|
1.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
2.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Proiect de Hotărâre privind asigurarea permanenţei la Camera Deputaţilor de către membrii Biroului permanent în perioada vacanţei parlamentare (3-31 ianuarie 2011)
|
|
|
5.
|
Proiect de Hotărâre privind activitatea comisiilor în perioada vacanţei parlamentare (3-31 ianuarie 2011)
|
|
|
6.
|
Cerere din partea domnului deputat Constantin Chirilă privind retragerea de pe lista iniţiatorilor propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (BP 327/2010)
|
|
|
7.
|
Cerere din partea domnului deputat Mircea Lubanovici privind retragerea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei nr.21/1991 (BP 935/2010)
|
|
|
8.
|
Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitor la cererea depusă de domnul deputat Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf
|
|
|
9.
|
Notă privind continuarea procesului de examinare a Propunerii de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în vederea ocupării unor locuri de muncă sezoniere
|
|
| |
9.1 |
Aviz al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra propunerii de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului COM(2010)379; (COD)2010/0210 privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe în vederea ocupării unor locuri de muncă sezoniere
|
|
| |
9.2 |
Notă din partea Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României
|
|
|
10.
|
Solicitare din partea domnului Ovidiu Victor Ganţ referitoare la aprobarea unui concediu plătit în perioada 21-24 decembrie 2010
|
|
|
11.
|
Solicitare din partea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO
|
|
|
12.
|
Scrisoare din partea doamnei Daniela Nicoleta Andreescu
|
|
|
13.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
13.1 |
Memorandum intern privind programul de relaţii externe al Parlamentului României pentru anul 2011.
|
|
| |
13.2 |
Memorandum intern privind participarea la cea de-a VII-a Conferinţă anuală a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (AIO) cu tema "Rezultatul proiectului multicultural în Europa contemporană şi problemele identităţii spirituale ale popoarelor" (Dubrovnik, Croaţia, 14-17 februarie 2011).
|
|
| |
13.3 |
Memorandum intern privind vizita oficială la Bangkok a unei delegaţii a Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Thailandei (8-12 februarie 2011).
|
|
| |
13.4 |
Memorandum intern privind contribuţia financiară a Parlamentului României la bugetul Adunării parlamentare a NATO pentru anul 2011.
|
|
| |
13.5 |
Memorandum intern privind plata contribuţiei la Uniunea Interparlamentară pentru anul 2011
|
|
| |
13.6 |
Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru respectarea obligaţiilor şi angajamentelor asumate de statele membre (Comisia de monitorizare) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 17 ianuarie 2011).
|
|
| |
13.7 |
Memorandum intern privind modificarea perioadei de deplasare a domnului vicepreşedinte Adrian Năstase la prima parte a Sesiunii ordinare 2011 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg (24-28 ianuarie 2011).
|
|
| |
13.8 |
Informare privind Seminarul Centrului European de Cercetare şi Documentare Parlamentară (ECPRD) privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (Bucureşti, 18-19 noiembrie 2010).
|
|
| |
13.9 |
Informare privind participarea la Adunarea Parlamentară a Iniţiativei Central-Europene - Dimensiunea Parlamentară (Budva/Becici, 26-27 noiembrie 2010).
|
|
| |
13.10 |
Informare privind participarea la Comisia economică şi de dezvoltare a APCE (Paris, 29 noiembrie 2010).
|
|
| |
13.11 |
Informare privind participarea la Cea de-a treia conferinţă suedeză-olandeză privind egalitatea de gen cu tema "Traficul de persoane şi prostituţia" (Haga, 6 decembrie 2010).
|
|
| |
13.12 |
Informare privind participarea la Conferinţa cu tema "Energia nucleară", organizată de Comisia pentru mediu a APCE (Strasbourg, 25-26 noiembrie 2010) şi la lansarea Conferinţei privind campania Consiliului Europei vizând oprirea violenţei sexuale împotriva copiilor (Roma, 29-30 noiembrie 2010).
|
|
|
14.
|
Petiţie înaintată de domnul Ionescu H. Adrian
|
|
|
15.
|
Scrisoare din partea Ligii Studenţilor României din Străinătate (LSRS)
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea agenţiei de presă MEDIAFAX privind preluarea unor informaţii publice de pe site-ul Camerei Deputaţilor
|
|
|
17.
|
Pentru informare:
|
|
| |
17.1 |
Cerere de Reexaminare formulată de domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, asupra Legii privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice
|
|