Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2013 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 25 martie 2013 ora 13:30

5. Programul de lucru al Camerei Deputaţilor
aprobat, cu modificări consultă

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu am o rugăminte la dumneavoastră privind programul de lucru, liderii. Avem zece proiecte.

Aveţi o propunere dumneavoastră?

Domnul Marian Neacşu:

Am avut o discuţie cu liderii de grup mai devreme, determinată de faptul că - şi acum, dacă vreţi, ne daţi şi mai multă apă la moară cu ceea ce s-a discutat acum aici, inclusiv primul punct al ordinii de zi - noi ne-am propus, o mare parte dintre noi, ca astăzi să dezbatem temele Constituţiei la grupurile parlamentare. V-aş propune, dacă sunt de acord colegii noştri în Biroul permanent, ca astăzi, de la ora două până la ora 17.00 să lucrăm.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dar luaţi în calcul şi cele două scrisori.

Domnul Marian Neacşu:

Inclusiv cele două scrisori, perfect, sunt de acord. Cu voia dumneavoastră, de la 17.00 la 18.00, comisiile permanente care pot să lucreze şi care au proiecte pe ordinea de zi, inclusiv Comisia de apărare, ca să nu mai fie în paralel cu plenul, să poată lucra şi face raport. Şi mâine avem programul obişnuit.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Astăzi, după-amiază, domnul Oltean la întrebări şi interpelări; mâine dimineaţă, dacă voi întârzia eu, tot domnul Oltean, pentru că nu-l văd pe domnul Hellvig, dacă este domnul Hellvig, vine dânsul dimineaţă. Vă rog frumos să-l anunţat, domnule lider de grup. Secretarii de şedinţă: domnul Nicolicea şi domnul Mircovici.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 0:48