|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
| |
1.1 |
Situaţia privind împlinirea termenelor constituţionale
|
|
| |
1.2 |
Stadiul proiectelor de legi cuprinse în Programul legislativ prioritar al Guvernului
|
|
|
2.
|
Solicitare din partea domnului deputat George Nicolae Simion, liderul Grupului parlamentar AUR, referitoare la susţinerea, de către domnul deputat Boris Volosatîi, a unei alocuţiuni
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
3.1 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
4.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
4.1 |
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ şi a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională (Plx 228/2021)
|
|
|
5.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a-şi desfăşura şedinţa în ziua de luni, 28 iunie 2021, în intervalul orar 17.00-18.00
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de a-şi desfăşura şedinţa în ziua de marţi, 29 iunie 2021, începând cu ora 8.30
|
|
|
7.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci de a-şi desfăşura activitatea în paralel cu plenul în ziua de marţi, 29 iunie 2021, începând cu ora 10.15
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor în ziua de marţi, 29.06.2021, începând cu ora 9.30
|
|
|
9.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru industrii şi servicii de a-şi desfăşura şedinţa în ziua de luni, 28 iunie 2021, începând cu ora 17.00
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru învăţământ de a-şi desfăşura şedinţa în ziua de luni, 28 iunie 2021, în intervalul orar 15.00-18.00
|
|
|
11.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului de a-şi desfăşura lucrările în ziua de luni, 28 iunie 2021, începând cu ora 16.00
|
|
|
12.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor de a desfăşura o şedinţă comună cu Comisia pentru muncă şi protecţie socială în data de 28 iunie 2021, ora 18.00 pentru Plx 263/2021
|
|
|
13.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor de înscriere a Plx 263/2021 pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din data de 30 iunie 2021
|
|
|
14.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
14.1 |
domnul deputat Nicolae Miroslav Petreţchi
|
|
|
15.
|
Proiect de Decizie a Biroului permanent privind asigurarea permanenţei la Camera Deputaţilor de către membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare din lunile iulie şi august 2021
|
|
|
16.
|
Memorandum Intern: Aprobarea reducerii unor cheltuieli privind utilizarea parcului auto al Camerei Deputaţilor
|
|
|
17.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
17.1 |
Memorandum intern privind deplasarea domnului deputat Valentin-Ilie Făgărăşian în Franţa, 24 – 28 iunie 2021
|
|
| |
17.2 |
Memorandum intern privind deplasarea la Tallinn (Republica Estonia) a domnilor deputaţi Marius-Andrei Miftode (USR) şi Radu-Iulian Molnar (USR), 5 – 10 iulie 2021
|
|
| |
17.3 |
Memorandum intern privind deplasarea în Republica Germania a domnului deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, 6 – 9 iulie 2021
|
|
| |
17.4 |
Informare privind participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 142-a Adunare a UIP şi reuniunile asociate (13 aprilie – 27 mai 2021)
|
|
| |
17.5 |
Informare privind participarea la reuniunea Biroului AP OSCE (10 iunie 2021)
|
|
| |
17.6 |
Informare privind participarea la Misiunea AP OSCE de observare a alegerilor parlamentare anticipate din Armenia (18 – 21 iunie 2021)
|
|