Plen
Ședința Camerei Deputaților din 17 decembrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.174/27-12-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 17-12-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 decembrie 2007

  1   Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.
  2   Viorel Oancea - în memoriam: 18 ani de la declanșarea Revoluției din 1989 la Timișoara.
  3   Informare privind schimbarea numelui Grupului parlamentar al Partidului Democrat în Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal și asocierea ca vicelider a domnului deputat Marian Sorin Paveliu.
  4   Informare privind apartenența deputaților Marian Sorin Paveliu, Raluca Turcan, Cristian Alexandru Boureanu, Dragoș Ujeniuc, Viorel Oancea, Mircea Toader Iustian, Cornel Știrbeț, Claudius Mihail Zaharia, Corneliu Momanu, Petre Ungureanu, Florin Aurelian Popescu, la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
  5   Vasile Emilian Cutean - evocarea memoriei victimelor Revoluției de la Timișoara.
  6   Dezbaterea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (rămas pentru votul final).
  7   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2007 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic (rămas pentru votul final).
  8   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor (rămas pentru votul final).
  9   Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind reforma în domeniul sănătății nr.95/2006; Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 206 privind reforma în domeniul sănătății; Propunerea legislativă pentru completarea pct.i) al art.16 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății; Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (rămase pentru votul final).
  10   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente (rămas pentru votul final).
  11   Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.87/2007 pentru modificarea Legii cetățeniei române nr.21/1991 (rămas pentru votul final).
  12   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.77/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare (rămas pentru votul final).
  13   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale (rămas pentru votul final).
  14   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.48/2005 privind organizarea pieței laptelui de vacă (retrimis comisiei).
  15   Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor (adoptată ca urmare a depășirii termenului constituțional).
  16   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (rămas pentru votul final).
  17   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.384/2006, privind statutul soldaților și gradaților voluntari (rămasă pentru votul final).
  18   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea articolului 67 din Legea învățământului preuniversitar (rămasă pentru votul final).
  19   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.4, lit.a), pct.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (rămasă pentru votul final).
  20   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale orașelor Bragadiru și Măgurele, județul Ilfov (rămasă pentru votul final).
  21   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.21 al Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (rămasă pentru votul final).
  22   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere pentru dezvoltarea coordonată a Automagistralei Inelare a Mării Negre adoptat la Belgrad, la 19 aprilie 2007 (rămas pentru votul final).
  23   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înțelegere privind Dezvoltarea Autostrăzilor Maritime în zona Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), semnat la Belgrad, la 19 aprilie 2007 (rămas pentru votul final).
  24   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Comunitatea Europeană și Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și Islanda, Principatul Liechtenstein și Regatul Norvegiei, pe de o parte și Republica Bulgaria și România, pe de altă parte privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European și a Acordului între România și Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în România, semnate la Bruxelles, la 25 iulie 2007 (rămas pentru votul final).
  25   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului privind Transportul Aerian între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte și Statele Unite ale Americii pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 și la Washington la 30 aprilie 2007 (rămas pentru votul final).
  26   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului prin schimb de Note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 și, respectiv la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la București la 1 septembrie 1994 (rămas pentru votul final).
  27   Dezbaterea Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani (rămasă pentru votul final).
  28   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Instrumentelor adoptate la Marrakesh la 18 octombrie 2002, de amendare a Constituției și Convenției Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992 (rămas pentru votul final).
  29   Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.30/2007 pentru reglementarea unor măsuri financiare (rămas pentru votul final).
  30   Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare (rămasă pentru votul final).
  31   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(3) al art.52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (rămasă pentru votul final).
  32   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (rămas pentru votul final).
  33   Dezbaterea Proiectului de Lege pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare (rămas pentru votul final).
  34   Dezbaterea Proiectului de Lege privind emiterea, acordarea și utilizarea de tichete pentru stimularea utilizării tehnologiei informației (rămas pentru votul final).
  35   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (rămasă pentru votul final).
  36   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect (rămasă pentru votul final).
  37   Aprobarea completării ordinii de zi.
  38   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea articolului 79 din Legea nr.69 din 28 aprilie 2000, Legea educației fizice și sportului (rămasă pentru votul final).
  39   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea alin.(2) al art.5 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (rămasă pentru votul final).
  40   Dezbaterea Propunerii legislative privind achiziționarea unor bărci în localitățile care au avut de suferit în urma inundațiilor și cele care sunt expuse la inundații (rămasă pentru votul final).
  41   Dezbaterea Propunerii legislative privind construirea unor sedii pentru Primării (rămasă pentru votul final).
  42   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.21 din 1 martie 1991 privind cetățenia română (rămasă pentru votul final).
  43   Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.164/2001, lege privind pensiile militare de stat (rămasă pentru votul final).
  44   Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Ordonanței nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (rămasă pentru votul final).
  45   Dezbaterea Propunerii legislative privind valorificarea declarațiilor politice (rămasă pentru votul final).
  46   Dezbaterea Propunerii legislative privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei (rămasă pentru votul final).
  47   Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (rămasă pentru votul final).
  48   Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării în cămine studențești și asupra Propunerii legislative privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării Naționale în locuințe sociale (retrimitere la comisie).
  49   Dezbaterea Propunerii legislative de modificare a Legii nr. 187/1999, modificată și consolidată din 27.02.2006 (rămasă pentru votul final).
  50   Informare privind apartenența domnilor deputați Gabriel Sandu, Marian Hoinaru și Ion Stoica la Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
  51   Supunerea la votul final:
   51.1  Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (adoptat);
   51.2  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2007 privind utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modificate genetic (adoptat);
   51.3  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor (adoptat);
   51.4  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   51.5  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind reforma în domeniul sănătății nr.95/2006 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.6  Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 206 privind reforma în domeniul sănătății (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.7  Propunerea legislativă pentru completarea pct.i) al art.16 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.8  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.257 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.9  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.10  Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.11  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   51.12  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetățeniei române nr.21/1991 (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   51.13  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, precum și pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare (adoptat);
   51.14  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2006 privind protecția socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării și reorganizării unor societăți naționale, regii autonome, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale (adoptat);
   51.15  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite (respins);
   51.16  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.384/2006, privind statutul soldaților și gradaților voluntari (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);
   51.17  Propunerea legislativă privind modificarea articolului 67 din Legea învățământului preuniversitar (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);
   51.18  Propunerea legislativă pentru modificarea art.4, lit.a), pct.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (respinsă);
   51.19  Propunerea legislativă privind modificarea limitelor teritoriale ale orașelor Bragadiru și Măgurele, județul Ilfov (respinsă);
   51.20  Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 al Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.21  Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înțelegere pentru dezvoltarea coordonată a Automagistralei Inelare a Mării Negre, semnat la Belgrad, la 19 aprilie 2007 (adoptat);
   51.22  Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înțelegere privind Dezvoltarea Autostrăzilor Maritime în regiunea Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), semnat la Belgrad la 19 aprilie 2007 (adoptat);
   51.23  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Comunitatea Europeană și Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și Islanda, Principatul Liechtenstein și Regatul Norvegiei, pe de o parte și Republica Bulgaria și România, pe de altă parte privind participarea Republicii Bulgaria și a României la Spațiul Economic European și a Acordului între România și Regatul Norvegiei privind un program de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în România, semnate la Bruxelles, la 25 iulie 2007 (adoptat);
   51.24  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului privind Transportul Aerian între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte și Statele Unite ale Americii pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 25 aprilie 2007 și la Washington la 30 aprilie 2007 (adoptat);
   51.25  Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului prin schimb de Note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 și, respectiv la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la București la 1 septembrie 1994 (adoptat);
   51.26  Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0-3 ani (adoptată);
   51.27  Proiectul de Lege pentru ratificarea Instrumentelor adoptate la Marrakesh la 18 octombrie 2002, de amendare a Constituției și Convenției Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992 (adoptat);
   51.28  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.30/2007 pentru reglementarea unor măsuri financiare (adoptat);
   51.29  Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, reexaminată la cererea Președintelui României (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.30  Propunerea legislativă pentru modificarea art52 alin.(3) lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (respinsă);
   51.31  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (respins);
   51.32  Proiectul de Lege pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare (adoptat);
   51.33  Proiectul de Lege privind emiterea, acordarea și utilizarea de tichete pentru stimularea utilizării tehnologiei informației (respins);
   51.34  Propunerea legislativă pentru modificarea art.58 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (adoptată);
   51.35  Propunerea legislativă pentru modificarea art.43 din Legea nr.184/2001 privind organizarea și exercitarea profesiei de arhitect (respinsă);
   51.36  Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 79 din Legea nr.69 din 28 aprilie 2000, Legea educației fizice și sportului (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.37  Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.5 din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.38  Propunerea legislativă privind achiziționarea unor bărci în localitățile care au avut de suferit în urma inundațiilor și cele care sunt expuse la inundații (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.39  Propunerea legislativă privind construirea unor sedii pentru Primării (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.40  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.21 din 1 martie 1991 privind cetățenia română (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.41  Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.164/2001, lege privind pensiile militare de stat (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulate de comisie);
   51.42  Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.43  Propunerea legislativă privind valorificarea declarațiilor politice (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);
   51.44  Propunerea legislativă privind acordarea unor tichete de masă familiilor sau persoanelor singure care au un venit mediu lunar pe membru de familie sub 500 lei (respinsă);
   51.45  Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (respinsă);
   51.46  Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.187/1999 modificată și consolidată din 27.02.2006 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).
  52   Dezbateri politice organizate în conformitate cu art.180 din Regulamentul Camerei Deputaților la solicitarea Grupului parlamentar al P.D. și a Grupului parlamentar al P.C., cu tema "Taxa de primă înmatriculare"
  53   Primirea de răspunsuri la întrebările și interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:
   53.1  Dragoș Petre Dumitriu
   53.2  Mircia Giurgiu
   53.3  Petru Călian
   53.4  Emilian Valentin Frâncu

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 27 mai 2018, 12:22
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro