|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
| |
2.1 |
Secretari de şedinţă
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Informare privind iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care se dezbat în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului
|
|
|
5.
|
Informări din partea Grupului parlamentar USR privind modificări în conducerea Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
|
|
|
6.
|
Solicitarea comună a Comisiei pentru industrii şi Comisiei pentru administraţie publică referitoare la prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi adoptare a Propunerii legislative pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 156/2025)
|
|
|
7.
|
Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul II al anului 2024
|
|
|
8.
|
Solicitare din partea Grupului parlamentar USR privind demiterea preşedintelui Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
|
|
|
9.
|
Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată
|
|
| |
9.1 |
domnul deputat Romeo-Daniel Lungu
|
|
| |
9.2 |
domnul deputat Călin-Graţian Gal
|
|
| |
9.3 |
domnul deputat Cristian Buican
|
|
| |
9.4 |
domnul deputat Sebastian-Mihai Rusu
|
|
| |
9.5 |
domnul deputat Ștefan Țintă
|
|
| |
9.6 |
domnul deputat Bogdan-Alin Stoica
|
|
| |
9.7 |
doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea domnului deputat Ilie Aurelian Cotinescu privind anularea concediului cu plată pentru ziua de 24 iunie 2025
|
|
|
11.
|
Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru sănătate şi familie
|
|
|
12.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
12.1 |
Memorandum intern privind participarea la vizita Subcomisiei pentru viitorul capabilităţilor de securitate şi apărare şi a Subcomisiei pentru relaţiile transatlantice ale Adunării Parlamentare a NATO (Danemarca, Insulele Feroe şi Islanda, 30 iunie – 4 iulie 2025)
|
|
| |
12.2 |
Memorandum intern privind participarea la Forumul parlamentar al Uniunii Interparlamentare şi la sesiunea anuală a Forumului politic la nivel înalt al Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (FPNI) (New York, SUA, 21 – 24 iulie 2025)
|
|
| |
12.3 |
Memorandum intern privind plata contribuţiei financiare a Parlamentului României la Conferinţa organelor specializate în afaceri comunitare şi europene (COSAC) pentru anul 2024
|
|
| |
12.4 |
Informare privind participarea la lucrările Comisiei pentru cultură, ştiinţă, educaţie şi media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Trondheim, Norvegia, 3 – 4 iunie 2025)
|
|
| |
12.5 |
Informare privind vizita unei delegaţii a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor la Tallinn (Estonia), 12 – 13 iunie 2025
|
|