Plen
Ședința Camerei Deputaților din 24 aprilie 2019
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.60/06-05-2019

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-11-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2019 > 24-04-2019 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 aprilie 2019

4. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.97 din 7 februarie 2019 (PL-x 406/2018/2019). (rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 406/2018

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Continuăm.

1. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.97 din 7 februarie 2019; PL-x 406/2018/2019; procedură de urgență.

Întreb dacă dintre inițiatori, 179 de deputați și senatori, dorește cineva să intervină? Nu dorește nimeni să intervină.

În aceste condiții, vă prezint eu raportul.

(Coboară la tribună.)

În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, în conformitate cu prevederile art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia specială a dezbătut Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Amendamentele admise se regăsesc în Anexa nr. 1, iar amendamentele respinse în Anexa nr. 2.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

(Revine la prezidiu.)

Dezbateri generale. Domnul Ion Stelian, Grupul USR.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Reiterez rugămintea către colegii parlamentari să nu voteze această modificare legislativă, pentru că am convingerea că, dacă va fi votată, această modificare va genera o procedură de infringement împotriva României, pentru încălcarea angajamentelor internaționale. Am fost avertizați în acest sens și cred că este cazul să luăm în serios această realitate.

Prevederile, în marea lor majoritate, nu sunt cerute nici de Curtea Constituțională, nici de directivele Uniunii Europene. Doar câteva dintre articole au legătură, dar marea majoritatea nu au absolut nicio legătură. Doar cu dosarele de corupție ale șefilor de partid, PSD și ALDE, și ale baronilor locali... (Vociferări.)

Este important să spunem că nu se solicită niciun moment scăderea termenelor de prescripție a răspunderii penale. Este important să spunem că nu se solicită nici de Curte, nici de Uniunea Europeană, să se dezincrimineze fapte precum neglijența în serviciu, precum abuzul în serviciu în forma agravată, cu obținerea de folos pentru sine sau pentru altul, sau cu producerea de prejudicii și de consecințe deosebit de grave.

Nu se solicită nicăieri condiții mult mai favorabile pentru liberarea condiționată, în situația în care știți foarte bine că a intrat în vigoare acea Lege a recursului compensatoriu, care a eliberat foarte mulți infractori.

Toate aceste modificări sunt impuse de o putere care acum abuzează de prerogativele sale, pentru a-și proteja șefii. Este trist că puneți în pericol siguranța cetățenilor onești ai acestei țări, pentru a proteja un grup infracțional.

E foarte trist ce se întâmplă. Ne întoarcem în timp. Până la urmă, dacă analizăm și codurile care sunt acum în vigoare, dar și legislația care a existat înainte, în vigoare înainte de schimbările legislative majore, vom observa că asemenea atacuri la statul de drept nu au fost aduse în niciun regim politic; și la siguranța cetățeanului simplu.

Când vorbim de abuz în serviciu vorbim de furt, de multe ori, din banul public, de nerespectarea unor legi, cu consecințe grave asupra cetățenilor.

Nu avem spitale, de multe ori, pentru că se fură din acei bani și că se dau contracte cu dedicație, pentru anumite persoane, ocolindu-se legislația achizițiilor publice. Nu avem autostrăzi din același motiv. Lucrurile sunt legate între ele, corupția cu situația în care trăiesc majoritatea românilor.

De aceea, vă solicităm, mai ales colegilor de la minorități, nu avem nimic cu politica dumneavoastră și cu ideologia dumneavoastră, dar vă solicităm să nu vă raliați și să nu fiți complici la aceste modificări.

Nu vă mai agățați de Curtea Constituțională! Multe texte le-a declarat neconstituționale. Uneori le declară, alteori nu le declară. Dar nu tot ceea ce trece de filtrul Curții Constituționale înseamnă că este corect și oportun pentru legislația noastră.

Este la îndemâna legiuitorului să întărească lupta împotriva corupției sau să o slăbească, dacă este cazul și se constată că nu mai avem corupție, poți desființa anumite instituții. Dar lucrul acesta e la latitudinea legiuitorului.

În cazul nostru, lupta împotriva corupției trebuie întărită. Lupta împotriva criminalității trebuie întărită. Pentru că, altfel, fiecare dintre dumneavoastră - poate că nu vă dați seama acum, dar știu baroni locali care au suferit de anumite afecțiuni, spre exemplu, la inimă, și au trebuit să se ducă la un spital apropiat, pentru că nu aveau timp să meargă la Viena. Și au căzut în propria ticăloșie, pentru că ei au subfinanțat, prin abuz în serviciu, sistemul medical din județul pe care l-au păstorit și nu au beneficiat de acele servicii.

Puteți fi - îmi pare rău să vă spun, dar trebuie să conștientizați lucrul acesta - dumneavoastră, noi, nu dumneavoastră, noi și familiile noastre putem fi victime ale acestor ticăloșii.

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Pentru că infractorii nu aleg, de multe ori, nu aleg cui să dea în cap pe stradă, pur și simplu aleg la întâmplare. Și dumneavoastră, acum, pur și simplu îi eliberați...

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

... în condiții mult mai favorabile.

Domnul Florin Iordache:

Domnule Cupșa, vreți să interveniți?

Da. Fac precizarea că abuzul în serviciu nu se reglementează în această lege. Ca să înțeleagă și presa.

Vă rog, domnule Cupșa.

Domnul Ioan Cupșa:

Fac precizarea, ca presa să înțeleagă, că abuzul în serviciu în forma calificată, așa cum este regăsit în art. 132 din Legea nr. 78/2000 este dezincriminat de către dumneavoastră, dacă astăzi veți vota acest proiect de lege. Vreau să precizez acest lucru, tot pentru a fi exacți, pentru a fi preciși.

Dar, pe de altă parte, onorați parlamentari, trebuie să mărturisesc că sunt sătul de discuțiile care par interminabile, discuții care durează de mai bine de doi ani și care, toate, vizează un singur obiect de reglementare - justiția, într-un fel sau altul.

Am remarcat acest lucru. Am remarcat că PSD-ALDE, uneori cu sprijinul UDMR, nu au nicio altă preocupare și n-au avut, pare-se, în ultimii ani, decât să protejeze interesele celor care săvârșesc infracțiuni.

Nu există - sunt peste 300 de texte normative care sunt modificate, din Codul penal și din Codul de procedură penală, și niciunul dintre aceste texte, modificate de către dumneavoastră - pentru că probabil vor trece toate aceste texte, astăzi - nu vizează partea vătămată. Nu vizează victima celor care săvârșesc infracțiuni în România. Indiferent cât de grave ar putea fi acele infracțiuni.

Niciunul din cele peste 300 de amendamente, texte normative modificate nu privește partea vătămată, nu privește victima. Toate vizează protejarea intereselor infractorilor din România, că, de, și ei sunt oameni.

Este important, într-adevăr, pentru cei care ne ascultă, pentru că atât de des se pomenește sintagma "stat de drept", să înțeleagă ce o fi acela statul de drept.

Statul de drept este fundamentat pe lege. Lege scrisă cu majuscule. Lege care nu are decât un scop ultim - cel de a proteja drepturile și interesele legitime ale fiecăruia dintre noi. Ale tuturor cetățenilor.

Nu ne situăm în parametrii unui stat de drept atunci când vizăm în exclusivitate protejarea drepturilor și intereselor celor care încalcă legea și nicidecum ale celor care sunt victime ale acestora, ale celor care încalcă legea, ale infractorilor.

Vorbiți atât de des, suntem în precampanie, se regăsește pe bannerele cu care ați umplut țara. Vorbiți atât de des despre România și despre interesele României, pe care, vezi, Doamne, doar cei de la putere le apără, le protejează.

Cum protejați interesele României, în considerarea faptului că atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European, cât și Consiliul, și Comisia de la Veneția, cu toate, împreună, ca parteneri legitimi internaționali ai României, ne sfătuiesc - și o să vă dau citire.

O să vă dau citire, care sunt sfaturile acestor parteneri internaționali ai României, în legătură cu Codul penal și Codul de procedură penală:

- Înghețarea intrării în vigoare a modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală;

- Redeschiderea procesului de revizuire a Codului penal și a Codului de procedură penală, ținând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene și cu instrumentele internaționale de luptă împotriva corupției, precum și de recomandările formulate în cadrul MCV și de avizul Comisiei de la Veneția.

Am solicitat, în ședința de ieri, înainte de a se adopta raportul Comisiei speciale, am solicitat amânarea, pentru o dată viitoare, a dezbaterii și, respectiv, a adoptării raportului.

Am făcut acest lucru pentru că mâine, după cum bine știți, vom fi vizitați de partenerii noștri, reprezentanți ai Comisiei de la Veneția. Comisie de la Veneția care este un organ al Consiliului Europei, adunare parlamentară unde sunteți... (Vociferări.)... adunare parlamentară unde și dumneavoastră aveți un număr mare de reprezentanți. (Vociferări.)

De ce ați dorit să adoptați tocmai astăzi aceste modificări, de vreme ce nu le-ați adoptat în ultimele 4-5 luni?

Credeți că aceste acte de sfidare a partenerilor noștri internaționali se circumscriu ideii de mai bine pentru România? Ne afectează sau nu interesele noastre, ale fiecăruia dintre noi?

Domnul Florin Iordache:

Concluzionați, domnule coleg.

Domnul Ioan Cupșa:

Concluzionez.

Ați intervenit cu picioarele în cele două coduri - Codul penal și Codul de procedură penală! Două acte normative complexe. (Vociferări.) Peste 300 de modificări vor trece prin votul dumneavoastră. Alte 100 sau peste 100 nu vor trece, pentru că au fost declarate neconstituționale, unele dintre ele. Cu privire la altele, ați renunțat...

 

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule coleg.

Domnul Ioan Cupșa:

Doar un moment, să termin.

Cum veți păstra echilibrul, de vreme ce, din cele 400 de articole sau alineate pe care doreați să le modificați, veți modifica doar 300 dintre ele?

Cum veți păstra echilibrul firesc al unui act normativ complex cum este codul?

Ce faceți din aceste coduri, onorați reprezentanți ai puterii?

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Márton Árpád.

Fac precizarea, stimați colegi, pentru colegii care nu participă. Comisia de la Veneția, mâine, vine și discutăm despre legile justiției, nu discutăm despre Codurile penale, ca să...

Da, domnul Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am mai spus-o și în declarații pentru presă, am mai spus-o și în ședințele comisiei și am mai spus-o și cu ocazia revizuirii Constituției, că noi nu susținem legiferarea prin ordonanță de urgență.

Ca atare, ne bucurăm că, din varii motive, s-a renunțat la acea idee de a adopta prin ordonanță de urgență modificarea textelor din Codul de procedură penală și Codul penal, care au fost găsite... modificări constituționale, eliminând modificările care au fost găsite a fi neconstituționale.

Mai mult, am spus că procedura ar fi trebuit să-și urmeze cursul normal, începând cu decembrie.

Deci nu prea suntem bucuroși că peste noapte a trebuit să luăm o decizie în legătură cu aceste coduri, când, foarte frumos, puteam, de la începutul lunii februarie, să dezbatem Codul de procedură penală, pe urmă Codul penal, nu, așa, pe procedură de urgență, ci în procedură normală.

Dar, dincolo de aceasta, ca de obicei, USR vorbește despre fapte pe care le trec prin gândirea lor și astfel denaturează adevărul.

Da, așa cum s-a spus, prin decizia Curții Constituționale, care a găsit, la vremea respectivă, abuzul în funcție, în forma legiferată, a fi neconstituțional, s-a găsit a fi neconstituțională și forma dată de comisie și de Camera Deputaților. Drept pentru care s-a renunțat la modificarea acesteia, rămânând textul inițial.

Ca atare, nu s-a dezincriminat prin lege abuzul în funcție. El, într-o interpretare posibilă, este dezincriminat ca urmare a deciziei Curții Constituționale.

Drept pentru care noi am crezut și am susținut că este justificat ca atunci când anumite articole sunt găsite în substanța lor a fi neconstituționale, să fie eliminate din lege. În Codul penal însă există articole care prin formularea lor au fost găsite a fi neconstituționale. Și așa cum, în comisie, a încercat și domnul Cupșa să susțină, sunt unele articole care ar fi trebuit să fie reformulate, pentru a nu rămâne cu un articol, de exemplu, pentru abuzul în funcție, care să fie neconstituțional.

Ca atare, o astfel de reformulare noi am fi susținut-o.

La fel, este punctul nostru de vedere în legătură cu contopirea pedepselor, care, dacă rămâne așa cum este, în continuare, pentru omucidere poți să primești 11 ani de închisoare și pentru delapidare s-au mai dat 22 de ani, pentru furt repetat - 24 de ani. Și va rămâne exact așa. Pentru că noi, în loc să încercăm o reformulare a textului, am eliminat de tot reformularea acestor texte.

Deci, aici, într-adevăr, a păcătuit comisia, credem noi.

Dar aflându-ne în situația în care s-au eliminat toate acele articole care chiar și pentru o virgulă sau un cuvânt - pe art. 1 alin. (5), de neclaritate a textului formulat, au fost găsite neconstituționale, în această procedură, noi nu putem vota împotriva eliminării textelor care sunt neconstituționale. Că - încă o dată spun - noi nu votăm textul legii dezbătute.

Iar în legătură cu ceea ce suntem obligați și nu suntem obligați. Comisia de la Veneția, când i-am întrebat dacă - pentru că aveau o observație legată de o directivă, suntem în situație de infringement, nu o aplicăm, nu este pentru România obligatorie? Și Comisia, reprezentantul Comisiei de la Veneția ne-a spus că ei consideră că această directivă nu trebuie neapărat transpusă de România. Și, dacă anumite instituții funcționează în celelalte state ale Uniunii Europene, nu e sigur că e bună și pentru România.

Deci, iată, dublul standard al Comisiei de la Veneția!

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc.

Am finalizat dezbaterile grupurilor.

Fiind procedură de urgență, vă propun timp de dezbatere 10 minute. Să înceapă votul.

122 de voturi pentru, 65 de voturi împotrivă. A fost adoptat.

Rog colegii care au depus amendamente care au fost respinse...

Domnul Cupșa...

Domnul Cupșa, domnul Stelian, care...? Hotărâți-vă care susțineți!

Vă rog.

Precizați poziția, marginal, la ce articol.

Vă rog.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Marginal 8. Este art. 75 - "Circumstanțe atenuante obligatorii".

În prezent, legislația presupune că acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin anumite infracțiuni conduce la aplicarea unor circumstanțe atenuante și exceptează infracțiunile grave, cum ar fi: furt calificat, ultraj, infracțiuni contra sănătății.

Pe viitor, dumneavoastră vreți să se aplice această circumstanță atenuantă, dar fără exceptare. Adică să se aplice o asemenea circumstanță atenuantă și celor care au săvârșit infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate, de combatere a terorismului, infracțiuni de corupție, infracțiuni referitoare la nerespectarea regimului armelor și materialelor nucleare; drogurilor, privind activitățile aeronautice, siguranța zborurilor, traficul de organe; combaterea pornografiei.

Deci, dacă dumneavoastră considerați că prin recuperarea prejudiciului e normal ca automat acești infractori periculoși să beneficieze de circumstanțe atenuante, votați acest articol.

Noi vă solicităm eliminarea lui.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului. Este vorba de art. 75 alin. (1) lit. d) - amendament PNL-USR. Să înceapă votul.

62 de voturi pentru, 128 de voturi împotrivă. A fost respins.

Supun votului art. 75 alin. (1) lit. d), în formularea comisiei. Să înceapă votul.

129 de voturi pentru, 60 de voturi împotrivă, o abținere. A fost adoptat.

Domnul Cupșa, vă rog.

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nr. crt.12. Art. 100 - "Liberarea condiționată".

N-o să dau citire întregului amendament, pentru că pierdem vreme din timpul foarte scurt pe care ni l-ați acordat, ni l-ați pus la dispoziție.

În mod esențial. Se reduc fracțiile din pedeapsă care se consideră a fi executate sau trebuie să fie executate pentru a putea fi liberați condiționat cei care se află în executarea pedepsei în închisoare - de la trei pătrimi la două treimi, respectiv de la două treimi la jumătate, în condiții excepționale putând fi eliberați unii dintre cei condamnați la pedeapsa cu închisoarea, chiar și când au executat doar o pătrime din durata pedepsei închisorii.

N-ați ținut cont de faptul că prin Legea recursului compensatoriu ați stabilit niște condiții în ceea ce privește liberarea condiționată, excepționale, extraordinare. Desigur, pentru cei condamnați, pentru infractorii condamnați, nu pentru cei care ne aflăm pe stradă, pentru toți ceilalți cetățeni.

Din nou aveți grijă doar de persoanele care încalcă legea, sunt condamnați și sunt condamnați la pedeapsa cu închisoarea, și nicidecum de ceilalți, care sunt liberi.

În condițiile actuale, aplicând recursul compensatoriu, precum și acest amendament al dumneavoastră, vor fi eliberați din penitenciare - vă dau un exemplu, pentru cei care au săvârșit o infracțiune și au fost condamnați la pedeapsa închisorii de 6 ani, în penitenciar, dacă muncesc, dacă mai execută pedeapsa și în condiții necorespunzătoare, aplicând și acest amendament, după 2 ani de efectuare zi la zi a acestei pedepse vor putea fi eliberați condiționat.

Încă o dată, judecătorul cauzei a individualizat corect pedeapsa, a stabilit o pedeapsă de 6 ani închisoare, iar după trecerea a nu mai mult de 2 ani în închisoare, uneori, așa cum ați binevoit să precizați, chiar un sfert din această închisoare, adică un an și jumătate, vor fi liberați condiționat.

Vă rog să votați acest amendament.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului...

 

Domnul Ioan Cupșa:

Amendament de eliminare.

Domnul Florin Iordache:

... amendamentul la art. 100, da, domnule Cupșa.

Să înceapă votul.

62 de voturi pentru, 126 de voturi împotrivă, 6 abțineri.

A fost respins.

Supun votului art. 100, în formularea comisiei. Să înceapă votul.

127 de voturi pentru, 59 de voturi împotrivă. A fost adoptat.

Continuați, vă rog. Precizați marginalul.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Nr. crt. 13, art. 154 - "Termene de prescripție a răspunderii penale".

Nici Curtea Constituțională, nici vreo directivă a Uniunii Europene nu au impus o asemenea modificare. Dimpotrivă, Curtea Constituțională spune că textul în vigoare acum e constituțional, cum ar putea fi constituțională și o modificare de creștere a termenelor de prescripție a răspunderii, dar și de scădere a termenelor de prescripție a răspunderii, rămâne la latitudinea legiuitorului, ce dorim să facem, să scape mai devreme infractorii sau să acordăm un termen, să stabilim un termen mai lung de prescripție, sau să-l păstrăm așa cum este.

Acest articol, această modificare îi avantajează în mod direct în dosarele lor pe Liviu Dragnea și pe Călin Popescu-Tăriceanu.

Dar, dincolo de acest aspect care poate că e irelevant pentru dumneavoastră, poate este relevant că pentru o infracțiune de viol, în loc să fie un termen de prescripție de 8 ani va fi un termen de 6 ani de prescripție.

Pentru pedofilie, la fel. Pentru abuz în serviciu, la fel. Pentru trafic de droguri, la fel. Termenul special de prescripție va fi și el scăzut drastic. Pentru sechestrare de persoane, la fel, un termen mai mic. Iată, traficanți de persoane! Tâlhărie - va scădea drastic termenul de prescripție. Vor fi tâlhăriți oamenii și, dacă nu-l prinzi într-un anumit termen, este clar că scapă acest infractor. La ucidere din culpă. La vătămare corporală. Deci toate aceste infracțiuni grave sunt supuse acestor modificări legislative necerute de nimeni decât de șefii dumneavoastră de partid; și, poate, de unii baroni locali.

Dar nu merită să dați un vot pe asemenea nenorocire. Chiar și pentru acest articol, proiectul de lege trebuie picat în integralitate.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului amendamentul de la art. 154. Să înceapă votul.

61 de voturi pentru, 130 de voturi împotrivă, 7 abțineri. A fost respins.

Supun votului art. 154 alin. (1) lit. b) și c), în formularea comisiei. Să înceapă votul.

133 de voturi pentru, 59 de voturi împotrivă, o abținere. A fost adoptat.

Mai departe. Cine mai intervine?

Domnul Cupșa?

Pe rând, pe rând, înțelegeți-vă!

Domnul Cupșa, vă rog.

Domnul Ioan Cupșa:

Nr. crt. 14, art. 155 alin. (3), cel privitor la "Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Probabil că domnul Stelian Ion avea dreptate. Această modificare este una cu dedicație. Folosește într-adevăr domnului Liviu Dragnea și folosește și altor potentați.

Prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar surveni, dacă termenul de prescripție prevăzut este depășit cu încă jumătate.

Ce se întâmplă? Ați redus de la 10 la 8 ani. Nu ajunge. Prescripția specială se împlinea la dublul acestei cifre, la 16 ani. Acum se va împlini doar la 12 ani.

Ați redus de la 8 la 6 ani termenul de prescripție în ceea ce privește faptele care au fost săvârșite de către Liviu Dragnea și de către alți potentați.

Termenul de prescripție specială se va împlini la 6 plus încă 3 ani, adică la 9 ani. Deci în loc de 16 ani se va împlini la 9 ani.

Din luna mai a anului 2010, toate faptele, indiferent cât de grave au fost, săvârșite de către acești potentați, sunt prescrise. Deci le folosește acestora. Sper că nu asta doriți.

Prescripția, într-adevăr, este o instituție de drept penal care este absolut necesară. Ea responsabilizează, pune presiune pe organele de urmărire penală, pe organele de cercetare penală, dar nu așa cum o aplicați dumneavoastră.

N-ați făcut niciun studiu de impact în legătură cu nevoia de a modifica. Așa cum nu ne-ați spus, printr-un astfel de studiu, câți vor beneficia, începând de mâine, de această prevedere.

Vă rog să supuneți votului acest amendament de eliminare.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului eliminarea, amendamentul de la art. 155. Să înceapă votul.

58 de voturi pentru, 135 de voturi împotrivă. A fost respins.

Imediat, domnule Simonis, pe procedură, vă dau cuvântul.

Supun votului art. 155, în formularea comisiei. Să înceapă votul.

135 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă, 6 abțineri. A fost ...

Am ajuns...

  ................................................
 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................

Continuăm, stimați colegi.

Am ajuns la art. 155.

Domnule Cupșa, domnule Stelian Ion, cine susține?

Mai departe, vă rog.

Domnul Stelian-Cristian Ion:

La marginal... 23. Art. 290 - "Darea de mită".

Doriți ca mituitorul să nu fie pedepsit doar dacă denunță fapta după un an de zile de la data săvârșirii acesteia.

Este incorect, e împotriva a ceea ce ne solicită Comisia de la Veneția.

Este un instrument, folosit de organele de anchetă din Uniunea Europeană, foarte important. Nu contează când denunță, important este să fie conform adevărului, acel denunț. Și faptul că se află adevărul într-un anumit termen, chiar mai îndelungat, este favorabil pentru justiție.

Deci trebuie eliminat acest articol.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului amendamentul PNL-USR. Să înceapă votul.

56 de voturi pentru, 141 de voturi împotrivă.

A fost respins.

Supun votului formularea comisiei. Să înceapă votul.

143 de voturi pentru, 57 de voturi împotrivă. Adoptat.

Vă rog, domnule Cupșa.

Vă rog.

Domnul Ioan Cupșa:

Mulțumesc, domnule președinte.

Numărul curent 29 - dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată, cea care se regăsește în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Amendamentul nostru este de eliminare.

Este inadmisibil ca o astfel de formă calificată a infracțiunii de abuz în serviciu să fie - subliniez acest lucru - dezincriminată.

Puteam să discutăm despre limitele speciale ale pedepselor stabilite prin lege pentru această faptă. Dar, în ceea ce privește dezincriminarea, este inacceptabil.

O bună parte dintre infracțiunile pentru care unii au fost condamnați, iar alții sunt trimiși acum în judecată, au fost corect încadrate la această faptă de abuz în serviciu în formă calificată. Prin jocul cumulativ al prevederilor acestei dezincriminări și a modificărilor pe care le-ați propus la prescripție, la instituția prescripției, o bună parte dintre cei care se află acum fugiți peste graniță se vor putea reîntoarce acasă, pentru a se constata că s-a împlinit prescripția răspunderii penale și procesele penale vor înceta sau vor fi rejudecate doar pentru a se constata faptul că au încetat.

Vă rog să supuneți votului amendamentul de eliminare.

Domnul Florin Iordache:

Supun votului amendamentul dumneavoastră.

Articolul II, de eliminare a art. 132. Să înceapă votul.

57 de voturi pentru, 133 de voturi împotrivă, 9 abțineri.

A fost respins.

Supun votului art. II, în formularea comisiei. Să înceapă votul.

136 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă, 9 abțineri. A fost adoptat.

Am finalizat Codul penal.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 10:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro