Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 25-04-2018

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale domnilor deputați:
  1.65 Vasile Cîtea - declarație politică intitulată "«Institutul Inimii» din Iași a supraviețuit!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Vasile Cîtea:

"«Institutul inimii» din Iași a supraviețuit!"

Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași sau "Institutul Inimii", cum mai este cunoscut, își va continua activitatea, reușind să salveze, în continuare, vieți.

Este de notorietate faptul că, în noaptea de 10 spre 11 aprilie, un incendiu la etajul 6 al acestui Institut a paralizat temporar activitatea la această unitate medicală "de excelență" în patologia cardiovasculară, așa că nu mai insist asupra fatidicului moment care a afectat și funcționarea celeilalte unități medicale care folosea același imobil, și anume, Spitalul "C.I. Parhon".

Aș vrea totuși să insist în această declarație politică asupra mobilizării și vitezei de reacție a autorităților care au înțeles că această unitate medicală care, de fapt, deservește peste 5,5 milioane de pacienți din întreaga regiune a Moldovei, poate face oricând parte din categoria unităților de infrastructură strategică.

Cu secția ATI compromisă și cu un bloc operator inundat și declarat inutilizabil, autoritățile locale și cadrele medicale au căutat și au găsit soluții urgente încă din seara accidentului pentru transferul pacienților internați la alte unități medicale, și anume, la Spitalul Căi Ferate sau la Spitalul Militar, iar cazurile grave de pe secția de terapie intensivă au fost transferate la Spitalul "Sfântul Spiridon", astfel încât, nu au existat complicații în ceea ce privește viața pacienților internați la Institut.

Ba mai mult, spre deosebire de alte cazuri similare din țară, în care, în urma unor incendii, s-au declanșat practic veritabile și regretabile nenorociri, în cazul Institutului Inimii din Iași autoritățile au învățat din cazurile precedente și nu au avut de suferit direct nici pacienții evacuați în mod eficient, nici cadrele medicale, un singur cadru medical suferind o intoxicație ușoară care nu ia pus viața în pericol.

O bună parte din aparatura medicală a fost recuperată, practic salvată, astfel că, la doar 5 zile de la accident, datorită eforturilor autorităților în domeniu și datorită mobilizării cadrelor medicale, începând cu 16 aprilie au putut fi din nou tratate afecțiunile cardiace de tip infarct, pacienții cu această afecțiune sau cei care aveau nevoie de stimulator cardiac putând fi primiți în noi spații amenajate, beneficiind de redeschiderea laboratoarelor de cateterism cardiac și electrofiziologie.

În altă ordine de idei, s-au demarat discuții de urgență cu autoritățile guvernamentale pentru inițierea unei Hotărâri de Guvern prin care să se acopere reparațiile necesare atât pentru Institut, cât și pentru Spitalul "C.I. Parhon", existând la momentul respectiv date certe că sumele necesare vor putea fi deblocate.

Nu a fost uitată nici situația angajaților care momentan nu au unde să își desfășoare activitatea, evident din cauze neimputabile lor, căutându-se și găsindu-se soluții, astfel încât veniturile lor salariale să nu aibă de suferit ca urmare a imposibilității exercitării profesiei.

Așa cum s-a și titrat în presa locală, inima Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași continuă să bată salvând vieți omenești și datorită eforturilor autorităților locale și centrale care au depus toate eforturile pentru ca acest eveniment neplăcut să nu lase bolnavii fără asistență medicală de specialitate și fără tratament adecvat, fapt pentru care doresc să felicit pe cei care au înțeles că printr-o mobilizare exemplară putem salva, în regim de urgență, o unitate medicală de excepție si de înaltă expertiză!