Plen
Ședința Camerei Deputaților din 10 iulie 2018 (sesiune extraordinară)
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.120/19-07-2018

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-11-2018 (comună)
14-11-2018
13-11-2018
12-11-2018
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 10-07-2018 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 10 iulie 2018 (sesiune extraordinară)

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 337/2018). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 337/2018

 

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

  ................................................

5. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 - PL-x 337/2018; 22 de amendamente admise, două amendamente respinse și o anexă.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să intervină? Nu.

Din partea comisiilor sesizate în fond?

Domnule deputat, vă rog, prezentarea raportului comun.

Domnul Dănuț Păle:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Camera decizională pentru acest proiect de lege este Camera Deputaților.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea rezolvării situației juridice a terenurilor aferente casei de locuit, anexelor gospodărești, precum și a curților și grădinilor din prelungirea acesteia, care nu a fost definitivată până în prezent. Sunt avute în vedere și unele terenuri pe care sunt amplasate construcții ale fostelor cooperative de producție, ale fostelor asociații economice intercooperatiste și ale fostelor cooperative de consum.

În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot împotrivă, să supună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu amendamentele admise redate în Anexa nr. 1 și amendamentele respinse redate în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc frumos.

La dezbateri generale dacă dorește cineva să intervină?

Domnule Olar? Vă rog.

Domnul Corneliu Olar:

Îmi cer scuze, dar Comisia pentru agricultură văd că astăzi lucrează în plenul Camerei Deputaților și noi, cei din comisie, trebuie să fim mai activi și mai des aici, la microfon.

Sunt de acord cu inițiativa și este o treabă care rezolvă anumite construcții rămase în paragină, care au fost, de fapt, luate prin Legea nr. 18, prin privatizare, și au rămas proprietarii de construcții, care nu pot să investească, pentru că ei nu sunt proprietari de terenuri. Acest proiect de lege rezolvă această problemă. Deci terenul urmează proprietarul de construcții. Aceasta este toată rezolvarea!

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Mulțumesc și eu.

Domnul Csaba-István.

Domnul Sebestyén Csaba-István:

Doamnă președinte,

Stimate doamne,

Stimați domni,

Modificările propuse la Legea nr. 18 sunt cumva într-o legătură logică cu modificările Legii cadastrului pe care am votat-o deja în plen și servesc, pe de o parte, cum s-a spus și mai înainte, la clarificarea situației juridice a terenurilor din intravilan, iar pe de altă parte la accelerarea înregistrării sistematice a terenurilor agricole din extravilan.

Deci acestea două servesc atât interesului național, cât și proprietarilor.

Deci Grupul UDMR va vota această modificare și vă rog și pe dumneavoastră să votați.

Mulțumesc.

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu:

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Avem 22 de amendamente admise și două amendamente respinse.

Dacă de la marginal 1 la marginal 10 sunt observații? Dacă nu, adoptate.

Dacă de la 11 marginal la marginal 22 sunt observații? Nu. Adoptate.

La Anexa nr. 1 dacă sunt observații? Nu. Adoptată.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 17 noiembrie 2018, 23:34
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro