Lazăr Lădariu
Lazăr Lădariu
Ședința Camerei Deputaților din 11 martie 1997
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
20-02-2019
18-02-2019
15-02-2019 (comună)
15-02-2019
14-02-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1997 > 11-03-1997 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 11 martie 1997

  1. Intervenții ale domnilor deputații:
  1.5 Lazăr Lădariu - prezentarea unui comunicat al Uniunii "Vatra Românească " referitor la situația critică cu care se confruntă în prezent țara;

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Urmează domnul deputat Lazăr Lădariu și se pregătește domnul deputat Ilie Neacșu.

Domnul deputat Lădariu, da? Vă rog.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Sunt împuternicit de Comitetul director al Uniunii Naționale "Vatra Românească" să prezint Camerei Deputaților următorul comunicat:

"Uniunea "Vatra Românească", una dintre cele mai importante componente ale societății civile românești, constată cu îngrijorare escaladarea tensiunilor sociale din țară datorită sărăcirii accentuate a populației, inflației, șomajului, creșterii prețurilor, vînării funcționarilor publici pe criterii politice și etnice, încălcării brutale a principiului separării puterilor în stat, prin implicarea puterii executive în problemele justiției, aservirii Televiziunii Române publice unor interese conjuncturale de partid, renunțării de către actuala putere la principiile tradiționale ale politicii externe românești și încheierii unor tratate internaționale cu amanetarea viitorului țării.

Față de această situație, atragem atenția structurilor actuale de putere - Parlament, Guvern, Președinție - că:

1. Într-un sistem democratic, funcționarul public, plătit de către toți contribuabilii, nu este servitorul partidului sau al partidelor aflate la guvernare. El trebuie să aibă un statut juridic bine determinat. De aceea, considerăm că demiterea domnului Zeno Opreș din funcția de director al Direcției Sanitare Mureș este un act de răzbunare împotriva organizației noastre și va avea consecințe nefaste asupra credibilității pe care o mai are Guvernul în rândul membrilor și simpatizanților noștri.

2. Televiziunea Română publică este finanțată de către fiecare cetățean al țării și nu putem accepta aservirea acesteia partidelor guvernamentale, nu putem accepta prigoana declarată împotriva unor profesioniști onești, care nu au fost de acord să se prostitueze din punct de vedere politic. România a mai trăit o perioadă în care mass-media a fost aservită unui grup politic și nu dorim repetarea acestei experiențe, nu putem concepe ca, prin schimbarea atât de mult trâmbițată, să se revină la situația de dinainte de anul 1989.

3. Într-un stat de drept, magistratul se subordonează numai legii și nimeni nu este mai presus de lege. Constatăm că unii guvernanți confundă instituțiile statului de drept cu propriile feude și doresc să instaureze propriile lor legi. De aceea, considerăm că atacurile concertate și concentrate împotriva președintelui Curții Supreme de Justiție și împotriva Procurorului General al României sunt cu atât mai josnice cu cât se poartă pe terenul imun al delațiunii și zvonisticii specifice unei epoci revolute, eludându-se cu bună știință Constituția și legile țării.

4. Nici un guvern, nici măcar unul dictatorial, nu este etern. De aceea, este bine ca actualii guvernanți, care-și fac legea și judecă adversarii politici după bunul plac, să se gândească la postura în care vor fi într-un viitor nu prea îndepărtat. Nu dorim instaurarea în țara noastră a unui climat de ură, pizmă și răzbunare, dar pe de altă parte să nu uităm că cine a semănat vânt a cules furtună.

5. Organizația noastră este prima care militează pentru respectarea ordinii de drept, a Constituției și a legilor țării. Acesta este și motivul pentru care solicită Parlamentului, Guvernului și Președinției multă chibzuință înainte de a întreprinde măsuri radicale, care în actuala stare de criză profundă a societății românești, accentuată de niște măsuri interne și externe însuficient elaborate, poate duce la o explzie socială cu efecte dezastruoase pentru țară.

6. La începutul anului 1990, când vechile structuri statale erau demolate, iar cele noi nu erau constituite, când unitatea, integritatea și independența țării erau în pericol, iar actualii guvernanți erau niște anonimi, Uniunea "Vatra Românească" a fost zidul de care s-au spart valurile iredentismului. Acum, când norii negri s-au adunat din nou la orizontul neamului românesc, este contraproductivă sfidarea și neglijarea organizației noastre, știut fiind că apa trece, dar pietrele rămân. Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 23 februarie 2019, 4:20
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro