Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe feb. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 26 februarie 2014 ora 13:00

1. Scrisoare din partea domnului Tiberiu Mihail Niţu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la domnul deputat Chiţoiu Daniel
la Comisia juridică, de disciplină și imunități consultă

Scrisoare din partea domnului Tiberiu Mihail Niţu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la domnul deputat Chiţoiu Daniel Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Stimaţi colegi,

Am primit dosarul de la procurorul general. Copie după scrisoarea procurorului general o aveţi şi dumneavoastră, dragi colegi ai Biroului permanent.

Conform procedurii, eu sunt obligat să convoc imediat Biroul permanent. Spre deosebire de celelalte dăţi, nu am văzut să-mi ceară reţinerea sau ridicarea imunităţii, astfel încât o să trimit materialul către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Nu există un termen în Regulament, iar în cel mai scurt timp trebuie să ne spună care este procedura pe care trebuie să o urmăm.

Obligaţia noastră şi a mea personală în statut şi în Regulamentul comun nu este trecută încă în Regulamentul Camerei Deputaţilor. Obligaţia mea este, de îndată, să convoc Biroul permanent şi să trimit Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi solicitarea primită din partea domnului procuror general.

Asta este tot ceea ce pot să vă spun. Mai sunt vreo 18 dosare, 5 normale, dar sunt 18 dosare separate. Nu le-am deschis, nu m-am uitat pe ele. Este atributul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, nu discutăm despre chestiunea asta. Nu v-am dat nici referatul procurorului de caz. El este la mine, voi trimite, conform procedurii, Comisiei juridice şi el rămâne acolo sub "secret de serviciu", aceasta este obligaţia.

V-am prezentat doar prima hârtie care mi-a fost adresată.

Este vorba de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi constituire grup infracţional organizat. Aceasta este şi ceea ce ştiţi şi dumneavoastră, bănuiesc că presa a aflat imediat, nu este o problemă.

Trimitem la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Domnule secretar Mircovici, informaţi presa că trimitem scrisoarea la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, conform procedurilor parlamentare.

Aceasta este scrisoarea, însoţită de dosarele respective. Nu ne cere ridicarea imunităţii sau reţinerea lui.

Deputatul este învinuit pentru o faptă care nu a fost trecută aici, este o faptă că a fost ministru. Deputatul are voie să-şi consulte dosarul, să explice în faţa comisiei şi să prezinte care este documentaţia.

Noi ne vedem luni.

O zi frumoasă!

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 8:47