|
1.
|
Scrisoare din partea Ministerului Integrării Europene
|
|
|
2.
|
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
|
|
|
3.
|
Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
|
|
|
4.
|
Comunicare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi
|
|
|
5.
|
Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor
|
|
|
6.
|
Solicitare din partea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic privind prelungirea termenului de depunere a raportului la PLx nr.420/2006
|
|
|
7.
|
Constituirea unei comisii, în urma votului plenului Camerei Deputaţilor, din 15 mai 2006
|
|
|
8.
|
Proiect de Hotărâre a Camerei Deputaţilor pentru înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea împrejurărilor din care au ajuns, în consumul populaţiei, pui contaminaţi cu virusul gripei aviare, tulpina înalt patogenă, H5N1, proveniţi din ferma Codlea, judeţul Braşov
|
|
|
9.
|
Comunicare din partea Comisiei pentru Regulament
|
|
|
10.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru regulament
|
|
|
11.
|
Solicitări din partea Grupului parlamentar PSD privind modificări în componenţa unor comisii parlamentare
|
|
|
12.
|
Propunere din partea Grupului UDMR privind modificarea componenţei unei comisii parlamentare
|
|
|
13.
|
Solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Democrat
|
|
|
14.
|
Solicitarea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale
|
|
|
15.
|
Solicitarea Uniunii Bulgare din Banat
|
|
|
16.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Liana Dumitrescu
|
|
|
17.
|
Solicitare din partea domnului deputat Dan Ioan Popescu
|
|
|
18.
|
Solicitare din partea doamnei deputat Graţiela Denisa Iordache
|
|
|
19.
|
Solicitare din partea domnului deputat Alexandru Ciocâlteu
|
|
|
20.
|
Solicitare din partea domnului deputat Marian-Sorin Paveliu
|
|
|
21.
|
Aprobarea raportului de sinteză realizat în cadrul Componente 4.1., Convenţia de Twinning nr. PHARE 2003/005-551.03.02.01
|
|
|
22.
|
Aprobarea metodologiei de elaborare a unei politici de formare profesională continuă, conform Convenţiei de Twinning Nr. PHARE 2003/005-551.03.02.01
|
|
|
23.
|
Scrisoare din partea preşedintelui Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989
|
|
|
24.
|
Solicitare din partea Societăţii Române de Televiziune
|
|
|
25.
|
Scrisoare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
|
|
|
26.
|
Memorandum intern - Activitatea Subcomisiei pentru românii de pretutindeni
|
|
|
27.
|
Materiale pe linia relaţiilor parlamentare externe
|
|
| |
27.1 |
Memorandum intern - Participarea la lucrările Mesei Regionale şi a celor trei Mese de lucru din cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, 29-30 mai 2006, Belgrad, Serbia Muntenegru.
|
|
| |
27.2 |
Memorandum intern - Conferinţa preşedinţilor de comisii parlamentare de mediu din ţările membre UE şi ţările candidate, Viena (Austria), 16 iunie 2006.
|
|
| |
27.3 |
Memorandum intern - Participarea la vizita Comisiei de apărare şi securitate a AP NATO în Armenia şi Georgia (12-16 iunie 2006)
|
|
| |
27.4 |
Memorandum intern - Participarea la Conferinţa interparlamentară europeană privind spaţiul (Bruxelles, 12-14 iunie 2006).
|
|
| |
27.5 |
Memorandum intern - Participarea la seminarul AP NATO "Rusia - NATO: Cooperare şi securitate în Caucazul de Sud" (Soci, Federaţia Rusă, 22-24 iunie 2006)
|
|
| |
27.6 |
Memorandum intern - Participarea la lucrările Adunării generale anuale a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, 21-25 iunie 2006, Veneţia, Italia.
|
|
| |
27.7 |
Memorandum intern - Participarea la vizita Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie a AP NATO în Statele Unite /12-15 iunie 2006)
|
|
| |
27.8 |
Memorandum intern - Bilet de avion neutilizat pe ruta Bucureşti - Quebec şi retur
|
|
| |
27.9 |
Memorandum intern - Participarea domnilor deputaţi Ioan Buda şi Pantelimon Manta la Conferinţa internaţională parlamentară "Rugăciunea Berlineză", Berlin (1-3 iunie 2006)-
|
|
| |
27.10 |
Memorandum intern - Vizita oficială în România a delegaţiei Comisiei mixte pentru afaceri europene din Parlamentul Irlandei, (Bucureşti, 19-21 iunie 2006)
|
|
| |
27.11 |
Memorandum intern - Participarea la cea de-a doua Conferinţă a femeilor parlamentar (Sofia, 19-20 iunie 2006)
|
|
| |
27.12 |
Memorandum intern - Participarea la cea de-a 6-a Reuniune a preşedinţilor de parlamente din ţările "Parteneriatului Regional" (Varşovia, 25-26 iunie 2006)
|
|
| |
27.13 |
Memorandum intern - - Participarea la seminarul Preşedinţiei UE privind Africa "Spre un pact euro-african pentru dezvoltarea Africii - Rolul parlamentarilor", 23-27 mai 2006, Capetown, Africa de Sud
|
|
| |
27.14 |
Memorandum intern - Participarea la lucrările comisiei permanente şi a sesiunii de primăvară a Adunării parlamentare a Organizaţiei pentru cooperare economică a Mării Negre, (PABSEC), 6-8 iunie 2006, Erevan, Armenia.
|
|
| |
27.15 |
Memorandum intern - Vizita oficială la Ankara a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia din Parlamentul României, conduse de domnul deputat Aurel Vlădoiu, preşedintele grupului de prietenie, 30 mai - 2 iunie 2006.
|
|
| |
27.16 |
Memorandum intern - Participarea la seminarul AP NATO privind securitatea în zona Mediteranei şi a Orientului Mijlociu (Neapole, 2-3 iulie 2006)
|
|
| |
27.17 |
Memorandum intern - Decont al cheltuielilor de deplasare la cursul "NATO în tranziţie"
|
|
| |
27.18 |
Informare privind participarea delegaţiei României la cea de-a XXVI-a reuniune a Comisiei Culturale, de Învăţământ şi Probleme Sociale APCEMN.
|
|
| |
27.19 |
Informare privind vizita oficială la Helsinki a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Finlanda din Parlamentul României, conduse de domnul deputat Bogdan Domnul Bogdan Pascu, vicepreşedinte al grupului de prietenie, 2-5 mai 2006.
|
|
| |
27.20 |
Informare privind vizita oficială în România a delegaţiei Comisiei pentru apărare naţională a Seim-ului Republicii Polone, conduse de domnul Bogdan Zdrojewski, preşedintele Comisiei.
|
|
| |
27.21 |
Informare privind participarea la reuniunea comisiei politice a Adunării parlamentare a Francofoniei, Quebec, 2-6 mai 2006.
|
|
| |
27.22 |
Memorandum intern - Desemnarea unor membri ai comisiilor de resort ale Camerei Deputaţilor pentru participarea la seminarele organizate de Parlamentul European (Bruxelles, 8 iunie şi 16 octombrie 2006)
|
|
|
28.
|
Solicitarea Comisiei SIE
|
|
|
29.
|
Sesizare din partea doamnei deputat Anca Petrescu
|
|
|
30.
|
Seminarul "Întărirea capacităţii administrative a Parlamentului României" - 26-27 mai a.c.
|
|