Nicolae-Miroslav Petrețchi
Nicolae-Miroslav Petrețchi
Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.20/06-03-2019

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2019 > 20-02-2019 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.2 Nicolae-Miroslav Petrețchi - declarație politică intitulată "Ziua internațională a limbii materne, în actualul climat politic";

 

Domnul Eugen Nicolicea:

  ................................................

Din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale? Cred că domnul Petrețchi este doar.

 

Doamna Mariana-Venera Popescu (din sală):

Și eu!

Domnul Eugen Nicolicea:

Mă scuzați. Urmați dumneavoastră imediat!

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Tema declarației politice - "Ziua internațională a limbii materne, în actualul climat politic".

Peste o zi celebrăm Ziua internațională a limbii materne. Ne-am obișnuit ca această zi să fie marcată prin alocuțiuni și momente festive, însă trebuie ca tocmai acum să efectuăm o analiză a perspectivelor concrete în ceea ce privește încurajarea diversității lingvistice.

Cunoaștem faptul că limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare și dezvoltare a patrimoniului unei națiuni, acesta aflându-se de câteva decenii în centrul dezbaterii publice și politice.

Diversitatea lingvistică reprezintă, fără nicio îndoială, un lucru prețios, și, drept urmare, cultivarea limbii materne rămâne un element încurajat în Europa. Ca dovadă, aproape toate reuniunile organizate la Bruxelles și la Strasbourg îngăduie folosirea limbii materne atât în plenul adunării ori în ședințele comisiilor parlamentare, cât și în cele ale grupurilor politice.

România este cel mai elocvent exemplu în ceea ce privește conservarea și promovarea limbii materne; cel puțin în ultimii ani, fiind împrumutat de tot mai multe state, care, urmând modelul românesc, aduc în concordanță reglementările legislative din domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale cu standardele europene, în același timp, exprimând voința de a îmbunătăți transpunerea acestora în practică.

Din păcate, mai apar zvâcniri a unor aventurieri, care, prin răstălmăciri, politici populiste, completate cu tendințe clare de încălcare a unor drepturi care contravin spiritului european, încearcă să inducă o competiție de rele practici, însă noi trebuie să știm să facem distincție între cazurile izolate și politica statală, monitorizând implementarea prevederilor Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale, respectiv a Cartei Europene privind limbile regionale.

De aceea, este foarte important ca în instituțiile fundamentale, capabile să conserve limba maternă, să existe o continuitate a sublinierii, într-un cadru legislativ, a prevederilor garanțiilor corespunzătoare în ceea ce privește protecția limbilor minorităților naționale, contribuind continuu la dezvoltarea cadrului instituțional, astfel încât minoritățile să se bucure de drepturile lor în conformitate cu exigențele și prevederile europene.

Așa consider că putem celebra această zi, promovând totodată diseminarea limbilor materne, fără să uităm că ele servesc nu doar scopului încurajării diversității lingvistice și a educației multilingve, ci contribuie, într-o foarte mare măsură, la dezvoltarea conștiinței privind tradițiile lingvistice și culturale din întreaga lume și la consolidarea solidarității bazate pe înțelegere, toleranță și dialog.

Vă mulțumesc.

Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie dimanche, 21 juillet 2019, 19:53
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro