|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Bun. Între orele 16,30-18,00! Mă supun deciziei Comitetului liderilor. Membrii Biroului? Unanimitate. La ordinea de zi sunt probleme? Am stabilit săptămâna trecută la Biroul permanent şi am hotărât cine rămâne pe locul neafiliat şi la Comisia de mediu. Domnul secretar general o să vă prezinte în următoarele zile unde relocăm cele două comisii, trebuie să le facem birouri, trebuie să le punem şi la vicepreşedinţi... O să facem o propunere cu Comitetul liderilor, aşa cum am discutat întotdeauna, de asemenea, alocarea de posturi pentru cele două comisii, în afară de consilierul care vine şi pleacă cu preşedintele comisiei, care este un fel de consilier personal, cum facem relocarea, pentru că s-au desprins de la Comisia pentru administraţie şi de la Comisia pentru industrii şi servicii. Deci, la ordinea de zi nu aveţi nimic, completări, intrări? A venit domnul Mitrea. Domnule Motreanu, în seara aceasta are cine să meargă la sesiunea de întrebări şi interpelări. Comitetul liderilor şi membrii Biroului permanent ne vedem mâine dimineaţă şi cu preşedinţii de comisii să discutăm priorităţile legislative, ce probleme are fiecare comisie, la ora 9,00, aici. Fără staff-ul tehnic, doar secretarul general, oamenii care pun în aplicare şi, de asemenea, stenografii. În rest, faceţi reaşezarea altfel, membrii Biroului permanent şi Comitetul liderilor şi după aceea preşedinţii comisiilor, da? Mulţumesc foarte mult.
|