Şedinţele Biroului permanent
Şedinţa curentă
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaţilor > Biroul Permanent > Calendar sedinţe mar. 2014 Versiunea pentru printare
Stenograma şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 25 martie 2014 ora 14:00

10. Scrisoarea domnului deputat Gheorghe Tinel, liderul Grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, privind desemnarea domnului deputat Popescu Dan Cristian, în calitate de membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.
Se înscrie pe ordinea de zi a plenului comun de marți, 1.04.2014, numai dacă va purta semnăturile celor doi lideri. consultă

Scrisoarea domnului deputat Gheorghe Tinel, liderul Grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, privind desemnarea domnului deputat Popescu Dan Cristian, în calitate de membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

La fel, în locul cui, domnule deputat?

Dragi colegi, toate aceste documente, dacă nu sunt semnate de ambii lideri, cum scrie la regulamentul comun, nu le mai discutăm. Nu există comisia noastră şi comisia Senatului. Există comisie comună, liderii au o semnătură şi fac o propunere împreună. Eu aşa am învăţat de la cei care au experienţă şi sunt cei vechi. Deci, toate documentele care nu au semnătura celor doi lideri, sub rezerva primirii lor, nu le punem pe ordinea de zi pentru marţi, dacă nu vin cu semnăturile din partea ambilor.

Domnul Cristian Dumitrescu:

Domnilor colegi, domnule Tinel, lucrurile sunt simple. Ca să poţi să numeşti pe cineva, trebuie să constaţi vacanţa postului. Nu suntem în cadrul altor vacanţe de post care se anunţă printr-o hotărâre a plenului. Într-o hotărâre a plenului în care se spune: "Se înlocuieşte domnul X cu domnul Y" înseamnă că am făcut vacanţa postului şi s-a numit în locul lui altă persoană. Adică am votat în acelaşi timp şi vacanţa postului şi membrii.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Ştiţi foarte bine că există un raport între Cameră şi Senat, stabilit de Comitetul liderilor, nu este o problemă. Dar când se face o renominalizare pentru un mandat comun, trebuie semnat de ambii lideri. Eu aşa ştiu, aşa era pe vremuri şi domnul Haşotti îmi dă dreptate.

Deci, suntem de acord cu toate. Mai avem un punct.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 22:46