Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2018 > 07-11-2018

Ședința Camerei Deputaților din 7 noiembrie 2018

  1. Declarații politice și intervenții ale domnilor deputați:
  1.76 Viorel Stan - declarație politică cu titlul "Salariile mai mari, mai multe șanse de a ne păstra tinerii în țară";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Viorel Stan:

"Salariile mai mari, mai multe șanse de a ne păstra tinerii în țară"

În ultima perioadă, mulți tineri din România au ales să plece, să înceapă o altă viață peste hotare, iar principalul motiv îl reprezintă banii pe care îi câștigă. Sunt nemulțumiți de salarii, așa că decid să părăsească țara, în speranța că în alt loc este mai bine.

Dacă ne uităm la cifre, mai avem mult de muncă la acest domeniu, iar autoritățile, dar și angajatorii trebuie să ia măsuri urgente în vederea asigurării stabilității pieței muncii.

Una dintre cele mai importante măsuri, luată deja de Partidul Social Democrat, pentru a-i motiva pe români, este creșterea salariilor.

Guvernul va majora salariul minim pe economie de la 1 decembrie, iar de la 1 ianuarie 2019, salariile vor crește cu 25% din diferența între ce este acum în plată și grila din 2022 aferentă fiecărei familii ocupaționale.

Începutul anului următor va aduce diferențierea salariilor, în funcție de studii și vechime. Salariul minim pe economie ar urma să fie 2.080 de lei, salariul minim pentru cei cu studii superioare 2.350 de lei, iar pentru cei care au minimum 15 ani vechime, tot 2.350 de lei.

Vor crește salariile celor din Ministerul Apărării. De exemplu, un maior va avea un salariu de bază de 5.019, de la 4.174. Un căpitan gradația 4 va câștiga 4.324 de lei, de la 3,460 de lei. Și cei din Ministerul Afacerilor Interne vor avea salarii mai mari. Un căpitan va încasa suma de 4.688 de lei, de la 3.740 de lei, în timp ce un locotenent colonel va beneficia de un salariu de 4.928 de lei, adică o creștere de peste 900 de lei.

Vom avea salarii mai mari și în sistemul educațional. Un profesor cu 25 de ani vechime va avea o creștere de 327 de lei și va ajunge la un salariu de peste 5.300 de lei. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creștere de 343 de lei și vor ajunge la 4.477 de lei, iar profesorii debutanți vor avea o creștere de peste 1.400 de lei. Profesorii universitari vor avea un plus de 693 de lei și vor câștiga 9.289 de lei.

În ceea ce privește majorarea salariilor, Programul de guvernare al partidului s-a axat pe domenii precum educația sau sănătatea. De la 1 martie 2018, salariile de bază pentru medici și profesori au fost mai mari. Tocmai de aceea, medicii și asistentele au urcat direct pe grila din 2022, deci ei de la 1 ianuarie nu vor mai avea niciun fel de creștere. În schimb, alți angajați din sectorul sanitar vor avea venituri mai mari. Mă refer la biologi, chimiști, farmaciști. Educația a avut și ea o creștere de 25% anul acesta, deci 25%, raportat la salariul de anul trecut. Lor le-a rămas destul de puțin de recuperat.

Sunt, așadar, vești bune pentru români. Pentru că, odată cu aceste creșteri, le confirmăm, încă o dată, că munca le este apreciată. Și mai confirmăm un lucru - partidul reușește să-și ducă la bun sfârșit promisiunile și Programul de guvernare.