai puțini!

Vă rog să nu dați crezare acestor cifre corecte, pentru că ele sunt fundamentate științific, sunt calculate precis și reflectă realitatea economică dură la care ne-au condus cele trei Guverne PSD-ALDE. Pentru cei mai mulți dintre noi, nici nu trebuia să ne mai spună INS aceste cifre, pentru că le văzusem cu toții, cu ochii noștri, atât în fluturașii de salariu, cât și în sacoșa de cumpărături, care este mai goală de la o lună la alta.

Ar trebui apreciat gestul doamnei Olguța Vasilescu, garantul legislației privind salarizarea, care, imediat ce a văzut cum stau lucrurile în realitate, a ordonat, iar prim-ministrul s-a executat, trecând statistica națională într-o subordonare totală față de forurile de conducere ale partidului. Singura modalitate prin care Olguța Vasilescu și Liviu Dragnea mai speră să falsifice realitatea este aceea de a-i păcăli, încă o dată, pe români, de data aceasta cu cifre oficiale.

Veți vedea cum, imediat după subordonarea politică totală a statisticii oficiale din România, după ce știința va trebui să aducă partidelor de guvernare numai vești bune și să cânte melodia preferată a Guvernului - "Liviu, ești cel mai bun!" - chiar de luna viitoare salariile se vor tripla, mai mult chiar decât se prevăzuse în Programul de guvernare, creșterea economică va exploda, exporturile vor crește, importurile se vor diminua, iar prețurile la toate produsele vor scădea peste noapte. Cum așa? Păi hârtia suportă multe minciuni! De ce nu ar suporta și minciunile pe care le pregătește Guvernul, de data aceasta folosindu-se de prestigiul Institutului Național de Statistică?!

Nu cred că este cineva din țara aceasta care să fi uitat cum se falsifica realitatea înainte de 1989, doar pentru a da satisfacție partidului și marelui conducător. Agricultura înregistra record după record al producțiilor la hectar, deși în realitate ogoarele erau pârjolite; populația nu mai putea de bine, deși pâinea și uleiul erau pe cartelă, curentul se întrerupea programat, iar caloriferul era veșnic rece; industria duduia de performanțe, deși, în realitate, o mare parte din fabrici își pierduseră competitivitatea pe piețele tradiționale.

Dacă oamenii au uitat cum se mințea oficial în România comunistă, cu ajutorul instituțiilor subordonate politic, să sperăm că românii nu au uitat ceea ce au pățit grecii, care, înainte de criza economică din 2008, au crezut că falsificând realitatea, mințind statistic că le merge bine, vor evita intrarea în colaps. Uite că realitatea se răzbună, iar atunci când o face cei mai afectați sunt cetățenii simpli, nu guvernanții.

Aș vrea să cred că cei care conduc și susțin astăzi al treilea Guvern incompetent PSD-ALDE nu vor uita că Legea responsabilității ministeriale îi obligă să prezinte populației și mediului economic date exacte și complete asupra situației economice și sociale din România, sub sancțiunea prevederilor legii penale. Aș mai vrea să cred că specialiștii din Institutul Național de Statistică, cei mai mulți dintre ei cercetători și profesori de mare prestigiu, vor reacționa și nu vor face din știință un preș în fața guvernanților. Am încredere că sunt în rândul lor foarte mulți specialiști cu o atitudine onestă, care nu vor accepta să falsifice realitatea, oricât de mult i-ar amenința Olguța Vasilescu, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu sau Darius Vâlcov.

  Corneliu Olar - declarație politică intitulată În România, mistrețul este mai important ca omul!;

Domnul Corneliu Olar:

"În România, mistrețul este mai importat ca omul!"

Somnul guvernanților naște monștri. Nu pot să nu constat că, în vreme ce mai marii lideri ai PSD-ALDE se luptă cu statele paralele și vor să mai taie din prerogativele justiției, românul de rând se confruntă cu probleme serioase care nu se află printre prioritățile miniștrilor.

De soarta copiilor nu le pasă, pe angajați îi păcălesc cu salarii mai mari, de creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie au uitat, iar despre truditorii din economie și din agricultură nici nu vor să audă. A venit primăvara, a venit căldura și după aproape un an de discuții și dezbateri încă nu am rezolvat problema lemnului de foc pentru iarna următoare. Oare românul gospodar nu-și face iarna car și vara sanie? La toamnă guvernanții vor da iarăși din umeri neputincioși, iar românii vor tremura de frig.

Astăzi vă aduc la cunoștință o problemă veche, cunoscută de toți, dar la care Guvernul este iarăși fără soluții. Este vorba despre cârdurile de mistreți care vin buluc peste oameni în case, le distrug culturile, le distrug gospodăriile, iar unii localnici chiar au căzut victime ale sălbăticiunilor. La Zlatna, un localnic mai tânăr ca mine a fost ucis chiar în localitate, la el pe stradă, de un mistreț. Cum au răspuns autoritățile? Ca de obicei, dând din umeri.

V-am obișnuit pe toți cu un om politic caracterizat mai degrabă prin fapte. De aceea, am transmis ministrului mediului o interpelare, nu să o anunț asupra problemei, ci să-i furnizez soluții pe care ministerul, de ani de zile, nu vrea să le găsească. Sunt un mare iubitor de animale, motiv pentru care nici nu m-am gândit la soluții propuse de localnicii ajunși la disperare. Populația de mistreți care a crescut foarte puternic trebuie să fie utilizată în avantajul nostru, nu în dezavantajul celor care locuiesc aproape de păduri. Mistreții în exces pot fi strămutați în parcuri sau pentru popularea zonelor unde nu mai există mistreți. Pot fi chiar și crescuți de fermieri, în crescătorii specifice.

Soluții sunt, nu costă mult și putem să reinstaurăm grija cuvenită pentru om, pentru sănătatea sa, pentru integritatea gospodăriei și culturilor sale, iar pe mistreț îl putem duce înapoi în pădure, acolo unde-i este locul. Pentru mine, mistrețul este foarte important, dar omul este și mai important.

  Claudiu-Vasile Răcuci - declarație politică cu titlul Salariul pe hârtie crește, sporul scade! Mai pleacă medicii?;

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Salariul pe hârtie crește, sporul scade! Mai pleacă medicii?"

La începutul anului 2018, atunci când bugetarii au fost înșelați că salariile lor brute vor crește cu 25%, fără să li se spună că transferul de contribuții le va lua peste 22%, am crezut că le-am văzut pe toate și că PSD-ALDE nu este în stare și de alte farse la adresa românilor. Ca om de bună-credință, am crezut că promisiunea PSD-ALDE, de dublare sau triplare a salariilor medicilor, nu va fi o nouă petardă care să aducă și mai multă nemulțumire în rândul personalului medical. Chiar dacă această majorare de salarii ar fi trebuit să se facă încă din luna iulie a anului trecut, cu toții am zis că este bine dacă se realizează și mai târziu, decât niciodată, numai să se întâmple.

Știm cu toții că, numai în ultimii zece ani, România a pierdut peste 20.000 de medici și de tineri rezidenți, împinși de la spate de salariile mizere și de lipsa totală a condițiilor din spitale, de lipsa dotărilor necesare pentru realizarea unui act medical de bună calitate. "Vom stopa plecarea medicilor în străinătate!" - clama, cu zâmbetul pe față, ministrul muncii! "Vor crește salariile. Se vor dubla sau chiar se vor tripla. Nimeni nu va pierde la salariu!" - avea să promită Lia Olguța Vasilescu. Poți să nu dai crezare unui ministru, atunci când aruncă în opinia publică asemenea promisiuni? Am așteptat cu toții să vedem dacă sunt creșteri de salarii sau scăderi.

Singurul care a avut o premoniție în legătură cu făcătura creșterilor de salarii a fost chiar Liviu Dragnea, care, încă din toamna anului trecut spunea că salariile vor crește, dar veniturile vor scădea. Zis și făcut. Atât medicilor, cât și altor categorii profesionale, salariile brute, adică banii pe hârtie, au crescut, însă banii efectiv luați în mână de salariați au scăzut. În cazul personalului medical, limitarea, de-a valma, a sporurilor specifice din sectorul sanitar, a condus la o situație aproape generalizată: creșterile salariilor de bază au fost anulate de scăderile de sporuri de care beneficia personalul medical, mai ales în domeniul bolilor infecțioase. Chiar dacă salariile de bază au crescut, ciuntirea sporurilor le-a dat o veste tristă angajaților din sănătate - pe fluturașul de salariu, venitul efectiv nu era mai mare, ci scăderile au trecut și de 1.000 de lei.

M-aș fi așteptat ca, după această nouă înșelătorie, miniștri responsabili, începând cu ministrul muncii, să facă un gest de onoare și să-și dea demisia. Este drept că am pretenții cam mari pentru membri unor partide care nu știu nici ce este onoarea și nici ce este respectarea cuvântului dat. Nu m-aș fi așteptat, însă, ca miniștri puși de Dragnea să ajungă în situația jenantă și să arunce vina unii pe alții, în certuri ca la piață. Olguța Vasilescu, disculpându-se, aruncă vina scăderii salariilor din sănătate pe Sorina Pintea, ministrul sănătății. Sorina Pintea, la rândul ei, aruncă vina pe Eugen Teodorovici și pe managerii de spital. Și uite așa, nimeni nu-i vinovat pentru situația creată, responsabili fiind scoși chiar angajații, care ar fi așteptat creșteri prea mari de lefuri!

Vreau să fiu foarte clar. Protestele personalului din sănătate sunt justificate. Fluturașii de salariu nu mint, iar peticelile promise ca să nu mai scadă salariile sunt alte perdele de fum. Cu ochii mei am văzut cum doamna Olguța Vasilescu, atunci când am discutat ordonanțele de peticire a Legii salarizării, se uita și la opoziție și la sindicate cu un aer de superioritate și nici nu a vrut să ia în calcul discutarea amendamentele depuse de mine și de colegii mei din PNL, fie cu privire la salarizarea dascălilor, fie în privința salarizării medicilor. Aroganța principalilor responsabili de implementarea Legii slabe a salarizării - Olguța Vasilescu, Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu și Darius Vîlcov - va trebui pedepsită, așa cum se pedepsește în democrații - la vot!

  Dănuț Bica - declarație politică intitulată Banii publici sunt în continuare cheltuiți discreționar și ineficient;

Domnul Dănuț Bica:

"Banii publici sunt în continuare cheltuiți discreționar și ineficient"

În ultimul timp, tot mai mulți români își exprimă insatisfacția pentru modul în care autoritățile cheltuiesc fondurile publice, care nu sunt altceva decât banii obținuți din taxele și din impozitele achitate de cetățenii acestei țări. Chiar dacă an de an obligațiile financiare sunt tot mai împovărătoare și chiar dacă banii colectați la buget sunt, în sume absolute, tot mai mulți, efectele utilizării acestora nu se regăsesc aproape deloc în creșterea standardului de viață al contribuabililor. Calitatea serviciilor publice este din ce în ce mai slabă, iar infrastructura de transport, cea școlară sau cea medicală, se situează încă departe de standardele specifice secolului XXI, la care se pare că nici nu se vor alinia prea curând. Pe bună dreptate, orice contribuabil român are toată justificarea să se întrebe de ce îi transferă statului atât de mult din contravaloarea muncii sale, iar acesta îi returnează atât de puțin?

Este trist faptul că liderii majorității parlamentare PSD-ALDE, în loc să asigure o guvernare performantă, în beneficiul țării și al cetățenilor, și-au concentrat toată energia în lupta cu "statul paralel", în acțiunea de "îmblânzire" a organelor de anchetă și de "capturare" și politizare a instituțiilor publice care ar trebui să fie autonome și independente.

Nu pot să nu-mi pun întrebarea dacă nu cumva actuala majoritate PSD-ALDE chiar urmărește slăbirea puterii instituțiilor care au atribuții de monitorizare și de control în domeniul cheltuirii banilor publici, permițând astfel continuarea sifonării acestora. Când afirm acest lucru mă gândesc la totala lipsă de reacție a guvernanților cu privire la informațiile pe care Curtea de Conturi a României le face publice anual, prin rapoartele referitoare la cheltuirea banilor publici. Așa s-au comportat și recent, când această instituție a elaborat și publicat "Raportul public pe anul 2016". Fără a intra în amănunte, care sunt oricum mai mult decât alarmante, voi aduce în discuție numai două aspecte majore consemnate în Raport, care vorbesc de la sine despre gravitatea situației. Primul se referă la faptul că, pentru anul 2016, Curtea de Conturi a României a constatat nu mai puțin de 21.427 de abateri de la normele legale privind cheltuirea banilor publici. Al doilea face trimitere la sumele afectate de aceste abateri ale instituțiilor publice, care, în total, se ridică la nu mai puțin de 43,2 miliarde de lei, adică aproximativ 10 miliarde de euro. Da, peste 43 de miliarde de lei au fost cheltuiți incorect sau cu încălcarea legislației în vigoare, de autoritățile și de instituțiile publice din România, sumă care, raportată la valoarea totală a bugetului general consolidat, reprezintă aproape un sfert din aceasta. În aceste condiții, cum am mai putea aștepta ca statul să ne furnizeze servicii publice de calitate? Este trist, dar Guvernul României, care dă din colț în colț pentru că nu are bani ca să majoreze punctul de pensie, așa cum scrie în lege, permite să i se strecoare printre degete zeci de miliarde de lei anual.

Este obligatoriu să ne întrebăm de ce este posibilă prejudicierea bugetului public cu aceste sume impresionante, de circa 10 miliarde de euro anual. Situația nu s-a schimbat foarte mult, indiferent cine a fost prim-ministrul României. Mulți au spus că de vină ar fi fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, care deschidea o serie de "oportunități" pentru funcționarii care gestionau activitățile de achiziții publice, permițându-le să dreneze o parte din banii publici către propriile buzunare sau către firmele de casă ale partidelor care i-au numit în funcții. Numai că, de vreo doi ani, România are o legislație nouă în domeniul achizițiilor publice, care impune proceduri ce par a fi mai riguroase și, cu toate acestea, sumele deturnate din banii publici nu au scăzut, ci dimpotrivă, fapt care a fost sesizat chiar și de Comisia Europeană. Cum este posibil așa ceva? Cauza principală o reprezintă legislația permisivă. De cele mai multe ori, în România, sifonarea banului public nu se face cu încălcarea legii, ci cu legea în mână. Legislația specifică, stufoasă, dar incoerentă și contradictorie, este cea care permite și chiar stimulează disprețul pentru cheltuirea eficientă a banului public.

Bătaia de joc pe banii cetățenilor nu se oprește numai la nivelul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică. Dincolo de cheltuirea nejustificată a resurselor bugetare, trebuie să ne aducem aminte și de faptul că în România calitatea lucrărilor publice este mai slabă decât în oricare dintre celelalte state membre ale Uniunii Europene. Doar la noi au existat situații în care un tronson de autostradă s-a prăbușit înainte de inaugurare, covorul asfaltic turnat în luna septembrie a devenit impracticabil până în luna martie a anului următor sau tavanul unei școli a căzut peste elevi la câteva zile după ce aceasta a fost renovată.

Calitatea precară a lucrărilor executate din bani publici nu reprezintă numai o problemă de responsabilitate, ci și una de legalitate și nu este greu de observat că legea este iarăși permisivă, iar Guvernul nu pare interesat să o schimbe. A devenit uzuală procedura prin care un contract este adjudecat de o firmă din categoria celor abonate la lucrările realizate din bani publici, care își maximizează profitul, subcontractând ulterior execuția propriu-zisă, pe sume foarte mici, către diverși subantreprenori, care, în aceste condiții, sunt nevoiți să facă rabat de la calitate.

În perioada următoare, Camera Deputaților va fi chemată să se pronunțe, în calitate de Cameră decizională, asupra unor propuneri legislative inițiate de actuala putere, prin care se dorește îmbunătățirea procedurilor legale privind atribuirea contractelor de achiziții publice. Tematica este extrem de importantă. Din acest motiv, cred că este momentul propice ca toți parlamentarii care într-adevăr doresc să schimbe ceva în bine în România să lase deoparte orgoliile și interesele personale sau ordinele primite de la partid și să contribuie la crearea unui cadru legal eficient și coerent, care să asigure atât simplificarea și debirocratizarea procedurilor de achiziție, cât și transparentizarea acestora, pentru ca toate pârghiile prin care au fost sifonate sume uriașe din banii românilor să fie blocate prin noua legislație specifică, iar calitatea lucrărilor sau serviciilor achiziționate să fie garantată.

  Viorica Cherecheș - declarație politică cu tema Reforma sanitară, un eșec;

Doamna Viorica Cherecheș:

"Reforma sanitară, un eșec"

Sănătatea din România este la un pas de colaps. "Reforma sanitară improvizată" determină personalul medical și auxiliar să nu mai asigure un act medical decent. Schimbările din ultima perioadă transformă angajații din spitale în persoane care prestează muncă în folosul comunității.

Lucruri care mergeau bine au fost date peste cap doar din dorința de a schimba ceva, de a arăta că "se face ceva".

Măririle salariale promise și acordate de actualul ministru al sănătății au fost minciuni. Nu toți angajații din sistemul sanitar au primit bani în plus, ba din contră, infirmierii și personalul auxiliar au primit salarii diminuate considerabil. Nu cred că în anul 2018 o familie poate supraviețui cu 1.400 de lei o lună întreagă, salariul unui infirmier de spital. Guvernanții au limitat sporurile, care de fapt erau generatoare de venituri suplimentare și care motivau angajații să-și efectueze ture în plus sau să accepte să muncească în condiții cu risc crescut.

Situația creată de Ministerul Sănătății, cel responsabil să asigure condiții decente pentru cei care contribuie la menținerea stării de sănătate a populației, îl transformă într-un gropar. Mulți ani vor trece până când cei care guvernează vor înțelege că sănătatea este bunul cel mai de preț al unui popor. Implicarea medicilor în actul de prevenire și promovare a sănătății este vitală, iar politica nu are loc în sănătate.

Efectul creșterilor salariale promise - zeci de mii de angajați din sistemul sanitar sunt în situația pierderilor din venituri.

La nivel declarativ, această primă măsură din Programul de guvernare PSD-ALDE a avut ca principal scop motivarea medicilor și a asistenților medicali de a rămâne în spitalele din România. Medicii vor fi în continuare mințiți să facă gărzi neplătite, dar asistenții medicali cu siguranță nu vor accepta să lucreze pe bani mai puțini și în condiții cu risc crescut de muncă. O reformă care se bazează pe promisiuni și amăgiri niciodată nu avea rezultate concrete.

O carieră de 40 de ani în sănătate, cu zeci de miniștri și tot atâtea idei de reformă, au condus la o concluzie simplă - sănătatea este cenușăreasa guvernanților. Când au nevoie de medici, aceștia se tratează în străinătate pe costuri mari, pentru că la noi este gratuit.

Noua politică de trecere a Direcțiilor de sănătate publică, ca un compartiment din subordinea Consiliului Județean, este o altă nenorocire promovată de Ministerul Sănătății, care nu va mai gestiona politicile de prevenire a îmbolnăvirilor și programele naționale de sănătate.

Totul va fi impus pe criterii politice, fără a se ține cont de pregătire sau de un minimum de competențe și rezultatele vor duce la imposibilitatea de a supraveghea starea de sănătate a populației.

Gestionarea defectuoasă a vaccinurilor antigripale, a imunoglobulinei și a altor medicamente face din Ministerul Sănătății un instrument politic de manipulare în masă. Medicii sunt cei care trebuie să gândească această schimbare, pentru că sunt și cei care o vor aplica. Politicul nu trebuie să intervină în reforma sanitară, pentru că deja se văd rezultatele dezastruoase în urma directivelor date pe linie de partid - crize repetate de medicamente, programe de sănătate subfinanțate și spitale manageriate politic până la faliment.

  Costel Alexe - declarație politică intitulată Iașiul nu tace! Iașiul merită mai mult!;

Domnul Costel Alexe:

"Iașiul nu tace! Iașiul merită mai mult!"

Prigoana universităților ostile partidului-stat lovește și Iașiul, căci din pixul unui ministru obedient s-a comis o nedreptate enormă față de studenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele universitare ieșene, un gest cu un puternic impact negativ asupra mediului academic ieșean, un gest venit din ură și din răzbunare față de toți cei care au ieșit în stradă denunțând abuzurile împotriva statului de drept.

Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, prima Universitate din România, a pierdut în total 180 de locuri bugetate - 25 de locuri la licență, 139 de locuri la master și 16 locuri la doctorat. Frapant este faptul că încă rectorul Universității "Al. I. Cuza’’ și ministrul justiției, Tudorel Toader, nu a avut vreo reacție în urma acestui demers agresiv al colegului său de partid, Valentin Popa.

Modul arbitrar și total abuziv, în care ministrul educației naționale a hotărât să repartizeze locurile bugetare la licență și master, respectiv a granturilor doctorale pentru anul universitar 2018-2019 la Universitatea "Al. I. Cuza’’ din Iași, nu trebuie să rămână fără reacție. Activitatea uneia dintre cele mai prestigioase universități naționale este pusă în pericol pe considerente exclusiv politice, prin reducerea bugetului instituției, prin reducerea normelor cadrelor universitare. Acestea sunt doar o tentativă josnică de a reduce la tăcere o masă de oameni liberi. Aceasta este recunoștința statului român față de promovarea valorilor naționale și a culturii române în peste 150 de ani de existență?

Este firesc ca locurile bugetate să fie alocate în baza un algoritm de calcul, iar sumele să fie distribuite în funcție de performanță și într-un mod transparent.

Nu cred că este oportun ca domnul ministru să se răzbune atât pe profesori, cât și pe studenți, din cauză că au fost aduse nenumărate critici față de derapajele Guvernelor PSD în politica educațională. Cele mai performante universități au fost pedepsite prin această decizie a ministrului educației naționale - Universitatea din București, Universitatea "Al. I. Cuza’’, Academia de Studii Economice, S.N.S.P.A, Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, iar cele mai neperformante au fost răsplătite, cele care au și semnat pentru susținerea domnului Valentin Popa pentru funcția de ministru.

În calitate de deputat de Iași, îi solicit domnului ministru Valentin Popa să publice algoritmul de calcul în ceea ce privește alocarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019, astfel încât să se poată demonstra că repartizarea a fost realizată într-un mod corect și echitabil, pentru toate universitățile.

Față de cele menționate mai sus, este imperios ca domnul ministru să revizuiască această politică și să aibă în vedere, în fundamentarea locurilor bugetate, inclusiv performanța și imaginea internațională.

Încă are ocazia să pară că a fost doar o eroare și nu intenție meschină de a umili mediul academic, încă poate beneficia de prezumția de neglijență. În caz contrar, observăm tot mai frecvent că regimul Dragnea are tendințe tot mai autoritare și "împrumută" tehnici de intimidare specifice lui Erdogan sau Putin.

  Florica Cherecheș - declarație politică Educația, încotro?;

Doamna Florica Cherecheș:

"Educația, încotro?"

Am să vorbesc astăzi despre una dintre incoerențele prin care este condus sistemul de educație, și anume, despre evaluarea inspectorilor generali. Deși pentru mulți nu reprezintă un subiect de interes, el reliefează, încă o dată, modul haotic în care se administrează sistemul de învățământ și cât de influent este factorul politic.

Deși rezultatele evaluării inspectorilor generali pentru activitatea desfășurată în anul școlar 2016-2017 trebuiau să fie transmise cu mult timp în urmă, ele au fost transmise abia în luna februarie 2018, motivele fiind lesne de înțeles - trebuiau schimbați câțiva. Rezultate slabe, după cum era de așteptat, le-au avut inspectorii generali care și-au recâștigat funcțiile în instanță, în urma demiterilor prin fax din celebra vineri seară, respectiv cei care nu se aliniază întru totul disciplinei de partid și nu răspund prompt solicitărilor.

Dar nu vreau să mă erijez în avocatul acestora, ci vreau să vă atrag atenția, stimați colegi, asupra celor dispuse de domnul ministru Valentin Popa, atunci când constată că procesul de evaluare a fost viciat, și anume:

- Anularea evaluărilor intrate în circuitul civil și care nu au fost contestate, Ministerul Educației Naționale fiind în proces de demarare a acțiunii de anulare a acestora în instanță, pe cale legală;

- Reluarea procesului de evaluare, după revizuirea metodologiei de evaluare;" - citat din Comunicatul de Presă al Ministerului Educației Naționale, din 28 februarie 2018.

Domnule ministru și stimați colegi, cum poți să revizuiești metodologia de evaluare, iar apoi să evaluezi din nou, schimbând astfel regulile în timpul jocului? Întreb și eu, retoric... Este inadmisibil ceea ce vă permiteți, domnule ministru, chiar dacă sunteți membru al unui partid ce uzează frecvent de această metodă!

Iar pentru a anula evaluările, ați ajuns în situația de a vă contesta în instanță propriile documente, domnule ministru!

Să nu uităm de faptul că toate aceste demersuri, blochează sistemul la nivel local sub o formă sau alta, iar dumneavoastră, domnule ministru, știți acest lucru!

Îmi exprim încă o dată neîncrederea și dezaprobarea față de modul în care ministrul educației gestionează acest domeniu atât de important, care asigură viitorul națiunii noastre. Acesta este doar un exemplu, alături de ilegalitatea susținerii unor probe de bacalaureat, de prefigurarea unor rezultate foarte slabe din nou, la bacalaureat, de lipsa de transparență în alocarea banilor pentru universități, sancționându-le pe cele care nu v-au susținut mandatul, și lista ar putea continua, exemple care arată fie incompetența, fie reaua-voință și indiferența față de nevoile reale ale educației și ale societății.

Așa cum ne-a obișnuit deja președintele dumneavoastră, domnul Liviu Dragnea, probabil că nu veți avea viață lungă la conducerea acestui minister, dar, din păcate, nu vă veți putea lăuda cu nicio realizare în timpul mandatului pe care-l veți fi avut, ba dimpotrivă!

  Mihai Culeafă - declarație politică cu titlul Barbaria războiului din Siria ar trebui să mobilizeze întreg mapamondul;

Domnul Mihai Culeafă:

"Barbaria războiului din Siria ar trebui să mobilizeze întreg mapamondul"

Atrocitățile care pot fi comise într-un război modern nu ar fi putut fi imaginate în alte timpuri. De aceea, la încheierea Primului Război Mondial, națiunile s-au pus de acord că folosirea unora dintre cele mai cumplite arme ar trebui să fie interzisă. Armele chimice sunt cu adevărat teribile prin suferința enormă pe care o provoacă și prin faptul că nu pot fi folosite cu precizie. Prin natura lor, se împrăștie pe o zonă întinsă și nu pot face distincția între soldați și noncombatanți.

Dictatorul Bashar Hafez al-Assad și-a demonstrat în repetate rânduri cruzimea, folosind împotriva propriului popor mai multe tipuri de arme interzise. El i-a atacat pe cei care i se împotrivesc nu numai cu arme chimice, dar a folosit în mod regulat și muniții cu fragmentație, cluster bombs. Informațiile arată că armele chimice au fost folosite în cel puțin 50 de atacuri - alte estimări vorbesc de 200 de astfel de atacuri - iar bombele cu fragmentație au fost folosite în cel puțin 400 de atacuri.

Decizia aliaților noștri, Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie, de a ataca în dimineața zilei de sâmbătă, 14 aprilie, ținte identificate drept centre de cercetare și stocare a armelor chimice deținute de regimul Assad a fost una serioasă, dar absolut necesară.

Opinia publică internațională nu se poate obișnui să privească indiferent felul cum legea internațională este călcată în picioare, iar arme din cele mai barbare devin o prezență obișnuită pe câmpul de luptă. Indiferența internațională față de masacrul de la Guernica, din timpul războiului civil spaniol, a deschis calea atrocităților celui de-al Doilea Război Mondial. Democrațiile de astăzi nu mai trebuie să repete greșeala democrațiilor de ieri și trebuie să intervină prin măsuri de sancționare a crimelor împotriva umanității.

Din păcate, până în acest moment, războiul din Siria a produs cel puțin jumătate de milion de morți și milioane de refugiați. Sarcina de a pune capăt conflictului depășește capacitatea Occidentului, în mare parte și pentru că Rusia lui Vladimir Putin joacă un rol atât de important în susținerea politică și materială a unui criminal de război. Totuși, măsuri punctuale, precise și proporționale trebuie să fie asumate pentru a limita, în măsura posibilului, suferințele civililor.

  Ionuț-Marian Stroe - declarație politică intitulată Un viitor fără tutun;

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

"Un viitor fără tutun"

Multă vreme, consumul de tutun a fost considerat a fi o activitate acceptabilă social, ba chiar benefică pentru sănătate. Publicitatea directă și indirectă a ajutat la creșterea consumului până la cote alarmante. Abia în ultimele decenii, pe măsură ce datele statistice nu au mai putut fi ignorate, oamenii au început să înțeleagă legătura între consumul produselor din tutun și efectele nocive asupra sănătății.

Conform studiilor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, fumul de tutun conține aproximativ 250 de compuși chimici dăunători, dintre care 50 sunt cunoscuți ca fiind substanțe cancerigene. Consecințele sunt cât se poate de triste. Anual, în lume, mor 7 milioane de oameni, ca urmare a afecțiunilor provocate de tutun, iar dintre aceștia aproape un milion sunt cei care, nefiind fumători ei înșiși, au fost totuși nevoiți să inhaleze fumul de tutun, la birou sau în spații publice.

Minorii sunt o categorie cu risc crescut în ceea ce privește fumatul. Statisticile arată, de exemplu, că aproape o treime din victimele fumatului pasiv sunt copiii. Dacă adăugăm și faptul că majoritatea fumătorilor activi au deprins acest viciu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani și, la nivel global, se raportează că aproape un sfert s-au apucat în jurul vârstei de 10 ani, imaginea devine deosebit de alarmantă.

În țările unde publicitatea la produsele din tutun a fost reglementată foarte strict, cum sunt țările Uniunii Europene, consumul a scăzut considerabil. Astfel, pentru România, cifrele arată că 29,5% dintre adulți sunt fumători, o cifră foarte apropiată de media regiunii și în scădere față de 2013, când 30,5% dintre adulți se declarau fumători. Totuși, această tendință îmbucurătoare de scădere a consumului de tutun riscă să fie amenințată de proliferarea țigărilor electronice.

Deși acestea sunt prezentate drept alternative sănătoase la fumat, datele nu sprijină această afirmație. În primul rând, e-țigaretele conțin nicotină, substanță care generează dependență și este nocivă în sine, fiind legată de probleme în dezvoltarea firească a creierului dacă este folosită de copii și adolescenți. În plus, țigările electronice mai emană substanțe cancerigene, metale precum nichelul sau plumbul, dar și particule ultrafine care intră adânc în țesutul pulmonar.

Dat fiind că riscurile fumatului la adresa sănătății sunt bine documentate și incontestabile, se impune să luăm toate măsurile pentru a limita pe cât posibil această problemă de sănătate publică. Pentru a limita proliferarea țigărilor electronice, comercializarea acestora trebuie să se supună acelorași reglementări ca și vânzarea produselor tradiționale din tutun, dar sunt necesare și alte măsuri. De exemplu, sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui să țină cont nu doar de nivelul venitului unei persoane. Pentru a fi un sistem cu adevărat echitabil, ar trebui să luăm în calcul și factorii de risc, așa cum este, de exemplu, fumatul.

Dorința de a avea un viitor sănătos este universală. În acest sens, cred că trebuie să facem tot ce ține de noi pentru un viitor fără tutun!

  George Șișcu - despre infrastructura aeroportuară;

Domnul George Șișcu:

Am participat ieri la dezbaterea privind disfuncționalitățile și soluțiile pe termen scurt în ceea ce privește infrastructura aeroportuară, organizată de Comisia pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, al cărei membru sunt.

Acest demers a fost generat cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru refacerea celor două piste și a suprafețelor de mișcare de pe Aeroportul din Otopeni, starea deplorabilă a acestora ajungând să pună în pericol siguranța aeronavelor și implicit a pasagerilor.

Bucata de 3.500 de metri din singura pistă folosită în acest moment a fost cârpită în repetate rânduri cu straturi subțiri de asfalt, ea ajungând să reprezinte la acest moment un adevărat risc de siguranță. Spre exemplu, în luna martie a acestui an, în urma decolării unei aeronave Boeing 747-400 a Companiei israeliene EL AL, o bucată din pistă s-a dislocat complet, forțând închiderea de urgență a acesteia. O astfel de situație este extrem de gravă, punând în pericol atât siguranța aeronavei, cât și a călătorilor, indicând nevoia urgentă de reparații capitale, nefiind vorba de primul incident de acest fel.

Întrucât cealaltă pistă a aeroportului, degradată profund, nefuncțională pe o treime din lungime, era închisă complet pentru lucrări de întreținere, Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost complet închis traficului aerian timp de o oră. Este inadmisibil ca o țară membră a Uniunii Europene să înregistreze astfel de evenimente.

În timpul dezbaterilor, Ministerul Transporturilor ne-a comunicat faptul că, începând cu luna iulie a acestui an, aeroportul va fi operațional și se va zbura fără restricții. Sperăm ca acest termen să se respecte, iar cei în măsură să o facă să ia măsuri urgente pentru reabilitarea capitală și operaționalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă, pentru a nu avea mai târziu evenimente cu posibile urmări tragice.

  Daniel Olteanu - declarație politică intitulată Varianta ocolitoare a municipiului Bârlad, patru exemple ale batjocurii Ministerului Transporturilor și CNAIR;

Domnul Daniel Olteanu:

"Varianta ocolitoare a municipiului Bârlad, patru exemple ale batjocurii Ministerului Transporturilor și CNAIR"

Realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bârlad este exemplul tipic al modului în care sistemul putred al Ministerului Transporturilor, indiferent de miniștri și de partide, își bate joc nu doar de un oraș, ci de o întreagă regiune.

Suntem la peste zece ani de la primele anunțuri cu privire la construcția acestui obiectiv și, în continuare, Ministerul Transporturilor se împiedică în propria-i incompetență.

Atenție, nu vorbim de o autostradă, de o lucrare deosebită, ci de un banal drum de 11 km, cu o singură bandă pe sens.

În 2016 era anunțată intenția CNAIR de a realiza în regie proprie acest obiectiv, fapt care oferea speranțe pentru inaugurarea sa în 2018. Suntem în 2018 și în teren nu s-a întâmplat nimic.

Ba mai mult, la fiecare câteva luni apar noi exemple că una dintre principalele entități care sugrumă orice șansă de dezvoltare a Estului țării este Ministerul Transporturilor.

Ofer un singur exemplu - modul în care CNAIR a decis revizuirea studiului de fezabilitate, apoi anularea procedurii de atribuire a contractului de revizuire a studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a municipiului Bârlad, o bâlbâială pe banii și pe nervii contribuabililor, pentru care, deși am solicitat în scris nominalizarea responsabililor și tragerea lor la răspundere, nu am primit decât sfidare.

Acesta este Ministerul Transporturilor, o instituție care sfidează, o instituție care trebuie desființată. Românii nu au nevoie de un minister care nu reușește, într-un deceniu, să facă un drum de 11 km cu o bandă pe sens.

Din păcate, în ceea ce privește varianta ocolitoare a municipiului Bârlad, nu a fost respectat nici termenul fantezist al fostului ministru, domnul Cuc. Am spus de la momentul declarației sale că toamna anului 2017 este un termen mincinos și, din păcate, am avut dreptate. Și nu contestațiile au fost cauza întârzierilor, pentru că nici măcar nu a fost atribuit contractul.

De altfel, în răspunsul la o interpelare din februarie, Ministerul Transporturilor îmi transmite că "Documentația de atribuire pentru achiziția serviciilor de supervizare a lucrărilor aferente construcției variantei ocolitoare a Municipiului Bârlad a fost depusă la ANAP în vederea verificării și avizării". În lipsa atribuirii acestui contract de supervizare, lucrările nu pot începe, dar probabil că domnul Cuc, ca ministru al transporturilor, nu avea habar că un contract de execuție are nevoie și de unul de supervizare. Chiar atât de mare să fie incompetența în minister, încât să nu-și fi dat seama responsabilii că lucrările nu pot începe fără supervizare? Este incredibil, suntem în pragul atribuirii contractului pentru execuție, dar CNAIR abia scoate la licitație contractul de supervizare!

Nu în ultimul rând, CNAIR a scos la licitație contractul pentru varianta ocolitoare a municipiului Bârlad fără a avea fonduri. Abia acum este în curs de elaborare la CNAIR cererea de finanțare, pentru a obține fonduri europene și de la bugetul de stat pentru acest obiectiv, iar asta reiese tot din răspunsul pe care l-am primit la o interpelare.

Am astfel explicația completă și reală a întârzierilor acestui obiectiv: CNAIR a scos la licitație varianta ocolitoare a municipiului Bârlad fără revizuirea studiului de fezabilitate (1), fără actualizarea indicatorilor tehnico-economici (2), fără contract de supervizare a lucrărilor (3) și, culmea, fără a avea fonduri (4) - un carusel al incompetenței care are ca rezultat amânarea realizării acestui obiectiv până cel mai devreme în 2021, având în vedere calendarul pentru proiectare și execuție.

Le transmit celor responsabili din CNAIR și Ministerul Transporturilor că demisia lor este insuficientă pentru batjocura de a realiza în 15 ani un drum de 11 km cu o bandă pe sens!

  Raluca Turcan - declarație politică intitulată PNL va contesta la CCR legea prin care PSD naționalizează Pilonul II de pensii;

Doamna Raluca Turcan:

"PNL va contesta la CCR legea prin care PSD naționalizează Pilonul II de pensii"

Vom face atâta presiune publică, vom merge din casă în casă, vom vorbi cu oamenii care pierd direct din furtul pensiei lor viitoare, până vom reuși să-i determinăm pe majoritarii PSD-ALDE să obținem votul final în Parlament, astfel încât să putem recurge la CCR, ca ultimă instanță, pentru apărarea drepturilor și a proprietății private.

PSD este în stare să-i lase pe viitorii pensionari fără economiile personale. PSD a deschis deja robinetul de minciuni și manipulări, pentru a-i păcăli pe cei peste 7 milioane de participanți la Pilonul II de pensii că statul este mai bun decât sistemul de pensii private, exact statul care dă acum pensii de mizerie pentru milioane de români și pensii speciale de mii de euro pentru zeci de mii de persoane.

Pilonul I, cel administrat de stat, este construit pe solidaritate socială, adică angajații de azi sunt obligați să finanțeze celor în pensie azi.

Pilonul II este ca un cont personal de economii și este proprietatea personală a celui care contribuie, iar banii vor rămâne și urmașilor săi, până la ultimul leuț. Banii sunt investiți imediat și se obțin randamente mai mari decât dobânzile plătite de bănci la depozite.

Teodorovici nu mai știe ce noi manipulări să mai inventeze ca să dea satisfacție lui Liviu Dragnea. Minte că vrea să creeze concurență și randamente pentru pensiile de stat! Pilonul I de pensii nu poate avea randamente, pentru că banii reținuți din salariile angajaților pleacă imediat la plata pensiilor.

Deși continuă să mintă că nu se va atinge de Pilonul II de pensii, îi aducem aminte lui Teodorovici că deja a confiscat o parte dintre contribuțiile angajaților, de la 1 ianuarie 2018. Naționalizarea a început deja cu diminuarea contribuțiilor la Pilonul II.

Pentru ministrul finanțelor ar fi fost mult mai simplu să fie sincer și să spună că vrea să ia din cele 42 de miliarde de lei acumulate pentru pensiile viitoare, pentru că Guvernul nu mai are bani să plătească pensiile pentru anul acesta și pentru anul viitor.

PNL a propus deja, printr-un amendament, creșterea imediată a contribuțiilor de la 3,75% la 6% și ulterior creșterea graduală a acestui procent, adică, să existe certitudinea că angajații care vor ieși la pensie peste 10 ani să aibă o pensie cu cel puțin 20% mai mare.

Avocatul Poporului a refuzat să-și exercite rolul constituțional de a proteja dreptul fundamental al românilor la o pensie decentă. Ordonanța este blocată în Parlament de peste două luni. Azi a avut loc o nouă amânare. Numai dacă ordonanța va trece de plenul Camerei Deputaților vom putea opri bătaia de joc a Guvernului față de cei 7 milioane de participanți, prin contestarea la CCR.

  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică intitulată Calitatea precară a infrastructurii din România omoară, la propriu, românii;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Calitatea precară a infrastructurii din România omoară, la propriu, românii"

Uneori poate avem impresia că ne învârtim într-un cerc vicios, iar declarațiile noastre sunt golite de conținut, pentru că, în ciuda avertismentelor, nu se realizează nimic, în mod real. Iar acest sentiment de déjà-vu cred că îl avem adesea mulți dintre noi, atunci când vorbim despre proiectele de infrastructură din România. Dincolo de oportunitățile economice pe care le-am putea fructifica, dacă am avea mai multe autostrăzi sau drumuri expres, o bună calitate a infrastructurii cred că ar salva vieți omenești.

Comisia Europeană a făcut publice statistici care ar trebui să ne îngrozească pe toți și să ne facă, mai ales pe noi politicienii, să depunem toate eforturile pentru ca proiectele de infrastructură să devină realitate cât mai repede.

Cifrele arată că România a avut în 2017 cea mai mare rată a accidentelor mortale din Uniunea Europeană - 98 de accidente mortale la un milion de locuitori, dublu față de media din UE -, numărul accidentelor mortale crescând în comparație cu anul 2016.

Românii mor cu zile și din cauza drumurilor proaste. Cred că trebuie să reflectăm asupra acestei cifre - 25.300 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile noastre în ultimul an și multe altele au suferit vătămări grave care le vor afecta pe viață.

Să fim noi cei care vom pune umărul în a promova și construi drumuri sigure pentru cetățenii noștri!

  Adrian-Octavian Dohotaru - Apel la solidaritate către toți parlamentarii. Nu politizați instituțiile persoanelor cu dizabilități, dimpotrivă, prioritizați drepturile lor!;

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru:

"Apel la solidaritate către toți parlamentarii. Nu politizați instituțiile persoanelor cu dizabilități, dimpotrivă, prioritizați drepturile lor!"

Printre inițiativele dezbătute și pe care le-am votat săptămâna aceasta în Comisia pentru muncă s-a aflat și un proiect de modificare a Legii nr. 8/2016, care reglementează organizarea și funcționarea Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției ONU pentru toate persoanele cu dizabilități din România.

Ați auzit, probabil, luna trecută, de acest consiliu, când a izbucnit în presă scandalul legat de politizarea instituției. Costi Rogozanu și Cătălin Tolontan au scris cum Codrin Ștefănescu, la vremea respectivă secretarul general adjunct al PSD, a ocupat Consiliul de Monitorizare cu oameni loiali lui și partidului, dar care au zero competențe în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități.

De ce este important să nu fie politrucii PSD acolo? Pentru ca angajații consiliului să inspecteze centrele rezidențiale unde persoanele cu dizabilități au murit cu miile în ultimii ani din cauza condițiilor improprii. Totodată, trebuie angajați profesioniști care nu fac muncă de partid și care pot verifica, de pildă, dacă persoanele cu dizabilități locomotorii au acces fizic la o instituție publică sau dacă o persoană cu deficiențe de auz poate comunica, cu sprijinul unui interpret mimico-gestual, cu personalul instituțiilor statului.

Problema politizării instituțiilor publice este bine cunoscută și este de apreciat munca pe care o fac jurnaliștii în acest sens. Am aflat, cu ocazia acestui scandal, că problemele la acest consiliu sunt însă mult mai numeroase. Astfel, Consiliul nu a putut să își desfășoare activitatea nici înainte de a fi căpușat de oamenii lui Codrin Ștefănescu, întrucât, dintr-o eroare procedurală cuprinsă în textul legii, nu puteau fi angajați experții care să facă efectiv munca de monitorizare. Funcționarii care au ca atribuții monitorizarea persoanelor cu dizabilități au fost denumiți în lege "inspectori de monitorizare", în condițiile în care funcția de inspector nu există în corpul de funcții publice ale Parlamentului, ceea ce a dus la imposibilitatea angajării.

Mai mult, activitatea Consiliului este limitată de forma actuală a legii la monitorizare care afectează doar persoanele cu dizabilități instituționalizate, neavând vreo prevedere care să atingă drepturile celor care nu sunt instituționalizați, adică 98% din numărul total al persoanelor cu dizabilități din România, aproximativ 800.000.

Modificările propuse în inițiativa votată de Comisia pentru muncă schimbă denumirea de "inspectori de monitorizare" cu cea de "consilieri de monitorizare", ceea ce va duce la deblocarea posturilor. Totodată, inițiativa lărgește domeniul de activitate a Consiliului, în conformitate cu prevederile Convenției ONU, permițând astfel monitorizarea tuturor instituțiilor care au rol în implementarea Convenției ONU. Prin adoptarea inițiativei, Parlamentul va debloca activitatea Consiliului. Nu-l va depolitiza însă.

Drepturile persoanelor cu dizabilități, asemenea multor drepturi și altor măsuri de protecție socială, sunt reduse adesea de decidenții politici la o serie de instituții în care se pot asigura câteva posturi călduțe pentru oamenii loiali partidului. Depolitizarea nu se poate face doar prin amendamente legislative. Voința politică a tuturor partidelor este esențială.

De aceea, avem nevoie de un Consiliu de monitorizare profesionist, iar vocile persoanelor cu dizabilități să fie cu adevărat auzite în ceea ce îmi imaginez că trebuie să ajungem, o societate solidară și un stat social robust.

  Camelia Gavrilă - declarație politică privind Dezvoltarea urbană și arhitectura modernă în raport cu zonele verzi, cu parcurile municipale;

Doamna Camelia Gavrilă:

"Dezvoltarea urbană și arhitectura modernă, în raport cu zonele verzi, cu parcurile municipale"

"Dacă planifici orașele pentru mașini și trafic, vei obține mașini și trafic. Dacă le planifici pentru oameni și locuri, vei obține oameni și locuri." (Fred Kent)

Restrângerea spațiilor verzi amenajate sub formă de parcuri, grădini publice sau scuaruri accentuează în ultima perioadă și mai mult anumite riscuri ecologice specifice mediului urban, dar prezintă și un grav impact negativ imediat asupra stării de sănătate a populației din România.

Subiectul declarației mele politice se referă la situația categoric deficitară a României privind suprafața medie a spațiului verde pe cap de locuitor, dar și importanța realizării unui echilibru între dezvoltarea urbanistică firească, între provocările unor orașe moderne, pe de o parte, și respectarea, asumarea conceptului de infrastructură verde, pe de altă parte. Ținând cont că norma Organizației Mondiale a Sănătății este de 50 mp/locuitor pentru spațiul verde, iar standardele Uniunii Europene se referă la 26 mp/locuitor, Comisia Europeană a tras unele semnale de alarmă în legătură cu orașele poluate din România care nu îndeplinesc acest criteriu, în legătură cu lipsa unor politici de ecologizare a acestora, a unei legislații clare pentru șantierele de construcții, dar și în privința gropilor de gunoi, a măsurilor conexe legate de salubritatea aglomerațiilor urbane.

Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cât și politicile și strategiile promovate de Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită creșterii suprafeței zonelor verzi din orașe, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, a consumului de energie, dar și pentru dezvoltarea de noi tehnologii ecologice. Institutul Național de Statistică arată cu îngrijorare faptul că doar cinci dintre municipiile reședință de județ îndeplinesc cerința de 26 de metri pătrați de spațiu verde pentru fiecare locuitor, iar Iașiul nu se află printre acestea.

Indiferent de regiune, de mediul în care trăim, urban sau rural, toți suntem atrași de frumusețea naturii, suntem preocupați de aspectele și de riscurile ecologice ale secolului, căci este imposibil să fim indiferenți la beneficiile importante oferite de spațiile verzi, atât cele de ordin ecologic, prin moderarea climatului urban, eliminarea efectului de seră, de beneficiile sociale și creșterea incluziunii sociale, a interacțiunii și contactului social informal și, în ultimă instanță, la fel de importante sunt și implicațiile și beneficiile economice, prin crearea unei imagini favorabile a centrelor urbane, element de atractivitate pentru investiții.

Evident, față de aspectele prezentate mai sus, o provocare legată de dezvoltarea durabilă este aceea de a face orașul să respire și să nu consume mai mult decât are nevoie. Prezența plantelor și a spațiilor verzi reprezintă un element vital pentru metabolismul orașului. În ultimii ani, în Iași, asistăm la o adevărată ofensivă a investițiilor și a dezvoltării imobiliare, fără a se ține cont de zona verde, efect resimțit datorită creșterii populației în mediul urban, datorită dezvoltării economice și a prezenței programelor de finanțare europeană pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. În același sens, nu trebuie să tolerăm faptul că, în orașele noastre, întâlnim de multe ori numeroase zone intravilane neamenajate corespunzător, transformate de cele mai multe ori în depozit pentru gunoaie, locuri insalubre, sursa de infecții, dar și peisaj deprimant, inestetic al unui oraș gestionat deficitar.

În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative, prin înființarea Registrelor locale ale spațiilor verzi. În Iași, în anul 2015, au fost desemnate de administrația locală firme care să realizeze un astfel de document și care să clarifice suprafețele ocupate cu spații verzi de pe raza orașului.

În prezent, situația orașului Iași prezintă suficiente contraste, dincolo de frumusețea și dezvoltarea orașului, în special în zonele centrale. Semnalăm totuși cu îngrijorare anumite aspecte care se cer corectate și abordate urgent:

  • Spațiile publice majore din categoria parcuri, grădini nu deservesc totalitatea populației; există în continuare cetățeni care locuiesc la o distanță de peste 30 de minute, mers pe jos, de un parc sau de o grădină - cartierele Galata, Moara de Vânt etc.;
  • Existența unor resurse de teren de mici dimensiuni, insuficient valorificate, care ar putea fi amenajate ca piațete, scuaruri sau chiar minigrădini publice, în cartierele Cantemir, Mircea cel Bătrân sau Dacia;
  • Inserția treptată de locuri de joacă pentru copii în zona interioară a locuințelor colective, a dezvoltărilor imobiliare suficient de agresive și implicit profitabile, prezente, de altfel, în majoritatea marilor orașe;
  • Lipsa până în prezent a unui registru al spațiilor verzi, așa cum prevede legea;
  • Incoerența decizională la nivelul Instituției Arhitectului Șef Iași cu privire la integrarea spațiilor verzi în strategiile și planul de dezvoltare urbanistică pe termen mediu și lung.

Având în vedere prevederile legislative ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2007 pentru realizarea standardelor referitoare la suprafața spațiilor verzi urbane, în conformitate cu normele Uniunii Europene, pentru județul Iași, pentru municipiul Iași, dar și pentru celelalte localități urbane ale județului sugerăm unele demersuri și acțiuni insistente:

  • stoparea diminuării și degradării spațiilor verzi intraurbane și periurbane;
  • conservarea suprafețelor verzi existente;
  • reabilitarea zonelor verzi degradate, intraurbane și periurbane;
  • eliminarea construcțiilor ilegale și redarea terenurilor pe care se află acestea, sistemului spațiilor verzi;
  • realizarea de noi spații verzi în interiorul localităților urbane;
  • amenajarea parcurilor cu alei, locuri de joacă și mobilier urban specific;
  • extinderea perdelelor de protecție în zonele industrializate.

Pentru corectarea disfuncțiilor pe care le-am subliniat și în această declarație politică, există preocupări la nivel guvernamental. De altfel, Partidul Social Democrat a propus prin Programul de guvernare o serie de măsuri care să îmbunătățească situația actuală: "Planul integrat de dezvoltare economică urbană va cuprinde un set de măsuri privind reducerea emisiilor de noxe: plantarea de arbori în imediata vecinătate a marilor aglomerări urbane, în vederea construirii sau reabilitării centurilor verzi, care ajută la filtrarea aerului din mediul urban și resemnificarea spațiilor urbane prin încurajarea dezvoltării spațiilor verzi."

Și totuși fenomenele persistă, iar politicile de mediu au nevoie de mai mult dinamism, de monitorizare și identificare de soluții și finanțări adecvate, fie bugetare, la nivel național, fie prin oportunități conferite de proiectele europene.

În concluzie, în calitate de parlamentar ieșean, revin la tema importantă a abordării ecologice raționale în orice demers de dezvoltare urbană, revin la problemele de mediu semnalate pentru zona noastră și absolut necesare într-o construcție responsabilă a strategiilor și acțiunilor integrate în conceptul de dezvoltare durabilă și pentru județul Iași.

Declarația politică semnalează anumite probleme care se regăsesc în diferite proporții atât la nivelul Municipiului Iași, cât și în toate marile orașe din România, în contextul dezvoltării urbanistice accentuate, al creșterii numărului de locuitori, al seducției pentru tehnologii, confort, câștig economic sau modernitate arhitecturală. Evident, voi pleda mereu pentru dezvoltarea orașului și pentru modernizarea acestuia în spiritul accentelor urbane de secol XXI, dar nu trebuie să acceptăm sub nicio formă reducerea sau degradarea spațiilor verzi, a mediului înconjurător, folosirea improprie de cetățeni a acestor spații, poluarea accentuată a aerului, deci depărtarea treptată de valorile unui mediu natural sănătos pentru oameni, pentru copii, pentru dezvoltarea durabilă a orașelor.

  Sorin-Ioan Bumb - declarație politică cu titlul Incompetența și corupția PSD îngroapă agricultura românească;

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

"Incompetența și corupția PSD îngroapă agricultura românească"

Ne aflăm, în această perioadă, în plină campanie de depunere a cererilor unice de plată pentru subvențiile plătite de APIA, o perioadă care este însoțită de o enumerare aproape completă a sfinților din calendarul bisericesc, care se regăsesc atât pe buzele beneficiarilor, cât și pe cele ale angajaților APIA, din cauza problemelor tot mai numeroase și mai grave cu care se confruntă instituția.

În condițiile în care depunerea cererilor de plată se face exclusiv on-line, iar cei mai mulți beneficiari de subvenții au cunoștințe insuficiente sau inexistente de utilizare a calculatorului, mulți dintre ei fiind și în vârstă, obținerea banilor a devenit un adevărat joc al hazardului. Lipsa cadastrului unitar, utilizarea unui sistem informatic prost conceput, prost administrat și deosebit de complicat, care funcționează din când în când - cam la fel ca toate sistemele informatice din care se vede umbra lui Ghiță -, și incapacitatea APIA, care se chinuiește de doi ani să cumpere un nou sistem informatic, agravează situația și mai mult.

Numeroasele Guverne PSD de până acum ar fi putut, de exemplu, să folosească fondurile europene alocate pentru dezvoltarea resurselor umane, ca să pregătească specialiști în domeniul birocrației agricole, pe care să-i pună apoi la dispoziția comunităților rurale. Sau ar fi putut organiza cursuri de utilizare a calculatorului, axate pe necesitatea micilor fermieri de a completa formulare complicate pentru subvenții. Ar fi putut înființa centre locale de resurse, dotate cu calculatoare. Ar fi putut face multe altele în sprijinul fermierilor.

Din păcate, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Au fost preferate conferințele luxoase, cu tematică socială, organizate în hoteluri de 5 stele, centrele de resurse destinate învățării picturii, împletiturilor și încondeierii ouălor din import sau pseudocursurile de manichiuriste și frizeri la care cursanții erau plătiți în avans ca să participe.

Pe lângă toate acestea, lipsesc cu desăvârșire campaniile de informare care să vină în sprijinul beneficiarilor APIA. Unii dintre ei ar mai renunța la strămoșescul porumb, dacă ar ști că subvențiile sunt mai profitabile la cânepă sau la soia. Dar conducerea politică de la APIA și Ministerul Agriculturii nu ies din birou decât dacă este vreun târg cu multe televiziuni. În rest, informarea fermierilor se face prin presă, prin tipărire de afișe și postări pe site-ul APIA, după cum se spune negru pe alb chiar în raportul de activitate al instituției.

Angajații APIA din România au ajuns să aibă cea mai mare încărcătură de dosare din Uniunea Europeană, iar țăranul român, dependent de subvenții, este adus în pragul crizelor de nervi și al falimentului de corupția și incompetența PSD.

Această situație trebuie să înceteze! Solicit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să ia măsuri urgente pentru îmbunătățirea activității APIA. Este necesară o mai bună informare a fermierilor, în vederea alegerii schemelor de plăți care asigură niveluri substanțiale ale subvențiilor și este necesară simplificarea urgentă a mecanismului de depunere a cererilor de finanțare.

  Aurel-Robert Boroianu - declarație politică PNL solicită demisia ministrului sănătății, Sorina Pintea!;

Domnul Aurel-Robert Boroianu:

"PNL solicită demisia ministrului sănătății, Sorina Pintea!"

Deși Organizația Mondială a Sănătății a inclus imunoglobulina pe lista tratamentelor esențiale, care să nu lipsească din nicio țară, România se confruntă în continuare cu probleme din cauza lipsei din farmaciile românești a acestui medicament extrem de important pentru foarte multe vieți. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care, după mai multe luni de lipsă totală a acestui medicament din farmacii, și foștii miniștrii ai Guvernelor PSDragnea din domeniu și actualul ministru al sănătății, doamna Sorina Pintea, au garantat, pe rând, că vor rezolva rapid criza.

Din păcate, în PSD lucrurile se rezolvă, de prea multe ori, după același scenariu stas: ministrul de resort iese în conferință de presă și susține public că a găsit soluțiile, oamenii primesc asigurări la TV că totul va fi bine și frumos, dar, în realitate, criza se rezolvă cu un alt blocaj.

Este și cazul imunoglobulinei de această dată. După ce la sfârșitul anului trecut o pacientă din județul Alba a murit din cauza faptului că nu a putut beneficia la timp de tratamentul cu imunoglobulină, iar asociațiile de pacienți au făcut nenumărate demersuri pentru a atenționa autoritățile că acest medicament nu mai poate lipsi din spitalele și din farmaciile românești, doamna ministru Pintea a ieșit abia prin luna martie a.c. în conferință de presă, susținând că are soluțiile pentru scoaterea din impas a României în privința acestei crize și că "primele 1.000 de doze de imunoglobulină au ajuns în România miercuri de la Crucea Roșie din Austria, fiind livrate către SC Unifarm, și, potrivit calendarului de livrări transmis de Austria, va fi livrată toată cantitatea de imunoglobulină - de 16.000 de doze, până la jumătatea lunii mai".

Dar stupoare! Ieri am aflat cu toții că pacienții mai pot aștepta mult și bine tratamentele cu imunoglobulină, din cauza incompetenței responsabililor din Ministerul Sănătății. Altfel cum se poate explica faptul că dozele de imunoglobulină au ajuns din Austria în România de câteva săptămâni bune, dar zac în continuare prin depozite, deoarece, ne spune doamna Pintea, la presiunile presei, era necesar întâi un calcul al prețului pentru medicamentele achiziționate prin mecanismul de protecție civilă care nu se încadrează în prevederile legale în vigoare și a fost nevoie de o nouă metodologie.

Aceste explicații sunt mai mult decât halucinante. Sunt de-a dreptul dovezi ale unei iresponsabilități fără margini a celor din Ministerul Sănătății care, în loc sa rezolve cât mai prompt această criză a imunoglobulinei, din cauza căreia suferă mii de români, adulți și copii, ei vin cu tot felul de bâlbâieli penibile în fața publicului atunci când sunt prinși cu minciuna.

PNL consideră că viețile și sănătatea pacienților nu au ce să caute în acest joc politicianist extrem de cinic al Guvernelor PSDragnea și de aceea a recurs de fiecare dată la toate instrumentele parlamentare legale pe care opoziția le are la dispoziție pentru a protesta și pentru a sancționa această manieră jalnică de a guverna. În acest sens, PNL a atras atenția, printr-o moțiune simplă dezbătută în sesiunea parlamentară trecută, și fostului ministru al sănătății, Florian Bodog, că nu se poate juca cu viețile pacienților și va relua acest demers săptămâna viitoare, de această dată împotriva doamnei Pintea, căreia îi vom cere demisia pentru tot haosul din sănătate pe care-l coordonează cu succes!

  Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică cu titlul Asaltul PSDragnea asupra Pilonului II de pensii continuă!;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"Asaltul PSDragnea asupra Pilonului II de pensii continuă!"

Iată că porumbelul scăpat anul trecut de doi miniștri, în cadrul audierilor în comisiile parlamentare, cu ocazia învestirii unuia dintre multele Guverne PSDragnea, cu privire la desființarea Pilonului II de pensii, se apropie de înfăptuire. Zilele acestea, atât ministrul finanțelor în funcție, domnul Teodorovici, cât și actualul premier, doamna Dăncilă, au dat mai multe declarații cu privire la mecanismul pentru transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul I, pe care au de gând să-l implementeze cât de curând, mai precis până la finalul primului semestru din acest an.

Deci PSDragnea nu se dezminte, deși, la acea vreme, atunci când miniștrii audiați s-au dat de gol cu privire la această intenție, domnul Dragnea a reacționat imediat vehement și a negat public acest lucru, în maniera sa consacrată, uitând de la mână până la gură tot ce a promis sau s-a jurat că nu va face niciodată!

După ce au aruncat în aer tot mediul economic și au bulversat întreg sistemul de salarizare prin decizii absurde, precum trecerea integrală a contribuțiilor de la angajator la angajat și implementarea unei legi haotice a salarizării, mai mult dezechilibrate și neunitare, de această dată asaltul îl dau asupra Pilonului II de pensii, adică asupra fondurilor de pensii private obligatorii, unde s-a acumulat o sumă considerabilă. Astfel, la sfârșitul lunii februarie a acestui an fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 41,71 miliarde de lei, în creștere cu 25,73% față de nivelul de la 28 februarie 2017. Deci bani foarte mulți, pe care, nu-i așa, de ce i-ar mai administra niște instituții financiare private, care-i și investesc între timp și generează active și mai mari pentru contribuabili, dacă doamna Olguța are nevoie stringentă de ei în visterie și se pricepe și mai bine să-i utilizeze?!

De aceea, asaltul a început cu un prim pas făcut în acest sens de precedentul Guvern PSDragnea, prin reducerea, printr-o ordonanță de urgență, a contribuției la Pilonul II, de la 5,1%! la 3,75% din salariile brute, începând cu anul 2018. Dar O.U.G. nr. 82/2017 zace în mod voit și acum în Camera Deputaților, prin sertarele domnului Dragnea, deși își produce efectele de la 1 ianuarie a.c. și asaltul continuă cu pasul 2, respectiv cu inventarea unui mecanism de trecere a banilor de la privat din nou la stat.

Toate aceste atacuri frecvente ale PSD și, din păcate, și ale ALDE... asupra mediului privat și asupra fondurilor pensiilor private obligatorii sună clar a naționalizare, deci furt din proprietățile private a peste 4 milioane de români, chiar dacă instrumentele utilizate sunt unele ceva mai voalate.

Le solicit colegilor parlamentari din PSD și ALDE să se gândească foarte bine înainte de a gira un astfel de demers extrem de cinic, dar și anticonstituțional! Cred că alegătorii care nu sunt încă pensionari nu v-au trimis în Parlament ca să-i lăsați fără șansele la un viitor mai sigur, domnilor colegi ai puterii!

  Florin-Claudiu Roman - declarație politică intitulată Trag din nou un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă consilierii de probațiune!;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Trag din nou un semnal de alarmă asupra problemelor cu care se confruntă consilierii de probațiune!"

Prin prezenta declarație aș vrea să trag din nou un semnal de alarmă asupra situației grave cu care se confruntă de mai multă vreme consilierii de probațiune din România, fără ca ministrul de resort, domnul Tudorel Toader, să fi găsit până acum soluții pertinente care să le ușureze munca acestor oameni! Nu este prima dată când eu, în calitate de parlamentar liberal de Alba, mă întâlnesc cu cei din domeniul de probațiune, le ascult păsurile și fac demersuri parlamentare pentru a atrage atenția celor responsabili.

Așa după cum bine știți, în urma aplicării normelor noului Cod penal, a scăzut populația din penitenciare, dar a crescut numărul persoanelor aflate în supravegherea serviciilor de probațiune. Astfel, judecătorii au dat sentințe prin care s-au aplicat pedepsele alternative la detenție, și anume, amânarea aplicării pedepsei, liberarea condiționată cu un rest de pedeapsă mai mare de 2 ani, măsurile educative neprivative de libertate, precum și înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității.

În prezent, în cadrul sistemului de probațiune lucrează un număr de 550 de consilieri, care gestionează un volum de peste 100.000 de cazuri. De asemenea, sediile serviciilor de probațiune se află în municipiul de județ, fapt care nu permite o deplasare în timp util de la sediul serviciului la locuința persoanelor supravegheate.

În opinia reprezentanților acestei profesii, organizarea actuală a serviciilor de probațiune face imposibilă o supraveghere adecvată a măsurilor alternative la pedeapsa închisorii, dacă se va implementa și monitorizarea electronică. Acest lucru presupune efectuarea unor investiții financiare semnificative în echipamente, dar în mod special și în personal. Mai mult, implementarea acestui sistem poate dura câțiva ani, ceea ce ar însemna ca, până la punerea efectivă în practică a acestuia, să fim în prezența unei legi ale cărei dispoziții să nu poată fi aplicate.

Având în vedere încărcătura actuală a sistemului de probațiune, la care se vor adaugă noile atribuții privind monitorizarea electronică, reprezentanții acestei profesii consideră că, pentru a putea atinge norma de angajare de cel mult 60 de persoane supravegheate/ consilier, ar trebui să fie angajați mai mult de 5.000 de consilieri de probațiune.

Îl întreb și pe această cale pe ministrul justiției, domnul Tudorel Toader, ce a făcut până acum pentru a scoate din impas munca acestor oameni, respectiv a consilierilor de probațiune și cum crede dumnealui că se va putea face recrutarea celor 5.000 de consilieri de probațiune într-un timp scurt, de 180 de zile, așa cum se anunță că se va întâmpla după adoptarea noului act normativ care să reglementeze măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate?!

Toate aceste probleme semnalate ar trebui luate cu adevărat în serios, cântărite cu atenție și găsite cele mai viabile soluții pentru a putea fi și implementate, domnule Toader! Dacă găsiți soluții doar pe hârtie și le rezolvați numai prin conferințele de presă, ca să le bifați, ne vom întoarce de fiecare dată de unde am plecat. Și atât!

  Mihai Niță - declarație politică Ce face România de Ziua internațională a monumentelor și a siturilor istorice?;

Domnul Mihai Niță:

"Ce face România de Ziua internațională a monumentelor și a siturilor istorice?"

Începând din 1983, în fiecare an, la 18 aprilie, Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor celebrează Ziua internațională a monumentelor și a siturilor aprobată în cadrul celei de a 22-a Conferințe Generale a UNESCO. Comitetul militează pentru conservarea și protejarea monumentelor, ale ansamblurilor și siturilor aparținând patrimoniului cultural. Activitatea sa se bazează pe principiile consacrate în Carta Internațională din 1964 privind conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor, cunoscută drept Carta de la Veneția.

În țara noastră, atitudinea autorităților postdecembriste față de patrimoniul istoric se poate caracteriza printr-o condamnabilă indiferență. Un număr impresionant de obiective din această categorie se află în proces de degradare, altele au fost vandalizate ori sunt ignorate pentru că nu se cunoaște importanța lor. Numeroase personalități de prestigiu pe plan mondial atrag atenția lumii asupra valorilor istorice de însemnătate excepțională pentru trecutul civilizației umane, pe care le posedăm și le tratăm cu nepăsare. Mai ales în ultimii ani, istorici și arheologi cu largă notorietate prezintă în mediile de specialitate dovezile incontestabile ale trecutului milenar al înaintașilor noștri. Unele dintre informații sunt culese direct din izvoarele antichității, altele provin din arhivele necunoscute până în prezent, ale Vaticanului. Toate acestea invocă un trecut măreț, unic prin gradul de civilizație atins la un moment dat de predecesorii poporului român. Sunt dovezi de netăgăduit ale performanțelor atinse de civilizația dacică, din care provenim direct, privind arhitectura, metalurgia, artele, activitatea politico-diplomatică, științele, lingvistica, potențialul militar sau organizarea administrativă. Este vorba, explicit, despre filonul identității românești.

Cele mai multe dintre aceste dovezi materiale sunt acoperite de pământ și de uitare. În număr infim au fost scoase la lumină și valorificate științific și turistic. Cu excepția acestei zile, nu vedem și nu știm că monumentele aflate în stare de ruină au ajuns doar niște umbre fără sens, interesante cel mult pentru câțiva turiști care le întâlnesc, ocazional, în traseul lor. Degradarea lor continuă se explică prin faptul că, la nivelul comunităților locale, aceste monumente nu mai sunt percepute ca valori de patrimoniu. Sunt doar niște ruine abandonate, care nu preocupă pe nimeni. La fel de adevărat este că nu avem infrastructură adecvată, trasee turistice sau panouri cu informații despre existența lor. Deocamdată, normalitatea are pentru noi un înțeles încă nedefinit, deși, teoretic, suntem cu toții de acord că ar fi normal ca ele să fie intens promovate la nivel național și internațional. România are la fel de multă nevoie de profesioniști calificați în domenii de vârf, progresiste, cărora statul este dator să le pună la dispoziție tot necesarul pentru practicarea activității, în cazul de față pentru explorări arheologice, restaurări și publicitate. Astfel de măsuri incumbă și un program educațional adecvat. Această politică ar fi atât de utilă mai ales în perioada actuală, marcată de insuficiența fondurilor financiare, care pot fi revigorate prin introducerea în circuitul turistic a multitudinii de obiective istorice, culturale și bijuterii naturale de patrimoniu, despre care vorbesc cu atâta însuflețire, speranță și îngrijorare specialiștii din străinătate. Este un curent favorabil, căruia nu suntem capabili nici măcar a ne alătura. De altfel, capacitatea noastră de mobilizare pentru realizarea unor obiective naționale de interes major se reflectă și în pregătirile, la nivel declarativ, în privința sărbătoririi Centenarului Unirii, proces aflat în curs și căruia nu i se acordă suficientă atenție.

  Pavel Popescu - declarație politică cu titlul Guvernul PSD-ALDE sărăcește românii;

Domnul Pavel Popescu:

"Guvernul PSD-ALDE sărăcește românii"

Asistăm la un paradox românesc care se manifestă în felul următor - economia duduie, însă românii sunt tot mai săraci. Inflația crește ca în basme, dar nu ca Făt-Frumos, ci ca Zmeii care vin și iau ce a mai rămas prin buzunarele noastre. Veștile proaste au fost făcute publice de Institutul Național de Statistică. Cea mai mare inflație din ultimii 5 ani a fost raportată în luna martie. Rata anuală a inflației a urcat la 5% în martie 2018, de la 4,7% în luna februarie.

Cetățenii au ajuns să plătească prețuri din ce în ce mai piperate pentru alimente și servicii. Totodată, românii cu credite plătesc dobânzi din ce în ce mai mari, deoarece Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,13%, cel mai mare nivel din decembrie 2017.

Efectele creșterii economice pe bază de consum își arată acum efectele negative, sărăcirea românilor. Și nu există semne bune că lucrurile în economia României vor lua o turnură pozitivă în viitorul apropiat. Din păcate, vin mai puțini bani în economia românească sub formă de investiții, însă cresc sumele din împrumuturi. Sub efectul măsurilor neinspirate luate de Guvernele PSD-ALDE pare că România merge cu viteză accelerată spre prăbușirea în prăpastie. Iar românii sunt sărăciți pe zi ce trece și nu vor mai avea energia necesară să ajute la redresare.

Adevărul dureros din acest moment este că singurii vinovați pentru inflație și pentru deprecierea monedei naționale sunt cei de la PSD-ALDE și guvernarea lor. Au dezechilibrat economia, au aruncat-o pe consum din importuri care alimentează inflația și exportă, practic, o bună parte din beneficiile creșterii economice. Au pus în pericol dezvoltarea bazată pe o creștere economică sănătoasă, pentru că au lovit grav investițiile publice și private. Au timorat și au sufocat întreprinzătorii privați cu măsuri aberante și haos fiscal.

Stimați colegi parlamentari care faceți parte din coaliția de guvernare, vă rog să vă gândiți la români, la familiile voastre și să luați măsurile necesare pentru ca economia României să nu se scufunde, pentru ca românii să scape cu adevărat de sărăcie.

  Marius-Constantin Budăi - declarație politică având ca subiect Datoria publică a României;

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Datoria publică a României"

În cursul săptămânii trecute, am văzut că șirul declarațiilor apocaliptice din partea PNL cu privire la evoluțiile economice continuă, în pofida tuturor indicatorilor macroeconomici care descriu economia națională ca fiind o economie stabilă, cu o creștere sănătoasă, bazată în primul rând pe un avânt spectaculos al producției industriale. Nu ar fi pentru prima oară când astfel de alarme nesăbuite ale colegilor de la PNL sunt contrazise ulterior de realitate. PNL a spus că acea creștere de 5,2% prognozată pentru anul 2017 este nerealistă și populistă, iar în final creșterea a fost de 7%, cea mai mare din Uniunea Europeană și peste cea a Chinei și Statelor Unite. Tot PNL prevestea intrarea în incapacitate în ce privește plata pensiilor, iar în final s-a dovedit nu doar că nu s-a întâmplat acest lucru, dar pensiile au crescut semnificativ și vor mai crește în continuare fără a afecta deficitul bugetar al țării. S-a mai spus, la începutul săptămânii trecute că prețurile o iau la vale, că inflația pe luna martie a fost de 5%. În realitate, am văzut că inflația reală, calculată pe modelul european al indicelui armonizat al prețurilor de consum, a fost de doar 1,6% în luna martie 2018, față de martie 2017, iar pe medie în luna martie prețurile au crescut cu doar 0,3%, însă la multe produse de bază, precum uleiul, zahărul, ouăle sau untul, prețurile au scăzut în luna martie, iar la altele au rămas neschimbate, cum este cazul pâinii, cărnii, al făinii, laptelui sau al articolelor de igienă sau îmbrăcăminte.

Exemplele de acest gen, în care alarmele false ale PNL sunt contrazise de realitate, pot continua la nesfârșit. Aproape niciuna din declarațiile sumbre ale PNL despre mersul economiei nu a fost confirmată de viața reală. Dar văd că nu e doar nepricepere în anticiparea unor evoluții economice, ci este nepricepere chiar în interpretarea unor date existente.

Am citit săptămâna trecută o declarație a președintelui PNL, domnul Ludovic Orban, isterizat de faptul că datoria publică a românilor ar fi crescut nepermis de mult și că politicile de îndatorare ale Guvernului vor încărca sarcina generațiilor viitoare. Practic, domnul Orban se uită unde nu trebuie atunci când analizează sarcina datoriei guvernamentale. Domnia Sa nu înțelege faptul că, atunci când vorbim de datoria guvernamentală, ceea ce contează este capacitatea țării de a rambursa acea datorie. Ceea ce contează nu este valoarea datoriei, ci cât de sustenabilă este datoria. Dacă domnului Orban i se pare mult pentru România o creștere a datoriei cu 5,5 miliarde euro, cred că ar fi de-a dreptul îngrozit că datoria publică a SUA a crescut cu aproape un trilion de dolari de la începutul anului.

Evident că economia SUA nu se poate compara cu cea a României, iar un trilion de dolari nu reprezintă pentru Statele Unite o sarcină comparabilă cu cea care ar fi în cazul României.

Tocmai de aceea, nimeni nu se uită la valoarea nominală a datoriei guvernamentale, ci la procentul din PIB pe care îl reprezintă această datorie. Iar în acest caz, îl anunț pe domnul Orban că datoria guvernamentală a României a scăzut în anul 2017, la 35,2% din PIB. Nu am văzut deloc atâta îngrijorare din partea președintelui PNL în timpul guvernării Cioloș, susținut atunci de PNL, când datoria publică era de 37,6% din PIB. Iar eu îi spun că nu avea motive de îngrijorare, nici în 2016, nici în 2017 și nici acum, pentru că, în toți acești ani, valoarea PIB a crescut într-un ritm mai mare față de împrumuturile contractate de România. Așadar, în acești ani, datoria publică a României a devenit mai sustenabilă, pentru că țara noastră are acum o capacitate mai mare de a-și rambursa datoriile.

În concluzie, sarcina datoriei publice a României a scăzut, nu a crescut cum susține președintele PNL. Mai mult, în comparație cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, România are a cincea cea mai scăzută sarcină a datoriei guvernamentale. Sunt state cu economii mai puternice decât ale României, precum Franța, Italia sau Spania unde datoria guvernamentală ajunge chiar la 100% din PIB. Iar dacă ne raportăm la principiile de stabilitate macroeconomică din Tratatul de la Maastricht, România este cu mult sub pragul de 60% de la care datoria guvernamentală devine îngrijorătoare.

Nu mai insist deci pe acest subiect. Vreau însă să precizez că orice democrație are nevoie de opoziție puternică și sănătoasă care să strunească actul de guvernare al majorității. Eu personal aș fi bucuros să văd că din partea opoziției vin critici pertinente care să ne determine și pe noi să ne îmbunătățim mai mult actul de guvernare. Din păcate însă, cu astfel de critici venite chiar din partea președintelui PNL, acest partid nu se ridică la nivelul titlului de cel mai important partid al opoziției. Din păcate!

Sper totuși ca acest lucru să se schimbe într-un viitor rezonabil.

  Cristina Burciu - declarație politică cu titlul Investițiile în calitatea educației, o garanție a menținerii tinerilor în țară;

Doamna Cristina Burciu:

"Investițiile în calitatea educației, o garanție a menținerii tinerilor în țară"

Guvernul României a transformat în fapte promisiunile privind atenția acordată învățământului românesc. Majorările succesive ale salariilor cadrelor didactice din ultimii doi ani, precum și investițiile din infrastructura educațională înseamnă pași importanți pentru scoaterea învățământului românesc din colaps.

Ultima majorare salarială din educație, cu 20% începând cu 1 martie a.c., va avea un efect benefic, pe termen scurt și mediu. Obținerea unor venituri decente de către dascăli va stopa exodul cadrelor didactice, în general tinerii, care au părăsit în fiecare an sistemul educațional românesc, fără ca autoritățile statului să găsească un antidot corespunzător. De asemenea, asigurarea aplicării corecte a art. 16 alin. (3) din Legea educației naționale, care stipulează că "În scopul realizării finalităților educației și a formării profesionale prin sistemul național de învățământ, învățământul liceal de stat este generalizat și gratuit", va avea drept consecință reducerea fenomenelor absenteismului și al abandonului școlar, care, din păcate, sunt încă prezente mai ales în rândul elevilor proveniți din categoriile defavorizate și din mediul rural. Este o datorie de onoare a statului să susțină părinții miilor de copii din țară care fac eforturi disperate să le asigure traiul de zi cu zi, și realmente nu își permit să mai cheltuiască niciun ban în plus pentru a avea cele necesare elevilor la școală.

România este una dintre țările cu cei mai inteligenți copii din Europa, iar această realitate este certificată de rezultatele incredibile obținute de elevii olimpici români la toate disciplinele, pe plan mondial. În viitor, consider că mai trebuie îmbunătățit sistemul autohton de învățământ, bazat în continuare poate prea mult pe transmiterea de informații și nu pe crearea de abilități și competențe, pe formarea și educarea copiilor.

Nu în ultimul rând, este vital ca absolvenții unităților de învățământ preuniversitar și universitar să își găsească locurile pentru care s-au pregătit în piața muncii, conform ocupațiilor alese. În acest sens, statul trebuie să scoată școala românească din starea de furnizor principal de export al forței de muncă, deoarece ne-am confruntat ani de zile cu situația în care atât dascălii bine pregătiți, cât și elevii și tinerii cu rezultate peste medie, au emigrat în număr mare către unitățile de învățământ din străinătate, care le-au oferit cel puțin șansa unui loc de muncă plătit decent.

  Tamara-Dorina Ciofu - declarație politică despre Măsuri pentru protejarea veniturilor angajaților din domeniul IT și al cercetării-dezvoltării, salariaților part-time și persoanelor cu dizabilități;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Măsuri pentru protejarea veniturilor angajaților din domeniul IT și al cercetării-dezvoltării, salariaților part-time și persoanelor cu dizabilități"

Guvernul a clarificat faptul că obligația de completare a contribuțiilor sociale pentru contractele part-time, până la nivelul contribuțiilor aferente salariului minim, revine angajatorului, nu salariatului. Deci niciun angajat, nici de la stat, nici de la privat, indiferent de domeniul de activitate în care lucrează, nu va veni cu bani de acasă pentru plata contribuțiilor, dar vor avea contribuții pentru o pensie decentă la ieșirea din activitate.

Reglementarea cadrului legislativ de către coaliția PSD-ALDE vine să clarifice o prevedere care deja exista în Codul fiscal și care spunea că la contractele part-time, contribuțiile sociale nu pot fi mai mici decât valoarea contribuțiilor aferente salariului minim pe economie. Astfel, actul normativ menționează explicit că plata pentru aceste contribuții la contractele part-time este în sarcina angajatorului, chiar dacă banii sunt plătiți în numele salariaților. În acest fel, statul îi obligă pe angajatori să le asigure propriilor angajați o contribuție rezonabilă pentru o pensie decentă la ieșirea din activitate a acestora.

Până acum, marea majoritate a contractelor parțiale erau folosite ca o formă de evitare a taxelor de către angajatori, în dauna salariaților care ieșeau din activitate cu pensii derizorii.

Faptul că după introducerea acestor reglementări circa 185.000 de contracte part-time au fost preschimbate în contracte cu normă întreagă arată că această formă de angajare cu normă parțială a fost folosită abuziv de angajatori.

Noua lege este însă rezonabilă și încurajează munca. Există câteva excepții importante de la obligația ca nivelul contribuțiilor să fie la valoarea aferentă salariului minim pe economie, tocmai pentru a încuraja munca cinstită: persoanele care au un contract cu normă întreagă și unul part-time, pentru cel part-time va plăti contribuții la nivelul venitului acelui contract part-time; persoanele care au mai multe contracte part-time, a căror valoare însumată ajunge cel puțin la nivelul salariului minim, vor plăti contribuții sociale aferente salariului minim o singură dată, nu pentru fiecare dintre contractele part-time; persoanele care din diverse motive prevăzute de lege nu pot desfășura o activitate cu normă întreagă, cum sunt angajații cu anumite forme de dizabilități, nu vor fi obligate să plătească contribuții la nivelul salariului minim pe economie.

Totodată, coaliția de guvernare și-a respectat promisiunea de a oferi angajatorilor din industria IT o soluție funcțională, astfel încât costurile acestora cu forța de muncă să nu crească. Mai mult, Guvernul a scutit de impozit și salariații din IT cu studii medii. Toate acestea arată că Guvernul acordă prioritate dezvoltării industriei IT din țara noastră.

Prin ordonanța de urgență promovată de Guvern și adoptată de Parlament sunt scutiți angajatorii din industria IT de surplusul apărut în urma transferului contribuțiilor sociale, pentru categoriile de salariați, care nu erau supuse la plata impozitului pe venit, cum era cazul salariaților din IT cu studii superioare, alături de lucrătorii sezonieri cercetători și persoane cu handicap grav. Pentru aceste categorii nu s-a putut aplica o diminuare a impozitului pe venit de la 16% la 10%, pentru că ele deja aveau impozitul 0%, care să compenseze creșterea valorii nominale a contribuțiilor sociale. Drept urmare, Guvernul a venit cu soluția de a-i scuti pe angajatori de surplusul apărut, fără ca acest lucru să afecteze contribuțiile pentru pensie ale angajaților.

Mai mult, a intrat deja în vigoare măsura prin care sunt scutiți de impozitul pe venit și salariații IT cu studii medii, nu doar cei cu studii superioare care erau scutiți până acum.

Toate aceste politici arată că pentru PSD-ALDE valorificarea potențialului de dezvoltarea a industriei IT reprezintă o direcție prioritară.

  Mihăiță Găină - declarație politică Se vor acorda beneficii și salariaților din mediul privat;

Domnul Mihăiță Găină:

"Se vor acorda beneficii și salariaților din mediul privat"

Noul Cod al muncii, pe care îl avem în lucru, va aduce beneficii și salariaților din mediul privat. Adoptarea noului Cod al muncii este prognozată pentru acest an. Proiectul va introduce o serie de măsuri care vor conduce la creșterea veniturilor salariale, precum și la îmbunătățirea condițiilor de muncă din sectorul privat. Cu toate că au apărut deja fel și fel de acuzații privind imixtiunea statului în derularea afacerilor din mediul privat, țin să subliniez că unul dintre punctele forte ale noului Cod este tocmai faptul că nu încălcă și nici nu îngrădește în vreun fel libera funcționare a pieței muncii din România.

Vă reamintesc că prin Legea salarizării unitare s-au majorat substanțial salariile mai multor categorii profesionale din sectorul public, în special ale medicilor și profesorilor. Și din acest raționament noul Cod al muncii va include elemente care vor aduce beneficii și pentru salariații din mediul privat.

În sprijinul afirmațiilor mele, țin să vă dau exemplul asigurării salariului minim diferențiat pe categorii de studii, care va aduce venituri în plus pentru foarte mulți salariați din mediul privat. Mai mult decât atât, se vor îmbunătăți condițiile de muncă și în sectorul privat prin acordarea concediului de odihnă suplimentar și prin corelarea numărului de zile libere cu cel de la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Spre surprinderea unor sindicaliști care demontează deja noua formă a Codului muncii, acest pachet legislativ va veni și în sprijinul lor. Concret, vor exista mai multe prevederi care să stimuleze mișcarea sindicală în mediul privat.

Noul Cod al muncii va favoriza creșterea numărului de contracte colective de muncă, încheiate atât la nivelul unităților economice, cât și la nivelul sectoarelor de activitate.

  Georgeta-Carmen Holban - declarație politică intitulată Măsurile din sănătate, adoptate de Guvernul PSD-ALDE, fac România bine!;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

"Măsurile din sănătate, adoptate de Guvernul PSD-ALDE, fac România bine!"

Constatăm astăzi, încă o dată dacă mai era nevoie, că măsurile adoptate de guvernarea PSD-ALDE, susținute și de parlamentarii celor două formațiuni politice, au efecte pozitive vizibile pentru societatea românească.

Datele statistice ne arată că exodul medicilor începe să scadă în intensitate, odată cu sfârșitul politicii susținute de fostul președinte Traian Băsescu, care, vă reamintesc, ne îndemna, cu cinism, să nu facem o dramă că ne pleacă medicii, susținând că statul român nu îi poate plăti.

În realitatea pe care unii politicieni nu o înțeleg, lipsa medicilor și a personalului medical este mai mult decât dramă, iar statul român își poate permite să acorde salarii corecte acestor categorii, dar trebuie să existe o preocupare reală în acest sens, așa cum a demonstrat actuala guvernare. Recent, Colegiul Medicilor din România a făcut publică o analiză care arată o scădere a numărului de solicitări pentu eliberarea documentelor necesare medicilor care vor să plece și să profeseze peste hotare. Dacă în 2010 erau peste 2.800 de astfel de cereri, anul trecut, în 2017, a ajuns la puțin peste 1.200.

Acesta este rezultatul concret al politicii actuale a statului român față de această categorie profesională extrem de importantă, chiar vitală unei societăți moderne. Nu mă refer aici doar la prevederile Legii salarizării unice, care prevede o creștere a salariului de încadrare care poate ajunge până la 170%, ci și la investițiile în aparatura și infrastructura medicală, dublate de un management profesionist la nivelul unităților medicale din România.

O politică dusă pentru oameni, nu împotriva lor, într-un program asumat de guvernarea PSD-ALDE în domeniul sănătății, care face România bine!

  Neculai Iftimie - declarație politică despre Creșterea potențialului schiabil al României;

Domnul Neculai Iftimie:

"Creșterea potențialului schiabil al României"

Deși România nu este încă un El Dorado al schiorilor, noile proiecte fac ca potențialul Munților Carpați să crească. Posibilitatea României de a oferi stațiuni pentru sporturile de iarnă a intrat în atenția autorităților și a investitorilor.

La 1.900 de metri altitudine, o nouă stațiune montană s-a născut. Având șapte trasee, două teleschiuri, o zonă de schi de aproximativ șapte kilometri, Stațiunea din Munții Șureanu, din județul Alba, este proiectul românesc văzut cu ochi buni de străini.

România este o țară care nu duce lipsă de munți, are încă un potențial nedezvoltat, comparativ cu Austria sau chiar țara vecină, Bulgaria.

Pe lângă Valea Prahovei și stațiunile foarte aglomerate, Sinaia, Predeal sau Poiana Brașov, județul Neamț, valea Bistriței, poate fi o altă importantă zonă de schi.

Comparativ cu serviciile oferite la noi, în România prețurile sunt uneori exagerate. De aceea, în fiecare an, mai mult de 200.000 de români preferă să meargă la schi în Austria.

În România sunt 164 de pârtii de schi omologate, care au o lungime totală de 164 km.

Organizarea domeniului schiabil, ținând cont de parametrii moderni, este primordială în România, pentru faptul că practicarea sporturilor de iarnă va rămâne și pe viitor principala activitate asociată turismului montan.

Legea nr. 526/2001 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului "Schi în România" are ca obiect de reglementare revitalizarea și reutilizarea pârtiilor românești, identificarea terenurilor pe care se puteau amenaja pârtii, elaborarea planurilor de urbanism, amenajarea și dezvoltarea zonelor de schi, a instalațiilor de transport pe cablu, a celor de iluminat sau de producere a zăpezii artificiale.

Legea sus-menționată nu reglementează precis și clar procedura de scoatere definitivă din fondul forestier național sau din circuitul agricol a terenurilor necesare realizării Programului național de dezvoltare a turismului "Schi în Carpați", ceea ce a constituit o barieră în transformarea României în domeniu schiabil.

Sper ca Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 526/2003 la care sunt inițiator, după adoptare, să determine creșterea potențialului schiabil al României.

  Natalia-Elena Intotero - despre Vizita de lucru în Regatul Spaniei;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Vizita de lucru în Regatul Spaniei"

În perioada 13-16 aprilie, am desfășurat o vizită de lucru în Regatul Spaniei. Aici avem a doua comunitate de români din diaspora de mobilitate, după Italia, cu peste 1.000.000 de rezidenți.

Deplasarea a prevăzut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului asociativ, dar și cu reprezentanți ai cultelor. M-am întâlnit cu Marina del Corral Téllez, viceministru, secretarul general pentru imigrație și emigrație din cadrul Ministerului Muncii și Securității Sociale din Spania, precum și cu doamna Amparo Marco Gual, primarul orașului Castellon de la Plana, dar și cu reprezentanți ai cultelor prezenți la hirotonirea Arhimandritului Teofil Roman, întru arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Vizita a inclus și întâlniri cu comunitățile de români din Madrid și Castellon. M-au emoționat foarte mult oamenii pe care i-am întâlnit. Românii care trăiesc în Spania sunt oameni apreciați, care s-au integrat armonios în comunitățile din țările de reședință. Avem oameni deosebit de valoroși, care fac cinste României și declară cu demnitate faptul că sunt români. Cu sprijinul nostru și prin implicarea tuturor vom reuși să fim mai aproape de români și să le oferim, oriunde s-ar afla, o parte de România.

De altfel, relația cu mediul asociativ este foarte importantă. Îmi doresc să consolidez această relație, astfel încât membrii comunității să aibă acces la evenimente care le amintesc de țara noastră, să fie aproape de tradițiile noastre frumoase, să fie informați despre tot ce se întâmplă în România.

A fost o adevărată plăcere să constat că multe asociații românești au o colaborare strânsă nu numai cu autoritățile spaniole locale sau regionale, ci și cu alte asociații din localitățile sau zonele unde își desfășoară activitatea. Acesta este încă un aspect care denotă buna integrare socială și relațiile de prietenie și bună vecinătate pe care rezidenții români le au cu membrii comunității spaniole și cu celelalte comunități de străini rezidenți în Spania.

Acești oameni trebuie să simtă că România nu i-a uitat. Românii noștri trebuie să simtă că le suntem aproape oriunde s-ar afla ei. Pentru că România este acolo unde se află orice român!

  Costel Lupașcu - declarație politică cu titlul Modificarea O.G. nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România;

Domnul Costel Lupașcu:

"Modificarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România"

În calitatea mea de deputat al partidului de guvernământ, astăzi voi vorbi despre importanța Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

În acest moment, Ordonanța Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările și completările ulterioare, stabilește cadrul general de omologare, eliberare a cărții de identitate a vehiculului și certificare a autenticității vehiculelor rutiere. Măsurile de simplificare administrativă inițiate prin O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative pot fi extinse și în ceea ce privește eliberarea duplicatului cărții de identitate a vehiculului, care este o activitate ce implică proceduri excesive și care ar putea fi simplificată în scopul reducerii costurilor și numărului de deplasări necesare. De asemenea, au fost extinse situațiile de emitere a unui duplicat pentru toate cazurile în care la înstrăinarea vehiculului ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.

Principalele modificări prevăzute în prezentul proiect de act normativ vizează o serie de facilități din care pot aminti: eliminarea obligativității prezentării de către client a avizului autorității competente care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea vehiculului; completarea situațiilor de emitere a unui duplicat pentru toate cazurile în care la înstrăinarea vehiculului ultimul proprietar nu transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului; dar și eliminarea obligativității publicării în Monitorul Oficial al României a pierderii, furtului sau distrugerii cărții de identitate a vehiculului.

Menționez faptul că aceste propuneri de modificare au venit în urma sesizărilor din partea cetățenilor. Acest exemplu de bună practică ar trebui să fie tot mai prezent, deoarece va conduce implicit și la dezvoltarea principiilor unei societăți echilibrate, în care fiecare cetățean să își poată exprima liber opinia, oferindu-i-se șansa de a contribui în mod activ și continuu la bunul mers al comunității. De aceea, în calitatea mea de deputat al Parlamentului României, voi susține acest Proiect de Lege care privește modificarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

  Petru-Sorin Marica - declarație politică intitulată Simplificarea mecanismelor de achiziții publice este urgentă;

Domnul Petru-Sorin Marica:

"Simplificarea mecanismelor de achiziții publice este urgentă"

Achizițiile publice anuale depășesc suma de 15 miliarde de euro. Acest fapt demonstrează cât de important este ca procedura financiară prin care se derulează acest proces să fie în același timp eficientă, nediscriminatorie și transparentă - eficientă pentru a realiza un raport optim între costurile aferente administrației și costurile aferente ofertantului; nediscriminatorie, astfel încât orice furnizor de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă șanse egale în competiția pentru atribuirea contractului respectiv; transparentă, pentru a fi eliminate suspiciunile legate de corectitudinea aplicării reglementărilor în vigoare.

Principiile enumerate mai sus reprezintă garanția că banii vor fi utilizați cum trebuie în beneficiul comunităților.

Certitudinea faptului că suntem în fața unei priorități urgente rezultă și din efortul imperativ al Guvernului de a finaliza cât mai repede pachetul legislativ dedicat achizițiilor publice. Iar cei mai mulți dintre noi cunoaștem cauza principală. Actuala legislație reprezintă de fapt o piedică pentru administrația centrală și locală.

Desigur, nu inventăm noi roata acum. Au fost luate în calcul două modele, cel german și cel austriac. În conformitate cu soluția germană în domeniul achizițiilor, termenul de rezolvare a contestațiilor va fi mult redus, la circa 30 de zile, și se vor simplifica procedurile până la atribuirea contractelor. Alternativa austriacă presupune existența unei autorități centrale și a unui sistem unic pentru toate autoritățile, locale sau centrale. Pe de o parte, instituirea unei unități naționale de achiziții publice ar putea duce la economii bugetare, deoarece ar exista referințe unice pentru același tip de mărfuri sau servicii. Însă, pe de altă parte, constituirea acestui sistem în care să intre administrația centrală și administrația locală ar putea genera un blocaj total. Practic, este vorba despre interconectarea a câteva mii de autorități locale și a câteva sute de entități centrale. Sau, altfel spus, cele două abordări sunt foarte diferite, respectiv, descentralizare versus centralizare.

Indiferent ce model va fi adoptat pentru România, poate că o abordare etapizată ar fi mai potrivită și ar oferi posibilitatea de a remedia din timp eventualele erori sau inadvertențe inerente unui edificiu structural de o asemenea anvergură. O astfel de construcție financiară ar putea porni cu un proiect pilot, aplicat pe un anumit domeniu și, în funcție de rezultatele obținute, ar putea fi ulterior extins treptat.

Cert este că unul dintre cele mai mari obstacole în fluidizarea procedurilor de achiziții publice este practicarea sistematică a contestării licitațiilor în justiție de agenții economici care participă la acestea. Așa s-a ajuns ca o procedură de achiziție publică să dureze în medie doi ani, ceea ce nu este normal. Numărul mare de contestații este un indicator al disfuncționalității sistemului de achiziții publice. Și din această cauză reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, în acord cu normele europene, rămân priorități absolute ale actualului guvern.

Totuși, așa cum se arată și în recentul Raport al Comisiei Europene, în România s-au înregistrat progrese cu privire la achizițiile publice, combaterea muncii nedeclarate și combaterea plăților informale în sistemul de sănătate.

Și, într-adevăr, au fost luate și alte măsuri pentru ameliorarea stării existente în domeniul achizițiilor publice. Pot aminti, printre altele, înlocuirea variantei anterioare a Sistemului Electronic de Achiziții Publice, SEAP, ajuns la un grad de utilizare care nu mai era în concordanță cu propria capacitate tehnologică, cu noul Sistem Informatic Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a achizițiilor publice, SICAP. În procesul de înlocuire a SEAP cu noul sistem s-a ținut cont și de faptul că au trecut zece ani de când vechiul SEAP a fost dat în funcțiune, perioadă în care au avut loc nenumărate modificări care au ajuns cu mult peste capacitatea admisă, prin proiectarea vechii platforme.

Nu în ultimul rând, chiar săptămâna trecută a fost adoptată în Senat o inițiativă legislativă care își propune de asemenea să simplifice procedurile de achiziții publice. Referitor la determinarea ofertei celei mai avantajoase, proiectul introduce în seria criteriilor de atribuire "cel mai bun raport calitate-preț sau calitate-cost", renunțându-se la criteriul obligatoriu de atribuire "cel mai mic preț". În acest fel se schimbă accentul de la conformare la rezultate de calitate.

Toate acestea completează și ameliorează pas cu pas condițiile de desfășurare ale procedurilor de achiziții publice.

Cel mai important demers rămâne însă redactarea pachetului de legi destinat domeniului achizițiilor publice pe care îl așteptăm în Parlament.

Doresc să evidențiez faptul că domeniul achizițiilor publice dă măsura bunei guvernanțe, întrucât reglementează modul de cheltuire a banului public.

De aceea, o legislație coerentă, suplă și mai puțin birocratică, fundamentată pe studii de impact și consultări publice, va avea efecte pozitive în creșterea ponderii achizițiilor publice din produsul intern brut, în creșterea absorbției fondurilor europene, a încurajării competiției și participării operatorilor economici, fără criterii de discriminare. În plus, o astfel de legislație va crește rolul achizițiilor publice, de a sprijini operațional buna funcționare a administrației publice, ceea ce reprezintă și o condiție de progres general, economic și social.

  Marilena-Emilia Meiroșu - declarație politică cu titlul 650 de ani de atestare documentară a orașului Brăila - impact, importanță;

Doamna Marilena-Emilia Meiroșu:

"650 de ani de atestare documentară a orașului Brăila - impact, importanță"

În calitate de deputat reprezentând județul Brăila, vreau astăzi să vă supun atenției următoarele aspecte.

Brăila a marcat de curând împlinirea a 650 de ani de atestare documentară, prilej cu care, pe raza municipiului, au fost si sunt în continuare derulate mai multe activități/inițiative și evenimente menite să aducă în prim plan potențialul socio-cultural al urbei, mai cu seamă în pragul Centenarului Marii Uniri.

Astfel, seria jubiliară "Brăila 650" se constituie într-un program atent gândit, compus din o suită de articole care vor aduce sau readuce în memoria publică povești, destine și crâmpeie din viața orașului de altădată.

Pe considerentul că fiecare părticică de istorie și de pământ are o semnificație aparte pentru ceea ce înseamnă România, este de necontestat faptul că Brăila, cu istoria și cu realitățile ei, joacă un rol important pe scena națională și contribuie, direct sau indirect, la imaginea de ansamblu a țării. Pentru toți românii, nu doar pentru brăileni, sărbătoarea celor 650 de ani de atestare documentară este o foarte bună ocazie de a evoca destinul României, și prin destinul Brăilei, în vremuri în care tăvălugul globalizării tinde să minimalizeze orice formă de unicitate.

Brăila este orașul cu una dintre cele mai timpurii atestări documentare, al treilea oraș ca vechime al țării, după Câmpulung și Curtea de Argeș.

Voi trece în revistă doar câteva momente cheie. Odată cu Pacea de la Adrianopol, Brăila a fost eliberată de sub dominația turcilor și astfel a devenit oraș liber, port mare la Dunăre, oraș comercial care a cunoscut o dezvoltare formidabilă. A fost cel mai mare port dunărean românesc, însemnătatea lui fiind demonstrată și de faptul că numeroasele drumuri comerciale care îl legau de diferite zone și orașe din Țara Românească, Moldova și Transilvania, purtau denumirea de drumul sau calea Brăilei. Brăila a devenit un cosmopolis cu o chimie aparte, punct de atracție și interes pentru greci, bulgari, evrei, armeni, macedoneni, francezi, albanezi și aromâni. În 1968, la 600 de ani de existență, Brăila este surprinsă într-un alt moment de cumpănă. Rămasă inițial în cadrul județului Galați, Brăila a avut curajul să-și apere identitatea. Cele 35.000 de scrisori trimise la București au determinat o victorie memorabilă. Brăila devine județ de sine stătător și trece printr-un real moment de schimbare de paradigmă istorică, trăiește un vis de mărire, se industrializează frenetic. A fost poate perioada cu cele mai multe și mai însemnate contribuții către Țara-mamă.

Suntem datori istoriei să păstrăm în memorie faptul că Brăila a dat României multe: oameni de cultură, ingineri și savanți cu nume sonore, dascăli onorabili, prozatori, dramaturgi, compozitori, olimpici, campioni, inventatori, un colegiu național de top, încă din vremea lui Cuza, a găzduit și găzduiește festivaluri recunoscute pe plan internațional, concursuri naționale și internaționale, gale de excelență, simpozioane, târguri și expoziții. A completat, fără doar și poate - și o face în continuare - patrimoniul național cu o zestre fabuloasă și a păstrat puțin pentru sine. Generațiile de azi fac eforturi pentru a duce numele și prestigiul orașului mai departe.

De pildă, în weekendul care tocmai s-a încheiat, am împădurit la propriu un teren viran din mărginimea orașului, o zonă total insalubră, transformată. Aici am plantat nu mai puțin de 650 de salcâmi cu ajutorul cetățenilor, al autorităților locale, al elevilor. Am vrut să marcăm astfel cei 650 de ani de când Brăila figurează în analele istoriei, dar și să înfrumusețăm zona. Cum spuneam, eforturi s-au făcut și se mai fac. De exemplu, puțini sunt cei care știu că anul trecut, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, o gală care premiază rezultate notabile cu precădere în administrație, Brăila a câștigat premiul de excelență în sistemul de iluminat public. Sau...câți știu că în periplul său prin țară, Regele Mihai a afirmat public într-un interviu din ultimii ani de viață că dintre toate orașele din România, vizita din 1998 la Brăila a fost cea mai reușită, rămânând profund impresionat de locuri și de oameni, dar și de evoluția în timp a urbei atât în plan cultural, cât și în plan economic. Cetatea Brăilei a dat și mai dă. Mi-aș dori ca, în 2018, în prag de Centenar, și România să dea Brăilei mai mult și mai multe. Vreau să prindă viață cel mai mare proiect de infrastructură din România ultimilor 30 de ani, Podul peste Dunăre. Avem multe proiecte care încă își mai așteaptă răspunsuri, aprobări și mai ales, finanțare.

De la tribuna Parlamentului României spunem tuturor românilor că dorim să pășim în anul Centenarului Marii Uniri cu încredere și cu dorință de schimbare, mai uniți, mai înfrățiți și mai aplecați înspre cărțile/filele de istorie. Cred că redobândirea simțământului pur românesc va fi pentru cei mai mulți dintre noi, ca neam, un imbold și o motivație în plus de participare la viața politică, economică și socială a României astfel încât să dăm Brăilei și țării tot ce avem mai bun și mai statornic!

  Laura-Mihaela Moagher - declarație politică intitulată Penitenciarele din România, iadul sufletelor;

Doamna Laura-Mihaela Moagher:

"Penitenciarele din România, iadul sufletelor’’

Condițiile de detenție din penitenciarele românești reprezintă un subiect sensibil, atât pentru autoritățile românești din domeniu, cât și pentru instituțiile politice europene. Consiliul Europei și-a exprimat, printr-un raport recent, preocuparea privind acuzațiile despre relele tratamente și despre condițiile semnalate în penitenciarele din România. Comisia antitortură a Consiliului Europei a fost sesizată în repetate rânduri despre săvârșirea unor grave abuzuri asupra deținuților de forțele speciale, în cele mai multe dintre cazuri existând reacții disproporționate care vizau pedepsirea deținuților implicați în diferite incidente.

Acuzații privind relele tratamente au fost înregistrate și la Penitenciarul pentru femei din Târgșor, județul Prahova, unde personalul a avertizat deținutele să nu discute cu membrii delegației Comisiei Antitortură a Consiliului Europei, la vizita efectuată în iunie 2014.

Sistemul penitenciar din România se află într-o grea suferință. Este adevărat că modernizarea acestui sistem nu poate interveni înaintea modernizării sistemului sanitar, a sistemului educațional sau a centrelor sociale pentru persoane instituționalizate. Este, însă, la fel de adevărat, că în România, stat membru al UE, o condamnare cu privarea de libertate este echivalentă, uneori, cu pedeapsa cu moartea și, nu de puține ori, cu o mutilare sau amputare fizică ori psihică.

Condițiile mizere de detenție, lipsa apei potabile, a ventilației și a iluminării naturale, lipsa asistenței medicale, mâncarea infectă, șobolanii, ploșnițele, gândacii care populează celulele de detenție rămân doar mici detalii care întregesc tabloul general sumbru al închisorilor unui stat membru al UE.

Am enumerat toate aceste aspecte pentru a sublinia faptul că, dacă pe scara priorităților societății românești este normal ca penitenciarele să se situeze în coada ierarhiei preocupărilor societății, totuși din punctul de vedere al siguranței și al securității cetățeanului, sistemului penitenciar trebuie să i se acorde o importanță maximă.

Este știut faptul că supraaglomerarea este principala problemă cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, însă, în același timp, supraaglomerarea este și factorul declanșator pentru toate celelalte probleme concretizate prin abuzuri, rele tratamente sau condiții precare de detenție.

Trebuie să fim conștienți că misiunea statului de drept nu se sfârșește la poarta închisorii, odată cu condamnarea infractorilor, iar noi avem obligația să rezolvăm problema majoră cu care se confruntă sistemul penitenciar din țara noastră.

Soluții sunt, trebuie doar să le punem în aplicare.

  Ștefan Mușoiu - declarație politică O șansă în plus pentru copiii din mediile sociale dezavantajate;

Domnul Ștefan Mușoiu:

"O șansă în plus pentru copiii din mediile sociale dezavantajate"

Guvernul a găsit cea mai bună soluție pentru eliminarea discrepanțelor dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban.

Executivul a aprobat Programul convenit cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru creșterea accesului la educație a copiilor din grupurile dezavantajate. Proiectul în valoare de 200 de milioane de euro prevede finanțarea activităților de remediere, tutoriat, consiliere, meditații, informare și asigurarea de granturi destinate elevilor din comunitățile vulnerabile, cu risc crescut de abandon școlar, conform amendamentului adoptat prin scrisoarea semnată la București în decembrie 2017 cu BIRD.

Prin promovarea acestui proiect, în următoarea perioadă vor fi organizate o serie de programe la nivel local, care au ca scop principal creșterea accesului la educație a copiilor din grupurile dezavantajate.

Vreau să subliniez că această decizie a Cabinetului Dăncilă ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea să integrăm cât mai mulți copii din familiile cu probleme sociale în învățământul de masă și apoi pe piața muncii, astfel încât, în câțiva ani, să reducem semnificativ diferențele dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban. Acest scop nu presupune eforturi supraomenești din partea noastră, ci doar să facem cunoscut fiecare proiect în parte în zonele pe care le reprezentăm și să ne asigurăm de sprijinul autorităților locale.

Mai țin să subliniez și faptul că, pe lângă susținerea tranziției elevilor din învățământul secundar superior către învățământul terțiar, Programul finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru țara noastră prevede și acordarea de granturi și asistență tehnică pentru universitățile de stat, în vederea sprijinirii studenților cu risc de abandon.

Programul destinat învățământului superior asigură și toate costurile operaționale suplimentare. Concomitent, acesta vizează și mai multe segmente, printre care programele remediale, de tutoriat, consiliere, diverse servicii de orientare profesională, ateliere de lucru, campanii de conștientizare, programe de vară sau organizarea de centre de învățare.

  Radu-Adrian Pau - declarație politică intitulată România, factor de stabilitate pe frontul estic al Europei;

Domnul Radu-Adrian Pau:

"România, factor vital de stabilitate pe Frontul estic al Europei"

România este un exemplu de stabilitate pe fondul revoltei unei importante părți a populației din țările europene în care există grupări cu revendicări teritoriale și autonomiste. În contextul exacerbării acțiunilor de divizare manifestate în multe regiuni europene este de salutat faptul că România se înscrie în rândul statelor care au ales să rămână unite și să continue pe acest drum. Este un drum al apartenenței la forurile instituționale create în acest scop, respectiv Uniunea Europeană și NATO, ca părți componente ale unor programe politico-militare generatoare de stabilitate, liniște și dezvoltare.

România are acum nevoie, poate mai mult ca oricând după 1990, de stabilitate politică și instituțională internă. În acest context, avem nevoie de creșterea gradului de predictibilitate externă, pentru că suntem în plin proces de implementare a recomandărilor NATO în ceea ce privește securitatea zonală în arealul Balcanilor și al Mării Negre, ca pol estic al Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene. Faptul că avem baze permanente în țara noastră este o garanție de siguranță suplimentară pentru români, în actualul context regional extrem de complex, cu amenințări și probleme grave în imediata apropiere a graniței Europei de est. Tocmai în această situație avem nevoie, ca stat membru al Uniunii Europene, să transmitem un mesaj coerent și puternic, de unitate și de clarviziune față de proiectele europene și euroatlantice, și de apreciere la adevărata dimensiune a valorilor democratice care animă Europa.

În calitate de factor important al stabilității din regiune, România are nevoie de echilibru intern, iar guvernarea PSD a demonstrat că îl poate asigura. Trebuie să rămânem consecvenți principiilor care ne-au acordat șansa să fim la același nivel cu țările europene a căror tradiție în democrație este mult mai evoluată. În aceste condiții, este de dorit să nu avem și să nu încurajăm în niciun fel tensiuni și animozități interetnice sau de orice alt tip, deoarece atenția întregii Europe este deja îndreptată spre noi, ca pol al rezistenței Uniunii și al NATO în estul continentului.

În consecință, fac un apel la factorii decizionali ai partidelor politice și ai minorităților naționale să se comporte cu responsabilitate și maturitate, pentru a nu desconsidera eforturile naționale de coeziune și de solidaritate consolidate în ultima perioadă, eforturi care ne-au sporit credibilitatea și prestigiul țării în complexul context european actual.

  Alexandra Presură - declarație politică având ca obiect Asigurarea instituțională a egalității de șanse între femei și bărbați, un pas uriaș în eliminarea discriminării femeilor;

Doamna Alexandra Presură:

"Asigurarea instituțională a egalității de șanse între femei și bărbați, un pas uriaș în eliminarea discriminării femeilor"

Voi aborda un subiect important și totodată provocator al zilelor noastre și anume, cel al egalității de șanse între femei și bărbați, mai concret, despre pasul uriaș în eliminarea discriminării femeilor.

Conducerea Guvernului și-a fixat ca prioritate asigurarea efectivă a egalității de șanse între femei și bărbați. În acest sens, a fost înaintat un proiect legislativ, aflat în dezbaterea parlamentară, care stipulează că instituțiile și societățile de stat și private cu peste 50 de salariați vor putea desemna un angajat propriu sau să angajeze un expert cu rolul specific de a se ocupa de egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Mai concret, este vorba despre inițiativa legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, emisă de Guvern și adoptată deja de Senat, ca primă Cameră parlamentară sesizată.

Potrivit acestui act normativ, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare, precum si companiile private cu un număr de peste 50 de angajați au posibilitatea să identifice un angajat căruia să-i repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați. Acesta va avea o serie de atribuții, printre care:

  • monitorizarea eventualelor apariții și cazuri de discriminare de gen;
  • urmărirea nerespectării egalității de șanse între femei și bărbați;
  • prezentarea soluțiilor de rezolvare a disfuncționalităților constatate;
  • luarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și asigurarea egalității de tratament între femei și bărbați.

Având în vedere faptul că femeile sunt de multe ori principalele victime ale nedreptății sociale, fie că vorbim despre recompensa materială a muncii, despre riscul șomajului sau despre agresiunile fizice și de discriminare, consider că inițiativa este extrem de benefică și importantă pentru evoluția societății românești.

În concluzie, o schimbare de mentalitate și de atitudine care ar putea fi conferite de acești experți în egalitatea de șanse este perfect justificată. Pentru că, indiferent de schimbarea inerentă a mentalităților, discriminarea femeilor în raport cu bărbații constituie încă o crudă realitate socială.

Îndemnul meu este să privim femeia la același nivel cu bărbatul, iar prin acțiunile noastre de fiecare zi să transmitem mesajul că egalitatea de șanse reprezintă o normalitate într-o societate modernă și echilibrată!

  Anișoara Radu - despre Aplicarea Legii salarizării în sănătate;

Doamna Anișoara Radu:

"Aplicarea Legii salarizării în sănătate"

De câteva săptămâni asociațiile sindicale din sănătate amenință cu proteste din cauza aplicării Legii salarizării. Aceștia susțin că foarte multe salarii au scăzut, iar cele care au crescut au înregistrat creșteri relativ mici, raportat la așteptări. Această opinie a fost preluată aproape imediat de politicienii din opoziție, care încă acuză Legea salarizării, din motive pur electorale.

Consider că este de datoria noastră, a decidenților politici, să prezentăm o imagine corectă și completă a realității.

După cum bine cunoașteți, Legea nr. 153/2017 a intrat în vigoare parțial, încă din luna iulie a anului 2017. S-a stabilit, prin bugetul aprobat în Parlament pentru anul 2018, că salariile din sistemul medical vor cunoaște o creștere în două etape.

O primă etapă a avut loc la 1 ianuarie, când toți angajații din sistemul public au primit măriri salariale, care au avut și rolul de a elimina efectele modificărilor Codului fiscal, prin care contribuțiile au trecut de la angajator la angajat.

Nu voi reveni asupra acestui subiect pe care l-am prezentat pe larg în alte luări publice de poziție, dar este evident că în ianuarie nu a existat o creștere semnificativă a salariilor din sănătate.

O a doua etapă, cea mai consistentă, a avut loc la 1 martie, când salariile personalului medical clinic au fost majorate direct la nivelul de salarizare stabilit pentru anul 2022. Astfel, salariile medicilor și asistenților medicali au crescut cu procente cuprinse între 70% și 172%.

Este necesară o primă distincție, aceste măriri se aplică doar medicilor și asistenților medicali, sunt excluși infirmierii, brancardierii, dar și ceilalți angajați din sistemul de sănătate, aceștia urmând să aibă creșteri ale salariilor în trepte, până în 2022 ca și ceilalți bugetari.

Încă dinainte de primirea salariilor pe luna martie sindicatele din sănătate au amenințat cu măsuri de protest, ceea ce este total incorect. Principalul aspect reclamat a fost că nivelul sporurilor a fost plafonat la maximum 30% din bugetul de salarii la ordonatorul principal de credite și de maximum 85% pentru fiecare angajat din sistem.

În fapt, aproape toate salariile medicilor și asistenților medicali au crescut, în unele cazuri chiar s-au dublat. Doar o mică parte, aproximativ 10% dintre angajați au avut mici scăderi, în principal din cauza limitării sporurilor. Pentru aceștia se caută soluții optime la nivelul ministerului, care se află într-un dialog permanent și cu sindicatele.

Principalele categorii de angajați care ar putea fi afectate de plafonarea sporurilor sunt infirmierele, brancardierii și alte categorii de angajați care beneficiau de sporuri, dar nu sunt asimilate personalului clinic medical. Sunt convinsă că se va găsi cea mai bună formulă ca și pentru aceste categorii veniturile să nu scadă.

Trebuie menționat că plafonarea sporurilor era necesară, efortul bugetar pentru măririle salariale din sănătate fiind consistent, iar o forțare a anvelopei salariale prin acordarea nediscriminatorie și nelimitativă de sporuri ar fi făcut ca legea să devină inaplicabilă.

În încheiere, vreau să subliniez că PSD și-a respectat din nou promisiunea de a prioritiza acest domeniu și de a stabili salarii decente pentru personalul medical clinic. Chiar și datele oficiale arată o scădere a numărului de cadre medicale care pleacă în străinătate, pe de o parte, dar și un număr din ce în ce mai mare de medici și de asistente care se întorc în România, pe de altă parte.

  Răzvan-Ilie Rotaru - declarație politică cu titlul PSD nu va adopta niciodată un proiect prin care să fie promovată autonomia teritorială pentru etnicii maghiari din România;

Domnul Răzvan-Ilie Rotaru:

"PSD nu va adopta niciodată un proiect prin care să fie promovată autonomia teritorială pentru etnicii maghiari din România"

1 decembrie 1918 reprezintă actul de voință al națiunii române. Este datoria noastră, ca reprezentanți ai comunităților din fiecare județ al țării, să transmitem și să promovăm tradițiile culturale mai departe.

Trebuie să avem solidaritate între generații. Este important să ne unim cu toți forțele pentru România și să le oferim cetățenilor soluții la problemele lor. Nu trebuie să mai existe dezbinare, ură și ceartă. Avem nevoie de unitate, înțelegere și armonie pentru a reuși să le facem viața mai bună românilor din fiecare zonă a țării!

M-am născut și trăiesc la Botoșani, unde s-au născut și au trăit Mihai Eminescu, George Enescu sau Nicolae Iorga. Am avut și avem români valoroși despre care sunt mândru să vorbesc oriunde în Europa și în lume. Avem români inteligenți care pot și trebuie să se implice pentru a schimba în bine această țară. Eu sunt convins că noi, românii, avem puterea și inteligența de a ne decide singuri viitorul.

Având în vedere toate aceste aspecte, constat că la o anumită perioadă de timp colegii noștri de la UDMR încearcă să ne denigreze și să transmită în exteriorul țării că noi, românii, nu suntem destul de toleranți și nu le oferim drepturile care li se cuvin etnicilor maghiari.

În fiecare an, reprezentanții maghiarilor din Parlamentul României solicită autonomia teritorială a ținutului secuiesc în interiorul statului român. Dânșii ne critică și spun că România are anumite carențe în a răspunde cerințelor comunităților minorităților.

Ce vor de fapt? Doresc o regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României, care să cuprindă actualele județe Covasna, Harghita și Mureș, în scopul asigurării egalității de șanse a cetățenilor și protecției identității naționale maghiare.

Le spun și eu, așa cum am mai făcut-o de mai multe ori de la tribuna Parlamentului, niciodată! România este și va rămâne în actuala formă de organizare ca stat unitar, independent și indivizibil.

Consider că a venit timpul să reacționăm public și să închidem odată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România.

Ca reprezentant al poporului român, în Parlamentul României, recunosc și susțin o singură țară și un singur stat unitar care se numește România, cu un singur Guvern, un singur Parlament și o lege care este aceeași pentru toate județele țării.

Colegii de la UDMR vor autonomie, dar să primească bani de la Guvernul României, vor libertate de decizie, dar să intre în Parlament cu voturile cetățenilor din trei județe, iar restul partidelor să fim votați de toată țară.

Încă o dată le spun, niciodată, așa ceva nu se va întâmpla! Indiferent ce strategie aveți, domnilor de la UDMR, pentru destabilizarea țării în anul dedicat celebrării Centenarului Unirii, nu veți reuși să o puneți în practică. Vă spun și de ce. Pentru că noi, cei din coaliția de guvernare, de la PSD și ALDE, nu vom permite ca poporul român și această țară să fie batjocorită și amenințată de proiectele pe care le promovați în fiecare an.

În momentul de față aveți aceleași drepturi cu oricare dintre cetățenii români, deci nu sunteți deloc discriminați din acest punct de vedere. Din contră, sunteți încă privilegiați, întrucât sunteți în Parlamentul României numai printr-o reprezentare a cetățenilor din trei județe.

Vă propun să actualizăm Legea electorală prin introducerea pragului electoral pentru fiecare partid în fiecare județ din țară, astfel încât să avem o reprezentare cât mai fidelă a tuturor cetățenilor în Parlamentul României.

Cred că se impune să eliminăm o regionalizare a votului, în care un partid regional care obține un număr mic de mandate, dar depășește pragul stabilit la nivel național, ajunge să decidă majoritatea parlamentară necesară formării Guvernului. În aceste condiții, partidul regional ajunge în poziția de a impune anumite decizii politice contrare interesului general existent la nivel național. Cred că niciun cetățean român nu își mai dorește această situație, stimați colegi de la UDMR.

Vă spun încă o dată că autonomia teritorială pe care o tot clamați este un lucru neconstituțional și de neacceptat. În forma actuală, Constituția României nu permite crearea de partide pe considerente etnice. În Programul UDMR este prevăzut, ca obiectiv esențial, realizarea unui teritoriu autonom, iar în acord cu Legea fundamentală, Constituția, singurele structuri de organizare în cadrul statului român sunt satele, comunele, orașele și județele. Deci introducerea unei noi structuri este, astfel, neconstituțională.

Vă rog să nu ne mai dați exemplele din alte țări europene privind autonomia, pentru că vă faceți singuri de râs. Din ultimele informații publice, Catalonia aparține în continuare Spaniei, Guvernul de la Madrid neacceptând vreun compromis în acest sens și la fel este situația și cu Lombardia și Veneția în Italia. Mai mult decât atât, Uniunea Europeană nu susține niciun astfel de demers în cadrul statelor care aparțin blocului comunitar.

  Angel Tîlvăr - despre Yom Hashoá - Ziua comemorării Holocaustului și a eroismului;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Yom Hashoá - Ziua comemorării Holocaustului și a eroismului"

12 aprilie 2018 este "Yom Hashoá - Ziua Comemorării Holocaustului și a Eroismului", în Israel și în comunitățile evreiești din întreaga lume. Este ziua comemorării celor aproximativ șase milioane de evrei care au pierit în Holocaust, ca rezultat al acțiunilor Germaniei naziste, precum și ziua în care onorăm curajul celor care s-au ridicat și au luptat împotriva opresorilor. Eforturile lor eroice, indiferent de confesiune, continuă să ne inspire și să ne încurajeze. Mii de tineri evrei din Israel și din diaspora participă la Auschwitz- Birkenau în Polonia, la marșul anual în memoria evreilor uciși de naziști în Holocaustul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ziua este marcată în Israel cu două minute de reculegere, în care sirenele sună în toată țara.

Astăzi, în ziua a 27-a a lunii ebraice Nisan, anul 2018, ne unim în memoria a șase milioane de evrei care au fost torturați, măcelăriți și arși în lagărele morții, instaurate de criminalii naziști. Un asemenea număr, șase milioane, este de neimaginat! Nu putem închide ochii, pentru că suntem datori față de oamenii nevinovați care au pierit, dar și pentru că astfel de orori nu trebuie să se mai repete.

Holocaustul, "Shoah", este o lecție universală care rezonează cu tărie în inimile noastre, dar și un avertisment pentru noi toți, un moment ce reprezintă o expresie violentă a urii.

După înfrângerea nazismului, am dorit să credem că antisemitismul va dispărea. Dar realitatea este că extremismul european și retorica antievreiască sunt mai fățișe ca în trecut, la nivel mondial, cu precădere în Europa. În timp ce comemorăm victimele Holocaustului, trebuie să recunoaștem că avem o obligație morală de a preveni ca rasismul, antisemitismul și xenofobia să creeze alte victime. Trebuie să realizăm că numai prin respect reciproc și prin toleranță vom fi capabili să depășim numeroasele provocări cu care se confruntă omenirea. Datoria noastră este de a învăța noile generații despre ororile Holocaustului, în speranța că astfel copiii noștri nu vor rămâne indiferenți la suferințele altora.

De Yom Hashoá privim înapoi spre unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria omenirii. Să nu privim doar contemplativ, ci să ne amintim mereu de responsabilitatea noastră față de viață, pace, credință și speranță!

Închei cu vorbele spuse de Elie Weisel, născut pe meleaguri românești, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace:

"Trebuie să luăm de fiecare dată o poziție. Neutralitatea îl ajută pe opresor, niciodată pe victime. Tăcerea îl încurajează mereu pe torționar, niciodată pe prizonier. Uneori trebuie să intervenim. Când viețile omenești sunt în pericol, când demnitatea umană este amenințată, granițele naționale și sensibilitățile devin irelevante. Oricând femeile și bărbații sunt persecutați din cauza rasei lor, religiei sau perspectivelor politice, acel loc - în acel moment - devine centrul universului."

Elemente de context

Yom Hashoá este în Statul Israel o zi de doliu național.

În 12 aprilie 1951, Knessetul a fixat data de 27 Nisan, după calendarul evreiesc, ca zi oficială a comemorării Holocaustului. La 19 august 1953, Ziua comemorării Holocaustului și a eroismului a fost ancorată sub acest nume în Legea Memorialului Yad Vashem. Yom Hashoá cade în ziua 27 Nisan a calendarului evreiesc - în aprilie-mai, după calendarul civil -, cu excepția cazului în care 27 Nisan cade vinerea, sâmbăta sau duminica, când comemorarea este mutată cu o zi înainte sau înapoi, schimbare confirmată printr-o lege din 1981. Data de 27 a lunii ebraice Nisan a fost aleasă, deoarece în luna Nissan a izbucnit Revolta din ghetoul Varșoviei. La 4 martie 1959, Knessetul a adoptat Legea care prevede modalitatea publică de desfășurare a zilei comemorării.

Mai multe țări și Organizația Națiunilor Unite au zile proprii de comemorare a victimelor Holocaustului, care se referă în primul rând la milioanele de victime din rândul poporului evreu, dar și la alți oameni supuși planurilor de exterminare naziste, precum romi și membri ai altor categorii etnice.

  Beatrice Tudor - declarație politică intitulată Isteria anti-PSD face victime prin opoziție. Cum s-au făcut de râs opozanții Vioricăi Dăncilă, folosind fake news;

Doamna Beatrice Tudor:

"Isteria anti-PSD face victime prin opoziție. Cum s-au făcut de râs opozanții Vioricăi Dăncilă, folosind fake news"

Un fake news adevărat a făcut ravagii săptămâna trecută. INS a trecut în subordinea Guvernului!

Imediat, pleiada de opozanți isterici, politici și nepolitici ai Guvernului PSD a început să recite repertoriul apocalipsei politice: este grav; este inadmisibil; nu se poate așa ceva; PSD își subordonează instituțiile; Viorica Dăncilă vrea putere absolută; săriți, democrația este atacată; singura soluție, încă o revoluție! Toți panicarzii politici s-au agitat pe Facebook sau la televizor, doar-doar vor sensibiliza pe cineva în legătură cu noua lovitură care ar fi fost adusă democrației românești, care nu se știe cum s-ar descurca fără vigilența acestor panicarzi politici.

Mostra de ipocrizie supremă a venit de la PNL, acolo unde Raluca Turcan a cerut, nici mai mult, nici mai puțin decât demisia premierului, spunând că INS ar fi ajuns în subordinea Guvernului pentru că nu se știe ce intenții de cenzură ar avea Viorica Dăncilă. Postarea este încă pe pagina de Facebook, pentru cei care doresc să râdă.

Și acum să demontăm minciuna și să arătăm adevărul. INS a trecut în subordinea Guvernului încă din vara anului 2016, atunci când prim-ministru era Dacian Cioloș, tehnocratul susținut de liberali și de PNL, inclusiv, sau mai ales, de Raluca Turcan.

Printr-o Ordonanță de urgență din vara lui 2016, Dacian Cioloș a creat, practic, un guvern paralel, care răspundea doar lui și protejatului său, șeful Cancelariei. Prin acea ordonanță, Cioloș a considerat necesar că nu mai puțin de 14 instituții foarte importante să fie transferate în coordonarea sa directă, prin intermediul Cancelariei.

Printre aceste 14 instituții se numără Institutul Național pentru Statistică, Agenția Națională pentru Resurse Minerale - cea care stabilește redevențele și gestionează colectarea acestora, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - cea cu despăgubiri de miliarde de euro, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și încă alte câteva instituții importante pentru sinecuriștii tehnocrați și cei ai opoziției de dreapta.

Iată și cum era justificată la acea vreme formarea acestui mini-Guvern paralel. Funcționarea unor instituții publice și organe de specialitate ale administrației publice centrale, în coordonarea prim-ministrului, prin Cancelaria prim-ministrului, se impune din perspectiva asigurării unui cadru coerent de stabilire a priorităților și de identificare în timp real a tuturor dificultăților, în scopul surmontării acestora și atingerii obiectivelor propuse.

Pe scurt, Cioloș și tehnocrații trec 14 instituții în directa coordonare a prim-ministrului, printr-o simplă semnătură, și nimeni din România nu zice nimic. Cioloș și tehnocrații spun că au nevoie de aceste 14 instituții pentru a depăși dificultățile și pentru a-și atinge obiectivele și toți consideră argumentarea logică și firească.

În ianuarie 2017, structura de forță a lui Dacian Cioloș, Cancelaria Prim-ministrului, a fost desființată, iar INS s-a trezit lăsat pe dinafară. Așa că, tot ce a făcut Cabinetul Dăncilă a fost o armonizare legislativă a acestor acte normative, care să reglementeze statutul INS.

Mi-aș dori ca toți reprezentanții opoziției care au sărit ca arși la acest fake news să-și recunoască public eroarea și să o corecteze, dar probabil că am așteptări prea mari. Mi-aș dori ca toți cei care au declanșat isteria pe Facebook să fie mai precauți, măcar dățile următoare când vor fi supuși unor noi manipulări și mi-aș mai dori ca ura politică să nu mai încețoșeze mințile. Avem nevoie, ca țară și ca societate, de tot mai puțină isterie politică.

  Oana-Silvia Vlăducă - despre Rolul femeii în societate, între muncă asiduă și dedicare;

Doamna Oana-Silvia Vlăducă:

"Rolul femeii în societate, între muncă asiduă și dedicare"

Ne-am obișnuit să vorbim despre rolul femeii în societate, recunoscându-i cu această ocazie, meritele, în preajma zilei de 8 martie, atunci când sărbătorim Ziua internațională a femeii. Cred, însă, că rolul complex pe care îl are femeia în viața de zi cu zi, în familie și în toate domeniile de activitate, efortul pe care îl depune clipă de clipă, precum și rezultatele extraordinare care se văd la fiecare pas și care i se datorează ne determină să accentuăm în orice moment contribuția pe care o are femeia în dezvoltarea societății și să evidențiem acest aspect nu numai cu prilejul unor zile de sărbătoare.

Răsfoind filele istoriei, mergând nu cu foarte mult timp în urmă pe firul evenimentelor consemnate de aceasta, înțelegem că emanciparea femeii este o unitate de măsură a societății. În trecut, lipsa drepturilor politice a afectat în primul rând femeile. Schimbarea fundamentală a condiției femeii, recunoașterea drepturilor cetățenești ale acesteia, de a alege și de a fi aleasă, precum și recunoașterea capacității de a profesa în domenii în care activau doar bărbații, au condus la așezarea societății pe drumul ireversibil al dezvoltării. De altfel, dacă este să facem recurs la istorie, putem vedea, că femeile au scris pagini importante în drumul lung și anevoios parcurs de umanitate, fiind repere luminoase de curaj și determinare în atingerea unui ideal.

România se poate lăuda cu femei considerate a fi personalități emblematice care și-au pus amprenta pe epoca în care au trăit, arătând că talentul sau curajul pot fi și de genul feminin. Fie că și-au riscat viața pe front, fie că s-au numărat printre pionierii aviației, fie că și-au pus semnătura pe lucrări de literatură și artă sau au obținut rezultate remarcabile în domeniul științei, cercetării sau educației, fie că au încântat publicul prin roluri memorabile de film și teatru, ori au rămas nemuritoare prin ariile sau cântecele interpretate, fie că au atins perfecțiunea în sport sau au arătat lumii portretul frumos și demn al țărăncii române, femeia a lăsat o moștenire importantă pentru societatea românească de astăzi și de mâine.

Femeia din România a traversat multe momente dificile de-a lungul timpului. Dacă este să invocăm perioada comunismului, întâlnim multe situații în care femeile erau constrânse să respecte norme care îi îngrădeau libertatea de decizie. Imaginile anilor '80 nu au reușit să ascundă anumite realități din viața femeii din acea perioadă, când nu este identificată niciodată ca individ, ci doar ca ideal, fiind totodată și victima politicilor socialiste. Cu toate acestea, femeile nu au abdicat niciodată de la misiunea lor, au muncit cot la cot cu bărbații, fără să nesocotească rolul important pe care l-au avut și îl au în familie. În acea perioadă, s-au remarcat multe femei curajoase, care au militat pentru drepturile românilor, pentru libertate și democrație, asumându-și deschis toate riscurile. Iar multe dintre acestea au avut de suferit din cauza măsurilor de oprimare ale regimului comunist.

Chiar dacă acum femeia modernă beneficiază de drepturile și de libertățile cetățenești care i se cuvin, mai trebuie făcuți pași pentru a i se asigura femeii climatul de siguranță de care are nevoie în familie și în societate. Nu putem uita că un număr mare de femei sunt victime ale violenței domestice, pierind ucise de partenerii de viață. Aflăm tot mai des despre femei care au fost omorâte din răzbunare sau din gelozie. De asemenea, aflăm că încă de la cele mai fragede vârste multe cad pradă abuzurilor de tot felul ori pică în capcana rețelelor din toată lumea ale traficanților de carne vie. De aceea, măsurile de protecție a femeilor trebuie să fie ferme și să fie puse cu strictețe în aplicare. Iar măsurile pentru asigurarea unui climat de siguranță, ocrotire și stabilitate pentru femeia mamă sau soție ori pentru femeia care are un loc de muncă trebuie să continue, prin reglementări clare și coerente, cerute de situații concrete.

Este adevărat, rolul primordial cu care a fost înzestrată femeia este maternitatea, la care se adaugă responsabilitatea pentru echilibrul familiei și educația copiilor. Numai că femeia a demonstrat că are forța și inteligența de a face performanță în toate domeniile de activitate, putând fi un lider incontestabil, un profesionist serios și un coechipier de nădejde. În știință sau artă, pe ogor sau în fabrică, în teatrele de operații militare sau în misiuni diplomatice, în familie sau în expediții temerare, femeia reușește, prin muncă și echilibru, să obțină întotdeauna rezultate care merită admirația tuturor. Și, dincolo de toate, femeia modernă demonstrează în fiecare zi că are mai multe misiuni și le poate duce cu succes la îndeplinire. Din păcate, în multe țări de pe glob, femeile sunt private de dreptul de a-și spune cuvântul, fiind considerate inferioare bărbatului, prin urmare, sunt privite ca o anexă a acestuia.

Este greu de prins în teorii și definiții și orice încercare de a o caracteriza în câțiva termeni ar fi o nereușită. Cu toate acestea, știm că femeia din mediul urban sau rural constituie punctul de sprijin pentru casă și pentru întreg edificiul social și merită respect și ocrotire pentru ceea ce este și pentru ceea ce realizează.

  Sorinel-Marian Vrăjitoru - declarație politică având ca obiect Etnobotanicele, drogurile care omoară elevii;

Domnul Sorinel-Marian Vrăjitoru:

"Etnobotanicele, drogurile care omoară elevii"

Peste 3.000 de urgențe și 31 de morți din cauza drogurilor.

Supun atenției opiniei publice și colegilor parlamentari situația critică în care a ajuns România din cauza consumului de etnobotanice și droguri de mare risc.

De la an la an, crește numărul celor care consumă etnobotanice în România. Este realitatea scoasă în evidență de Agenția Națională Antidrog în ultimul raport dat publicității. Și, să nu uităm, anul trecut, un elev din Iași a murit din cauza ierburilor otrăvitoare.

România a ajuns pe locul patru în UE în ceea ce privește consumul de plante etnobotanice, în condițiile în care în 2008 nici nu figura în acest clasament. În 9 ani, țara noastră a ajuns aproape pe podium la consumul de etnobotanice.

Pentru anul 2016, ultimul an pentru care există date statistice despre consumul de droguri, sunt creșteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferențele de tendință înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanțe psihoactive, dar și prin evoluția consumului de canabis, care, deși înregistrează cele mai mici

valori din Europa, își continuă tendința ascendentă. Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România.

19 oameni au murit în 2016 din cauza consumului direct de droguri și încă 12 din cauze indirect asociate consumului de droguri. În total, 31 de oameni!

De asemenea, am avut 3.060 de cazuri de urgențe medicale, în care a fost semnalat consumul cel puțin al unui drog ilicit, consum singular sau în combinație.

Din totalul cazurilor în care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite, în 36% a fost menționat consumul de NSP - etnobotanice, singular sau în combinație, în 15,8% dintre cazuri a fost consemnat consumul de canabis, iar în 8,2% s-a declarat consum de opiacee, heroină, metadonă sau opiacee generic.

Totodată, în 2,6% dintre cazurile înregistrate s-a raportat consum de halucinogene, 2,1% consum de solvenți volatili, în 2,1% consum de stimulanți și în 1,3% consum de cocaină.

De asemenea, în 8,7% dintre cazuri a fost consemnat generic consumul de droguri, fără a se menționa tipul substanței consumate. Consumul de medicamente a fost raportat în 23,2% din cazurile de urgență înregistrate.

În anul 2016, toate cele trei tipuri de consum înregistrează creșteri, cea mai mare creștere fiind în cazul consumului actual, care este de 3 ori mai mare, comparativ cu valoarea înregistrată la studiul anterior.

Comparând rezultatele ultimelor două studii privind prevalența consumului de droguri în România, 2013 și 2016, se observă o creștere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar și a consumului recent și a celui actual, de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1%, la 1,7%.

  Mihai Weber - declarație politică România are cea mai mică datorie publică din UE;

Domnul Mihai Weber:

"România are cea mai mică datorie publică din UE"

Lupta politică trebuie să aibă totuși o limită de decență și respect față de cei care ne-au votat. În lupta pentru procente, anumiți politicieni doresc cu orice preț să inducă o stare de panică în rândul populației, interpretând în mod eronat situația datoriei publice, dar și situația economică în general.

Să faci afirmații despre economie sau datoria publică fără să te consulți cu specialiștii este un lucru iresponsabil. Interpretând cifrele, nu faci decât să-i induci pe români în eroare, să-i manipulezi și să-i minți prin omisiune.

Ca să fiu foarte clar pentru toată lumea, vă anunț că nivelul absolut al datoriei publice reprezintă procentajul acesteia din PIB. Nimeni nu calculează datoria publică în cifre absolute, ci în procent din PIB, pentru că doar așa ne putem da seama dacă ea este sustenabilă.

În concluzie, PSD a reușit să relanseze economia, să mărească salariile și pensiile românilor, iar datoria publică este 35,2% din PIB și este una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană!

  Claudiu-Augustin Ilișanu - declarație politică intitulată România trebuie să performeze în continuare în educarea generației tinere în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Să fim conștienți de importanța managementului deșeurilor, fapt ce implică un viitor mai curat pentru noi și pentru urmașii noștri!;

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

"România trebuie să performeze în continuare în educarea generației tinere în ceea ce privește gestionarea deșeurilor. Să fim conștienți de importanța managementului deșeurilor, fapt ce implică un viitor mai curat pentru noi și pentru urmașii noștri!"

De câțiva ani, prin transpunerea directivelor europene, România face progrese în ceea ce privește una dintre problemele semnificative de mediu, managementul deșeurilor. Avem o legislație bine dezvoltată cu un Plan Național de Gestionare a Deșeurilor; avem priorități și direcții strategice; dispunem de măsuri de prevenire a generării deșeurilor; inițiem planuri și strategii naționale și locale de acțiune. Așadar, ce ne mai lipsește pentru ca noi, românii, să fim ordonați în gestionarea și eliminarea deșeurilor și să avem, în consecință, o țară curată? Ne lipsește o conștiință de selecție ordonată, iar această conștiință trebuie să o cultivăm, pe de o parte, în familie, iar pe de alta în societate.

Țara noastră are, ca și alte țări europene, programe școlare sau de voluntariat, care, de cele mai multe ori, sunt inițiate la nivel local, și prin care tinerii, elevii și studenții participă la acțiuni de familiarizare cu problemele de mediu, dând dovadă de spirit civic și de implicare în gestionarea problemei deșeurilor conform nivelului și potrivit vârstei lor. Un exemplu demn de menționat este Olimpiada Deșeurilor care, începând cu ediția 2017-2018, se desfășoară și în județul Bacău, municipiul Bacău fiind de altfel și cel care a inițiat și care a dezvoltat cel mai amplu și mai avansat Masterplan privind infrastructura de gestionare a deșeurilor.

Sunt suficiente aceste programe și inițiative pentru a cultiva spiritul tinerilor privind importanța relației cu mediul și pentru crearea unui cadru de gestionare a deșeurilor de la nivelul micro către cel macro, prin implicarea fiecăruia? Răspunsul este cert unul particular, lăsându-ne pe fiecare în parte nu să evaluăm un cadru existent, ci să oferim un impuls pentru dezvoltarea unei conștiințe atât personale, cât și colective a tinerilor, pentru o selecție ordonată a deșeurilor, cum ar fi, de exemplu, deșeurile alimentare și de ambalaje.

Astfel de inițiative de implicare a tinerilor în prevenirea generării cantității de deșeuri, dar și de convingere a lor că un mediu curat pornește de la fiecare dintre noi, pot constitui subiectul unei probleme de conștiință asupra căreia trebuie să reflectăm cu toții, și la care să facem recurs permanent pentru a genera o schimbare de atitudine și o preocupare permanentă a societății privind întreținerea unui mediu curat printr-o selecție conștientă a deșeurilor.

Suntem conștienți că un viitor curat al țării noastre depinde de acțiunile și de inițiativele noastre curente, acțiuni care să stimuleze generația tânără pentru a o deprinde cu ocrotirea mediului și cu selecția ordonată a deșeurilor. O educație ecologică participativă poate conduce la o gestionare mai eficace a acestui fenomen al deșeurilor și la formarea unei atitudini pozitive față de natură.

Să nu uităm că natura este, înainte de toate, doar viață și speranță, și implică așadar o responsabilitate morală a noastră, pentru ca urmașii noștri să aibă posibilitatea la rândul lor să se bucure de o utilizare rațională și durabilă a acesteia!

  Nicolae Georgescu - declarație politică având ca subiect Educația timpurie, fundament pentru educația viitoare;

Domnul Nicolae Georgescu:

"Educația timpurie, fundament pentru educația viitoare"

Copilăria este, poate, cea mai importantă perioadă din viața unui om, prin consecințele pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a acestuia.

În martie 1990, la Jomtien, în Thailanda, a avut loc Conferința Mondială UNESCO "Educație pentru Toți", în urma căreia s-a adoptat Declarația de la Jomtien, care a marcat un moment important pentru educația timpurie, întrucât a subliniat ideea că "învățarea începe de la naștere; acest fapt atrage nevoia de educație și îngrijire timpurie, care pot fi asigurate prin implicarea corespunzătoare a familiilor, a comunităților și a programelor instituționale."

În comunicarea sa din anul 2006, Comisia Europeană a concluzionat că "statele membre ar trebui să investească mai mult în educația pre-primară, ca mijloc eficient de a stabili o bază pentru învățarea ulterioară, prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea rezultatelor și a nivelului de calificare globală".

În ultimii 20 de ani, plecând de la această premisă, s-au realizat schimbări majore în modul în care este privită această perioadă și, mai ales, asupra practicilor de îngrijire și educație a copilului mic. Fiecare copil este unic, iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în luarea deciziilor privind dezvoltarea sa deplină.

Vârsta pre-primară este o perioadă deosebit de sensibilă în dezvoltarea copilului. Mai mulți factori socio-economici, printre care sărăcia, apartenența la clase sociale defavorizate, analfabetismul funcțional și nivelul scăzut al educației părinților, dar și tradițiile religioase asociate cu o viață culturală în care nivelul de educație nu constituie o valoare foarte importantă, pot avea un impact negativ semnificativ, în această perioadă, asupra dezvoltării psihologice a copilului și a șanselor sale de a avea o carieră școlară de succes.

O educație intensivă, timpurie, care se concentrează asupra copilului și se desfășoară în unități de învățământ, la care se adaugă o implicare serioasă din partea părinților, programe de educație pentru părinți, activități educaționale programate care să se desfășoare la domiciliului copilului și măsuri de sprijin pentru părinți sunt măsuri eficiente care trebuie avute în vedere.

Calitatea educației, a îngrijirii și a protecției copilului de la naștere până la 6-7 ani depinde de toți cei care interacționează cu acesta, zi de zi - părinți, rude, educatori, consilieri școlari, doctori sau asistenți medicali. Întreaga dezvoltare a copilului este condiționată de calitatea relațiilor pe care le stabilește cu mediul social în care trăiește. Fiecare participant în viața copilului influențează modul său de dezvoltare, condiționând modelele relaționare pe care copilul le integrează și pe care le va reproduce în viața sa.

Pe plan internațional, odată cu implicarea din ce în ce mai activă a femeilor în viața socială, crearea serviciilor pentru îngrijirea copilului, în afara familiei, a luat o amploare deosebită, organizându-se diferite tipuri de servicii pentru îngrijiri de zi, destinate dezvoltării și educării copilului mic în afara familiei.

De-a lungul timpului, au existat diferite opinii cu privire la funcția socială de educație și îngrijire timpurie a copiilor, precum și anumite teorii despre natura copiilor mici și a modului lor de învățare și de dezvoltare, care au constituit surse de informație pentru abordările curriculare pedagogice și programele de educație și îngrijire timpurie. Unii pedagogi și-au dezvoltat abordări proprii în critica practicilor de educație și îngrijire a copilului în structuri educaționale și în școlile primare din epocile lor. Pestalozzi, Fröbel și Dewey au privit școlile pre-primare adresate educației timpurii ca pe o extensie a unui model ideal al mediului familial și au accentuat importanța securității emoționale și a unei atitudini afectuoase pe care educatorul trebuie să o aibă în relațiile cu copiii, ceea ce înseamnă că acesta nu ar trebui să exercite o disciplină strictă, ci, mai degrabă, să îi îndrume în activități care le permit acestora să descopere lumea, în loc de a se concentra doar asupra predării materiei. În zilele noastre, această abordare s-ar putea numi "de dezvoltare". Montessori a extins această abordare către un curriculum mult mai individualizat, având în vedere diferențele în ritmul de dezvoltare și motivația intrinsecă pe care o are fiecare copil în perioada acumulării de informație, prin învățare. În prezent, această imagine este reprezentată prin noțiunea de educație "centrată pe copil", accentuându-se importanța inițiativei copilului, dezvoltarea capacității sale de a alege și a autodeterminării.

În Europa, se disting două modele organizaționale principale pentru serviciile de educare și de îngrijire a copiilor. În cadrul primului model, serviciile educaționale pentru copiii mici sunt furnizate în structuri unitare, organizate într-o singură fază, pentru copiii de vârstă preșcolară. În cadrul celui de-al doilea model, care este cel mai răspândit în Europa, serviciile sunt structurate în funcție de vârsta copiilor, în mod normal, adresându-se copiilor de la 0-3 ani și celor de la 3-6 ani. Fiecare tip de structură depinde de o altă autoritate publică, minister. Există și câteva țări unde cele două modele coexistă.

Vârsta la care copiii pot fi înscriși într-unul dintre programele oferite de aceste structuri diferă foarte mult în țările europene. În cele mai multe dintre țări, programele sunt disponibile încă de la nașterea copiilor - în practică, se aplică aproximativ de la vârsta de 3 luni. În unele state, serviciile de educație timpurie pentru copii încep să fie disponibile doar de la vârsta de un an a copilului, iar înainte de această vârstă părinții sunt încurajați să stea acasă cu copiii lor, printr-un sistem prin care pot beneficia de concedii de maternitate sau paternitate. Un sistem de concedii care permit părinților să-și întrerupă activitatea pentru o perioadă mai lungă de timp și beneficii materiale generoase îi pot încuraja pe părinți să stea acasă cu copiii, așa cum este cazul și în România, Estonia, Lituania, Austria.

În România, este necesar să se crească investiția în educația timpurie, prin vizarea a două obiective: creșterea participării la educația timpurie a copiilor vulnerabili proveniți din medii sărace, din familii de etnie romă, din mediul rural și din rândul copiilor cu dizabilități; îmbunătățirea calității învățământului. În acest sens, un prim set de măsuri ar trebui să cuprindă: reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii existente; crearea unui sistem de dotare a unităților cu material didactic; jocuri educative și alte materiale necesare procesului de educație; implementarea unor programe de formare și perfecționare a personalului din creșe și grădinițe.

În mod ideal, educația pre-primară oferă copiilor o serie largă de aptitudini care îi vor ajuta să profite de oportunitățile educaționale care apar în școala primară și secundară. Cu cât sunt mai bine pregătiți la început, cu atât mai eficientă va fi educația în școală. Investițiile în programe de educație pre-primară de calitate pentru copii acționează ca un catalizator al investițiilor în sistemul școlar.

  Nicoleta-Cătălina Bozianu - Apel public către PSD, USR și PNL - Opriți jocul politicianist pe tema inițiativei de revizuire a Constituției pe care o susțin 3 milioane de români!;

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

"Apel public către PSD, USR și PNL - Opriți jocul politicianist pe tema inițiativei de revizuire a Constituției pe care o susțin 3 milioane de români!"

Asistăm, în aceste zile, la un concurs politicianist pe tema revizuirii art. 48 din Constituție, în sensul definirii explicite a familiei, ca fiind întemeiată pe căsătoria liber consimțită dintre bărbat și femeie.

Pe de o parte, avem o luptă împotriva finalizării acestei proceduri constituționale prin referendum. Această luptă este purtată prin artificii procedurale, menite să pună bețe în roate referendumului, de președintele Iohannis și de clienții săi politici de la PNL și USR. Contestarea repetată la Curtea Constituțională, fără șanse de reușită, a Legii generale a referendumului nu are alt scop decât amânarea la nesfârșit a unei proceduri constituționale inițiate și susținute de 3 milioane de cetățeni.

În partea cealaltă, la fel de cinic și de politicianist, Liviu Dragnea și PSD încearcă să profite electoral de această inițiativă, sperând să refacă imaginea publică a partidului de guvernământ, grav șifonată de instabilitatea, de incoerența și de ineficiența guvernării. Anunțul conform căruia PSD va organiza un miting profamilie, în luna mai, reprezintă nu doar o dovadă de populism ieftin, ci și o insultă la adresa milioanelor de oameni de bună-credință care susțin demersul civic, nonpolitic, de revizuire a Constituției.

Stimați domni și stimate doamne de la PSD, USR și PNL,

Declarația mea politică de astăzi este un apel public la decență față de această procedură constituțională, democratică și perfect legitimă, pe care au urmat-o și alte state din Europa și din lume. Revizuirea Constituției și referendumul corespunzător nu sunt ale lui Liviu Dragnea și ale partidului Domniei Sale, ci ale celor 3 milioane de inițiatori, indiferent de opțiunile lor politice! De asemenea, ele nu reprezintă un moft sau o temă de imagine pe care Klaus Iohannis, USR și PNL să-și permită obrăznicia de a le ignora. Revizuirea și referendumul sunt proceduri care, odată declanșate, ducerea lor la bun sfârșit are caracter obligatoriu!

Pe aceste temeiuri, dragi colegi, vă cer public să opriți jocul politicianist cu inițiativa a 3 milioane de români, să nu o mai blocați și să nu o mai folosiți în mod populist. Lăsați poporul român să se pronunțe, așa cum îi îngăduie Constituția, de care nimeni, nici măcar dumneavoastră nu are dreptul să își bată joc!

  Eugen Tomac - despre repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019;

Domnul Eugen Tomac:

Subiectul privind repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 a avut puterea de a destabiliza profund sistemul educațional. Decizia de a schimba modalitatea de atribuire a locurilor a avut un impact foarte grav atât asupra universităților prestigioase din România, cât și asupra tinerei generații, de fapt, asupra unei întregi societăți, pe termen scurt, mediu și lung. Semnalul transmis de la nivelul cel mai înalt este unul total neinspirat și care a atras, pe bună dreptate, numeroase critici, proteste, revoltă din partea mediului academic și nu numai.

În urma deciziei Ministerului Educației Naționale de a tăia drastic peste o mie din locurile la admitere pentru toate programele - licență, masterat și doctorat - universitățile cele mai afectate de această măsură sunt chiar cele mai performante, între care Universitatea din București, Universitatea "Babeș Bolyai" din Cluj, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea de Vest din Timișoara. Pe de altă parte, în contrast total cu această decizie referitoare la marile universități din România, aproape toate celelalte universități au primit mai multe locuri decât au avut în anii ce au trecut.

Se vorbește intens despre criterii politice în ceea ce privește modul în care această repartizare a fost făcută și asta pentru că motivele invocate de ministrul educației naționale nu sunt credibile, nu susțin argumentat și obiectiv haosul creat și nici nu aduc o soluție pentru îndreptarea acestei situații.

Susținerea domeniilor prioritare de dezvoltare a României trebuie, desigur, avută în vedere, însă în niciun caz acest lucru nu trebuie făcut prin sancționarea universităților cu rezultate performante. Pentru că, da, trebuie acționat și trebuie luate măsuri pe bază de performanță, iar criteriul meritocrației trebuie respectat și aplicat fără nicio abatere. Cu toate acestea, un singur exemplu - la ciclul masterat, în acest an, universitățile subperformante sunt câștigătoare. Ele primesc în medie cu 9% mai mult față de repartizarea anterioară, în timp ce universitățile peste media productivității științifice naționale au alocate, în medie, cu 3% mai puține locuri bugetate.

Pentru că, pesemne, nu ar fi fost suficient de gravă decizia luată la nivelul Ministerului Educației Naționale, liderul PSD Liviu Dragnea a simțit nevoia de a interveni și pe marginea acestui subiect și nu oricum, ci pentru a încuraja și legitima hotărârea luată. Acesta a declarat public faptul că "a fost o informare bună, care ne-a lămurit pe toți. Este pentru prima dată când această repartizare a fost făcută fundamentat. Până acum, nu a existat nicio fundamentare a modului în care s-au repartizat aceste locuri."

Mă întreb, până unde poate merge PSD cu aceste practici abuzive, arbitrare, cu decizii luate în așa fel încât, aproape fără excepție, defavorizați să fie cu rezultatele cele mai performante? Unde este respectul pentru meritocrație și performanță? De ce simte PSD nevoia aceasta atât de accentuată de a sufoca orice merge bine și orice face performanță?

  Adrian Mocanu - declarație politică cu titlul Impactul modificărilor sporurilor salariale din sistemul medical;

Domnul Adrian Mocanu:

"Impactul modificărilor sporurilor salariale din sistemul medical"

În urmă cu trei săptămâni, Ministerul Sănătății a aprobat un Regulament-cadru, cu scopul de a reglementa sporurile acordate în sistemul sanitar și de asistență socială. Impactul acestui regulament s-a materializat prin scăderi salariale care au generat proteste de amploare în spitalele din întreaga țară. Haosul provocat evidențiază, încă o dată, măsurile defectuoase cu care ne-a obișnuit coaliția PSD-ALDE și lipsa de coordonare interministerială.

Aparițiile publice ale ministrului muncii, Lia Olguța Vasilescu, în care garanta că salariile nu vor scădea, se află în contradicție cu regulamentul aprobat în data de 29 martie de ministrul sănătății, Sorina Pintea. Remarcăm, din nefericire, o altă împrejurare, în care o parte dintre români au fost înșelați de declarațiile populiste ale guvernanților. Aceste măsuri iresponsabile afectează un sector important și au repercusiuni asupra calității serviciilor din sistemul public de sănătate.

Diferențele salariale pe care le-au constatat asistenții și infirmierii sunt de până la 1.500 de lei, iar nemulțumirile se vor acutiza și vor fi greu de remediat în contextul lipsei resursei financiare. În perioada următoare este imperios necesar ca veniturile să revină la pragul anterior, aceasta fiind principala doleanța exprimată prin protestele spontane din spitale importante precum Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" sau Spitalul Județean Craiova.

Prin această declarație, doresc să trag un semnal de alarmă către membrii Guvernului pentru ca aceștia să afișeze un grad mai mare de responsabilitate în ceea ce privește deciziile adoptate! Pentru a evita situații precum cea din spitalele menționate anterior, este important ca fiecare hotărâre să fie asumată pe fondul unei expertize fundamentate asupra eventualului impact negativ.

  Petru Movilă - declarație politică intitulată Incendiu în inima Moldovei;

Domnul Petru Movilă:

"Incendiu în inima Moldovei"

În urmă cu o săptămână, la Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. George I.M. Georgescu" din Iași, IBCV, a izbucnit un incendiu care a afectat etajele IV, V și VI și care a cauzat daune materiale de sute de mii de euro. În cursul nopții incendiului, pacienții care se aflau internați au fost evacuați în siguranță, printre aceștia fiind și pacienți în stare gravă, intubați și ventilați mecanic, dependenți de aparate. La acest moment, activitatea institutului este sistată, pacienții cu boli cardiovasculare fiind transferați la alte unități medicale din țară.

În spatele acestei prezentări pragmatice se ascunde multă durere, frustrare și semne de întrebare. Durerea este a pacienților care au trecut prin momente înfiorătoare, precum și a celor care astăzi trebuie să caute ajutor la Târgu Mureș și la București. Frustrarea este a medicilor și a personalului auxiliar care și-au văzut munca de o viață arsă într-o noapte. În ceea ce privește semnele de întrebare, acestea se duc către Ministerul Sănătății, instituția care are în subordine Institutul de Boli Cardiovasculare. De ani de zile, nu s-au găsit banii necesari pentru întreținerea și pentru administrarea clădirii în care-și desfășoară activitatea două spitale. Indiferența ne-a costat 10 milioane de euro, banii care au fost alocați pentru renovarea unității medicale, și zeci, poate chiar sute de vieți puse în pericol.

Chiar dacă reacția Ministerului Sănătății a fost promptă, este de neiertat faptul că s-a ajuns în această situație. Așa cum ne spun toți medicii, trebuie tratate cauzele și nu efectele. La fel și aici. Trebuiau întreprinse toate măsurile necesare pentru că Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași să funcționeze la capacitate maximă, iar pacienții și medicii să lucreze și să aibă parte de servicii medicale la cele mai înalte condiții de securitate și siguranță. Chiar dacă s-au alocat bani în regim de urgență din fondul de rezervă al Guvernului, lucrările vor dura cel puțin o lună de zile. În această lună, activitatea IBCV este paralizată, iar ieșenii și pacienții din regiunea de Nord-Est nu vor primi serviciile de care au nevoie.

Acest incendiu trebuie să fie o lecție importantă pentru întreg sistemul de sănătate, dar și pentru angajații ministerelor. Indolența ne poate costa vieți.

  Constantin Șovăială - declarație politică România are cele mai nesigure drumuri!;

Domnul Constantin Șovăială:

"România are cele mai nesigure drumuri!"

În timp ce drumurile europene au fost și în 2017 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 49 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condițiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale mortalitate din UE - 98 de accidente mortale la un milion de locuitori, dublu față de media din UE -, după cum a anunțat Comisia Europeană.

Comisia Europeană subliniază că în prezent doar două state membre, România și Bulgaria, au o rată a accidentelor mortale mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori, față de șapte state membre în anul 2010. De asemenea, în 2017 majoritatea statelor membre aveau o rată a accidentelor mortale mai mică de 60 de decese la un milion de locuitori, iar opt din aceste state aveau chiar o rată a accidentelor mortale mai mică de 40 de decese la un milion de locuitori. În UE, în Suedia, 25 de decese la un milion de locuitori; Marea Britanie - 27; Olanda - 31 și Danemarca - 32 au raportat cele mai scăzute cifre în 2017. Pe de altă parte, Estonia și Slovenia au raportat cea mai mare scădere a numărului de accidente mortale în 2017 față de anul 2016, de minus 32% și, respectiv, minus 20 %. În schimb, în România, numărul de accidente mortale a crescut cu un procent în 2017 față de anul 2016. 25.300 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile noastre în ultimul an și multe altele au suferit vătămări grave care le vor afecta pe viața.

În plus, se estimează că alte 135.000 de persoane au suferit accidente grave anul trecut, printre care o proporție însemnată de participanți la trafic vulnerabili, cum ar fi pietonii, cicliștii și motocicliștii. Accidentele rutiere mortale și vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci și întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 120 de miliarde de euro pe an.

Domnule ministru Lucian Șova, ce facem cu infrastructura din România, în condițiile în care se produc numeroase accidente din cauza ei?! Vă implicați și dumneavoastră puțin sau v-ați luat vacanță încă de pe acum?!

Doamnă ministru Carmen Daniela Dan, când se vor implementa politicile publice privind reducerea numărului de accidente din România? De un an și patru luni tot mimați faptul că lucrați pentru a rezolva problemele care țin de competența ministerului pe care îl conduceți!

  Vasile Varga - declarație politică După amăgirea salariaților, guvernarea vrea să-i amăgească și pe viitorii pensionari;

Domnul Vasile Varga:

"După amăgirea salariaților, guvernarea vrea să-i amăgească și pe viitorii pensionari"

În urmă cu aproape două luni, într-o altă declarație politică, atrăgeam atenția asupra faptului că politica salarială se confruntă cu o atrofie salarială. Ce avem acum? Tot mai multe categorii socio-profesionale, și mă refer în special la angajații din domeniul sanitar, au recurs la proteste prin care trag mai multe semnale de alarmă cu privire la reducerile salariale din sistemul bugetar.

Pe lângă aceste neajunsuri, s-a adăugat și rata inflației, care a ajuns la un nivel maxim al ultimilor 6 ani. Mai exact, în luna martie a acestui an, a urcat la 5% față de februarie 2017. De fapt, puterea de cumpărare este deteriorată din cauza inflației. Nu putem vorbi de progres economic sau de creștere economică a societății românești.

Se pare că promisiunile electorale ale alianței aflate la guvernare încep să-și facă efectul, unul negativ, din păcate!

Și dacă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, apare, tot mai pregnant, așa-numita naționalizare a Pilonului II de pensii. Se motivează, în mod eronat, randamentul companiilor care administrează fondurile de pensii. Dar trebuie punctat faptul că din cauza scăderii numărului de salariați și din cauza creșterii inevitabile a numărului de pensionari, dependența doar față de sistemul public de pensii ar duce la o scădere accentuată a pensiilor viitorilor pensionari.

Tocmai pentru a preîntâmpina aceste efecte negative, guvernarea liberală a introdus, în 2007, această reformă a Pilonului II și a Pilonului III de pensii. Dar actuala guvernare vrea să crească, în mod artificial, sumele de bani care se vor vira către fondul public de pensii; de fapt, este doar o amăgire, de pe o zi pe alta.

Partidul Național Liberal nu va accepta o astfel de măsură fără nicio viziune pentru viitorii pensionari.

  Sorin Lazăr - considerații despre Legea nr. 416/2001;

Domnul Sorin Lazăr:

"Legea nr. 416/2001"

În România, protecția socială este din ce în ce mai importantă, iar din acest motiv a fost concepută și Legea privind venitul minim garantat, o lege foarte utilă, în special pentru persoanele care trăiesc la limita subzistenței. Însă această lege, așa cum este ea în forma actuală, are un impact negativ asupra funcționării normale a pieței muncii din țara noastră.

Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care demonstrează lipsa de interes a unora de a-și găsi un loc de muncă stabil care să le aducă un venit propriu, acestea alegând mai degrabă ajutorul social provenit din banii publici. Această idee este întărită și de faptul că numeroase companii din România, de la multinaționale până la hoteluri și supermarketuri de cartier, se plâng că nu reușesc să găsească oameni pentru posturile pe care le oferă.

Statul ar trebui să îi ajute doar pe cei care au cu adevărat nevoie și care nu au nicio șansă în societate, ceilalți care din comoditate preferă să nu muncească, fără să se gândească însă că banii din asistența socială, în realitate vin din buzunarul celor care muncesc din greu, trebuie stimulați să își găsească un loc de muncă.

Pentru responsabilizarea acestor categorii de oameni propun introducerea unei reglementări prin care aceștia să aibă dreptul la ajutor social doar dacă vor presta 8 ore/zi în folosul comunității. Astfel, efectuând un număr de ore de muncă egal cu cel al semenilor lor, pentru care vor primi doar ajutorul social, vor fi mult mai motivați să își găsească un loc de muncă din care să beneficieze de un venit mai mare, realizând același număr de ore.

  Ciprian-Constantin Șerban - declarație politică La 18 aprilie, de Ziua internațională a monumentelor și siturilor, să nu uităm că patrimoniul dăinuie numai prin pace!;

Domnul Ciprian-Constantin Șerban:

"La 18 aprilie, de Ziua internațională a monumentelor și siturilor, să nu uităm că patrimoniul dăinuie numai prin pace!"

Prezint astăzi Domniilor Voastre declarația politică privind marcarea, la 18 aprilie, a Zilei internaționale a monumentelor și siturilor, o zi care reprezintă un bun prilej de a medita la importanța acestor elemente de patrimoniu pentru civilizația universală.

Această zi a dobândit deja o tradiție care a început în anul 1982 când ICOMOS, Comitetul Internațional al Monumentelor și Siturilor, a propus stabilirea unei zile care să marcheze importanța și diversitatea acestor elemente de patrimoniu care fac culturile să dăinuie peste veacuri. Și pentru că monumentele și siturile înseamnă tradiție și istorie transmise de la o generație la alta, anul acesta Ziua internațională a monumentelor și siturilor converge în jurul temei "Patrimoniu pentru generații".

Faptul că tema de anul acesta are în prim-plan legătura dintre generații, trebuie să ne facă și pe noi toți să ne îndreptăm atenția mai mult către monumentele și siturile unde s-a scris istoria României Mari, care anul acesta își sărbătorește Centenarul. Țara noastră are numeroase astfel de pagini vii de cultură și locuri grăitoare de istorie care completează și îmbogățesc patrimoniul mondial. Trebuie să fim conștienți de faptul că toate aceste monumente și situri au unit și unesc mai departe generațiile, iar promovarea lor în Anul Centenarului trebuie să fie principială.

Este important ca, pe lângă dimensiunea națională, să avem în vedere și dimensiunea globală a acestei zile internaționale. Toate aceste elemente de patrimoniu, pline de istorie și de civilizație, au fost și vor fi păstrate și conservate doar prin existență pașnică și pace între națiuni. Tensiunile internaționale din aceste zile din Siria ne fac să fim mult mai conștienți de faptul că aspectul esențial pentru continuitatea și dezvoltarea umanității rămâne ideea de pace. Siria cu orașele sale antice, cu monumentele și cu siturile sale de la Palmyra și nu numai, este din nou în preajma unei catastrofe. Să nu uităm că pacea este și va fi cel mai bun dar al umanității, iar transmiterea patrimoniului cultural generațiilor viitoare depinde în cea mai mare măsură de raportarea noastră, a tuturor, față de acest bun universal.

  Ilie Dan Barna - declarație politică privind Restartarea UE, în interior-exterior.

Domnul Ilie Dan Barna:

"Restartarea UE, în interior-exterior"

Una dintre întrebările cele mai importante prezente în această perioadă la nivel european privește dimensiunea externă a Uniunii Europene. Conflictul din Siria, dincolo de componenta militară, readuce în prim-plan discuțiile referitoare la ce trebuie să facă Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia în relația cu spațiul de vecinătate.

În cursul zilelor trecute, președintele Comisiei Europene a abordat acest subiect într-o manieră care a dinamitat într-o bună măsură discuțiile în spațiul comunitar. Afirmațiile sale, conform cărora Uniunea trebuie să se deschidă față de statele din Balcanii de Vest, pentru a evita reizbucnirea unui conflict în regiune, nu doar că sunt opuse față de politica pe care Jean-Claude Juncker a promovat-o ca președinte al Comisiei, dar vine într-un context în care nu doar vecinătatea UE, dar și multe state membre, îndeosebi din Est, trec prin schimbări majore, într-o direcție sau alta. Contextul pare cum nu se poate mai potrivit, în condițiile în care statele din Balcani au lansat prin intermediul Bulgariei un strigăt de ajutor în aceeași direcție cu cea indicată de Juncker - Georgia este în plin proces de apropiere de UE și NATO parafat prin tratate de cooperare sectorială, în Republica Moldova avem o societate civilă proeuropeană tot mai activă, iar în Armenia avem de-a face, probabil, cu cele mai ample manifestații prodemocrație din istorie.

De cealaltă parte, situația din Turcia, Siria și celelalte state din Orientul Mijlociu și Nordul Africii reclamă o atenție sporită și revigorată din partea UE.

Deși nu cred că afirmațiile domnului Juncker își vor găsi foarte rapid o aplicație efectivă, mesajul transmis este cu siguranță unul care avertizează și care poate anunța anumite schimbări în orientarea UE pentru următorii ani, și mă gândesc în primul rând la discuțiile pe bugetul Uniunii post 2020. Aici cred eu că trebuie avut în primul rând grijă ca acest semnal să nu se transforme într-o capcană, cu atât mai mult cu cât ieșirea Marii Britanii va produce un gol considerabil în bugetul Uniunii, sursele de finanțare noi trebuie identificate în primul rând din politicile de nouă generație, fără a crește presiunea pe statele membre și fără să afecteze politicile tradiționale care au generat mai multă integrare, în primul rând Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună. Să nu uităm că Politica de Coeziune, îndeosebi, a fost motorul valurilor de extindere din 2004 și 2007 și cu siguranță va contribui decisiv și la viitoarele procese de integrare în UE.

Dacă ar fi trebuit învățat ceva din ultimii ani din relația cu statele din vecinătate, acela este în primul rând faptul că situația internă din aceste state este una extrem de maleabilă, cu atât mai mult în contextul propagandei și războiului informațional practicat în anumite din Europa de Est, Caucaz și chiar Orientul Mijlociu, nu doar că state precum Ucraina, Republica Moldova și mai ales Turcia au suferit schimbări de guvern sau de optică guvernamentală, de multe ori diferite de opinia societății și nu doar că statele din Balcani au tremurat serios sub impactul crizei migraționiste pornite tot din vecinătatea Uniunii. Cel mai important aspect vizează însuși derapajul anti-democratic sau anti-european al unor state europene precum Ungaria, Polonia, Cehia și, culmea, chiar România sub guvernarea PSD-ALDE.

În acest context, apare o întrebare substanțială - cât și ce ar trebui să facă UE în zonă? Dacă pornim de la observația că statele membre cu cele mai evidente transformări interne sunt cele de pe granița estică și că de cele mai multe ori avem de-a face cu similitudini vizibile cu comportamente politice din Estul Europei, Caucaz sau Asia Centrală, devine clar faptul că procesul de democratizare asimilat cu apropierea de UE a statelor partenere sau chiar membre poate fi reversibil. Nu mai vorbesc aici de influența amenințărilor emergente sau asimetrice care provin din aceeași zonă. Și în acest caz poate că UE plătește astăzi de pe urma distanțării promovate în ultimii ani față de statele din Politica de Vecinătate și Politica de Extindere, fie ea una influențată și de factori externi.

Oricum ar fi, Uniunea Europeană trebuie să își găsească motoarele necesare pentru a merge înainte în formula actuală, în primul rând, însă și de a face pași importanți către statele din jur. Principala menire a Uniunii este una care vizează pacea, stabilitatea, dezvoltarea, unitatea, solidaritatea și parcursul democratic. Extinderea și relația cu vecinătatea au constituit unele dintre procesele cele mai de succes și mai puternice ale Uniunii, tocmai pentru că au reușit, în bună măsură, să îndeplinească obiectivele enumerate mai sus.

Astăzi, cu atât mai mult cu cât observăm degradarea continuă a situației din multe state din Estul Europei, Balcani, Orientul Mijlociu sau Nordul Africii, Uniunea Europeană trebuie să își reia atributul de promotor al valorilor democratice europene, precum și al dezvoltării și stabilității care vin la pachet, în statele partenere.

Sunt convins că, dacă promovăm parcursul european și euroatlantic al Georgiei, spiritul proeuropean al cetățenilor Republicii Moldova sau atributele democratice din Muntenegru, să ofer doar cele mai relevante exemple, efectele se vor regăsi atât într-o revigorare a relației Uniunii cu statele partenere, cât și într-o regăsire a valorilor democratice pe care se bazează edificiul european.

Nu cred că este cazul să ne gândim la o extindere pe termen scurt și cred că nici președintele Comisiei Europene nu se gândește serios la asta. Însă o prezență a Uniunii în vecinătate și o revigorare a colaborării cu statele partenere în direcția unei posibile viitoare integrări devine din ce în ce mai necesară. Și cu această ocazie Uniunea le va reaminti statelor care deviază spre iliberalism care este cu adevărat menirea lor de stat membru al Uniunii Europene.

Poate că astfel va realiza și guvernarea PSD-ALDE cât de penibilă este poziționarea lor actuală și cât de dezastruos este parcursul anti-democratic și anti-european pe care îl promovează. Deși traversăm o perioadă dificilă și ne aflăm într-o regiune atât de turbulentă, reapar semnale care indică faptul că Uniunea Europeană este pregătită să își reînceapă consolidarea, în interior și în exterior. Cu atât mai mult, în aceste condiții, România nu își poate permite astăzi să devieze de la drumul care ne-a adus, pe cifre, dacă altfel ne ciocnim de propaganda estică, la o distanță uriașă față de situația din anii `90.

     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 17 december 2018, 9:53
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro