Plen
Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.71/07-05-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
13-11-2018
12-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 25-04-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 aprilie 2018

9. Supunerea la votul final:  
  9.7 Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (PL-x 456/2017); (adoptat)
 
consultă fișa PL nr. 456/2017

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Legi organice. Adoptări.

7. Proiectul de Lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

Adoptat.

170 de voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 6 abțineri. A fost adoptat.

Explicarea votului, Grupul PNL, domnul Andronache.

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Revin la microfon pentru a face câteva precizări. Pe fond, am expus opinia Partidului Național Liberal la dezbaterea pe articole.

Aș vrea să fac câteva completări, în sensul în care am afirmat și continuăm să afirmăm că aceste măsuri sunt măsuri europene care se aplică atât în Spania, cât și în Italia. Aș contrazice inițiatorii, colegii mei senatori, dacă aș afirma altceva.

Din păcate, acest proiect nu mai are nicio legătură cu măsurile alternative la executarea pedepsei în regim de detenție.

V-am spus-o și o repet: ați transformat proiectul în ceva ce nu există nicăieri în lume, în măsuri alternative la eliberarea condiționată.

Or, din perspectiva aceasta, proiectul nu mai întrunește niciun fel de condiție de calitate.

Pe cale de consecință, Partidul Național Liberal refuză să recunoască că acest proiect îi aparține, este proiectul dumneavoastră, al majorității parlamentare, și considerăm că trebuie supus controlului de constituționalitate, sens în care îl vom ataca la Curtea Constituțională.

Vă mulțumesc.

Domnul Florin Iordache:

Foarte bine!

Mai departe.

Pașcan Emil, Grupul PMP.

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Este absolut ridicol, strigător la cer. Vom ajunge în situația în care va fi înghesuială către pușcării, fiindcă se va trăi mai bine acolo decât în libertate.

Uitați-vă la alocările absolut revoltătoare, derizorii de care au parte casele de copii, centrele de plasament, uitați-vă ce alocări sunt astăzi către zona pușcăriilor. Nu se rezolvă problema de fond, aceea legată de infrastructură, de noi proiecte care ar trebui să fie realizate în acest domeniu, și apelăm la tot felul de tertipuri prin care parcă unii își pregătesc terenul, poate unii chiar din această sală.

Stimați colegi,

Este cinic, revoltător, sfidător la adresa omului de rând, ca pușcăriașul să ajungă, pe de o parte, să beneficieze de indemnizație, pe de altă parte, să aibă această pedeapsă alternativă, eventual să o efectueze acasă, în piscină și, mai mult decât atât, uneori doar în weekend. Aceste lucruri le promovați. Sper să reușiți, mai apoi, să-i priviți în ochi pe cei care v-au dat votul lor în teritoriu.

Mulțumesc.

Partidul Mișcarea Populară evident a votat împotrivă.

Domnul Florin Iordache:

Evident, da!

Ion Stelian, Grupul USR.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Evident am votat împotriva acestui proiect.

Mă adresez colegilor din PSD, ALDE, UDMR. Pe zi ce trece transformați România într-un paradis penal.

Dacă asta vă doriți pentru această țară, dacă acesta este modelul pe care vreți să-l promovați pentru România, se pare că reușiți. Dar va veni o vreme în care lucrurile se vor întoarce și cred că fiecare va plăti într-un fel sau altul, inclusiv pentru votul pe care-l dă în Parlamentul României. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Nicolicea.

Domnul Eugen Nicolicea:

După cum știți, suntem sub iminenta aplicare a Deciziei-pilot CEDO prin care va trebui să plătim despăgubiri pentru condițiile inumane din penitenciare. Acestea au fost explicate, toată lumea le-a înțeles, modelele sunt copiate după modele internaționale. Nu pot să cred decât că sunt răuvoitori cei care au vorbit. Să confunzi despăgubirea pe care statul este obligat să o dea cuiva, că l-a ținut în condiții inumane, să o confunzi cu o răsplată, cu o plată a deținuților, cum am auzit aici vorbind un coleg, care nu cred că este atât de puțin la gândire să facă această confuzie...

În ceea ce ne privește, noi suntem la guvernare, trebuie să implementăm și aceste decizii și evident că acest lucru l-am făcut și recunoaștem acest lucru și nu este nimic rău și nimic înjositor în acest lucru.

Pe de altă parte, alți colegi - mă refer la Partidul Național Liberal, de data aceasta - care sunt autorii articolului, acum au sucit-o.

Și am să vă fac puțină istorie, ca să înțelegeți ce s-a întâmplat.

Domnul Ludovic Orban, în iunie 2016, înainte de alegerile locale, a fost săltat puțin de Parchet și a fost pus sub acuzare. Adică, în definiția PNL, a devenit penal. Ei încalcă prezumția de nevinovăție, nu noi! Și bineînțeles că după ce a devenit penal, penalul a fost ales președinte. Din acel moment i-au pregătit locul călduț, făcând această inițiativă legislativă - acum am dat citate din colegi - cu "executarea la domiciliu", cu "executarea în week-end" și alte chestiuni pe care, vă rog, nu le mai repet, luați citatele PNL.

În data de 5 martie anul acesta, domnul Ludovic Orban a fost achitat. Dintr-o dată, PNL-ului i-a puțit propriul proiect, pentru că nu mai avea nevoie să-și apere penalul. Și acum nu știe cum s-o sucească și a sucit-o - vezi Doamne! - că acest proiect nu le-ar aparține.

Dar să vedeți și dumneavoastră cum i-a apucat dragostea de penali brusc! (Râsete.)

Articolul 2 lit. a): "Măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate". Aparține PNL sau nu?!

Poziția 5 lit. b): "Măsura de executare fracționată a pedepsei privative de libertate în zilele de sâmbătă și duminică", "deținuții de weekend". Aparține PNL sau nu?!

Poziția 7 lit. d): "Măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent în zile muncă" și așa mai departe. Aparține PNL sau nu?!

Deci v-a apucat dragostea de penali și acum o suciți. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnule Cupșa, nu vă dau... nu este drept la replică!

Domnul Márton Árpád.

Ați avut o intervenție la explicarea votului. Ați avut-o!

Mulțumesc.

Domnul Márton Árpád.

Fiecare grup parlamentar câte o intervenție.

Nu vi s-a pronunțat numele!

Mulțumesc.

Vă rog. (Vociferări.)

Citiți regulamentul!

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Stimați colegi,

N-aș fi dorit să intervin la explicarea votului, pentru că am crezut că sunt destul de clar la dezbaterea generală și s-a înțeles ce a dorit Grupul parlamentar al UDMR.

Am fost nevoit să intervin, căci colegul nostru - trebuie să-i dau numele, chiar dacă va avea drept la replică, dar așa este -, ca de obicei, domnul deputat Stelian, cum îi place Domniei Sale, spune lucruri non adevărate, manipulează opinia publică, inducând în eroare despre fapte concrete pe care le interpretează în modalitatea Domniei Sale. Aici, de la acest microfon, a vorbit despre această lege cum că ar fi a PSD și a UDMR, ceea ce nu este adevărat. Inițiativa aparține PNL. Noi am avut chiar amendamente respinse în comisie. Domnia Sa a fost prezent atunci când s-a dezbătut în comisie și noi am susținut să adoptăm exact formula depusă de PNL. Acesta a fost votul nostru. Că în final și noi credem că așa cum și Italia a trebuit să se conformeze unor decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, cu deciziile căreia dumneavoastră nu sunteți de acord, pentru că dumneavoastră aveți o altă viziune despre modalitatea politicii penale, de Evul Mediu, o viziune de Evul Mediu pe care ați exprimat-o de multe ori. (Vociferări.) Da, exact! (Aplauze.) Este o altă problemă! Este o opțiune politică a dumneavoastră, nicio problemă! Dar vă rog să nu ne puneți în cârcă lucruri care nu ne aparțin!

Vă mulțumesc.

Voci din sală:

Procedură!

Domnul Florin Iordache:

Procedură înțeleg, domnule Cupșa!

Vă rog.

Nu vi s-a pronunțat numele, dar înțeleg că aveți o problemă de procedură.

Domnul Ioan Cupșa:

Domnule președinte,

Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Așa ar fi trebuit să se desfășoare majoritatea ședințelor din acest Parlament. Atunci când este ceva de spus - și ceea ce vă spun eu sper că nu va fi ofensator, sper - deputatul trebuie lăsat să își exprime punctele de vedere.

Din punct de vedere strict a ceea ce s-a întâmplat, a fost un atac de o mârșăvie rar întâlnită. (Vociferări.) Ceea ce a făcut antevorbitorul meu este un atac de o mârșăvie rar întâlnită, cu nenumărate elemente neadevărate, adică cu nenumărate minciuni.

Subliniez un lucru: Partidul Național Liberal este partidul care are în statut o prevedere care interzice accederea la funcții de putere pentru cei care sunt urmăriți penal sau care sunt condamnați penal. Ar fi bine să ne luați exemplul, domnilor și doamnelor! (Aplauze. Vociferări.)

De asemenea, vă mai subliniez încă un lucru: cel pe care l-ați făcut "penal" a fost achitat! Deci în actul în înfăptuire al justiției s-a spus adevărul juridic, că Ludovic Orban este nevinovat!

În ceea ce privește textul normativ pe care l-ați adoptat, vă spun un lucru: vom ataca la Curtea Constituțională, iar Curtea Constituțională probabil ne va da dreptate, pentru că obiectivul urmărit de către cei care au inițiat textul de modificare, textul legislativ, a fost cu totul și cu totul încălcat în Camera decizională, adică astăzi, în Camera Deputaților.

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, concluzionați, domnule deputat!

Domnul Ioan Cupșa:

Încă o dată, este surprinzător ceea ce faceți, este de neacceptat. Intervenția domnului Nicolicea a fost una ...(I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Stelian, vă rog. Tot procedură, înțeleg, da?

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Un scurt cuvânt la replică pentru domnul deputat Márton Árpád.

Fără votul dumneavoastră, al deputaților UDMR, acest proiect nu ar fi trecut - să fie foarte clar!

Pe de altă parte, vreau să spun că este absolut firesc să ai un punct de vedere favorabil, să agreezi persoanele cinstite din România și să nu îți faci idoli din infractori. Dacă aceasta este o vină pentru USR, da, suntem vinovați că nu suntem fanii infractorilor, că nu suntem admiratorii acestora și că noi considerăm că fiecare trebuie să răspundă în mod efectiv pentru faptele lui. Iar ce faceți dumneavoastră acum este ca, prin legiferare, să ștergeți această răspundere. Este un fel de amnistie. Cu fiecare lege cu care veniți, asta vă doriți să faceți, să dați un semnal că în România se poate fura și mai mult, fără să suporți consecințele!

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Dacă asta este România europeană pe care v-o doriți, este treaba dumneavoastră! Noi avem o altă opinie. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul Daniel Suciu.

Vă rog.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Fără penali în instituțiile publice?!

Păi, stimați colegi de la USR, (Gălăgie. Aplauze.)

Singurul partid cercetat pentru spălare de bani și pentru finanțare ilegală sunteți dumneavoastră, nimeni altcineva! (Gălăgie. Aplauze..)

Doi. Ca să înțeleagă absolut toată lumea - faptele de corupție sunt exceptate de aici! Nu mai călăriți un cal mort! Să fie foarte clar acest lucru! Vă urcați pe un val al populismului, în schimb uitați foarte clar ceea ce ne spun toate instituțiile europene, ceea ce ne spune CEDO! Îmi pare foarte rău pentru Partidul Național Liberal! Cred că vrea să fugă după USR, să devină un partid antisistem. În condițiile acestea nu mai puteți vorbi de tradiție parlamentară, stimați colegi! (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Oprim aici dezbaterile.

Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005... (Gălăgie.)

(Domnul deputat Claudiu-Iulius-Gavril Năsui solicită să ia cuvântul.)

V-am dat cuvântul! La final, la final!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 14 noiembrie 2018, 2:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro