Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe sep. 2013 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 3 septembrie 2013 ora 13:00

20. Solicitare din partea Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR)
aprobată; întâlnire în ultima decadă din septembrie consultă

Solicitare din partea Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Avem o solicitare din partea Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.

Este vorba de un parteneriat pentru dezvoltare între Confederaţiile Patronale şi Parlamentul României. Este perfect. Sunt de acord.

Domnule secretar general, după vizita preşedintelui Parlamentului Republicii Muntenegru, vă rog mult să programaţi să avem o întâlnire cu aceste confederaţii eu şi liderii grupurilor parlamentare, ca să discutăm şi să vedem cum vom proceda. Şi după aceea în Biroul permanent vom prezenta o soluţie în faţa colegilor. Dacă nu voi fi eu atunci prezent, va fi unul dintre vicepreşedinţi.

Eu sunt de acord cu un parteneriat cu asociaţiile patronale.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 22:27