Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe iun. 2015 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 24 iunie 2015 ora 15:30

15. Diverse

Diverse Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Solicitări privind utilizarea autoturismului în perioada vacanței parlamentare în perioada iulie-august din partea Comisiei pentru cultură, învățământ, sănătate, revoluționari, apărare.

Nu se aprobă decât în perioada în care au planul tematic. Avem decizie în acest sens și de aici încolo nu mai avem ce să facem.

Ambasada Republicii Bulgare la București solicită organizarea unor expoziții la Palatul Parlamentului, după cum urmează.

Domnul Nicolae Mircovici:

Domnule președinte, se organizează împreună cu noi, Grupul minorităților și cu ambasada.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Perfect! Deci 14-18 septembrie și 2 noiembrie - 7 noiembrie, gratuit, da? Aprobați? Toată lumea de acord, vă mulțumesc.

Nu mai sunt alte chestiuni, decât că domnul Adăscăliței Constantin vrea și el în perioada 29-30 iunie două zile de concediu cu plată, din motive personale. De acord? Toată lumea de acord, vă mulțumesc.

Domnule Munteanu, vă rog!

Domnul Ioan Munteanu:

V-aș readuce în discuție un subiect pe care am dori să îl clarificăm. Până luni, am solicitat - Grupul PSD - ca să avem un proiect de hotărâre privind abrogarea hotărârii prin care a fost ales un judecător la Curtea Constituțională. Considerentele le știți cu toții și nu intrăm în detalii.

Și, în același timp, să avem și o eventuală procedură de realegere a judecătorilor la Curtea Constituțională.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Solicitarea se află la Comisia juridică.

Domnul Ioan Munteanu:

Comisia juridică a finalizat raportul și nu știu de ce nu e aici. În același timp, pot să vă mai spun că mai este tot aici venit - și nu știu de ce nu este în mapă, dacă tot vorbim - un punct de vedere al domnului ministru Nicolicea. E un punct de vedere personal, sigur, privind această chestiune.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Pentru că nu a venit acel raport de la Comisia juridică.

Domnul Ioan Muntean:

Dar a fost finalizat.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Poate s-a finalizat, dar dacă nu a fost trimis la noi, la Biroul permanent, nu putem să îl luăm în dezbatere. Când va veni, atunci vom primi și punctul de vedere al domnului Nicolicea și le discutăm. Până atunci, nu avem ce să discutăm.

Domnule secretar general, vă rog frumos să îi spuneți domnului președinte Ciucă să trimită acest raport, urgent.

Domnule Mircovici, vă rog!

Domnul Nicolae Mircovici:

Vroiam doar să readuc aminte privind această chestiune ridicată de domnul deputat Munteanu, termenul pentru Comisia juridică a fost stabilit de către Biroul permanent de o săptămână și săptămâna a trecut.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Și eu ce să fac?

Domnul Nicolae Mircovici:

Vroiam doar să luăm act de acest fapt și să îi atenționăm pe cei care primesc termene din partea Biroului permanent să le respecte.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Ați auzit ce am spus mai devreme?

Domnul Nicolae Mircovici:

Am vrut doar să întăresc ceea ce ați spus dumneavoastră.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Deci asta am spus, să i se transmită domnului Ciucă să urgenteze și să ne trimită raportul, ca să putem să discutăm luni la prânz.

Domnul Orban!

Domnul Ludovic Orban:

Precum bine știți, în plen, patru deputați au spus că și-au exercitat dreptul de vot la un amendament și că nu au fost înregistrați. Unu, am încredere în acești oameni, sunt oameni foarte serioși, mai mult decât atât, eu i-am văzut că erau în sală la momentul votului și există mai mulți colegi, care au confirmat, pentru că eu fac un demers după ce sunt convins sută la sută că așa este.

Pe mine nu mă interesează asta! Pe mine mă interesează să se efectueze o anchetă, din punct de vedere tehnic, pentru a primi o explicație legat de acest subiect, pentru că nu este o chestiune politică.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

De acord cu dumneavoastră sută la sută! Nu mă deranjează.

Dar vreau să vă spun ceva, dacă cartela se arde, dacă cartela este ridicată un milimetru sau dacă este introdusă invers, nu avem argumente. Sau dacă votează în ultima secundă, că sunt colegi cum am fost eu.

Domnul Ludovic Orban:

Domnule președinte, ei aveau cartela băgată, pentru că au votat la voturile anterioare. Și nu vă vorbesc de un caz, dacă nu era un caz care era evident, un caz care să-mi atragă atenția, nu m-aș fi adresat plenului cu astfel de chestiuni. Sunt mai mulți în această situație.

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Sunt de acord cu dumneavoastră!

Să ni se prezinte un raport până săptămâna viitoare. De acord? Toată lumea de acord. Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte probleme, declar ședința închisă. Vă mulțumesc și vă doresc o zi frumoasă.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 14 iulie 2024, 19:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111 Utilizator:
E-mail: webmaster@cdep.ro