|
Doamna Georgeta Ionescu
: Domnule preşedinte, domnilor membri ai Biroului permanent, la solicitarea expresă din şedinţa de data trecută, am pregătit acest documentar foarte succint asupra derulării Proiectului PHARE. El a avut două mari componente, dintre care una, cea de înfrăţire instituţională, practic este încheiată, iar cea de asistenţă tehnică va mai continua până în luna octombrie. În cadrul proiectului de twinning au existat patru componente, informarea şi primirea deputaţilor nou aleşi, procedurile parlamentare, codul de conduită al deputaţilor, politica de personal. Aveţi în anexă lista celor patru hotărâri ale Biroului permanent şi ale celor 24 de memorandumuri aprobate tot de către Biroul permanent pentru derularea proiectului. Materialele în detaliu se găsesc la mapa secretarului general, pentru cine doreşte putem facem copii. În continuarea acestui material, vă supunem aprobării şi celelalte două memorandumuri interne privind rezultatele obţinute în cadrul Proiectului PHARE. Este vorba de componenta trei, codul de conduită al deputaţilor şi, de asemenea, de componenta referitoare la adoptarea unui chestionar adresat comisiilor parlamentare, elaborat tot în cadrul Proiectului PHARE, cu rugămintea de a le aproba.
|