Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2006 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 15 martie 2006 ora 14:24

1. Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor
aprobat: cu modificări

Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor Domnul Adrian Năstase:

Dacă mai sunt observaţii?

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Dacă am introdus-o pe ordinea de zi, ar trebui să ne raportăm la această procedură. Regulamentul nu are dispoziţie expresă pentru procedura demisiei. Suntem în prezenţa a două texte aplicabile, cel de la 25, cât a rămas în vigoare, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale şi, dacă vreţi, cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale, care face trimitere, în cazul revocării, la procedura numirii prevăzută de art.21. Ar trebui să ieşim de aici cu o procedură stabilită pentru ziua de luni. Dacă agreaţi ideea mea.

Domnul Adrian Năstase:

Deci, art.25 spuneaţi şi?

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Art.21 - procedura numirii iniţiale.

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Ponta.

Domnul Victor Ponta:

Domnule preşedinte, eu vroiam să vă invoc un alt articol, că este important totuşi, am făcut şi noi nişte declaraţii, membrii Biroului permanent. Eu vreau să vă rog să citiţi art.28, alin.2 şi să-mi spuneţi dacă este corect articolul invocat de mine: "Funcţiile din Biroul permanent", ori la început se spune că şi preşedintele este în Biroul permanent, "devenite vacante în timpul sesiunii, din alte motive decât revocarea, se ocupă la propunerea grupului parlamentar căruia i-a fost repartizată funcţia respectivă". Deci, "alte motive decât revocarea". Ori, dumneavoastră nu aţi fost revocat.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Este textul absolut aplicabil în speţă. Există. Nu am ţinut să-l invoc eu, ştiam că există.

Domnul Gheorghe Albu:

Spune acolo, undeva, că şi preşedintele, şi este normal, face parte din Biroul permanent, dar, la modificarea Regulamentului, noi am tratat preşedintele ca instituţie separată. El face parte din Biroul permanent pentru că face, nu este preşedintele şi Biroul permanent. Formal. Dar instituţia preşedintelui este tratată altfel în Regulament.

Domnul Adrian Năstase:

Domnul Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Sigur, eu mă duc la art.28, alin.1. Eu cred că aici facem aplicarea alin.1 de la art.28, unde este o prevedere expresă referitoare la preşedinte. Dincolo, la alin.2, se referă la membrii Biroului permanent. Atâta timp cât prevederea alin.1 spune că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor devine vacantă în timpul legislaturii din alte motive decât revocarea, se ocupă cu respectarea dispoziţiilor art.20, alin.3 şi al art.21.

Alin.2 se referă, în opinia mea, la ceilalţi membri ai Biroului permanent.

Deci, aşa cred eu că trebuie să interpretăm aceste prevederi şi nu în mod limitativ, făcând trimitere la alin.2 al articolului 28.

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnule Bolcaş.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

În ceea ce priveşte poziţia preşedintelui, ca să nu fie loc de interpretare, noi am introdus în Regulament o dispoziţie care a fost invocată ca fiind constituţională, iar art.20, alin.2: preşedintele Camerei Deputaţilor face parte din Biroul permanent al deputaţilor, clar, absolut. Şi, atunci, art.28, invocat de colegul nostru, devine aplicabil.

Domnul Adrian Năstase:

Nu. Daţi-mi voie să nu fiu neapărat de acord cu dumneavoastră. Deci, sunt două texte. În condiţiile acestea, alin.1 al art.28 n-ar mai fi avut sens. Dacă era o prevedere generală pentru toate funcţiile, atunci alin.1 n-ar fi avut sens. Deci, este foarte clar, din Regulament...

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Se face o distincţie între alin.1... aşa este.

Domnul Adrian Năstase:

Dacă n-ar fi existat alin.1, puteam să discutăm dacă eventual este nevoie, dar avem o prevedere expresă. Sigur, poate că n-ar trebui să mai intervin eu în legătură cu aceste chestiuni.

Domnul Ioan Oltean:

În opinia mea, lucrurile sunt foarte clare, domnule preşedinte.

Domnul Adrian Năstase:

Însă, am o întrebare: trebuie să discutăm noi aceste chestiuni acum? Deocamdată, funcţia nu este vacantă. Dacă vreţi să vă spun un punct de vedere, s-ar putea ca până mâine să mă răzgândesc.

Domnul Augustin Lucian Bolcaş:

Iertaţi-ne! Am vrut să ne punem de acord părerile pe nişte texte ale Regulamentului, pentru ca membrii Biroului permanent să plece cu o poziţie unitară. Şi ideea aceasta a fost stimulată de ceea ce aţi propus dumneavoastră, ca să se sfătuiască liderii grupurilor parlamentare; ori aceasta nu se putea face, dacă nu aplicam acest art.28, alin.1. Am lămurit.

Domnul Adrian Năstase:

Exact.

Cred că aici trebuie să fie temeiul juridic pentru acţiunea liderilor; va trebui să fie art.28, alin.1, dacă înţeleg.

Sigur, dacă mai sunt şi alte interpretări ale Regulamentului.

Art.28, alin.1 face trimitere la art.20 şi 21.

Deci, aceste chestiuni cred că sunt, în acest moment, o bază pentru orice comentariu pe care l-am face, urmând însă ca mâine, după anunţul oficial, să se poată realiza şi întâlnirea liderilor.

Deci, în ceea ce priveşte ordinea de zi, teoretic, punem, luni, pe ordinea de zi şi în program, să punem alegerea unui nou preşedinte.

Doamna Ionescu.

Doamna Georgeta Ionescu :

Pentru ordinea de zi, avem o notă suplimentară. Sunt trei iniţiative, cărora trebuie să li se găsească poziţie pe ordinea de zi.

Domnul Adrian Năstase:

Le punem în ordinea înscrierii, da? Bine.

Supun votului proiectul ordinii de zi, cu modificările respective. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

Şi în Comitetul liderilor. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.

.............................

Nota suplimentară pentru înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a iniţiativelor legislative

Domnul Adrian Năstase:

Am discutat această notă şi am introdus iniţiativele acestea pe ordinea de zi.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 16:06