|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2013 ora 10:00
|
1. Memorandum Intern - Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2014 |
 |
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bună ziua! Aveţi proiectul ordinii de zi. Suplimentar este cererea care a venit de la Secretarul general al Guvernului pentru evenimentul de 25 - 26 noiembrie. Vă aduc la cunoştinţă că ziua de marţi 26, la Parlament, va fi Summit-ul premierilor din Europa Centrală şi de Est - China şi Forumul oamenilor de afaceri. De aceea, ne roagă să le dăm în regim de gratuitate sălile: Titulescu, Drepturile Omului, Bălcescu, Iorga, Spiru Haret, Iuliu Maniu, Prezident, Brătianu, Cuza, Mihai Viteazu şi Duca, precum şi sistemul de sonorizare aferent şi cabine de traducere pentru traducere simultană pentru sălile menţionate, cu excepţia Sălii Titulescu şi President. "Vă solicităm acceptul pentru utilizarea serviciilor de catering extern la sălile menţionate precum şi suportarea cheltuielilor pentru .. Pe holul din faţa Sălii Mihai Viteazu şi Gheorghe Duca de către Camera Deputaţilor". Deci, asta este prima pe ordinea de zi. Aşa încât domnule secretar general, din banii puţini pe care îi aveţi, vedeţi cum rezolvaţi. Forumul este la nivelul de aici, la P1, da? - deci, 25, 26. Sălile sunt pentru 25 şi 26. O zi o să dureze amenajarea. Membrii Biroului? De acord.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Domnule preşedinte, dacă îmi permiteţi? V-aş ruga frumos, la suplimentarea ordinii de zi, că nu am văzut acolo, o solicitare din partea Comisiei de buget-finanţe să lucreze în paralel cu plenul astăzi pentru dezbaterea bugetului.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Da, deocamdată nu avem cum să o facem, că o aprobăm noi.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
De principiu dacă aprobăm bugetul.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Trebuie să aprobăm bugetul. Pentru punctul 1 - Bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2014, colegii mei au lucrat toată noaptea şi acum, domnule secretar general, o să vă rog frumos să ne faceţi un punctaj aşa, să ne explicaţi, ca să putem să discutăm după aceea toate detaliile.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Da. Deci, proiectul de buget al Camerei Deputaţilor pe 2014 va fi dimensionat la suma totală de 235.385 mii de lei, 235 de milioane de lei. La activităţile finanţate din venituri proprii, în 2014 se propune o sumă de 22 de mii de lei, 22,5 milioane de lei, iar la cheltuieli suma de 16,800 mii de lei. Deci, bugetul are o creştere faţă de anul 2013 de circa 13%. La cheltuielile de personal, creşterea este de 7,5%, sunt explicaţiile toate date în text; la bunuri şi servicii - creştere de 22%, deci, la bunuri şi servicii înseamnă materialele necesare activităţii legislative, cheltuielile privind cazarea, transportul, deplasările interne şi cele din străinătate pentru deputați şi personal. În alte transferuri: 24 de mii de lei, la programe finanţate din fonduri externe, este vorba de proiectul care s-a discutat, să sperăm că anul viitor vom avea suma.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Stop, stop, stop. Noi avem 1500 de angajaţi. Cum avem finanţate 1895?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Şi la activele nefinanciare.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Va fi prima întrebare a presei.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Să facem un punctaj pentru presă, dar după ce terminăm.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Asta va fi breaking news-ul României, bugetul Camerei Deputaţilor. Cum dumneavoastră toţi de la Secretariatul General aţi vorbit foarte mult în ultimele 9 luni de zile cu presa, o să o facem acum noi politicienii pe tema asta.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Mulţumesc foarte mult.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Răspundem noi. Deci, constat aşa: din 1895, 1412 sunt la noi şi restul sunt la dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Da. Am şi alte chei, dacă pot să vă povestesc. De fapt, în bugetul acesta, 57% astea din cheltuieli sunt numai pentru deputaţi. Asta înseamnă personal, deplasări ş.a.m.d. Deci, aproape 60%, 40% înseamnă celelalte cheltuieli privind casa şi toate.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La bunuri şi servicii? Este crescută suma la bunuri şi servicii faţă de anul trecut?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Cu 22% la cazare, transport, deplasări interne, reparaţii şi o să trec la punctele care sunt cele mai importante.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
La bunuri şi servicii sunt şi celelalte cheltuieli cu reparaţiile care trebuie să le facem ?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Reparaţiile care înseamnă: reparaţii scară monumentală la C1, care este un proiect foarte mare şi dacă nu o reparăm nici anul viitor o să rămânem fără scară. După aceea, sunt reparaţiile la terasele deasupra Grupului PNL, Grupului UDMR şi Grupului PSD. Eu pun numai sumele mari şi după aceea reautorizarea ascensoarelor ş.a.m.d., protecţia împotriva focului în clădire.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Iar la recepţia.?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Acum ajung. Activele nefinanciare, deci, vorbim despre recepţia Palatului Parlamentului, cum bine ştiţi, nu s-a făcut niciodată şi asta are în vedere trei activităţi principale: auditul energetic, cadastrul casei, deci, cadastru pentru cei 330.000 metri pătraţi de birouri şi elementele de siguranţă la foc. Toate sunt obligatorii prin lege. Ne va costa în jur de 4-5 milioane de lei, nu ştim exact deocamdată. Şi tot aici intră studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru esplanadă, pentru proiectul esplanada, continuarea programului "Paperless" ş.a.m.d., dar sunt sume mici, nu le putem decât estima în momentul acesta. Dar ceea ce eu vreau să vă prezint este interesantă o comparaţie între bugetul Camerei Deputaţilor propus la noi în 2014 şi cel din anii anteriori. Este elocventă această situaţie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
2008-2009.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Deci, în 2008 bugetul era de 270 de milioane faţă de 235 pe care îl propunem noi. În 2009 a fost 281 de milioane, în 2010 - 243 de milioane şi după aceea scade în 2011 şi 2012, dar asta în situaţia în care erau 334 de deputaţi faţă de 412, baza noastră de calcul pentru anul 2014, de fapt, sunt 407. Iar la personal: în 2012 aveam 1850 de angajaţi, acum suntem la 1507. După aceea, cheltuielile de personal:
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, câţi erau în 2012?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: 1850.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cu tot cu posturile care erau nefinanţate.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Ceea ce am uitat să vă spun că în 2013..
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
132 de posturi rămân nefinanţate.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Pot să vă spun şi ce economii am făcut. Deci, la nivelul Camerei, pentru tot anul, s-au făcut economii de 10 milioane de lei, fiind o sumedenie de măsuri administrative. Dar vreau să continui să vă spun despre ceea ce este interesant: deplasările în străinătate în 2008 au fost de 5 milioane de lei, iar noi acum suntem la propunerea de 2 milioane de lei. Reparaţiile capitale în 2008 au fost de 12 milioane de lei şi noi suntem la 5 milioane de lei. Deci, concluzia este că proiectul de buget este echilibrat, este minimal, nu este nici un fel de exces.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Am băgat şi sumele forfetare stabilite pentru maşini acum, pentru cei care nu au maşini, da?
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Da.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Rugămintea este: împreună cu Comitetul liderilor să găsiţi o soluţie şi pentru maşinile care sunt în parc, dar să le şi explicaţi că dacă vor să le manipuleze primarii costă mai mult.
|
|
|
|
Domnul Cristian Adrian Panciu: Nu am cifrele în faţă. Deci, sunt 167 de maşini în parcul comun pe care le plătim şi dorim să le transferăm către autorităţile publice sau alte ministere. Din păcate, reînmatricularea costă în jur de 1000-2000 de euro pe fiecare maşină. S-ar putea să nu fie interesaţi primarii...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Alte întrebări la buget? Opoziţia.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Domnule preşedinte, Noi v-am cere un răgaz. Astăzi a venit scrisoarea la grup - eu nu pot să emit o părere şi un punct de vedere pentru că n-am discutat în grupul parlamentar. Avem şedinţă de grup parlamentar la ora 14,00.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Toţi colegii au la ora 13,30.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Dacă e vorba să intrăm astăzi cu el, nu putem să intrăm astăzi cu el. Dacă vreţi, să amânăm şedinţa de vot final să discutăm...
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu. Discuţia a fost că-l facem după angajarea premierului. Aşa am vorbit. Voi nu vorbiţi între voi? Voi faceţi o chestiune care e de 6-7 ani... Trebuie să depăşim această situaţie. Vine domnul Mircea Toader, discutăm ceva cu el, după care trimite un vicelider... Toţi şapte s-au înţeles ieri şi au făcut aşa: bugetul îl punem astăzi, că aşa scrie la lege, au venit fiecare - mai spun şi pentru stenogramă, dacă trebuie, chestiunea aceasta - cu reprezentantul lor din Comisia de buget şi finanţe. Dacă nu mă credeţi pe mine, luaţi din stânga dumneavoastră şi vedeţi...
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Nu vă contrazic, însă eu nu am aceste informaţii.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Toată lumea a stabilit, toţi chestorii au semnat bugetul, din ce ştiu eu. Domnul Seres Denés, care este tot din opoziţie, este aici. Noi nu am vrut să facem până nu semnează chestorii, ştiţi programul. A fost şi discuţia aceasta: cei de la Ministerul Finanţelor ne pun 222 de mil., dar noi trebuie să explicăm un lucru. Noi, de 20 de ani decembrie îl plătim în ianuarie şi vrem ca anul viitor să nu mai plătim decembrie în ianuarie, că tot ne păcălim. Adică, noi ne facem un buget mic în ultimii ani şi plătim următorul an luna decembrie, cum făceau pe vremuri comuniştii. Or, plătim tot ce trebuie într-o lună şi cu asta basta. Deci, noi avem 208 mil. acum. Dacă aduni 24 de mil. să plătim luna decembrie de anul acesta şi anul viitor luna decembrie, aceştia sunt banii... Şi mai avem 5 mil. pentru scara monumentală şi reparaţiile scurte pe care le avem. Să sperăm că din reduceri de cheltuieli putem să facem recepţia clădirii. Tot aşa o să facem, ca anul acesta, tot din reduceri de cheltuieli, din modernizare, din alte chestiuni şi o să avem un beneficiu anul acesta din faptul că nu mai plătim reparaţii la maşini, pentru că sunt maşinile noi, de cele vechi am scăpat. Dacă scăpăm şi de acestea 167, mai ne scapă cu ceva, nu mai avem cheltuieli. Oricum, ne încadrăm într-un buget care este foarte mic faţă de orice stat european din jurul nostru. Alte întrebări? Aceasta a fost discuţia, de două ori am discutat la mine în cabinet cu toţi liderii grupurilor parlamentare. Am avut o discuţie dimineaţă cu Mircea Toader, s-a dus la şedinţa voastră de Birou permanent, s-a întors cu accept, după care am avut o întâlnire la ora 15,45 la mine în birou cu fiecare reprezentant din Comisia de buget, în care am discutat această chestiune. Domnul chestor Palăr.
|
|
|
|
Domnul Ionel Palăr:
În completare la ceea ce aţi spus dumneavoastră, domnule preşedinte, ca o sursă de reducere a cheltuielilor: din ce am observat şi eu şi domnul chestor Drăghici şi cred că şi colegii mei, pe zona "Transporturi" sunt stocuri pe care n-am avut mişcări din 95. Am avut ARO şi altfel de... Ar trebui fie să le cedăm cu titlu gratuit, fie să le radiem din inventarul Camerei pentru că nu mai poţi să faci... Sunt şi sume şi cantităţi. Este încă o soluţie de a mai scoate "morţii" din casă.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aceasta au propus-o şi toate grupurile, să facem o radiere a obiectelor de inventar - şi de la parlamentari şi care sunt în Camera Deputaţilor de atâţia ani de zile -, care sunt stocuri fără mişcare. Dar aceasta este o altă chestiune. Deci, bugetul este mai mare decât anul viitor cu 13%, în momentul în care noi avem 78 de parlamentari în plus şi anul acesta ne-am închis cu chiu cu vai. Luna decembrie se plăteşte în luna ianuarie. Banii sunt, dacă ne vin...
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Ca pondere în timp cât e? Putem demonstra - este o medie europeană - că noi suntem cu mult sub media europeană. 0,02 procente. E un argument pe care îl putem folosi.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Membrii Biroului? Se aprobă bugetul. Noi îl aprobăm în Biroul permanent şi îl trimitem către Comisia de buget. De fapt, atunci se va aproba. Îl acceptăm aşa cum este şi-l trimitem Comisiei de buget şi va trebui să aprobăm comisiei să lucreze în paralel cu noi, da?
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Şi Comisia de buget va trebui să ne prezinte din nou raportul şi un chestor după aceea îl prezintă în plen.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Un chestor îl prezintă în plen. Domnul vicepreşedinte Motreanu ştie, pentru că a fost atâţia ani... Atunci, vă propun următoarea variantă: să lucreze în paralel cu plenul, să aducă la ora 12,00-12,15 raportul cu privire la buget în plenul Camerei Deputaţilor, îl punem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului, ne uităm pe el, îl discutăm. 0,0033%, acesta este - 5 telegondole, atât cheltuim pe an, o mie opt sute şi ceva de angajaţi, plus demnitarii. Deci, la ora 12,00 vă propun să începem dezbaterea pe el, la ora 12,30 să dăm votul final şi după aceea vă rog frumos să faceţi toate argumentele pe care să le prezentăm presei. Aşa este corect şi aşa am făcut în fiecare an. E bine? Prezintă unul dintre chestori - domnul Denés, domnul Palăr, cine vrea. Domnul Ionel Palăr. Vorbiţi cu cei de la comisie, cu domnul Dragomir şi prezentaţi dumneavoastră. Vă rog.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Cer permisiunea ca 20 de minute să ne lăsaţi să discutăm în grupul parlamentar bugetul.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Sunt de acord.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Şi pentru că aţi susţinut să se supună la vot şi nu am girul grupului, mă abţin la aprobarea acestui buget.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Păi, nu se votează acum. Mergem la următorul punct.
|
| ............................. |
|
|
|
Deci, trimitem proiectul de buget - 235 de milioane - cu aceste argumente către Comisia de buget. Aceasta este propunerea Secretariatului general, însuşită de Biroul permanent. Atât, 235 de milioane, aceasta este proiecţia noastră de buget, aceasta a cerut staff-ul Parlamentului. Am trimis-o, împreună cu argumentele. 7% sunt cheltuielile cu parlamentarii şi este o scădere faţă de perioada 2008-2010. Restul discutăm după ce vine raportul şi vom prezenta toate datele în momentul respectiv şi vom răspunde întrebărilor în momentul în care acesta va fi aprobat. Până atunci, nu putem să discutăm nimic despre buget, până nu se aprobă. Pentru că nu ştim. Noi facem o propunere. Vă mulţumesc.
|
|