Domnul Nicușor Halici (de la tribună): Mulțumesc, doamnă președinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului, în domeniul public al orașului Odobești, județul Vrancea. Cele două comisii, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, s-au întrunit în ședință online în data de 12 octombrie și, cu majoritate de voturi, au adoptat inițiativa legislativă, care face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
|