|
Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 24 martie 2014 ora 14:30
|
1. Propuneri pentru desfăşurarea dezbaterii politice, organizate în condiţiile art.182 din Regulament, la solicitarea Gupului parlamentar al PNL |
 |
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Astăzi avem numai dezbaterea, da? M-am uitat cum au mai fost făcute şi înainte astfel de dezbateri şi vă propun următoarea variantă: prezintă domnul Victor Ponta principalele aspecte ale temei pe care a propus-o Partidul Naţional Liberal, după care începe dezbaterea, câte un reprezentant din partea fiecărui grup politic parlamentar, aşa cum am făcut de fiecare dată. La ultimele dezbateri pe art.182 s-a făcut următoarea propunere: grupurile peste 100 de membri - câte 15 minute; grupurile între 50 şi 100 de membri - câte 10 minute (ca să nu fie diferenţa foarte mare între noi şi următoarele grupuri); grupurile care au între 20 şi 50 de membri - câte 5 minute; grupurile care au sub 20 de membri - câte 3 minute. Aceasta înseamnă: Grupul parlamentar al PSD - 15 minute, Grupul parlamentar al PNL - 10 minute, Grupul parlamentar al PDL - 5 minute, Grupul parlamentar al PP-DD - 5 minute, UDMR - 3 minute, Grupul parlamentar al PC - 3 minute, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - 3 minute, deputaţii neafiliaţi - 3 minute. Teoretic, deputaţilor neafiliaţi, fiind foarte mulţi, mai mulţi decât un grup, ar trebui să le dăm 4 minute şi ceva, dar le dăm 3 minute, ca să fie toată lumea echilibrată. Aceasta este varianta pe care am făcut-o tot timpul. La final, mai vorbeşte o dată primul-ministru, pentru că este o dezbatere cu primul-ministru pe art.182.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Domnule preşedinte, Eu nu pot fi de acord cu propunerea dumneavoastră, având în vedere faptul că aceste dezbateri s-au derulat şi sub un alt mod, şi anume am în faţă stenograma dezbaterii din Camera Deputaţilor din 16 martie 2010. Primul punct pe care vreau să-l ridic în discuţie este faptul că partidul care a iniţiat dezbaterea a avut la început minute rezervate pentru a prezenta pe larg ceea ce au cerut ca temă a dezbaterii.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Mie staff-ul tehnic nu mi-a prezentat nimic. S-a folosit modelul acesta?
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Vă pot citi din stenogramă: "Vă reamintesc faptul că procedura desfăşurării acestor dezbateri politice a fost aprobată în şedinţa Camerei Deputaţilor ..., au fost rezervate 10 minute Grupului parlamentar al PDL pentru expunerea principalelor probleme ale temei supuse dezbaterii politice, 45 de minute sunt rezervate primului-ministru, minute pe care le poate utiliza la începutul şi la încheierea dezbaterii".
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
45 de minute? Domnul Neacşu.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
În principiu, domnule preşedinte, eu aş putea să înţeleg lucrurile spuse de domnul vicepreşedinte Motreanu, dar în situaţia aceea mi se părea normal ca noi, grupurile parlamentare, să fi avut acces la acel material înainte de a fi fost prezentat acolo, dacă tot era o dezbatere. Să fi ştiut şi noi ce se discută, nu? Dacă tot urmărim procedura tipică a unei moţiuni şi facem din dezbatere moţiune, atunci să o facem până la capăt. Adică, urmărim procedura din toate punctele de vedere, nu numai din punctul de vedere al problematicii care ne convine...
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean:
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Mie mi se pare absolut normal ca înainte de a oferi primului-ministru cuvântul pe marginea temei puse în dezbatere, grupul parlamentar care a avut iniţiative de a-l invita pe primul-ministru, în temeiul Regulamentului, să aibă posibilitatea să detalieze în câteva minute ce a vrut să realizeze de la premier prin această invitaţie pentru că, deocamdată, grupul a înaintat premierului solicitarea, dar nu putem să intrăm abrupt, adică îi dăm imediat cuvântul premierului, fără ca grupul parlamentar, fie că e vorba de PNL, acum, sau de alt grup parlamentar, posibilitatea ca în patru-cinci minute maximum să expună ceea ce a dorit să se întâmple astăzi. E o practică obişnuită. Aşa s-a derulat întotdeauna activitatea în ziua în care premierul a fost invitat din partea unui grup să expună pe o anumită temă. De aceea, cred că solicitarea grupului PNL este întemeiată şi nu văd absolut nici un motiv să ne opunem unei asemenea dezbateri.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Au fost şi multe dezbateri, a fost o istorie lungă asupra acestor dezbateri... De aceea şi pentru staff-ul tehnic e foarte uşor să aleagă una dintre cele 3-4 soluţii... Au fost 3 soluţii mari şi late, fiecare a avut altă "pălărie". De fiecare dată am inventat, pentru că nu scrie nimic în Regulament şi nu am specificat.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Înainte de a mă duce în 2010, la jurisprudenţa de la momentul acela, m-aş duce la discuţia noastră în Biroul permanent de săptămâna trecută, marţi, în care domnul lider Varujan Pambuccian a solicitat iniţiatorilor acestei iniţiative să precizeze foarte clar un punctaj asupra problemelor care urmau să fie discutate acolo şi s-au precizat cele două teme şi atât. Poate trebuiau să fie formalizate într-un document. Până la urmă, dumneavoastră ce citiţi la ora 16,00? Are loc o dezbatere pur şi simplu?
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Conform solicitării...
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Acum dumneavoastră solicitaţi să prezentaţi, înainte de a preciza primul-ministru poziţia sa, un punct de vedere.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Prezentăm în 5 minute un punct de vedere.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Înţeleg că punctul de vedere a apărut de marţi până acum.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Nu. Noi am cerut şi marţi.
|
|
|
|
Domnul Marian Neacşu:
Dar l-a cerut atunci domnul Pambuccian şi nu-l aveaţi.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Nicolicea.
|
|
|
|
Domnul Eugen Nicolicea:
Această dezbatere cu anumită temă se apropie mai mult - aşa se gândise cel puţin data trecută, când s-a adoptat acest exemplu pe care îl avem în faţă - de întrebări şi interpelări, şi anume se adresează în scris o întrebare (interpelare), respectiv tema, ministrul respectiv, acum primul-ministru, răspunde la tema respectivă, iar cel care a adresat întrebarea (interpelarea), respectiv Grupul PNL, comentează şi cu ceilalţi şi la sfârşit ministrul, respectiv primul-ministru, trage concluziile, să vedem dacă sunt mulţumiţi de răspuns şi de dezbatere. Eu zic că aceasta s-a avut în vedere - nefiind o chestiune politică -, la modalitatea aceasta de abordare.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul Scutaru.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Mulţumesc, domnule preşedinte. Conform Regulamentului, noi am depus o solicitare privind această dezbatere şi ea a fost argumentată într-o cerere scrisă către Biroul permanent din partea grupului, care a fost înregistrată la dumneavoastră şi, în baza acestei cereri, Biroul permanent a şi aprobat şi a pus pe ordinea de zi. În al doilea rând, cum spuneaţi şi dumneavoastră, domnule preşedinte, nu există o formulă clară în Regulament privind modul de desfăşurare şi de aceea există două-trei variante în care s-au desfăşurat puţinele dezbateri, câte au avut loc. Tocmai de aceea, consider, ţinând cont şi de deschiderea pe care aţi manifestat-o şi la care aţi făcut apel de când aţi preluat funcţia de preşedinte al Camerei, că trebuie să dăm posibilitatea grupului care a iniţiat dezbaterea să prezinte în 5 minute, nu mai mult, justificarea, motivaţia care a determinat să solicite o asemenea dezbatere, după care să se intre pe parcursul normal privind punctul de vedere extins manifestat de către primul-ministru sau un alt ministru al Cabinetului. După aceea, cu succesiunea firească, în funcţie de ponderea grupului. Cred că ar fi o chestiune care într-adevăr ar da dimensiunea şi respectul pe care Camera îl are, să spunem, pe o procedură parlamentară.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule Scutaru, Dragi colegi, Eu sunt de acord. Să ne uităm ce înseamnă art.182. Art.182, care nu a fost finalizat din varii motive (nu discutăm acum), se numeşte "Ora primului-ministru". Este o practică iniţiată de către Camera Comunelor din Marea Britanie şi extinsă peste tot. Ora primului-ministru este exact ceea ce domnul Nicolicea a ridicat, adică un grup politic, de obicei opoziţia toată, unită, cere o dezbatere pe o anumită temă. Prezintă elementele temei şi aici noi nu am mai continuat să stabilim modelul şi am copiat noi, în mintea noastră, modelul de moţiune, ca fiind cel mai apropiat şi cel mai uzitat de către noi. Adică, cineva vine şi prezintă documentul, cei care au făcut cererea pentru dezbaterea respectivă, după care primul-ministru are un interval de timp, de obicei apropiat modelului de moţiune, la început şi la final, urmând ca în interiorul intervalului să fie dezbateri. Dacă ne uităm, art.182, pe principiul pe care dumneavoastră l-aţi ridicat, este articolul de moţiune, ceea ce nu se poate... Moţiune împotriva primului-ministru nu se poate. Împotriva primului-ministru este moţiunea de cenzură, ştiţi foarte bine care este principiul. Eu nu vreau să comentez mai mult, nu sunt nici pentru, nici împotrivă. Ca să ieşim din această dezbatere care, până la urmă, neavând un suport, ar trebui să fie o înţelegere a liderilor grupurilor politice parlamentare, vă propun să mergem astfel (dumneavoastră aţi depus cererea pe cele două teme pe care le-am discutat şi le-am prezentat eu atunci şi domnului Pambuccian): termenul mic pe care îl avem, adică 3 minute, să fie termenul în care dumneavoastră să aveţi discursul, cine vorbeşte din partea dumneavoastră (de obicei, dacă e să păstrăm procedura, liderul grupului politic parlamentar al opoziţiei care a iniţiat dezbaterea trebuie să vorbească)...
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
3 minute?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Grupul cel mai mic are 3 minute, nu are 5 minute. Atunci, ca să fie un echilibru, cel care vorbeşte are 3 minute. Că vor fi 4 minute, nu e o problemă. Altfel, o să se supere domnul Pambuccian, care vorbeşte 3 minute. Dumneavoastră vorbiţi de două ori, pentru că vorbiţi o dată 3 minute, mai vorbiţi o dată 10 minute la grupul politic parlamentar care a iniţiat (ar trebui scăzute de aici, până la urmă, că aceasta este dezbaterea, pentru că nu este moţiune). Eu zic să dăm 3 minute, adică o creştere de 30% a timpului pentru grupul politic liberal şi în 3 minute poate să prezinte. Mergem pe varianta aceasta. Deci: 3 minute are iniţiatorul, după care vine primul-ministru, care are cele 50 de minute pe care şi le împarte cum vrea domnia sa; sau 45 de minute - 45-50 de minute - cum vreţi, aşa facem. Până la urmă, ar trebui să stabilească o dată liderii grupurile politice parlamentare la art.182, să ne uităm şi cum este prin celelalte state şi să stabilim o procedură pentru dezbaterea cu primul-ministru. După care mergem pe grupuri - 15-10-5-5-3-3-3 şi deputaţii neafiliaţi tot 3 minute. Este OK?
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Domnule preşedinte, dacă îmi daţi voie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu sunteţi de acord?
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Părerea mea este că, pentru o astfel de dezbatere nu ar trebui să ieşim din cutuma moţiunilor simple şi a celor de cenzură privind timpii alocaţi în funcţie de ponderea grupului parlamentar. Dumneavoastră reduceţi aici şi - să fiu sincer - eu nu am 30 de minute ca să spun: domnle, vorbesc 15 minute, eu am 6 minute pe ponderea grupului, îmi daţi 5 minute. Asta înseamnă că încetul cu încetul, dumneavoastră începeţi să reduceţi ponderea Opoziţiei în timpii alocaţi. Dacă Guvernul vorbeşte în toate tipurile de intervenţii în Parlament 50 de minute, iar eu., încetul cu încetul, îmi reduceţi timpii.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Aţi fost de acord în octombrie 2013.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Domnule preşedinte, Haideţi să păstrăm o cutumă vizavi de dezbaterile acestea parlamentare, să nu le schimbăm în funcţie de cum se schimbă majorităţile. Să rămânem pe ce am avut.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Deci, numai dăm 3 minute, facem ca în octombrie 2013. Vorbeşte primul-ministru. Eu sunt de acord cu domnul Tinel Gheorghe.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Să vorbească ca pe 16 martie.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Pe cutumă, pe cutumă parlamentară, cum am stabilit noi.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu există cutumă. Dumneavoastră ne-aţi spus că nu este cutumă.
|
|
|
|
Domnul Tinel Gheorghe:
Atunci intrăm pe Regulament şi avem 20 de secunde.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, dumneavoastră ne-aţi spus că între 2008 şi 2012 nu există cutumă.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Eu nu înţeleg. Nu am înţeles că 182 este un alt tip de moţiune. Eu nu am înţeles asta. Avem moţiune simplă care este reglementată, avem moţiune de cenzură care este reglementată. În plus a apărut ora primului-ministru. Temele au fost prezentate. Vorbeşte primul-ministru şi după aceea vorbesc grupurile parlamentare, punct. Că discutăm lucrurile, s-a mai întâmplat: 15 secunde, 7 secunde, este o procedură separată pe care noi o decidem, da. Nu are nici o legătură cu moţiunea de cenzură, moţiunea simplă să o daţi ca exemplu.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Membrii Biroului permanent?
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Deci, eu sunt pentru procedură aşa cum scrie aici, fără să mai vorbească grupul iniţiator, că a iniţiat.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu vă propun următoarea variantă şi este prima şi ultima dată când accept chestia asta, pentru că domnul Nicolicea are dreptate şi aşa este ora primului-ministru.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Dar nu este aşa. Tocmai că nu are dreptate, dacă îmi permiteţi domnule preşedinte. Dacă a invocat ceea ce se întâmplă în Parlament, vă spun eu că acolo se citeşte.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Ce?
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Se citeşte problema cu expunerea pe care trebuie să o facă apoi primul-ministru.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Faceţi dumneavoastră alt regulament, sunt de acord cu dumneavoastră.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Da domnilor, iertaţi-mă, dar asta duce acolo unde se primeşte dinainte. Nu aţi depus pur şi simplu un material săptămâna trecută, l-am citit, îl citiţi acum, nu. Aţi pus un material, trebuie să puneţi data.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Asta este, o singură frază.
|
|
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea:
Eu nu sunt de acord să discut o chestiune pe care nu o cunosc. Sigur, mă supun majorităţii, dar sunt împotrivă puternic.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
În cele 3 minute noi doar motivăm de ce am dorit să depunem această problemă în discuţie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule vicepreşedinte, nu trebuie să motivaţi. Dumneavoastră aţi depus o cerere regulamentară pe care o motivaţi în timpul dezbaterii. Dezbaterea de fond între liderii grupurilor politice parlamentare - atunci dumneavoastră aduceţi argumentele cererii dumneavoastră. Vă rog frumos domnule Oltean, haideţi să nu inventăm noi regulamentul cum ne trezim noi peste noapte. Nu scrie în Regulament în 182 chestia asta.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Dar nici nu scrie, domnule preşedinte.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu scrie în Regulament. Dacă nu scrie, atunci nu suntem obligaţi. Daţi-mi un articol care se completează. Scrie undeva că se completează cu moţiunea de cenzură sau moţiunea simplă? Se completează undeva cu moţiunea simplă sau moţiunea de cenzură? Scrie undeva? Dacă scrie, aplicăm, dar discutăm., avem o dezbatere sterilă în care ne apucăm iar să filosofăm ca de obicei aici la Biroul permanent, dar când am fost noi la guvernare, au fost trei dezbateri, toate trei diferite, cum a fost interesul primului-ministru. Domnul Mircovici.
|
|
|
|
Domnul Niculae Mircovici:
Domnule preşedinte, grupul nostru a cerut punctajul acela de care era vorba şi nu tema, cele două teme care evident erau puse tocmai pentru a şti din start şi nu a se prezenta cu 3 minute înainte ce anume se doreşte de la primul-ministru ca să răspundă. Acesta este motivul pentru care l-am solicitat. Iar a doua problemă în legătură cu moţiunea sau asemănarea cu moţiunea sau moţiunea de cenzură nu este normal pentru că se ocoleşte exact una din prevederile regulamentare prin numărul de oameni pe care trebuie să-l aibă un grup ca să iniţieze o moţiune sau o moţiune de cenzură. Orice grup poate cere intervenţie la primul ministru pe o temă politică stabilită. De aceea, cred că varianta de compromis care aţi pus-o iniţial cu cele 3 minute înainte ar fi acceptabilă.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnul chestor Palăr.
|
|
|
|
Domnul Ionel Palăr:
Mulţumesc domnule preşedinte. Din concluziile care s-au tras până acum, într-adevăr, suntem în faţa unui fapt inedit. Nu putem cataloga exact după litera Regulamentului, dar există antecedente, putem face un compromis, nu este cu o moţiune agresivă care să ne ţină toată ziua aici să ne creăm nu ştiu ce fel de probleme. Eu subscriu la varianta propusă de domnul preşedinte Zgonea cu prezentarea aceea succintă de început, depăşim momentul şi altă dată din acest lucru învăţăm cum să o facem cum trebuie.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Domnule chestor, noi avem această dualitate. Când suntem la guvernare vrem să nu vorbească nimeni decât primul-ministru, pentru că lui îi cerem, când suntem în opoziţie avem alte idei. Păi dacă mergem pe varianta de întrebare şi interpelare şi ajungem luni seara, o să vedem că numai vorbeşti, ca să prezinţi întrebarea.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Domnule preşedinte, potrivit Regulamentului, întrebarea poate fi şi orală şi interpelarea la fel.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Interpelarea dacă este orală, o citeşte, dar nu vorbeşte 5 minute, nu expune, vorbeşte. O citeşte şi vine cel de acolo şi vă răspunde. Dacă este scrisă, tot la fel, nici numai vine colegul nostru. Aici nu am reglementat. Şi atunci, la fiecare Birou permanent, vă rog frumos să nu luaţi numai ce ne place. Întotdeauna au fost aceleaşi dezbateri, aceleaşi chestiuni pe care le putem rezolva odată pentru totdeauna şi pentru staff-ul tehnic şi pentru noi şi pentru liderii grupurilor politice parlamentare ar fi mai simplu dacă aţi face o regulă, ca să ştim cu toţii. Eu vă propun următoarea variantă, ca să încheiem. 3 minute prezentaţi cele două puncte care sunt în temă, le expuneţi cu detalii, cum vreţi dumneavoastră, după care intrăm: 15 minute - PSD, vorbeşte primul ministru care are 50 de minute total (la început şi la final), 10 minute - PNL, 5 minute - PDL, 5 minute PP-DD, 3 minute fiecare partid: UDMR, PC şi Minorităţi naţionale, 3 minute deputaţii neafiliaţi dacă stabilesc un numitor. Membrii Biroului permanent?
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
Am o întrebare. În interiorul celor 10 minute, pot să am câţi vorbitori vreau?
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Nu, nu, în mod sigur. Asta s-a stabilit de la început. Un singur reprezentant. Nu faceţi exces. Facem dezbateri.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Grupul respectiv să-şi gestioneze timpul cum vrea.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cu un singur reprezentant, aşa s-a stabilit. Eu am mai fost în Biroul permanent.
|
|
|
|
Domnul Adrian George Scutaru:
Nu este adevărat.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Cei doi colegi ai mei care i-au cuvântul. şi vă rog frumos să-mi cereţi mie voie să vă dau cuvântul. Comitetul liderilor nu face parte din Biroul permanent. Dacă vreţi să faceţi parte din Biroul permanent, ştiţi care sunt procedurile, că văd că începe toată lumea să apese pe microfon. Eu vă rog frumos să respectăm pe primul-ministru al statului român. Dacă vrem să fim noi astăzi mai catolici decât oricine şi să inventăm proceduri, asta înseamnă că fiecare grup politic parlamentar are un vorbitor, un speaker care să aibă capacitatea să facă dialogul cu primul-ministru, nu facem şapte inşi ca la moţiunea simplă sau la moţiunea de cenzură. Există o diferenţă foarte clară, de aceea avem în Regulament un articol specific pentru primul-ministru şi această chestiune am mai discutat-o de foarte multe ori pe această temă şi când eram în opoziţie am agreat această chestiune. Dacă am agreat-o când eram în opoziţie, o agreez şi astăzi. Primul-ministru este al României şi nu ne jucăm aici. Deci, domnilor colegi, procedura este încheiată. Vă supun la vot următoarea variantă: 3 minute pentru Grupul parlamentar care a iniţiat întrebarea aceasta, cererea pe 182, 15-10 vorbeşte primul ministru, 15-10-55, 3, 3, 3 pentru grupurile politice parlamentare, încheie primul ministru şi asta este procedura de astăzi pe care am făcut-o cu un singur reprezentant pentru fiecare grup politic parlamentar ca să respectăm, pentru că România are un singur prim-ministru, nu are patru, nici doi. Cine este pentru în Biroul permanent? 8 voturi. Adoptat. Mergem mai departe. Vă rog frumos domnule Motreanu.
|
|
|
|
Domnul Dan-Ştefan Motreanu:
V-aş ruga, totuşi, să împuterniciţi liderii de grup să aibă o discuţie pentru a reglementa şi a crea, dacă nu putem deocamdată prin Regulament, măcar o cutumă care să fie stabilită de acum înainte pentru toate dezbaterile.
|
|
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:
Eu îi rug frumos de foarte mult timp, ca aceste chestiuni care sunt de detaliu, să le poată stabili, pentru că este în avantajul tuturor. Toţi suntem şi la guvernare şi la opoziţie... Mulţumesc foarte mult. Mergem mai departe.
|
|