|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mai avem suplimentar câteva materiale: domnul Gabriel Andronache îşi păstrează statutul de membru în Comisia juridică, pe unul din locurile alocate Grupului parlamentar al PNL, potrivit algoritmului politic. Vă rog, domnule secretar general, să verificaţi dacă se respectă algoritmul politic în această situaţie. Grupul parlamentar al PSD propune numirea domnului Ion Călin ca reprezentant în Consiliul Statistic Naţional. Aceasta este propunerea din partea Puterii. Dar trebuie să se mai facă o nominalizare. Din partea PNL se propune numirea domnului Florin Ciurariu, fostul vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Statistică. Deci, cei doi domni vor fi reprezentanţii noştri în Consiliul Statistic Naţional. Aceste nominalizări le vom pune pe ordinea de zi. Discursul Speaker-ului Camerei Comunelor va fi ţinut numai în faţa plenului Camerei Deputaţilor. De aceea am şi stabilit votul final la ora 12,30, ca să fim toţi prezenţi. Domnilor lideri ai grupurilor parlamentare, este un semnal extrem de important în special pentru că la 1 ianuarie se ridică restricţiile pe migraţie. Şi Guvernul şi Parlamentul sunt pro-păstrarea aceloraşi criterii, deci fără schimbarea lor. Astfel, miercuri vom avea această discuţie cu domnul Bercow. Domnul Gerea, vă rog.
|