Ordinea de zi pentru şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
din 7 martie 2018 ora 12:38

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobată
   1.1  Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
   1.2  Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
2. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat
   2.1  Secretari de şedinţă
aprobați
3. Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
aprobată
4. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la solicitarea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport privind propunerea legislativă – Legea Academiei Române (Plx 581/2017)
aprobat
5. Adresă din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la o sesizare depusă de domnul Remus Cernea, fost deputat
s-a luat act
6. Solicitare din partea domnului deputat Daniel Gheorghe referitoare la retragerea semnăturii de pe proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (Plx 84/2018)
nu a fost aprobată
7. Solicitare din partea doamnei senator Roxana Natalia Pațurcă și a domnului senator Șerban Constantin Valeca de a fi coinițiatori la propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea educației naționale nr.1/2011 (Plx 75/2018)
nu a fost aprobată
8. Solicitare din partea Grupului parlamentar PNL
la Birourile permanente reunite
9. Informare din partea domnului deputat Damian Florea
la plen
10. Solicitare din partea domnului deputat Corneliu-Mugurel Cozmanciuc privind anularea cererii de efectuare a unui concediu cu plată
aprobată
11. Solicitare din partea doamnei deputat Cristina Ionela Iurișniți privind efectuarea unui concediu cu plată
aprobată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 15:43