Plen
Ședința Camerei Deputaților din 2 mai 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/09-05-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 02-05-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 2 mai 2018

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Ședința a început la ora 16,02.

Lucrările ședinței au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Georgian Pop și de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaților.

   

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimați colegi.

Vă rog să luați loc, să putem începe ședința.

Declar deschisă ședința de astăzi și vă anunț că, din totalul celor 329 de deputați, și-au înregistrat prezența, până în acest moment, un număr de 165.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința din ziua de 2 mai; programul de lucru pentru perioada 30 aprilie-5 mai 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 25 aprilie-2 mai 2018 de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

La ora 17,00 avem primirea de răspunsuri la întrebările și interpelările adresate membrilor Guvernului.

Trecem la dezbateri, dacă nu aveți ceva pe procedură.

Domnule Roman, nu mai doriți? Parcă doreați o intervenție pe procedură.

Vă rog.

 
Informare privind depunerea moțiunii simple intitulate PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică, inițiate de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.  

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor colegi,

Având în vedere că Biroul permanent a respins în ședința de săptămâna trecută depunerea moțiunii depuse de Partidul Național Liberal, invocând un titlu necorespunzător, revenim astăzi cu depunerea moțiunii pe sănătate - am schimbat și titlul moțiunii, ca să nu mai deranjeze pe nimeni -, care se intitulează "PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică".

Sper ca de data aceasta să putem dezbate această moțiune, să vedem pădurea de copaci; să vedem că, în timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moțiune, se fac ștatele de plată pe luna anterioară și cei de la financiar nu știu cum să facă ștatele de plată, cu ce fel de sporuri; să vedem că medicii de familie sunt duși la pierzanie; să vedem că lipsesc medicamentele din spitale; să vedem că se pierd finanțările pentru spitalele regionale; să vedem că mor oamenii în spitale - 200 de decese sub "gloriosul" dumneavoastră mandat.

Și cred că sunt probleme cu adevărat importante, asupra cărora trebuie să ne aplecăm, dacă vrem să vedem cu adevărat că sunt probleme, că oamenii se pregătesc de grevă generală, pentru că ceea ce spuneam, încă în urmă cu 3-4 luni, că acel regulament de sporuri a provocat haos, se confirmă. Și cine nu vrea să înțeleagă treaba aceasta să se uite că din pixul ministrului plafonul este de 29% la Spitalul Universitar, dar doamna Pintea merge în vacanță cu doamna manager; la Pantelimon este 18%, în alte locuri sporurile sunt efectiv făcute din pix de doamna ministru.

Vă mulțumesc.

O să depun la domnul președinte această moțiune.

   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Secretariatului general, vă rog...

A aplaudat doamna Turcan. (Aplauze.)

... Secretariatului și discutăm.

Domnule Tîlvăr, urmați dumneavoastră.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană COM (2017) 797 (PHCD 24/2018). (rămas pentru votul final)  

2. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană; PHCD 24/2018.

Din partea Comisiei pentru afaceri europene, domnul președinte Angel Tîlvăr.

Vă rog, domnule președinte.

   

Domnul Angel Tîlvăr:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Opinia referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană COM(2017) 797.

În conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia pentru muncă și protecție socială au fost sesizate pentru examinarea fondului Propunerii de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană.

Am avut în vedere, când am elaborat această opinie, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă și protecție socială, nota de informare transmisă de la Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților, precum și analiza comisiei noastre.

Comisia pentru afaceri europene consideră că modalitățile de lucru mai flexibile corespund stadiului actual al societății digitale și drepturile aplicabile acestora prezintă avantajul de a fi mai rapid și mai simplu modificate, dacă se dovedește necesar, în urma progresului tehnic, fapt care este de natură să contrabalanseze riscul de incertitudine ridicat de cadrul normativ al relațiilor de muncă și totodată comisia noastră recomandă explorarea oportunităților de protecție socială create de această situație.

Noi ne raliem opiniei Comisiei Europene, conform căreia este necesară consolidarea piețelor inovatoare ale muncii și asigurarea convergenței între statele membre, în privința condițiilor de trai și de muncă europene, dar atragem atenția că există diferențe structurale între economiile statelor membre ce impun păstrarea unei marje suficiente de reglementare a relațiilor de muncă la dispoziția statelor membre, pentru a se asigura diversitatea economică și a locurilor de muncă pe piața internă a Uniunii.

Recomandăm ca dreptul de informare exercitat cu prilejul angajării să fie prevăzut sub o formă continuată pe perioada de probă, astfel încât îmbunătățirea accesului lucrătorilor la informații, referitoare la condițiile de muncă, să includă aspecte ce derivă elocvent, în mod preponderent, din prestarea muncii, dar sunt dificil de descris într-o declarație.

Totodată, recomandăm reanalizarea condițiilor impuse pentru exercitarea dreptului la formarea obligatorie fără niciun cost, astfel încât aceasta să prezinte un risc redus de afectare a viabilității economice a întreprinderilor mici și mijlocii și a celor aflate la început de drum.

Domnule președinte,

Comisia pentru afaceri europene, întrunită în ședința din 24 aprilie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.

Totodată, propunem informarea instituțiilor Uniunii Europene și Guvernul României asupra observațiilor și recomandărilor noastre, ca o contribuție la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referință.

Totodată, comisia noastră propune transmiterea observațiilor Comisiei Europene, în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană, în Comunicarea "Furnizând rezultate pentru Europa", Comunicarea nr. 211.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

La dezbateri generale?

Vă rog, domnule deputat.

Grupul PSD.

 
   

Domnul Dragoș-Petruț Bârlădeanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doresc să fac o scurtă intervenție la Comunicarea 797. Flexibilizarea accentuată a pieței muncii a condus la noi forme de angajare și la adaptarea raporturilor de muncă, dar și la apariția unor practici neclare și injuste, ceea ce determină dificultăți în respectarea drepturilor angajaților.

Propunerea de directivă, referitoare la transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă la nivelul UE, urmărește implementarea a două dintre principiile fundamentale pe care se bazează pilonul european al drepturilor sociale, și anume principiul referitor la asigurarea unor locuri de muncă sigure și adaptabile, precum și principiul referitor la obligativitatea oferirii de informații despre condițiile de angajare și protecție în caz de concediere.

Considerăm că normele prevăzute de această propunere ar trebui să fie cuprinse într-un act unitar, împreună cu reglementările din domeniul protecției sociale a persoanelor care desfășoară o activitate independentă și cu cele referitoare la modalitățile de muncă și contractare din noua economie.

Susținem adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea 797 în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc și eu.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Dacă la titlu sunt intervenții? Nu. Adoptat.

La preambul, intervenții? Nu. Adoptat.

La articolul unic, observații? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final.

Mai este un COM, domnule președinte Tîlvăr.

 
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din UE COM (2018) 2 (PHCD 25/2018). (rămas pentru votul final)  

3. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din UE COM (2018) 2; Este vorba de PHCD 25/2018.

Este cu maximizarea impactului cercetării... Acesta. Două aveți dumneavoastră.

Vă rog.

   

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Opinia referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Evaluarea intermediară a Programului Orizont 2020: maximizarea impactului cercetării și inovării din Uniunea Europeană.

În conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia pentru industrii și servicii și cu Comisia pentru învățământ, tineret și sport, au fost sesizate pentru examinarea fondului Comunicării Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

Având în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii și servicii, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților și analiza Comisiei pentru afaceri europene, comisia noastră se raliază opiniei Comisiei Europene, conform căreia simplificarea gestionării programului este în curs și apreciază în mod deosebit efortul depus de Comisia Europeană, în special prin măsurile de simplificare adoptate la începutul anului 2017.

Considerăm că rolul Programului-cadru 2020, de a stimula creșterea economică și de a crea locuri de muncă, poate fi consolidat prin atragerea mai puternică a sectorului de afaceri, în special în zonele care necesită susținere structurală și pentru coeziune.

Noi subliniem că societatea digitală impune extinderea Programului-cadru "Orizont 2020", astfel încât să cuprindă investigațiile științifice ale elevilor și ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și ale tinerilor cercetători.

Recomandăm concentrarea evaluării Programului-cadru "Orizont 2020" pe valoarea adăugată pe impactul asupra rezilienței diversificării economice și influența asupra noilor moduri de muncă.

În aceste condiții, domnule președinte, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în ședința din 24 aprilie, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.

Propunem informarea instituțiilor Uniunii Europene și Guvernului României asupra observațiilor și recomandărilor sale, ca o contribuție la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referință.

Totodată, propunem transmiterea observațiilor sale Comisiei Europene în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană, în Comunicare "Furnizând rezultate pentru Europa".

În aceste condiții, supunem aprobării plenului Camerei Deputaților opinia, în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții? Nu sunt intervenții.

(Doamna deputat Roxana Mînzatu solicită să ia cuvântul.)

Păi, cartelă?! A rămas la Brașov.

Vă rog.

Grupul PSD. Vă rog.

 
   

Doamna Roxana Mînzatu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În numele Grupului PSD, aș vrea să spun că susținem proiectul de opinie în forma în care a fost prezentat plenului de Comisia pentru afaceri europene și subliniem cât de importantă este această evaluare intermediară a Programului Orizont 2020, un program care susține cercetarea și inovarea pe continentul european cu un buget fără precedent, de 80 de miliarde de euro, un program de care beneficiază și IMM-urile, și IMM-urile din România, cu impact pe competitivitatea economiei europene și a economiei românești, un program a cărei simplificare, așa cum este gândită în evaluarea intermediară, este foarte importantă, pentru ca această finanțare substanțială să ajungă la companiile care se pot folosi de bani europeni pentru a oferi produse și servicii mai competitive pe piața globală.

Așa cum spuneam, PSD susține forma adoptată de comisie.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Alte intervenții? Nu mai sunt alte intervenții.

Dacă la titlu sunt intervenții? Nu. Adoptat.

La preambul dacă sunt intervenții? Nu. Adoptat.

La articolul unic? Nu. Adoptat.

Rămâne la votul final.

Următorul.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.85/2017 pentru modificarea art.5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum și pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina (PL-x 50/2018). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum și pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.

Doamnă ministru, doriți să interveniți?

Vă rog.

Guvernul.

Doamnă ministru Intotero, vă rog.

   

Doamna Natalia-Elena Intotero (ministrul pentru românii de pretutindeni):

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimate doamne,

Stimați domni deputați,

Prin intermediul Ordonanței de urgență nr. 85/2017 se creează posibilitatea legală pentru acordarea de burse sau stimulente financiare elevilor de etnie română din Ucraina, dar și posibilitatea pentru cadrele didactice de a beneficia de cursuri de perfecționare.

Pentru anul școlar 2017-2018 am propus, ca proiect-pilot, acordarea a 1.000 de burse pentru elevii etnici români din Ucraina, pentru clasele I, fiecare bursă în valoare de 200 de lei. Și tot pentru acest an școlar 2017-2018 se propun 300 de stagii de perfecționare pentru cadrele didactice.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au fost de acord cu acest proiect de lege, în cadrul comisiilor de specialitate.

Vă rog să susțineți acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Înainte de dezbateri generale, raportul celor două comisii.

Cine prezintă raportul? Comisia pentru buget și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor.

Comisia pentru buget? Vicepreședintele Comisiei pentru buget?

Domnule Lazăr, vă rog.

 
     

Domnul Sorin Lazăr (din sală):

Nu am raportul.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Prezentați raportul.

Uitați raportul la mine! Veniți încoace.

Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru românii din diaspora, cele două comisii.

Vă rog, prezentați raportul.

 
   

Domnul Sorin Lazăr:

Mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum și pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, transmis cu adresa PL-x 50/2018 din 26 februarie 2018 și înregistrat la comisii sub nr. 4c-2/112, respectiv 4c-18/66.

Potrivit prevederilor Constituției României, republicată, Camera decizională pentru acest proiect de lege este Camera Deputaților.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal care să permită acordarea burselor de studiu, în scopul studierii limbii române sau în limba română, de românii de pretutindeni, astfel cum sunt definiți la art. 1 din Legea nr. 299/2007, în statele de reședință ale acestora, precum și instituirea normelor legale, cu caracter temporar, respectiv pentru anul 2017-2018, care să permită finanțarea burselor individuale de studiu pentru etnicii români cu domiciliul stabil în Ucraina de a studia limba română în școlile din Ucraina. Cheltuielile legate de acordarea burselor vor fi suportate din bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în limita fondurilor alocate.

Plata sumelor reprezentând bursele acordate beneficiarilor se va face prin intermediul asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații neguvernamentale din Ucraina.

La lucrările Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și-au înregistrat prezența un număr de 24 de deputați, din totalul de 25 de membri, iar la lucrările Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor - un număr de 13 deputați, din totalul de 16 membri.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților raportul comun de adoptare a Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2017 pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum și pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dezbateri generale?

Domnul Matei Dobrovie, USR.

Se pregătește Eugen Tomac.

 
   

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Stimați colegi,

Este un proiect bun. Mă bucur că statul român investește, într-un moment foarte dificil pentru românii din Ucraina, în învățământul în limba română din această țară. Evident că cele 1.000 de burse nu sunt decât un început. Este nevoie de mult mai mult, este nevoie de o finanțare a românilor care studiază în toate comunitățile istorice, dar suntem conștienți că până la obținerea fondurilor necesare pentru a face acest lucru este un pas important în față.

De asemenea, faptul că se extinde numărul de burse de la 1.000 la un număr pentru toți elevii de clasa I, amendament adoptat în comisia noastră, consider acest lucru benefic și sper ca pe viitor să putem să extindem acest număr pentru toți elevii români care studiază în comunitățile istorice.

De asemenea, pot să observ că obiectivul principal este acela de a-i stimula pe părinți să-și dea copiii la aceste școli de limbă română, ca aceste școli de limbă română să nu dispară, mai ales în contextul complicat de astăzi în care, iată, avem Legea educației adoptată, așa cum a fost adoptată la Kiev, și este nevoie ca aceste măsuri să fie mult mai energice, este nevoie ca statul român să ia exemplele pozitive de finanțare a comunităților istorice, așa cum o fac alte state. Cred că este un proiect bun și necesar.

De asemenea, chiar dacă în momentul de față suntem conștienți că nu există banii necesari pentru această extindere, sperăm ca pe viitor toți românii din comunitățile istorice să poată să beneficieze de aceste burse, respectiv stimulente financiare, nu doar pe bază de merit, ci pur și simplu pe baza apartenenței lor la filonul cultural românesc.

Vă mulțumesc.

Grupul USR va vota pentru această inițiativă.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Eugen Tomac. Eugen? Era pe aici.

Te rog.

Este procedură de urgență. Ar trebui să vorbească un vorbitor. Înțeleg că de la voi doresc doi. Deci încercați să vă încadrați în timp.

 
   

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte,

Credem că este o inițiativă importantă, am discutat și cu doamna ministru Intotero și cu colegii de la PNL. Cunosc bine realitatea din sânul comunității românești din Ucraina, unde avem o jumătate de milion de români care sunt discriminați, din păcate, pentru că sunt divizați între români și moldoveni. Și mă bucur că domnul Georgian Pop este aici, pentru că dumnealui conduce acea delegație formată aici în Parlament, cu scopul de a discuta cu omologii din Ucraina cu privire la această chestiune.

Cred că este bine că am intrat într-o linie clară în ceea ce privește protejarea minorității românești, din punctul de vedere al educației, însă va trebui să insistăm pentru ca statul vecin să nu mai continue aceeași politică de deznaționalizare, prin divizarea comunității românești între români și moldoveni.

La ora actuală se produce un lucru grav, în sensul că, fiind divizați, s-a suprapus cu aceste directive ale noii legislații privind învățământul minorităților și procesul de deznaționalizare, prin ucrainizarea școlilor românești, continuă, deși am primit asigurări, inclusiv de la ministrul de externe de aici. Sunt în contact cu directori de școli cu predare în limba română din această țară și stăpânesc bine problematica, deci nu fac afirmații în sensul de a da doar declarații politice. Tocmai de aceea cred că legea este bine-venită, chiar dacă noi, împreună cu colegii de la PNL, vom veni cu îmbunătățiri - sperăm ca și colegii din PSD să le accepte - pentru că situația comunității românești din statul vecin trebuie și este obligația noastră să rămână o prioritate și în atenția Parlamentului.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

PNL. Doamna Angelica Fădor. Vă rog.

Vă rog, doamnă deputat.

 
   

Doamna Angelica Fădor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Grupul Partidului Național Liberal va vota pentru Proiectul de Lege privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, precum și pentru acordarea unor burse de studii etnicilor români cu domiciliul stabil în Ucraina.

Această decizie are la bază necesitatea întăririi legăturilor cu românii din afara granițelor țării, cu atât mai mult cu cât drepturile românilor din Ucraina sunt mult afectate, prin promulgarea Legii privind învățământul, care restrânge practic dreptul la educație în limba română.

În acest context, apreciem ca oportună aplicarea unor măsuri de natură să vină, pe de o parte, în sprijinul românilor etnici din Ucraina, care doresc să studieze în limba română, în vederea perfecționării în studiul limbii române, iar pe de altă parte, să vină și în sprijinul cadrelor didactice care predau în limba română în școlile din Ucraina.

Este un proiect bun care vine clar în sprijinul etnicilor români, motiv pentru care Grupul Partidului Național Liberal va vota pentru.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Florin Iordache:

Daniel Gheorghe, tot PNL, și apoi domnul Coliu.

Foarte scurt, domnule coleg!

 
   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Foarte rapid.

Mulțumesc, domnule președinte.

Cred că noi, Parlamentul României, putem avea puterea și implicarea de a pune capăt politicilor de deznaționalizare pe care le folosește împotriva etnicilor români din Ucraina statul vecin, de ani buni. Sunt foarte multe presiuni care se fac asupra societății civile românești de acolo, școli care se închid - de la 115 școli, astăzi sunt mai puțin de 80 - divizarea minorității românești, așa cum bine s-a spus mai devreme, între români și moldoveni. Sunt o serie de lucruri care ar trebui să fie esențiale pe agenda noastră politică - Legea educației din Ucraina, care este o lege discriminatorie, antieuropeană și care încalcă flagrant drepturile omului, cât și presiunile pe care structurile de forță ale statului ucrainean le fac asupra liderilor românilor de acolo.

Românii trebuie să-și păstreze identitatea, trebuie să știe că sunt români, trebuie să le cultivăm simțul românesc și educația - accentuez - în limba română, care este fundamentală pentru toți copiii români, indiferent că sunt din nordul Bucovinei, din sudul Basarabiei, din nordul Maramureșului sau din altă parte a Ucrainei. Limba română este esențială și ea trebuie apărată oriunde, atât în țară, cât și peste hotare.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Și ultimul vorbitor. De la Grupul PMP, domnul deputat Doru Coliu.

 
   

Domnul Doru-Petrișor Coliu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Păstrarea identității naționale este un deziderat pentru Partidul Mișcarea Populară.

Aducerea în prim-plan a nevoii românilor din diaspora, de a obține burse de studii în scopul studierii limbii române sau în limba română, a fost evidențiată prin depunerea amendamentelor PMP și prin crearea cadrului legislativ necesar obținerii acestor drepturi și facilități.

Crearea cadrului legal pentru finanțarea burselor individuale de studiu, pentru etnicii români cu domiciliul în Ucraina, de a studia în limba română, arată capacitatea României de a acționa în sprijinul românilor de pretutindeni, în vederea păstrării și promovării identității lingvistice, etnice, culturale și religioase.

De aceea, trebuie să extindem acest proiect de lege în toate țările, acolo unde sunt comunități istorice de români.

Deși mulțumim pe această cale Guvernului pentru adoptarea unora dintre amendamentele depuse și votăm pentru adoptarea acestui proiect de lege, nu putem fi de acord cu plafonarea cheltuielilor legate de acordarea burselor, în limita fondurilor alocate.

Considerăm imperios necesar, pentru ca acest act normativ să vină cu adevărat în sprijinul românilor, să se stabilească concret fondurile alocate.

Vă mulțumesc.

PMP va vota pentru.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții? Nu mai sunt.

Trecem la dezbateri.

Avem 7 amendamente admise și 4 amendamente respinse.

Dacă la titlul legii? Intervenții? Nu. Adoptat.

Articolul unic. Intervenții? Adoptat.

3 marginal? 4? 5? 6? 7? Adoptate.

Rămâne la votul final. Are caracter ordinar.

Următorul.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art.5 alin.(2) din Legea nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora (PL-x 261/2017). (rămas pentru votul final)  

8. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale; caracter organic.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva? Nu.

Dumneavoastră prezentați...?

(Domnul deputat Corneliu Olar solicită să ia cuvântul.)

Inițiatorii?

Vă rog.

Numai puțin, inițiatorul dorește să...

Numai puțin... nu sunteți inițiator. (Vociferări.) Lăsați, vă rog, poate vă luați haina, și discutăm când ajungem acolo. Deocamdată vorbesc inițiatorii. Vă îmbrăcați, bun.

Domnul... vă rog, domnul Ciocan, din partea Comisiei pentru agricultură, raportul. Și apoi discutăm.

   

Domnul Dan Ciocan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Plenul Camerei Deputaților a hotărât retrimiterea la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice în vederea examinării și depunerii unui nou raport, a Proiectului de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, în unanimitate de voturi, să se supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu amendamentele admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale?

Da, domnule Olar.

Avem 7 amendamente admise, să vă ajut.

 
   

Domnul Corneliu Olar:

Stimați colegi,

Noi am mai vorbit despre Legea nr. 192 cu privire la trecerea drumurilor din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - vorbim despre drumurile publice, cele ale statului - în administrarea consiliilor locale, un lucru pe care noi, Partidul Național Liberal, îl susținem. L-am susținut și în comisia de specialitate.

Rezolvăm cazurile... în primul rând, fondurile europene, accesarea fondurilor europene. Nu poți să accesezi fonduri europene sau să depui un proiect, în administrația locală, atâta timp cât tu nu ești administrator sau proprietar de drept.

Prin chestiunea aceasta, rezolvăm problema UAT-urilor, problema accesării fondurilor europene.

Și mai am și un amendament. Dacă vă uitați, la punctul 4 era o problemă de plată ilegală pe care trebuiau să o facă primarii sau primăriile, cu privire la ridicările topo.

Se cerea, în lege, ridicările topo să se facă de către... nu se spunea de cine, dar cine le plătește? Trebuie să le plătească Ministerul Finanțelor Publice - și aici am ajuns la o înțelegere cu colegii din comisie - pentru că Ministerul Finanțelor Publice are la ora actuală toate drumurile, cele care trebuie să treacă la UAT-uri, le are în inventar.

De aceea vă rog să votați ca atare.

Și cred că rezolvăm o problemă destul de bună pentru primării, pentru UAT-uri.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Simionca, Grupul PMP. Și apoi, domnul Tinel Gheorghe.

 
   

Domnul Ionuț Simionca:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este un proiect legislativ bun, care vine în sprijinul UAT-urilor.

Prin această trecere, de la Romsilva la unitățile administrativ-teritoriale, la consiliile locale, unitățile administrative pot să ia fonduri europene, pot să dezvolte aceste infrastructuri.

Deci cred că e o lege bună. Și noi, cei din PMP, o să o susținem.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, domnul Tinel, vă rog. A doua intervenție de la Grupul PNL.

 
     

Domnul Tinel Gheorghe (din sală):

Regulamentar.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Regulamentar. Păi, noi lucrăm numai regulamentar, domnule Tinel.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Inițial, proiectul de lege s-a referit numai la drumurile forestiere și la lucrările de corectare a torenților.

Este normală și firească trecerea acestora, acolo unde suprafețele de pădure aparțin unităților administrativ-teritoriale. Nu poate rămâne Romsilva să administreze drumul forestier, iar suprafața de pădure să fie a primăriei.

Dar în textul de lege, în urma aprobării Senatului și în urma dezbaterii comisiei, în Camera Deputaților, Comisia pentru agricultură, s-a strecurat încă o chichiță, să-i zic eu, așa. Au apărut un amendament și textul modificat care prevede ca și căile forestiere ferate de la Romsilva să treacă în administrarea unităților administrativ-teritoriale.

Păi, statul nu mai are sau Romsilva nu mai are, în momentul de față, decât Salva-Vișeu. CFF Salva-Vișeu.

Păi, de ce o treceți? De ce o luați, în condițiile în care acolo drumul este pe domeniul public al statului, deservește o suprafață mai mult de 50%-60% domeniul public al statului?.

Care este rațiunea, logica, de a trece CFF Salva-Vișeu de la stat, de la Romsilva - singurul, de altfel, în momentul de față - în administrarea unității administrativ-teritoriale, la primării?

Care este logica pentru care s-a strecurat în Comisia pentru agricultură această adăugare, care modifică și titlul legii, teoretic. Nu mai avem drumuri forestiere și lucrări de corectare a torenților, avem drumuri forestiere, căi ferate forestiere și lucrări de corectare a torenților.

Și aici trebuia modificat și titlul legii, domnule vicepreședinte de comisie, pentru că așa este corect, să știți. Când amendați textul de lege, trebuie făcută referire și la o categorie de lucrări de construcții care sunt afectate de textul de lege.

Deci eu nu pricep logica de a trece Salva-Vișeu, în condițiile în care materialul rulant, acum, tot în guvernarea dumneavoastră, în 2001-2004, l-ați dat unei firme private.

Deci, cum ar veni, materialul rulant este al unei firme private, suprafața de teren este fond forestier național, iar acum, prin lege, venim și spunem "...nu, domnule, pardon, să treacă în administrarea unităților administrativ-teritoriale".

Eu cred că ar trebui reîntors proiectul de lege la comisie și rediscutat acest amendament, acest aspect, pentru că el excede titlului legii și avizului pe care l-a primit la Senat.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Propuneți ceva sau au fost considerații generale?

 
     

Domnul Tinel Gheorghe (din sală):

Dar textul ar trebui reîntors, pentru că...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Regulamentar, nu mi-a cerut nimeni.

Deci, regulamentar, nu mi-a cerut-o. Bun.

Mergem mai departe.

Domnul Márton Árpád. (Discuții în sală.)

 
   

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Ar trebui să spun că mă miră. Dar, de fapt, nu mă miră că de la același grup parlamentar intervin doi colegi, având niște opinii diametral opuse. Unul susține legea, cu toată tăria, celălalt nu o susține, o crede proastă, chiar periculoasă și dorește să fie retrimisă.

Noi, UDMR, suntem consecvenți. Descentralizarea, pentru noi, nu este doar o zicală, ci o dorință reală. Și noi credem că tot ce se poate trebuie să fie dat în ograda autorităților locale, pentru ca localitatea, județul să prospere.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea PMP, al doilea vorbitor, domnul Pașcan Emil.

 
   

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Evident, nu o să invalidez ce a susținut colegul meu. Partidul Mișcarea Populară susține acest proiect legislativ.

Doar vreau să evidențiez o serie de probleme care pot fi întâmpinate. Și v-o spun din experiența de fost prefect.

Deci, pe de o parte, sigur că există această presiune din partea primăriilor, este veche. Doresc să preia anumite drumuri, să le reabiliteze prin fonduri europene. N-o pot face, câtă vreme nu le au în proprietate, este logic. Și acest principiu a stat la baza legii.

Însă s-a pornit de la realitatea că adeseori primăriile nu au banii necesari pentru a promova ridicările topo, adică studiile topografice, și acestea revin în sarcina ministerului.

Dați-mi voie să vă spun, sunt sute, poate mii de astfel de cazuri, la nivel național. În ce ordine va promova ministerul de resort aceste alocări de fonduri? Este mai mult o piedică.

Poate că ar fi trebuit să se lase și la latitudinea administrațiilor publice locale, acolo unde primăriile au bani pentru a face aceste studii, să le facă pe cheltuială proprie. Și doar acolo unde autoritățile publice locale nu au aceste resurse, să se recurgă la fondurile de la minister.

Pe de altă parte, vreau să vă mai aduc la cunoștință o piedică adesea întâlnită în administrația publică, privind promovarea hotărârilor de Guvern cu caracter patrimonial. Se face extrem, extrem de greu.

Deci, dacă se va sta pentru fiecare drum forestier pentru ca Guvernul să promoveze o hotărâre, dați-mi voie să vă spun, de pe acum, că acest proiect legislativ este un eșec.

Poate că ar fi trebuit, și din această perspectivă, reîntors la comisie și discutat și cu varianta de a se putea finanța din fondurile bugetului local, acolo unde există aceste resurse.

Și, de asemenea, să se găsească o modalitate pentru a se promova operativ hotărârea de Guvern, nu așa cum se întâmplă astăzi.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Ovidiu Ganț, vă rog.

Și apoi, procedură, domnul Tinel.

Vă rog.

 
   

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc.

Stimate domnule președinte,

Stimate colege,

Stimați colegi,

Grupul nostru parlamentar va susține proiectul.

Personal, cunosc în amănunt situația - de exemplu, de la Vișeu, unde statul, prin Romsilva, este un foarte prost administrator și, din lipsă de fonduri, calea ferată respectivă s-a degradat continuu.

Singura posibilitate de salvare este tocmai trecerea la administrația locală, care să poată accesa fonduri europene pentru eventuala reabilitare.

S-au produs inundații, s-au produs degradări ale terasamentului și nu a intervenit nimeni.

În consecință, n-ar trebui să invocăm astfel de situații care sunt exact contrare celor descrise aici.

Iar faptul că, din nefericire, este ultima sau singura care a mai rămas, e dovada certă a proastei administrări centralizate dinspre București, pentru că în cei 28 de ani care au trecut de la Revoluție, celelalte au fost furate sau distruse.

Am convingerea că, în baza principiului subsidiarității, pe care, nu-i așa, clamăm că-l susținem, administrarea la un nivel cât mai apropiat de cetățean, și anume de administrațiile locale, este soluția. Pentru că cetățenii de acolo, din zonă, sunt cei mai interesați ca aceste lucruri să nu se distrugă, să fie bine administrate și să aibă un folos de pe urma lor.

În consecință, încă o dată vă spun, grupul nostru parlamentar va susține și va vota în favoarea acestui proiect.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Domnul Tinel Gheorghe, vă rog.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Pe procedură, am solicitat o intervenție, domnule președinte de ședință, pentru că poziția exprimată de mine n-a fost împotriva proiectului de lege. A fost exclusiv legată de amendamentul care prevede trecerea CFF de la stat la unitatea administrativ-teritorială.

Greșit s-a spus aici că statul este un prost administrator. V-am explicat, din mandatul 2001, o firmă privată a preluat infrastructura CFF, acolo, nu statul a fost administrator.

Haideți să punem în cârca statului acolo unde trebuie pus.

Iar în ceea ce privește, stimate coleg de la UDMR, dorința dumneavoastră de bunăstare a unităților administrativ-teritoriale, în ceea ce privește fondul forestier național, s-a văzut în toată această perioadă, când oameni politici de la dumneavoastră erau numiți așa cum erau ei numiți, tocmai pe baza averilor din fondul forestier, din pădure, să știți.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

(Domnul deputat Corneliu Olar solicită să ia cuvântul.)

Ce ați uitat?

 
   

Domnul Corneliu Olar:

Vedeți câți primari au dosare de abuz în serviciu?

Referitor la ce spunea colegul meu. Eu sunt de acord parțial.

Însă, dacă ne aducem aminte și vorbim profesional - deturnarea de fonduri - dacă știm ce înseamnă deturnare de fonduri. Nu poate să plătească o primărie pentru ridicările topo ale unui drum care se află în proprietatea statului. Proprietatea statului, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Bine.

Vă mulțumesc.

Revenim. La raport, avem 7 amendamente admise.

Dacă la titlu sunt intervenții? Nu. Adoptat.

Articolul unic. Intervenții? Nu. Adoptat.

De la 3 până la 7 marginal. Intervenții? Nu. Adoptate.

Rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.112/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei (PL-x 130/2018). (rămas pentru votul final)  

13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 112/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligații de mediu; PL-x 130; caracter ordinar; procedură de urgență.

Guvernul? (Discuții în sală.)

Este poziția 13, domnule Dobre. Până acolo, nu mai avem rapoarte.

   

Domnul Constantin Ivan (secretar de stat, Ministerul Economiei):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor,

Domnilor,

Acest proiect de lege are ca obiect modificarea Ordonanței de urgență nr. 57/2016, ca urmare a faptului că aplicarea unora dintre prevederile acesteia a condus la înregistrarea de dificultăți în implementarea proiectelor demarate, ceea ce ar putea conduce la neconformarea statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă și la impunerea de sancțiuni pecuniare de către Comisia Europeană.

Scopul Ordonanței nr. 57 l-a constituit crearea mijlocului legal de finanțare de la bugetul de stat a măsurilor de protecție a mediului menite să remedieze deficiențele de mediu, prin conformarea cu cerințele de mediu ale legislației europene, pentru persoanele juridice responsabile cu gestionarea deșeurilor din industria extractivă.

Prin completările aduse se clarifică unele aspecte, atât din textul de bază al ordonanței, cât și aspecte introduse prin legea de aprobare, legate în principal de aplicarea în mod egal, nediscriminatoriu, tuturor persoanelor juridice aflate în procedura de faliment, fără a acorda un avantaj nejustificat operatorilor economici aflați în reorganizare judiciară.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc, domnule secretar de stat.

Domnul președinte Iulian Iancu, raportul Comisiei pentru industrii.

 
   

Domnul Iulian Iancu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Comisia a fost sesizată pentru dezbaterea în fond a proiectului de lege menționat.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Consiliul Economic și Social, de asemenea.

Senatul a adoptat proiectul.

Proiectul reglementează măsurile privind conformarea statului la obligații de mediu din sarcina operatorilor economici, în special din industria extractivă, astfel încât sumele utilizate pentru finanțarea măsurilor luate în vederea conformării statului român la unele obligații de mediu să fie considerate cheltuieli pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Dezbateri generale.

Grupul PNL, domnul Sorin Bumb.

Vă rog.

 
   

Domnul Sorin-Ioan Bumb:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Referitor la PL-x 130/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 112/2017, care vine să modifice Ordonanța de urgență nr. 57/2016 pentru reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflați sub autoritatea Ministerului Economiei.

Potrivit Directivei 2006/21 a Comisiei Europene privind gestionarea deșeurilor din industria extractivă și de modificare a Directivei 2004/35 a Comisiei Europene, statele membre sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea gestionării deșeurilor extractive, astfel încât să nu pună în pericol sănătatea umană, apa, aerul, solul, flora sau fauna.

Deoarece statul român nu și-a îndeplinit îndatoririle, în 21 iulie 2016, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a luat o hotărâre de condamnare pentru neîndeplinirea obligațiilor de mediu, statul român angajându-se la un calendar strict de conformare, cu consecințe pecuniare de 1.849.000 de euro și penalități între 2.230 și 133.824 de euro/zi.

Statul român nu a urmărit conformarea agenților economici care se aflau în procedură de insolvență, iar sumele constituite ca garanție nu erau suficiente pentru conformarea la condițiile de mediu.

PNL va vota pentru adoptarea acestei legi.

Mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Grupul USR, doamna Cristina Prună.

Și mai este domnul Mohaci.

Este și ziua dumneavoastră, domnule Mohaci. La mulți ani!

 
   

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Acest proiect de lege rafinează transpunerea Directivei 21/2006.

În principiu, sunt niște măsuri bune și adaptate realității curente. Adică este înlocuită faza insolvenței cu cea a falimentului operatorilor economici din industria extractivă. Iar sumele alocate din bugetul de stat, de Ministerul Economiei, sunt considerate cheltuieli necesare conformării la obligațiile de mediu impuse statului român prin această directivă europeană.

Totodată, exact cum a menționat și colegul de la PNL, această modificare va preveni și o posibilă procedură de infringement.

Sperăm totuși ca implementarea acestui proiect de lege în rândul operatorilor economici vizați să se facă într-o manieră justă și să existe o alocare bugetară suficientă în bugetul Ministerului Economiei.

USR va vota pentru acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Domnule Mohaci, vă rog.

 
   

Domnul Mihai Mohaci:

Doresc să menționez că Grupul PSD va susține acest proiect, care are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței nr. 57 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligații de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, astfel încât sumele utilizate pentru finanțarea măsurilor luate în vederea conformării statului român la unele obligații de mediu să fie considerate cheltuieli pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, în sensul producerii falimentului în înțelesul legislației insolvenței aplicabile și, în consecință, să fie plătite cu prioritate din valorificarea acestor bunuri.

Scopul esențial l-a constituit crearea mijlocului legal de finanțare de la bugetul de stat a măsurilor de protecție a mediului menite să remedieze deficiențele de mediu, prin conformarea condițiilor de mediu cu cerințele legislației europene.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Rămâne la votul final.

Nu avem amendamente.

Încheiem aici dezbaterile.

În 3 minute, primirea răspunsurilor din partea membrilor Guvernului.

 
  Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului și altor conducători ai organelor administrației publice.  

După o scurtă pauză

   

Domnul Florin Iordache:

Începem partea a doua a ședinței, consacrată răspunsurilor la întrebări.

Domnul deputat Nistor, de la Hunedoara, are o intervenție și primește răspuns de la doamna secretar de stat Paula Pârvănescu de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Da, doamnă secretar de stat. Îi dați domnului deputat răspunsul.

Mergem mai departe.

Domnul Codreanu? Nu este domnul Codreanu.

Atunci o rog pe doamna secretar de stat Bîrlibescu să dea răspunsul.

La justiție, tot pentru domnul Codreanu. Este prezentă doamna secretar de stat Mariana Moț și îi va înainta răspunsul.

Ministerul Tineretului, pentru domnul deputat Codreanu. Nu este domnul deputat Codreanu și atunci vă rog, prin Secretariatul Tehnic, să transmiteți răspunsul.

Vă mulțumesc mult, domnule secretar de stat.

De la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, tot pentru domnul Codreanu, doamnă secretar de stat, înaintați răspunsul.

De la Ministerul Afacerilor Interne, tot pentru domnul Codreanu, este prezent domnul secretar de stat Daniel Robert Marin. Înaintați răspunsul.

La Ministerul Apărării Naționale, tot pentru domnul Codreanu. Este prezent domnul secretar de stat Nicolae Nasta; să înainteze răspunsul.

La Ministerul Sănătății... se solicită amânare, pentru domnul deputat Pavel Popescu.

Și pentru domnul deputat Nicolae Andrei, de asemenea se solicită amânare, de la Ministerul Transporturilor.

De la Ministerul Transporturilor, pentru domnul deputat Nistor, de asemenea se solicită amânare.

Și pentru doamna deputat Dobrică Ionela se solicită amânare.

 
Prezentarea interpelărilor adresate membrilor Guvernului.  

Acum, lista cu colegii care prezintă interpelări.

Domnul Constantin Șovăială este prezent, are două interpelări depuse.

Domnul Pavel Popescu? Nu. Are două interpelări.

Domnul Robert Turcescu - o interpelare.

Petru Movilă - o interpelare.

Iulian Bulai? Nu. Are cinci interpelări.

Oana Bîzgan - o interpelare.

Cristina Trăilă - trei interpelări.

Daniel Olteanu - patru interpelări.

Adrian Todoran - o interpelare depusă.

  Emil-Marius Pașcan

Marius Pașcan - trei interpelări depuse.

(Domnul deputat Emil-Marius Pașcan solicită să ia cuvântul.)

Vreți să susțineți una dintre cele trei?

Vă rog. Aveți două minute.

     

Domnul Emil-Marius Pașcan (din sală):

Am patru.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Ați depus trei, domnule deputat. Eu vă spun că aveți trei interpelări depuse. Probabil că a patra este pe drum.

Vă rog, susțineți una din cele trei. Vă rog frumos.

 
   

Domnul Emil-Marius Pașcan:

Bună seara!

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Am adresat o interpelare doamnei președinte Liliana Țuroiu, de la Institutul Cultural Român și vă redau conținutul acesteia.

Am aflat cu surprindere și stupefacție că Institutul Cultural Român s-a implicat în festivitățile prilejuite de aniversarea, pe 19 aprilie 2018, a 450 de ani de la Edictul de la Turda, în parteneriat cu Biserica Unitariană.

Doamnă președinte,

Poate vă aflați în necunoștință de cauză. Vă informez că Adunarea Dietei, întrunită la Turda în 1568, a fost în primul rând un act politic îndreptat împotriva contrareformei, promovate de imperialii habsburgici catolici. În ceea ce-i privește pe românii ortodocși din Transilvania, efectul edictului a fost pecetluirea definitivă a statutului lor de națiune tolerată. Dieta stabilea că alături de cele trei religii de stat recepte - catolicismul, luteranismul și calvinismul - mai este recunoscută a patra, unitarianismul.

Așa că nu este de mirare că în 1711 Congregația tuturor nobililor din Turda ia decizia de a-i izgoni pe români din oraș, nobilii fiind îngrijorați de faptul că datele demografice se modificaseră, în defavoarea maghiarilor și sașilor, citez: "Aflăm că românii se înmulțesc foarte tare printre noi, în paguba noastră. Orașele și satele vechi, frumoase și locuite de maghiari și sași, întru atât sunt pustiite de locuitori, prin înmulțirea românilor, că acum nu mai auzim de ele".

În urma Edictului din 1568, iată, sărbătorit de Institutul Cultural Român, al Dietei de la Turda, Transilvania nu a devenit nici pe departe un tărâm al libertății religioase și al toleranței interconfesionale, așa cum pretind episcopii bisericilor tradiționale maghiare; o dovedește și al treilea document prin care, de fapt, românilor din Târgu Mureș nu le era permis nici să...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să sintetizați!

 
   

Domnul Emil-Marius Pașcan:

...nu le era permis nici să cumpere terenuri, nici să se stabilească în oraș, ba erau pedepsiți cei care îi susțineau.

Doamnă președinte,

Vă întreb dacă v-ați consultat cu vreun istoric sau specialist ...

Dar nu merge, domnule președinte, se tot întrerupe!

Vă întreb dacă v-ați consultat cu vreun istoric sau specialist atunci când ați angajat Institutul Cultural Român în aniversarea și festivitățile privitoare la Edictul de la Turda, prin care se considera populația majoritară românească de o condiție cetățenească inferioară.

Totodată, întreb și ce sume s-au alocat din partea Institutului Cultural Român pentru această aniversare care, de fapt, ar fi trebuit să fie o comemorare pentru români.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Vă rog, totuși, să ne încadrăm în cele două minute, chiar dacă aveți mai multe interpelări depuse.

 
  Cristina-Ionela Iurișniți

Următorul, Silviu Dehelean - o interpelare depusă.

Cristina Iurișniți - o interpelare.

Cristian Ghinea - două interpelări.

(Doamna deputat Cristina-Ionela Iurișniți solicită să ia cuvântul.)

Vreți să susțineți, doamna Iurișniți?

Vă rog.

Nu v-ați înscris.

     

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți (din sală):

Am ridicat mâna.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Păi nu, cu cartela... În sfârșit!

Vă rog.

Aveți două minute, doamnă deputat.

 
   

Doamna Cristina-Ionela Iurișniți:

OK. Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Este vorba de o interpelare adresată domnului Valentin Popa, ministrul educației naționale.

Domnule ministru,

În continuarea interpelării adresate Ministerului Educației Naționale, în data de 13 februarie 2018, în care vă solicitam explicații suplimentare cu privire la ilegalitatea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.792 din 2017, care muta probele de competențe în luna februarie a anului curent, a bacalaureatului, doresc să primesc informații cu privire la remunerația cadrelor didactice corectoare care au fost implicate în luna februarie 2017 în cadrul comisiilor de evaluare a probelor de competențe.

Din nefericire, profesorii au fost nedreptățiți de condițiile în care s-a desfășurat bacalaureatul, având în vedere că, în ciuda muncii depuse, aceștia nu au fost plătiți în conformitate cu legislația în vigoare. Mai mult decât atât, reprezentanții cadrelor didactice susțin că este nevoie de mărirea remunerației aferente corectării lucrărilor, din cadrul examenelor naționale, și în acest sens doresc să știu care este strategia Ministerului Educației Naționale.

Vă mulțumesc.

M-ați întrerupt!

Oricum, eu am finalizat...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Eu vă mulțumesc, doamnă.

În momentul în care eu apăs pe microfon să vorbesc cu dumneavoastră se întrerupe automat. Tehnica aceasta este... Avem o problemă cu tehnica.

Eu vă mulțumesc, doamnă deputat.

 
  Florin-Claudiu Roman

Cristian Ghinea - două interpelări.

Camelia Gavrilă - două interpelări.

Neculai Iftimie - trei interpelări.

Ioan-Sorin Roman - o interpelare.

Laurențiu Nistor - o interpelare.

Cristian Buican - două interpelări.

Adrian Dohotaru - o interpelare.

Florin Roman - o interpelare.

Vreți să o prezentați pe scurt?

Pe scurt, domnule deputat.

Vă rog. Succint.

   

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Interpelarea este adresată doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă, prim-ministru.

Stimată doamnă prim-ministru,

La preluarea puterii de către PSD și ALDE, în anul 2016, România se afla în situația fericită de a avea o inflație negativă. Însă, la numai doi ani de la preluarea mandatului de Guvernul PSD-ALDE, inflația a ajuns la un record al ultimilor cinci ani.

De asemenea, tot în mandatul guvernării PSD-ALDE, prețul alimentelor de bază au explodat, cum este cazul ouălor și al untului, ale căror prețuri s-au dublat într-un timp foarte scurt.

Totodată, România înregistrează cea mai puternică creștere a prețurilor la combustibil la pompă din Uniunea Europeană, un record la fel de nedorit pentru cetățenii români.

În același timp, creditele în lei ale românilor s-au scumpit, ca urmare a creșterii alarmante a ROBOR, fapt care semnifică un alt record negativ pentru ultimii cinci ani, iar facturile la utilități, în special pentru gazele naturale și pentru energia electrică, de asemenea, au crescut considerabil. Este evident faptul că toate acestea afectează viața de zi cu zi a românilor.

Vă rog, doamnă prim-ministru, să ne comunicați, pentru că v-am auzit de mai multe ori punând aceste majorări în cârca Băncii Naționale a României, care sunt măsurile luate de Guvernul PSD-ALDE pentru a stopa aceste creșteri împovărătoare și care sunt motivele legale imputabile Băncii Naționale a României legate de aceste efecte negative ale inflației?

Cu stimă, Florin Roman, deputat al PNL de Alba.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Mihaela Huncă

Luminița Jivan - nouă interpelări.

Oana Vlăducă - o interpelare.

Mihaela Huncă - o interpelare.

Vă rog.

Vreți să o prezentați?

Vă rog, doamnă deputat.

   

Doamna Mihaela Huncă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea este adresată domnului Valentin Popa, ministrul educației naționale.

Stimate domnule ministru,

Având în vedere că Ministerul Educației Naționale s-a angajat, prin Programul de guvernare, pentru perioada 2017-2020, să crească participarea tinerilor în învățământul universitar, prin consolidarea bazei materiale, care prevede construcția a 30 de cămine studențești noi, și prin reabilitarea, modernizarea și construirea de cantine studențești, vă rog să-mi comunicați care este stadiul realizării acestor obiective, până în prezent, și care sunt termenele asumate de Guvern, prin programele de investiții aprobate de Parlament, prin Legea bugetului de stat pentru anul acesta?

Vă solicit aceste informații, întrucât, în urma raportului publicat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, în prezent sunt 107.682 de locuri în unitățile de cazare ale universităților de stat, raportat la un număr total de 464.149 de studenți.

Totodată, am constatat că în acest an a fost demarată procedura privind construirea a șase cămine, iar timpul mediu de construire a unei astfel de clădiri, din momentul aprobării acesteia, este de 90 de luni.

Vă rog să-mi transmiteți calendarul stabilit și sumele care urmează să fie aprobate pentru majorarea subvenției alocate pentru fiecare student bugetat - pentru cămine, cantine, pentru perioada 2018-2020, detaliat pe fiecare an.

De asemenea, am rugămintea să mă informați dacă aveți în plan și care este termenul pentru realizarea unei metodologii clare, transparente și complexe, prin care să se acorde această subvenție instituțiilor de învățământ superior, în care să existe o bază, în vederea calculelor acestor fonduri, având în vedere indicatorii propuși de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, nivelul inflației, creșterea economică și salariul minim?

Solicit răspuns în scris.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
  Sergiu Cosmin Vlad

Vă rog să fiți mai succinți, stimați colegi.

Roxana Mînzatu - trei interpelări.

Constantin Codreanu - o interpelare.

Sergiu Vlad.

Vă rog. Aveți o interpelare.

   

Domnul Sergiu Cosmin Vlad:

Bună ziua!

Interpelarea este adresată ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, domnul Paul Stănescu.

Obiectul întrebării: "Investiții ale Companiei Naționale de Investiții la Stadionul Municipal «Francisc von Neuman» UTA Arad.

Stimate domnule ministru,

Compania Națională de Investiții și-a asumat în toamna anului 2016 finanțarea unor lucrări aferente Stadionului Municipal UTA din Arad, mai exact "Modernizarea instalației de nocturnă și alimentare cu energie electrică la Stadionul UTA" și "Lucrări de amenajare gazon, instalație de încălzire și instalație irigare Stadionul UTA". În prezent, autoritățile administrației locale ale Municipiului Arad au adoptat, prin Consiliul Local Municipal Arad, documentația tehnico-economică aferentă celor două proiecte, pentru a fi finanțate din bugetul local.

Vă rog să-mi răspundeți, referitor la proiectele mai sus menționate:

1. De ce nu au fost executate de CNI cele două proiecte de investiții, de la momentul 2016 și până acum?;

2. Dacă mai există posibilitatea finanțării lor de CNI?;

3. Dacă da, când estimați că pot fi demarate lucrările și în ce condiții?

Vă rog să dispuneți ca răspunsul dumneavoastră să îmi fie trimis oral și în scris.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Vlad-Emanuel Duruș

Ilie Barna - două interpelări.

Cristina Prună - patru interpelări.

Claudiu Năsui - șase interpelări.

Vlad Duruș - o interpelare.

Vă rog. Pe scurt, domnule deputat.

   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru George Ivașcu și are ca temă "Situația Casei Memoriale «Gheorghe Pop de Băsești»".

Stimate domnule ministru,

România a parcurs aproape jumătate din anul Centenarului și Guvernul încă nu a reușit să finanțeze reabilitarea unor obiective-simbol pentru Marea Unire de la 1918.

Impresia generală este că, la nivel instituțional, se aleargă mai mult după finanțarea de expoziții, simpozioane și concerte și nu după a reda generațiilor următoare locuri de o încărcătură istorică și emoțională deosebită.

Domnule ministru,

Vă vorbesc cu îngrijorare despre starea în care se găsește Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băsești", din localitatea Băsești, județul Maramureș, locul în care s-a scris o parte din istoria țării.

Constat, cu vădit regret, faptul că Guvernul PSD-ALDE nu a găsit capacitatea de a reabilita un obiectiv istoric, simbol al mărețului eveniment de la 1918.

Între pereții acestui imobil s-a decis Unirea Ardealului cu țara. Cu toate acestea, imobilul a fost dat uitării.

În vremea comunismului a fost sediu al CAP și apoi depozit. Acum este sediul politicii de nepăsare a Guvernului pe care-l reprezentați. Este inadmisibil să ne aflăm cu șapte luni înaintea marelui ceas al Centenarului și să nu existe finanțarea aprobată pentru Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băsești".

Iese din nou în evidență lipsa de viziune, incompetența, delăsarea și, de ce nu, batjocura guvernanților.

S-a aprobat de Comitetul Interministerial din Guvern, care gestionează Centenarul...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, concluzionați, domnule deputat!

 
   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

... Marii Unirii, acum, un proiect în valoare de 26.900 lei, care constă într-o expoziție în casa memorială.

Este ne neconceput pentru orice minte lucidă să nu ai finanțare pentru reabilitarea Casei Memoriale de la Băsești, dar să dai bani ca într-un spațiu degradat să se desfășoare o expoziție...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Dați-mi voie să concluzionez, domnule președinte!

 
   

Domnul Florin Iordache:

Păi, domnule coleg, avem un timp, vă rog frumos! Povestim...

Haideți, că pierdem timpul! Vă rog, concluzia!

 
   

Domnul Vlad-Emanuel Duruș:

Un alineat!

Vă rog să-mi prezentați, domnule ministru, un program cu sume, termene și obiective, pe care îl veți derula, privind acest obiectiv.

De asemenea, doresc să-mi precizați la ce punct și pe ce loc al Strategiei guvernamentale, dedicate Centenarului, ați cuprins Casa Memorială "Gheorghe Pop de Băsești"?

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
  Ionuț Simionca

Mergem mai departe.

Domnul Dobrovie - o interpelare.

Ionuț Simionca - două interpelări.

Vă rog. Succint, una dintre ele, domnule deputat.

   

Domnul Ionuț Simionca:

Domnule președinte,

Interpelarea mea este adresată doamnei Sorina Pintea, ministrul sănătății.

Obiectul interpelării: "Unde sunt ambulanțele promise?"

Stimată doamnă ministru,

În vederea suplimentării creditelor bugetare pentru asigurarea transportului în condiții optime a pacienților din comune, la unitățile medicale, și luând în considerare răspândirea geografică a localităților și densitatea populației, în calitate de deputat de Bistrița-Năsăud am depus la dezbaterea bugetului pe 2018 câteva amendamente care urmau să conducă la dotarea fiecărei comune cu câte o ambulanță. Practic, prin acest demers, veneam în sprijinul PSD pentru îndeplinirea Programului de guvernare 2017-2010, Capitolul "Politici în domeniul sănătății", punctul 5.

În cadrul dezbaterilor bugetare, fostul ministru al sănătății, domnul Florian Dorel Bodog a confirmat că programul de ambulanțe, care vizează dotarea cu ambulanțe pentru serviciile județene de ambulanță, este gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, în Programul de guvernare fiind într-adevăr prevăzute 3.000 de ambulanțe - câte o ambulanță pentru fiecare unitate administrativ-teritorială.

Totodată, fostul ministru al sănătății a promis, pentru început... în cadrul unui program-pilot, finanțat de Banca Mondială, care urma să ajungă și în Bistrița-Năsăud.

Măsura promisă fiind în favoarea sănătății românilor, vă rog să îmi comunicați cum au fost repartizate aceste ambulanțe pe județe, pe tip de ambulanță și când vor ajunge aceste ambulanțe în județe?

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
   

Domnul Ionuț Simionca:

Solicit răspuns în scris și verbal.

Cu deosebit respect, deputat Ionuț Simionca, deputat de Bistrița-Năsăud.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
  Angelica Fădor

Eugen Tomac - două interpelări.

Doamna deputat Angelica Fădor.

Vă rog, doamnă deputat. Aveți o interpelare. Pe scurt, vă rog să o prezentați.

   

Doamna Angelica Fădor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Interpelarea mea este intitulată "Necesitatea modernizării Vămii Siret din județul Suceava" și este adresată domnului ministru Eugen Teodorovici, domnului ministru Lucian Șova și doamnei ministru Rovana Plumb.

Vama Siret se află în județul Suceava și menționez că este singura vamă din nord-estul țării care asigură traficul greu de marfă cu Ucraina. Pe o graniță care depășește 600 de kilometri, mai există, alături de punctul de trecere Siret, doar o singură vamă ce asigură traficul greu și anume, Halmeu, în județul Satu Mare, aflată la aproximativ 400 de kilometri.

Traficul se ridică la valori semnificative, într-un singur an trecând prin Vama Siret aproximativ 90.000 de tiruri, peste 4.000 de autobuze, 90.000 de microbuze, 300.000 de autoturisme, aproximativ 900 de persoane trec prin vamă cu mașina și 400 pe jos.

Având în vedere cele expuse, doresc să supun atenției dumneavoastră câteva probleme cu care se confruntă Vama Siret.

Infrastructura deficitară.

Practic, craterele din asfalt fac ca aspectul punctului de trecere să fie unul dezolant.

Nu are utilități obligatorii, cum ar fi apă și canalizare, deși sistemul de furnizare a apei se află la intrarea în vamă.

Deși Ucraina se află într-o situație economică dificilă, în vama lor infrastructura rutieră a fost modernizată.

Traficul greu pe DN2.

Motivat, autocamioanele de marfă care așteaptă să intre în vamă, creează mari probleme de circulație, dar și de mediu, uneori timpul de așteptare pentru tiruri este de peste 24 de ore.

Pentru rezolvarea acestor probleme semnalate există fonduri europene care pot fi accesate, pentru transportul greu fiind axa prioritară POIM. Cererile pentru finanțări se pot depune încă din anul 2016, iar ultimul termen de depunere este 31 decembrie 2018.

Pentru transportul ușor sunt finanțări transfrontaliere, care au termen de depunere 17 mai 2018.

Având în vedere că și Agenția Națională de Administrare Fiscală consideră că modernizarea biroului vamal de la Siret reprezintă o necesitate, conform răspunsului primit de ICJ Suceava, la o adresă transmisă acestei instituții, vă întreb ce măsuri concrete veți lua pentru modernizarea acestei vămi și care este termenul în care reușiți să le implementați?

Solicit răspuns în scris.

Cu stimă, deputat al PNL de Suceava, Angelica Fădor.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc.

 
  Nicolae Neagu

Nicolae Neagu.

Vă rog, aveți o interpelare. Pe scurt, domnule deputat.

   

Domnul Nicolae Neagu:

Foarte scurt, domnule președinte.

Mulțumesc.

Interpelarea este adresată minunatului Minister al Transporturilor, în atenția domnului ministru.

Există o documentație depusă din partea Consiliului Județean Sibiu și a Prefecturii Sibiu pentru trecerea DJ106E, intrare DN1 Cristian, care cuprinde Mărginimea Sibiului, în DN67C, adică Transalpina.

Traseul este extrem de important, nu doar pentru Consiliul Județean Sibiu sau pentru județul Sibiu, ci și pentru cel național, întrucât solicitarea era adresată din 26 aprilie 2017, Domnia Sa fiind un ministru tânăr, proaspăt și extrem de riguros.

Aștept răspuns oral și în scris la această solicitare adresată inclusiv de Prefectura Sibiu.

Deputat al PNL de Sibiu, Nicolae Neagu.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc mult.

 
  Ilie Toma

Tamara Ciofu - o interpelare.

Marius Budăi - o interpelare.

Răzvan Rotaru - o interpelare.

Elvira Șarapatin - o interpelare.

Simona Oprescu - o interpelare.

Cornel Itu - două interpelări.

Și ultimul vorbitor, Ilie Toma. Aveți trei interpelări.

Foarte scurt una dintre ele, domnule deputat, și închidem ședința.

Mulțumesc.

   

Domnul Ilie Toma:

Mulțumesc.

Interpelarea este adresată ministrului energiei.

Complexul Energetic Hunedoara, din care fac parte Termocentrala Mintia și Termocentrala Paroșeni, precum și minele care au mai rămas, conform normelor Comunității Europene nu respectă cerințele de mediu, fiind în proces de judecată cu Garda de Mediu, altă instituție a statului, riscând închiderea. Acest fapt se preconizează a se întâmpla în anul 2020 și ar avea ca efect dispariția a câteva mii de locuri de muncă la nivelul județului Hunedoara și, totodată, ar afecta siguranța sistemului energetic național, sistem strategic în România, și ar submina economia județului Hunedoara.

Îmi exprim îngrijorarea, ca deputat la județului Hunedoara, fapt care reiese și din ședințele Comisiei pentru industrii și servicii, prin numeroasele mele luări de cuvânt, pe această temă.

Prin urmare, pentru o mai bună comunicare la nivel local, vă rog să îmi transmiteți care este norma de noxe în atmosferă, corelate cu închiderea Centralelor termice Mintia și Paroșeni și care sunt soluțiile pentru salvarea acestui complex energetic.

Și, dacă în acest moment, conform normelor impuse de Uniunea Europeană, cele două centrale riscă să fie închise, care ar fi pașii legali, procedurali, care ar mai putea fi făcuți, în condițiile actuale, pentru prelungirea funcționării, măcar până în anul 2024 și continuarea procesului de producție la cele două termocentrale, coroborat cu găsirea de noi soluții pentru modernizarea grupurilor energetice la Termocentrala Mintia?

Solicit răspuns verbal și în scris.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc mult.

Declar ședința închisă.

La revedere!

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 17,25.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 21 august 2018, 17:12
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro