Matei-Adrian Dobrovie
Matei-Adrian Dobrovie
Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2018
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.104/28-06-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
17-10-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 20-06-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 20 iunie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.19 Matei-Adrian Dobrovie - declarație politică intitulată "Politica externă a României a fost confiscată de Liviu Dragnea";

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Dau, în continuare, cuvântul, din partea Grupului parlamentar al USR, domnului deputat Dobrovie.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Politica externă a României a fost confiscată de Liviu Dragnea".

Doamnelor și domnilor deputați,

Astăzi mă simt obligat să trag un semnal de alarmă foarte serios, legat de schimbarea de paradigmă în politica externă a României. Cu îngrijorare constat faptul că Liviu Dragnea a privatizat politica externă a României și încearcă să forțeze în momentul de față o alegere falsă, o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite. Mai nou, România nu mai este văzută ca un partener predictibil de aliații și partenerii noștri strategici, dat fiind că politica externă este condusă din Kiseleff, ocolind președintele, iar premierul Vasilica Dăncilă, pe lângă faptul că este doar o marionetă, nu reușește, este total depășită de rolul prea mare pe care-l are.

Sub bagheta domnului Liviu Dragnea, se întâmplă un lucru foarte grav. Cei doi piloni ai politicii externe românești și anume, apartenența la Uniunea Europeană și parteneriatul strategic cu Statele Unite, sunt puși în antiteză. Este un lucru și un joc foarte periculos, deoarece traversăm o perioadă de incertitudini și de disensiuni majore între noua administrație de la Washington și țările nucleului dur european - Franța și Germania.

În esență, Liviu Dragnea încearcă să ne convingă că avem de ales între Uniunea Europeană și Statele Unite.

România nu poate să-și permită o asemenea alegere. România ar fi putut să joace un rol de liant în această ecuație transatlantică atât de complicată. Ar fi putut să joace un liant între cele două părți, având relații bune cu ambele.

Prin vizitele făcute la Washington, Berlin, Paris, de președintele Iohannis, România s-a poziționat clar, alături de nucleul dur al Uniunii Europene, și ca principalul partener al americanilor în regiune, având relații bune cu ambele părți. Aceste roluri nu se exclud. Acest lucru a fost subliniat și de președintele Iohannis.

Domnul Dragnea, însă, a aruncat în aer toate aceste parteneriate, toate oportunitățile pe care România le avea în momentul de față.

În actualul context, dominat de derapajele foarte bine cunoscute ale unor țări, precum Polonia și Ungaria, de la statul de drept, România era interlocutorul firesc în această regiune, era un interlocutor interesant pentru nucleul dur al Uniunii Europene și era cel mai interesant partener, în contextul acestui iliberalism care mătură regiunea.

Țara noastră putea cumva lua locul Poloniei în Europa de est, dar PSD a stricat totul, pe de o parte prin asaltul asupra statului de drept și a independenței justiției și, pe de altă parte, prin măsurile populiste și nesustenabile, care, iată, ne îndepărtează de zona euro. La fel, măsurile de atac asupra justiției și de subjugare a acesteia ne îndepărtează de obiectivul fundamental de aderare la spațiul Schengen.

Mai mult decât atât, am devenit impredictibili chiar și în politica externă, predictibilitatea fiind una dintre puținele caracteristici pozitive ale politicii externe românești, de-a lungul anilor.

Am ajuns ca după ce...

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

...ani de zile am susținut procesul de pace...

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Vă rog să vă apropiați de concluzie.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

...israelo-palestinian și soluția celor două state, să devenim impredictibili, să boicotăm practic declarația Uniunii Europene de condamnare a mutării Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și, mai mult decât atât, să participăm la ceremonia de inaugurare.

Astfel, rolul României de honest broker, credibilitatea pe care am câștigat-o în atâția ani, în relația cu statele arabe, a fost grav deteriorată.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim, domnule deputat.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Închei imediat!

Vă rog să-mi permiteți o concluzie.

Din păcate, România devine imprevizibilă în politica externă, în acest context foarte complicat, în care relația transatlantică a fost afectată puternic de ieșirea SUA din acordul nuclear cu Iranul.

Sunt foarte multe probleme...

 

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Mulțumim tare mult.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Președintele Trump a crescut tarifele vamale pentru Europa, la exporturile către SUA.

Și nu pot decât să trag o singură concluzie, că este absolut iresponsabil și de o gravitate extremă faptul că Liviu Dragnea se folosește de acest context atât de complicat, pentru a forța o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Domnule deputat, vă întrerup microfonul!

Vă rog frumos să încheiați!

Vă mulțumesc.

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

Vă mulțumesc.

Deputat Matei Dobrovie, Circumscripția nr. 42, București.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 19 octombrie 2018, 1:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro