Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relații publice > Versiunea pentru printare

primit de la președintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, domnul deputat Florin Iordache (Grupul parlamentar al PSD)

Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, având în vedere interesul public manifestat față de activitatea acesteia privitoare la modificarea codurilor, civile și penale, subliniază importanța contribuției și implicării reprezentanților magistraților – Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asociații profesionale – în procesul de consultare în vederea îmbunătățirii legislației în materie penală și civilă.

Dezbaterile din cadrul Comisiei s-au purtat asupra proiectului inițial pus în dezbatere publică și transmis spre consultare, căruia i-au fost atașate pe parcurs toate inițiativele parlamentare, individuale sau de grup.
Comisia asigură, pe această cale, opinia publică, că scopul pe care și l-a propus este să îmbunătățească această legislație, în primul rând prin transpunerea unor Directive europene, implementarea unor decizii ale Curții Constituționale, dar și din perspectiva unor nevoi rezultate din aplicarea practică a acestora.
Nicidecum Comisia nu urmărește incriminarea unor fapte derivate din activitatea propriu-zisă ce implică raționamentul judecătorului sau procurorului într-un caz dat. De altfel, consecventă abordării avute și în materia Legilor Justiției, Comisia a urmărit și va urmări sporirea garanțiilor de independență ale magistraților în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti marți, 18 ianuarie 2022, 19:23
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro