Potrivit art. 113 din Constituție, ipotezele de angajare a răspunderii Guverului pot fi grupate în două categorii:
a) angajarea răspunderii asupra unui program sau asupra unei declarații de politică generala;
b) angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege.

Rezultă, așadar, că în concepția Legiuitorului constituant angajarea răspunderii Guverului este circumscrisä la "un program", "o declarație de politică generală" sau la "un project de lege" și nu la un set din aceste documente.

Prin angajarea răspunderii asupra unui program sau asupra unei declarații de politică generală, Guvernul poate propune Parlamentului completarea sau modificarea programului prezentat cu prilejul solicitării votului de învestiturä. Odată aprobate, programul sau declarația de politică generală devin obligatorii pentru Guvern.

Atunci când angajarea răspunderii poarta asupra unui proiect de lege, trebuie ca acesta, prin obiectul reglementării, să conțină prevederi ce se circumscriu clar, doar la un singur domeniu. Folosirea acestui mijloc constituțional nu îngăduie să se aducă, prin același proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare care, în esența lor, au fost adoptate de Parlament în mod dinstinct, având în vedere relațiile sociale diferite pe care le reglementează, precum și natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieții social-economice.

Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege are drept particularitate faptul că proiectul nu mai urmează procedura legislativa prevăzută în regulamentele celor două Camere, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice, având drept consecința menținerea în continuare sau demiterea Guverului în funcțiune prin retragerea încrederii acordate de Parlament și declanșarea, în condițiile Constituției, a proceduri pentru alcătuirea unui nou Guvern.

Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o soluție extremă, la care poate recurge Guvernul atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgență și nici procedura ordonanțelor de urgență nu mai pot da rezultatele scontate. Adoptarea unui proiect de lege, pe această cale, reprezintă nu numai o măsură de ocolire a regulilor procedurii legislative, dar și o modalitate ultrarapidă, generată de împrejurări excepționale, de adoptare a legii. Cu acest prilej este însă, necesar să se respecte nu numai regulile strict preväzute de Constituție cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci și obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, clar delimitată și impusă de circumstanțe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul asumării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăși limitele previziunii parlamentare. Totodatä, asemenea proiect de lege nu-și poate propune să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative. Un astfel de proiect de lege are rolul de a aduce în câmpul legislativ o nouă reglementare juridică, fară de care lucrurile ar lua o turnră cu consecinte de neimaginat. Ca atare, urgența legislativă nu poate fi determinată de starea legislației existente, de modificarea în abrogarea acesteia, ci de inexistența unor reglementări juridice într-un anumit domeniu al activității umane.

Angajarea răspunderii se asumă în fața Camerelor reunite In ședința comună, ceea ce denotä caracterul exceptional ai procedurii.

In termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, introducerea unei moțiuni de cenzură și adoptarea acesteia, cu votul majorității deputaților și senatorilor, au ca efect demiterea Guvernului. Moțiunea prevăzută de art. 113 din Constituție, spre deosebire de cea prevăzută de art. 112, este o moțiune de cenzură provocată de Guvern, ca urmare a faptului ca acesta dorește o modificare a programului de guvemare sau adoptarea unui proiect de lege fără să se treacă prin etapele procedurii legislative. Moțiunea prevăzută de art. 113 trebuie depusă în termenul de 3 zile, deoarece la expirarea acestui termen, programul, decoarația de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate în temeiul prevederilor legii fundamentale. Ca atare, programul sau declarația de politică generală devin obligatorii pentru Guvern, iar proiectul de lege devine lege, urmând a fi transmis spre promulgare Președintelui României, care la rândul său are posibilitatea de a cere reexaminarea acesteia în ședința comună a celor două Camere sau chiar să solicite Curții Constituționale examinarea constitutionalității legii.

In concluzie, prin angajarea răspunderii, Guvernul pune Parlamentul în situația de a vota solicitarea acestuia, având drept consecință menținerea sa în funcțiune, fie să-i refuze cele solicitate și ca atare să-l demită.