|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Problema este că suntem într-o situaţie penibilă, acesta este un eveniment, la Viena, la care ar trebui să mergem, obligatoriu. Dar nu este în agenda noastră, nu a fost pus nici în agenda de deplasări internaţionale şi este o invitaţie care a venit şi pe care noi nu o putem onora, pentru că este peste plan şi tot am aprobat peste plan. Mi-e teamă că o să tăiem de la AP NATO şi de la OSCE, pe unde sunt voturi în această toamnă. Asta o să îl rog şi eu frumos, să nu se supere domnul Mironescu, dar nu avem ce face. Putem să aprobăm cu suportarea cheltuielilor de către el. Nu îmi face plăcere, dar nu am altă soluţie.
|