I. Considerații introductive
1. Stabilirea unui Statut al Opoziției în cadrul democrației parlamentare, bazată pe valorile statului de drept, este un demers de durată., In care regulile cuprinse în Regulamentele Camerelor se completează în timp cu o cutumă acceptată, deopotrivă, de Majoritate cât și de Opoziție.
2. In sistemele parlamentare contemporane se disting două mari tipuri de opoziție:
a) un regim de opoziție bazat pe confruntare deschisă - în limitele jocului democratic - specific Marii Britanii și Franței. Acest sistem este inflexibil, conflictele dintre cele două părți soluționându-se, în ultimă instanță, prin vot;
b) regimul de opoziție bazat pe compromis politic în vederea concilierii pozițiilor divergente. Acest sistem este specific Germaniei Federale, Italiei, Belgiei, Tărilor de Jos și Danemarcei.
3. Raporturile generale între Opoziție și Majoritatea parlamentară reflectă gradul de reprezentativitate a forțe1or politice din Parlament. In condițiile în care interesele diferitelor categorii ale electoratului nu sunt evident contradictorii, iar mandatul parlamentar are caracter reprezentativ, este de așteptat ca divergențe1e dintre Opoziție și Majoritate să fie soluționate, în special, prin compromis.
4. Stabilirea unui minimum de norme sanse, cuprinse în Regulamentele Camerelor legislative pnivind reglementarea raporturilor între Majoritatea parlamentară și Opoziție, este esentială., deoarece, altfel, Opoziția ar fi, practic, înlăturată din Parlament prin rnajoritatea de voturi realizate cu ușurintă de partidele politice care dețin cele mai multe mandate.
5. Conceptul de "Statut al Opoziției" exprimă, un ansamblu de reguli sense și practici parlamentare, care fixează rolul Opoziției în onganizarea și funcționarea Parlamentului. Un asemenea statut nu ține seama de algonitmul politic rezultat din ponderea fiecănui grup panlamentar, Intrucât, indiferent de numărul panlamentarilor care fac parte sau optează pe parcursul legislaturii pentru Opoziție, aeeasta trebuie să se bucure de anumite drepturi și facilități de exprimare și manifestare, grație căreia propune un program alternativ de guvemare.
Stabilirea unui anumit statut al Opoziției depinde, în principal, de caracterele regimului politic, de factori socio-politici și de tipul de sistem de partide: bipartidist sau pluripartidist.
II. Principii generale privind raporturile între Majoritate și Opoziție în Parlamentul României
1. Raporturile ce urmează. a fi stabilite între actuala coaliție majonitară și Opoziția panlamentară trebuie să aibă la bază, ea regulă fundamentală, concilierea poziții1or divengente. Recurgerea fără consultări și cu ușurință la soluționarea divergențelor de opinii prin vot, ca unică modalitate de eliminare a acestora, este neproductivă pe termen lung, chiar pentru majoritatea panlamentară. Efectele antrenate de o asemenea atitudine sunt extnem de nocive, pentru că deschid "gustul de putere nemăsurată" și întronează infailibilitatea actului de guvernare exercitat prin acumularea voturilor.
Recurgerea la vot și realizarea, pe aceasta cale, a argumentului voinței majoritare, trebuie să fie ultima soluție 1uată în calcul în soluționarea conflictelor între Majoritate și Opoziție.
2. Rolul Opoziției trebuie să se manifeste în întregul mecanism al activității parlamentare:
a) participarea, în limitele algonitmului politic, la conducerea și organizarea Camerelor legislative, precum și a comisiilor panlamentare;
b) exercitarea dreptului de inițiativă legislativă, fără riscul că, automat, propunenile legislative ale Opoziției sunt "primite" negativ de Majoritate și, în consecință, respinse de Camere, pe baza propunerilor făcute în acest sens de comisiile de specialitate;
c) participarea la procedurilor de control parlamentar;
d) dec1anșarea procedurii de control al constituționa1ității legilor și regulamentelor Camerelor.
3. Afirmarea cea mai plenară a Opoziției trebuie să. se manifeste în domeniul controlului parlamentar și să nu se rezume la modalitățile tradiționale (intrebări, interpelări, inițierea moțunilor simple sau a unor moțiuni de cenzură, anehete parlamentare, etc.), ci să se recurgă la căi noi de control, care să fie extrem de intens și abil mediatizate. Aceste modalităli noi de control nu pot să le înlocuiască pe cole prevăzute deja în regulamente, ci doar sî întărească efectele acestora.
In acest sens, ar putea fi avute in vedere:
a) dezvoltarea prin presă centrală și locală, conferințe, interviuri, declarații a conținutului intrebărilor și interpelărilor adresate de deputați și senatori ai Opoziției, punându-se accent pe activismul parlamentar al Opoziției și pe responsabilitatea acesteia fată de așteptările electoratului;
b) onganizarea la sediul color două Camere, precum și în circumscripții, a unor puncte de colectare a petițiilor din partea cetățenilor și a organizații1or neguvernamentale;
c) pnezentarea și popularizarea largă a intorvențiilor parlamentarilor aparținând Opoziției, pe marginea unor acțiuni de control parlamentar;
d) inițierea unor moțiuni simple în probleme de notorietate publică, susținute de Majoritate, dar condamnate de opinia publică, de presă, pentru a provoca Majoritatea parlamentară să-și apere sau să-și decline propriile poziții aflate în conflict în poziția alegătorilor (ex.: inițierea unei moțiuni simple în problema cumulului mandatului de Primar general al Capitalei cu cel de Prim-ministru, ar fi obligat majoritatea panlamentară să respingă moțiunea ceea ce ar fi echivalent în aeceptarea neconstituționalității cumulului color două mandate);
e) rolul extrem de activ al reprozentanțilon Opoziției încomisiile de anchetă;
f) solicitarea audierii în comisiile parlamentare a miniștrilor și a conducători1or altor autorități ale administrației publice locale;
g) declarații de presă ale Opoziției parlamentare (nu numai ale Birourilor de presă ale partidelor din Opoziție), din care să rezulte dacă reprezentanții acesteia au fost împiedicați să-și exercite dreptul de control parlamentar.
4. In permanență, Opoziția trebuie să se identifice cu așteptări1e electoratului și, în acest sens:
a) să sesizeze operativ greșeli1e Majorității și să le facă cunoscute publicului larg, scoțându-le în evidență caracterul nociv și, în acolași timp, să ofere solutii alternative, angajandu-se că va actiona pentru aceeptarea acestora;
b) să recepteze așteptările electoratului și să le cupnindă în programe do activitate, în fiecare sesiune par1amentară, făcând cunoscute celor intoresați succesele demersunilor întreprinse;
c) să abordeze în mod pozitiv și activ toate problemele cu care se confruntă electoratul, devenind "Avocatul parlamentar" al acestuia;
d) Opoziția nu trebuie să aibă complexul inferiorității sale numerice fată de Majoritate, ci să abordeze lupta politică într-un stil competitiv, bazat pe trei reguli generale:
e) să crtice cu argumente și programele de guvernare, dacă este cazul. Critica trebuie să fie:
5. Opoziția nu trebuie să se plângă sau să ceară sprijinul șefului statului sau a altor autorități publice din țara sau din străinătate, deoarece aceste demersuri sunt interpretate ca slăbiciune. Pe de altă parte, apelul la arbitrajul Șefului statului întărește considerabil rolul și autoritatea acestuia. In sehimb, Opoziția nu poate miza pe un sprijin real din partea șefu1ui statului datorită echidistanței formale a acestuia. Numai în cazuri extreme se poate recurge la medierea șefului statului.
Practica parlamentară dovedește că electoratul apreciază mai mult o opoziție care ii reprezintă fără a recurge la sprijinul șefului statului.
Stabilirea unui statut al Opozitiei și a unor reguli clare privind raportunile dintre Majoritate și Opoziție sunt suficiente pentru echilibrarea pozițiilor divergente din Parlament.
III. Propuneri concrete pentru stabilirea unui statut al Opoziției parlamentare
1. Considerații generale.
Rolul principal al coaliției majoritare fiind, în orice parlament, transpunerea cu ușunință a pnogramului de guvernare In acte logislative și protejarea Guvernului față de atacurile Opoziției, acesteia ii revine, în schimb, principalul rol de a supune Guvernul unei permanente critici, scoțându-i în evidență greșelile și nivelul redus al capacității și responsabilității sale de guvernare.
Atât Majoritatea parlamentară și guvernamentală, cat și Opozița trebuie să aibă în vedere că spiritul colaborării și concilierii este mult mai productiv decât atitudinile autoritariste, bazate pe puterea votului.
Opozitia trebuie să crtice în permanența Guvernul, dan sa nu-l împiedice în mod nejustificat sî fnnctioneze potrivit Constitutiei. Aceeași atitudine trebuie să fie adoptată de Opoziție și în cadrul Parlamentului.
2. Mdsuri concrete pentru instituirea unui statut real al Opoziției.
a) desemnanea unui lider al Opoziției unite în fiecare Camera, care să coordoneze modul de înfăptuire a strategiei Intregii Opoziții;
b) examinanea în comisiile permanente a amendamentelor propuse de Opozilie și consemnanea, specială și pe comisii, în rapoartele acestora a temeiurilon care an condns la respingerea br;
c) alocarea unui timp mai mare în cadrul "Orei ministeriale" partidelor de opoziție sau organizarea a două "Ore ministeriale" pe parcursul unei săptămâni, una rezervată exclusiv Opoziției;
d) consultarea obligatorie a liderilor grupurilor parlamentare din Opoziție la întocmirea proiectului ordinii de zi și a programului de lucru săptămânal;
e) acordarea unor drepturi suplimentare Opoziției și stabilirea modului de desfășurare a "Orei ministeriale" (timp alocat, obligația prezentei ministrului căruia i-a fost adresată întrebarea sau interpelarea);
f) stabilirea unei zile speciale pentru intervenții ale parlamentarilor din Opoziție;
g) inființarea unor comisii de anchetä, formate din membri ai Opoziției sau în condiții de paritate
h) rezervarea unui anumit timp din cadrul dezbaterilor în plen pentru problemele înscrise de Opoziție pe ordinea de zi;
i) asigurarea exercitării reale a dreptului la informare;
j) inițierea unor contacte directe și prealabile între reprezentanți ai Majorității și ai Opoziției pentru armonizarea punctelor de vedere divergente apărute în cadrul procesului legislativ;
k) desemnarea membrilor comisiilor de anchetă să se facă pe criterii de reprezentare proporțională san chiar paritară și nu potrivit algoritmului rezultat din ponderea grupurilor parlamentare.