Unul dintre obiectivele majore ale Revoluției din decembrie 1989 a fost renunțarea la sistemul partidului unic și introducerea pluralismului politic ca fundament al formării institutiilor reprezentative și totodată, ca o garanție a democrației constituționale. Pluralismul politic a capatat o consacrare legala prin Decretul-lege din decembrie 1989, care a prevăzut libertatea de inființare a partidelor politice. Adoptarea acestui act normativ de către Consiliul Frontului Salvării Naționale a constituit primul pas pentru structurarea vieții politice românești într-o diversitate, eterogenă ideologic, de forțe politice, fiecare dintre ele pretinzând o anumită legimitate populară.

Viața politică care s-a scurs din decembrie 1989 pâna la alegerea primului Parlament democrat dupa 1945, nu a cunoscut un real raport de forțe politice divizate în majoritate și opozițe. Mai mult sau mai puțin, partidele politice constituite după decembrie 1989, au acționat într-un climat politic insuficient conturat după standardele clasice ale parlamentarismului. Însăși viața politică s-a caracterizat deseori prin confruntări de forțe acuze reciproce, uneori prin refuzul dialogului care au fost neproductive atât pentru partidele respective, cat și pentru progresul procesului democratic.

De abia după adoptarea în 1991 a Constituției și aprobarea ei prin referendum s-a creat cu adevărat un cadru instutuționalizat de functionare a pluralismului și, pe baza acestuia s-au stabilit raporturi mai clare între partidele politice aflate la putere ea rezultat al voinței suverane a electoratului și forțe1e politice din opoziție. Pentru prima dată, după Revoluția din 1989, forțele politice angajate direct în procesul de exercitare a puterii au putut fi legitimate prin vot popular, dovedindu-și astfel gradul de reprezentativitate.

Constituția din 1991 a ridicat pluralismul la rang de principiu constituțional și a prevazut în art.8 alin.(2) că partidele politice se constituie și iși desfășoarä activitatea în condițiile 1egii. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, ordinea de drept și principiile democrației.

Constitutia a avut un rol decisiv în ordonarea cadrului legal de exercitare a puterii și în instutuționalizarea cadrului și a mecanismelor propriu-zise de guvernare. Constituția a legitimat prin forța normelor și a principiilor sale întregul ansamblul de schimbări radicale din cadrul sistemului politic românesc. Ea a marcat încheierea în linii generale a tranziției societații de la statul totalitar la statul de drept fiind totodată prin votul exprimat în referendumul național pentru aprobarea sa, o confirmare a hotărârii suverane a poporului român de a stabili forme și modalități democratice de conducere statală și a atașamentului său față de valorile democrației constituționale.

In concordanță cu noua Constituție a țării alegerile din 1992 au marcat, între altele, în societatea românească consacrarea deflnitivă a instituțiilor politice și a mecanismelor de guvemare. specifice statului de drept și a standardelor generale ale democrației constituționale occidentale.

Parlamentul rezultat din alegerile din 1992 a repus în drepturi firești principiul pluralismului politic și al reprezentării. Grupurile politice constituite în forul reprezentativ al poporului roman și care și-au desfășurat activitatea în legislatura 1992-1996, au instituit structuri, mecanisme și proceduri parlamentare întemeiate pe raporturile normale între Majoritatea parlamentara și Opoziție. In funcție de algoritmu1 politic a! fiecărei Camere expresie a configurației politice a acestora -, partidele parlamentare au construit progresiv și au imbunătățit de la o sesiune la alta în ansamblu de norme, prevederi regulamentare care fără a exclude regula strictă a ponderii votului majorității, au permis dialogul, compromisul politic, consensul asupra unor proiecte legislative de interes general cum a fost, de pilda, privatizarea, recensământul, reforma sistemului judic iar modificarea procedurilor civile și penale ca și a 1egislației materiale civile și penale ș.a.m.d.

0 suită numerosă de proiecte ale unor acte normative au fost adoptate prin contribuția comună, deloc contradictorie a tuturor partidelor parlamentare, indiferent dacä făceau sau nu parte din Majoritatea parlamentară sau din Opoziție. Nu am intenția să afirm prin aceasta că în legislatura 1992-1996 a fost întotdeauna o armonie perfectă între Majoritate și 0poziție.

Ceea ce vreau să subliniez, însă, este că partidele care au constituit în precedenta legislatură Majoritatea parlamentară, și-au dec larat fățiș disponibilitatea pentru dialog și au acceptat fără rezerve punctele de vedere ale Opoziției care nu erau vădit incompatibile propriilor programe politice.

In legislatura 1992-1996, Opoziției i s-au asigurat, în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare, un cadru legal de afirmare atât în procesul legislativ propriu-zis, cât și mai ales în domeniul controlului parlamentar. Inclusiv șeful statului, ales în 1992, a fost supus procedurilor parlamentare de control declarate de partidele aflate în 0poziție. Unui număr însemnat de legi adoptate de Parlament i s-a contestat constituționalitatea în fața Curții Constituționale de către reprezentanți ai Opoziției. Toate acestea dovedesc în mod clar că benefciind de facilitățile conferite prin cele două regulamente parlamentare, partidele aflate în 0poziție au avut posibilitatea să exprime în forul reprezentativ suprem al poporului cerințele și așteptări1e propriului electorat.

Acest lucru ni se pare extrem de important de remarcat pentru că reflectă o realitate nouă a vieții politice românești respectarea pozițiilor și opiniilor politice ale adversarului, dialogul cu acesta și chiar consensul și acțiunea comună în probleme fundamentale, de interes național, au triumfat, înlocuind politica forței cu comportamentul democratic al forțelor politice.

Chiar alegerile parlamentare din toanma anului 1996 au evidentiat maturitatea politica a unui numär insenmat de partide, ințelegerea clară a regulilor jocului politic democratic, in care ponderea unui partid sau a altuia depind de legitimitatea acestuia, cu alte cuvinte, de sprijinul primit din partea electoratului.

Chiar formarea unei anumite baze sociale a partidelor parlamentare care se încadrează în flunctuațiile normale ale numărului de membri aderenți sau de simpatizanți, arată cu prisosință că sistemul politic românesc a căpătat substanță și se conduce dupa regulile generale ale competiției parlamentare democratice.

0 dovadă în acest sens sunt și alegerile legislative din 1996 când s-a produs alteranta la guvemare.

Statul de drept are la baza funcționării sale principiile democratice, pluaralismul politic, cu corolarul sau - alternanța la guvernare. In operarea acestor imperative democratice, alternanța la guvemare este o legitate a exprimării voinței suverane a Națiunii, în virtutea căreia elementele politice ale Legislativului și Executivului sunt înlocuite.

Partidul Democrației Sociale din România a înteles perfect aceste reguli stricte ale democrației. iar atitudinea postelectorala a fost apreciată atât în țară cât și în străinătate. Incă de la începutul legislaturii. PDSR a afirmat că va milita ca partid de Opoziție pentru transpunerea în practică a programului său electoral pentru care a votat în segment seninificativ din populația țării. Deși a pierdut alegerile, PDSR este, prin numărul de mandate de deputați și senatori, cel mai mare partid din Opoziție.

Cu toate acestea, nu numai PDSR, ci și celelalte partide aflate în Opoziție, se afă practic izolate de procesul legislativ, datoritä unor procedee nedemocratice la care au recurs actuala coaliție majoritară din Parlament și Guvernul. Sunt edificatoare în acest sens practica ordonanțelor de urgența emise de Guvem, ca și respingerea prin votul majorității a amendamentelor de conținut prezentate de parlamentarii Opoziției în procesul de adoptare a legilor. Respingând orice inițiativa 1egislativă a Opoziției, actualul Guvernănt nesocotește grav voința electoratului, de voturile căruia nu s-a bucurat, pretinzând în consecința că este reprezentatul unic al Națiunii. Se încalcă în acest fel una dintre regulile de bază ale parlamentanismului, adevărat principiu fondator al instituției reprezentative: afirmarea rolului opoziției ca altemativă la guvernare, electoratului ramanandu-i dreptul suveran de a decide la viitoarele alegeri cui să-i acorde înerederea sa.

Prin comportamentul său politic, actuala majoritate parlamentară și Guvernul, care se află la putere, inversează însă rolurile și se străduiesc să arate ca "ceea ce este bine pentru ei, este bine și pentru populatie."

In repetate rânduri PDSR și celelalte partide ale opoziției au atras atenția asupra acestei tendințe a Puterii care devine din ce în ce mai accentuată.

Acesta a fost și motivul pentru care PDSR suține adoptarea umui Statut al opoziției, conceput ca an ansamblu de reguli și practici parlamentare, bazate pe următoarele principii generale:
a) Opoziția este un factor institutional și an element esential al democratiei parlamentare;
b) Opoziția are rolul formal de a exprima în mod oficializat și într-un cadru special institutionalizat și organizat critica de ansamblu și punctuala a programului de guvemare;
c) 0poziția constituie, prin esența sa, o altemativă politică la Maj oritatea parlamentară;
d) Atât Majoritatea parlamentară și guvemamentală aflată la putere, cat și Opoziția trebuie să aibă în vedere că spiritul concilierii, al dialogului și compromisului este mult mai productiv și de preferat atitudinilor autoritariste bazate pe puterea votului.

Parlamentarii PDSR văd în statul de drept garanția libertății individuale și a libertății de exprimare consacrate în Constituție. In concepția Partidului Democrației Sociale din România, Statutul Opoziției ar trebui să-i fixeze acesteia rolul în organizarea și funcționarea celor două Camere legislative fără a se ține în mod riguros seama de algoritmul politic rezultat din ponderea fiecărui grup parlamentar. In consecintă, indiferent de numărul parlamentarilor care fac parte din Opoziție, aceasta trebuie să beneficieze de anumite drepturi și facilități de manifestare pentru a critica Guvernul și a propune un program alternativ de guvernare.

Rolul activ al parlamentarilor PDSR trebuie să se manifeste în întregul mecanism al activității parlamentare, în principal prin:
a) participarea, în limitele algonitmului politic, la conducerea și organizarea Camerelor legislative, precum și a comisiilor parlamentare;
b) exercitarea dreptului de inițativa legislativă, fără riscul că, automat, propunerile legislative ale Opoziției sunt "primite" negativ de Majoritate și, în consecință, respinse de Camere, pe baza propunerilor făcute în acest sens de comisiile de specialitate;
c) participarea la procedurile de control parlamentar;
d) declanșarea procedurii de control al constituționalității legilor și regulamentelor Camerelor.

Afirmarea cea mai plenară a deputaților și senatorilor PDSR se va manifesta în domeniul controlului parlamentar, fără a se rezuma la modalitățile tradiționale (întrebări, interpelări, inițierea moțiunilor simple sau a unor moțiuni de cenzură, anchete parlamentare etc.), ci se va recurge la căi noi de control, care să fie extrem de intens și abil mediatizate. Aceste modalități noi de control nu pot să le înlocuiască pe cele prevăzute deja în regulamente, ci doar să intregească. efectele acestora.

In permanență, parlamentarii PDSR, se vor identifica cu așteptări1e electoratului și, în acest sens:
a) vor sesiza operativ greșeli1e Majorității făcându-le cunoscute publicului larg, scotându-le în evidență caracterul nociv și, în ace1ași timp, oferind soluții alternative, angajându-se că vor acționa pentru acceptarea acestora;
b) vor recepta așteptările electoratului și le vor cuprinde, dupa caz, în propuneri Legislative sau programe de activitate, în fiecare sesiune parlamentară, făcând cunoscute celor interesați rezultatele demersurilon intreprinse;
c) vor aborda în mod pozitiv și activ toate problemele cu care se confruntă electoratul, devenind "Avocatul parlamentar" al acestuia.

Actionând în acest mod, avem convingerea că ne facem datoria față de alegătorii care și-au dat voturile lor Partidului Democrației Sociale din România și vom convinge majoritatea electoratului că, programul de guvernare propus de PDSR întrunește așteptările acestuia.