Ordinea de zi pentru şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
din 21 noiembrie 2011 ora 13:30

1. Memoriu din partea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetelor Curţii de Conturi pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009
la plenul comun
2. Notă privind repartizarea la comisiile de specialitate a:
- Raportului asupra execuţiei bugetului Curţii de Conturi pe anul 2010
- Raportului de activitate al Autorităţii Electorale Permanente pe anul 2010
- Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale Anti-Doping pe anul 2010
la comisiile permanente, termen: 30 de zile
3. Memorandum intern - Modificarea şi completarea Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr.1/2003 privind organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de relaţii externe
aprobat
4. Punct de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor referitor la Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali şi a Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulteriorare (Pl-x 409/2011)
la comisiile juridice pentru punct de vedere comun, termen: două săptămâni
5. Punct de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat referitor la procedura aplicabilă dezbaterii şi adoptării Proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, iniţiat de Preşedintele României
la comisiile juridice pentru punct de vedere comun, termen: două săptămâni
6. Nota GRUI privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Populară Chineză/Regiunea Autonomă Specială Hong Kong
la comisiile de politică externă, termen: două săptămâni
7. Nota GRUI privind aprobarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Camerun
la comisiile de politică externă, termen: două săptămâni
8. Propuneri nominale în Comisia comună pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Parlamentul României, din partea:
- Grupului parlamentar PD-L din Camera Deputaţilor
- Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor
- Grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor
- Grupului parlamentar progresist din Senat
la liderii grupurilor parlamentare pentru propuneri, termen: o săptămână
9. Scrisoare din partea domnului deputat Ion Stan, vicepreşedinte al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea naţională, referitoare la respectarea Hotărârii Parlamentului nr.31/2009
scrisori Comisiilor juridice, Comisiilor pentru apărare şi Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea naţională, pentru un punct de vedere comun
10. Scrisoare din partea domnului deputat Cezar Preda, preşedintele Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea naţională, referitoare la respectarea Hotărârii Parlamentului nr.31/2009
scrisori Comisiilor juridice, Comisiilor pentru apărare şi Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind
11. Sesizarea Grupurilor parlamentare PSD şi PNL din Camera Deputaţilor şi Senat privind constatarea lipsei de cvorum de la şedinţele reunite ale Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din 20 şi 27 septembrie 2011
nu se transmite comisiei juridice
12. Scrisoare din partea domnului Ionel Leşu referitoare la domnul senator Raymond Luca
la Biroul permanent al Senatului
13. Notă cu privire la iniţiativele legislative de competenţa şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, înregistrate la Parlament
aprobată, termen: 15 zile pentru amendamente, 30 de zile pentru rapoarte
14. Scrisoare din partea Secretariatului de Stat pentru problemele revoluţionarilor din Decembrie 1989
amânată

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 11:04