Doamna Ileana Cristina Dumitrache (prin audioconferință): Bună ziua, doamnă președinte! Mulțumesc pentru acordarea cuvântului. Acest proiect este destinat protecției persoanelor cu boli și afecțiuni alergice. Este un proiect extrem de important, iar impactul pe care-l va avea pur și simplu nu poate fi cuprins în cuvinte. În mod real nici cifrele pe care le avem în acest moment în România nu sunt corecte, astfel încât să oglindească dimensiunea adevărată a acestei probleme. Alergia este o problemă din ce în ce mai vizibilă și prezentă în viețile noastre. Pacienții cu afecțiuni alergice au nevoie de tratament egal și nediscriminatoriu, dar înainte de orice au nevoie de un diagnostic corect. Organizația Europeană de Alergie și Imunologie ne atrage atenția asupra faptului că, în 2025, unul din doi europeni va fi alergic. România este și ea în trend crescător la acest capitol și trebuie să se alinieze Uniunii Europene și la nivel legislativ, iar astăzi, împreună cu dumneavoastră, facem acest pas. Prin acest proiect se creează cadrul legislativ pentru ca această afecțiune să fie tratată cu maximă responsabilitate și seriozitate, prin colaborarea tuturor părților implicate. Printre cele mai importante obiective se numără înființarea Registrului național pentru evidența persoanelor cu alergii, respectarea dreptului la un regim de masă special în unitățile de învățământ, dar și în unitățile spitalicești, îmbunătățirea pregătirii personalului medical care tratează pacienți cu afecțiuni alergice, punerea la dispoziție a...
|