Plen
Ședința Camerei Deputaților din 7 aprilie 2021
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/19-04-2021

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2021 > 07-04-2021 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 7 aprilie 2021

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

   

Ședința a început la ora 8,34.

Lucrările ședinței au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Marius-Constantin Budăi, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

A doua parte a ședinței a fost condusă de domnul deputat Laurențiu-Dan Leoreanu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de domnul deputat Ovidiu Victor Ganț și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Bună dimineața, dragi colegi!

Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, 7 aprilie 2021, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.

 
Dumitru Coarnă - declarație politică având ca subiect propunerea legislativă care elimină restricțiile privind vânzarea de terenuri străinilor;

Nu am ce face, trebuie să-i dau primul cuvântul domnului Coarnă Dumitru.

Vă rog.

 

Domnul Dumitru Coarnă:

Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarație politică

"Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,/ De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod;/ Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă/ Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă/ Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,/ Cum veniră, se făcură toți o apă ș-un pământ".

Așa spunea Mihai Eminescu, în anul 1881, într-un elogiu adus străbunilor acestei nații, iubitori de țară și de pământ românesc, oameni dârji, care au luptat și și-au jertfit viețile pentru păstrarea integrității naționale.

Azi, parlamentari marca PNL-USR-UDMR, mânați de interese străine, au depus la Senat o propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole și a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinație agricolă.

Prin acest proiect de lege, Coaliția urmărește facilitarea înstrăinării terenurilor agricole românești către persoane de naționalitate străină, în condițiile în care mai bine de o treime din terenul agricol al țării, respectiv 4 milioane de hectare, este deja cumpărat de străini. Restul de 6 milioane de hectare de pământ românesc sunt în primejdie de a fi vândute străinilor, la propunerea unui grup de parlamentari ai PNL, USR, UDMR.

Noul proiect de lege prevede abrogarea dispozițiilor cu privire la condițiile privind domiciliul și rezidența, interdicțiile de înstrăinare care erau de minimum 8 ani de la data cumpărării terenurilor, obligativitatea desfășurării de activități agricole pe teritoriul național pe o perioadă de cel puțin 5 ani; pe scurt, se elimină cam toate restricțiile privind vânzarea de terenuri străinilor.

Anul trecut, PSD, prin eforturi susținute, a reușit să modifice legea privind vânzarea de terenuri agricole, punând-o în acord cu cerințele Comisiei Europene, lege care prevede în principal stabilirea interdicției pentru cetățenii străini care doresc să cumpere terenuri în România.

Dar cum minunile nu țin prea mult, prin acest proiect se dorește eliminarea condițiilor de cumpărare introduse de PSD pentru firme și pentru persoane fizice din străinătate, precum și interdicția înstrăinării terenurilor timp de 8 ani de la achiziționare.

Românii observă neputincioși cum, de 30 de ani, bogățiile țării iau calea străinătății. A fost industria pusă pe butuci și vândută la fier vechi pentru ca românii să își întoarcă fața către pământ. Au fost înstrăinate resursele subterane ale țării - minereuri, petrol și gaze naturale -, pentru ca românii să-și ia gândul de la bunăstare. Au fost tăiate pădurile, pentru ca românii să fie lăsați fără aer, fără energie vitală! Acum urmează să ne fie luat pământul, pentru ca românii să fie lăsați fără țară!

Îmi exprim ferm dezacordul cu privire la inițiativa legislativă prin care se urmărește eliminarea interdicțiilor cu privire la vânzarea terenurilor agricole către străini și susțin legea în vigoare, adoptată de PSD, o lege gândită pentru fermierii români, prin care se păstrează o parte semnificativă din terenul agricol românesc în proprietatea și sub gestionarea...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog.

 
 

Domnul Dumitru Coarnă:

...directă a acestora.

România aparține românilor!

În încheiere, țin să vă reamintesc o frază celebră rostită de voievodul Ștefan cel Mare în piesa de teatru "Apus de soare", a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, la care vă invit să reflectați - "Țara aceasta n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu-i a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri, în vecii vecilor".

Dumitru Coarnă, deputat al PSD, Circumscripția nr. 12 Călărași.

Mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc, domnule deputat.

Profund ceea ce ați spus.

Mulțumim frumos.

 
Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică având tema Pandemia și felul în care vedem economia;

Domnul Gheorghe Andrei Daniel, vă rog.

Se pregătește domnul deputat Petrețchi Nicolae-Miroslav.

 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Bună dimineața!

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi are ca temă, "Pandemia și felul în care vedem economia".

După cum simțim cu toții, efectul pandemiei provenite din China, din ultimul timp, se propagă nu doar atât asupra a ceea ce privește viața de zi cu zi a omului, ci în special... atât în mediul economic, dar mai ales are impactul acesta devastator asupra sistemului sanitar și duce la pierderea de vieți omenești.

Din păcate, și în acest context ne confruntăm cu o dublă măsură, să spunem așa. Aproape că este incorect politic să vorbim de virusul chinezesc, dar, în același timp, se poate vorbi, iată, vedem, de tulpina britanică, tulpina sud-africană, tulpina braziliană.

Și tocmai aici voiam să ajung, deoarece la fel cum pandemia a pornit din China, la fel și dependența economică a lumii occidentale tot de China și de relația dintre lumea liberă și acest stat comunist, cea mai mare națiune a lumii, tot acolo se îmbină acest element.

Cred că este evident pentru toată lumea că dependența de producția manufacturieră, de producția de bunuri de larg consum și de producția de subansamble pentru sectoarele industriale pe care Statele Unite, iată, întreaga Americă de Nord, dar și Europa întreagă, incluzând Uniunea Europeană, unde ne găsim și noi, o au la acest moment în raport de China ar trebui să înceteze.

Ca atare, ceea ce voi propune în perioada următoare reprezintă o nouă lege de încurajare a industriei românești. O lege care, pe undeva, să vină adaptată la cerințele moderne, pe modelul Legii lui Ion Brătianu și a Partidului Național Liberal, din anul 1887, care a dus la marea dezvoltare industrială românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar care să fie adaptată la cerințele actuale și la capacitățile pe care piața românească le are în ceea ce privește amortizarea impacturilor șocurilor economice care apar în perioadele de criză.

Cred că este timpul să producem eficient și înalt calitativ la noi, fără importuri păguboase din China.

Avem nevoie de un cadru legislativ care să permită creșterea substanțială a producției de orice tip pe teritoriul României. O limitare a deficitului comercial merge mână-n mână cu creșterea producției manufacturiere și de bunuri de larg consum.

De asemenea, consider că Uniunea Europeană, care, în ultimul timp, se preocupă de tot felul de aberații relativiste ori utopii ecologiste, ar fi timpul să-și asume o strategie pentru atragerea marilor companii din sectoarele industriale care desfășoară activități de producție directă, din China, pe teritoriul Uniunii Europene.

Această relocare a investițiilor către Europa mi se pare esențială. Mai ales că vedem cum de multe ori Uniunea Europeană oscilează între a face...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog...

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

...jocurile Chinei...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

...domnule deputat.

 
 

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

...și a face jocurile Rusiei.

Ca atare, pandemia a arătat cât de importantă este consolidarea unei piețe economice robuste și competitive, atât la nivel european, cât și la nivel național.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

Dacă îmi permiteți o glumă? Nu știu de ce nu aveți adeziune la PSD că s-ar putea colegii dumneavoastră de la PNL să vă dea afară cu această gândire.

Era doar o glumă.

 
   

Domnul Andrei Daniel Gheorghe (din sală):

Vă mulțumesc pentru apreciere.

O iau ca pe un compliment.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Sigur, chiar este un compliment.

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Nicolae-Miroslav Petrețchi - declarație politică intitulată Sănătatea - obiectiv prioritar;

Are cuvântul domnul deputat Petrețchi Nicolae-Miroslav.

Se pregătește doamna deputat Gavrilă Anamaria.

 

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Tema declarației politice: "Sănătatea - obiectiv prioritar".

La data de 7 aprilie a fiecărui an, lumea întreagă celebrează Ziua Mondială a Sănătății, un moment menit să evidențieze importanța sistemului medical și a componentelor sale, precum și oportunitatea de a ne concentra asupra unei probleme de sănătate publică, prioritară la nivel global.

În acest an, subiectul propus de Organizația Mondială a Sănătății pentru celebrarea acestei zile este "Construirea unei lumi mai corecte și mai sănătoase", un subiect care ne obligă să reflectăm asupra discrepanțelor majore dintre anumite regiuni, mai ales în ceea ce privește accesul cetățenilor la serviciile medicale, căutând soluții concrete pentru diminuarea acestora.

Din nefericire, cu toate că ne aflăm în anul 2021, încă vorbim despre discrepanțe atunci când vine vorba despre asigurarea serviciilor medicale, atât la nivel intern, cât și la nivel internațional.

Stimați colegi, astăzi nu am să mă refer la contextul internațional, ci la cel intern, care, în unele domenii, trebuie îmbunătățit.

Conform unui studiu realizat în anul 2020, aproximativ 300 de localități - comune - nu dispun de medic de familie.

Lipsa de interes pentru dezvoltarea unor zone rurale, în special pentru cele aflate la granița țării, a făcut ca aceste regiuni să nu fie atractive pentru medici, un lucru îngrijorător, mai ales dacă ne raportăm la criza sanitară pe care o traversăm.

Exemple concrete regăsim în localitățile din Delta Dunării, dar și în localități precum Bistra din județul Maramureș, unde, de foarte mulți ani, cetățenii nu au acces la medicina primară, lucru care îi pune în situația de a se deplasa câteva zeci de kilometri până la cel mai apropiat cabinet medical, cu toate că primăriile pun la dispoziție spațiile necesare pentru deschiderea cabinetelor medicale, locuințe de serviciu, precum și alte facilități prin care să atragă eventuali medici de familie.

O soluție pe termen scurt pentru localitățile din mediul rural sau ale celor învecinate ar putea să o reprezinte înființarea centrelor de permanență, însă și în acest caz vorbim despre insuficiența medicilor de familie, motiv pentru care este necesară o reevaluare a strategiei de sănătate, în vederea optimizării resurselor umane din acest sector, precum și a modului de implementare a strategiilor sustenabile privind atragerea și retenția medicilor și asistenților medicali în sistemul românesc de sănătate.

De asemenea, Comisiile Paritare din cadrul Caselor Județene de Asigurări de Sănătate trebuie să actualizeze numărul de medici de familie din zonele rurale, stabilind un număr minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural, în concordanță cu posibilitățile reale ale zonelor, astfel încât să nu mai existe localități neacoperite de medici de familie.

Doar printr-o implicare activă vom reuși să reducem discrepanțele existente, asigurând condițiile necesare privind accesul tuturor cetățenilor...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Nicolae-Miroslav Petrețchi:

Imediat, domnule președinte.

... la medicina primară, indiferent de zonele din care aceștia provin.

Așadar, vă invit ca împreună să găsim și să implementăm soluții reale pentru a construi o Românie și mai sănătoasă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Anamaria Gavrilă - declarație politică având titlul Dacă Virgil Popescu nu poate să rezolve problema Complexului Energetic Hunedoara, premierul Cîțu trebuie să îi găsească un înlocuitor la prima remaniere guvernamentală;

Are cuvântul doamna deputat Gavrilă Anamaria.

Se pregătește domnul deputat Popica Eduard-Andrei.

Cu rugămintea să ne încadrăm cu toții în 3 minute, pentru a intra cât mai mulți colegi în programul alocat.

Mulțumesc.

 

Doamna Anamaria Gavrilă:

Bună dimineața!

Și mulțumesc, domnule președinte de ședință.

"Dacă Virgil Popescu nu poate să rezolve problema Complexului Energetic Hunedoara, premierul Cîțu trebuie să îi găsească un înlocuitor la prima remaniere guvernamentală".

Stimați colegi,

În ciuda promisiunilor Baronului de Münchhausen din Guvernul României, și anume a ministrului energiei, Virgil Popescu, situația Complexului Energetic Hunedoara este departe de a fi lămurită. Județul Hunedoara este astăzi, din punct de vedere social, ca o oală sub presiune. Minerii din Valea Jiului și angajații Termocentralelor Paroșeni și Mintia nu au nicio perspectivă de viitor, devenii sunt în continuare fără încălzire și apă caldă, iar România importă tot mai multă energie din cauza întreruperii activității Termocentralei de la Mintia, una dintre cele mai mari capacități de producție de energie din zona de nord-vest.

În 23 februarie 2021, ministrul energiei, Virgil Popescu, organiza, la sediul instituției pe care o conduce, o întâlnire de lucru cu parteneri sociali pentru identificarea soluțiilor viabile privind reorganizarea Complexului Energetic Hunedoara. În urma discuțiilor, s-au stabilit:

1. Aplicarea, până la finalul lunii martie, a Ordonanței nr. 60/2019 și astfel înființarea Complexului Energetic Valea Jiului din 4 exploatări miniere - două cu activități de producție - Vulcan și Livezeni și două în procedură de închidere - Lupeni și Lonea. Termocentrala Paroșeni - care trebuie să beneficieze de schema de sprijin și punerea în funcțiune a unui grup pe gaz, pe lângă cel pe cărbune, plus o microcentrală pe râul Baleia; și nu în ultimul rând, trecerea Termocentralei Mintia în subordinea Consiliului Județean Hunedoara.

Și 2. Elaborarea cadrului legal pentru constituirea unui pachet de măsuri de protecție socială pentru angajații CEH în cazul restructurării, reorganizării sau a falimentului societății, cu finanțare din fonduri naționale sau UE, în contextul procesului de tranziție justă, adică plăți compensatorii, venit de completare până la 24 de luni și posibilitatea pensionării angajaților.

Doamnelor și domnilor,

În timp ce Baronul de Münchhausen a rămas în istorie pentru relatarea unor aventuri presărate cu exagerări fantastice, tot așa Virgil Popescu ar putea rămâne în istorie cu expunerea unor fantezii în domeniul energiei care să nu se concretizeze niciodată. Problema este, însă, aceea că nu suntem pe un teritoriu de divertisment. Dimpotrivă, vorbim despre o tragedie - în contextul în care în joc e viața a zeci de mii de oameni care depind de Complexul Energetic Hunedoara.

Suntem deja în luna aprilie și măsurile promise de Virgil Popescu la CEH, cu termen de aplicare până la sfârșitul lunii martie, nu s-au întâmplat.

Ce ați făcut, domnule Popescu, pentru CEH în cele 17 luni de când conduceți Ministerul Energiei?

Devenii, hunedorenii, românii au nevoie de lideri profesioniști și patrioți, pe al căror cuvânt să se poată baza.

Dacă Virgil Popescu nu poate să rezolve problema CEH, premierul Cîțu trebuie să îi găsească acestuia un înlocuitor la prima remaniere guvernamentală.

Mulțumesc frumos.

Anamaria Gavrilă, deputat AUR, Hunedoara. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, doamnă deputat.

 
Eduard-Andrei Popica - declarație politică intitulată Este momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României;

Are cuvântul domnul deputat Popica Eduard-Andrei.

Se pregătește domnul Lőrincz? Nu este. De la USR.

Dommul Panait Radu?

Se pregătește domnul Panait Radu.

Vă rog.

 

Domnul Eduard-Andrei Popica:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează: "Este momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României".

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor deputați,

Cu îngăduința dumneavoastră, consider că a sosit momentul să ne reimaginăm împreună viitorul României, după mai bine de un an de la începutul pandemiei de COVID-19.

Apreciez că este nevoie de solidaritate, bună-credință, de responsabilitate individuală și colectivă pentru a ieși din această criză economică severă în care Guvernul de dreapta ne-a aruncat. În acest sens, în ultimul an aveam să asistăm la o diminuare masivă a veniturilor a milioane de români ce și-au văzut viețile distruse în urma adoptării de către Guvern a unor măsuri ilogice.

În această notă, dați-mi voie să vă reamintesc că de șase luni de zile avem impusă carantina de noapte, fără, însă, a exista vreun studiu care să justifice o astfel de măsură. Tind să cred că scopul unei asemenea măsuri a fost de fapt unul de suprimare a vieții sociale a populației, de transformare a cetățenilor în ființe fără viață socială, fără tradiții, fără bucurii. Singura explicație oferită de autoritățile publice a fost una lapidară - "am preluat datele din Franța". Poate semnul egal între Franța și România nu trebuia pus, stimați guvernanți, dacă este să privim înspre viața de noapte intensă din cartierele franceze înainte de impunerea restricțiilor.

Domnule prim-ministru, domnule ministru al sănătății, de ce nu v-ați inspirat din modelul promovat de Suedia sau de statele americane Texas și Florida, unde eliminarea unor restricții aberante a condus la scăderea numărului de infectări? De ce a fost nevoie să ne inspirăm din modelul francez, unde restricțiile extrem de dure nu au avut ca efect decât creșterea accelerată a cazurilor de COVID-19?

Tot în categoria măsuri aberante promovate de acest Guvern pentru așa-zisa "protecție" a cetățenilor se înscrie și limitarea programului de funcționare a magazinelor, fapt ce nu a condus decât la aglomerație și, implicit, la o creștere exponențială a infectărilor. Totodată, cozile de la magazine s-au mutat la benzinării, unde prețurile sunt de câteva ori mai mari. Un mic magazin cu capital românesc este închis, dar o benzinărie cu capital străin, care are aproximativ același spațiu, rămâne deschisă și vinde produse cu adaos de 1000%. Cui folosesc aceste măsuri, stimați colegi? Cu siguranță, românilor nu!

Avem nevoie urgentă de adoptarea unor măsuri ferme de combatere a pandemiei de COVID-19 și de sprijinire a populației, reglementări concrete și coerente care nu doar să ajute populația, ci să ieșim din această criză.

În mod concret, ca exponent al social-democrației, permiteți-mi să vă propun următoarele:

- Limitarea fluxului de persoane în centrele comerciale, cu prelungirea programului de funcționare și eliminarea carantinei de noapte. Astfel, vom avea mai puțini oameni deodată în magazine, aspect ce ulterior va fi compensat cu prelungirea orarului de funcționare a magazinelor;

- Limitarea numărului de călători...

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, domnule deputat.

 
 

Domnul Eduard-Andrei Popica:

...din mijloacele de transport public în comun, în concordanță cu acordarea de stimulente pentru acele firme care își decalează programul de lucru;

- Creșterea capacității de vaccinare - bineînțeles, pentru doritori - la minimum 150.000 de doze/zi, corelată cu creșterea capacității secțiilor ATI, unde de un an de zile suntem aproape la același stadiu ca la începutul pandemiei;

Și o ultimă măsură - adoptarea de măsuri reale de sprijin pentru operatorii economici afectați de restricții. Și aici, spre exemplu, s-ar putea compensa un procent din cifra de afaceri înregistrată de operatorul economic pe parcursul anului 2019.

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog.

 
 

Domnul Eduard-Andrei Popica:

Este bine ca guvernanții noștri, măcar în al doisprezecelea ceas, să-și reamintească că trebuie să vină în fața populației cu o serie de măsuri de întrajutorare, de sprijinire și nicidecum de forță, de coerciție, fiindcă, stimabililor, pandemia nu se combate prin instaurarea dictaturii și distrugerea capitalului autohton!

Vă mulțumesc.

Deputat Popica Eduard-Andrei, Circumscripția electorală nr. 39 Vaslui. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumim, domnule deputat.

 
Radu Panait - declarație politică având tema Săptămâna trecută, pe 2 aprilie a fost Ziua Internațională a Autismului;

Pentru că a ajuns și amicul meu, domnul deputat Burduja, o să-i dau cuvântul domnului deputat de la USR, așa cum am spus.

Vă rog.

Se pregătește domnul Zisopol, după care domnul deputat Crușoveanu.

 

Domnul Radu Panait:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

"Săptămâna trecută, pe 2 aprilie a fost Ziua Internațională a Autismului".

Bucuria pe care o aduce un copil într-o familie este neprețuită. Ca părinte, îți imaginezi cum va fi viața copilului tău. Îți dorești să aibă succes, o viață frumoasă și împlinită, îți faci planuri pentru viitorul lui. Însă când apare prima suspiciune că cel mic are o problemă de sănătate mintală, toate visele pier, bucuria se transformă în tristețe și apare un stres continuu, iar pentru mulți părinți viața pare prea grea pentru a mai putea fi trăită.

Durerea pe care o simți când îți moare un membru al familiei se vindecă cu timpul, însă durerea din viața unui părinte cu un copil cu autism nu se vindecă niciodată, ci doar poate fi alinată prin micile sau marile progrese pe care le face copilul său, pentru că un părinte cu un copil cu autism nu își permite luxul de a visa că, într-o bună zi, copilul lui va avea o viață împlinită și frumoasă.

Prima Lege a autismului a fost făcută în Parlamentul nostru abia în 2010, comparativ cu alte state care conduceau cercetări pe acest subiect încă din anii '60. În anii '70 puneau bazele primelor terapii. 30 de ani mai târziu, noi, în România, îi trimiteam pe acești copii în centrele de irecuperabili, care erau, la propriu, niște lagăre.

Copiii cu autism se pot naște în orice fel de familii. Nu contează statutul părinților, educația, pilele și relațiile, banii sau influența.

Chiar dacă astăzi suntem norocoși că există diverse centre de recuperare pentru acești copii, costurile cu programul de terapie este unul mare, între 2.000 și 4.000 de lei pe lună. În cele mai multe cazuri, unul dintre părinți rămâne să îngrijească copilul și doar celălalt lucrează, iar accesul la o terapie corespunzătoare este un efort financiar imposibil de cele mai multe ori.

Vă puteți imagina faptul că există familii care au doi copii cu autism, iar părinții se văd nevoiți să aleagă, care dintre cei doi va beneficia de terapii? Este o alegere pe care niciun părinte nu ar trebui să fie nevoit să o facă!

Așa ajungem să avem adulți cu autism care, chiar dacă ar fi putut fi recuperați până într-un punct, ajung să fie izolați de societate și să rămână astfel dependenți în totalitate de familiile lor.

Este crucial ca noi, prin puterea pe care o avem, de aici, din Parlament, să venim în sprijinul acestor familii și a copiilor lor.

Ce câștigăm noi, ca societate? Este un lucru foarte simplu - părinții se vor întoarce la muncă și își vor relua viața normală, iar acești copii cu autism vor ajunge să contribuie, în măsura în care vor putea, la progresul societății.

Haideți să dăm dovadă că suntem mai buni decât predecesorii noștri, că ne pasă de cei vulnerabili și că înțelegem că rezolvarea problemelor românilor depinde doar de noi, și nu de forțele oculte sau de statul paralel.

Radu Panait, deputat al USR PLUS de Satu Mare.

Mulțumesc frumos.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

O problemă extrem de importantă.

Mulțumesc frumos.

 
Dragoș Gabriel Zisopol - declarație politică având ca subiect CID-UNESCO și Uniunea Elenă din România;

Domnul deputat Zisopol.

După care urmează domnul deputat Crușoveanu Marian.

 

Domnul Dragoș Gabriel Zisopol:

Stimate domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați invitați,

Consiliul Internațional al Dansului - CID - este fondat în anul 1973, în sediul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - UNESCO - din Paris și reunește asociații internaționale, naționale și locale, precum și personalități care activează în domeniul dansului, din peste 170 de țări.

Printre organizațiile membre ale CID - UNESCO se numără și Uniunea Elenă din România, al cărei scop fundamental este păstrarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a membrilor săi.

Printre modalitățile de realizare a acestui deziderat se află și dansul tradițional elen. Peste 30 de ansambluri de dansuri grecești își desfășoară în prezent activitățile în cadrul filialelor teritoriale ale Uniunii Elene din România și majoritatea dintre acestea sunt înscrise, din anul 2011, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Coregrafiile autentice, costumele tradiționale achiziționate din Grecia și experiența acumulată de-a lungul timpului de ansamblurile de dansuri ale Uniunii Elene din România au creat premisele conducerii organizației noastre ca în 2018 să facă demersurile necesare și în același an să obțină titlul de membru cu drepturi depline al Consiliului Internațional al Dansului - UNESCO pentru 17 dintre ansambluri.

În prezent, Uniunea Elenă din România are în portofoliu 20 de ansambluri de dansuri grecești care sunt membre ale Consiliului Internațional al Dansului, ansambluri ce aduc valoare adăugată României pe plan internațional, în cadrul UNESCO.

Stimate domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați invitați,

În acest context, doresc să le mulțumesc tuturor celor care de-a lungul existenței Uniunii Elene din România și-au adus aportul la constituirea și dezvoltarea ansamblurilor de dansuri grecești ce au contribuit și contribuie la promovarea obiceiurilor și tradițiilor elene și, deopotrivă, a educației participative prin dans.

Și pentru că în data de 29 aprilie a fiecărui an sărbătorim Ziua Internațională a Dansului, vă invit cu acest prilej să participați la Teleconferința CID, organizată în mediul online, în data de 12 aprilie 2021, ora 19,00, de Consiliul Internațional al Dansului - UNESCO și Uniunea Elenă din România.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Marian Crușoveanu - declarație politică intitulată Duplicitatea PSD privind vaccinarea induce o stare de instabilitate socială;

Are cuvântul domnul deputat Crușoveanu Marian.

Și ca o paranteză. Cred că ar fi foarte interesant să faceți cu noi, măcar o dată pe lună, un curs de dans grecesc.

Mulțumim.

 

Domnul Marian Crușoveanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

De la izbucnirea pandemiei, cu tot efortul făcut de Guvernul PNL la momentul respectiv, ne-am confruntat cu o poziție duplicitară a celor de la PSD. Aceștia au indus în rândul românilor o stare de nesiguranță, de frică, având un comportament total iresponsabil în fața acestei crize sanitare, în care cu toții ar trebui să fim de aceeași parte.

Din declarațiile iresponsabile ale unor lideri ai PSD, criza sanitară se pare că devine mai degrabă un subiect de interes electoral. Aproape zilnic vedem declarații contradictorii ale celor de la PSD, de la poziții conspiraționiste până la măsuri extreme, privind măsurile COVID-19.

Mă întreb, în ce mod este astăzi PSD, din opoziție, alături de români și de ce ține morțiș să compromită campania de vaccinare? De ce se tem liderii PSD să spună dacă se vor vaccina sau nu? De ce liderii PSD nu îi încurajează pe români să urmeze acest proces care să ne aducă mai aproape de normalitate? De ce se ascund în spatele celor de la AUR, aruncându-i în stradă, pentru a provoca proteste și pentru a induce o stare de instabilitate socială și politică?

Îmi aduc aminte că, în campania electorală, cei de la PSD aveau sloganul "Siguranța zilei de mâine".

Ce siguranță oferă astăzi PSD, în afară de duplicitate, cinism și poziții contradictorii?

Doamnelor și domnilor deputați,

De la începutul pandemiei, PNL a optat pentru o politică prudentă, rațională și realistă, pentru că românii aveau nevoie de sprijin. Ar fi onorabil, transparent și corect ca liderii PSD să ne spună, de la Ciolacu la Stroe, de la Simonis la Stănescu și Firea, care este poziția lor privind campania de vaccinare? De ce se ascund și de ce le este frică?

Astăzi, România are nevoie de oameni politici care să fie de partea românilor pentru că doar împreună, uniți, încurajându-ne reciproc, putem trece peste această criză sanitară.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

Cu regretul că nu mi-ați pomenit și mie numele, dau cuvântul doamnei deputat Holban Georgeta-Carmen.

 
   

Domnul Marian Crușoveanu (din sală):

Suntem la începutul legislaturii. Data viitoare. Promit.

 
Georgeta-Carmen Holban - declarație politică având titlul Combaterea pandemiei - pentru români, ciumă, pentru Guvern, mumă!;

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

"Combaterea pandemiei - pentru români, ciumă, pentru Guvern, mumă!"

Decizia Partidului Social Democrat de a contesta în instanță închiderea magazinelor la ora 18,00 este justificată și bazată pe lipsa evidentă de motivare a impunerii. Efectele acestei măsuri sunt vizibile și incontestabile - până la ora închiderii, aglomerația din magazine este infernală, cozile sunt uriașe, oamenii stau înghesuiți unul în altul, iar pericolul de îmbolnăvire cu virusul ucigaș nu se diminuează, ba dimpotrivă!

În consecință, Partidul Social Democrat a depus o cerere în anulare la Curtea de Apel București împotriva deciziei Guvernului de a închide magazinele după ora 18,00. Restricția este una aberantă, ca și cea referitoare la interzicerea circulației după ora 20,00, de altfel.

Principala obiecție împotriva acestei măsuri este că în elaborarea Hotărârii Guvernului nr. 348 nu s-au avut în vedere, în nici un fel, o documentare și o analiză științifică preliminară sau vreun studiu de impact care să furnizeze informații relevante privind efectele măsurilor preconizate asupra sănătății, drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor.

Aceste decizii nu sunt susținute nici măcar de reprezentanții partidelor de guvernare, care se învinovățesc între ei și au ajuns chiar să ceară oficial renunțarea la noile interdicții.

Românii nu sunt mai protejați respectând restricțiile existente în prezent, ci, din contră, ne-am întors practic de unde am plecat în martie anul trecut, iar sănătatea le este pusă acum mai mult în pericol prin favorizarea răspândirii virusului.

Constat cu tristețe că ceea ce se întâmplă în aceste zile în România seamănă din ce în ce mai mult cu o formă mascată de dictatură! Oamenii sunt obligați să respecte cu sfințenie tot ceea ce li se năzare guvernanților, dar, ce să vezi, reprezentanții Executivului "Nu se poate" nu au nicio regulă și nicio opreliște. Precum a văzut toată țara, miniștrii actualului Guvern dau tonul la nerespectarea prevederilor legale, sfidându-i pe români, nepurtând masca în diverse împrejurări și apoi cerând să fie amendați, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

Perspectivele sunt sumbre, atât pentru oameni, cât și pentru agenții economici, mai ales că restrângerea nemotivată și inutilă a drepturilor fundamentale creează haos, așa cum au dovedit și protestele din ultimele zile.

Peste tot în lume, pandemia este principala preocupare a guvernelor! În România, pandemia este tratată de partidele de la putere ca un soi de joacă, un fel de baba-oarba, cu și pe nervii populației. De parcă nu ar fi suficiente...

   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog.

 
 

Doamna Georgeta-Carmen Holban:

...daunele umane și economice de până acum și mai trebuie turnat din gazul nepriceperii peste focul nemulțumirii!

Deputat al PSD, Dâmbovița, Georgeta-Carmen Holban.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, doamnă deputat.

 
Brian Cristian - declarație politică Despre încredere și respect;

Are cuvântul domnul deputat de la Grupul USR PLUS, Cristian Brian.

După care se pregătește domnul deputat Scripnic Lilian? Este?

   

Domnul Lilian Scripnic (din sală):

Este! Este!

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc.

Cu mențiunea, până ajunge domnul coleg, că grupurile parlamentare - PSD, PNL, USR PLUS, UDMR - și Grupul parlamentar al minorităților mai au colegi care au depus declarații politice în scris.

Vă rog.

 
 

Domnul Brian Cristian:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Obiectul declarației politice - "Despre încredere și respect"

Stimați colegi,

Este proverbială lipsa de încredere a românilor în instituțiile statului, iar la coada clasamentelor făcute periodic de institutele de sondare a opiniei se află de fiecare dată Parlamentul, cu sub 15% nivel de încredere.

Explicația e simplă și pornește de la percepția publică asupra activității parlamentarilor. Cu un simplu click pe motoarele de căutare putem vedea principalele titluri de știri - "Ceartă și îmbrânceli pe holurile Parlamentului", "Vot la mai multe cartele", "Somn în Parlament", "Încălcarea măsurilor de protecție sanitară", asta în condițiile în care le cerem românilor să le respecte întocmai, iar pentru a controla răspândirea virusului, multe sectoare economice sunt grav afectate.

Poate că dublul standard a fost caracteristic ultimelor legislaturi - și mă refer aici la inițiative populiste, atunci când ești în opoziție, și respingerea și condamnarea lor, atunci când ești la putere. Dar, când vine vorba de sănătatea românilor și respectarea măsurilor de protecție sanitară, este obligatoriu să fim un exemplu și să facem ceea ce noi pretindem de la alegătorii noștri.

Stimați colegi, nu suntem mai presus de lege!

Avem nevoie de mai mult respect și mai multă responsabilitate. Și nu mă refer aici la îndatoririle parlamentarilor prevăzute în Constituție, nici la Legea privind Statutul deputaților și al senatorilor. Nici măcar la modul în care interacționăm cu ceilalți colegi parlamentari. Asta deși să nu uităm că norma de reprezentare este de un deputat la aproximativ 70.000 de români, iar respectul acordat este în primul rând față de ei.

Mă refer la responsabilitate și respect față de funcția ocupată. Avem nevoie de inițiative legislative mai bine fundamentate, avem nevoie de studii de impact, de o pregătire mai bună pentru ședințele de plen și comisii și de o dezbatere reală. Mi-aș dori ca votul dat să fie unul asumat și pe baza unor efecte pozitive care ar apărea în societate, și nu în urma unui calcul politic sau de grup. Dar asta se poate întâmpla doar dacă condițiile de mai sus sunt îndeplinite și dacă, cu bună-credință vom încerca să construim încredere și punți de colaborare.

Pentru că am vorbit mai devreme de respect nu voi încheia cu expresia "La muncă, tovarăși!", mă voi adresa dumneavoastră în felul următor - stimați colegi, vă invit să colaborăm în interesul românilor!

Vă mulțumesc.

Deputat Brian Cristian, Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Sebastian-Ioan Burduja - declarație politică intitulată Avertizorii în România (avertizorii de integritate);

Oricât aș vrea să-l mai țin în sală, că mi-e simpatic, dar presiunea este foarte mare, domnul deputat Burduja, vă rog.

 

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

Mulțumesc, domnule președinte.

Nu vreau să vă dezamăgesc.

Vă mulțumesc pentru...

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Sunt sigur că nu o să o faceți. (Râsete.)

 
 

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația politică de astăzi se intitulează: "Avertizorii în România (avertizorii de integritate)".

S-a făcut multă vâlvă, zilele trecute, pe faptul că România trebuie să transpună în legislație propria Directiva 1937/2019, directiva europeană care vizează regimul avertizorilor de integritate.

Ce sunt aceia, pentru cei care nu știu - sunt cetățeni care semnalează o încălcare a legii. Este un regim protejat în toate statele avansate. Cândva, în 2004, România era, dacă nu mă înșel, a doua țară după Marea Britanie care proteja avertizorii de integritate, dar din instituțiile publice, pe vremea Guvernului PSD - Năstase.

Doar că a fost o lege incompletă și, din nou și din nou, de la deciziile Curților Internaționale până la Strategia Națională Anticorupție, vedem că acele protecții nu sunt suficiente pentru acești avertizori de integritate.

Mai mult, Directiva Europeană extinde protecția și către avertizorii de integritate din mediul privat. Și vă dau un exemplu celebru - probabil cel mai cunoscut avertizor de integritate din lume este de origine din România, Bradley Birkenfeld, un evreu de origine română, care a dezvăluit o schemă de fraudare a unei mari bănci de investiții, de peste 5 miliarde de euro. Pe baza legislației din America, acest om a fost "premiat" de Fiscul american, celebrul IRS, cu peste 100 de milioane de dolari.

Am lucrat, în ultimele luni, cu Bradley Birkenfeld la această idee de a transpune Directiva Europeană în legislația românească - și înțeleg că Ministerul Justiției are deja un proiect în dezbatere publică.

Pentru că nu o să scăpăm de acest subiect, el va veni în Parlament, vreau să spun de pe acum că această legislație trebuie neapărat să includă două aspecte.

Primul - cei care raportează ilegalități să fie anonimi, să le asigurăm protecția prin a fi anonimi. Altfel nu o să-și asume riscul de a-și compromite cariera, reputația, viața, familia și așa mai departe.

Și doi - componenta de recompensă.

Și America, până în 2006, avea legislație pe avertizare de integritate; nu raporta aproape nimeni. America astăzi recuperează peste 6 miliarde de dolari datorită avertizorilor de integritate.

Așadar, stimați colegi...

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog.

 
 

Domnul Sebastian-Ioan Burduja:

...sunt foarte curios, cine dintre dumneavoastră va susține această inițiativă, cine din societatea civilă va susține, cine din mediul privat va susține?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

O temă extrem de interesantă, dar va trebui să vedem - doar ca o paranteză - ca acel anonimat să nu se întoarcă exact împotriva noastră. Să nu fie extrem de... să nu ajungem la chestiunea - doar o părere, atât - la chestiunea de suspiciuni sau la chestiunea de...

E de dezbătut.

Mulțumesc frumos.

 
Lilian Scripnic - declarație politică intitulată Nici Cîțu și nici Arafat nu vor mai putea restrânge la nesfârșit drepturile și libertățile constituționale ale românilor;

Grupul parlamentar al PSD, Chirilă Virgil Alin? Nu este.

Trif Bogdan? Nu este.

Popa Radu Mihai?

   

Domnul Lilian Scripnic (din sală):

Mă scuzați, m-ați citit pe mine.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Păi, veniți dumneavoastră. Eu citesc cine urmează.

Vă rog.

Dar veniți, domnule deputat, vă rog.

Bîrcă Constantin, PSD?

Nu, eu citesc cine urmează.

Încă nu.

Bun.

Vă rog.

 
 

Domnul Lilian Scripnic:

Bună ziua!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: "Nici Cîțu și nici Arafat nu vor mai putea restrânge la nesfârșit drepturile și libertățile constituționale ale românilor".

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Alianța pentru Unirea Românilor și-a manifestat solidaritatea față de românii care au protestat, în ultimele zile, față de restricțiile abuzive impuse de actualul Guvern în timpul pandemiei. Drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor din țara noastră au fost călcate în picioare vreme de 13 luni - dintre care două luni în timpul stării de urgență și 11 luni în timpul stării de alertă.

Pentru ca nici Cîțu, nici Arafat și nimeni din actualii sau viitorii guvernanți să nu mai poată restrânge la nesfârșit drepturile și libertățile cetățenilor prevăzute în Constituție, am decis să modificăm legea care le permite acest lucru. În baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, starea de alertă, instituită prima oară în 15 mai 2020, a fost prelungită de 10 ori, de fiecare dată cu 30 de zile.

Inițiativa legislativă de modificare a Legii nr. 55/2020, pe care o voi depune în această săptămână în Parlament, prevede că măsurile dispuse pe durata stării de alertă, ce vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți fundamentale, pot fi dispuse pentru o perioadă de maximum 90 de zile de la instituirea stării de alertă. Deci, după 3 luni, sub umbrela stării de alertă, Guvernul va putea lua doar măsuri excepționale de management, de organizare, nu de restrângere a drepturilor și a libertăților cetățenilor. Va putea organiza, de exemplu, spitalele, sistemul de intervenție în situații de urgență, testarea, vaccinarea, va putea achiziționa prin proceduri speciale echipamente medicale și medicamente, dar nu se va mai putea restrânge dreptul la educație, la muncă, la circulație, libertatea de întrunire și asociere etc.

De altfel, Constituția României stipulează că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru situații speciale, inclusiv pentru apărarea sănătății publice. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie însă să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Această soluție este solid susținută de jurisprudența CCR care susține că esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este dată de caracterul excepțional și temporar al acesteia.

Prin urmare, într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea acestora fiind prevăzută ca excepție. Prin inițiativa de modificare a Legii nr. 55/2020, AUR propune limitarea în timp a impunerii, pe cale de excepție, a unor decizii dictatoriale - pentru revenirea planificată la regulile de bază ale unei societăți democratice. Este un act de dreptate pentru români și de responsabilizare a Guvernului, un act pe care vă invităm să îl susțineți fără partizanat politic.

Vă mulțumesc.

Deputat AUR, Scripnic Lilian, Circumscripția electorală nr. 18 Galați.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Virgil Alin Chirilă - declarație politică având subiectul Companiile de stat trebuie să rămână ale statului;

Are cuvântul domnul deputat Chirilă Virgil Alin.

Se pregătește doamna deputat Stoica Diana.

 

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Mulțumesc frumos.

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se numește "Companiile de stat trebuie să rămână ale statului".

Profitând de faptul că agenda publică este dominată de pandemie, iar atenția românilor este distrasă, Guvernul Cîțu vrea să satisfacă o mai veche doleanță a șefului său de partid, Orban, aceea de a privatiza companiile de stat.

Guvernul Orban a fost oprit de PSD în Parlament, prin Legea nr. 173/2020, care a reglementat interdicția de înstrăinare a acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la bănci și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, pentru o perioadă de doi ani.

Acum, Guvernul Cîțu își manifestă intenția de a abroga această lege care protejează, de fapt, avuția națională, insistând să privatizeze Portul Constanța, aeroporturile, CEC, Hidroelectrica ori CFR, societăți ale statului român ce vor fi vândute pe mai nimic, valoarea acestora fiind direct afectată în această perioadă de pandemie.

Argumentele invocate de unii membri ai cabinetului Cîțu, în ceea ce privește avantajele privatizării companiilor de stat, nu pot fi luate în considerare, deoarece nu sunt bazate pe studii, rapoarte sau analize economice realizate de experți. Au fost aruncate în spațiul public simple idei proprii ori, posibil, pentru a satisface interesele altor cercuri politice sau de afaceri, poate pentru a testa reacțiile posibile ale românilor la ideea privatizării.

O decizie de privatizare a companiilor de stat românești este una care ar trebui să fie fundamentată în baza unor studii aprofundate, ar necesita previziuni pe o durată îndelungată, o astfel de decizie afectând atât interesele României ca stat, dar și ale românilor.

Dar pe cine interesează modul în care România și românii vor fi afectați? Pe Guvernul Cîțu, în nici un caz! Când domnul premier Cîțu invită investitorii străini în țară, oferindu-le bucățele din companiile de stat, asigurându-i că "proprietatea privată este sfântă", ale cui interese le apără? Ale României, ca stat, sau ale investitorilor străini? Ce control va avea statul român asupra unei companii de stat vândută bucată cu bucată investitorilor străini, al căror drept de proprietate este sfânt. Din păcate, statul român nu va avea nici un control și va avea doar un rol figurativ, pe hârtie, iar investitorul se va alege cu profitul care îi va intra direct în propriul buzunar, categoric nu în cel al românilor.

Mă îngrijorează faptul că Sucursala Hidrocentrale Porțile de Fier, parte a Hidroelectrica S.A., care se află în județul meu, în Mehedinți, nu se va mai afla în viitorul nu prea îndepărtat sub controlul statului. Mă îngrijorează soarta mehedințenilor care muncesc acum la Porțile de Fier, cum de altfel mă îngrijorează viitorul sistemului energetic național în momentul în care nu se va mai afla sub controlul statului român.

De asemenea, mă îngrijorează și faptul că statul, ca acționar majoritar al acestor companii, prin vocea reprezentanților Guvernului, afirmă că managementul va fi performant doar dacă va fi asigurat de investitorii străini.

Practic, Guvernul Cîțu nu are încredere în capacitatea managerială a românilor. Să ne așteptăm ca domnului Cîțu să îi vină ideea de a privatiza Guvernul pentru a avea performanțe în deciziile luate?

Mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Diana Stoica - prezentarea unei radiografii sincere a sistemului medical din țara noastră;

Are cuvântul doamna deputat Stoica Diana.

Se pregătește domnul deputat Nagy Vasile.

Este?

 

Doamna Diana Stoica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Astăzi, 7 aprilie, celebrăm Ziua mondială a sănătății. E un prilej bun pentru o radiografie sinceră a sistemului medical din țara noastră.

România are profesioniști dedicați care salvează vieți în fiecare zi, chiar dacă de multe ori asta înseamnă că și le pun la risc pe ale lor.

Dincolo de profesioniștii de acasă, avem foarte mulți medici plecați peste hotare. Din păcate, astăzi, accesul la servicii medicale de calitate depinde în bună măsură de orașul sau satul în care locuiești. Avem câteva spitale bine dotate și multe altele în care n-ai vrea să intri nici măcar în vizită.

Dincolo de investițiile în clădiri, ne lipsește cu desăvârșire digitalizarea.

Corupția este o altă mare problemă a sistemului medical și este încă vie în foarte multe spitale.

Toate aceste elemente alcătuiesc diagnosticul bolii crunte de care suferă sistemul medical din România de 30 de ani - politizare acută.

În absența unui medicament miraculos care să vindece această boală peste noapte, avem nevoie de strategie și de profesionalism.

Acesta este angajamentul pe care USR PLUS și l-a asumat în fața românilor și exact asta livrăm.

Venirea lui Vlad Voiculescu în fruntea Ministerului Sănătății a declanșat o amplă reconstrucție a sistemului medical din România, o reconstrucție bazată pe proiecte concrete și pe transparență, nu pe spitale regionale desenate doar pe hârtie.

Ministrul sănătății și ministrul investițiilor și fondurilor europene au alocat deja 50 de milioane de euro pentru investiții în infrastructură, pentru a crește siguranța pacienților și pentru ca medicii să aibă tot ce le trebuie ca să-și facă treaba bine. O reconstrucție centrată pe pacient, pe prevenție și pe tratament, nu pe șpăgi și contracte pentru "băieții deștepți".

O reconstrucție care vizează să aducem specialiștii înapoi acasă și să-i păstrăm pe cei pe care-i avem. Pentru asta vom avea și Strategia Națională pentru Resurse Umane în Sănătate care va include și investiții în dezvoltarea profesională continuă.

Le suntem profund îndatorați adevăraților profesioniști din sistemul medical. Cuvintele frumoase însă nu sunt suficiente pentru a onora sacrificiile lor zilnice.

Astăzi, de Ziua mondială a sănătății, vă provoc să renunțați la lozincile populiste.

Astăzi, vă provoc să muncim împreună și să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a face bine sistemul nostru de sănătate.

Diana Stoica, deputat al Alianței USR PLUS, aleasă în Circumscripția nr. 42 municipiul București.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, doamnă deputat.

 
Vasile Nagy - declarație politică având ca temă Infrastructura Feroviară Românească;

Are cuvântul domnul deputat Nagy Vasile.

Se pregătește domnul deputat Trif.

 

Domnul Vasile Nagy:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

De la preluarea mandatului de deputat, călătoresc din Arad spre București cu trenul.

Iar declarația mea politică se numește "Infrastructura Feroviară Românească" și vizează un subiect de interes național extrem de important.

Dragi colegi deputați,

Infrastructura reprezintă cea mai importantă resursă logistică a transportului feroviar, iar dezvoltarea infrastructurii trebuie privită din perspectiva necesității dezvoltării transportului feroviar.

Rețeaua de infrastructură din România este într-o stare necorespunzătoare, iar mentenanța și reînnoirea acesteia sunt insuficiente.

Statul este proprietarul infrastructurii feroviare, de unde derivă și obligația de a asigura finanțarea necesară pentru mentenanța, reînnoirea și dezvoltarea acesteia.

Consecința finanțării necorespunzătoare a întreținerii, reparării și reînnoirii infrastructurii feroviare este degradarea progresivă a acesteia și apariția din ce în ce mai frecventă a unor defecțiuni care necesită limitarea vitezei de circulație a trenurilor pentru asigurarea condițiilor minime de siguranță.

Finanțarea insuficientă a întreținerii, reparării și reînnoirii infrastructurii feroviare a condus la degradarea progresivă a acesteia și la creșterea gradului general de uzură a componentelor infrastructurii.

Starea actuală a infrastructurii feroviare reprezintă în prezent un important element limitativ al performanțelor circulației trenurilor.

Viteza comercială reprezintă principalul indicator de performanță a circulației trenurilor, care influențează decisiv atractivitatea serviciilor oferite de sistemul feroviar, mai ales în traficul de pasageri.

Având în vedere că întreținerea insuficientă sau neadecvată poate compromite rezultatele altor măsuri de creștere a vitezei de circulație pe infrastructura feroviară, trebuie considerat că această acțiune reprezintă o precondiție pentru creșterea vitezei de circulație pe infrastructura feroviară.

Este necesară modernizarea rețelei existente, cu prioritate maximă acordată infrastructurii feroviare interoperabile incluse în Coridoarele Europene, în scopul asigurării performanțelor și exploatării eficiente a acestora.

Vă mulțumesc.

Nagy Vasile, deputat AUR, Arad. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

 
Bogdan Gheorghe Trif - declarație politică intitulată Salvați industria turistică din România!;

Are cuvântul domnul deputat Trif Bogdan Gheorghe.

Se pregătește domnul deputat Todosiu Beniamin.

 

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea se intitulează "Salvați industria turistică din România!".

Voucherele de vacanță au fost introduse în timpul guvernării Partidului Social Democrat și au avut ca scop stimularea turismului românesc, mai exact acei 1.450 de lei/beneficiar au putut fi cheltuiți doar pe teritoriul României.

Această măsură a dus la creșterea procentului numărului de turiști în România, în anul 2019, la 8,5%, față de anul 2018, în timp ce media Uniunii Europene era de doar 2,1%.

Prin acest stimulent financiar am reușit să determinăm foarte mulți români, atunci când aveau de ales să își petreacă vacanța oriunde în lume, să aleagă destinația turistică România.

O familie, într-o vacanță de minimum 5 zile, cheltuiește mult mai mult decât 1.200 de lei, suma rămasă în urma scăderii impozitului de 10% aplicat voucherelor de vacanță.

În plus, cumpărăturile și toate celelalte cheltuieli sunt făcute pe teritoriul României, iar taxele și impozitele sunt încasate de statul român.

În perioada 2018-2019, hotelurile și pensiunile au avut un număr record de turiști, ceea ce a generat venituri suplimentare la bugetul de stat, pentru că proprietarii spațiilor de cazare au angajat oameni, care, la rândul lor, au plătit taxe și impozite. Având foarte mulți clienți, proprietarii de hoteluri și restaurante au achiziționat mai multe produse alimentare, produse de igienă, de curățenie etc. Cu alte cuvinte, impactul a fost unul benefic nu doar pentru sectorul turistic, ci pentru toată industria din România.

Măsura acordării voucherelor de vacanță, introdusă de Partidul Social Democrat, a avut mai multe ținte.

    1. Sprijinirea cu bani a industriei turistice din România, având în vedere faptul că voucherele pot fi utilizate doar pe teritoriul țării noastre.

    2. Banii suplimentari cheltuiți într-un concediu/vacanță, și aici putem să dăm exemplul, pornind de la combustibilul utilizat pentru mașini și alte cumpărături, dar și comenzile mai mari făcute către diferiți furnizori de hoteluri și proprietari de restaurante, datorate unui număr crescut de turiști, a stimulat celelalte ramuri economice din România.

    3. Măsura a avut un caracter social, pentru că un număr foarte mare de români au reușit să-și petreacă vacanțele/concediile în țara noastră. Au fost români care au putut să-și petreacă concediile pentru prima dată în destinații turistice precum litoralul Mării Negre, Delta Dunării etc.

    4. Scoaterea la lumină a industriei turistice care funcționa "la negru". Să nu uităm că, în 2018, numărul cererilor pentru clasificarea unităților de cazare turistică a crescut cu 60% față de 2017, iar în primul semestru al anului 2019 cererile de clasificare au crescut cu 35%, raportat la aceeași perioadă a anului 2018. Deci, cu alte cuvinte, o bună parte din industria care funcționa la "negru" am scos-o la lumină.

    5. Am creat posibilitatea mediului privat să acorde vouchere de vacanță, prin scutirea angajatorilor de taxe și impozite.
 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog!

 
 

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

Da, domnule președinte!

Vă solicit, dragi guvernanți, atât în calitate de reprezentant în Parlamentul României, al Partidului Social Democrat, cât și în calitate de fost ministru al turismului, dar și în numele industriei turistice din România, care a solicitat în mod public continuarea programului de acordare a voucherelor de vacanță și în anul 2021, să țineți cont de această solicitare, pentru că sectorul turistic se află în pragul colapsului din cauza pandemiei COVID, dar și din cauza lipsei măsurilor de susținere din partea Guvernului României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc.

 
Beniamin Todosiu - declarație politică având tema Cum depășim pandemia pentru a reveni la normalitate? ;

Are cuvântul domnul deputat Șlincu Dan-Constantin.

   

Domnul Beniamin Todosiu (din sală):

M-ați sărit!

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Scuzați-mă! Da.

După care domnul deputat Șlincu Dan-Constantin.

Vă rog.

 
 

Domnul Beniamin Todosiu:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vă supune atenției o temă extrem de importantă: Cum depășim pandemia pentru a reveni la normalitate?

Această întrebare ne frământă pe toți și ar trebui să fie tema principală de reflecție pentru Guvernul României și pentru toți decidenții politici.

Cum depășim pandemia pentru a reveni la normalitate?

Răspunsul este vaccinarea, iar această soluție este abordată de numeroase țări din întreaga lume. Astfel, înainte de a pune problema unei relaxări a restricțiilor impuse în pandemie, ar trebui să ne preocupe creșterea gradului de vaccinare a populației.

Zilele trecute, România a depășit numărul de două milioane de persoane imunizate, dintre care peste jumătate cu ambele doze. Pe 6 aprilie, am ajuns la 2.155.000 de persoane vaccinate, dintre care 1.258.000 cu ambele doze. Nu e puțin, dar trebuie să facem mai mult și să extindem campania de vaccinare în farmacii și în cabinetele medicilor de familie.

Privim în aceste zile modul în care decidenții din Israel relaxează restricțiile și ne dorim și noi o revenire măcar parțială la normalitate. Ceea ce nu spunem este faptul că Israelul a vaccinat peste jumătate din populație cu ambele doze și de aceea relaxează măsurile.

Ministerul Sănătății ne oferă și câteva vești bune: peste 150 de noi cabinete de vaccinare vor fi deschise în România.

Ieri s-au deschis 12 noi cabinete pentru administrarea vaccinului produs de compania Moderna, urmând ca, pe 13 aprilie, să se deschidă alte 144 de cabinete pentru administrarea vaccinului produs de compania Pfizer. Se va crește și capacitatea de vaccinare în centre, de la 60 de persoane la 90 de persoane/flux.

În perioada următoare se vor deschide centre mobile de vaccinare și la nivelul operatorilor economici care și-au exprimat această intenție, complementar cu vaccinarea prin intermediul medicilor de familie.

Nu în ultimul rând, vă spun că România ar urma să primească, în următoarele două luni, cel puțin 7 milioane de vaccinuri împotriva coronavirusului.

Ministerul Sănătății a lansat și o linie telefonică de sprijin psihologic pentru orice persoană care se simte afectată de presiunea cauzată de pandemia de COVID-19.

Începând cu ora 12,00 și până la ora 20,00, de luni până sâmbătă, orice persoană care are nevoie de suport emoțional va putea apela linia telefonică, cu tarif normal, 0219081 pentru a beneficia de servicii gratuite de sprijin psihologic. Peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi disponibili.

Să știți că nu este însă de ajuns pentru a stimula campania de vaccinare. În aceste momente este nevoie să comunicăm corect, să le explicăm oamenilor importanța vaccinării și să îi încurajăm să se vaccineze. Inclusiv clasa politică trebuie să promoveze un mesaj de solidaritate și unitate pentru a le arăta românilor că numai împreună putem trece cât mai repede peste această criză.

Voi încheia, dragi colegi, cu un apel către fiecare dintre dumneavoastră. Vă rog să fim solidari și responsabili, să comunicăm corect și să încurajăm vaccinarea, astfel încât să putem învinge pandemia.

Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!

Beniamin Todosiu, deputat al USR PLUS, Alba.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Constantin Bîrcă - declarație politică având titlul Calitatea vieții românilor - total ignorată de guvernanți!;

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Chirilă Alin. Nu știu dacă este.

Domnul deputat Popa Radu Mihai. Vă rog.

   

Domnul Constantin Bîrcă (din sală):

Cred că mi-a trecut rândul!

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Vă rog? Nu. După Popa Radu Mihai sunteți. Dacă nu este domnul Popa Radu Mihai, domnul deputat Bîrcă. Vă rog.

Se pregătește, de la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Axinia Adrian-George.

 
 

Domnul Constantin Bîrcă:

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor deputați,

"Calitatea vieții românilor - total ignorată de guvernanți!".

Pentru România zilelor noastre, calitatea vieții ar trebui să fie un obiectiv politic și economic prioritar, destinat atingerii rapide a unui standard de viață la nivel european.

Din nefericire, acest capitol nu a făcut vreodată obiectul preocupărilor actualilor guvernanți.

În contextul generat de pandemia de COVID-19, calitatea vieții și bunăstarea socială impun ca decidenții să soluționeze corect și concret câteva probleme esențiale.

Voi face referire la factorii majori cu care ne confruntăm, pentru care se impune rezolvarea în regim de urgență.

Tensiunile percepute în societate, datorate măsurilor aberante și lipsei de comunicare, au impactul cel mai nociv asupra încrederii în instituții. De aici rezultă discreditarea instituțiilor statului.

Păstrarea încrederii cetățenilor în instituțiile naționale și europene trebuie să rămână un obiectiv esențial în perioadele de criză, deoarece respectarea măsurilor de ținere sub control a răspândirii COVID-19 depinde în mare măsură de nivelul de încredere în instituții și în recomandările oamenilor de știință. Se impune așadar renunțarea la declinarea competențelor ministeriale, a comisiilor ce lucrează "sub anonimat" și a hotărârilor guvernamentale nefundamentate

Accesul facil la servicii de asistență medicală, la asistență socială și la îngrijire pe termen lung poate asigura intervenția timpurie și monitorizarea procesului de prevenție. Sunt necesare mai multe servicii de îngrijire pe termen lung și de asistență la domiciliu, precum și o mai mare flexibilitate în furnizarea lor. Dar totul ar putea fi realizat prin înlăturarea haosului din conducerea sănătății!

Potrivit cercetărilor, tinerii se dovedesc a fi una dintre categoriile cele mai afectate de izolare, alături de persoanele fără un loc de muncă. Tinerii declară cel mai scăzut nivel de bunăstare. Oare ce programe sunt prevăzute pentru tineri? Lor le lipsesc spectacolele, sportul și distracția!

Și nu în ultimul rând, femeile, care au fost mai afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19 decât bărbații, din punctul de vedere al echilibrului între viața profesională și cea familială. Remedierea acestor probleme va fi esențială.

Se impune acordarea unei atenții deosebite condițiilor de viață ale vârstnicilor și nevoilor de servicii de îngrijire ale acestora, precum și situației veniturilor lor în timpul pandemiei și imediat după încheierea acesteia. Pensiile sunt mici, iar prețurile cresc vertiginos! Majorările nu se întrevăd!

Sunt numai câteva probleme care ar trebui să preocupe actuala guvernare. Situația nu este deloc îmbucurătoare.

Potrivit studiului "Indicele de Progres Social 2020" privind calitatea vieții și bunăstarea socială, realizat de organizația nonprofit "Imperativul Progresului Social", România se menține pe locul 45 din 163 de țări și pe ultimul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene.

România înregistrează 78,35 de puncte...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog!

 
 

Domnul Constantin Bîrcă:

... din 100 și se regăsește, conform studiului, în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Barbados, Bulgaria și Mauritius.

Competența trebuie să-și regăsească locul în societatea noastră, ținând cont de faptul că aria calității vieții reprezintă pentru om valoarea vieții sale.

Mulțumesc.

Constantin Bîrcă, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 12 Călărași.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

 
Adrian-George Axinia - comentarii pornind de la afirmația Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii că Guvernul României încălcă sistematic drepturile și libertățile cetățenești;

Are cuvântul domnul deputat Lasca Mihai Ioan...

   

Domnul Adrian-George Axinia (din sală):

Eu eram!

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

După! A, scuze! Nu știu ce-i cu mine azi!

Axinia Adrian, după care Lasca Mihai Ioan. Vă rog. Scuzați-mă!

 
 

Domnul Adrian-George Axinia:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

"Guvernul României încălcă sistematic drepturile și libertățile cetățenești", afirmă Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

În nenumărate rânduri, Alianța pentru Unirea Românilor a atras atenția, de la începutul pandemiei, asupra practicilor puterii de încălcare sistematică a drepturilor și libertăților cetățenești. Și, dacă ceea ce vă spuneam noi nu era de ajuns, iată că vine Departamentul de Stat al SUA și ne dă dreptate. Raportul de țară pe România privind practicile legate de drepturile omului în 2020, raport publicat săptămâna trecută, este un adevărat rechizitoriu la adresa actualei puteri. Și o să reiau doar trei observații din acest document oficial american, care urmăresc direcția criticilor formulate de AUR.

1. Prima observație este despre lipsirea ilegală de libertate în numele COVID-19.

Departamentul de Stat al SUA consemnează că, pentru a preveni răspândirea COVID-19, Guvernul a internat sau a plasat în carantină supravegheată zeci de mii de persoane între martie și iunie 2020, pe baza unor reglementări considerate ulterior neconstituționale.

Cea de-a doua observație se referă la încălcarea libertății de exprimare.

Raportul oficial american remarcă, de asemenea, că, la 16 martie 2020, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret prin care se declara starea de urgență, care include dispoziții pentru a contracara răspândirea dezinformării online legate de COVID-19. Decretul a permis eliminarea știrilor de către ANCOM și blocarea site-urilor considerate a răspândi informații false. Decretul nu prevedea însă mecanisme de recurs sau de reparare. Guvernul a suspendat 15 site-uri web.

Cea de-a treia observație este legată de încălcarea libertății de întrunire și asociere.

Departamentul de Stat al SUA consemnează că, pentru a preveni răspândirea COVID-19, între martie și septembrie 2020, Guvernul a interzis adunările publice. Pe 15 septembrie, Guvernul a introdus reglementări care permiteau adunări publice de maximum 100 de persoane. Observatori și mai multe ONG-uri, inclusiv Greenpeace, au menționat că Guvernul a menținut interdicția adunărilor publice și a permis, în același timp, derularea altor tipuri de evenimente, cum ar fi concertele, cu până la 500 de participanți.

Stimați guvernanți,

Derapajele dumneavoastră legate de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor îi revoltă pe români și îi îngrijorează pe partenerii strategici ai țării noastre. AUR vă solicită ca, măcar în al 12-lea ceas, să eliminați restricțiile ilegale și neconstituționale pe care le-ați impus sub pretextul combaterii pandemiei și să protejați, în egală măsură, atât sănătatea românilor, cât și libertatea lor.

Deputat AUR, Adrian-George Axinia, Circumscripția electorală Prahova. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

 
Mihai Ioan Lasca - declarație politică intitulată Analfabetismul funcțional;

Are cuvântul domnul deputat Lasca Mihai Ioan și se pregătește, de la Grupul parlamentar al USR PLUS, doamna deputat Rizea Cristina.

 

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de azi se intitulează "Analfabetismul funcțional".

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când, pentru prima dată în istorie, pentru o viroză respiratorie, se schimbă definiția omului bolnav, astfel încât să-l cuprindă și pe "asimptomatic".

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când statistica infectărilor este alcătuită pe baza unor teste care au o rată de eroare fals pozitivă de minimum 70%, a căror eficiență în acest circ mondial este contestată chiar de către inventatorul lor.

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări atunci când gradul de pericol al virusului este stabilit prin decese declarate ca avându-l drept cauză, deși autopsiile sunt interzise - tot o premieră istorică! -, și în ciuda faptului că decedații sunt, în majoritate, oameni cu boli care prezintă risc de moarte și care își dau duhul în secțiile de terapie intensivă, și nu cad pe stradă ca în făcăturile prezentate apocaliptic la TV.

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebări legate de faptul că persoanele infectate cu COVID în proporție de 99,97% se vindecă și să continui să țipi, precum o găină speriată, că e nevoie de mai multe restricții, aviz unor colegi din USR.

Analfabetismul funcțional înseamnă să susții această aberație pseudoștiințifică, dar 100% politică, cu argumente zero, de tipul "vărul Gigel știe el pe cineva care are un cuscru care a murit de COVID pentru că făcea dializă".

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu te întrebi de ce percepția asupra gradului de pericol al virusului este construită prin propagandă susținută guvernamental și bazată pe răspândirea panicii, în condițiile în care, într-o lume normală, a oamenilor cu un oarecare gram de înțelepciune, în cazul unui virus periculos, guvernele și mass-media ar trebui să evite panica.

Analfabetismul funcțional înseamnă să susții mai multe restricții cu argumentul imbecil "și alte țări fac la fel", ignorând faptul că sunt și "alte țări" care nu fac la fel și, după un an de demență mondială, potrivit statisticilor, sunt tot pe-acolo și la infectări, și la decese.

Analfabetismul funcțional înseamnă să porți mască atunci când ești singur pe stradă sau în mașină, nu de frica firească de amendă, ci din convingerea că te protejezi pe tine sau, mai grav, că îi protejezi pe cei din jur.

Analfabetismul funcțional înseamnă să te lași păcălit de o minciună care, prin însăși formularea ei, arată că cei care ți-o vând te consideră un imbecil: "scapi de restricții dacă te vaccinezi cu un vaccin aflat în stadiu experimental, care nu imunizează, ci doar oferă șansa unei forme mai ușoare a guturaiului, care nu previne răspândirea virusului, fapt pentru care nu vei scăpa de restricții, dar va trebui să umbli prin lume cu un pașaport de vaccinat, ca un câine".

Analfabetismul funcțional înseamnă să nu-ți pui întrebarea cheie: "Nu cumva măsurile acestea, care ar trebui să combată virusul, fac mai mult rău decât virusul în sine?!".

Deci, concluzia mea, analfabeții funcționali sunt toți...

 
   

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Vă rog să concluzionați!

 
 

Domnul Mihai Ioan Lasca:

...cei care susțin pandemia, carantina, masca și vaccinul ca soluție salvatoare a omenirii pentru o viroză respiratorie sezonieră!

Vreau să-i felicit cu această ocazie pe colegii din Parlament care au o poziție diferită față de cea a lui Rafila, Tătaru, Cercel și a celor din USR privind această pandemie și interesul național.

Mulțumesc.

Deputat neafiliat, Mihai Lasca.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Cristina Camelia Rizea - declarație politică având titlul Protestul - drept fundamental într-o democrație. Cinismul și manipularea - trăsătură fundamentală a PSD-AUR;

Are cuvântul doamna deputat Rizea Cristina, Grupul parlamentar al USR PLUS.

 

Doamna Cristina Camelia Rizea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Dragi români,

În 1771, la Moscova izbucnea epidemia de ciumă. Deși cu întârziere, autoritățile au luat atunci măsuri pentru limitarea răspândirii. Au închis piețele și bisericile, prăvăliile și cârciumile. Sub presiunea evenimentelor s-au dezvoltat teorii ale conspirației și mulți credeau că boala este planul autorităților ca să-i ucidă sau să-i sărăcească. Vă sună cunoscut?

În acest an, cauza pandemiei este alta: un virus. Restricțiile, cam aceleași. Teoriile conspirației, din păcate, sunt identice.

Ce avem în plus în secolul XXI? Avem două partide în Parlament, cu mentalitate venită din negura Evului Mediu, care se agață cu disperare de nemulțumirile și nefericirile oamenilor, le amplifică, exploatând fricile primare ale umanității. Încurajează falsele teorii venite din laboratoarele Sputnik. Aruncă în față tot felul de personaje ahtiate după rating și își pun pe umeri, cu ipocrizie, mantia de falși idoli salvatori. Întrebarea mea pentru voi, domnilor de la PSD-AUR, este următoarea: dacă alegem să ignorăm virusul, să ne comportăm ca și cum n-ar exista, care este rezultatul?

Vreți transformarea spitalelor în morgi? Pentru că în treizeci de ani v-a durut în cot de sistemul sanitar și de aia nu avem astăzi nici spitale, nici dotări, nici medici suficienți. Vreți să rămânem o țară izolată de restul lumii, închisă, cum e Coreea de Nord? Pentru că nici ei nu recunosc că virusul există. Sau vreți mai bine să ne întoarceți în Evul Mediu? Vă convine mai mult așa? Vă place să fiți jupâni-oligarhi, într-o Românie sărăcită și needucată?

Doar asta ați cultivat în ultimii treizeci de ani. Distrugerea sistemului sanitar, a educației, a antreprenoriatului. Promovarea nonvalorilor. Doar atât ați făcut și asta faceți în continuare, cu nerușinare.

Lăsați ipocrizia, domnilor! Trăim într-o lume interdependentă, în care orice bătaie de aripi dintr-un colț al ei are repercusiuni majore în cealaltă parte.

E normal ca lumea să fie nemulțumită de restricții, nimeni nu și le dorește. Dar sunt necesare ca să scăpăm mai repede de pandemie și să ne întoarcem cu toții la o viață normală. Respect dreptul la protest. E un drept fundamental. Și îi respect pe cei care au protestat pașnic, au păstrat distanțarea fizică și au respectat măsurile sanitare. Nu îi respect pe cei care au desconsiderat regulile, pe cei care au incitat la violență și sfidare. Și mă refer în special la voi, dragi colegi parlamentari, care ați fost votați să faceți legi bune pentru români, și nu să le încălcați.

Clar, nu am niciun fel de considerație pentru voi, cei care vă luați lumină de la Moscova. Voi care exploatați cu nonșalanță greutățile românilor,...

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Concluzionați, vă rog!

 
 

Doamna Cristina Camelia Rizea:

...care vă cocoțați pe suferința lor.

Combaterea pandemiei este un efort colectiv, iar voi, prin comportamentul vostru, nu doar că nu contribuiți la acest efort, ci comiteți păcatul capital de a vinde iluzia empatiei cu protestatarii pentru un share pe Facebook. Nu girez sfidarea; nici a legilor, nici a efortului colectiv. Dar, mai ales, nu girez manipularea suferinței în speranța unui câștig politic.

Vă mulțumesc.

Cristina Rizea, deputat al USR PLUS, Constanța.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, doamnă deputat.

 
Corneliu-Florin Buicu - intervenție având titlul Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății, sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie;

Are cuvântul domnul deputat Buicu Florin.

Se pregătește, de la Grupul parlamentar AUR, domnul deputat Suciu Sebastian. Este?

 

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

"Ziua Mondială a Sănătății este o zi globală de conștientizare a sănătății, sărbătorită în fiecare an la 7 aprilie"

În 1948, Organizația Mondială a Sănătății a organizat prima Adunare Mondială a Sănătății. Adunarea a decis să celebreze 7 aprilie a fiecărui an, începând cu anul 1950, ca Ziua Mondială a Sănătății.

Această zi este considerată ca o oportunitate de a atrage atenția la nivel mondial asupra unui subiect de importanță majoră pentru sănătatea globală în fiecare an.

În anul 2021, tematica Zilei Mondiale a Sănătății este "Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă".

Pandemia a lovit greu toate țările, dar impactul a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile. Peste tot în lume, există oameni și comunități care au venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație mai slabe, mai puține oportunități de angajare, acces redus la medii sigure. Și aici vorbim de accesul la apă și sanitație sigură, produse alimentare sigure, servicii de sănătate. Acest lucru duce la suferințe inutile, la boli evitabile și la decese premature.

Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.

Sănătatea pentru toți este esențială pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a construi reziliența de mâine.

Abordarea cauzelor profunde ale inechităților, investițiile în comunități și adoptarea măsurilor adecvate de sănătate publică sunt cruciale.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, pentru toți cei care își "rup" din sănătatea lor pentru a da populației sănătate, indiferent de poziție, rol, post sau mediu în care-și desfășoară activitatea, pentru toți lucrătorii din sănătate și pentru familiile lor multă sănătate și la mulți ani!

Mulțumesc.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Sebastian-Ilie Suciu - declarație politică intitulată Fuga de răspundere;

Are cuvântul domnul deputat Suciu Sebastian.

Consult Grupul USR PLUS dacă este în sală domnul deputat Lőrincz Iulian-Ștefan. Nu.

Domnul deputat Miftode?

   

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Da.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

După colegul urmați dumneavoastră.

 
 

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Aș vrea sa vă atrag atenția asupra unei situații paradoxale în care ne aflăm cu toții. Paradoxul despre care vreau sa vă vorbesc poartă numele de "Coaliția de guvernare". Copiii acestei coaliții - PNL, USR și UDMR - se află într-o continuă concurență intrafamilială. Ei concurează în vederea perfecționării artei cinismului și ipocriziei politice și aș vrea să vă povestesc despre noile culmi pe care le-a atins coaliția.

Așadar, să revin la paradoxul menționat mai devreme. După cum bine știm, în 29 martie au avut loc proteste în stradă, la scurt timp după care domnul vicepremier Barna a ieșit în plenul Camerei Deputaților cu acuzații și mustrări la adresa formațiunii AUR.

Dacă nu v-ați întrebat încă până acum, aș vrea să vă întreb eu, domnule vicepremier: care este principala cauză a protestelor? Ce nemulțumiri au oamenii care au ieșit în stradă?

Probabil, în realitatea pe care o trăiți, aveți impresia că la asemenea evenimente se adună oameni împliniți și mulțumiți de viața pe care le-o oferă actuala guvernare. Eu zic că-i mai simplu decât atât. Acești oameni au ieșit în stradă pentru că așa guvernează coaliția dumneavoastră.

Da, au ieșit în stradă pentru că voi ați polarizat societatea, împărțind-o în buni și răi, în proști și deștepți, în creștini și marxiști. Sau poate acești oameni au ieșit în stradă pentru că măsurile Guvernului au salvat economia, învățământul și familia românească? Nu cred!

Vă sfătuiesc, domnule vicepremier, să încercați să pătrundeți în sursa problemei, încercați măcar să o înțelegeți, dacă nu sunteți în stare să o rezolvați, deținând această guvernare.

Știu că cel mai ușor e să cauți un vinovat și să-l arăți cu degetul, în speranța de a sustrage atenția de la adevărata sursă a problemei, dar totuși vă amintesc câteva paradoxuri ale curentei guvernări:

- În Hunedoara minerii intră-n grevă pentru că Guvernul își bate joc de ei. Vinovat este AUR, pentru că a mers la ei să-i asculte.

- Iese lumea în stradă nemulțumită de acțiunile Guvernului. Vinovat este AUR.

- Când ard spitalele PNL-iste, prin numiri politice, vinovat este PSD-ul.

În stilul acesta, mă aștept ca AUR să fie vinovat și de numirile politice atât de liber și nestingherit practicate de actuala guvernare.

Vă rog, dragi guvernanți din coaliție, ocupați-vă de rezolvarea problemelor acestei țări, nu irosiți guvernarea pe paradoxuri!

Vă mulțumesc.

Sebastian Suciu, deputat, Circumscripția nr. 34 Sibiu. (Aplauze.)

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos, domnule deputat.

 
Marius-Andrei Miftode - declarație politică având titlul Respect și solidaritate;

Are cuvântul domnul deputat Miftode Andrei-Marius. Vă rog.

 

Domnul Marius-Andrei Miftode:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Fiecare dintre noi s-a regăsit cel puțin o dată într-o situație în care propria viață, sau viața unui apropiat, s-a aflat în pericol. Toți am ajuns măcar o dată în viața noastră la un spital cu o problemă și mulți dintre noi am simțit că fără ajutorul unui medic suntem neajutorați.

În tot acest timp am avut în picioare un sistem sanitar imperfect, dar vital și niște oameni remarcabili care să ducă crucea în contextul acestor neajunsuri.

Trăim cu toții o perioadă bulversantă. Este omenește să fim derutați. Ba este chiar justificabil să fim uneori speriați, alteori întristați și descurajați sau pur și simplu deconectați de la toate știrile și amenințările ce par să ne înconjoare la tot pasul.

Dar nu există nicio justificare să devenim inconștienți și cu atât mai puțin să bravăm impetuos anti-mască, anti-solidaritate, anti-legi și să aruncăm în hazard opțiunea de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Nu există scuze pentru comportamentul abuziv sau insensibil față de cei care poartă povara cea mai grea.

Secțiile de terapie intensivă sunt pline până la refuz, pacienții luptă contra unei boli imprevizibile, iar medicii, care continuă să salveze atât cât le este omenește posibil, primesc în schimb doar mai multe misiuni și o presiune greu de suportat.

Duc permanent o povară grea, neușurată în vreun fel de acei cetățeni care continuă să nu vadă și să nu creadă lucruri atât de evidente și tangibile pentru ei. Profesioniștii din prima linie a luptei cu acest virus sunt cei care astăzi au cea mai mare nevoie de susținerea noastră.

Să alegem deci să le conștientizăm eforturile și sacrificiile și să le mulțumim. Le mulțumim pentru că sunt alături de noi și când e vremea mai bună, dar și în această furtună prelungită care ne erodează pe toți.

Orice provocare majoră își diminuează gravitatea când există solidaritate, când avem respect și considerație reciprocă și când reușim să ne bucurăm de bogăția imensă pe care o avem prin acești eroi, eroi reali, în carne și oase, pe care îi cinstim prea puțin. Acești oameni care trec de mai bine de un an printr-un calvar pe care nici nu vrem să ni-l închipuim merită toată prețuirea noastră.

Vă mulțumim vouă, cadrelor medicale, pentru tot ce faceți pentru noi, pentru sănătatea noastră și a familiilor noastre.

Vă mulțumim pentru luptele voastre de ieri, de azi și de mâine, pentru dedicația și priceperea voastră puse în slujba sănătății și vieților noastre.

Vă mulțumesc.

Andrei Miftode, deputat USR PLUS, Brașov.

 
 

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulțumesc frumos.

Fiind pe final, consult sala dacă mai este vreun coleg deputat care vrea să-și susțină declarația?

Dacă nu, vă mulțumesc frumos.

Declar închisă prima parte a ședinței noastre de azi.

Mulțumesc.

 
   

(Următoarele declarații politice și intervenții au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
  Iulian-Alexandru Muraru - declarație politică cu titlul Recrudescența extremismului și antisemitismului, o realitate în România;

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

"Recrudescența extremismului și antisemitismului, o realitate în România"

Într-un sondaj realizat de către Institutul Elie Wiesel, cu privire la percepția relațiilor interetnice și Holocaustul din România, s-a măsurat, printre altele, distanța socială pe care societatea românească o are față de anumite minorități. 11% dintre cei intervievați au spus că evreii au mai multe drepturi față de populația majoritară, iar 32% dintre intervievați au fost de acord cu afirmația că "ar fi mai bine ca evreii să se ducă să trăiască în țara lor". Aceste procente vorbesc despre existența unui antisemitism potențial, latent, în anumite segmente ale societății civile.

Acest antisemitism latent este potențat de către Partidul AUR. Din păcate, această formațiune politică iresponsabilă exacerbează un discurs al urii, al intoleranței și homofobiei.

De la tribuna Parlamentului, Forul suprem al democrației, auzim din gura reprezentanților AUR apologii pentru fasciști sau naziști care, prin fapta sau vorba lor, sunt responsabili de uciderea a sute de mii de evrei sau romi.

Libertățile civile, politice, religioase, diversitatea, toleranța, dreptul la demnitate, nondiscriminarea, toate aceste lucruri sunt obținute cu sacrificii imense. Suntem datori să le apărăm cu orice preț, atunci când democrația vede la orizont un mare pericol!

Ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, atacul la adresa fundamentelor democrației, era de neimaginat până acum câteva luni! Nimeni nu și-ar fi închipuit că, după 30 de ani de la evenimentele din 1989, după mai puțin de două decenii de apartenență la cele mai mari structuri politice și militare din istorie, vom fi nevoiți să dezavuăm, să oprim, ceea ce se produce de câteva luni, și anume, amplificarea și escaladarea tendințelor xenofobe, antisemite, extremiste, rasiste!

Aceste acte pun la îndoială fundamentele drepturilor omului precum nediscriminarea și dreptul la demnitate. Tăcerea, acceptarea sau ignorarea lor sunt atitudini incompatibile cu angajamentele și principiile pe care România democratică și instituțiile sale s-a construit și există. Ideologii otrăvitoare, demoni din trecut, și-au făcut loc în orașele și în satele României, pe rețelele de socializare, în spațiul public și politic, cu o forță fără precedent.

Partidul meu, Partidul Național Liberal, a luptat mereu pentru o Românie liberă, o Românie europeană, o țară a tuturor minorităților, a etniilor și religiilor. Dar, de-a lungul istoriei, PNL a fost el însuși victima fascismului și a comunismului. Vă aduc aminte că un fost prim-ministru liberal a fost asasinat de bandele legionare într-o țară devastată de ură, crimă, teroare. Elita PNL a fost apoi decimată în închisori, torturată, aruncată în gropi comune!

Nu ne vom întoarce la acele vremuri! PNL are misiunea, puterea și determinarea în a contracara ascensiunea extremismului în România.

  Florin-Alexandru Alexe - declarație politică intitulată Solidaritatea ne va ajuta să câștigăm lupta pentru sănătate!;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

"Solidaritatea ne va ajuta să câștigăm lupta pentru sănătate!"

Ziua Mondială a Sănătății este celebrată, în fiecare an, la 7 aprilie. Scopul marcării acestei zile este evidențierea temelor de sănătate specifice domeniilor prioritare ce provoacă îngrijorări pentru Organizația Mondială a Sănătății.

În anul 1946, OMS lansa următoarea definiție pentru sănătate - "Este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal, cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților". Mai târziu, definiția avea să fie modificată prin adăugarea următoarelor cuvinte - "capacitatea de a duce o viață productivă social și economic".

Ne aflăm astăzi în fața unei crize sanitare de neimaginat în urmă cu câțiva ani. Virusul SARS-CoV-2 s-a transmis în țările din întreaga lume, făcând din noi toți potențiale victime ale noului coronavirus. Indiferent de vârstă, rasă sau statut social, toți cetățenii trăiesc sub amenințarea bolii, chiar dacă nu toți suferă în același mod.

După declanșarea crizei sanitare, am devenit cu toții conștienți de fragilitatea sistemului de sănătate. Medicii și-au petrecut ultimul an în combinezoane, sub presiunea numeroaselor cazuri apărute în fiecare zi și a dinamicii evoluțiilor sociale. Suntem cu toții recunoscători pentru eforturile făcute de medicii din România și din întreaga lume. Trebuie să ne asigurăm că, atunci când pandemia o să devină doar o amintire neplăcută, vom avea înțelepciunea să investim toate resursele disponibile în susținerea sistemului de sănătate.

Ultimul an ne-a făcut conștienți de nevoia de solidaritate internațională în fața pericolului. Apartenența la structurile europene ne-a permis acces la unelte pentru a lupta cu pandemia. Conform tuturor analizelor și clasamentelor, ne situăm în topul țărilor la numărul de vaccinuri administrate. Această realizare nu era posibilă fără parteneriatele internaționale apărate, promovate și garantate de președintele Iohannis, indiferent de greutățile cu care s-a confruntat în primul mandat. Orientarea prooccidentală a României ne-a adus, pe lângă protejarea valorilor democratice, șansa să sperăm că putem salva viețile românilor afectați de COVID-19.

Indiferent de cât de bine se desfășoară campania de vaccinare în România, statul român nu trebuie să uite de românii de pretutindeni. Trebuie să intensificăm dialogul cu românii din întreaga lume, pentru a-i direcționa către centrele de vaccinare din țările în care trăiesc, studiază sau muncesc.

Trebuie să fim solidari cu Republica Moldova și să continuăm eforturile de susținere a românilor de peste Prut. Nu putem să fim indiferenți la situația dramatică prin care trec basarabenii. Sprijinul promis de președintele Iohannis este esențial pentru Republica Moldova. Astfel, le vom arăta cetățenilor Republicii Moldova că singura șansă de dezvoltare pentru întreaga regiune este parcurgerea drumului european. Fiind uniți și fermi în fața pericolelor, vom arăta forurilor internaționale că românii de pe ambele maluri ale Prutului pot contribui la realizarea visului european.

Criza sanitară a născut la rândul ei alte crize. De asemenea, ne-a făcut să fim mai încrezători în resursele noastre de solidaritate. Cu încredere în știință, putem să ieșim mai întăriți din această luptă teribilă pentru sănătate. Avem medici curajoși, avem acces la vaccinuri, avem acces la informații.

Este timpul să fim solidari cu toți oamenii implicați în lupta cu pandemia!

Este timpul să privim spre viitor cu încredere!

Indiferent de cât de dificil pare acum, cu ajutorul fiecăruia dintre noi, va fi bine!

  Aurel Bălășoiu - declarație politică având ca subiect Gara Costești, abandodantă;

Domnul Aurel Bălășoiu:

"Gara Costești, abandodantă"

Nepăsarea statului este atât de mare, încât roade și căile ferate. Ruine și mizerie, asta văd călătorii care merg cu trenul. În Gara Costești din județul Argeș opresc trenurile care circulă spre București, Craiova, Timișoara, Pitești, Mangalia etc. Gara Costești este pur și simplu abandonată și aproape cade pe oameni.

Gara Costești a fost construită în anul 1869, iar în prezent a devenit un monument al degradării, devenind un loc de "pelerinaj" pentru hoți și oamenii străzii. În clădirile abandonate din zonă au fost furate până și cărămizile și cablurile de curent.

Atât clădirea, cât și peroanele gării arată pur și simplu infect. Peronul are zugrăveala scorojită de trecerea anilor, iar pavimentul este sărit și murdar. Gardurile ce separă peroanele au dispărut pe alocuri, dar nimeni nu s-a grăbit să le pună la loc. Cât despre gară, această clădire pute efectiv. Încălzirea se face prin sobe cu lemn, iar calorifere și uși nici măcar de decor nu se găsesc. Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, acolo unde sunt sobe, în general, este și tâmplărie clasică, deci o și mai mare pierdere de temperatură.

Pentru că sala de așteptare arată deplorabil, călătorii sunt obligați să aștepte fie pe peron venirea trenului, fie în apropierea caselor de bilete, unde mai există deocamdată, niște bănci murdare, care vor dispărea și ele.

Proiectul de reabilitare înseamnă modernizarea clădirii de călători, a spațiilor publice și extinderea celor comerciale, refinisarea fațadelor, modernizarea grupurilor sanitare, refacerea instalațiilor aferente clădirii de călători, instalații de sonorizare, telefonie, ceasoficare, afișare electronică, consolidare și modernizare tunele pietonale, hidroizolații la copertină, refacerea canalizării pluviale etc.

Lucrările care trebuie efectuate sunt următoarele: consolidarea fundației și a pereților structurali, consolidarea subsolului clădirii de călători, recompartimentarea cu pereți despărțitori, tencuieli interioare, strat suport șapă, înlocuirea instalației electrice, înlocuirea rețelei de alimentare cu apă hidranți exterior, înlocuirea ferestrelor la exterior, reparații șarpantă lemn și înlocuirea învelitoarei, a jgheaburilor și burlanelor, reparații strat suport și vopsitorii lavabile la fațada clădirii, încălzire cu centrală termică pe bază de gaze naturale.

M-am deplasat personal în perioada 1 aprilie - 4 aprilie 2021, ocazie cu care am discutat cu o parte dintre călători, aceștia împărtășindu-mi următoarele păreri:

M.S. «Ia uitați cum arată acoperișul! Dacă Doamne-ferește se dărâmă, nu ai nicio șansă.

Nu mai arată a gară. Nu se vede că e epavă...?

E o ruină, păcat de ea!»

D.C. «Tavanul se poate prăbuși în orice moment. Stai în frig, lipsă apă, grupul sanitar este focar de infecție... asta e!»

P.M. «Pustie, ți-e și frică să treci pe lângă ea!»

M.I. «Domnule, nu suntem în stare nici să vopsim ce a construit Ceaușescu! Dumneavoastră ați locui într-o casă, dacă ar arăta la interior și exterior cum se prezintă această gară?»

R.D. «Este mai cald afară decât în sala de așteptare.»

Gara Costești nu a trecut printr-un bombardament. Peste ea nu s-a abătut vreun uragan și nici nu a fost zguduită din temelii de vreun cutremur. Sunt doar urmările nepăsării și ale inconștienței. Este o gară, un loc în care vin și din care pleacă trenuri, un loc în care oamenii ajung în fiecare zi!

  Liviu-Ioan Balint - intervenție intitulată Ziua Mondială a Sănătății și Săptămâna mondială a imunizării;

Domnul Liviu-Ioan Balint:

"Ziua Mondială a Sănătății și Săptămâna mondială a imunizării"

Pe 7 aprilie celebrăm, anual, Ziua Mondială a Sănătății, dată care marchează și aniversarea fondării Organizației Mondiale a Sănătății, pe 7 aprilie 1948. Anul acesta aș dori să leg cele două evenimente importante, sărbătorite de țările din toată lumea și de către OMS, în această lună, în materie de sănătate - Ziua Mondială a Sănătății și Săptămâna Mondială a Imunizării, deoarece anul 2021 continuă să fie axat pe un singur lucru vital care ne leagă pe toți, lupta împotriva COVID-19 și cursa pentru imunizarea populației lumii.

Săptămâna Mondială a Imunizării se sărbătorește în ultima săptămână din luna aprilie, 24-30 aprilie, iar scopul acesteia a fost și rămâne promovarea vaccinării la nivelul tuturor statelor, pentru a proteja sănătatea cetățenilor, de la copii, la adolescenți, la adulți.

În contextul pandemiei de coronavirus, vaccinarea rămâne cea mai eficientă cale de a ne aduce împreună, de a ne reconecta, de a ne proteja.

Este nevoie de astfel de campanii de solidaritate, deoarece vaccinurile sunt larg dezbătute la nivelul societăților și există foarte multe informații false cu privire la efectele acestora.

Tocmai de aceea, este important să ne amintim că vaccinarea s-a dovedit deja a fi cea mai eficientă cale de a combate, de a preveni și chiar de a elimina boli precum pojarul, poliomielita, oreionul, pneumonia, hepatita B, rotavirusul etc. Deși ne focusăm acum pe vaccinul împotriva COVID-19, nu trebuie să omitem vaccinarea împotriva celorlalte boli, care este extrem de importantă mai ales pentru copii.

Cercetarea în domeniul vaccinării este într-un continuu progres și am convingerea că este singura cale de a pune capăt acestei pandemii. Este nevoie doar de informarea corectă a oamenilor, care vor lua astfel cele mai bune decizii pentru sănătatea lor și a familiilor lor.

  Eugen Bejinariu - Comentarii critice la adresa actualei guvernări;

Domnul Eugen Bejinariu:

Cele trei mini-guverne din cadrul Guvernului României funcționează paralel, în sincope, sabotându-se cu cinism, prin aceasta alterând bruma noastră de nădejde că am putea avea parte de o viață de calitate mai bună. Miniștrii liberali își croșetează forme de a-și rezolva camarila, la umbra faptului că marile preocupări sunt legate doar de pandemie. Miniștrii progresiști avansează doar propria agendă și sunt preocupați doar de felul în care firmele apropiaților, ONG-urile de casă și oamenii lor fără școli pot accede la bunăstare. UDMR, mereu, își urmărește destoinic obiectivele proprii, dar măcar miniștrii lor au viziune, coerență și un pragmatism binefăcător tuturor.

Între timp, prim-ministrul, un dirijor fără orchestră, se împiedică în faptele miniștrilor săi, în propriile vorbe și cade în ridicol la fiecare ieșire publică. Un prim-ministru neputincios și sabotat de propria nonechipă va eșua în misiunea de a trece țara peste efectele pandemiei. Când în sfârșit premierul a înțeles că oamenii au nevoie de speranță ca să poată parcurge agonia, când în sfârșit premierul a preluat modelul liderilor care se adresează poporului, arătând calea spre lumină, când în sfârșit, după un an de năpastă, liderul Guvernului aduce și vești bune despre un orizont apropiat al întoarcerii la normalitate, se grăbesc cioclii din subordine să ne ucidă încrederea și entuziasmul.

Ministrul sănătății, cel iresponsabil și nerăspunzător, căci de la învestire a avut grijă să semneze un singur act, cel prin care și-a delegat atribuțiile, astfel încât să nu mai semneze niciodată nimic, acest ministru infatuat anunță că, de fapt, vor urma zile mai tragice decât cele cu care ne-am obișnuit. Când ne pregăteam să reînvățăm speranța, aflăm despre Ordinul ministrului sănătății care anunță apocalipsa COVID și faptul că toți suferinzii altor boli sunt lăsați în așteptarea morții - paturile ATI, pe care n-au fost în stare să le suplimenteze, așa cum promiteau acum un an, sunt toate acum alocate pacienților COVID, nu se mai efectuează alte operații, nu se mai îngrijesc alți bolnavi.

Spitalele lipsite de resurse nu vor mai face nici atât de puțin cât au făcut pentru bolnavii cronici în ultimul an, medicii de toate specializările sunt împinși brutal și iresponsabil doar către urgențele COVID, iar medicii de familie sunt transformați în asistente medicale specializate în administrarea vaccinului. Zeci de mii de oameni cu afecțiuni cronice, bolnavi aflați în așteptarea unor tratamente si intervenții chirurgicale sunt condamnați la moarte. Zeci de mii de medici și personal medical buimăcit de haosul directivelor pe care le primesc sunt obligați să își încalce jurământul profesional și să ucidă oameni prin neimplicare sau implicare defectuoasă. Toate acestea se suprapun peste refuzul Guvernului de a extinde testarea, de a omologa forma științifică mai facilă a testelor antigen, formă pe care toate țările europene au acreditat-o, tocmai pentru a ține sub control pandemia.

Trăim o adevărată tragedie sub conducerea coaliției cinic-iresponsabile și o trăim perplecși, căci ea ne este comunicată cu zâmbet superior sau chiar mai rău, cu râsete imberbe de la pupitrul conferințelor de presă. Aș putea să admit că nu toți miniștrii Cabinetului Cîțu au voluptatea răului, că nu toți au aceeași dorința de a crește tensiunea oamenilor, aș putea să admit ca nu toți miniștrii sunt preocupați să apese pedala angoasei și să amplifice paroxistic îngrijorările legitime ale oamenilor, dar crima celor care proclamă zilnic apocalipsa și care amplifică panica românilor, în timp ce liderii țărilor europene dezvelesc deja speranța, crima miniștrilor care anunță doar drame, refuzând soluții adoptate de alte state, această crimă n-ar fi posibilă fără neputința prim-ministrului.

Nu știm, dragi guvernanți, dacă vă luptați între voi pentru mai multă putere individuală, pentru glorie personală sau pentru bani!

Nu știm dacă aveți agende separate, care se contrazic și se încurcă una pe cealaltă, nu știm dacă sunteți mânați în luptă de obiective diferite și viziuni incompatibile, nu știm dacă acționați așa doar din prostie sau și din rea-credință, dar știm că ne-ați făcut prizonierii unor traume și drame pe care le vor resimți mai multe generații de români!

Nimeni, nici măcar noi, cei de la PSD, mereu eficienți în actul de guvernare, mereu îndreptați către grijile oamenilor, mereu rezolvitori de probleme economice și sociale, nici măcar noi, când vom veni la putere, în urma eșecului vostru administrativ, marcat de omucidere, nici măcar noi nu vom putea repara răul pe care îl face românilor guvernarea voastră tragică!

  Biró Rozália-Ibolya - declarație politică: Acțiunile și gesturile antisemite trebuie contracarate!;

Doamna Biró Rozália-Ibolya:

"Acțiunile și gesturile antisemite trebuie contracarate!"

Asistăm la un fenomen de neconceput într-o societate democratică, în care cetățenii, indiferent de etnie, cultură și religie, au dreptul de a se exprima liber și de a-și promova propriile valori, cultura și tradițiile.

Amenințările agresive la adresa actriței Maia Morgenstern ne-au îngrijorat foarte mult, de aceea revin la acest subiect, pentru că acțiunile sau gesturile antisemite, de tip extremist, sau atacurile motivate de ură la adresa unor persoane sau comunități s-au accentuat în mai multe țări europene și în Statele Unite. Consider că este foarte important să acordăm o atenție sporită acestor acțiuni periculoase, care trebuie contracarate.

Pentru a fi mai explicită și pentru a ajunge la o concluzie obiectivă, vă rog să îmi permiteți să vă rețin atenția cu un exemplu relevant.

După ce 4 polițiști l-au omorât în bătaie pe George Floyd la Minneapolis, în mai 2020, a doua zi s-a declanșat un val de proteste în marile orașe din Statele Unite ale Americii și în alte state din lumea întreagă. Mișcarea Black Lives Matter a generat proteste pașnice și cu accente uneori violente împotriva rasismului, a patriarhatului, urii împotriva femeilor sau împotriva minorităților. Proteste de solidarizare cu Mișcarea Black Lives Matter au avut loc în iunie, anul trecut, și la București, unde protestatarii au acuzat ura împotriva minorităților etnice sau sexuale, ura împotriva romilor, a evreilor și a maghiarilor.

Știm foarte bine că România nu este o țară în care antisemitismul, extremismul ori xenofobia reprezintă un fenomen. Au existat numeroase incidente care se înscriu în aceste categorii, însă toate acestea au fost cazuri izolate, dar foarte îngrijorătoare.

România nu este o țară antisemită și voi demonstra acest lucru, privind înapoi în istorie, dar și la dovezile disponibile acum. La Muzeul Yad Vashem din Ierusalim există o listă lungă a cetățenilor români care au primit înalta distincție "Drept între popoare". Iată exemple citate din această listă impresionantă:

    • Moldovan Valeriu, proprietarul unui atelier de dulgheri din Bistrița, a salvat familia Fleischman în 1944 - Dosar 5999;

    • Bandi Grosz Rozalia, din Dej, în mai 1944 a ascuns-o pe Schnable sub roata de rezervă a camionului său și a strecurat-o afară din ghetou - Dosar 1549);

    • În septembrie 1944, Eugen Szabo, fost Salzberger, un tânăr evreu, se afla într-un detașament de muncă forțată al armatei ungare, staționat lângă Oradea. Ștefan Farkas Rozalia a fost de acord să-l ascundă pe Szabo în pivnița casei sale, împreună cu alți colegi din detașamentul de muncă - Dosar 5103;

    • Manoliu Florian, diplomat român în Elveția, a fost implicat în salvarea unor evrei maghiari, în 1944 - Dosar 9160.

Memorialul Holocaustului de la Ierusalim, Yad Vashem, a înscris-o post-mortem, în 1993, pe Regina Mamă Elena în rândul "Drepților între Popoare", pentru intervențiile sale energice și încununate de succes, pe lângă Ion Antonescu, având ca scop salvarea evreilor din România de la deportare și persecuții.

"În acțiunea de salvare a populației evreiești din România, s-a distins în mod deosebit de mișcător Regina Mamă Elena. Cu multă duioșie, dar și cu multă energie, ea a răspuns apelurilor mele ca să obțină aprobarea Guvernului român pentru trimiterea de ajutoare deportaților din Transnistria, pentru repatrierea orfanilor din Transnistria și, în sfârșit, pentru evitarea deportării restului populației evreiești în Polonia. Regina Mamă a reușit în demersurile sale, cu devotament și cu sprijinul Majestății Sale, Regele Mihai. În urma propunerii mele, Yad Vashem de la Ierusalim a decernat postum Reginei Mamă prestigiosul titlu «Dreaptă între Popoare». Ea a fost o adevărată mamă pentru populația evreiască din România, populație crunt obidită în perioada Holocaustului..." - a declarat rabinul Șafran, cel care a și propus-o pentru acest prestigios titlu, într-un interviu acordat BBC, în 1998.

Revenind la obiectul punctual al dezbaterii noastre, într-o perioadă de criză, de instabilitate - mă refer la situația fără precedent provocată de pandemie - orice derapaj xenofob, antisemit, antimaghiar sau îndreptat împotriva oricărei etnii sau minorități poate genera situații foarte grave. UDMR condamnă ferm orice formă de instigare la ură sau crime comise din motive de ură, pe bază de rasă, religie, gen sau sexualitate. Ura este un sentiment distructiv și nimeni nu trebuie să suporte așa ceva.

Suntem o țară a Uniunii Europene, în secolul 21. Dorim întărirea legislației noastre cu privire la protecția minorităților, combaterea antisemitismului, a xenofobiei, la egalitatea rasială și completarea acestei legislații acolo unde există lacune. Pentru noi, discriminarea pe criterii etnice, combaterea antisemitismului și a rasismului nu vor fi niciodată opționale, ci adevărate imperative desprinse din apartenența noastră europeană.

Este nevoie să îmbunătățim procesul educațional și cunoașterea cu privire la motivele istorice, culturale ale acestor tendințe periculoase. Este momentul să încercăm o abordare frontală a prejudecăților inconștiente care există în rândul cetățenilor, la instituții și chiar în algoritmi, pentru ca acest subiect să rămână o prioritate pe agenda noastră și pentru ca să lucrăm direct cu oamenii, cu societatea civilă și cu instituțiile și, nu în ultimul rând, la nivel guvernamental!

Nu trebuie să ne oprim atunci când este vorba despre construirea unui sistem al egalității de drepturi în aceste privințe. Dorim să trăim într-o țară în care poți fi cine ești și cine dorești să fii!

Condamnăm ferm toate aceste acte toxice și consider că ar fi bine-venite mai multe dezbateri punctuale la nivelul societății, care să aibă ca obiect conștientizarea fenomenului de antisemitism, de ură etnică. Chiar dacă acest fenomen nu este unul general, iată că, din când în când, apar anumite tendințe, venite din anumite zone ale societății.

Sunt ferm convinsă că avem nevoie de o strategie clară, care să contracareze aceste tendințe, care se propagă prin discursuri care incită la ură, prin diferite canale media și social media.

Facem astăzi încă un pas și sper că semnalul dat de Parlamentul României să aibă ecou în întreaga societate!

  Bogdan-Alexandru Bola - declarație politică cu tema NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie"

Pe 4 aprilie am celebrat 72 de ani de existență a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Înființată în 1949, NATO a reprezentat și reprezintă un stâlp pentru securitatea europeană și nu numai. NATO este garantul securității teritoriului nostru și al celor peste un miliard de cetățeni, al libertății și al valorilor noastre comune, inclusiv al democrației, libertății individuale, drepturilor omului și al statului de drept.

NATO este o alianță defensivă și nu reprezintă o amenințare pentru niciun stat. Dincolo de obiectivul securității comune pe care îl au statele membre, NATO este o alianță fondată pe principii clare. Valorile pe care această alianță este construită, așa cum rezultă din însuși actul nașterii sale, sunt rezolvarea prin mijloace pașnice a oricăror dispute internaționale în care ar putea fi implicate statele membre, astfel încât să nu se aducă atingere păcii, securității și dreptului internațional. Mai mult, statele membre se angajează în salvgardarea libertății, a moștenirii culturale comune și a civilizațiilor popoarelor pe care le reprezintă, pe baza principiilor democrației, libertății individuale și a literei legii. România a dovedit că este un stat demn de onoarea de a fi parte în această mare alianță, reafirmând constant legătura transatlantică durabilă dintre Europa și America de Nord, adeziunea noastră față de scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite și angajamentul nostru solemn, așa cum reiese din textul Articolului 5 al Tratatului de la Washington, față de principiul potrivit căruia orice atac împotriva unui aliat va fi considerat un atac împotriva tuturor.

Privilegiul apartenenței țării noastre la NATO reprezintă unul dintre fundamentele politicii externe a României și traiectoria pe care statul român s-a angajat conștient și ireversibil. Solidaritatea, unitatea și coeziunea sunt principii de bază ale Alianței Nord-Atlantice. În eforturile de a preveni conflictul și de a menține pacea, NATO rămâne fundamentul securității noastre colective și forul esențial pentru consultări pe teme de securitate și pentru decizii între aliați.

Pentru a ne asigura că securitatea cetățenilor pe care îi reprezintă statele membre este garantată și apărată zi de zi, precum și valorile democrației, libertății și pluralismului, este nevoie de un efort conjugat și perpetuu al tuturor partenerilor din cadrul Alianței. În această perspectivă, România va fi mereu un stat care va garanta stabilitate aliaților săi și în regiunea estică, bazându-se pe acordul politic național privind creșterea finanțării pentru apărare la 2% din Produsul Intern Brut, ceea ce creează premisele modernizării Armatei României și consolidării statutului său de partener internațional tot mai respectat.

România a experimentat aproape 50 de ani de Noapte Roșie, timp în care a fost despărțită de civilizația vestică, unde drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme.

NATO este asigurarea pe care o au cetățenii români că o astfel de anomalie istorică nu se va mai repeta. Pentru noi, "Soarele" a răsărit întotdeauna la Vest, și nu la Est. Cu un popor de sorginte latină, România este indisolubil legată de civilizația și cultura reprezentată de țările occidentale.

Nu vom mai permite ca o astfel de ruptură totală de civilizația democratică, cum a fost cea survenită în 1945, să se mai producă vreodată!

La mulți ani, NATO!

Fie ca Alianța noastră să prospere și să nu se abată niciodată de la importanta sa misiune!

  Bogdan-Iulian Huțucă - declarație politică cu titlul Perspectivele economiei românești sunt pe un trend pozitiv;

Domnul Bogdan-Iulian Huțucă:

"Perspectivele economiei românești sunt pe un trend pozitiv"

După cum arată ultimul raport făcut public de către Banca Mondială, economia României urmează să înregistreze în acest an un avans al economiei mult mai bun, și anume, 4,3%, după o contracție estimată la 3,9% în anul 2020, urmând ca în anul 2022 creșterea economică să se situeze la 4,1%. Aceste noi date sunt cu adevărat îmbucurătoare pentru economia românească, având în vedere că, în comparație cu datele estimate la începutul acestui an, previziunile instituției erau mult mai pesimiste în privința rezultatelor economice ale țării noastre. Astfel, în luna ianuarie 2021, Banca Mondială prognoza faptul că PIB-ul României va înregistra o creștere de 3,5% în 2021 și de 4,1% în 2022.

Economia românească a avut o evoluție mai bună decât s-a anticipat, contractându-se cu 3,9% în 2020. Un răspuns fiscal proactiv, de 4,4% din PIB, a sprijinit firmele să-și păstreze angajații și a alimentat veniturile gospodăriilor, conform raportului. Creșterea economică ar urma să se redreseze la 4,3% în 2021, sprijinită de îmbunătățirea activității economice în semestrul al doilea din 2021. Soliditatea redresării va depinde de succesul campaniei de vaccinare și de răspunsul politic la criza de sănătate, precum și de evoluțiile din UE.

De aceea, este vital ca cetățenii români să conștientizeze importanța și necesitatea vaccinării. A te vaccina este o decizie rațională, care are la bază știința, care te protejează pe tine, pe cei din jurul tău și, după cum putem observa, ajută la revitalizarea economiei românești.

Banca Mondială se așteaptă ca Banca Națională a României să continue politicile de relaxare cantitativă, sprijinind suplimentar redresarea. Răspunsul politic al Guvernului Cîțu, alături de sprijinul UE, precum și desfășurarea cu succes a campaniei de vaccinare vor fi critice pentru asigurarea redresării. Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR va asigura tot sprijinul și infrastructura necesară pentru a duce la bun sfârșit obiectivele asumate în fața cetățenilor români și a partenerilor din UE.

Datoria publică rămâne una dintre cele mai scăzute din UE - se arată în raport. Reducerea deficitului fiscal, alături de reforme structurale pentru reducerea cheltuielilor ineficiente și creșterea colectării veniturilor sunt extrem de importante pentru consolidarea finanțelor publice și evitarea unei creșteri semnificative a datoriei publice pe termen mediu. Politica fiscală responsabilă este ceea ce a caracterizat acțiunile Guvernului până acum.

De aproape doi ani de zile, de când Guvernul PSD a fost demis, România a dovedit că poate fi o țară stabilă, cu o politică fiscală predictibilă și atractivă pentru investitorii străini. Însă, anul 2020 a reprezentat un moment de cumpănă, nu doar pentru țara noastră, ci pentru toate națiunile. Totuși, am convingerea că leadership-ul de care a dat dovadă actualul prim-ministru, Florin Cîțu, și înainte de Domnia Sa, președintele Ludovic Orban, va continua să producă efecte pozitive, mai ales în domeniul economic, iar trendul ascendent să fie continuat în mod sustenabil.

Am dovedit că se poate, depășind până acum toate estimările pesimiste față de traiectul țării noastre. Nu ne vom opri, însă, aici. România are nevoie de o revenire cât mai rapidă a economiei, cel puțin la fel ca la nivelul perioadei de început a anului 2020. PNL are deja antrenamentul curățării dezordinii lăsate de PSD și, astfel, sunt absolut convins că actuala guvernare va continua să gestioneze la fel de eficient problemele curente generate de pandemia virusului SARS-CoV-2, cu care se confruntă și România de mai bine de un an.

  Cristian Buican - declarație politică despre Nevoia de coerență în decizia politică;

Domnul Cristian Buican:

"Nevoia de coerență în decizia politică"

Această declarație politică este motivată de solicitarea unui senator român, aceea ca în România să se renunțe la procesul de echivalare a diplomelor obținute în străinătate, iar angajările să se facă în baza prezentării diplomei originale însoțită de o declarație pe proprie răspundere privind competențele dobândite și aptitudinea lor de a satisface fișa postului. Lăsând deoparte unele imprecizii ale exprimării domnului senator, care consideră că procesul de echivalare, efectuat în baza legii, nu e nimic altceva decât o prelungă procedură birocratică, vreau să atrag atenția asupra a două probleme importante care țin de esența politicului și a guvernării. Aceste probleme sunt cu atât mai semnificative cu cât ne aflăm într-o perioadă dificilă, de pandemie, în care așteptările cetățenilor de la autorități sunt, pe bună dreptate, ridicate.

Prima problemă este aceea a încrederii cu care un cetățean se adresează diverselor entități, private și publice, de la școli și spitale, de la primării și guvern, pentru a-și satisface nevoile de bunuri și servicii. Nivelul de pregătire, competențele celor care oferă aceste bunuri și servicii sunt esențiale pentru păstrarea încrederii în stat și în autorități. De ce anume? Pentru că niciunul dintre cetățeni nu are cunoașterea necesară pentru a ști dacă cei care oferă bunuri și servicii chiar au competența de a face acest lucru. Aceasta este a doua problemă. Soluționarea primei probleme depinde de a doua problemă. Tradiția statală, peste tot în lume, inclusiv în interiorul Uniunii Europene - ca o expresie atât a suveranității statului, cât și a grijii lui pentru cetățeni - este ca autoritățile naționale să stabilească standarde pentru care sunt responsabile, garanții. Ca atare, este necesar ca diplomele obținute în afară să fie raportate la aceste standarde. Aceste două probleme și modul lor de soluționare pe care l-am descris țin de însăși esența statului, a contractului social dintre cetățeni și putere.

Este posibil ca o persoană să declare pe propria răspundere că are anumite competențe; într-o societate libertariană, fără stat, aceasta poate deveni chiar regula; la urma urmelor nimic nu se opune ca acolo unde nu există contract social, stat, aranjamente politice să-ți faci tratamente stomatologice la bărbier. După cum nu este exclus ca un aranjament libertarian să fie posibil. Deocamdată el este obiect de discuții teoretice. Regula impusă nu doar de modul în care procedează toate statele, ci însăși de logica funcționării contractului social este ca autoritățile să dea garanții cetățeniilor astfel încât aceștia să aibă încredere că nu vor fi operați de un italian cu opt clase sau că nu vor avea ca în anii ʼ50 un profesor universitar care își dă bacalaureatul după ce a predat deja ani buni.

Pe scurt, tema pe care v-o aduc în față este de maximă importanță, ține de contractul social, de suveranitate și de încrederea cetățenilor. Putem debirocratiza, putem simplifica, dar nu putem face rabat de la verificarea necesară pentru a oferi garanții cetățenilor.

  Florică Ică Calotă - declarație politică despre Abandonul terenurilor agricole;

Domnul Florică Ică Calotă:

"Abandonul terenurilor agricole"

În cadrul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, a fost prezentat un raport privind abandonul terenurilor agricole.

Potrivit acestui raport, abandonul terenurilor agricole și depopularea zonelor rurale reprezintă un fenomen din ce în ce mai comun la nivelul Uniunii Europene.

Aproximativ 30% din suprafețele agricole din UE se află sub cel puțin un risc moderat de abandon de terenuri.

În următorii 10 ani, Uniunea Europeană s-ar putea confrunta cu abandonul efectiv a 5 milioane de hectare de teren, circa 3% din suprafața agricolă actuală utilizată. În zonele montane și în zonele defavorizate, riscul de abandonare a terenurilor este deosebit de ridicat.

Evoluția utilizării terenurilor și schimbările rezultate în peisaj au câștigat o atenție deosebită în ultimele decenii. Îngrijorările cu privire la persistența provocărilor socio-economice și creșterea tendințelor de depopulare în multe regiuni rurale din Uniunea Europeană au determinat Comisia Europeană să lanseze o consultare publică.

Astfel de zone există în aproape jumătate dintre statele membre ale UE. Țările care sunt cel mai grav afectate de niveluri mai ridicate de abandon de teren - aproape 30% din zonele cu risc ridicat sau foarte mare - sunt Austria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia și România.

Tendințele actuale de abandonare a terenurilor vor fi, de asemenea, afectate de trei factori externi majori asupra cărora actorii au puțină influență, dar care vor avea un impact semnificativ asupra schimbării utilizării terenurilor - schimbarea climei, globalizarea piețelor și o criză majoră de sănătate, cum ar fi pandemia COVID-19.

"Viziunea zonelor rurale" este planificată să fie adoptată în al doilea trimestru al anului 2021 și ar trebui să faciliteze o dezbatere la nivel european cu privire la viitorul zonelor rurale până în 2040 și angajament pentru acțiuni adecvate la toate nivelurile. Această concentrare sporită asupra provocărilor specifice din mediul rural este o preocupare cheie pentru viitoarele decizii privind utilizarea terenului și, în special, evidențiază modalitățile în care gestionarea terenurilor afectează alte activități regionale și utilizări economice, inclusiv dezvoltarea turismului și subliniază implicațiile ecologice fundamentale. În fața amplificării fenomenului de degradare a mediului și creșterea conflictelor în privința utilizării terenurilor, necesitatea abordării aspectelor critice și legăturilor din cadrul sistemelor social-ecologice complexe au crescut substanțial.

Principalele concluzii și recomandări ale studiului prezentat la Bruxelles prevăd faptul că abandonarea terenurilor conduce la efecte ireversibile din punct de vedere social și ecologic.

Condițiile agricole pot fi îmbunătățite prin programe de formare pentru fermieri, o mai mare securitate financiară prin direcționarea finanțării PAC către fermele mici, prin utilizarea diferitelor fonduri sau prin facilitarea accesului la alte surse de investiții - de exemplu, instrumente financiare, dar și prin îmbunătățirea condițiilor de acces la terenuri.

De asemenea, trebuie avută în vedere îmbunătățirea situației fermierilor din zonele care se confruntă cu constrângeri naturale și adaptarea plăților pentru aceste zone, precum și măsurile forestiere și de mediu care ar trebui adaptate la diferitele vulnerabilități ale regiunilor.

La nivel național, situația terenurilor abandonate este reglementată prin noul proiect al Codului funciar. Astfel, dacă proprietarul terenului agricol, mai mult de doi ani, nu ține terenul într-o stare fitosanitară bună, autoritatea publică locală poate să-și rezerve dreptul de a administra terenul respectiv, dispunând arendarea lui, cu respectarea anumitor condiții.

Sunt de părere că serviciile rurale de interes general și investițiile în infrastructura rurală sunt esențiale și reprezintă o prioritate.

  Christine Thellmann - declarație politică intitulată Guvernarea PNL face România bine. Economia a răspuns pozitiv la măsurile adoptate în ultimul an!

Doamna Christine Thellmann:

"Guvernarea PNL face România bine. Economia a răspuns pozitiv la măsurile adoptate în ultimul an!"

PNL a promis că va redresa economia națională și s-a ținut de cuvânt. Guvernul condus de Florin Cîțu a preluat modelul administrațiilor publice liberale de succes - precum cele de la Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad - mai mulți bani pentru investiții, mai multe fonduri europene atrase și o colectare a taxelor mai bună, în interesul românilor.

Deși am avut un an cu restricții și cu foarte multe probleme cauzate de pandemia SARS-CoV2, veniturile la buget în lunile ianuarie-februarie 2021 au crescut cu 4,1% față de primele două luni ale anului trecut.

Veniturile bugetului general consolidat au fost în valoare de 53,36 miliarde de lei în primele două luni ale anului 2021, cu 4,1% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut.

În același timp, sumele rambursate de Uniunea Europeană au ajuns la 2,7 miliarde de lei în primele două luni ale anului 2021. Este vorba despre o creștere cu 10,5%, comparativ cu anul trecut.

Investițiile, în primele două luni ale anului 2021, au înregistrat o creștere cu 27,5% față de anul precedent. Suma pentru investiții a ajuns la valoarea de 4,08 miliarde lei.

Să nu uităm că și Banca Mondială a îmbunătățit estimările privind evoluția economiei României în 2021. Conform estimărilor specialiștilor externi, economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 4,3%, iar în 2022, de 4,1%.

Vă dați seama cum ar fi arătat economia României, dacă la guvernare rămânea PSD cu Dăncilă sau Ciolacu?! În condițiile în care PSD a guvernat într-o perioadă stabilă din punct de vedere economic, social și sanitar, nu a fost în stare să investească în spitale și DSP-uri, iar acest lucru s-a simțit în pandemie. Valul trei va trebui stopat.

Îmi exprim optimismul că România va ieși curând din această situație și economia va crește, astfel încât fiecărui român să îi crească considerabil nivelul de trai. Consider că ritmul va depinde de succesul campaniei de vaccinare și de modul în care ne vom implica fiecare dintre noi în acest proces, Guvernul, Parlamentul, Primăriile, dar și societatea civilă, deopotrivă.

  Radu Tudor Ciornei - declarație politică cu tema Testul Hogan versus Intifada cormoranilor;

Domnul Radu Tudor Ciornei:

"Testul Hogan versus Intifada cormoranilor"

Acum 31 de ani, Delta Dunării a fost declarată Rezervație Naturală, iar din 1991 este și în patrimoniul UNESCO. Tot de atunci a început și succesiunea mandatelor, 13 guvernatori în 14 mandate, în sincron cu schimbările politice, în indiferență, cel puțin, cu interesul pentru acest simbol național - concesiuni discutabile, competente de "milioane" în evaluarea celui mai scurt mandat, războaie antologice cu cormoranii, acutizarea unor grave dezechilibre legate de poluare, pescuit, viața comunităților sărace etc. - lista este foarte lungă și dureroasă.

În premieră, avem în desfășurare un proces de selecție, cu implicarea unei companii de recrutare, Testul Hogan, verificarea integrată a profilurilor. În premieră, nu se mai simulează, chiar se dorește cea mai bună soluție pentru această minune a naturii, pentru oamenii desprinși și cuprinși în ea, pentru stejarii și caii din Letea.

Demonstrăm încă o dată că suntem consecvenți cu principiile pe care ni le-am asumat, că viziunea și acțiunile noastre sunt subordonate organic interesului celor pe care avem onoarea să-i reprezentăm.

  Vasile Cîtea - intervenție intitulată 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății;

Domnul Vasile Cîtea:

"7 Aprilie, Ziua Mondială a Sănătății"

În 1948, s-a desfășurat, sub patronajul Organizației Națiunilor Unite, prima reuniune internațională dedicată sănătății. 7 aprilie reprezintă "Ziua Mondială a Sănătății".

An de an, cu prilejul acestei zile, se aduc în discuție problemele cu care se confruntă țara și, nu în ultimul rând, sistemul medical. Anul acesta, Ziua Mondială a Sănătății a venit în cea mai complicată perioadă, în care toate sistemele sanitare sunt greu încercate de pandemia provocată de noul coronavirus.

Pandemia de COVID-19 a lovit greu toate țările, dar impactul a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile. Peste tot în lume, există oameni, comunități, care au venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație mai slabe, mai puține oportunități de angajare, acces redus la medii sigure.

Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.

Sănătatea este esențială pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a construi reziliența de mâine. Abordarea cauzelor profunde ale inechităților, investițiile în comunități și adoptarea măsurilor adecvate de sănătate publică sunt cruciale.

Tema din acest an are genericul "Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă". Organizația Mondială a Sănătății vrea să atragă atenția că pandemia de COVID-19 a lovit greu toate țările, dar impactul cel mai dur a fost asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile.

Organizația Mondială a Sănătății subliniază că guvernele ar trebui să se asigure că toți oamenii pot accesa servicii de sănătate de calitate, în funcție de nevoile și valorile lor din cadrul comunităților din care fac parte. Campania subliniază principiul constituțional al OMS, conform căruia "realizarea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale a fiecărei ființe umane fără discriminare de rasă, religie, credință politică, condiție economică sau socială".

  Cristina Burciu - declarație politică cu titlul Succesul campaniei de vaccinare, un pas imens în depășirea pandemiei;

Doamna Cristina Burciu:

"Succesul campaniei de vaccinare, un pas imens în depășirea pandemiei"

Succesul campaniei de vaccinare este singura soluție pentru depășirea pandemiei și revenirea la normalitate. Guvernul Cîțu este în grafic și demonstrează că își îndeplinește cu seriozitate și determinare acest obiectiv esențial. La capitolul vaccinare, suntem pe locul 6 în Uniunea Europeană, pe locul 21 la nivel global și am depășit pragul de două milioane de români vaccinați și de un milion imunizați cu ambele doze.

Acestea sunt realități incontestabile, iar opiniile contrare, lansate vehement în spațiul public, nu fac decât să evidențieze angajamentul și responsabilitatea Executivului de a duce la bun sfârșit campania de vaccinare a românilor. În condițiile în care vom primi peste șapte milioane de doze în aprilie și mai, această perioadă este decisivă pentru succesul campaniei, fiind premise pozitive ca la sfârșitul ei să înregistrăm cifra de patru milioane de români vaccinați.

Consider că protestele din ultima perioadă trebuie să fie așezate pe un trend al normalității, cel puțin din punctul de vedere al respectării sănătății celorlalți.

Nu contest dreptul niciunei persoane de a se revolta, de a manifesta, însă ar fi necesar ca protestele să fie pașnice și să nu ducă la îmbolnăviri în masă ale oamenilor, pe fondul nepurtării măștii și a lipsei distanțării fizice. Mai nimerit ar fi ca protestele să fie folosite la modul pozitiv și pentru vaccinare, deoarece ne folosește tuturor, indiferent de opinii sau păreri, politice sau impuse.

Este imperios necesar ca toate forțele politice să dea dovadă de responsabilitate pentru a spori încrederea oamenilor în campania de vaccinare. Dincolo de creșterea numărului de locuri din secțiile ATI, soluția este ca românii să ajungă în număr cât mai mic acolo, iar acest deziderat se poate atinge prin vaccinare.

Peste tot în lume, guvernele au impus restricții, mult mai dure decât la noi. În Australia, toată lumea a stat o lună în casă pentru un singur caz. În toată Europa e mult mai strict ca la noi, din punctul de vedere al măsurilor de constrângere adoptate.

Cu siguranță, cu toții am obosit, dar nerespectarea prevederilor legale nu este o soluție de a scăpa de această perioadă grea, după cum nici protestele nu opresc pandemia.

Suntem acum într-o ușoară stabilizare a numărului de cazuri noi și ne vom îndrepta spre scăderea lor, implicit spre reducerea ratei de incidență și spre ridicarea măsurilor de siguranță temporare. Dacă vrem să depășim cât mai repede momentul greu de acum, imunizarea rapidă a populației este principala soluție, aflată la dispoziția fiecăruia dintre noi.

În concluzie, îi rog pe români să accepte noile reguli și să fie atenți ca și până acum, la respectarea normelor existente de la începutul pandemiei - purtarea măștii de protecție, distanțarea fizică, evitarea zonelor aglomerate, igiena corespunzătoare a mâinilor și aerisirea locuințelor.

Trebuie să rămânem vigilenți, să avem grijă de noi și de familii, să fim solidari cu cei din jur, să ne vaccinăm, iar astfel vom trece peste această perioadă grea cât mai repede!

Vă îndemn să avem cu toții o atitudine prudentă, rațională și realistă, fără exagerări și fără panică, așa cum de altfel PNL a avut tot timpul de un an încoace, de când gestionează criza pandemiei!

  Cristina-Elena Dinu - declarație politică intitulată Guvernul «Nu se poate» a înghețat țara în plină primăvară!;

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"Guvernul «Nu se poate» a înghețat țara în plină primăvară!"

Este de neconceput cum își imaginează Guvernul lui Iohannis, Cîțu și Barna că prostește o țară întreagă, fără să clipească! Carevasăzică, Executivul de dreapta are o activitate atât de laborioasă și remarcabilă, încât toți românii se înfruptă cu lapte și miere, câinii au colaci în coadă și nivelul de trai a depășit cu mult standardul celor mai evoluate țări europene!

Haideți să fim serioși! Nimic din ceea ce anunță prim-ministrul pe sticlă nu are fundament în realitate - nici creșterea investițiilor, nici finanțările din fonduri europene, nici evoluția economică mai bună decât a celorlalte țări ale Uniunii Europene.

În realitate, nivelul datoriei publice este tot mai crescut, ajungând să fie de aproape jumătate din PIB! Dacă PSD a preluat datoria publică la 37% din PIB și a lăsat-o la 35%, în 2019, când a plecat de la guvernare, PNL a dus acest indice extrem de important pentru prezentul și viitorul țării la 48% din PIB. Acest fapt înseamnă că țara noastră are un nivel al îndatorării atât de ridicat, încât, pentru a echilibra cât de cât situația, vor avea de suferit toți românii zeci de ani de acum înainte.

Pentru reprezentanții "guvernului meu" acest indicator nu prea contează, însă, în condițiile în care împrumuturile girate din banii fiecărui contribuabil nu se regăsesc în investiții publice substanțiale, iar salariile, pensiile și alocațiile copiilor au fost înghețate, la fel cum a înghețat și educația, pauza totală a școlilor timp de o lună fiind unicat în lume, la fel cum a înghețat și sănătatea, unde nu se găsesc soluții de a se ajunge la numărul de paturi despre care se spunea anul trecut că deja existau în secțiile ATI.

Decent ar fi ca guvernanții să ia o pauză totală de la aparițiile în spațiul public. Ar face un bine minimal tuturor românilor, deoarece tot nu au nimic pozitiv de prezentat. Să pună osul la treabă și să apară la televiziuni după ce au făcut ceva concret și util!

  Ileana Cristina Dumitrache - declarație politică având ca temă Hrana pacienților COVID, în spitalele românești;

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

"Hrana pacienților COVID, în spitalele românești"

În spațiul public au apărut diverse informații revoltătoare despre hrana pacienților COVID din spitale. Sistemul sanitar românesc are mari probleme, iar pandemia le-a intensificat. Nu avem suficiente locuri la ATI pentru pacienții în stare gravă, protocoalele medicale încă lasă de dorit, medicii sunt istoviți și abia mai fac față fluxului mare de pacienți, bolnavii cronici au fost lăsați pe dinafară și nu mai pot accesa serviciile medicale din cauza blocajelor de peste tot. În tot acest context dezastruos, mai avem o problemă în instituțiile spitalicești, și anume, hrana pacienților internați.

În prezent, unui pacient bolnav de COVID i s-au alocat pentru cele 3 mese fix 10 lei/zi/regim comun. De prisos să mai spunem că aceste costuri sunt extrem de reduse și nu satisfac nevoile alimentare ale unui om bolnav sau în convalescență. Potrivit specialiștilor, pentru o însănătoșire rapidă un bolnav de coronavirus are nevoie de o dietă hipercalorică, adică trebuie să primească hrană consistentă, sănătoasă, cu un aport mare de nutrienți.

În schimb, anchete făcute în mai multe spitale au scos la iveală faptul că fie banii din bugetul pentru hrană nu erau folosiți în scopul pentru care erau destinați, fie că mâncarea este necomestibilă iar porțiile sărăcăcioase. În cele mai multe situații, bolnavii primesc pachete de acasă de la așa-numiții aparținători.

Este un pericol în plus pentru bieții pacienți, aflați oricum într-o situație gravă, să primească acest tratament umilitor!

Este totodată scandalos pentru instituțiile statului că nu reușesc să găsească mijloacele prin care să remedieze aceste anomalii!

Pacienții nu primesc un meniu special, așa cum recomandă nutriționiștii, nici măcar unul normal, ci mai degrabă ce se poate și cât binevoiește "generosul" stat român să le ofere.

  Filip Havârneanu - declarație politică: Responsabilitate pentru binele comun;

Domnul Filip Havârneanu:

"Responsabilitate pentru binele comun"

"Toți pentru unul și unul pentru toți" este deviza perfectă pentru timpurile pe care le trăim. Dacă ne vaccinăm și respectăm măsurile de siguranță stabilite de specialiști, înseamnă că avem grijă nu doar de noi, ci de toți ceilalți. Este o perioadă a responsabilității, o perioada în care, mai mult ca niciodată, prioritățile trebuie să fie cele legate de sănătatea noastră și a celor dragi.

Nu putem risca nimic, pentru că în joc este atât viața noastră, cât și economia țării. Cu cât punem mai mult presiune pe sistemul de sănătate și cu cât alegem să nu respectăm regulile, cu atât mai mult restricțiile vor fi impuse pe o perioadă mai lungă, iar cei care își desfășoară activitatea în zona hotelieră și a serviciilor alimentare vor avea și mai mult de suferit. Doar împreună, cu respect și responsabilitate, putem depăși această criză!

Mai bine de jumătate dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii și restul personalului chestionat al Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara au un grad de epuizare mediu sau ridicat, conform datelor furnizate de un proiect pilot, un proiect care își propune să evalueze epuizarea fizică și stresul profesional în această perioadă. Un semnal de alarmă este legat de faptul că, în urma cercetării, s-a constatat o creștere a anxietății personalului unității medicale, care a ajuns la aproape 35 de procente. Vă puteți imagina că de mai bine de un an de muncă enormă, acești medici, fie că sunt din Timișoara, Iași, București sau orice alt oraș al țării, sunt huiduiți și contestați? Lipsa de recunoștință este extrem de periculoasă și păguboasă. Huiduielile, strigătele grotești nu ne pot conduce decât spre o societate fără cultură identitară și fără conștiința unui bine comun.

Și politicienii au o mare responsabilitate, iar ei trebuie să fie conștienți de asta. Este misiunea noastră să facem tot ce putem pentru a promova măsurile gândite de autorități, de a informa cetățenii. Trebuie să vorbim cu oamenii din circumscripțiile noastre și să ne asigurăm că ei au acces la informație. Nu putem tolera manipulările și dezinformările. Autoritățile locale trebuie să se îngrijească de toate aceste lucruri. Doar cu un efort comun putem depăși această perioadă.

  Florin-Claudiu Roman - declarație politică intitulată Șansa noastră de a reveni la normal se numește doar responsabilitate!

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Șansa noastră de a reveni la normal se numește doar responsabilitate!"

Cred că este deja o axiomă faptul că această pandemie ne-a obosit pe toți, deși ar fi nedrept față de "ostașii" noștri din spitalele românești, care dau lupte zilnic cu coronavirusul și cu moartea, de a compara frustrarea și oboseala noastră cu a lor. Cu toate acestea, nerăbdarea de a reveni la normal este un aspect generalizat, nu doar la nivelul țării noastre, ci al lumii întregi. Deși statele au arătat o tendință autarhică în această luptă cu inamicul invizibil, pandemia este o problemă, în esența sa, transnațională. Dar, pentru ca acest deziderat să fie într-adevăr realizabil, într-un orizont de timp cât mai scurt, trebuie să înțelegem cât mai repede cu toții faptul că singura noastră șansă în lupta cu acest virus este doar vaccinarea și respectarea măsurilor luate de decidenți, chiar dacă multe dintre ele nu ne surâd.

Dacă vom accepta soluțiile oferite de știință și vom fi cetățeni responsabili, de la 1 iunie 2021, conform anunțului premierului Florin Cîțu, lucrurile ar putea reveni, dacă nu în totalitate, măcar în bună măsură la normalitatea pe care o cunoșteam și care ne lipsește tuturor. În acest sens, urmează constituirea unui comitet interministerial, aflat sub coordonarea directă a prim-ministrului, care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. Fiind un efort conjugat, acest comitet interministerial va include toate ministerele, precum și invitați din partea sindicatelor și patronatelor.

Calea cea mai bună pentru asigurarea unor măsuri concrete și eficiente este dialogul cu toți actorii implicați în efortul de restabilire a normalului. Modul de lucru al acestor discuții se va face pe baze, să le numim eufemistic, descentralizate, însemnând că fiecare minister, în sfera sa de competență, va trebui să stabilească linii de dialog cu reprezentanții sectoarelor în a cărui competență aceștia intră, oferind astfel garantarea implementării unor măsuri cât mai benefice pentru toată lumea afectată de respectivele decizii.

Dacă vom trage vreo învățătură din acest eveniment istoric nefericit - și sunt convins că vor fi câteva - cea mai importantă cred că va fi conștientizarea solidarității de care este nevoie în astfel de contexte!

Zilele trecute am celebrat 72 de ani de existență a NATO. Dictonul Articolului 5, care stipulează că "un atac împotriva unuia va fi considerat un atac împotriva tuturor", este mai relevant ca niciodată. Într-o luptă cu un inamic invizibil, nu există "eu", există "noi", însă efortul colectiv nu poate fi eficient decât atunci când fiecare se comportă rațional și responsabil și nu în mod total egocentrist, așa cum procedează, în prezent, unii politicieni!

Ca liberal, sunt convins de importanța persoanei în dezvoltarea și buna-funcționare a societății ca întreg.

Fac apel, încă o dată, la responsabilitate! Să ne folosim de libertatea condiției noastre de cetățeni români și de democrația românească, ambele câștigate cu mari sacrificii în 1989, într-un mod rațional, urmând sfatul medicilor, adică al specialiștilor, și să ne vaccinăm și protejăm, protejându-i astfel și pe cei din jurul nostru și din familiile noastre!

Doar așa putem spera ca, de la 1 iunie 2021, să ne reluăm cursul normal al vieții, pas cu pas!

  Gabriel-Ioan Avrămescu - declarație politică cu referire la Investiții teritoriale integrate, în zona Buzăului;

Domnul Gabriel-Ioan Avrămescu:

"Investiții teritoriale integrate, în zona Buzăului"

Permiteți-mi să încep prin a vă spune că vin dintr-o zonă păstorită de mulți ani de aceeași oameni, iar viziunea acestora despre dezvoltarea reală, sustenabilă, a rămas în anii ҆90. Nu am să-mi canalizez declarația politică pe cât de bine sau de mai puțin bine a fost manageriat județul Buzău de-a lungul anilor, dar am să vă mărturisesc că am fost foarte dezamăgit când am constatat că termenul de "investiții teritoriale integrate" a fost total necunoscut pentru conducătorii acestui județ, până când am început eu sa promovez acest tip de abordare integrată pentru dezvoltare la nivelul județului Buzău.

În acest context, iată că lucrurile încep să se contureze și, în curând, Buzăul, Prahova și Vrancea vor face un parteneriat pentru atragerea de fonduri europene prin componenta ITI pentru zona "Ținutul Buzăul".

Continui să pledez pentru dezvoltarea integrată a zonei, întrucât potențialul județului Buzău nu a fost pus în valoare niciodată, iar acest lucru a dus la migrația în masă a buzoienilor, județul având cea mai îmbătrânită populație la ora actuală. Investițiile teritoriale integrate pot fi o soluție de valorificare a zonei, implicit de dezvoltare, în contextul unei armonizări a dezvoltării zonelor din țara noastră, respectiv eliminarea disproporțiilor economice și sociale.

Așadar, investițiile teritoriale integrate, ITI, pot fi, astfel, politica de succes a dezvoltării regionale, în perioada 2021-2027.

Cu atât mai motivant este să începem demersurile de atragere de fonduri, având în vedere că Ordonanța de urgență nr. 60/2020 include zona montană ITI Ținutul Buzăului, ceea ce presupune un sprijin real pentru dezvoltarea zonei, prin finanțările europene pe toate programele în desfășurare în plan național.

Astfel, am putea lua în calcul ieșirea din perspectiva sectorială pentru soluționarea problemelor identificate în zona noastră și, chiar dacă propunerile de măsuri ar fi în bună parte sectoriale, adică vor putea fi asimilate unui domeniu, ar exista o viziune globală, o perspectivă de ansamblu care ar asigura corelarea intervențiilor și atingerea obiectivelor strategice.

De asemenea, abordarea integrată teritorială ar presupune depășirea granițelor administrative, în scopul realizării unor obiective comune.

Toate acestea ar trebui să ne determine să promovăm în programele de finanțare a programelor operaționale pentru perioada de programare 2021-2027 și includerea componentei ITI.

  George-Cătălin Stângă - declarație politică cu titlul Vaccinarea contra COVID-19 este singura soluție pentru revenirea la normalitate în cel mai scurt timp!;

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Vaccinarea contra COVID-19 este singura soluție pentru revenirea la normalitate în cel mai scurt timp!"

Cu toții am văzut părerile exprimate în spațiul public cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19. Fiecare are dreptul la liberă exprimare, la propria lui opinie, însă, din punctul meu de vedere, soluția pentru a reveni la normalitate cât mai curând e reprezentată de imunizarea prin vaccin!

Sunt aruncate în spațiul public o sumedenie de teorii ale conspirației legate de vaccine, pe care le ascult, însă prefer să nu le acord o mare importanță, pentru că ne pierdem timpul. Dacă vrem să revenim la normalitate, la viața noastră de dinainte de pandemie, soluția pe care toți specialiștii ne-o indică este reprezentată de vaccinare.

România, prin efortul depus de Guvernul condus de PNL, a depășit pragul de două milioane persoane vaccinate cu cel puțin o doză și de un milion de români imunizați cu două doze. Ritmul vaccinării crește de la o zi la alta. A fost depășită media zilnică, ajungând la 64.000 vaccinuri/zi, iar dorința exprimată de Guvern este aceea de a crește la 100.000/zi.

Avem nevoie de această intensificare a vaccinării, pentru că, peste tot unde există deja un număr mare de persoane vaccinate - Israel, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii - s-a văzut că beneficiile vaccinării sunt incontestabile pentru toți cetățenii, indiferent de opiniile lor pro sau contra măsurilor impuse de autorități.

Cu toții ne dorim să revenim la normalitatea de dinaintea pandemiei - fără măști, la restaurante cu prietenii, la concerte și spectacole, pe stadioane sau în pelerinaje, cu copii în clase - iar vaccinarea este cea mai rapidă și, de fapt, singura cale de a scăpa de această pandemie care ne-a dat viețile peste cap.

Îmi doresc ca toată lumea să conștientizeze că este doar spre binele nostru să reușim să ajungem cât mai repede la normalitate. Însă, dacă jumătate dintre oameni refuză vaccinarea, atunci vom trăi tot timpul cu o panică în suflet că lucrurile se pot înrăutăți!

Vreau ca viața mea, a familiei mele, dar și a întregii comunități să se întoarcă la normalitatea de dinainte, însă nu cred că această normalitate va mai fi vreodată la fel ca cea pe care am trăit-o înainte de COVID-19.

Recomandările medicilor, ale specialiștilor au fost făcute cu un scop. Este bine să respectăm ca și până acum aceste recomandări, pentru a limita transmiterea și pentru a grăbi procesul de revenire la normalitate.

Da, m-am vaccinat, pentru că vreau ca eu și familia mea să fim în siguranță în fața acestui virus!

Trebuie spus că vaccinarea nu este un scop în sine, nu este o competiție, chiar dacă se desfășoară alert, ci este menită să ne ferească de boală sau de formele severe.

Totodată, vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie, ci voluntară, fiind cea mai trainică soluție de ieșire din pandemie.

  Daniel-Florin Ghiță - declarație politică: Cine ne guvernează? Pe mâinile cui au ajuns economia, sănătatea, siguranța și munca românilor?

Domnul Daniel-Florin Ghiță:

"Cine ne guvernează? Pe mâinile cui au ajuns economia, sănătatea, siguranța și munca românilor?"

Premierul Florin-Vasile Cîțu, vicepremierul Dan Barna, fostul vicepremier, în prezent ministrul muncii, Raluca Turcan, precum și tot felul de pupeze și vuvuzele, trompetiști și papagali din PNL și USR PLUS și-au făcut un obicei din a-i eticheta drept analfabeți pe reprezentanții PSD, deși în cazul lor ar fi fost mai mult decât recomandabil să tacă.

Ne așteptam ca actualul președinte al României, fostul profesor Klaus Iohannis, să nu mai mențină și să nu mai promoveze în funcții-cheie de demnitate publică personaje cu studii precare sau dubioase, unele la limita analfabetismului funcțional, mai ales după ce a lansat cu mare tam-tam Programul intitulat "România educată".

Președintele Iohannis a acceptat însă, fără rețineri, în guvernele sale o serie de miniștri contestați sub aspectul competenței și pregătirii profesionale.

Astfel, în toamna anului 2015 l-a acceptat ca ministru al sănătății în "guvernul meu", cu Dacian Cioloș premier, pe Vlad Voiculescu, deși presa și unele ONG-uri semnalaseră că acesta nu avea experiență în domeniu și că studiile sale superioare sunt incerte sau dubioase. Mai mult, în decembrie 2020 l-a acceptat ca ministru al sănătății și în Guvernul Cîțu, cu toate că în ministeriatul anterior dovedise că a fost cel mai habarnist ministru de resort din perioada postdecembristă.

Reînvestirea sa la Sănătate, în aceste condiții, dă apă la moară speculațiilor că Voiculescu, membru fidel și radical al partidului lui Dacian Cioloș, PLUS, ar fi fost impus de fiecare dată la acest minister de lobby-iștii marilor companii farmaceutice străine, printre care se află și celebrul său unchi Nic Voiculescu, stabilit la Viena, referitor la care există suspiciuni că ar fi fost cel puțin colaborator al DIE, Serviciul de spionaj al Securității. Unchiul Nic s-ar afla, se pare, în spatele studiilor și promovării politice ale ministrului Voiculescu. Celebrul unchi nu este singura sa conexiune cu Securitatea, fiind de notorietate faptul că tatăl sau a fost colaborator dovedit al Securității.

În spațiul public au apărut, de la începutul carierei sale ministeriale, acuzații că lui Vlad Voiculescu i-ar lipsi studiile superioare. De abia în cursul lunii februarie 2021, fostul și actualul ministru al sănătății a prezentat o adeverință din care rezultă că ar fi obținut o diplomă de licență la Facultatea de Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Economie și Afaceri din Viena, pe care susține că a urmat-o după absolvirea liceului din Pucioasa, județul Dâmbovița, începând din 2001. Voiculescu nu a precizat în CV-ul său în ce perioadă a urmat cursurile universității din Viena, dar presa a aflat ca durata studiilor sale superioare a fost de 10 ani, obținând pretinsa diplomă de licență în anul 2011. Este de reținut faptul că această diplomă i-a fost echivalată în România în anul 2015, ca diplomă de masterat.

Președintele "României educate" a acceptat și învestirea unui personaj politic obscur, caricatural și limitat intelectual, ca Lucian Bode, în funcția de ministru al transporturilor în Guvernul Orban și ca ministru al afacerilor interne în Guvernul Cîțu. Lucian Bode a absolvit, în condiții dubioase, o facultate obscură de electrotehnică din Oradea, pe care a urmat-o la fără frecvență, în perioada în care era angajat la Electrica Zalău, ca șef al unei echipe de electricieni cățărători pe stâlpii de curent electric. În prima parte a anului 2012, pe atunci un PDL-ist înfocat, Bode a deținut portofoliul de ministru al economiei, în efemerul și modestul guvern condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, dovedindu-se un neica nimeni în această funcție.

Ștersul și obedientul lider al PDL și, mai nou, al PNL Sălaj, deputat și lider politic județean din 2008, a devenit un ministru universal, bun la toate și peste tot, amintindu-ne de fostul demnitar comunist Gheorghe Cioară - triplu ministru și primar general al Capitalei sub conducerea lui Gheorghe-Gheorghiu Dej și a lui Nicolae Ceaușescu - care a avut totuși studii aprofundate la zi la Politehnica din București. Ne putem aștepta să urmeze învestirea universalului Bode în funcția de prim-ministru, nefiind exclus ca păpușarii săi - Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda și alții - să-i satisfacă și acest hatâr.

Conform unor foști și actuali angajați din Ministerul Afacerilor Interne, Lucian Bode este considerat cel mai habarnist ministru de interne de la Emil Bobu încoace, respectiv după anii ҆70. După trei luni de ministeriat, Bode nu a demarat nicio reformă și nu a operat nicio schimbare importantă în minister, deși în această perioadă au abundat scandalurile generate de neștiința, neputința sau abuzurile polițiștilor, jandarmilor și pompierilor. Nu și-a constituit încă propria echipă, menținându-l în funcția de prim-adjunct al său și șef al Departamentului de Ordine Publică, cu rang de secretar de stat, pe controversatul chestor Bogdan Despescu, despre care se spune că ar controla și ar conduce în fapt ministerul.

Apogeul Programului prezidențial "România educat㒒 este, indiscutabil, desemnarea de către Klaus Iohannis, după alegerile parlamentare din decembrie 2020, în funcția de prim-ministru al Guvernului României a lui Florin-Vasile Cîțu, pe care l-a acceptat, cu un an înainte, ca ministru al finanțelor în Guvernul Orban, în pofida dezvăluirilor din presă privind precaritatea studiilor sale.

Conform acestor dezvăluiri, Cîțu s-a înscris în 1986 la Liceul Energetic din Râmnicu Vâlcea, un liceu industrial de mâna a doua, dar a căzut examenul pentru treapta a doua în 1988, cu media 4, astfel că a trebuit să se înscrie la Școala profesională din aceeași unitate de învățământ. În urma intervenției părinților săi, care n-au acceptat sub nicio formă ca odrasla lor să devină electrician (ca subalternul său Lucian Bode!), și cu bunăvoința directorului Liceului Energetic, a fost mutat la liceu, pe care l-a absolvit cu greu în 1990. După absolvire, Cîțu a dat doi ani consecutiv, în 1990 și în 1991, examen de admitere la Academia de Științe Economice din București, dar a picat de fiecare dată cu brio. În 1992, iubitorii săi părinți l-au înscris la Grinnell College din Statele Unite ale Americii, un colegiu universitar de mâna a doua din statul Iowa, unde un an de studii costă 40.000 de dolari. A absolvit acest colegiu în 1996, obținând o licență în științe economice, cu care a făcut mare paradă în țară. În 1999, s-a înscris la doctorat, dar nu a reușit să-l termine până astăzi, deși au trecut peste 20 de ani.

Mulți români ar vrea să știe cine i-a finanțat șederea și studiile universitare în Statele Unite, pornind de la faptul că numai valoarea taxelor de studii s-a ridicat la 160.000 dolari, o sumă care nu era și nu este nici astăzi la îndemâna oricui.

Colac peste pupăză, președintele Iohannis s-a găsit să o propulseze vicepremier în Guvernul Orban și ministru al muncii în Guvernul Cîțu pe docila, insipida, inodora și incolora sa concitadina Raluca Turcan, deputat al PDL, respectiv al PNL din 2004, care a dobândit în ultima vreme un statut de pupilă prezidențială. Turcan nu are pregătirea și competența necesară pentru astfel de demnități executive. După absolvirea unui liceu din Botoșani, a urmat Facultatea de limba si literatura rusă din cadrul Institutului Pușkin din Moscova, în perioada 1996-1999, când tinerii români au început să asalteze universitățile din Vest. Cine și ce o fi împins-o pe domnișoara Raluca, pe atunci cu numele de familie Tatarcan, spre un Răsărit tot mai îndepărtat de țara noastră?!

Este de semnalat că un alt concitadin al președintelui Iohannis, arogantul și fițosul președinte al USR-PLUS, Dan Barna, a fost învestit vicepremier în Guvernul Cîțu, dar după 100 de zile nu ne-a arătat încă rolul și rostul său. Vicepremierul Barna ar trebui să vadă mai întâi bârna din ochii săi, și nu paiul din ochii altora. Ar trebui să ne mai lase cu aerele sale intelectuale, nefiind suficient să poarte freză, ochelari și pulovere ca Bill Gates, pentru a părea inteligent, pentru că a fost un absolvent mediocru al Facultății de Drept din cadrul Universității București, fără masterat și fără doctorat, care nu a reușit să acceadă și să practice vreuna dintre profesiile juridice importante - judecător, procuror, avocat sau notar public. După obținerea licenței în drept, a fost doar consilier juridic la un SRL de familie.

Cu astfel de personaje obscure și bizare, cu studii atât de precare, vrea președintele Klaus Iohannis să edifice "România educată" și "România lucrului bine făcut"?

  Alexandra Huțu - declarație politică cu titlul Premierul Cîțu a blocat accesul la educație pentru sute de mii de elevi din mediul rural și a lăsat consiliile județene să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului copiilor la școală, deși era obligația Guvernului!;

Doamna Alexandra Huțu:

"Premierul Cîțu a blocat accesul la educație pentru sute de mii de elevi din mediul rural și a lăsat consiliile județene să se descurce cu zero lei pentru asigurarea transportului copiilor la școală, deși era obligația Guvernului!"

Am înțeles că am intrat în al doilea an de pandemie și guvernanții de dreapta ne obligă în fiecare zi să strângem cureaua și să trăim din ce în ce mai prost și cu mai puțini bani. Dar de aici până la blocarea accesului la educație a sute de mii de elevi din mediul rural, care trebuie să facă zilnic naveta din localitatea de domiciliu la școală în altă comună sau oraș, este deja prea mult și așa ceva este de neacceptat!

Mai mult decât atât, după ce Guvernul austerității naționale a lăsat administrațiile locale să se descurce singure cu pandemia, să-și achiziționeze materiale sanitare, teste, măști de protecție și multe altele, nu au onorat nicio cerere de rambursare a cheltuielilor pentru tabletele cumpărate de autorități, pentru ca elevii să facă școală online și nu au respectat legile în vigoare ca să plătească din bugetul statului transportul elevilor la școală, în ultimul trimestru de anul trecut.

Așadar, după ce au lăsat tot greul pe autoritățile locale, acum, consiliile județene, cum este și cazul județului Botoșani pe care îl reprezint în Parlament, trebuie să se descurce cu zero lei ca să își onoreze datoriile de anul trecut față de operatorii de transport care au dus și au luat copiii din localitățile de domiciliu la școlile în care învață.

Pe scurt, Guvernul de dreapta a abandonat autoritățile locale, pe care le-a obligat să plătească pentru tablete, pentru materiale sanitare, pentru transportul copiilor la școală, deși era obligația Guvernului, iar acum s-a spălat pe mâini de responsabilitatea prevăzută în Constituție privind dreptul la învățătură, care trebuie asigurat de stat. Domniile lor de la PNL, USR PLUS și UDMR se fac că nu știu nimic, că nu înțeleg, că încă analizează, în timp ce Consiliile județene riscă să intre în incapacitate de plată și să se trezească de la zi la zi cu conturile blocate și executate de către operatorii economici care și-au îndeplinit contractele de transport și de livrare a materialelor solicitate de autoritățile locale pentru asigurarea accesului permanent la educație, fie online, fie fizic.

De la începutul anului școlar, mai exact din data de 14 septembrie 2020 și până în data de 4 noiembrie 2020, consiliile județene s-au aflat în imposibilitatea de a identifica sursa legală de finanțare pentru plata transportului elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Acest fapt s-a datorat prevederilor art. 68 din O.U.G. nr. 70/2020, care statuează că "Resursele financiare necesare acoperirii compensației datorate din bugetul județului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105 alin. (2) lit. e) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe județe și municipiul București, prin anexa la legile bugetare anuale." Această anexă la care face trimitere textul ordonanței de urgență nu există!

Din cauza acestei norme, care nu a fost corelată la momentul redactării și intrării în vigoare cu legislația incidentă în materie, Consiliile județene au început să înregistreze datorii semnificative față de operatorii de transport.

La nivelul Consiliului Județean Botoșani, suma datorată se ridică la 565.730,65 lei pentru cele 45 de zile cuprinse în intervalul 14 septembrie - 4 noiembrie 2020. Cei 23 de operatori economici de la nivelul județului Botoșani, care asigură transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și care au emis facturile fiscale conform prevederilor H.G. nr. 435/2020, deservesc un număr de 4499 de elevi. Menționez și faptul că datoriile Consiliului Județean Botoșani, dar și ale celorlalte consilii județene, se vor transforma în arierate în cel mai scurt timp, fapt care va genera probleme financiare în gestionarea tuturor activităților de la nivel local, nu doar în domeniul educației.

Mai mult decât atât, în data de 5 noiembrie 2020, art. 84, art. 104 și art. 105 din Legea nr. 1/2011 au fost modificate, iar cheltuielile cu transportul elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu au fost trecute de la finanțarea complementară, la finanțarea de bază. Fiind clasificate astfel, aceste cheltuieli trebuiau cuprinse în Legea bugetului de stat, însă nu v-ați preocupat nici de acest aspect la redactarea bugetului!

Împreună cu colegii mei parlamentari ai PSD din județul Botoșani, am depus un amendament la textul de lege, în vederea evitării unei situații ridicole și aberante, dar, după cum bine știți, acest amendament nu a fost votat de parlamentarii coaliției de dreapta, la fel ca celelalte amendamente pentru continuarea investițiilor din comunitățile botoșănene.

După ce PSD împreună cu reprezentanții asociațiilor de elevi au susținut, în Parlament, introducerea gratuității pe toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic, pentru elevii din învățământul preuniversitar și au cerut de nenumărate ori testarea în masă a elevilor și asigurarea gratuită a accesului la școala online în paralel cu menținerea permanentă a școlilor deschise, Guvernul Cîțu, la fel ca predecesorul, Executivul Orban, și-a bătut joc de copii, de părinți și de profesori și au generat un haos în desfășurarea procesului de învățământ.

Nu este niciun fel de îndoială că pur și simplu guvernanții dreptei, indiferent că sunt de la PNL, USR PLUS sau UDMR nu dau doi bani pe viitorul acestei țări care se bazează pe formarea educațională a tinerilor.

După ce studenții au rămas fără gratuitate pe biletul de tren, după ce profesorii au rămas fără creșterile de venituri cuvenite, după ce autoritățile locale au rămas fără decontările pentru tablete, materiale sanitare sau transportul copiilor la școală, acum a venit rândul elevilor să aibă accesul blocat la învățătură.

Românii vă vor pedepsi pentru toate aceste nedreptăți și inechități sociale pe care le-ați generat și vă garantez că nu o să vă ierte niciun elev, niciun student, niciun părinte sau niciun bunic, pentru că le-ați condamnat copiii și nepoții la un viitor fără educație! Să vă fie rușine!

  Claudiu-Augustin Ilișanu - declarație politică cu titlul Biodiversitatea, protejarea și refacerea naturii sunt obiective europene importante din Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, iar prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România are șansa să recupereze ce a pierdut anul trecut, în politica de mediu. Guvernul trebuie să abordeze corect aceste obiective de tranziție verde, fără diletantismul pe care îl tot vedem de mai bine de un an încoace!;

Domnul Claudiu-Augustin Ilișanu:

"Biodiversitatea, protejarea și refacerea naturii sunt obiective europene importante din Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, iar prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România are șansa să recupereze ce a pierdut anul trecut, în politica de mediu. Guvernul trebuie să abordeze corect aceste obiective de tranziție verde, fără diletantismul pe care îl tot vedem de mai bine de un an încoace!"

O componentă importantă a Planului Național de Redresare și Reziliență este implementarea obiectivelor de Tranziție verde, în acord cu Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. România a înregistrat întârzieri în ceea ce privește unele obiective privind menținerea biodiversității, o temă cu accente importante în politicile europene din ultimii ani și care, în condițiile schimbărilor climatice, trebuie să fie cât mai mult avansată pe agenda europeană, dar și națională. Una dintre nerealizările guvernării liberale în ceea ce privește politica de mediu este notificarea pe care Comisia Europeană a trimis-o României, în vara anului trecut, privind neîndeplinirea obligațiilor din Directiva Consiliului 92/43/CEE și nerealizarea unor măsuri clare pentru protejarea și gestionarea rețelelor Natura 2000 și conservarea habitatelor protejate.

Prin obiectivele asumate, România trebuia să desemneze arii speciale de conservare, în general și în mod sistematic, și să stabilească obiective și măsuri concrete privind conservarea pentru fiecare sit în parte, premise pentru asigurarea biodiversității la nivel european și menținerea speciilor rare de floră și faună și a habitatelor la un nivel corespunzător de protejare.

Natura 2000 este unul dintre angajamentele europene pe politica de mediu, care a avut obiective în trasarea unor direcții clare pentru păstrarea biodiversității. Având la bază două directive importante, aceasta se bazează pe un principiu de conservare sustenabilă. Acest principiu vedem că este din ce în ce mai necesar în aceste vremuri pandemice care ne fac să înțelegem că echilibrul în relația dintre om și natură este esențial pentru evitarea calamităților de tot felul.

Atingerea obiectivelor inițiale ale rețelelor de arii protejate Natura 2000 se poate face mai eficient prin noul orizont al tranziției verzi din cadrul PNRR. Mai multă eficiență în acest sens în politicile naționale pot contribui la beneficii privind sănătatea umană, dar și o garanție că generațiile viitoare vor mai avea un mediu natural în România. Rețelele UE de zone protejate Natura 2000 fac parte din Strategia UE privind biodiversitatea, care are obiective foarte importante de redresare până în anul 2030.

Este nevoie de un management eficient și de interes din partea Guvernului în ceea ce privește necesitatea de a include biodiversitatea în agenda națională post COVID-19.

Biodiversitatea stă la baza securității alimentare a UE și la nivel mondial. Riscurile de pierdere a biodiversității pun în pericol securitatea alimentară și am văzut cu toții ce pericole a traversat omenirea în săptămânile și lunile în care pandemia de COVID-19 a atins cote maxime.

Uniunea Europeană a arătat în studiile sale că mai mult de jumătate din PIB-ul global depinde de păstrarea echilibrului natural, iar conservarea naturii este astfel unul dintre elementele centrale ale planului de redresare a UE, după pandemia de coronavirus, pentru a oferi oportunități de investiții imediate pentru redresarea economiei europene. În plus, este datoria fiecărui stat de a dovedi că îi pasă de generațiile viitoare și de a contribuie la păstrarea echilibrului natural.

Prin accentul pus pe biodiversitate, Europa țintește generarea a cel puțin 500.000 de locuri de muncă, aici incluzând și redresarea sectorul turistic care include 12 milioane de oameni în Europa, dintre care 3,1 milioane depind de ariile protejate precum Natura 2000.

Să sperăm că Guvernul României nu va continua în ritmul cu care ne-a obișnuit, de a trata superficial aceste necesități și imperative europene de asumare a obiectivelor privind biodiversitatea și implementarea eficientă în politica națională. O redresare socială și economică este mereu dependentă de un management eficient, de o politică transparentă care să aibă la bază interesul național, și nu interese ilegitime, situate dincolo de nevoile românilor.

Un management complex privind redresarea și reziliența națională trebuie să includă și o redresare a obiectivelor privind biodiversitatea și alte aspecte urgente din țara noastră, cum ar fi un management forestier corect care să elimine tăierile ilegale și să intensifice acțiunile de împădurire, nu doar pentru imagine, așa cum practică liberalii de un an încoace, prin sloganuri și ședințe foto.

  Natalia-Elena Intotero - declarație politică intitulată Ping-pong-ul de opinii ale celor care ar trebui să ia decizii. Educația, în România, prinsă la mijlocul neînțelegerilor guvernanților;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Ping-pong-ul de opinii ale celor care ar trebui să ia decizii. Educația, în România, prinsă la mijlocul neînțelegerilor guvernanților"

Zilele acestea, avem de-a face cu două povești ale unui singur Guvern, privind redeschiderea școlilor. Dacă pentru ministrul sănătății, întoarcerea elevilor în bănci, prea curând, este o aberație, pentru ministrul educației, lucrurile stau diferit. Mai mult, dăm de aceleași păreri diferite ale celor doi și în cazul introducerii condiției testării rapide pentru elevi, ca măsură de siguranță pentru întoarcerea în sălile de clasă și pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

La momentul actual, în România, rezultatele din învățământ sunt îngrijorătoare, știm deja. Elevii sunt în pragul abandonului școlar, iar performanțele în educație ale acestora au scăzut dramatic. Educația a rămas pironită într-un cui din Palatul Victoria, iar rezultatele de la simularea examenului de bacalaureat din acest an, din păcate, confirmă cele spuse. Aproape 60% dintre elevi nu au promovat examenul, un dezastru justificat, prin ping-pong-ul de opinii a celor care conduc România.

Stimați guvernanți, vă mai aduceți aminte când promiteați marea cu sarea? Reforme în educație? Sloganul Domniilor Voastre, al colegilor liberali din județ, pe toată perioada de campanie, a fost "Investim în viitor, investim în educație". Așa știți să investiți în educație, blocând orice fel de perspectivă a tinerilor? Ce ați făcut cu promisiunile dumneavoastră?

Mai curios este cum a ajuns ministrul economiei austere la concluzia că testele antigen sunt total neoportune.

Să privim retrospectiv. La începutul anului, Vlad Voiculescu ieșea în presă cu soluția minune. Peste un milion de teste rapide antigen vor ajunge în școli pentru identificarea pe loc a infectărilor cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru a preveni creșterea ratei de infectare în instituțiile de învățământ și comunitate. Nimic greșit până aici!

În sfârșit, aveam de-a face cu o soluție efectivă, venită din partea coaliției de guvernare, chiar dacă, și aceasta este inspirată din lista de măsuri propusă de PSD, pentru izolarea virusului și punerea în funcțiune a țării.

Astăzi, aflăm că această măsură este una de ignorat. Ce-i drept, impactul acestor teste, în școli, a fost de tot râsul. Doar 2% din testele antigen rapide au fost folosite în 8 săptămâni de cursuri, și asta nu pentru că eficiența lor ar fi de contestat, ci pentru că Ministerul Sănătății nu s-a preocupat să îi informeze pe părinți, profesori și elevi, cu privire la utilitatea efectuării acestui tip de testare.

Degeaba ministrul educației și alți colegi ai coaliției susțin continuarea acestei măsuri, dacă Vlad Voiculescu se trezește dimineața și ia decizii după calculele proprii. Pentru acesta, varianta testării elevilor cu teste antigen rapide nu mai există. Nu există nicio altă măsură venită din partea Domniei Sale pentru redeschiderea școlilor, în acest an școlar. Însă, îi recomand domnului Voiculescu să își lărgească orizontul și să privească dincolo de cei patru pereți ai biroului în care stă închis. Sunt țări europene care pompează masiv în testarea rapidă a populației și consideră utilizarea testelor antigen ca principală condiție pentru revenirea la normal și implicit, la școală, aceasta fiind un pas esențial și pentru deblocarea mersului la restaurante, deschiderea teatrelor, muzeelor, cinematografelor.

De exemplu, Bavaria a distribuit luna trecută undeva la 100 de milioane de teste în școli. Măsura testelor rapide pentru începerea activităților în siguranță, în pandemie, o întâlnim și în Franța, Grecia, sau Spania. Mai nou, și Marea Britanie a lansat un program inedit, bazat pe distribuția de teste rapide în rândul populației, pentru identificarea persoanelor asimptomatice și scăderea, în acest fel, a ratei de infectare la nivelul țării - toate acestea în timp ce România bate pasul pe loc.

Oare când veți începe să colaborați la nivelul Guvernului? Ambițiile și jocurile pe culori politice din Executiv, distrug țara. Am înțeles. Sunteți un guvern pătat, cu motivație politică. Însă este de neacceptat ca dialogul miniștrilor PNL-USRL PLUS-UDMR să se facă, de mai bine de o lună, prin instrumentele de comunicare online, presă, sau la televizor, și nu în cadrul acelor comitete interministeriale, organizate pentru salvarea țării, a căror eficiență o tot laudă, până la epuizare, prim-ministrul.

În doar două luni, după spusele liderului de la Palatul Victoria, România va înflori. Sunt curioasă, cum? Pentru că, pe zi ce trece, neînțelegerile din interiorul coaliției sunt tot mai evidente, iar cei care au de suferit sunt și elevii acestei țări, lipsiți în acest moment, de orice perspectivă!

  Ioan Balan - declarație politică: Construcția infrastructurii trebuie să fie susținută de firmele din România!;

Domnul Ioan Balan:

"Construcția infrastructurii trebuie să fie susținută de firmele din România!"

În anul 2020, Guvernul PNL a declanșat un proces investițional fără precedent în istoria ultimelor trei decenii, materializat în demararea lucrărilor de construire la principalele autostrăzi, la construcția celor mai importante centuri ocolitoare, la modernizarea liniilor de cale ferată și la reabilitarea drumurilor de interes local. Cele peste 62 de miliarde de lei programate în acest an pentru investiții publice ar trebui să conducă la o efervescență puternică a producătorilor locali de materiale și materii prime, utilizate de constructori în realizarea lucrărilor de infrastructură. Astfel, banii alocați investițiilor ar circula preponderent în interiorul țării, ar genera pe orizontală mai multe locuri de muncă bine plătite și venituri mai mari la bugetele locale și la bugetul de stat.

Din păcate, tranziția țării noastre la economia de piață și nepăsarea guvernelor anterioare în a susține capitalurile românești ne-au condus la situația în care, astăzi, sectoarele producătoare de materiale esențiale pentru construcția de infrastructură aproape că au dispărut, iar elementele esențiale sunt tot mai puțin furnizate de economia românească. Fierul beton și structurile metalice provin preponderent pe calea importurilor. Șisturi bituminoase producem puține, vopsele și chiar banalul pietriș sunt aduse din străinătate, pentru că vechile fabrici fie nu mai produc la standarde de calitate specifice zilelor noastre, fie pentru că acestea au dispărut de tot, fiind tăiate la fier vechi.

Mulți ani de zile s-a răspândit în spațiul public o idee greșită, potrivit căreia românii nu sunt în stare să producă produse de calitate sau nu am putea avea constructori români capabili să construiască autostrăzi sau căi ferate de calitate.

Din fericire, realitatea ultimilor ani a demonstrat exact contrariul, și anume, acolo unde construiesc unii antreprenori români, lucrările sunt realizate la cele mai înalte standarde și sunt finalizate la timp, iar acolo unde sunt utilizate materii prime fabricate în România, lucrările sunt de calitate și durabile. Mai mult decât atât, puțina producție pe care o are țara noastră este foarte căutată la export, grație calității mari și prețurilor scăzute. Așadar, dacă pentru alți europeni produsele românești sunt extrem de bune, de ce nu ar fi bune și pentru noi, românii?

Ca stat membru al Uniunii Europene, România nu poate privilegia sau discrimina operatorii economici care acționează în țara noastră și nici nu poate impune vreunui constructor de infrastructură de unde să cumpere materiile prime. Ceea ce poate face, însă, România este să susțină tot mai puternic operatorii economici de bună-credință din țară, care au demonstrat calitate în producția sau lucrările lor și care au dorința de a se dezvolta. Avem suficiente exemple de succes printre întreprinzătorii români, motiv pentru care este important să îi sprijinim și chiar să susținem și apariția altora.

Așadar, revitalizarea producției naționale de materii prime și materiale utilizate în lucrările de infrastructură ține de un climat fiscal stabil și stimulativ, de predictibilitatea mediului legislativ, de susținerea forței de muncă și de eliminarea oricăror forme de rezistență birocratică care ar putea să împiedice capitalurile românești să se dezvolte. Am convingerea că fierul produs în România este la fel de bun și mult mai ieftin decât în alte state europene, că cimentul românesc este apreciat de zeci de ani de toți constructorii, că produsele chimice fabricate în țara noastră sunt de cea mai bună calitate sau că resursele minerale de suprafață - piatră, pietriș sau nisip - sunt mai ieftine și cel puțin la fel de bune ca cele aduse din import.

Așadar, resursele financiare importante utilizate în construcția de infrastructură ar trebui să ne ajute să dezvoltăm și ramuri importante ale economiei productive, iar România să devină dintr-o țară care trăiește numai prin importuri, într-o țară puternică, exportatoare.

  Silviu Nicu Macovei - declarație politică: Tensiunile de la granița Ucrainei obligă țara noastră la o stare de atenție sporită!;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Tensiunile de la granița Ucrainei obligă țara noastră la o stare de atenție sporită!"

Acum, când tocmai am sărbătorit 72 de ani de la înființarea NATO și 17 ani de când România este membru cu drepturi depline a acestei Alianțe militare, provocările geostrategice sunt din ce în ce mai tensionate în jurul nostru. Asistăm de mai multe zile la manevre militare la granița unui stat vecin, Ucraina, iar aceste mișcări de trupe conduc la o creștere constantă a tensiunilor în regiune. Numeroase alerte și informații apar în spațiul public, referindu-se la comasarea de către Federația Rusă și Belarus a numeroși soldați și echipamente militare.

Sunt distribuite din ce în ce mai viral imagini video cu trenuri care transportă tancuri și armament într-o regiune și așa volatilă. Ucraina este un stat vecin cu noi, iar dinamica militară considerată gest de ostilitate din partea Rusiei nu poate aduce calmarea situației în preambulul exercițiilor comune NATO-Ucraina.

Mai mult, în ultimele zile au apărut informații despre exerciții ample în zona arctică pe care o controlează Federația Rusă. Avioane de luptă și bombardiere rusești au fost interceptate de avioanele NATO, inclusiv aparate ale Aviației Române, ca încălcând frecvent spațiul aerian securizat.

Evenimentele în jurul nostru se precipită și este suficient să ne uităm la presiunea mediatică cu știri false care se conturează chiar în țări occidentale. Știrea, complet falsă și provocatoare, conform căreia un copil din Donbas a fost ucis de o dronă ucraineană, a fost distribuită masiv în publicații din întreaga Europă, prin publicațiile generaliste care țintesc știri "bombă" și exclusivități forțate.

În aceste condiții externe, trebuie să adăugăm și faptul că România se află într-o situație delicată, dar, din fericire stabilă, cu parteneri puternici. Pandemia, restricțiile, starea de stres și oboseală a populației creează vulnerabilități și tensiune socială, după cum am văzut prin încercările de organizare a unor proteste masive în România. Dacă aceste încercări de tulburare socială nu au atins o masă critică, se datorează conștiinței fiecărui român echilibrat. Însă aceasta nu înseamnă că populația nu este nemulțumită și sătulă de bâjbâielile guvernamentale!

Țara noastră trebuie să fie într-o stare de atenție sporită la ceea ce se întâmplă cu vecinii noștri, fiindcă, pe acest fond al tensiunilor pandemice, economice și sociale, un conflict militar sau chiar hibrid se poate extinde pe o arie regională extinsă.

De aceea, stimați colegi, mai ales din arcul guvernamental, vă atrag atenția că această declarație este un semnal de alarmă puternic la adresa guvernării PNL-USR!

Domnilor guvernanți, slăbiciunea administrării țării poate deveni un pericol, prin nemulțumirea constantă pe care o creați!

  Ioan Mang - declarație politică intitulată «Dreptacii» de plastilină;

Domnul Ioan Mang:

"«Dreptacii» de plastilină"

Aș dori să încep declarația mea de astăzi făcând apel la memoria dumneavoastră. Mai țineți minte cum, în urmă cu patru ani, președintele Iohannis dădea buzna în ședința Guvernului PSD, pentru a împiedica adoptarea unei ordonanțe de urgență, prin care se ameliorau pedepsele pentru o serie de fapte penale?

Mai țineți minte cum s-au isterizat haștagiștii PNL-iști și USR-iști, susținuți de deontologii din presă și de ambasade, declanșând o adevărată psihoză îndreptată împotriva guvernării PSD?

Îi mai țineți minte pe tinerii frumoși și liberi care ieșeau în stradă ca să "apere" statul de drept?

Ei bine, deunăzi, același Iohannis, cu "guvernul său" de PNL-iști și USR-iști, instalat la Palatul Victoria, a promulgat o lege prin care cei inculpați pentru evaziune fiscală sunt exonerați de răspunderea penală, dacă acoperă prejudiciul majorat cu 20%. Indiferent de cuantumul evaziunii, răspunderea penală este înlăturată.

În mod ciudat, știrea a trecut aproape neobservată. La fel de ciudată a fost și reacția haștagiștilor de dreapta, a deontologilor din presă, care între timp au primit niște granturi generoase de la guvernările de dreapta sau a ambasadelor. Toți s-au rezumat să comenteze în cel mai neutru mod posibil această știre, de parcă totul ar fi fost normal și firesc. Răcnetele lor furioase de acum patru ani au ajuns istorie, la fel și isterizarea tefelimii.

Tinerii frumoși și liberi stau astăzi liniștiți acasă și nu mai văd amenințări la adresa statului de drept. Nici deontologii și nici ambasadele nu mai comentează. În schimb, își bat joc de oamenii care au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva abuzurilor și măsurilor imbecile ale Guvernelor Orban și Cîțu.

Tare curbă mai e politica asta a liderilor dreptei, nu-i așa?

Când erau în opoziție, spuneau una. Ajunși la putere, fac cu totul și cu totul altceva.

În mod evident, sistemul lor de valori e făcut dintr-o plastilină foarte maleabilă!

  Marilen-Gabriel Pirtea - declarație politică cu titlul Programe de finanțare elaborate pentru absolvenții universităților din România, care se angajează în țară;

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

"Programe de finanțare elaborate pentru absolvenții universităților din România, care se angajează în țară"

Suntem o țară membră a Uniunii Europene, exportatoare netă de inteligență, iar balanța emigrație-imigrație a oamenilor bine pregătiți ne este defavorabilă. Întotdeauna oamenii au tins să meargă spre mai bine, iar libertatea de circulație din UE a susținut această tendință. Inclusiv studiile în străinătate reprezintă un obiectiv susținut prin libera circulație din UE, într-o piața educațională competitivă.

Guvernul se pregătește să susțină studiile în străinătate ale tinerilor români, prin finanțări acordate diferențiat, iar pentru revenirea în țară a tinerilor care absolvă aceste studii, sprijinite financiar de stat, Guvernul va acorda o scutire la returnarea sumelor acordate pentru costurile de școlarizare universitară.

Este una dintre cele mai bune inițiative îndreptate spre segmentul tinerilor de vârstă universitară, atât timp cât economia reală a României are nevoie acută de specialiști bine pregătiți.

Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că marea migrație a inteligenței noastre nu se datorează doar dorinței de salariu mai mare sau pentru o viață mai bună. Fenomenul de brain-drain are legătură și cu sistemul de educație, sustenabil și corect, dar și cu sistemul de sănătate și cel de protecție socială.

Dacă susținem acordarea unui sprijin financiar studenților români care devin absolvenți ai universităților din alte state membre ale UE și se întorc în România pentru angajare, devine prioritar să acordăm facilități financiare și studenților merituoși, absolvenți ai universităților din România, care se angajează în țară.

Condiția nereturnării acestor formule de susținere financiară pentru studii poate fi la fel de valabilă și pentru cei care studiază în România, ca și pentru cei care studiază în străinătate și care se angajează în România după absolvire.

În acest context, cred că este important ca factorii guvernamentali să identifice soluții practice, aplicabile pentru susținerea financiară a tinerilor talentați care studiază și absolvă universități din România și care mai apoi se angajează în țară, să susțină mai ales absolvenții cu performanțe deosebite, care aleg o carieră didactică după facultate, dar și să identifice formule practice de finanțare a studiilor superioare, asigurate pe baza programelor guvernamentale în curs sau a celor viitoare.

Integrarea după absolvire în cadrul pieței muncii din România, unde oamenii valoroși și bine pregătiți sunt atât de necesari, trebuie să constituie o prioritate pentru noi, în contextul unei nevoi tot mai mari de oameni pricepuți și de talente.

  Radu-Marin Moisin - declarație politică: Avem nevoie de un tratat internațional pentru a gestiona viitoarele pandemii!;

Domnul Radu-Marin Moisin:

"Avem nevoie de un tratat internațional pentru a gestiona viitoarele pandemii!"

Impulsionate de situația pandemică fără precedent, guvernele lumii sunt motivate să găsească soluții cât mai eficiente și general aplicabile pentru a diminua impactul generat de epidemia de SARS-CoV-2. În urma acestei perioade dificile datorată contextului epidemiologic, lecția pe care a trebuit să o învățăm este că, indiferent de pregătirea individuală și de resurse, niciun continent, țară sau guvern nu poate lupta împotriva acestei crize sanitare pe cont propriu.

Marcați de aceste experiențe, astăzi, liderii și cetățenii conștientizează mai mult importanța solidarității colective și își doresc ca principiile incluziunii, echității și transparenței să ne ghideze spre o abordare comună asupra sănătății, unde "eu" devine "noi".

Astfel, în urma numeroaselor propuneri inițiate în cadrul Consiliului European încă din noiembrie 2020, care ulterior au primit susținerea declarată din partea liderilor G7, reprezentând conducătorii principalelor națiuni industrializate din lume, Organizația Mondială a Sănătății a lansat un apel privind încheierea unui tratat internațional pentru prevenirea pandemiilor viitoare, acesta, pe lângă faptul că definește cadrul legal optim pentru gestionarea situațiilor de acest tip, permite de asemenea și sporirea gradului de reziliență și consolidare al țărilor din întreaga lume.

În acest sens, odată cu adoptarea tratatului la nivel internațional, țările vor putea să își ofere sprijinul prin ratificarea acestuia la nivel național, proces în urma căruia tratatul ce conferă un răspuns mai omogen și eficient pentru viitoarele pandemii ar deveni obligatoriu din punct de vedere juridic.

Tind să cred că România se va arăta solidară față de această inițiativă, deoarece sunt sigur că împărtășim dorința de a stabiliza cât mai mult posibil arhitectura sănătății, gândindu-ne atât la binele din prezent, cât și la nevoia de a proteja generațiile viitoare.

Acest tratat este, așadar, o șansă pentru a pregăti cât mai corespunzător sistemele de alertă și modalitățile de informare sigure pentru cetățeni. Având în vedere progresele recente înregistrate în digitalizare, se dorește ca, în viitorul apropiat, țările să devină cât mai interconectate prin partajarea bazelor de date și crearea de sisteme ce gestionează mai eficient datele pacienților, indiferent unde se află aceștia.

Mai mult, în ceea ce privește România, vorbim despre o inițiativă ce vizează consolidarea capacităților sistemului medical și sporirea performanțelor acestui sector, în conformitate cu cerințele de actualitate, pentru a oferi populației șanse echitabile la tratament și îngrijire.

Propunerea privind tratatul semnalează faptul că problema nu este dacă și când va exista o viitoare pandemie, ci mai degrabă cum o vom confrunta, atunci când va apărea.

Din acest motiv, responsabilitatea de a demonstra pregătirea pentru viitoarele pandemii ne aparține și consider că încheierea unui astfel de tratat internațional este primul pas asumat în această direcție.

  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declarație politică intitulată România - partener de încredere în plan extern;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"România - partener de încredere în plan extern"

Contextul în care se regăsește România este determinat, la momentul actual, de trei factori: pandemia de COVID-19, deficitul economic și procesul de reformare a aparatului administrativ, ce implică eforturi și cooperare strânsă în vederea atingerii obiectivului final.

Cu toate că focusarea noastră este îndreptată către aceste aspecte care țin de contextul intern, acțiunile României pe plan extern și creșterea vizibilității statului în arealul european și transatlantic nu trebuie ignorate sau trecute cu vederea.

În cadrul reuniunii miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, care s-a desfășurat la Bruxelles, în perioada 23-24 martie 2021, România și-a exprimat interesul de a contribui la consolidarea și întărirea poziției NATO în raport cu zonele aflate în conflict și cu provocările ce amenință securitatea din spațiul transatlantic. Au fost abordate teme privind stabilitatea în vecinătatea sudică a spațiului euroatlantic, evoluțiile legate de Afganistan și procesul de reflecție strategică "NATO2030". Ministrul român de externe a evidențiat importanța angajamentului sporit al NATO în sprijinul partenerilor săi din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, prioritizarea combaterii terorismului, reafirmând angajamentul țării noastre de a participa în continuare la eforturile de stabilizare a Afganistanului. Prilejul prezenței noului secretar de stat american, Anthony Blinken, a făcut posibilă transmiterea de către domnul Bogdan Aurescu a unui mesaj din partea României și a celorlalți aliați: "Susținem angajamentul ferm pentru o relație transatlantică solidă, bazată pe unitatea și coeziunea aliată."

Tot în cursul lunii martie, țara noastră, în calitate de membră a OSCE și a UE, și-a arătat susținerea pentru o nouă inițiativă, menită să ofere asistență în contextul tensionat al crizei din Belarus.

Astfel, înființarea Platformei Internaționale de Responsabilitate pentru Belarus - International Accountability Platform for Belarus (IAPB) - ar reprezenta un mecanism destinat documentării și anchetării încălcărilor grave ale drepturilor omului produse în Republica Belarus. Poziția României ca membru activ ONU a fost vizibilă și prin garantarea suportului pentru demararea unei investigații sub auspiciile Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

În pofida situației interne tensionate cu care ne confruntăm nu doar în ultimele luni, dar și în ultimul an, care primește atenție sporită din parte coaliției de guvernare, fundamentul strategiei noastre rămâne vizibil - o Românie reformată pe plan intern este o Românie puternică pe plan extern.

Cetățenii trebuie să aibă încredere că progresul constant, zilnic și integrat este formula succesului și metoda de a depăși cu bine criza pe care o traversăm!

  Ștefan Mușoiu - declarație politică cu titlul Cabinetul Cîțu a plasat România în «clubul» țărilor africane în curs de dezvoltare;

Domnul Ștefan Mușoiu:

"Cabinetul Cîțu a plasat România în «clubul» țărilor africane în curs de dezvoltare"

Câteva știri, care au avut mai puțină prioritate în fața tragediei pierderii, în doar o săptămână, a trei artiști importanți români, au realizat, în urmă cu puține zile, cea mai clară radiografie a incompetenței guvernamentale. Țin să vă precizez că mă voi referi strict la informațiile apărute în presă, care citează statistici realizate de organisme internaționale și naționale independente, respectiv Fondul Monetar Internațional (FMI), Eurostat și Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Fondul Monetar Internațional a supus analizei 191 de state la nivel global, printre care se află și țara noastră, din perspectiva sprijinului direct, acordat de la bugetele de stat firmelor și populației, în contextul pandemiei. Pe baza datelor de la finele lunii decembrie, dar centralizate acum, rezultă că România se află pe locul 124 în lume, poziție deloc onorantă, cu o evoluție negativă față de situația de la mijlocul lunii septembrie, când se afla pe locul 114. Măsurile directe de sprijin, luate de Guvernul PNL și decontate de la buget, au însumat doar 2,3% din PIB, sub un prag de 2,5% din PIB, luat în calcul de FMI.

Așadar, din cauza acestui dezinteres cras al guvernanților de dreapta, reflectat în scăderea nivelului de trai al populației și în închiderea a numeroase afaceri din toate domeniile de activitate, țara noastră a ajuns în topul rușinii și în compania statelor din Africa și a câtorva țări nedezvoltate din Asia. Și apropo de Asia, în timp ce România nu a prea făcut mare lucru în perioada septembrie-decembrie ca să-și protejeze economia, investitorii și populația, o serie de țări de pe acest continent au depășit pragul de 2,5% din PIB, devansând țara noastră, membră a Uniunii Europene.

Altă informație care trebuie să le dea multe de gândit celor de la guvernare și să-i determine să ia în sfârșit atitudine și să schimbe și ceva în bine vine dinspre Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Conform statisticilor, anul trecut, în această perioadă, erau radiate aproximativ 9.583 de firme. Procesul de desființare a micilor afaceri a continuat și anul acesta din cauza lipsei ajutorului de stat, atingând îngrijorătoarea cifră de aproximativ 6000. Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 1.503, cu un plus de 7,59% față de ianuarie-februarie 2020 și în județele Constanța, Timiș și Cluj.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, activități profesionale, științifice și tehnice și industria prelucrătoare.

O altă știre care nu face deloc cinste României vine de la Eurostat. Bulgaria, România și Ungaria sunt țările cu cele mai mici costuri ale forței de muncă la nivelul Uniunii Europene - 6,5 euro/h primește un lucrător bulgar, 8,1 euro unul român și 9,9 euro un muncitor maghiar, în timp ce media raportată la nivelul restului statelor membre a fost anul trecut de 28,5 euro pe oră, în creștere cu 3% față de 2019. Este adevărat că alături de noi sunt plasate și Bulgaria și Ungaria, dar acest lucru nu trebuie să ne ofere vreo șansă să ne consolăm, ci, din contră, să îi determine pe guvernanții noștri să ia atitudine și să scoată România din spectrul sărăciei lucii care ne vulnerabilizează ca stat în fața investitorilor, dar și ca popor ușor de exploatat atât în țară, cât și afară, din cauza mâinii de lucru subevaluate și, concomitent, de-a dreptul disprețuite și exploatate peste măsură. La polul opus, potrivit aceleiași cercetări, cele mai mari costuri sunt acoperite de angajatorii din Danemarca (45,8 euro), Luxemburg (42,1 euro) și Belgia (41,1 euro).

Așadar, la alții se poate, pentru că se vrea cu adevărat binele populației, nu doar al camarilei guvernării noastre de dreapta!

  Nicolae Giugea - declarație politică: Nu putem vorbi despre atractivitatea muncii, când salariul nu acoperă coșul minim de nevoi!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Nu putem vorbi despre atractivitatea muncii, când salariul nu acoperă coșul minim de nevoi!"

Ultimele măsurători statistice ale Comisiei Europene ne arată că în România se află cel mai mare procent de persoane care, deși au un loc de muncă, deși muncesc poate și mai mult de 8 ore pe zi, nu reușesc ca din salariul obținut să-și acopere nevoile zilnice. Această situație descrie sărăcia absolută, care este incompatibilă cu statutul de angajat, dar și cu cel de cetățean european.

Cum oare ai putea să spui că muncești 40-48 de ore pe săptămână și, cu toate acestea, să fii sărac? Cum poți să stimulezi încadrarea tinerilor în muncă, atunci când aceștia știu că nu-i nicio pricopseală să te trezești dimineața la ora 5, să muncești cât este soarele pe cer și să te întorci seara târziu, iar, cu toate acestea, să nu îți ajungă banii de la un salariu la altul? Cum am putea să desprindem mii de oameni de dependența de ajutoarele sociale, când este mult mai profitabil să stai acasă, să primești anumite venituri garantate de la stat, decât să ai un loc de muncă? Cei care, pe nedrept, îl numesc pe unii români leneși, cred că ar trebui să se gândească mai bine de ce munca nu este deloc atractivă în România.

Multă vreme economia României a fost atractivă pentru investitorii străini și români, prin costul redus al forței de muncă. Salariile mici ale românilor au contribuit și contribuie la profitabilitatea uriașă a celor mai multe companii din țara noastră. Nu zice nimeni că nu e o bucurie atunci când companiile sunt profitabile, însă ele obțin aceste avantaje aproape absolut prin forța de muncă slab plătită și mai puțin prin dotarea cu factori de capital și tehnologii avansate. Și, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, spre deosebire de alte categorii de venituri, munca are în România povara fiscală cea mai mare. Aproape jumătate din venitul brut al angajatului este reținut la sursă prin impozit și contribuții. Măcar dacă din această povară fiscală uriașă, românul ar avea o pensie mare sau acces la servicii de sănătate moderne, însă știm cu toții că nu-i așa!

Așadar, dacă fiscalitatea seamănă în mare parte cu cea europeană, salariile brute ale angajaților români sunt extrem de departe de ceea ce se întâmplă în spațiul comunitar.

Cauzele care au condus și mențin slaba salarizare a angajaților din România sunt multiple.

În primul rând, întreprinderile din țara noastră sunt puternic intensive în forță de muncă slab calificată și mai puțin orientate către înzestrarea cu factori de capital de ultimă generație.

De asemenea, o altă cauză o reprezintă lipsa unei corelări între productivitatea reală a muncii, măsurată de către organismul de statistică al Uniunii Europene, și costul orar cu forța de muncă. În România, această relație este cea mai mică din UE.

Nu în cele din urmă, stabilirea discreționară a salariului minim brut pe economie, în ultimii ani, a condus la un fenomen nedorit, al salariilor din zona gri.

Așadar, vreau să cred că atât Parlamentul, cât și Guvernul vor analiza în detaliu această situație și vor găsi cele mai bune soluții pentru ca salariul să fie principalul element de stimulare a muncii.

Dacă nu, atunci să nu ne facem iluzii că șomajul se va reduce, că ajutoarele sociale nu vor reprezenta o piedică în calea ocupării și tinerii români vor dori în continuare să plece peste hotare, în speranța unei vieți mai bune.

  Oana-Gianina Bulai - declarație politică: Eliminarea dublului standard la alimente nu trebuie să fie o prioritate doar pe hârtie!;

Doamna Oana-Gianina Bulai:

"Eliminarea dublului standard la alimente nu trebuie să fie o prioritate doar pe hârtie!"

Astăzi voi vorbi despre dublul standard la alimente, având în vedere că luna trecută au fost prezentate rezultatele unei comparații de calitate realizate de Comisia Europeană la nivelul Uniunii Europene. Potrivit acestei analize, circa 9% din produsele prezentate ca fiind aceleași în întreaga Uniune aveau în realitate o compoziție diferită, deși ambalajul era același, iar 22% aveau compoziție diferită, în timp ce ambalajul era similar. Mai pe scurt, dublul standard în materie de produse comercializate în statele Uniunii este în floare. Acest raport vine după cel din 2019, atunci când un alt studiu al Comisiei a scos la iveală că o treime dintre produsele verificate aveau ingrediente diferite, deși erau vândute sub același brand. Aceste rezultate sunt îngrijorătoare, pentru că acele produse cu o calitate redusă ajung pe mesele cetățenilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, punându-ne în pericol sănătatea.

Aceste date ne confirmă ceea ce bănuiam și tot discutăm de atâta amar de vreme - marile companii producătoare de mâncare discriminează consumatorii, sau, mai pe românește, și-au găsit pe aici, prin est, niște fraieri pe care îi îndoapă cu mizerii ieftine, la prețuri occidentale.

Nu pot totuși să fiu de acord cu o concluzie a experților Comisiei. Ei spun că diferențele nu țin cont de un criteriu geografic. Asta îmi sună ca o glumă aplicată nouă, celor din Est. Te pomenești că marfa bună vine la noi, iar mizeria rămâne la ei, în Vest... Cine să creadă o asemenea teorie? Nici cei mai naivi. A fost un scandal uriaș în țările din Europa Centrală și de Est care au demascat aceste practici și au demonstrat clar că produsele de aici au o compoziție diferită față de cele care sunt comercializate în Vest. Cum să spui că nu există discriminare pe criterii geografice? Problema este următoarea - de ce mai există discriminare? De ce nu sunt aplicate sancțiuni?

În teorie, dublul standard e interzis în Uniunea Europeană. Acum, după studiul realizat, suntem anunțați că din luna mai 2022 producătorii care încalcă legea riscă amenzi de până la 4% din cifra de afaceri. De ce din 2022? De ce nu sunt sancționați acum, dacă dublul standard este interzis în Uniune? În 2019, ni se spunea că autoritățile europene au luat toate măsurile necesare pentru a combate practica dublului standard. Care a fost rezultatul lor? Vedem că zero!

Problema este că și noi ne lăsăm păcăliți, din diverse motive, de marile companii. Continuăm să ne umplem coșurile cu plastice frumos ambalate de către marile companii din Vest.

PSD, încă din momentul în care se afla la guvernare, a susținut măsuri concrete împotriva standardului dublu la alimente și produse. A comercializa un produs ca fiind identic cu același produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitate, are o compoziție diferită, reprezintă practic o înșelătorie, iar consumatorii români trebuie informați și protejați.

În 2019, în Parlament a fost depus, de către PSD, un proiect pentru sancționarea dublului standard de calitate a produselor și serviciilor pentru consumatori. Acel proiect reprezenta primul pas major împotriva companiilor care vând produse de o calitate inferioară față de cele vândute în Occident.

Sper doar că, măcar în al doisprezecelea ceas, România va avea parte de respect și de o alimentație mai sănătoasă. Europa de Est nu trebuie să fie coșul de gunoi al Uniunii Europene. Vrem alimente în România la fel de bune ca și cele din Europa! Nu trebuie să mai acceptăm să fim o piață pe care să ajungă produse de calitate inferioară. Orice companie care încalcă regula și aduce în țară alimente diferite în conținut decât cele originale, trebuie să fie sancționată!

Avem totuși o variantă - cumpărarea de produse românești! Spun asta pentru că potențialul alimentar al României poate asigura hrană pentru o populație dublă față de cea pe care o are țara noastră în prezent. PSD a propus un program bine pus la punct care să asigure fiecărui român acces la produse proaspete și de calitate, la prețuri rezonabile. Prin Programul "Produse proaspete în fiecare casă", PSD a propus crearea unei platforme naționale, prin care produsele agroalimentare românești de calitate să ajungă din ferme și exploatații agricole pe masa fiecărui român.

Susținerea producției autohtone oferă stabilitate și continuitate pentru agricultorii români și industria alimentară, astfel încât românii vor avea acces constant la alimente, pe piața locală.

  Daniela Oteșanu - declarație politică intitulată Românii s-au săturat de incompetența, indolența și insolența guvernării austerității naționale!;

Doamna Daniela Oteșanu:

"Românii s-au săturat de incompetența, indolența și insolența guvernării austerității naționale!"

Pandemia și ultimele măsuri de prigonire a populației, luate de coaliția austerității, au fost picătura care a umplut paharul. În realitate, oamenii s-au săturat de aroganța, minciunile și prostiile Guvernului austerității naționale!

Vă dau câteva motive pentru care românii au ieșit în stradă și s-au răzvrătit împotriva guvernării de dreapta care se face că nu aude și nu vede că nivelul de trai se deteriorează în fiecare zi.

Prin Ordonanța austerității, românii au fost condamnați la un sclavagism modern, prin care trebuie să plătească prețuri mari, europene, din salarii și pensii mici, românești.

Salariul minim care trebuia să ajungă la 60% din salariul mediu, așa cum se propune la nivel european, nu a mai crescut cum era în calendar. A fost doar indexat cu rata inflației. S-a majorat cu doar 2 lei pe zi.

Pensiile, care ar fi fost obligatoriu, de asemenea, să ajungă la 45% din salariul mediu, au fost rupte definitiv de orice legătură cu creșterea economică. Nici măcar nu s-a aplicat indexarea cu rata inflației.

Prețurile la produsele alimentare, facturilor la utilități și a medicamentelor au crescut exploziv în ultimele luni.

Din păcate, România revine abrupt la anii de sărăcie de dinaintea guvernării PSD. Au început să crească decalajele sociale. Cei săraci vor deveni și mai săraci, în timp ce bogații vor deveni și mai bogați. Aceasta este politica și viziunea acestui Guvern al austerității.

Guvernul dreptei unite, format din PNL-USR PLUS-UMDR, este cel care a stimulat și a condus la învrăjbirea oamenilor, unii împotriva altora, prin celebra Anexă 7.03, prin care a dat bani cu dedicație județelor și orașelor conduse de PNL, USR-PLUS și UDMR și zero comunităților reprezentate de PSD.

Clivajele și conflictele sociale între medici și profesori, între bugetari și privați, între antreprenorii din HoReCa, turism și alte domenii de activitate - acum, reprezentanții coaliției austerității naționale vin să facă apel la calm, după ce și-a bătut joc de fiecare categorie socială și profesională.

Amenințările de tip sovietic, că îi arestează pe toți protestatarii, că îi închid pe toți antreprenorii din HoReCa și turism sunt de-a dreptul revoltătoare și apoi vin să se întrebe de ce oamenii îi urăsc și scandează împotriva lor.

Nu pot fi pedepsiți toți cei corecți și responsabili doar pentru că guvernul lor a fost incapabil să-i pună sub control pe petrecăreți.

Exemplele din ultimele zile, cu miniștrii de la PNL și USR care nu poartă mască, nu respectă măsurile de distanțare socială și râd românilor în nas cu aroganța oamenilor care au ajuns pe funcții, fără niciun fel de experiență profesională, i-au scos pe oameni din sărite.

Domnul Cîțu le spune românilor că trebuie să mai rabde cu noile restricții aberante privind închiderea magazinelor de la ora 18:00, când majoritatea oamenilor termină serviciul, până scade incidența.

Iată ce ne spune domnul Ștefan Voinea, consilier al ministrului sănătății: "Am făcut un review rapid al studiilor cu privire la intervențiile nonfarmaceutice care funcționează în prevenirea răspândirii COVID-19. Nu am găsit absolut nimic care să indice faptul că reducerea orelor de funcționare a magazinelor ar fi de ajutor. Un timp de funcționare mai restrâns înseamnă șanse mai mari de a genera aglomerație, deci risc mai mare de infectare..."

Două declarații care se bat cap în cap, prim-ministrul și așa-zișii specialiști de la Ministerul Sănătății, iar apoi ne întrebăm de ce oamenii sunt nervoși, s-au săturat să fie mințiți și tratați ca niște sclavi cărora Guvernul austerității naționale le dă ordine.

În aproape 4 luni de guvernare, ministrul USR de la Sănătate nu a fost capabil să facă nimic concret, nimic eficient pentru combaterea pandemiei, în afară de propagandă și de postări pe pagina personală de Facebook.

PSD niciodată nu va lua măsuri împotriva românilor și nu va stimula sau genera conflicte între categorii sociale sau profesionale. PSD nu este adeptul violenței și al diseminării urii de către oamenii politici. PSD susține dialogul și comunicarea permanentă cu fiecare categorie socială și profesională!

Niciun român nu trebuie lăsat în urmă, indiferent că este angajat la stat sau privat, că este pensionar sau student! Ajunge cu măsurile ilogice, absurde, care fac mai mult rău decât bine și care au revoltat o întreagă țară!

Soluțiile PSD pentru revenirea la o viață aproape normală, care să oprească aberațiile guvernării dreptei și să fie de ajutor oamenilor, sunt simple și concrete:

    • Redeschidere inteligentă - posibilitatea redeschiderii spectacolelor și restaurantelor pentru cei care prezintă un test rapid negativ realizat în aceeași zi. Modelul este deja implementat în Germania sau în Spania. Testarea periodică de grup în școli, pe lângă testarea obligatorie în cazul apariției cazurilor pozitive - se testează doar un eșantion din fiecare clasă. Dacă testul dintr-un grup este pozitiv, atunci se testează toți membrii grupului.

    • Deducerea din impozitul datorat de angajator a costurilor pentru testarea rapidă efectuată propriilor angajați.

    • Testarea periodică obligatorie, cu teste rapide, în grupurile cu risc mare de răspândire a virusului, angajați magazine, funcționarii de la ghișee, casierii etc.

    • Folosirea tuturor resurselor medicale pentru extinderea testării gratuite a persoanelor asigurate: medicii de familie, farmaciștii, clinici acreditate, totul pe bază de decontare.
  Dan-Constantin Șlincu - declarație politică: Despre scandalul dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Educației privind testele rapide noninvazive pentru elevi;

Domnul Dan-Constantin Șlincu:

"Despre scandalul dintre Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, cu privire la testele rapide noninvazive pentru elevi"

Am asistat în ultima săptămână la un scandal de-a dreptul penibil între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, cu privire la testele noninvazive pentru elevi. După ce au pasat răspunderea de la un minister la altul, în cele din urmă, domnul ministru Vlad Voiculescu a organizat o conferință de presă, în care ne-a spus că nu are baza legală pentru a putea face achiziția de teste noninvazive pentru școli.

Este incredibil! Adică, cine îl împiedica pe domnul ministru să armonizeze "baza legală", astfel încât să rezolve problema elevilor în școli? Asta ar fi prima întrebare, dar mai sunt încă multe altele de o gravitate și mai mare!

Domnul ministru, acompaniat de doamna secretar de stat Andreea Moldovan, vine și cu două mari minciuni, pentru a-și justifica poziția în disputa cu ministrul educației. Cei doi oficiali ai Ministerului Sănătății ne-au spus că aceste teste noninvazive, pe bază de salivă, nu pot fi cumpărate, pentru că nu sunt în metodologia Institutului Național de Sănătate Publică și că, oricum, nu prea sunt bune aceste teste, pentru că au o rată mare de rezultate fals negative.

Două minciuni cât domnul Voiculescu de mari! M-am uitat și eu pe metodologia INSP. Nu doar că aceste teste din salivă sunt prezente în metodologie, dar ele chiar sunt recomandate de INSP. În Anexa 1 a metodologiei, ni se prezintă un tabel cu "Recomandări privind prelevarea probelor la pacienții simptomatici, precum și la contacții asimptomatici", iar la poziția a patra, regăsim "Probele recoltate din spută".

A doua minciună este insinuarea că testele din salivă nu pot fi luate pentru școli, pentru că ar indica multe rezultate fals negative! Da, este adevărat că testele rapide au o rată mai mare de rezultate fals negative. O spune și metodologia INSP invocată. Dar această deficiență este valabilă pentru toate testele antigen rapide, deci și pentru cele 1,38 milioane de teste pe bază de extrudat nazal și faringian, deja achiziționate de Ministerul Educației, special pentru unitățile de învățământ.

Când vezi două minciuni atât de mari, susținute direct de la pupitrul Ministerului Sănătății, în plină pandemie, te întrebi ce anume i-a putut împinge pe acești oficiali de la USR-PLUS care conduc sectorul de sănătate să mintă atât de tare!

Răspunsul la această întrebare scoate la lumină o chestiune mult mai gravă! Am pus totul cap la cap, atunci când am citit în presă despre conflictul deschis dintre compania privată OK Medical, care face teste antiCOVID contra cost și DSP București, mărul discordiei fiind aceleași teste noninvazive pe bază de salivă. Și ce descoperim aici? DSP nu a prevăzut în aplicația online de raportare Corona Forms, o rubrică pentru testele de salivă. Așa se face că mii de persoane care s-au testat la OK Medical și au obținut un rezultat pozitiv pe testele din salivă nu au putut fi raportate în sistemul DSP. Aceasta înseamnă că, dintr-o neglijență uriașă a DSP și a Ministerului Sănătății, mii de persoane pozitive nu au putut fi luate în evidență de autorități și s-au putut mișca fără restricții, deși erau purtătoare de virus. Aceasta reprezintă o vulnerabilitate directă în lupta de combatere a pandemie, o gafă uriașă comisă de responsabilii din Sănătate, aflați sub comanda ministrului Vlad Voiculescu.

Așa înțelegem de unde vine această reticență agresivă din partea Ministerului Sănătății împotriva testelor de salivă antiCOVID.

Vă dați seama că dacă domnul Voiculescu ar fi dat curs solicitării colegului său de la Educație și ar fi achiziționat milioane de teste noninvazive pe bază de salivă, atunci ar fi recunoscut implicit că a făcut o prostie cât casa, atunci când a omis din aplicația DSP raportarea testelor pozitive de la OK Medical! Iar aici problema cu rata mare de eroare nu mai ține. Chiar în metodologia INSP, invocată atât de ministrul sănătății, cât și de DSP București se pune că doar rezultatele negative ale testelor antigen necesită o confirmare printr-un test RT-PCR. Rezultă, din interpretarea INSP, că testele antigen pozitive au un grad mare de certitudine, în acest caz nu s-ar mai impune o confirmare cu un alt test.

Deci, știm sigur că cele câteva mii de persoane cu test din salivă pozitiv, pe care OK Medical nu le-a putut raporta în sistemul DSP, au fost purtătoare de virus și s-au putut mișca fără rețineri, transmițând mai departe virusul. Acest lucru era știut chiar de DSP București, care recunoaște în comunicatul propriu că au venit mulți pacienți testați de OK Medical, care s-au plâns că nu au fost luați în evidență. Deci erau pacienți cu test pozitiv, care, având simț de răspundere, au sunat ei la DSP să fie luați în evidență. Dar nici în acest caz nu s-a putut, pentru că, spune DSP, "nu permitea aplicația".

O asemenea inepție chiar nu mai poate fi tolerată! Adică, te sună oamenii să îți spună "Vedeți că am mers la o firmă privată și am făcut un test care a ieșit pozitiv, luați-mă în evidență", iar tu, autoritate de stat, care cunoaște riscurile răspândirii SARS-CoV-2 răspunzi că "Nu se poate, nu permite aplicația!"

Este cea mai mare gafă a Ministerului Sănătății de la începutul acestei pandemii! Asta a vrut să ascundă de fapt ministrul sănătății. Dacă ar fi cumpărat teste de salivă pentru școli, i-ar fi explodat în față scandalul OK Medical, pentru că nu a luat în evidențe pacienți pozitiv, știind bine că sunt pozitivi! Iar pentru a acoperi această gafă imensă, Ministerul Sănătății a preferat să nu mai cumpere deloc teste de salivă pentru unitățile de învățământ și pierdem iar zile bune în care autoritățile ar fi trebuit să organizeze testarea elevilor în vederea reînceperii școlii.

Și ca o concluzie amară - studiile recente ne arată că prevenirea creșterii numărului de decese și a aglomerării din secțiile ATI nu depinde de incidență sau de numărul celor infectați în total, ci în primul rând de vârsta celor infectați. Nu contează atât de mult câte persoane sunt infectate, ci câte persoane în vârstă au luat virusul.

Deci, închiderea școlilor a fost o măsură care nu a contribuit cu aproape nimic la prevenirea situației actuale, după cum ne spunea și Organizația Mondială a Sănătății, că riscurile de infectări în școli sunt mult mai mici în comparație cu pierderile suferite în procesul de educație.

Solicit, așadar, demiterea imediată a acestui ministru-catastrofă pe nume Vlad Voiculescu. Schimbați ministrul sănătății, cu tot cu secretarul său de stat, Andreea Moldovan, iar apoi organizați rapid testarea în scoli!

Nu mai închideți totul! Testați înainte de a interzice și de a închide! Lăsați copiii să învețe, pentru că acești elevi de azi vă vor plăti pensiile de mâine!

  Gheorghe Șoldan - declarație politică privind necesitatea acordării de către Guvern de ajutoare pentru domeniul turismului și al culturii;

Domnul Gheorghe Șoldan:

Am aprobat amendamente prin care domeniile ignorate complet de guvernarea PNL-USR-UDMR, respectiv turismul și cultura, primesc ajutor de stat.

În calitate de secretar al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, am votat mai multe amendamente care includ drept eligibile pentru ajutorul de stat domenii uitate de Guvernul PNL-USR-UDMR cum sunt turismul, cultura și cinematografia.

Ajutoarele vor fi acordate sub forma unor granturi care vor acoperi 20% din pierderea din cifra de afaceri sau din rulaj, pierdere suferită în 2020, iar valoarea maximă a ajutorului de stat va fi de 800.000 euro/întreprindere.

După un an de pandemie, fără nicio soluție de la Guvern, cele trei domenii au fost practic falimentate în mod conștient, iar strigătul artiștilor și al oamenilor care sprijină turismul și cultura României a fost lăsat să piară. Pe lângă artiști și cei din HoReCa, sunt zeci de alte meserii care au avut de suferit - de la personalul care montează scena sau se ocupă de sunet, până la cameramani sau ghizi turistici.

Am stat de vorbă cu mai mulți antreprenori din zona Bucovinei, care au ajuns să fie aproape falimentați de restricțiile impuse în ultimul an de pandemia SARS-CoV-2 și cred că și ei trebuie ajutați să treacă de această perioadă.

Am susținut și un amendament care oferă sprijin și zonei culturale. Domeniul muzicii, al spectacolului și al culturii aduc milioane de euro pe orizontală. Un festival de muzică sau de film nu vinde doar bilete la acel eveniment, ci sprijină și multe alte locuri de muncă ale personalului care activează în activități conexe organizărilor de evenimente.

Pandemia a provocat foarte multe pierderi mediului de afaceri autohton. Foarte mulți antreprenori, oameni harnici și cinstiți, au fost nevoiți să-și pună lacăt pe restaurante, pensiuni, să renunțe la activitățile legate de turism ori au anulat evenimente culturale de tipul festivalurilor de muzică, film sau organizarea de târguri tematice.

Solicit în mod expres majorității de dreapta să mențină aceste amendamente când vor ajunge la votul final în plenul Parlamentului și să voteze proiectul de lege în forma adoptată la comisie. Și spun asta pentru că am emoții pentru aceste domenii grav afectate de pandemie întrucât, în comisie, parlamentarii USR au votat împotrivă și ne putem aștepta la orice surpriză din partea acestei coaliții cu opinii atât de separate.

Fac apel și la ministrul Năsui să sprijine economia autohtonă și să nu întoarcă această lege din drum! Domeniul turistic din toată țara, domeniul cultural, au nevoie de sprijin concret, nu de declarații sforăitoare prin masca neagră!

  Paul Stancu - declarație politică cu titlul Afaceri ruinate, antreprenori în pragul disperării, oameni rămași fără venituri, șomaj, terenuri abandonate, avuție risipită - pe scurt, bilanțul politicii Orban-Oros-Cîțu;

Domnul Paul Stancu:

"Afaceri ruinate, antreprenori în pragul disperării, oameni rămași fără venituri, șomaj, terenuri abandonate, avuție risipită - pe scurt, bilanțul politicii Orban-Oros-Cîțu"

A fost nevoie de mai puțin de doi ani de politică de dreapta, pentru ca România să se transforme din producător și exportator de produse agricole, așa cum redevenise sub guvernarea PSD, în piață de consum pentru produse a căror calitate este de multe ori reclamată de către consumatori. Agricultura este în cădere liberă, industria agroalimentară, pentru care în cernoziomul câmpiilor se pot produce cantități însemnate de cereale și legume, a ajuns să se bazeze pe materie primă din import sau chiar și mai rău, s-au pus lacăte pe afacerile mici și medii și importăm cam tot ce mâncăm. Situația fermierilor din toată țara este disperată.

Ați distrus Programul "Tomata" și ați ignorat culturile distruse de secetă. Ați creat blocaj financiar și degringoladă totală în sectorul agricol și agroalimentar. Conduceți Agricultura, cea care ar putea fi motorul relansării economice a țării, cu inconștiență și dezinteres către un punct fără întoarcere, cu impact major asupra securității alimentare a țării!

Sunteți conștienți că prin neacordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020 ați pus în pericol producția agricolă din 2021? Care vor fi urmările? Asociația "Forța Fermierilor" vă face un bilanț clar al neputinței dumneavoastră de a valorifica avuția naturală a țării și al politicilor haotice din domeniul agricol - "o producție agricolă mai mică și creșteri de prețuri la alimente, contribuție mai mică din partea sectorului agroalimentar la PIB, dezechilibrarea și mai mult a balanței comerciale a României, zeci de mii de proceduri de insolvență demarate, până la un milion de hectare de teren ce vor rămâne pârloagă".

Acestea sunt "performanțele" dumneavoastră, domnilor! Chiar nu vreți să vă opriți? Chiar nu simțiți nici măcar o umbră de responsabilitate față de români? De ce nu putem avea roșii românești în magazine și piețe, de ce nu susțineți producția de legume, de ce să nu avem mere românești în supermarketuri, de ce să aducem usturoi de peste mări și țări, din China, și să nu îl cultivăm aici la noi, de ce să nu producem noi în România pentru consumul nostru și pentru export?

Vă solicit măsuri urgente și concrete pentru susținerea sectorului agricol, a economiei care se bazează pe materiile prime vegetale și animale, a fermelor, dar și a micilor producători, a culturilor BIO, a fabricilor de procesare și a piețelor de desfacere a produselor românești! Credeți că sunteți în stare? Sau aveți mandatul de a distruge toată producția agricolă, pentru a fi cumpărate pământurile românești valoroase la prețuri de nimic, iar noi românii să avem pe mese doar produse străine?

  Maria Stoian - declarație politică având ca subiect Piața forței de muncă, în pandemie;

Doamna Maria Stoian:

"Piața forței de muncă, în pandemie"

Inovația a modificat în mod continuu ocuparea forței de muncă, iar descoperirile tehnologice și competitivitatea globală creează noi tipuri de locuri de muncă, ceea ce duce la reconfigurarea unor întregi industrii. Viitorul pieței forței de muncă este un subiect aflat în permanentă dezbatere.

Înainte de pandemia de COVID-19, statisticile arătau că la nivel global, ponderea angajatorilor afectați de deficitul forței de muncă era de 45%, fiind cel mai ridicat procent din ultimii 12 ani. În ultimii ani, piața forței de muncă a fost impactată în mod considerabil de fenomenul migrației, dar și de declinul demografic accentuat din cauza scăderii natalității. Însă anul 2020 a venit cu noi provocări în acest sector, punându-se o imensă presiune asupra economiei globale.

Conform unui comunicat al Institutului Național de Statistică din luna februarie a acestui an, pandemia, tensiunile din piața muncii și dezvoltarea inegală a regiunilor țării au dus numărul joburilor neocupate la peste 35.000.

Numărul locurilor de muncă neocupate din economie era de 35.600 în ultimul trimestru din anul trecut, în scădere cu 3.800 de joburi vacante față de trimestrul anterior. Sectorul bugetar a însumat circa o treime din numărul total al joburilor neocupate. Astfel, 5300 de locuri vacante s-au regăsit în sănătate și asistență socială, 5100 de locuri vacante în administrația publică, iar circa 900 de locuri vacante în învățământ. În curierat și în IT&C, nevoia de personal a dus la creșterea joburilor vacante cu circa 100, mai arată datele INS.

Domeniul IT-ul a fost vedeta economiei românești și sectorul câștigător al pandemiei în prima jumătate din 2020. Acest sector a crescut, pe volum, cu 12,4% în primele 6 luni din 2020, în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent. Împreună cu domeniul construcțiilor, care a crescut pe volum cu 15.6%, acestea sunt cele două ramuri care au rămas pe plus în urma pandemiei de COVID-19.

La nivel european, pandemia exacerbează diviziunea existentă pe piața europeană a muncii între muncitorii calificați și cei necalificați, deși susținerea financiară oferită de guverne a reușit să evite un șomaj în masă de genul celui cauzat de criza financiară cu un deceniu în urmă.

"Deși în economia postpandemie sunt create suficiente noi locuri de muncă, este posibil ca acestea să nu fie accesibile tuturor în mod egal" - avertiza recent Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE). Acest lucru exacerbează schimbările structurale cu care se confruntă deja piața europeană a muncii.

Consider că provocarea pentru guvernele țărilor europene este să-i ajute pe cei care-și pierd locurile de muncă să dobândească noi calificări care să le permită să meargă către domeniile unde există locuri vacante. Forța de muncă, sau mai bine zis lipsa ei, devine problema tot mai actuală din orice industrie. Chiar și pe fondul expansiunii tehnologice permanente, resursa umană rămâne în continuare motorul care stă la baza funcționării societății.

  Ștefan-Bucur Stoica - declarație politică având ca subiect Drumul expres Pitești-Craiova are aprobată finanțarea europeană;

Domnul Ștefan-Bucur Stoica:

"Drumul expres Pitești-Craiova are aprobată finanțarea europeană"

Demersurile pentru obținerea finanțării europene pentru Drumul expres Pitești-Craiova, inițiate în luna noiembrie a anului trecut pe timpul guvernării liberale, s-au materializat. Astfel, peste 700 de milioane de euro au fost aprobați de către Comisia Europeană pentru implementarea unui important proiect de infrastructură rutieră pentru regiunea de Sud și Sud-Vest a României.

Acest proiect dispune acum de finanțare, ceea ce îi asigură o implementare sigură. Un aspect extrem de important de urmărit de acum încolo îl reprezintă ritmul de execuție, astfel încât să se respecte termenii contractuali de finalizare ai proiectului.

Am mare încredere în constructorul român care operează pe tronsonul 2 al Drumului Pitești-Craiova, tronson care include și variantele de ocolire ale municipiilor Balș și Slatina, care dă dovadă de o mobilizare exemplară pe teren, ajungând la un stadiu fizic de aproximativ 70%. Dacă acest ritm va fi menținut, sunt convins că acest tronson va fi finalizat în trimestrul IV al acestui an.

În ceea ce privește tronsonul 1, pentru cei 17 kilometri cuprinși între Craiova și Robănești, stadiul fizic este de doar 17%, fiind esențial ca autoritățile să finalizeze cât mai curând toate procedurile de expropriere pentru a preda amplasamentul liber de sarcini antreprenorului.

În condițiile în care autoritățile își vor face treaba și antreprenorii vor intensifica ritmul de execuție, există mari șanse ca în anul 2022 să se circule pe primii 58 de kilometri din Drumul expres Pitești-Craiova.

Pentru regiunea Olteniei acest lucru va reprezenta o premieră, pentru că vorbim despre singurul proiect major de infrastructură care prinde contur în ultimii 30 de ani, ceea ce reprezintă o premisă importantă pentru dezvoltarea economică a zonei.

Cu toții ne-am fi dorit ca acest proiect să aibă un parcurs fără sincope și să avem toate cele 4 tronsoane finalizate în același timp, dar, din păcate, practica contestațiilor repetate a condus la tergiversarea lui pentru ultimele două tronsoane. Cu siguranță, în acest an, eu sper cât mai curând, va fi atribuit contractul și pentru ultimul tronson, tronsonul 4, astfel încât să se intre pe o traiectorie ireversibilă a implementării si pentru acest ultim segment.

Pentru ceea ce înseamnă proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport în România, anul 2020 a fost fără îndoială unul dintre cei mai performanți. Într-un context extrem de complicat, a fost câștigat un pariu important, acela de a menține șantierele deschise si de a deschide unele noi, ceea ce a reprezentat o gură de oxigen pentru sectorul construcțiilor si pentru volumul de investiții publice. A fost anul în care au fost deblocate cele mai mari proiecte de infrastructură și a fost obținută finanțarea europeană vitală pentru implementarea lor. Astfel, anul trecut au fost aprobate cererile de finanțare pentru Autostrada Sibiu-Pitești și Proiectul VO Bacău, în valoare de aproximativ un miliard de euro, proiecte cu probleme de mediu care nu au fost soluționate de către fostele guvernări social-democrate.

Anul 2021 trebuie să fie anul în care toate aceste eforturi vor fi continuate și consolidate, pentru a nu pierde acest start extrem de bun. În următorii 4 ani, România va recupera decalajul de dezvoltare a infrastructurii de transport, prin aplicarea unui set de măsuri care vizează în special creșterea capacității administrative în procesul de implementare a proiectelor.

Conducerea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, alături de managementul CNAIR au obligația să pregătească proiecte mature, să asigure finanțarea lor și să gestioneze prin echipe de proiect profesioniste implementarea obiectivelor de investiții în infrastructura de transport.

Regiunea de Sud si Sud-Vest a României va beneficia în următorii ani de investiții consistente în infrastructura de transport, după o perioadă lungă în care doar s-a vorbit despre aceste proiecte, ele sunt acum puse in practică. Pachetul Oltenia, prezentat de către Ministrul Transporturilor, cuprinde cele mai importante proiecte de investiții în infrastructura de transport care vor conecta această regiune la restul rețelei de transport și o vor relansa din punct de vedere economic.

În cadrul acestui Pachet a fost asumată și implementarea proiectului major de investiții în infrastructura rutieră Lugoj - Drobeta Turnu Severin - Craiova - Calafat, un proiect vital pentru relansarea economică a Regiunii Oltenia, urmând să fie demarată licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, acest obiectiv beneficiind de alocare bugetară de 20 de milioane de lei.

Așa cum am mai afirmat, voi monitoriza atent parcursul acestui proiect si voi fi un partener al autorităților responsabile cu implementarea lui, atât timp cât există interes și preocupare din partea lor, scopul acestui efort comun fiind materializarea lui cu succes.

  Vasilică Toma - declarație politică: Guvernarea necomunicării strategice: pas cu pas. Poporul român: De ce? Guvernarea PNL-USR PLUS: Pentru că așa zicem noi!

Domnul Vasilică Toma:

"Guvernarea necomunicării strategice: pas cu pas"

"Poporul român: De ce?

Guvernarea PNL-USR PLUS: Pentru că așa zicem noi!"

De un an de zile, acesta este, doamnelor si domnilor, singurul "dialog" dintre poporul român și actualul guvern.

De un an de zile, cu toții trăim momente fără precedent. De un an de zile, trăim într-o groază permanentă. De un an de zile, ne chinuim să supraviețuim și să căpătăm o minimă speranță pentru ziua de mâine.

Și, tot de un an, zi de zi, Guvernul tace apăsat, iar în rarele momente când iese de pe modul silențios, nu o face decât fie pentru a-și aduce singur laude pentru măsurile ce numai în imaginația sa sunt benefice, fie pentru a ne comunica scurt hotărâri, fără explicații, fără dialog, scurt, apăsat, arogant și superior de cele mai multe ori, tăios și fără niciun drept de apel. Iar asta se numește dialog. Mai mult, comunicare!

Personal, nu credeam că, în anul 2021, mai are nevoie cineva să i se explice rolul și importanța comunicării, mai ales în situații de criză cum este cea prezentă, și cu atât mai mult dacă acel cineva face parte din reprezentanții statului, cei pentru care comunicarea constituie o responsabilitate de la sine înțeleasă și absolut obligatorie.

Trăim într-o epocă în care comunicarea sub toate mijloacele ei a atins cote de neimaginat și în care avem la dispoziție absolut toate instrumentele pentru a o face corect și cu maximă eficiență. Doar să vrei, doar să ai acel dram de bunăvoință și conștiință!

Dar, se pare că, pentru cei care au pretenția acum de a guverna, a comunica cu poporul român reprezintă un act sub demnitatea lor, o favoare prea mare care nu merită acordată românilor care sunt orice altceva, dar, în niciun caz, interlocutori!

Într-adevăr, o comunicare reală presupune și include o serie de elemente cheie, printre care și empatia, și respectul, elemente care nu doar că le lipsesc celor de la guvernare, dar a căror absență țin să o sublinieze ostentativ cu fiecare ieșire publică sau anunț ce poartă în mintea lor titlul de act de comunicare veritabilă.

Românii nu trebuie să știe, românii trebuie doar să execute.

Românii nu merită explicații și dialog. Românii trebuie doar să asculte cu obediență și să se supună.

Vinovați pentru incapacitatea de comunicare a Guvernului? Evident, tot românii!

Cei care nu înțeleg marea abilitate de a comunica a guvernanților, ba, mai mult, pun și întrebări din nevoia și încercarea disperate de a înțelege, de a găsi explicații și de a găsi motive de speranță și încredere, tot românii... cei care sunt datori să trateze monologul drept dialog și hotărârile fără drept de apel drept consultare și transparență.

Formal, doar pur formal, s-a creat chiar și celebrul de acum grup de comunicare strategică care nu reprezintă nimic altceva decât cel mai puternic și semnificativ model de rele practici în comunicare.

Într-o vreme în care, de la o zi la alta, fiecare dintre noi se apropie tot mai mult de un colaps mental și emoțional, într-o vreme în care necesitatea filtrării informațiilor și a suportului acordat prin comunicare este mai mare și mai necesară ca oricând, tot ce primim este tăcere sau anunțuri seci - zero explicații, zero dialog, zero transparență, zero susținere, zero pozitivitate!

Toate întrebările noastre primesc invariabil același etern răspuns, care, în substrat, poartă același mesaj - "Pentru că putem și pentru că vrem!"

V-ați gândit oare, doamnelor și domnilor de la guvernare, ce efecte produceți asupra sănătății mentale și emoționale a românilor prin așa-zisa dumneavoastră strategie de comunicare?

V-ați gândit, oare, stimate doamne și stimați domni de la guvernare, măcar pentru o secundă, care este rolul dumneavoastră real și ce responsabilități reale aveți în a comunica?

Doamnelor și domnilor de la guvernare, v-ați gândit oare măcar pentru o secundă că a comunica într-o situație, cum este cea pe care o traversăm, este absolut vital? Că aceasta este una dintre obligațiile dumneavoastră cele mai mari? Nu credeți că este cazul să v-o asumați, până nu veți produce daune iremediabile pentru noi toți?

Din tot ce faceți și mai ales ce spuneți, ne dovediți cu vârf și îndesat că nu. Mai mult, se pare că nici nu vă pasă!

Aveți aceeași abilitate, capacitate și interes în a comunica la modul real și corect, la fel ca și conducătorul dumneavoastră suprem, de la care, se pare, că ați primit meditații intensive în comunicare!

  Daniel Tudorache - Comentarii critice la adresa Primarului Sectorului 1, Clotilde Armand;

Domnul Daniel Tudorache:

Cei care până mai ieri se pretindeau a fi cei mai aprigi apărători ai justiției, astăzi sfidează cu nonșalanță actul justiției, prin nerespectarea voită și cu rea-credință a hotărârilor judecătorești.

Ceea ce Clotilde Armand a numit reorganizarea și eficientizarea aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, magistrații Tribunalului București au decis că este o acțiune nelegală și au dispus suspendarea acesteia.

Astfel, în data de 30 martie 2021, Tribunalul București a dispus suspendarea până la soluționarea cererii de a anulare a Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 291 din 4 decembrie 2020, prin care au fost desființate trei instituții subordonate Consiliului Local Sector 1, respectiv Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice Sector 1, Administrația Piețelor și Centrul cultural și, de asemenea, a fost reorganizat aparatul de specialitate al primarului. Conform prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea este executorie din fond, iar recursul nu este suspensiv de executare.

Cu toate acestea, primarul validat al Sectorului 1, Clotilde Armand, a pus în dezbatere publică și propune consilierilor locali, spre aprobare, un proiect de buget care nu respectă sentința pronunțată de Tribunalul București, prin care a fost suspendată reorganizarea aparatului de specialitate și desființarea celor trei instituții subordonate. Astfel, primarul Clotilde Armand a întocmit bugetul fără a include și cele trei structuri desființate prin hotărârea suspendată, în schimb finanțează structuri înființate chiar prin hotărârea de consiliu suspendată.

Opinia primarului validat cu privire la efectele sentinței Tribunalului București, prin care a fost suspendată reorganizarea aparatului de specialitate, apărută în presă zilele trecute, este de-a dreptul șocantă. Dar nu mă miră. Doamna Armand nu înțelege, în primul rând, limba română!

Doamnă primar, respectați drepturile angajaților și repuneți în funcție angajații pe care i-ați concediat cu pretextul reorganizării! Reînființați instituțiile pe care le-ați desființat nelegal și abuziv și finanțați-le! Respectați hotărârile judecătorești și nu vă statuați mai presus de lege, pentru că sunteți doar un justițiabil!

  Vetuța Stănescu - declarație politică: Trebuie să fim alături de medicii români! Ei sunt eroi, și nu criminali!;

Doamna Vetuța Stănescu:

"Trebuie să fim alături de medicii români! Ei sunt eroi, și nu criminali!"

Sfârșitul lunii trecute ne-a făcut pe toți martori la un mod instigator de proteste și de atacuri incredibile la adresa personalului medical din spitale, organizate în mare parte de o anumită formațiune politică.

Așa cum spune Constituția, la art. 39, mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere, adică garantate, cu condiția ca acest drept să fie exercitat cu bună-credință și într-un mod pașnic. Numai că, în unele orașe din țară, aceste proteste au luat o turnură mai mult decât reprobabilă și de-a dreptul revoltătoare pentru orice om cu decență și bun-simț!

În această chestiune este revelator cazul petrecut în Bacău, când protestatarii, la o oră foarte târzie în noapte, au pătruns în curtea Spitalului Municipal "Sf. Maria" și au început să numească cadrele medicale "hoți" și "asasini". O mențiune importantă este că la Spitalul Sf. Maria sunt internați, la ATI, pacienți cu COVID în stare gravă. Însă scene similare s-au petrecut și în alte părți, cum ar fi la Galați, unde protestatarii au strigat "Jos masca!" în fața secției ATI a Spitalului Județean.

Într-o lume civilizată și în orice țară democratică, toate lucrurile au o limită. Chiar dacă această limită nu este reglementată printr-un act normativ, ea este impusă prin conivența indivizilor dintr-un grup, pentru a facilita buna desfășurare a relațiilor interumane sau, mai pe scurt, acolo unde legea nu intervine, bunul-simț și decența sunt standardele după care ne ghidăm.

Lucrătorii din spitalele românești, fie ei medici, asistente, infirmieri sau orice altă componentă esențială care asigură desfășurarea actului medical în condiții decente zilele acestea, sunt chiar eroi! Epuizarea fizică și psihică la care sunt supuși constant, de mai bine de un an de zile, a ajuns deja la cote maxime. Eu cred că recunoștința pe care trebuie să o avem față de acești oameni, cărora nu le vom putea mulțumi niciodată îndeajuns pentru tot efortul lor, este imensă!

De aceea, luând exemplul elevilor, care au oferit flori cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" din Focșani, eu, împreună cu colegii mei hunedoreni, am oferit, într-un mărunt gest simbolic, flori, cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Deva. M-am alăturat celor care au vrut să le arate acestora că apreciem în mod sincer toată truda lor pentru viața noastră. Am oferit flori și aplauze tuturor celor care se luptă cu virusul COVID-19 de mai bine de un an.

Astăzi, mai mult decât oricând, orice sprijin oferit medicilor români, fie el și unul moral, consider că este imperios necesar, dacă vrem să trecem cât mai rapid de această năpastă numită pandemie!

  Mihai Weber - declarație politică intitulată Protestele pașnice indică lipsa de performanță a unei «guvernări eșuate»!.

Domnul Mihai Weber:

"Protestele pașnice indică lipsa de performanță a unei «guvernări eșuate»!"

Poate ar trebui să vă puneți întrebarea, dumneavoastră, cei care formați coaliția de guvernare, care este motivul pentru care românii au ieșit, din nou, din case pentru a protesta?!

Și poate că unii dintre dumneavoastră veți îndrăzni să recunoașteți că Guvernul pe care îl girați nu este tocmai cel mai competent pentru a face situației prin care trece țara noastră!

Va trebui, de asemenea, să admiteți că s-a ajuns la proteste de stradă din cauza faptului că au fost adoptate niște măsuri restrictive în mare parte aberante și, de cele mai multe ori, insuficient explicate. Asta primești când, cu aroganță, îți tratezi propriii cetățeni ca pe niște adversari, în loc să îi consideri parteneri, și când pe cei care nu sunt de acord cu politica ta de guvernare, îi cataloghezi drept "teroriști"!

S-a ajuns la proteste de stradă, pentru că Guvernul a înlocuit dialogul cu monologul steril, pentru că a renunțat la consultarea publică și politică în favoarea adoptării, în cerc restrâns, a unor măsuri discreționare care afectează milioane de oameni.

PSD trebuie să reitereze faptul că, de când dreapta se află la guvernare, în mod constant, toate propunerile venite din partea specialiștilor social-democrați au fost fie blocate sau refuzate, fie au fost puse în practică mult prea târziu, după ce populația a avut de suferit.

În caz că ați uitat, trebuie să vă aduc aminte că au fost respinse toate amendamentele propuse de PSD la Proiectul Legii Bugetului, că au fost refuzate consultările pe textul Planului Național de Redresare și Reziliență, deși acesta este cel mai important proiect național, din prezent, al României.

Atunci când PSD a propus Pactul Național pe Sănătate, în beneficiul cetățenilor, PNL a respins propunerea, spunând că "orice apropiere de PSD dăunează". Toate propunerile făcute de PSD referitoare la o mai bună gestionare a pandemiei au fost respinse, așa cum a fost refuzată și amânarea alegerilor, pentru ca mai apoi să iasă la iveală măsluirea datelor legate de evoluția pandemică, în campania electorală.

Scăderea economiei, diminuarea veniturilor populației, creșterea inflației, majorarea deficitului bugetar, proasta gestionare a epidemiei COVID-19, închiderea școlilor, trimiterea în șomaj a mii de români și falimentarea afacerilor - iată problemele care au scos o parte a cetățenilor în stradă, în timp ce aceia care au rămas în case, fără a ieși la proteste, nu înseamnă că sunt mulțumiți de politica pe care o duceți.

Dacă pretindeți că trăim într-o democrație, atunci trebuie să agreați ideea că protestele pașnice sunt esența acesteia. Și, în cazul acesta, ca să-l parafrazez pe președintele Iohannis, protestele nu fac altceva decât să indice lipsa de performanță a unei guvernări, mai precis a unei "guvernări eșuate"!

     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 19 ianuarie 2022, 22:01
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro