|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
| |
1.3 |
Lista iniţiativelor legislative pentru care termenele de depunere a rapoartelor comisiilor sunt depăşite
|
|
|
2.
|
Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în perioada 11 – 12 septembrie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
3.1 |
Procedura de desfăşurare a dezbaterilor politice în cadrul Orei Guvernului şi timpul maxim propus a fi alocat participanţilor, având în vedere prevederile regulamentare
|
|
| |
3.2 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
4.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
5.
|
Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
| |
5.1 |
Notă privind Lista cuprinzând proiectele de acte legislative şi proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană
|
|
|
6.
|
Notă privind documentele emise de Comisia pentru afaceri europene în urma examinării unor proiecte europene de acte legislative şi/sau fără caracter legislativ
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind convocarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi pentru ziua de luni, 16.09.2019
|
|
|
8.
|
Solicitări ale unor deputaţi membri ai Grupului parlamentar P.N.L. referitoare la retragerea semnăturii de pe :
|
|
| |
8.1 |
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (BP 428/2019)
|
|
| |
8.2 |
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53 din 2003 - Codul Muncii (BP 409/2019)
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea domnului deputat Nicolae Giugea privind organizarea unui cabinet parlamentar în municipiul Craiova, judeţul Dolj
|
|
|
10.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
10.1 |
domnul deputat Marius - Gheorghe Surgent
|
|
| |
10.2 |
domnul deputat Horia - Gabriel Nasra
|
|
| |
10.3 |
doamna deputat Victoria Longher
|
|
| |
10.4 |
domnul deputat Lucian - Eduard Simion
|
|
| |
10.5 |
domnul deputat Mihai Cătălin Botez
|
|
| |
10.6 |
domnul deputat Cornel Zainea
|
|
| |
10.7 |
domnul deputat Cristian Gabriel Seidler
|
|
| |
10.8 |
domnul deputat Stelian – Cristian Ion
|
|
| |
10.9 |
domnul deputat Liviu – Ionuţ Moşteanu
|
|
|
11.
|
Solicitare din partea domnului deputat Victor Paul Dobre privind retragerea cererii de concediu cu plată pentru zilele de 16, 17 şi 18 septembrie 2019
|
|
|
12.
|
Solicitare din partea domnului deputat Marius – Gheorghe Surgent privind anularea cererii de concediu pentru zilele de 17 şi 18 septembrie 2019
|
|
|
13.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
|
|
|
14.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
|
|
|
15.
|
Solicitare din partea Ministerului Turismului
|
|
|
16.
|
Memorandum intern: Solicitarea CreArt - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, cu privire la evenimentul iMapp Bucharest ediţia a VI-a
|
|
|
17.
|
Scrisoare din partea domnului Toni Greblă, Secretarul general al Guvernului, prin care transmite, pentru informare, Memorandumul intern cu tema: Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice
|
|
|
18.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
18.1 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 53-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) (Giresun, Turcia, 18 - 19 septembrie 2019)
|
|
| |
18.2 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a V-a reuniune a Grupului mixt de control parlamentar al Europol (JPSG), (Bruxelles, 23 - 24 septembrie 2019)
|
|
| |
18.3 |
Memorandum intern privind participarea la Reuniunea Comisiei pentru Afaceri Economice din Parlamentul European (Bruxelles, 24 septembrie 2019)
|
|
| |
18.4 |
Memorandum intern privind deplasarea domnului deputat Constantin Codreanu la Palermo, pentru a participa la evenimentul „Bicentenarul naşterii lui Nicolae Bălcescu”, 27 - 29 septembrie 2019
|
|
| |
18.5 |
Memorandum intern privind participarea la Conferinţa interparlamentară pentru stabilitate, coordonare şi guvernanţă economică în Uniunea Europeană (Helsinki, Finlanda, 30 septembrie – 1 octombrie 2019)
|
|
| |
18.6 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a 18-a Reuniune de toamnă a Adunării Parlamentare a OSCE (Marrakech, Maroc, 4 – 6 octombrie 2019)
|
|
| |
18.7 |
Memorandum intern privind participarea la Forumul internaţional privind controlul serviciilor de informaţii (IIOF2019), Londra, 8 - 9 octombrie 2019
|
|
| |
18.8 |
Informare privind vizita în România a unei delegaţii a Comisiei de politică externă din Adunarea Naţională a Republicii Socialiste Vietnam (4 – 7 septembrie 2019)
|
|
|
19.
|
Diverse
|
|
| |
19.1 |
Memorandum intern: Punerea în acord cu prevederile Codului administrativ a unor structuri organizatorice
|
|
| |
19.2 |
Memorandum intern: Actualizarea Listei de dotări independente şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor pe anul 2019
|
|